Sunteți pe pagina 1din 3

Fascicule de asociaţie la nivelul trunchiului cerebral

Realizează legătura între trunchiul cerebral şi centrii superiori.

Fasciculul longitudinal medial FLM

Are originea în regiunea diencefalo-mezencefalică şi se termină în măduva


spinării (la nivelul măduvei toracale superioare)
La nivelul măduvei spinării este situat în funiculul anterior, lateral de fasciculul
corticospinal anterior.
În trunchiul cerebral este situat:
- în mezencefal:
 anterior de substanţa cenuşie centrală şi nucleii motori ai
nervilor III şi IV
 dorso-medial de TCT şi nucleul roşu
- în punte – antero-medial de nucleul motor al nervului VI
- în bulb – anterior de nucleul motor al nervului XII

Are fibre ascendente şi descendente, majoritatea fiind eferenţe ale nucleilor


vestibulari spre nucleii motori ai muşchilor extrinseci ai globului ocular şi ai muşchilor
gâtului, deservind reflexe oculo-cefalo-gire de origine labirintică.

Fibrele descendente sunt:


- de la nucleii vestibulari la măduvă – fasciculele VSL, VSM
- de la formaţia reticulată a trunchiului cerebral la măduvă
- de la coliculii cvadrigemeni (unde ajung fibre optice şi acustice) la
măduvă și trunchiul cerebral – fasciculele tectospinal și tectobulbar
- de la nucleii interstiţial şi comisural (nuclei ai FLM) spre nucleii
motori ai nervilor III, IV, VI
- fibre internucleare – în ambele sensuri

Fibrele ascendente sunt:


- de la nucleii vestibulari la nucleii motori ai nervilor III, IV, VI
- de la corpul trapezoid la:
 nucleul motor al nervului V (muşchiul ciocanului) și nucleul
motor al nervului VII (muşchiul scăriţei) – asigurând reflexe
de protecție pentru urechea internă
 nucleii motori ai nervilor III, IV, VI (determină întoarcerea
privirii spre sunet)
- de la nucleul dinţat la nucleul motor al nervului III

Funcţiile FLM
- asigură mişcările oculogire şi oculocefalogire, ca răspuns la stimuli
vestibulari și acustici
- coordonează mişcările buzelor şi ale limbii în vorbire (prin conexiuni
VII – XII)
- intervine în reflexele statokinetice (echilibru)
- asigură reflexe de protecție pentru urechea internă
- determină reflexe vegetative cu punct de plecare vestibular (greaţă,
vomă, transpiraţii, extrasistole) – prin colaterale de la nucleii vestibulari
spre formaţia reticulată, nucleul dorsal al nervului X şi nucleul solitar.

Fasciculul longitudinal dorsal Schutze - FLD

Se întinde de la hipotalamus la măduvă, situat lateral şi dorsal de FLM.


Conţine fibre ascendente şi descendente.
Fibrele ascendente:
- merg la hipotalamus şi formaţia reticulată a trunchiului cerebral
- conduc sensibilitatea interoceptivă şi sensibilitatea gustativă (de la
nucleul intermedio-medial şi nucleul solitar).

Fibrele descendente:
- merg de la hipotalamus la nucleii vegetativi ai trunchiului cerebral
- asigură influenţele olfactive, gustative şi emoţionale asupra salivaţiei,
lacrimaţiei şi a altor reflexe vegetative din trunchiul cerebral.
FLD este cale de legătură dorsală în sistemul limbic.

Tractul central al tegmentului TCT

Este situat:
- în mezencefal – posterior de nucleul roşu
- în punte – medial de nucleul motor al nervului VII
- în bulb - postero-medial de olivă.
Străbate nucleii reticulari centrali, pe care îi împarte în: parte medială şi parte
laterală
Se termină în jurul olivei bulbare, formând amiculum olivar.

Conţine:
- fibre ascendente – care participă la formarea SRAA (curent ascendent)
- fibre descendente – care ajung la olivă, de la:
o talamus
o corpul striat
o nucleul roşu
o coliculii cvadrigemeni superiori
o cerebel
o nucleii vestibulari

Fasciculul mamilo-tegmental Gudden

Are originea în nucleii hipotalamici mamilari şi se termină în nucleii


tegmentului mezencefalic.
Mediază reflexe olfactivo-somatice, prin intermediul nucleilor reticulaţi.
Fasciculul mamilo-tegmental este cale de legătură ventrală în sistemul limbic.

S-ar putea să vă placă și