Sunteți pe pagina 1din 10

Curs Prim Ajutor -PRINCIPII SI MANEVRE DE BAZĂ

ALE RCP
PRINCIPII SI MANEVRE DE  BAZĂ  ALE  RCP
1. Siguranta salvatorului → asigurați-vă că dvs, victima și orice alt martor,
sunteți cu toții în siguranță.
2. Verificați starea de conștiență a victimei tactil si verbal:
 mișcați cu blândețe umerii victimei și întrebați cu voce tare: “Sunteți bine?”

3a. Dacă răspunde:

 lasați victima în poziția în care ați găsit-o, dacă ați stabilit că nu există nici un alt
pericol;
 încercați să aflați ce i s-a întâmpat și chemați ajutor dacă este nevoie;
 reevaluați-l cu regularitate.
3b. Dacă victima nu răspunde:

 se strigă după ajutor


 victima se pozitionează în decubit dorsal si apoi se deschid căile aeriene prin
hiperextensia capului si ridicarea bărbiei;
 se plasează o mână pe frunte si se împinge cu blândete capul pe spate;
 pentru deschiderea căilor aeriene se va ridica bărbia victimei cu vârful degetelor
plasate sub mandibula ( A ).
4. Mentinând căile aeriene deschise salvatorul încearcă să stabilească dacă victima
respiră utilizând priveste –ascultă- simte:
 priveste miscările peretelui toracic;
 ascultă zgomotele respiratorii la nivelul gurii victimei;
 simte fluxul de aer pe obraz;
 decide dacă respiratia este normală, anormală sau absentă ( B ).

În primele minute după oprirea cordului, victima mai poate respira slab sau poate
avea gaspuri rare, zgomotoase care nu trebuie confundate cu respiratia normală.
Încerecarea de a determina existenta unei respiratii normale privind-ascultând-
simtind nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde. Dacă salvatorul nu este sigur
că victima respiră normal trebuie să actioneze ca si cum ea nu ar respira normal .
5a. Dacă victima respiră normal:
 se asează victima în pozitie de sigurantă (vezi mai jos);
 salvatorul va trimite sau va pleca dupa ajutor – va apela 112 sau numărul local de
urgentă, pentru chemarea ambulantei;
 va continua să evalueze respiratia victimei urmărind dacă aceasta ramâne normală.
5b. Dacă victima nu respiră sau respiră anormal
 salvatorul va trimite pe cineva după ajutor, să găsească si să aducă un DEA
(Defibrilator Extern Automat) dacă acesta este disponibil; sau, dacă este singur va folosi
telefonul mobil pentru alertarea serviciilor de urgentă – salvatorul va părasi victima
numai dacă nu are altă alternativă.

 se încep compresiile toracice ( C ) după cum urmează:


– se îngenunchează lângă victimă;

– salvatorul plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei (în jumătatea
inferioară a sternului victimei);

– podul palmei celeilalte mâini se plasează peste cea aflată pe torace;

– se întrepătrund degetele mâinilor evitându-se compresia pe coastele victimei. Nu se


îndoiesc coatele. Nu se vor face compresii la nivelul abdomenului superior sau la
nivelui apendicelui xifoid (partea inferioara a sternului);
– salvatorul se va pozitiona vertical deasupra toracelui victimei si va efectua
comprimarea sternului cu cel putin 5 cm (fără a depăsi însă 6 cm);

                              

– după fiecare compresie îndepărtati presiunea exercitată pe torace fără a pierde


contactul între mâini sau între palmă si stern; repetati compresiile cu o frecventă de
cel putin 100 pe min (fără a depăsi 120 pe min);

– compresiile si decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp;


Compresiile
Compresiile toracice produc debit cardiac prin cresterea presiunii intratoracice
precum si prin comprimarea directă a inimii. Cu toate acestea, executate corect,
compresiile toracice pot produce o presiune arterială sistolică de maxim 60-
80mmHg, presiunea diastolică ramânâd scăzută, iar cea medie rareori depăsind
40mmHg. Compresiile toracice produc un debit cardic scăzut dar critic pentru creier
si miocard si cresc probabilitatea unei defibrilări cu succes.

 De fiecare dată când se reiau compresiunile toracice, plasaţi-vă mâinile fără


întârziere, “în centrul toracelui”.
 Comprimaţi toracele cu o frecvenţă de cel puţin 100/min.
 Asiguraţi-vă că adâncimea totală a unei compresiuni de cel puţin 5 cm (pentru un
adult) este obţinută.
 Permiteţi peretelui toracic să revină la normal după fiecare compresiune, adică nu vă
sprijiniţi de peretele toracic în timpul fazei de relaxare a compresiunii toracice.
 Compresiunea şi relaxarea trebuie să fie egale ca intervale de timp.
 Reduceţi întreruperile compresiunii toracice încât să vă asiguraţi că victima primeşte
cel puţin 60 de compresiuni în fiecare minut.
 Nu vă bazaţi pe palparea pulsului carotidian sau la alt nivel ca marker al unui flux
arterial eficient în timpul compresiunilor toracice.
Frecventa compresiilor
Există o interrelatie între numărul real al compresiilor toracice administrate pe minut
si succesul resuscitării. În timp ce frecventa compresiilor (viteza cu care sunt
administrate cele 30 de compresii) ar trebui să fie cel putin 100 pe min, numărul real
de compresii administrate în fiecare minut de RCP va fi mai mic din cauza
întreruperilor datorate ventilatiilor salvatoare si analiza ritmului cardiac în cazul
DEA, etc. Într-un studiu efectuat în afara spitalului desi frecventa compresiilor
toracice efectuate a fost de 100-120 pe min, numărul mediu de compresii a fost redus
la 64 pe min datorită întreruperilor frecvente. Ar trebui administrate cel putin 60 de
compresii pe fiecare minut.

Adancimea de compresie
Din teama de a nu face rău, oboseala si scăderea fortei musculare frecvent salvatorii
deprimă mai putin peretele toracic decât este recomandat. Există date care
demonstrează că o deprimare a toracelui de 5 cm sau mai mult duce la o rată mai
mare a restabilirii circulatiei sangvine spontane. Revenirea completă a peretelui
toracic după fiecare comprimare a sternului, va duce la crestereaîntoarcerii venoase
ceea ce poate îmbunătăti eficienta RCP.
6a. Combinarea compresiilor toracice cu ventilatiile
După 30 de compresiuni deschideţi calea aeriană din nou folosind hiperextensia
capului şi ridicarea mandibulei.

 Pensaţi părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte.
 Permiteţi cavităţii bucale să se deschidă, dar menţineţi bărbia ridicată.
 Inspiraţi normal şi puneţi buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate.
 Suflaţi constant în gura victimei urmărind ridicarea peretelui toracic preţ de 1
secunda ca într-o respiraţie normală; aceasta este o ventilaţie salvatoare eficientă.
Se mentine capul în hiperextensie si bărbia ridicată, se îndepărtează gura de gura
victimei si se urmăreste revenirea toracelui la pozitia initială ca într-un expir normal;
aceasta este o ventilatie eficientă.

 Inspiraţi normal din nou şi suflaţi încă o dată pentru a obţine un total de două
ventilaţii eficiente. Cele două ventilaţii nu trebuie să depăşească mai mult de 5 secunde în
total. Apoi, repoziţionaţi-vă, fără întârziere, corect mâinile pe sternul pacientului şi
efectuaţi încă 30 de compresiuni toracice.
 Continuaţi efectuarea compresiunilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de
30:2.
 Întrerupeţi manevrele pentru a reevalua victima doar dacă aceasta începe să se
trezească: să se mişte, să deschidă ochii sau să respire normal. Altfel nu întrerupeţi
resuscitarea.
Ventilatiile
În timpul RCP scopul ventilatiilor este să mentină o concentratie adecvată de oxigen
si să elimineCO . În timpul RCP, debitul cardiac la nivelul plămânilor este redus
2

substantial, în consecintă, pentru a mentine un raport adecvat ventilatie-perfuzie este


nevoie de un volum curent si frecventa respiratorie mai mici decât
normal. Hiperventilatia nu este indicată deoarece ea creste presiunea intratoracică
ceea ce duce la scăderea întoarcerii venoase către inimă si reducerea debitului
cardiac. Întreruperea compresiilor toracice reduce supraviețuirea.
Când calea aeriană este neprotejată, un volum curent de 1l produce distensie gastrică
semnificativa de aceea in timpul efectuarii RCP cu 2 salvatori cel care se ocupa de
vantilatie, pe timpul desfasurarii compresiilor toracice, va acoperi calea
aeriana cu masca de la balon (in cazul echipajelor medicale) sau cu mana in cazul
persoanelor „laice”.
Ventilatia gură-la-nas reprezintă o alternativă (acceptată) la ventilatia gură-la-
gură. Aceasta poate fi luată în considerare în prezenta unei traume faciale severe sau
dacă gura victimei nu poate fi deschisă, atunci când victima este ventilată în apă sau
când este dificilă obtinerea unei bune etanseităti prin ventilatia gură-la-gură.
Intreruperea manevrelor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă
aceasta dă semne de trezire: se miscă, deschide ochii sau respiră normal; altfel nu
întrerupeti resuscitarea.
Dacă primele ventilatii nu produc ridicarea peretelui toracic, atunci, înaintea
următoarei încercări:

 se priveste în gura victimei si se îndepărtează orice obstructie;


 se reverifică extensia capului si ridicarea mandibulei;
 nu sunt recomandate mai mult de două încercări de a ventila înaintea reluării
compresiilor.
Dacă sunt prezenti mai mult de doi salvatori celălalt ar trebui să preia
resuscitarea la fiecare 2 minute pentru a evita aparitia oboselii. Asigurati-vă că
întreruperea compresiilor este minimă în timpul schimbului salvatorilor.
Pentru aceasta si pentru efectuarea compresiilor toracice la frecventa dorită ar fi de
ajutor ca cel care efectuează compresiile toracice să numere cu voce tare. Salvatorii cu
experientă pot efectua resuscitarea în doi, iar în acest caz ei ar trebui sa-si schimbe
rolurile/locurile la fiecare două minute.

Un salvator pe partea stângă a victimei iar al doilea salvator pe partea dreaptă a


victimei. Fiecare salvator va păstra partea pe care se află (cel de la torace stg. va trece
la cap stg. și invers).

6b. Resuscitarea doar cu compresii toracice se poate efectua după cum


urmează:
– dacă salvatorul nu este instruit sau nu doreste să administreze ventilatii gură-la-
gură, atunci va efectua doar compresii toracice;

– în acest caz, compresiile toracice trebuie efectuate continuu, cu o frecventa de cel


putin 100 pe minut (dar nu mai mult de 120 pe minut).
Resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru reevaluare în cazul apariției
următoarele semne de viață:
 tuse;
 mișcări spontane;
 vărsătură;
 deschiderea spontană a ochilor.
Resuscitarea se continua până când:
– soseste ajutor calificat si preia resuscitarea;

– victima dă semne de viată: se miscă, deschide ochii sau respiră normal;

– salvatorul este epuizat fizic.


 
Pozitia de sigurantă
Există câteva variante ale pozitie de sigurantă fiecare cu avantajele sale. Nu există o
singură pozitie potrivită pentru toate victimele. Pozitia trebuie să fie stabilă, aproape
de pozitia laterală reală, cucapul decliv si fără ca presiunea pe torace să impiedice
ventilatia.

Salvatorul îngenunchează lateral de victima aflată în decubit dorsal si cu membrele


pelvine întinse.

Bratul de partea salvatorului se pozitionează în unghi drept cu corpul, cotul fiind


îndoit si palma orientată în sus:

Bratul de partea opusă se aduce peste torace de aceeasi parte cu salvatorul si se


pozitionează cu dosul palmei în contact cu obrazul:

Salvatorul prinde membrul inferior de partea opusă cu mâna plasată chiar deasupra
genunchiului si îl trage în sus pastrând contactul piciorului victimei cu solul:
Cu o mana pe genunchiul flectat si cu cealaltă pe palma aflată pe obrazul victimei se
rotete victima spre salvator.

Se ajustează pozitia membrului inferior de deasupra astfel încât coapsa si genunchiul


să fie flectate în unghi drept.

Se împinge capul spre spate pentru a se asigura libertatea căilor aeriene.

La nevoie, se ajustează pozitia mâinii de sub obraz, pentru a mentine capul spre spate
astfel încât lichidul de vărsătură să dreneze spre exterior:

Se verifică respiratia periodic. Daca victima trebuie tinută în pozitie de sigurantă mai
mult de 30 de minute, aceasta va fi întoarsă pe partea opusă pentru a evita presiunea
exercitată pe pachetul vasculonervos al bratului aflat dedesupt.

Pierderea cunoştinţei (conştientei)


Conştienta este starea în care o persoană vorbeşte coerent, îşi controlează activitatea
musculară, reacţionează la stimuli dureroşi şi atunci când este interpelata îşi dă
seama de mediul înconjurător.
Semiconştienta → victima este conştientă dar prezintă tulburări :
 agitaţie.
 somnolenţă. Stimulată, răspunde, pentru că este conştientă, dar imediat recade în
somnolenţă (dacă era adormită pur şi simplu ea răspunde la intrebari şi rămâne trează).
 răspunsuri necoerente.
Victima este inconştientă :

 nu poate fi stimulată verbal, da asta nu înseamnă că nu aude.


 poate fi într-o stare de inconştienţă uşoară: are încă refexe de securitate (tusea,
deglutiţia), îşi poate elibera singura sistemul respirator.
Victima este în stare de inconştienţă profundă (provoacă relaxare musculară) → îşi
pierde reflexele de securitate şi, dacă este culcată pe spate, saliva poate inunda
progresiv căile respiratorii, iar limba să astupe căile respiratorii.

Modalitate de prevenire → aşezarea victimei în poziţie laterală de siguranţă.