Fiecare gen de cercetare la faţa locului are particularităţile sale ce determină tactica

executării lui. Există însă un şir de principii cu caracter procedural şi de tactică, comune
pentru toate genurile numite şi utilizate în aceeaşi măsură la efectuarea oricărui gen al
acestei activităţi.

§ 2. Principiile generale şi clasificarea cercetării la faţa locului

Ca orişice altă activitate, cercetarea la faţa locului se desfăşoară conform anumitor
reguli sau principii stabilite în activitatea de efectuare a cercetării cauzelor penale.
Aceste principii pot fi divizate în principii cu caracter procedural (prevăzute în art. 118-
121 CPP RM) şi principii cu caracter tactic.
Printre principiile cu caracter procedural al cercetării la faţa locului pot fi
numite:
a) Legalitatea tuturor acţiunilor ofiţerului de urmărire penală în cadrul cerce-
tării la faţa locului sau al altui gen de cercetare.
Conform prevederilor art. 118 CPP RM, cercetarea la faţa locului se efectuează în
cazurile sesizării organului de urmărire penală despre o faptă infracţională. Această
activitate are loc în scopul depistării urmelor infracţiunii, a mijloacelor materiale de
probă, pentru a stabili circumstanţele infracţiunii ori alte circumstanţe care au
importanţă pentru cauză.
b) In cazurile când locul faptei este domiciliul, cercetarea acestuia fără permisul
persoanei căreia i se limitează dreptul inviolabilităţii domiciliului se efectuează în
baza unei ordonanţe motivate a organului de urmărire penală, cu autorizaţia
judecătorului de instrucţie.
c) In cazurile necesare, ofiţerul de urmărire penală este în drept să antreneze în
calitate de participanţi la acţiunea dată specialiştii respectivi.
Specialistul participant la efectuarea acţiunii de cercetare contribuie la depistarea,
fixarea, ridicarea şi păstrarea probelor; înregistrarea rezultatelor acestei acţiuni de
urmărire penală şi la evaluarea lor; oferă consultaţii ofiţerului de urmărire penală în
acţiunile ce necesită cunoştinţe speciale. în cazul în care la locul faptei sunt depistate
diferite urme, ajutorul specialistului-criminalist este foarte important. Fiind participant
la acţiunea de urmărire penală, specialistul interpretează caracterul şi poziţia urmelor;
stabileşte mecanismul formării urmelor; apreciază direcţia verosimilă de deplasare a
infractorului; constată indiciile ce oferă informaţii referitoare la persoana făptuitorului.
Specialistul participă, de asemenea, la investigarea corpurilor delicte - gloanţe, tuburi de
cartuşe, alice de vânătoare, urmele armelor de foc, utilizarea mijloacelor tehnice
speciale etc.
d) Obiectele depistate în timpul cercetării la faţa locului sunt examinate ne-
mijlocit la locul efectuării acestei acţiuni de urmărire penală, rezultatele exa-
minării fiind consemnate în procesul-verbal al acţiunii date. în caz că pentru

- 366-
examinarea obiectelor şi documentelor se cere un timp mai îndelungat, precum ^ în
cazurile lipsei condiţiilor şi mijloacelor respective la locul faptei, persoana care
efectuează urmărirea penală le poate examina mai detaliat în sediul organului de
urmărire penală. în acest scop, obiectele şi documentele ridicate la locul faptei se
împachetează, se sigilează, pachetul se semnează, lucru despre care se face o menţiune
în procesul-verbal.
e) La efectuarea cercetării sunt inadmisibile acţiunile ce înjosesc demnitatea
persoanei sau prezintă pericol pentru sănătatea participanţilor la acţiunea dată de
urmărire penală.
f) Desfăşurarea şi rezultatele cercetării locului faptei urmează să fie înregistrate
în procesul-verbal respectiv.
Principiile cu caracter tactic ale cercetării la faţa locului sunt:
a) Oportunitatea cercetării, care prevede desfăşurarea ei imediată din momentul
când apare necesitatea acestei activităţi. Atare prevedere de tactică asigură menţinerea
intactă a situaţiei şi a obiectelor la locul faptei, determină efectuarea şi buna finalitate a
cercetării. Practica demonstrează că tărăgănarea în efectuarea cercetării la faţa locului
poate cauza apariţia unor dificultăţi invincibile în procesul de examinare, dificultăţi care
puteau fi evitate în cazul efectuării la timp a cercetării.
Astfel, de exemplu, în cazul unui furt, ofiţerul de urmărire penală, în loc să plece la
locul faptei pentru a efectua cercetarea, a pornit procesul penal şi a înce put interogarea
persoanelor care erau suspectate de pătimit de comiterea infracţiunii. Când însă, după
interogările inutile, ofiţerul de urmărire penală a sosit, în sfârşit, la locul infracţiunii,
soţia pătimitului a şi făcut o curăţenie migăloasă: a aruncat cioburile geamului spart de
infractor, a spălat podeaua ştergând urmele încălţămintei lui, a şters mobila cu soluţie
specială care a distrus amprentele mâinii lăsate de infractor. Ca rezultat, tărăgănarea
efectuării cercetării a complicat depistarea urmelor, obiectelor, deoarece un şir de probe
privind comiterea infracţiunii au fost distruse. Iată de ce, în unele cazuri referitoare la
cercetarea locului faptei, dezideratul de oportunitate a acestei acţiuni se transformă în
cerinţe de urgenţă ce prevăd efectuarea imediată a cercetării, de îndată ce este sesizat
faptul comiterii infracţiunii.
Ofiţerul de urmărire penală este obligat să întreprindă toate măsurile în vederea
fixării şi constatării situaţiei, clarificării sub toate aspectele, complete şi obiective, a
circumstanţelor legate de cercetarea cazului. Anume în acest scop sunt aplicate
activităţile de urmărire penală, inclusiv cercetarea la faţa locului.
b) Obiectivitatea cercetării, care presupune o atitudine imparţială a ofiţerului de
urmărire penală în pregătirea, desfăşurarea, documentarea şi aprecierea juridică a
rezultatelor cercetării locului faptei. Potrivit acestui principiu, organul

- 367-
de urmărire penală trebuie să respecte cu stricteţe dispoziţiile legale şi normele morale
ale activităţii de cercetare pentru asigurarea tragerii întemeiate la răspundere penală a
persoanelor cu adevărat vinovate. Aceasta înseamnă examinarea şi fixarea în mod
succesiv şi consecvent a tuturor probelor depistate în procesul cercetării anume în
starea în care ele se aflau în realitate, fără niciun fel de adăugiri, înzorzonări.
în procesul cercetării totuşi sunt inevitabile unele elemente în plus, subiective în
abordarea faptelor, întrucât perceperea realităţii obiective de către ofiţerul de urmărire
penală - în cazul dat, a obiectelor de cercetare - comportă un caracter subiectiv. Este
cunoscut însă că reprezentările subiective privind realitatea vor avea caracter obiectiv
în cazul în care conţinutul lor reflectă just această realitate. Deci nu se vor depune
eforturi întru excluderea elementelor subiective în sesizarea obiectelor de examinare,
acest lucru fiind imposibil, ci se vor depune eforturi pentru a exclude elementul
subiectiv în reflectarea obiectivă a realităţii, pentru a fixa cu maximă exactitate
evenimentele şi lucrurile examinate. De aceea, în scopul reducerii la minimum a
dezacordului dintre procesul-verbal şi rezultatele cercetării la faţa locului, prevederile
legii incumbă descrierea amplă a celor examinate în modul şi succesiunea în care ele au
fost depistate în momentul cercetării.
Cercetarea la faţa locului nu se efectuează „în general”, independent de re -
prezentările ofiţerului de urmărire penală privitor la evenimentul cercetat: mecanismul
faptei, cauzele formării urmelor etc. Obiectivitatea cercetării mai este exprimată şi prin
faptul că la efectuarea ei ofiţerul de urmărire penală nu va da predilecţie niciuneia din
versiunile elaborate, dar va examina obiectele depistate prin prisma tuturor versiunilor
posibile, fără preconcepere şi prejudecată. Şi, în sfârşit, în scopul respectării
principiului obiectivismului, în procesul-verbal cu privire la rezultatele examinării nu
vor fi înregistrate concluziile şi presupunerile ofiţerului de urmărire penală sau ale
specialistului care a participat. Procesul-verbal care conţine rezultatele cercetărilor şi
reflectarea obiectivă a lor în scris serveşte drept bază pentru deducţiile ulterioare ale
ofiţerului de urmărire penală referitor la cele văzute şi descoperite. Deducţiile propriu-
zise, evaluările, presupunerile la moment rămân în afara procesului-verbal, care
constituie doar o „fotografie” a realităţii, fără comentariile persoanei care a efectuat
acţiunea enunţată.
c) Complexitatea cercetării, care este strâns legată de obiectivitatea acestei
activităţi a ofiţerului de urmărire penală la faţa locului.
Complexitatea include nu numai depistarea, studierea, fixarea şi ridicarea tn- turor
datelor faptice cu importanţă probantă pentru cercetarea şi descoperire« infracţiunii, dar
şi aplicarea largă şi iscusită a mijloacelor tehnico-ştiinţifice şi

- 368-
 ice, a procedeelor şi metodelor de culegere, examinare şi fixare a pro- .
Aceasta contribuie la extinderea limitelor cercetării, la descoperirea unor : âptice
care, în caz contrar, ar fi rămas neobservate.
fanau a asigura complexitatea cercetării, ofiţerul de urmărire penală trebuie
cunoştinţe speciale în materia criminalistica, mai ales în traseologie; icmoască
mecanismul de formare a diferitelor urme. El trebuie, la fel, să po- • reprezentări certe
referitor la indiciile ce oferă explicaţii asupra modului de a infracţiunii, să poată
determina aceste indicii şi, având în vedere că IfMBfitatea indiciilor contribuie nu numai
la individualizarea evenimentului, dar i a infractorului, să reconstituie în baza lor tabloul
infracţiunii comise. Ofiţerul e urmărire penală organizează desfăşurarea cercetării în aşa
mod ca nicio probă iii cauzei să nu rămână neexaminată. Versiunile direcţionează
activitatea ofiţerului de urmărire penală în desfăşurarea cercetării şi contribuie la
verificarea pcsupunerilor privind veridicitatea datelor descoperite, întrucât în cazurile
cercetărilor la faţa locului de cele mai dese ori realitatea lasă multe probleme neso-
hpooate, obiectele depistate vor fi preluate în scopul examinării lor ulterioare şi
Jeserminării importanţei lor pentru urmărirea penală. Se va ţine cont de faptul că
ioerdependenţa dintre unele date faptice şi acţiune poate fi constatată sau clarificată doar
în urma comparării lor cu probele obţinute ori chiar a examinării lor ie către expert.
d) Conducerea unică în timpul cercetării locului faptei presupune o orga-
nizare justă şi efectuarea acestei activităţi de la bun început şi până la finele ei ie către o
singură persoană, fără înlocuirea ei. Aceasta înseamnă că, indiferent de numărul de
participanţi la cercetarea locului faptei şi apartenenţa lor departamentală, echipa sosită
prima la faţa locului începe şi efectuează cercetarea după mumite metode, procedee,
direcţii etc., determinate de superiorul acesteia - unul dintre ofiţerii de urmărire penală.
Celelalte echipe, ulterior sosite la locul faptei, pot fi incluse în procesul cercetării numai
cu acordul conducătorului care deja a organizat şi efectuează acţiunea sus-numită.
Totuşi, aceste echipe îndeplinesc în mod obligatoriu indicaţiile persoanei care
gestionează cercetarea locului faptei şi sunt incluse ca participanţi la acţiunea dată de
urmărire penală în procesul-verbal, întocmit de prima echipă sosită la faţa locului.
O astfel de condiţie exclude anumite repetări ale acţiunilor, asigură buna organizare
şi desfăşurare a cercetării, evită elementele de haos, dezordine şi superficialitate în
activitatea atât de importantă a participanţilor la acţiunea de urmărire penală.
La asigurarea cercetării eficiente, obiective, parţiale şi exhaustive, în afară de înaltul
profesionalism, vor contribui şi calităţile ofiţerului de urmărire penală: spiritul de
observaţie, capacitatea de sinteză şi analiză logică, atenţia, insistenţa,

369 -
 ice, a procedeelor şi metodelor de culegere, examinare şi fixare a pro-
Aceasta contribuie la extinderea limitelor cercetării, la descoperirea unor faptice
care, în caz contrar, ar fi rămas neobservate.
Pentru a asigura complexitatea cercetării, ofiţerul de urmărire penală trebuie i posede
cunoştinţe speciale în materia criminalisticii, mai ales în traseologie; i cnnaască
mecanismul de formare a diferitelor urme. El trebuie, la fel, să posede reprezentări certe
referitor la indiciile ce oferă explicaţii asupra modului de —lin rr a infracţiunii, să poată
determina aceste indicii şi, având în vedere că (■calitatea indiciilor contribuie nu numai
la individualizarea evenimentului, dar fi a infractorului, să reconstituie în baza lor tabloul
infracţiunii comise. Ofiţerul 4c urmărire penală organizează desfăşurarea cercetării în
aşa mod ca nicio probă —ilă cauzei să nu rămână neexaminată. Versiunile direcţionează
activitatea ofiţerului de urmărire penală în desfăşurarea cercetării şi contribuie la
verificarea presupunerilor privind veridicitatea datelor descoperite, întrucât în cazurile
cercetărilor la faţa locului de cele mai dese ori realitatea lasă multe probleme neso-
taţionate, obiectele depistate vor fi preluate în scopul examinării lor ulterioare şi
determinării importanţei lor pentru urmărirea penală. Se va ţine cont de faptul că
■■erdependenţa dintre unele date faptice şi acţiune poate fi constatată sau clarificată
doar în urma comparării lor cu probele obţinute ori chiar a examinării lor fie către expert.
d) Conducerea unică în timpul cercetării locului faptei presupune o organizare
justă şi efectuarea acestei activităţi de la bun început şi până la finele ei fie către o
singură persoană, fără înlocuirea ei. Aceasta înseamnă că, indiferent fie numărul de
participanţi la cercetarea locului faptei şi apartenenţa lor departamentală, echipa sosită
prima la faţa locului începe şi efectuează cercetarea după anumite metode, procedee,
direcţii etc., determinate de superiorul acesteia - unul dintre ofiţerii de urmărire penală.
Celelalte echipe, ulterior sosite la locul faptei, pot fi incluse în procesul cercetării numai
cu acordul conducătorului care deja a organizat şi efectuează acţiunea sus-numită.
Totuşi, aceste echipe îndeplinesc în mod obligatoriu indicaţiile persoanei care
gestionează cercetarea locului faptei şi sunt incluse ca participanţi la acţiunea dată de
urmărire penală în procesul-verbal, întocmit de prima echipă sosită la faţa locului.
O astfel de condiţie exclude anumite repetări ale acţiunilor, asigură buna organizare
şi desfăşurare a cercetării, evită elementele de haos, dezordine şi superficialitate în
activitatea atât de importantă a participanţilor la acţiunea de urmărire penală.
La asigurarea cercetării eficiente, obiective, parţiale şi exhaustive, în afară de înaltul
profesionalism, vor contribui şi calităţile ofiţerului de urmărire penală: spiritul de
observaţie, capacitatea de sinteză şi analiză logică, atenţia, insistenţa,

- 369-
criminalistice, a procedeelor şi metodelor de culegere, examinare şi fixare a probelor.
Aceasta contribuie la extinderea limitelor cercetării, la descoperirea unor date faptice
care, în caz contrar, ar fi rămas neobservate.
Pentru a asigura complexitatea cercetării, ofiţerul de urmărire penală trebuie să
posede cunoştinţe speciale în materia criminalisticii, mai ales în traseologie; să cunoască
mecanismul de formare a diferitelor urme. El trebuie, la fel, să posede reprezentări certe
referitor la indiciile ce oferă explicaţii asupra modului de comitere a infracţiunii, să
poată determina aceste indicii şi, având în vedere că totalitatea indiciilor contribuie nu
numai la individualizarea evenimentului, dar şi a infractorului, să reconstituie în baza lor
tabloul infracţiunii comise. Ofiţerul de urmărire penală organizează desfăşurarea
cercetării în aşa mod ca nicio probă utilă cauzei să nu rămână neexaminată. Versiunile
direcţionează activitatea ofiţerului de urmărire penală în desfăşurarea cercetării şi
contribuie la verificarea presupunerilor privind veridicitatea datelor descoperite, întrucât
în cazurile cercetărilor la faţa locului de cele mai dese ori realitatea lasă multe probleme
neso- luţionate, obiectele depistate vor fi preluate în scopul examinării lor ulterioare şi
determinării importanţei lor pentru urmărirea penală. Se va ţine cont de faptul că
interdependenţa dintre unele date faptice şi acţiune poate fi constatată sau clarificată
doar în urma comparării lor cu probele obţinute ori chiar a examinării lor de către expert.
d) Conducerea unică în timpul cercetării locului faptei presupune o orga-
nizare justă şi efectuarea acestei activităţi de la bun început şi până la finele ei de către o
singură persoană, fără înlocuirea ei. Aceasta înseamnă că, indiferent de numărul de
participanţi la cercetarea locului faptei şi apartenenţa lor departamentală, echipa sosită
prima la faţa locului începe şi efectuează cercetarea după anumite metode, procedee,
direcţii etc., determinate de superiorul acesteia - unul dintre ofiţerii de urmărire penală.
Celelalte echipe, ulterior sosite la locul faptei, pot fi incluse în procesul cercetării numai
cu acordul conducătorului care deja a organizat şi efectuează acţiunea sus-numită.
Totuşi, aceste echipe îndeplinesc în mod obligatoriu indicaţiile persoanei care
gestionează cercetarea locului faptei şi sunt incluse ca participanţi la acţiunea dată de
urmărire penală în procesul-verbal, întocmit de prima echipă sosită la faţa locului.
O astfel de condiţie exclude anumite repetări ale acţiunilor, asigură buna organizare
şi desfăşurare a cercetării, evită elementele de haos, dezordine şi superficialitate în
activitatea atât de importantă a participanţilor la acţiunea de urmărire penală.
La asigurarea cercetării eficiente, obiective, parţiale şi exhaustive, în afară de înaltul
profesionalism, vor contribui şi calităţile ofiţerului de urmărire penală: spiritul de
observaţie, capacitatea de sinteză şi analiză logică, atenţia, insistenţa,

369
- -
răbdarea etc. Cercetarea în grabă şi superficială nu ajută niciodată la descoperirea
urmelor infracţiunii sau infractorului, ci, invers, cauzează doar complicaţii suplimentare
în activitatea de urmărire penală.
e) Metodismul şi succesiunea cercetării la faţa locului includ organizarea
corectă şi efectuarea planificată a oricăror acţiuni. Metodismul este utilizarea cea mai
eficientă şi consecventă a metodelor şi procedeelor referitoare la obiectele depistate în
procesul cercetării şi împrejurările în care acestea au fost găsite. Succesiunea presupune
respectarea ordinii stricte în efectuarea acţiunilor de depistare şi examinare a urmelor
obiectelor, împrejurărilor.
Metodele şi succesiunea respectivă de activitate la faţa locului sunt determinate la
începutul acestei acţiuni de conducătorul (superiorul) echipei operative de urmărire
penală şi numai el, pe parcursul cercetării, poate decide privind unele sau alte
modificări, în funcţie de situaţia creată.
Principiile cu caracter tactic enumerate sunt strâns legate unul de altul şi sunt
condiţionate reciproc.
Practica de urmărire penală evidenţiază următoarele tipuri de cercetare la faţa
locului: iniţială, repetată şi suplimentară.
Prin cercetare iniţială se are în vedere cercetarea efectuată pentru prima dată la
faţa locului, loc care n-a fost examinat nici de organele de urmărire penală, nici de
organele de constatare (speciale). împrejurările la faţa locului puteau suferi unele
schimbări în urma activităţii infracţionale sau a proceselor naturale. Diversele
modificări iniţiate de administraţie sau de reprezentanţii inspecţiilor departamentale nu
influenţează natura cercetării iniţiale, deoarece ea constituie o cercetare de urmărire
penală. Prima dată la desfăşurarea cercetării iniţiale locul faptei este examinat în
întregime şi în toate detaliile.
Spre deosebire de cercetarea iniţială, cercetarea repetată constituie examinarea
locului faptei infracţionale cunoscut şi cercetat deja de organele de urmărire penală.
Cercetarea repetată diferă de cea iniţială şi prin faptul că interesul examinării îl prezintă
alte elemente ale obiectelor de acum studiate de la locul faptei: depistarea concretă a
unor noi aspecte sau a unor indicii ale obiectelor care au fost neglijate în timpul
cercetării iniţiale, ori au fost scăpate din vedere sau cu scopul depistării unor obiecte ce
urmează să fie cunoscute din alte surse (procesuale ori operative).
Este de constatat o diferenţiere între cercetarea repetată şi cea suplimentară. La
cercetarea suplimentară se examinează doar zone de localitate, încăperi, obiecte,
care au semnificaţie pentru stabilirea adevărului, dar nu au fost cunoscute în procesul
cercetării iniţiale la faţa locului. Scopul cercetării suplimentare îl constituie depistarea
unor noi obiecte care n-au fost examinate în procesul cercetării primare şi faţă de care
această cercetare va fi iniţială.

370
- -