Această trecere imperceptibilă echivalează de fapt cu trăirea concomitentă în două planuri existenţiale deoarece între real şi

ireal, între sacru şi profan nu mai există hotare sesizabile. Eliade exemplifică prin această nuvelă teoria sa cu privire
la camuflarea sacrului în profan.
           Nuvela este structurată în patru părţi în funcţie de două planuri: real şi ireal/fantastic.Cele două planuri ale
realului echivalează cu două planuri narative, aceste planuri se împart în patru faze care se succed: REAL – IREAL – REAL
– IREAL. De asemenea, există şi opt secvenţe sau episoade care ajută la gradarea acţiunii: călătoria cu tramvaiul (prima
parte), intrarea în lumea ţigăncilor, întâlnirea cu cele trei feteătorie cu tramvaiul şi vizitarea propriei locuinţe, întoarcerea cu
trăsura la ţigănci (a treia parte) şi, ultima secvenţă, întâlnirea cu Hildegard care conţine şi plecarea finală spre moarte (a patra
parte). Naraţiunea se face la persoana a III-a, dar această perspectivă nu este decât aparent obiectivă, fapt ce sporeşte şi mai
mult ambiguitatea textului.
           p