Formarea întreprinderii a început încă în antichitate, odată cu începerea prelucrării solurilor a

început și primele forme ale schimbului fapt ce a dus la dezvoltarea comerțului care ulterior a adus
la faptul că oamenii începeau să își uniească proprietățile și să formeze unele colectivități,care peste
cîteva sute de ani au evoluat și au devenit întreprinderi individuale, societăți pe acțiuni,...

Conform legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi Nr. 845 din 03-01-1992

Întreprinderea se definește ca fiind  un agent economic cu firmă (titulatură) proprie înfiinţată de
antreprenor în modul stabilit de legislaţie.

Evaluarea rezultatelor întreprinderii înființată de antreprenor are loc în baza performanței

financiare.

Dicţionarul explicativ al limbii române explică termenul de performanţă prin cuvântul de origine
franceză ”performance”, cu înţelesul de „rezultat deosebit de bun, obţinut în sport, într-un domeniu
de activitate practică etc” sau „ rezultatul cel mai bun dat de o maşină, de un aparat etc”.

Conceptul de performanță financiară din punct de vedere a întreprinderii poate fi definit prin
următoarea afirmație „O entitate este performantă dacă îşi realizează obiectivele organizaţionale
stabilite indiferent de natura şi varietatea lor, în condiţiile de: eficacitate, eficienţă, eficacitate şi
competitivitate care să-i asigure prezenţa durabilă pe piaţă în raport cu concurenţii”.

Cel mai important aspect al performanței financiare îl reprezintă evaluarea, aspect ce face să
aibă loc controlul , monitorizarea și permamență dezvoltare .

Făcînd apel la sursele contabile, constatăm că performanța financiară cunoaște cea mai îngustă
abordare, evaluarea acesteea se realizează prin intermediul contului de profit și pierdere. Această
viziune nu este susținută de știința financiară, considerîndu-se că rezultatul financiar este doar o
dimensiune a performanței financiare.

Punctul comun al cercetărilor privind acest subiect se referă la viziunea performanței financiare
ca un concept multidimensional, evaluat în baza unui sistem complex de indicatori, diversitatea
căruia variază considerabil.

În cadrul primului model de evaluare a performanței întreprinderii, cercetătorii israileni Shashua

și Goldschmidt (1974), propun evaluarea performanței prin intermediul unui indice calculat exclusiv
în baza indicatorilor financiari, majoritatea din care se referă la rentabilitate.
 Cercetătorul francez Dubois (1976) completează abordarea financiară a performanței
întreprinderii, propunînd ca evaluarea acesteea să fie efectuată prin intermediul următoarelor
dimensiuni financiare: creştere, rentabilitate, productivitate, îndatorare, solvabilitate .

În cercetarea sa a relevanței indicatorilor subiectivi și cei obiectivi în evaluarea performanței

organizaționale, savanții americani Dess și Robinson (1984) susțin că creșterea și rentabilitatea sunt
dimensiuni distincte ale performanței întreprinderii, ce nu dețin o putere informațională completă,
ceea ce sugerează că performanța financiară conține și alte dimensiuni.În completarea acestei opinii,
Rawley și Lipson (1985) propun includerea în evaluarea performanței aprecierea valorii de piață, în
acest sens ei studiază relația dintre indicatorii rentabilității și valorii de piață, determinînd o corelație
doar dintre unii indicatori, pe cînd ceilalți indicatori comparați, ai căror grad de corelare este redus,
sunt considerați să măsoare diferite concepte financiare.

Savantul de origine indiană Chakravarty (1986), în cadrul aprecierii performanței întreprinderilor

din industria calculatoarelor, utilizează ca criteriu de evaluare - excelența. Astfel în baza unui sistem
complex de indicatori, ce descriu aspectele creșterii, profitabilității, rentabilității, îndatorării,
eficienței și valorii de piață, se disting întreprinderile analizate în două categorii: întreprinderi
excelente (performante) și întreprinderi neexcelente (neperformante).

În lucrarea americanilor Venkatraman și Ramanujam (1987), este efectuată o delimitare clară a

conceptelor de eficiență organizațională, performanța afacerii, performanța operațională și cea
financiară. Astfel, performanța afacerii nu se identifică cu conceptul eficienței organizațională, fiind
partea componentă a acesteia. Performanța întreprinderii îmbină performanța financiară, care
reflectă atingerea obiectivelor financiare, și performanța operațională, care descrie realizarea
scopurilor organizaționale.
Performanța financiară este evaluată prin intermediul indicatorilor financiari, iar cea operațională în
baza indicatorilor non-financiari. Ca dimensiuni separate ale performanței financiare sunt
considerate creșterea și rentabilitatea.

Din studiile expuse se poate observa dificultatea formulării unei reguli generale privind
aprecierea performanței financiare, întrucît nu există o abordare comună privind structura sistemului
de evaluare a performanței financiare. În susținerea acestei conluzii, vin savanții americani Brush și
VanderWerf (1992), cu studierea a 34 de lucrări de cercetare din domeniul antreprenoriatului, în
care se menționează performanța financiară ca variabilă dependentă.
În urma analizei, se stabilește că, în contextul acestor studii, s-au utilizat 35 de indicatori diferiți,
aceasta fiind explicată prin aceea că cercetătorii percep în mod diferit conceptul de performanță
financiară și dimensiunile sale.

Cercetarea empirică efectuată de savantul american Robinson (1995) a permis demonstrarea

caracterului multidimensional al performanței financiare. În efortul de a determina cel mai relevant
indicator de evaluare a performanței, au fost testate 10 variabile, ce descriu creșterea,
profitabilitatea, rentabilitatea, valoarea creată pentru acționari. În urma cercetărilor efectuate s-a
constatat că indicatorii utilizați în studiul performanței financiare nu măsoară același fenomen, astfel
concluzionîndu-se că performanța este un concept complex, ce conține diverse dimensiuni .
În confirmarea acestei opiniei, americanii Murphy, Trailer și Hill (1996) afirmă că nu există o
abordare consistentă privind evaluarea performanței întreprinderii. Această concluzie a fost
formulată în urma cercetării a 51 de articole științifice publicate în perioada 1987-1993, care utilizau
performanța întreprinderii ca variabilă dependentă . Prin urmare, au fost identificate 71 de variabile
distincte, care descriau diferite aspecte ale performanței întreprinderii, grupate de către autori în 8
dimensiuni: eficienţa, creşterea, profitul, lichiditatea, cota de piaţă, îndatorarea, supraviețuirea și
altele.

Din cele expuse se observă că performanța financiară este abordată foarte divers în literatura de
specialitate, opiniile cercetătorilor coincid doar la calitatea sa de multidimensionalitate, dar nu și la
categoriile dimensiunilor, nici atît la indicatorii de evaluare a acestor dimensiuni.

Definirea structurii conceptului de performanță financiară este primordială pentru cercetarea

financiară. Abordarea diversificată a dimensionării și evaluării acestui concept provoacă o disonanță
în procesul de apreciere a succesului întreprinderii, reducînd considerabil comparabilitatea
întreprinderilor, ceea ce afectează, în prim plan, rolul de bază a evaluării performanței întreprinderii
care constă în furnizarea informației relevante privind realizarea obiectivelor întreprinderii părților
interesate (manageri, acționari, potențiali investitori, creditori ș.a.).

Punctul comun al abordărilor contabilității și finanțelor privind performanța financiară este

considerarea profitului (rezultatului financiar) ca dimensiune a performanței financiare.

Capacitatea de a genera profit este denumită, în literatura de specialitate, diferit. Unii autori
utilizează termenul de ”profitabilitate”, alții de ”rentabilitate”, iar a treia categorie consideră acești
doi termeni sinonime, de aceeași părere fiind și Dicționarul Explicativ al Limbei Române.
În limba engleză există doar un singur termen de ”profitability”, care este echival cu termenul
”rentabilitate”.

În acest sens, considerăm, că pentru capacitatea întreprinderii de a obține profit, un rezultat financiar
pozitiv, se atribuie termenul de ”profitabilitate”, pe cînd pentru descrierea capacității capitalurilor
antrenate de a genera profit se va utiliza conceptul de ”rentabilitate”. Profitabilitatea este măsurată
în valori absolute, pe cînd rentabilitatea se apreciază în valori relative.

Rezultatul financiar ca indicator de evaluare a performanței financiare este utilizat în majoritatea

publicațiilor cercetate, fiind considerat o dimensiune ce conferă o reprezentare sintetică privind
performanța financiară.În acest sens, se menționează de mai mulți autori necesitatea utilizării și altor
dimensiuni în cadrul cercetării performanței financiare.

Rentabilitatea este considerată cel mai frecvent o dimensiune a performanței financiare. În același
timp, unele surse de specialitate consideră că rentabilitatea permite o apreciere parțială a
performanței financiare. Aceasta se susține de către savanții români Duca și Gherghina (2008), care
consideră că profitul şi ratele rentabilităţii nu oferă o imagine completă privind performanţa
financiară a întreprinderii.

O întreprindere rentabilă poate fi incapabilă să onoreze obligaţiile sale. Astfel, se punctează asupra
altei dimensiuni a performanţei: fluxul de numerar, care asigură o convergenţă dintre rentabilitatea
şi echilibrul financiar

Crearea de valoare ca crieteriu de evaluare a performanței a cunoscut o adevărată amploare la

sfîrșitul anilor ’90 ai secolului trecut. Unii cercetători consideră indicatorii de valoare superiori
celorlalte categorii de indicatori. Alții sunt de părere contrară.

Economistul român Tache (2007) consideră că performanţa întreprinderii este cel mai exact evaluată
prin indicatorii valorii, deoarece acestea furnizează cea mai completă informaţie despre succesul
întreprinderii, ceea ce contribuie la sporirea calităţii procesului decisional.

Economistul american R.Carton (2004) aduce o semnificativă contribuție la cercetarea

conceptului performanței financiare, prin analizarea în cadrul tezei de doctor a sistemelor existente
de evaluare a performanței financiare și prin elaborarea unui model de măsurare a performanței
pentru perioade de un an și de trei ani.
În linii generale putem menționa că în literatura de specialitate, a cărei subiect central constituie
performanța întreprinderii, sunt prezentate diverse abordări privind evaluarea acestui concept
economic, care sunt distinse în trei categorii:

 abordarea unidimensională – are loc când performanța financiară este identificată cu alt
concept economic (profit, rentabilitate, eficiență) și se evaluează prin intermediul unui indicator
sau unui set de indicatori, dar care apreciază același fenomen sau proces economic ( profit
operațional, profit net, etc.). Această abordare este caracteristică pentru disciplina contabilă, în
cadrul căreia performanța financiară a întreprinderii este identificată ca „relaţia dintre veniturile
şi cheltuielile entităţii prezentate în situaţia de profit şi pierdere” ,fiind evaluată prin intermediul
rezultatului financiar sau celui global.

 abordarea sistemică - reprezintă abordarea conform căreia performanța financiară este

recunoscută ca un concept multidimensional, evaluat prin prisma unui sistem de indicatori ce
măsoară fenomene economice distincte (profitabilitate, îndatorare, valoare de piață). Această
abordare prezintă anumite limite, deoarece selectarea indicatorilor pentru sistemul de evaluare se
bazează pe considerații teoretice, neconfirmate empiric.

 abordarea econometrică - presupune elaborarea unui model econometric în vederea evaluării

performanței financiare. Modelarea econometrică oferă o reprezentare mai pertinentă a
performanței financiare, decât celelalte abordări. Aceasta se deduce din particularitățile evaluării
econometrice a unui fenomen.

Putem menționa că performanța financiară indiferent de felul în care a fost abordată este
reprezentată prin indicatorii de : rentabilitate , lichiditate , fluxului de numerar....
Cea mai grea sau mai degrabă importantă etapă în determinarea performanței financiare este
alegerea metodelor , indicatorilor ce trebuiesc să prezinte starea cît mai aproape de adevăr a
întreprinderii.Alegerea metodelor diferă de la entitate la alta;în funcție de sfera în care activează
întreprinderea ,de dimensiunele ei ...

Însă oricare nu ar fi metoda cel mai important e ca întreprinderea să funcționeze corect și eficient
deoarece datorită rentabilității are crearea întreprinderii.