Sunteți pe pagina 1din 7

Categorii semantice

Sinonime sunt cuvintele cu forme diferite, dar cu înțeles identic sau foarte asemănător. Altfel spus,
două sau mai multe cuvinte sunt considerate sinonime dacă între sensurile lor există o relație de
echivalență.
Relația de sinonimie se stabilește la nivelul unui sens, iar uneori la nivelul mai multor sensuri.
 parfum = aromă
 speranță = nădejde
 amor = iubire, dragoste
 adevărat = real, autentic, veritabil
 a vorbi = a spune, a grăi, a rosti
 deștept = inteligent, isteț, ager
Atunci când un cuvânt are mai multe sinonime, spunem despre ele că formează serii sinonimice.
Câteva exemple de serii sinonimice:
 mândru = îngâmfat, fudul, arogant, încrezut
 fermecat = încântat, vrăjit, captivat
 acord = concordanță, coincidență, congruență
 josnicie = ticăloșie, mârșăvie, nemernicie, infamie
 imobil = clădire, locuință, cămin, domiciliu, casă

Sinonime lexicale

Atunci când relația de echivalență se stabilește între două sau mai multe cuvinte, sinonimele
sunt lexicale. Când ne referim la sinonime, de cele mai multe ori, avem în vedere sinonimele lexicale.
 ață = sfoară
 efemer = trecător
 frizură = coafură
 prieten = amic, apropiat
 vechi = antic, arhaic
 fruct = rod, poamă

Sinonime lexico-frazeologice

Atunci când relația de echivalență se stabilește între un cuvânt și o unitate frazeologică, sinonimele
sunt lexico-frazeologice.
 a muri = a da ortul popii, a trece în neființă
 stilou = toc rezervor
 epitaf = inscripție funerară
 capitală = cetate de scaun
 debușeu = piață de desfacere
Sinonime frazeologice
a trece în neființă = a-și da obștescul sfârșit

 a o lua la sănătoasa = a spăla putina


Sinonime totale

Sinonime totale (perfecte sau absolute), deși puține la număr, au sensul identic și se stabilesc între
 ambii termeni din limba populară sau familiară: bostan = dovleac („cap”); burtă = pântece; cioc =
plisc („gură”); femeie = muiere; gustar = secerar („august”)
 un termen din limba literară și un termen popular: antrax = dalac; caporal = căprar; soldat =
cătană; salivă = scuipat
 un termen din limba literară și un termen regional: căciulă = cușmă; compas = țircălam; cumnat
= șogor; ficat = mai; usturoi = ai; supă = leveșe
 un termen din limba literară și un termen învechit: colonel = polcovnic; document =
zapis; pompier = pojarnic
 un termen din limba literară și un termen poetic: cristal = cleștar; pământ = glie; trandafir =
roză; pahar = potir
În stilurile științific-tehnic și oficial-administrativ regăsim termeni care prezintă o sinonimie perfectă
sau aproape totală.
 lexic = vocabular
 sodiu = natriu
 sulf = pucioasă
 cord = inimă
 oră = ceas
 cupru = aramă;
 vest = apus
 decret = decizie
 hotărâre = dispoziție

Sinonime parțiale

Sinonimele parțiale (relative), cele mai multe ca număr, sunt apropiate ca sens și se întâlnesc de
regulă în cuvinte vechi și polisemantice.
 bun = prețios, valoros, blând, gustos
 a trimite = a expedia
 priceput = destoinic
 cuvânt = vorbă, discurs, cuvântare
 a uni = a lega, a conecta, a împreuna, a solidarize
Omonimele sunt cuvinte cu formă identică și înțeles total diferit. Altfel spus, cuvintele identice din punct
de vedere sonor și grafic, dar diferite ca sens, sunt omonime.
 lac („apă stătătoare”) ‒ lac („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele obiecte”)
 broască („animal amfibiu”) ‒ broască („încuietoarea ușii”)
 război („mașină folosită pentru obținerea țesăturilor) ‒ război („conflict armat”)
 bancă („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă („instituție financiară”)
O particularitate importantă a omonimelor este că sensul cuvintelor nu poate fi dedus decât în
contexte diferite. Exemplul următor ilustrează perfect legătura dintre înțelegerea cuvintelor omonime și
contextul în care apar.
Dacă este  vie  / Să-i spui să  vie  / La noi la  vie.
În funcție de aceste caracteristici, omonimele pot fi împărțite în mai multe feluri.

Omonime lexicale sunt cuvintele care aparțin aceleiași clase gramaticale, au sensuri diferite și au origini
diferite. La rândul lor, acestea se împart în omonime totale și parțiale.
 milă („sentiment”) ‒ milă („unitate de măsură”)
 leu („animal”) ‒ leu („unitate monetară românească”)
Omonimele totale sunt cuvintele care au toate formele flexionare identice (singular și plural), dar
care au etimologie (origine) diferită.
 baie/băi („scăldat”) ‒ baie/băi („încăpere pentru îmbăiere”)
 casă/case („clădire pentru locuit”) ‒ casă/case („dulap în care sunt ținuți banii”)
 bancă/bănci („scaun lung pentru mai multe persoane”) ‒ bancă/bănci („instituție financiară”)
 lac/lacuri („apă stătătoare”) ‒ lac/lacuri („soluție din rășini folosită pentru a proteja unele
obiecte”)
Omonimele parțiale (numite și omonime false) sunt cuvintele care nu au toate formele flexionare
identice și au etimologii diferite.
 sare/defectiv de plural („folosită în alimentație”) ‒ sare/defectiv de plural („ceva spus cu
farmec”) ‒ sare/săruri („substanță chimică”)
 masă/mese („obiect de mobilă”) ‒ masă/mase („mulțime de oameni”)
 turna/torn/torni/toarnă („a vărsa un lichid”) ‒ turna/turnez/turnezi/turnează („a înregistra un
film cinematografic”)
 acorda/acord/acorzi/acordă („a da ceva cu grijă”) ‒ acorda/acordez/acordezi/acordează („a
regla frecvența unui aparat”)
 cot/coate („parte a articulației”) ‒ cot/coturi („cotitură, întorsătură”) ‒ cot/coți („unitate de
măsură”)
 Omoforme sunt cuvintele care aparțin unor clase gramaticale diferite (părți de vorbire diferite), au
sensuri diferite și origini diferite.
 mic (adjectiv) ‒ mic (substantiv „mâncare românească”)
 (un) cer (substantiv) ‒ (eu) cer (verb)
 (un) fluier (substantiv) ‒ (eu) fluier (verb)
 noi (pronume) ‒ noi (adjectiv)
 dar (conjuncție) ‒ (un) dar (substantiv)
 sare (verb) ‒ sare (substantiv)
 toc (verb) ‒ toc (substantiv)

Omonimele gramaticale (morfologice) sunt forme flexionare identice ale aceluiași cuvânt, care au
sensuri diferite.
 (a unei) cărți (genitiv-dativ, singular) ‒ (niște) cărți (nominativ-acuzativ, plural)
 (a) aduna (infinitiv) ‒ aduna (imperfect persoana a III-a, singular)
 (eu) adunam ‒ (noi) adunam
 (el) cântă ‒ (ei) cântă
 (un) copil ‒ (acestui) copil
 (eu) merg ‒ (ei) merg
 (el să) vină ‒ (ele să) vină

Cuvinte omografe și omofone

Cuvintele se deosebesc între ele și în funcție de modul în care se realizează în scris și oral. Din acest
punct de vedere, cuvintele se împart în omografe și omofone.
Putem spune despre cuvintele omonime că sunt omografe și omofone, numai în măsura în care folosim
noțiunile de omograf și omofon pentru a sublinia forma grafică identică a cuvintelor (omograf),
respectiv forma sonoră identică a cuvintelor (omofon). Un cuvânt nu are cum să fie și omograf și omofon
în același timp, dacă ținem cont de faptul că omografia are ca și caracteristică pronunția diferită, iar
omofonia scrierea diferită.

cuvinte omofone  fonetic identice  — grafic diferite


cuvinte fonetic diferite —  grafic identice 
omografe

Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și înțeles opus. Altfel spus, două sau mai multe cuvinte sunt
considerate antonime dacă între sensurile lor există o relație de opoziție.
Opoziția sensurilor poate fi totală sau parțială. Atunci când sensurile se exclud reciproc și sunt
contradictorii din punct de vedere logic, vorbim de opoziție totală (adevărat ≠ fals; corect ≠ incorect;
logc ≠ ilogic, mare ≠ mic; bun ≠ rău). Atunci când între sensurile opuse ale cuvintelor se poate stabili o
diferențiere prin gen sau specie (bărbat ≠ femeie; cocoș ≠ găină; domestic ≠ sălbatic; erbivor ≠ carnivor),
vorbim de opoziție parțială. Prin urmare, teoretic am putea vorbi de o antonimie totală și parțială
(întocmai ca la sinonime și omonime), dar practic (tradițional) antonimele parțiale sunt excluse din
categoria antonimelor.

Părți de vorbire antonime


Predispoziția pentru relația de antonimie o au cuvintele care exprimă calități și însușiri, aprecieri
diverse, relații cantitative și cantitative, precum și alte aspecte estetice, morale sau filosofice. Relația de
antonimie are în vedere aspecte opozabile din realitate, dar care aparțin aceluiași domeniu din realitate.
Prin urmare, antonimele aparțin aceleiași clase lexico-gramaticale (aceleași părți de vorbire) și pot fi:
 adjective: bun ≠ rău; frumos ≠ urât; dulce ≠ acru; bucuros ≠ trist; cald ≠ rece; mic ≠ mare; iubire ≠
ură; curaj ≠ lașitate
 substantive: bunătate ≠ răutate; frumusețe ≠ urâțenie; bucurie ≠ tristețe; căldură ≠ răceală;
prefață ≠ postfață; cinste ≠ necinste
 verbe: a da ≠ a lua; a veni ≠ a pleca; a intra ≠ a ieși; a iubi ≠ a urî; a înfrunzi ≠ a (se) desfrunzi; a
coborî ≠ a urca; a începe ≠ a sfârși
 adverbe: bine ≠ rău; sus ≠ jos; repede ≠ încet; aici ≠ acolo; aproape ≠ departe; încolo ≠ încoace
 pronume: tot ≠ nimic; cineva ≠ nimeni; toți ≠ niciunul
 prepoziții: înaintea ≠ înapoia; pe ≠ sub; în ≠ din; deasupra ≠ dedesubt; spre ≠ dinspre
 conjuncții: și ≠ nici

Antonime lexicale

Atunci când relația de opoziție se stabilește între două cuvinte, antonimele sunt lexicale. Când ne
referim la antonime, de cele mai multe ori, avem în vedere antonimele lexicale.
 [toate antonimele enumerate mai sus sunt lexicale]
Antonimele lexicale pot avea rădăcină diferite sau aceeași rădăcină. Atunci când rădăcina diferă,
opoziția se realizează prin prefixe.
Cele mai numeroase și cele mai cunoscute sunt cele cu rădăcină diferită, multe din acestea fac parte
din fondul lexical vechi al limbii. În plus, după unii lingviști, antonimele autentice sunt numai acelea care
au radicali diferiți.
 antonime cu radicali diferiți (heterolexe): cald ≠ frig; lumină ≠ întuneric; sus ≠ jos; aprinde ≠
stinge; bucurie ≠ tristețe
 antonime cu același radical (homolexe): antebelic ≠ postbelic; poetic ≠ apoetic; exclude ≠
include; prefață ≠ postfață
Antonimele cu același radical își manifestă opoziția prin:

 prefixe antonimice: ante-; post-; con-; in-; des-; în-; ex-; in-; dis-; con-; post-; pre-; pro-; anti-;
sub-; supra-
 prefixe negativ (privativ): ne-; in-; i-; dez-/des-
Atunci când relația de opoziție se stabilește între un cuvânt și o unitate frazeologică, antonimele
sunt lexico-frazeologice.
 a uita ≠ a-și aduce aminte
 rău ≠ de treabă
 a ascunde ≠ a da pe față
 a opri ≠ a da drumul
 a dormi ≠ a fi treaz

Antonime frazeologice

 slab de înger ≠ tare de înger


 a încurca ițele ≠ a descurca ițele
 a da cu împrumut ≠ a lua cu împrumut
 a o lua la sănătoasa ≠ a sta în loc
 a ridica în slăvi ≠ a face de două parale

 hipotermie ≠ hipertermie
 cățeluș ≠ cățelandru
Paronimele sunt cuvinte aproape identice sau foarte asemănătoare că formă, însă diferite ca înțeles,
într-o mai mare sau mai mică măsură.
 original / originar
 pronume / prenume
 familial / familiar
 conjectură / conjunctură
De regulă, este acceptat faptul că formele (corpul fonetic) paronimelor se deosebesc prin unul sau,
cel mult, două foneme (sunete-tip). Dar există și lingviști care consideră paronime și cuvintele care diferă
prin mai multe foneme.

 paronime între care exista o diferență de sens: atlas / atlaz, bizon / vizon, corvetă / covertă,
metal / metan
 paronime între care există o relație semantică de tipul sinonimiei totale sau parțiale: epila /
depila, reflua / refula
 paronime între care există o relație semantică de tipul antonimiei: emigra / imigra, emigrant /
imigrant
Paronimele pot fi împărțite și după numărul fonemelor din care sunt alcătuite. Astfel putem avea
paronime cu număr identic de foneme și paronime cu număr diferit de foneme.

Paronime cu număr identic de foneme


 evalua / evolua;  învederat / inveterat  (unul sau mai multe foneme diferite)
 cauzal / cazual  (foneme combinate)
 emigra / imigra  (prefixe diferite)
 familiar / familial  (sufixe diferite)
 oral / orar  (rădăcină și sufixe diferite)

Paronime cu număr diferit de foneme


   apostrof / apostrofă
 eluda / elucida

Paronime absolute și relative


Există și specialiști care consideră că diferența fonematică în cuplul paronimic nu trebuie neapărat să
fie mică (unul sau două foneme). Conform acestora, cuvinte care au corpuri fonetice diferite cu mai mult
de două foneme pot fi încadrate în categoria paronimelor. În funcție de aceste diferențe, aceștia împart
paronimele în:
 absolute (unul sau două foneme diferite): evalua / evolua (un fonem diferit); învederat /
inveterat (două foneme diferite)
 relative (trei sau mai multe unități fonetice diferite): accentuabil / accentual (trei foneme
diferite) ; cauzalism / cauzalitate (patru foneme diferite); montan / muntenesc (cinci foneme
diferite); amploare / amplitudine (șase foneme diferite)