Omul in cautarea sensului vietii

Logoterapia reprezinta o forma de terapie in care pacientul este confruntat cu sensul

vietii sale si reorientat catre aceasta. Spre deosebire de psihanaliza freudiană care e centrată pe

principiul plăcerii sau de psihologia adleriană focalizată pe dorinţa nestăpânită de putere şi

dominare, logoterapia are ca temă, deci, sensul vieţii.

Viktor Frankl este considerat “părintele” logoterapiei. Frankl a fost un psihiatru

vienez, doctor în neurologie şi filosofie, fondatorul celei de a treia şcoli vieneze de

psihoterapie. Logoterapia se concentrează pe sensul existenţei umane şi căutarea acestuia.

Viktor Frankl de origine evreu, a supravieţuit în patru lagăre de concentrare naziste. În 1942

este deportat în lagăr împreună cu mama, tatăl şi una dintre cele două surori ale sale. La

intrarea în lagăr i-a fost confiscat manuscrisul primei sale cărţi care conţinea fundamentele

logoterapiei şi a experienţelor clinice ca psihiatru şi neurolog care validau teoria sa. Frankl a

refăcut manuscrisul în timp ce se afla la Auschwitz pe bucăţele de hârtie furate de un alt

prizonier din birourile lagărului. Autorul mărturiseşte că datorează supravieţuirea în lagăr

hotărârii sale de a reface manuscrisul confiscat.

Prin logoterapie, pacientului i se sugereaza sa isi gaseasca sensul vietii, sens care poate

fi gasit prin trei cai: prima cale se refera la munca, la ceea ce Frankl numeste „viata activa”;

cea dea doua cale este una „pasiva” in care omul nu creeaza, acesta primind in dar ceva de

care se poate bucura (dragostea unei alte persoane); ultima cale prin care omul poate gasi

sensul vietii este suferita, aceasta din urma nefiind necesara pentru aflarea sensului vietii,

fiind doar o modalitate.

Premisa fundamentala a logoterapiei a fost testata de Frankl in timpul holocaustului in

momentul in care chiar el a fost inchis in mai multe lagare de concentrare in timpul celui de al
doilea razboi mondial. Experientele traite in lagarele de concentrare alaturi de alti detinuti l-au

ajutat pre Frankl in dezvoltarea conceptului de logoterapie, experiente ce i-au modificat

totalmente modul in care privea pana atunci si conduitele si tabieturile umane, realizand cum,

dupa spusele sale legat de prima noapte la Auschwitz, “dormind pe priciuri suprapuse,

masurand pana la doi metri latime si fiind acoperiti cu doua paturi cate noua oameni, pana si

cel ce in mod normal dormea iepureste si erau treziti de cel mai neinsemnat zgomot venind

din camera de alaturi, acum, inghesuit langa un camarad care sforaia asurzitor la numai o

palma de ureche lui, putea dormi bustean, in ciuda galagiei”. Gasirea sensului vietii l-a ajutat

pe Frankl sa treaca peste suferinta indurata in timpul detentiei din lagarul de la Auschwitz,

unde mortea era deja o situatie comuna, pentru multi camerele de gazare fiind chiar salvarea

de la metode de suicid ca si gardul electric, iar, moartea sperantei intervenind prima, fiind

usor observabila in momentul cand detinutii de rand grav subnutriti schimbau farama de paine

pe tigari, astfel renunand la dorinta de a trai. Frankl a reusit sa gaseasca sensul vietii sale prin

toate cele trei cai descrise chiar de el: munca, dragostea si suferinta, reusind sa treaca cu bine

peste toate chinurile si ororile din timpul incarcerarii in lagarele de concentrare.

Trecand prin cele trei faze ale reactiilor sufletesti ale detinutului (perioada de soc

imediat urmatoare intrarii in lagar, perioada cand prizonierul este bine integrat in rutina

lagarului si perioada de dupa punerea in libertate), Frankl reuseste sa aplice teoria logoterapiei

chiar asupra lui, gasindu-si sensul vietii, depasind cele trei faze si ororile din timpul

holocaustului.

Gasind sensul vietii, fiecare persoana poate trece mult mai usor peste suferintele care il

apasa, indiferent de natura acestor suferinte si in orice stadiu al acesteia. Astfel, durerea fizica

si sufleteasca poate fi indurata altfel cand avem o viziune asupra finalului nostru ca muritori,

indiferent de circumstante; constientizand ca nu suntem singurii ce suntem incercati de

piedicile vietii, si mai ales ca nu suntem fiinte solitare din natura noastra. Doar atunci cand nu
mai avem de pierdut nimic putem a intelege de fapt care este menirea noastra, fiindca

multitutinea aparenta de posibilitati ce ne-o ofera societatea din ziua de azi ne indeparteaza de

menirea noastra ca oameni.Viktor Frankl a inteles asta in momentul cand a pierdut aparent

totul, manuscrisul bazelor logoterapiei, identitatea sa ca individ in societate, familia etc Mai

repede sau mai tarziu, constienti sau nu de sfarsitul vietii noastre, fiecare dintre noi vom

ajunge in acel moment, si, chiar daca teama va veni odata cu inaintarea in varsta, sau prin

aflarea unui diagnostic, trebuie sa fim impacati cu noi insine si cu cei din jur, acceptand

ajutorul si mai ales oferindu-l pe al nostru pana in ultimul moment. Chiar si un pacient

terminal trebuie sa isi gaseasca sensul vietii constientizand si acceptand ca nu este o povara

pentru familie si cei din jur, iar rolul sau in comunitate printr-o buna conduita va exista pana

la plecarea sa . Acest lucru ii poate alina suferinta din ultimele momente de viata si il poate

elibera de alte griji. Este necesar sa incurajam si chiar sa ajutam un pacient terminal sa isi

gaseasca sensul vietii pentru a-i alina suferinta. De asemenea trebuie ajutata si familia

pacientului in aceasta privinta pentru a trece mai usor peste pierderea suferita si pentru a

intelege si a se impaca cu eliberarea de suferinta a pacientului.

Radu Horatiu, MSIP an 1