Prima editie completa: Lucian Blaga. Luntrea lui Caron. Roman.

Editie ingrijita si stabilire de text: Dorii Blaga si Mircea

Vasilescu. Nota asupra editiei Dorii Blaga. Postfata Mircea Vasilescu, Ed. Huma-nitas, Bucuresti, . Anuntat ca intentie, in
corespondenta, inca din 1945 - 1946, romanul a fost redactat de Blaga intr-o prima forma intre anii 1951 si 1953; o a doua
redactare, cuprinzand cateva capitole in plus, are loc in perioada 1956-l958 (prilej cu care autorul renunta la divizarea
materiei in trei volume, elimina cateva pasaje din prima varianta si introduce alte doua capitole noi; in manuscris titlul
romanului va 11 Robie pamanteasca, robie cereasca), dar nici una dintre variante nu a fost considerata de autor ca
definitiva, Blaga isi manifesta in vara anului 1960 intentia de a rescrie romanul, intentie ramasa insa neimplinita (pentru o
analiza a variantelor, v. M. Cenusa). Romanul ramane inedit in cea mai mare parte, datorita imprejurarilor istorice, timp de
aproape o jumatate de veac. incepand din primavara lui 1989 manuscrisul este integral transcris in vederea publicarii, pana
la prima editie completa in volum aparand insa doar fragmentar, in "Revista de istorie si teorie literara", nr. l-2/1989, cu
titlul Luntrea lui Caron (titlu propus de redactia revistei si acceptat de catre Dorii Blaga, legatara operei bla-giene), titlu ce
a fost pastrat ulterior si pentru editia in volum. Totusi, in cursul anilor au mai fost publicate scurte fragmente, desprinse din
context si cu titluri de circumstanta, in "Gazeta literara" (nr. 18 si 27/1967), "Luceafarul" (nr. 26 si 39/1968, nr. 27/1969),
"Amfiteatru" (nr. 1/1969), "Manuscriptum" (nr, 1 si 2/1975), "Flacara" (nr. 37/1976) "Viata romaneasca",. "Astra",
"Familia" (nr. 5/1990) etc. Paginile din "Luceafarul" (nr. 39/ 1968 si nr. 27/1969) si "Amfiteatru", fac parte, alaturi de
altele, inedite, din textele numite in roman "minciunile lui Dumnezeu" si au mai fost editate, separat, cu note bibliografice,
in Lucian Blaga, Izvoade. Eseuri, conferinte, articole. Ed. ingrijita de Dorii Blaga si Petre Nicolau. Prefata de George Gana,
Buc, 1972.

Nascuta in anii de maxima teroare ai regimului comunist, scrisa si rescrisa de-a lungul intregului "deceniu obsedant" (fara
a-l multumi insa pe deplin pe autor), marturie a unei agresiuni fara precedent din partea unui timp cu adevarat iesit din
matca, dar si insula de refugiu din calea acestei agresiuni, dupa o jumatate de secol de condamnare la anonimatul unei
arhive, aceasta ultima creatie de proportii a lui Blaga isi incepe in sfarsit, odata cu ultimul deceniu al mileniului, existenta
publica.

Cartea are o structura mai putin obisnuita . Caci in ciuda unei prime impresii (si chiar a conventionalului subtitlu "roman"),
aceasta nu e cea a unui roman in stil clasic. Narata la persoana I, ampla confesiune este realizata in tonuri extrem de
variate, mergand de la simpla constatare, rezonand insa in metafizic, la pamflet si de la comentariul patrunzator al istoriei
contemporane la adevarate pagini de eseu social si istoriografie. E marturia unei constiinte agresate de "teroarea istoriei",
in care clementul biografic (prin situatii, idei, personaje, opere, atitudini, anecdotica etc.) se reveleaza constant ca fiind
insasi substanta operei, de unde si permanenta ispita a unei lecturi "cu cheie'. Povestirea se desprinde totusi de biografic si
particular, chiar daca nu pe intreaga intindere, prin elaborarea suplimentara a unor situatii si personaje, prin montajul
secventelor narative etc, toate modalitati concrescute organic dintr-o unitara si originala viziune artistica si ideatica, pentru
a accede, prin fictional, la exemplar. Evident ramane insa si atunci, in filigran, destinul specific ce-o intemeiaza, caci, spre
deosebire de opere precum Amintiri din copilarie sau Maitrey (in care biograficul este integral "ars' in construirea imaginii
universale a copilariei sau a crosului), in Luntrea lui Caron parabola fictionala tradeaza acelasi destin blagian, insa idealizat,
ea instituindu-se ca exemplara doar in masura in care insusi destinul model dezvaluie valente de exemplaritate. Situata
dincolo de biografie si dincoace de fictiunea pura, poveste adevarata si totodata falsa, naratiunea se vadeste asadar a fi kw
mit, dar nu unul impersonal, ci insusi mitul destinului blagian. Adevarat "mister", asa cum i-a placut mereu lui Blaga sa
scrie, epic de aceasta data si luandu-si ca subiect propria viata (caci, pe sute de pagini, autorul nu face altceva decat "sa se
puna pe sine insusi in centrul lumii, prelungindu-se in mit"), aceasta "autobiografie mitizata" proiecteaza si regizeaza, nu
fara unele scaderi, un destin totodata compensatoriu si paradigmatic, o viata de om nu doar "asa cum a fost", ci si "asa
cum, intr-o ordine ideala, ar fi putut/ trebuit sa fie".