Sunteți pe pagina 1din 3

FIŞA 2

09. 11. 2020

Hanu Ancuței
- Negustor lipscan -
de Mihail Sadoveanu

1. Asociază personajele din colana A cu povestirile din coloana B:

A - PERSONAJE B - POVESTIRI
a) Comisul Ioniţă 1. Judeţ al sărmanilor
b) Călugărul Gherman 2. Orb sărac
c) Moş Leonte zodierul 3. Negustor lipscan
d) Căpitanul de mazili Neculai Isac 4. Balaurul
e) Ienache Coropcarul 5. Istorisirea Zahariei fântânarul
f) Ciobanul 6. Iapa lui Vodă
g) Negustorul Dămian Cristişor 7. Haralambie
h) Orbul/ Rapsod şi cerşetor orb 8. Fântâna dintre plopi
i) Mătuşa Salomia şi Zaharia fântânarul 9. Cealaltă Ancuţă

2. Ordonează cronologic următoarele secvenţe din povestirea Negustor lipscan:


a) Dinspre drum se aud glasurile unor cărăuşi.
b) Comisul Ioniţă este curios să afle cine sunt călătorii.
c) Hangiţa îl recunoaşte pe jupân Dămian şi-l pofteşte în han.
d) Dămian se aşază la foc, alături de ceilalţi drumeţi.
e) Negustorul priveghează rânduiala mărfii şi hrana vitelor şi a oamenilor.
f) Negustorul povesteşte drumul până la Lipsca.
g) Comisul doreşte să ştie mai multe despre noul sosit.
h) Negustorul mărturiseşte că s-a născut în anul mântuirii 1814.
i) Povestitorul se pregăteşte a asculta istorisirea preacinstitului comis Ioniţă de la
Drăgăneşti.

1
FIŞA 2

j) Damian îi oferă Ancuţei o zgărdiţă de mărgele.

POVESTIREA
Termenul este un derivat al verbului ,,a povesti” care provine din cuvantul
slavon povesti – ,,a istorisi”.
Definiţie: specie a genului epic în proză, o naraţiune subiectivizată (adică
scrisă la persoana I), făcută din punctul de vedere al povestitorului, fie
participant, fie martor sau mesager la acţiune.
In sens general, povestirea se confundă cu naraţiunea ca modalitate de
existenţă a genului epic, ca semn distinctiv al acestuia. Identificarea povestirii cu
naraţiunea se bazează pe identitatea de sens a verbelor ,,a povesti”/ ,,a nara”.
Caracteristicile povestirii:
 ca dimensiuni, povestirea se situează între nuvelă şi schiţă;
 naraţiunea povesteşte un singur fapt epic;
 accentul este pus pe întâmplări, pe evenimente şi nu pe personaje;
 construcţia subiectului este mai puţin riguroasă decât în nuvelă sau în
schiţă;
 timpul faptelor relatate este în trecut;
 existenţa ceremonial al ,,istorisirii”, adică sistemul de convenţii, arta
de a povesti, care presupune: crearea atmosferei evocatoare, captarea
atenţiei, motivarea deciziei de a istorisi, tehnica amânării, suspansul.

Clasificarea povestirii:
1. după formă: povestire în versuri şi în proză, povestirea în ramă.
2. după conţinut: satirică, fantastică, filozofică, romantică, pentru copii.

Povestirea în ramă este o categorie a genului epic numită şi povestirea în


povestire sau povestirea cu cadru, forma de încardare a uneia sau mai multor
naraţiuni într-o altă naraţiune, ce are o lungă tradiţie, din literatura antică până la
cea actuală. Timpul narativ se situează într-un plan al trecutului, modalitatea
preferată de relatare fiind evocarea (zugrăvirea prin cuvinte imaginea unui lucru
cunoscut, dar petrecut demult). „Povestirea în ramă” beneficiază şi de un spaţiu
privilegiat şi ocrotitor (un topos), în care mai mulţi povestitori relatează
întâmplări pilduitoare, respectând un ceremonial prestabilit si desfăşurând o artă
a discursului memorabil.
2
FIŞA 2