✿ Tema 5 Car-ca generală a respirației și mecanismul biochimic al

respiraţiei celulare
1. Esența respirației ca componentă a metabolismului și importanța ei
2. Caracteristica generală a respirației aerobe și anaerobe celulare

Întrebarea 1 Esența respirației ca componentă a metabolismului și importanța ei

• Fiecare celulă vie prezintă un sistem înalt organizat, conținutul căruia se află într-o stare de
activitate ne întreruptă în cadrul căreia diverse substanțe în permanență intră în ea și ies în
exterior.
• Toate reacțiile ce au loc în celulă se grupează în două grupe:
 anabolice (reacții de sinteză a moleculelor mari, compuse din altele mai mici și simple, însoțite
de cheltuieli de energie pentru decurgerea lor – numite procese endergonice)
 catabolice (reacții de scindare a macromoleculelor în molecule mai mici și simple cu degajare
de obicei a energiei – procese exergonice).
• Uneori moleculele simple obținute la scindare servesc din nou la biosinteză.
• De menționat însă, că nu în orice reacție catabolică de scindare se eliberează energie (de
exemplu celula se debarasează de substanțe ne necesare prin reacții endergonice).
• Suma tuturor reacțiilor catabolice și anabolice în fiecare moment în celulă alcătuiesc
metabolismul ei.
• Substanțele organice ce sosesc în celulă servesc pe de o parte drept niște ”nu prea mari
blocuri” pentru realizarea biosintezei unor noi componente celulare, ce servesc la înlocuirea
celor ce și-au îndeplinit termenul de funcțiune,
• Iar pe de altă parte – ele servesc ca o sursă de energie chimică, eliberată la scindarea
substanțelor nutritive și utilizată pentru procesele vitale în diferite regiuni ale celulei.
• Energia poate trece în diferite forme și servește pentru îndeplinirea unui anumit lucru:
 biosinteză,
 lucru mecanic,
 diviziunea celulară,
 transportul activ, osmoză,
 iar în cadrul unor celule specializate – contractare musculară, bioluminiscență sau descărcare
electrică.
 Cea mai ușor utilizabilă formă de energie pentru folosire în celula vie este energia chimică,
care poate ușor fi transmisă dintr-o regiune a celulei în alta (la fel și dintr-o celulă în alta),
precum și ușor de a fi strict dozată și ca cantitate, și loc de utilizare, și ca timp când este
necesitate în ea.
• Soarele servește drept sursa inițială de energie, ea putând ușor trece dintr-o formă în alta.
• Însă, ea poate să fie inclusă în lanțurile trofice, doar după ce va fi absorbită de plantele verzi
(autotrofii) și transformată de către celulele posesoare de clorofilă în procesul de fotosinteză
în energie chimică.
• Ultima, e depusă fie în glucoză (glucidă simplă), fie în amidon (polizaharidă).
• O parte din energie este eliberată și consumată de către însăși plante pentru propriile lor
necesități.
• Animalele sunt nevoite să utilizeze sursă gata de energie (adică hrană).
 • Unele din ele utilizează în calitate de izvor de energie plante (fitofagii), iar altele – animale
(zoofagii sau carnivorele).
• În fond respirație poate fi numit practic orice proces în cadrul căruia se produce oxidarea
substanțelor organice ce este însoțită de eliberarea energiei chimice.
• Când acest proces decurge în celule, el se numește respirație internă, tisulară sau celulară.
• Dacă la acest proces participă oxigenul, respirația este numită aerobă, iar dacă el decurge în
lipsa acestui gaz – anaerobă.
• Schimbul de energie dintre mediu și celula heterotrofă este reprezentat în figura ce urmează
(fig. 11.11., pag.44, izv.2)

Fig. 9.1. Fluxul de energie de la Soare către celulă (o parte de energie se dispersează sub formă de
căldură).

Fig.11.1. Schimbul de energie dintre mediu și celula heterotrofă. Important de reținut,

că la trecerea energiei dintr-o formă în alta o parte din ea se pierde – se dispersează
sub formă de căldură.

Întrebarea 2 Caracteristica generală a respirației celulare aerobe și anaerobe

• Ca substrat pentru oxidare în cadrul respirației servesc glucidele, proteinele și grăsimile, însă
majoritatea celulelor folosesc în primul rând glucidele.
• Astfel, celulele creierului mamiferelor, chiar nici nu sunt capabile în genere să folosească la
respirație altceva de cât glucoză.
• Polizaharidele (de exemplu, amidonul la plante și glicogenul la animale) sunt incluse în
procesul de respirație, doar după ce vor fi hidrolizate până la monozaharide, adică în cazul dat
până la glucoză.
• Grăsimile constituie ”prima rezervă” și intră în proces doar atunci, când rezervele de glucide s-
au epuizat, iar în celulele musculare, în cazul când sunt prezente glucoza și acizii grași,
preferințe în procesul de respirație se dau anume acizilor grași și nu glucozei.
• Dat fiind faptul că proteinele îndeplinesc un șir de alte funcții, ele sunt folosite în celulă în
calitate de sursă de energie doar în situația când în ea au fost epuizate toate rezervele de
glucide și lipide, de exemplu, în cazul unei foame îndelungate.
• Oxidarea glucozei în cazurile când ca substrat servește glucoza, - decurge sub formă de 3 faze
clar delimitate:
• glicoliza (calea Embden-Meiergof)
• decarboxilarea oxidativă (ciclul Krebs, mai numit și ciclul acidului citric sau ciclul acizilor
tricarbonici)
• fosforilarea oxidativă (lanțul respirator, în cadrul căruia are loc transferul hidrogenului și a
electronilor)
• Glicoliza – constituie faza comună atât pentru respirația anaerobă cât și cea aerobă.
• Ea reprezintă o consecutivitate de reacții ce decurg nu în mitocondrii , dar în citoplasmă și în
rezultat, o moleculă de glucoză se scindează în două molecule de acid piruvic), însă celelalte
două faze pot fi urmărite doar în condiții aerobe.
• Reacția sumară a glicolizei poate fi scrisă după cum urmează:
• C6H12O6 (glucoza) 2C3H4O3 (acid piruvic) + 4H + 2ATP
• Soarta finală a acidului piruvic depinde în continuare de prezența sau ne prezența O 2 în celulă.
• În cazul când oxigenul este prezent, atunci acidului piruvic trece în mitocondrii pentru a se
descompune definitiv în apă și CO2 (respirația aerobă).
• Dacă însă O2 lipsește, atunci acest acid se transformă ori în etanol, ori în acid lactic (respirația
anaerobă).
• În cadrul respirației aerobe, oxidarea glucozei are loc pe calea unor reacții consecutive de
dehidrogenare (rus. deghidrirovania), la fiecare din ele hidrogenul desprins folosindu-se
pentru reducerea cofermentului.
• Marea majoritate a acestor reacții are loc în mitocondrii, unde în calitate de acceptor al
hidrogenului, de regulă, servește cofermentul NAD (nicotinamidadenindinucleotid), care se
reduce până la NAD • H2.
• NAD +2H  NAD • H2
• În cadrul fazei lanțului respirator, NAD • H2 se oxidează din nou până la NAD, iar hidrogenul ce
se desprinde de la el se transmite prin intermediul a nu mai puțin de 5 purtători,
(transmițători) spre sfârșitul lanțului, unde se unește cu oxigenul molecular, formând apa.
• Trecerea hidrogenului de-a lungul acestui lanț respirator constă dintr-un șir de reacții oxido-
reducătoare, în unele din care se degajă suficientă energie pentru formarea ATP, procesul
acesta purtând numele de fosforilare oxidativă.

• Fără a intenționa în descrierea detaliilor mai intime ale proceselor, vom totaliza producția
pură (netă) de la oxidarea definitivă a unei molecule de glucoză, până la CO 2 și H2O.
• Ea constituie 38 de molecule de ATP, sintetizate din ADP și fosfor neorganic, din care: - 2
molecule de ATP le dă glicoliza, două – ciclul Krebs și 34 - lanțul respirator.
• Multe microorganisme (anaerobe) însă obțin majoritatea cantității sale de ATP anume pe
contul respirației anaerobe.
• Mai mult ca atât, pentru unele bacterii prezența unei careva cantități de O2 în genere este
dăunătoare, motiv din care ele sunt nevoite să trăiască doar acolo unde acest gaz lipsește.
• Așa organisme se numesc anaerobi obligați (ex. bacteriile Clostridium botulinum și C. tetani ).
• Alte organisme însă, cum ar fi drojdiile, unii paraziți ai tractului digestiv (viermii plați ș.a.), pot
exista atât în prezența oxigenului, cât și în lipsa lui și aceștia se numesc anaerobi facultativi.
• Totodată, unele celule aerobe, în cazul când uneori pe un timp sufăr lipsă de O2 (în particular
celulele musculare), de asemenea sunt capabile la realizarea tipului de respirație anaerobă.
• În condițiile când O2 lipsește, și, deci atomii de hidrogen, eliberați la procesul de glicoliză, nu i
se pot transmite lui, atunci, în loc de NAD trebuie să fie utilizat alt acceptor al hidrogenului și
un astfel de acceptor devine acidul piruvic .
• În așa caz, în dependență de căile metabolice pe care le posedă organismul în cauză, sau de
însăși celule, produsele finale ale respirației anaerobe devin diferite:
• Astfel, la drojdii, de exemplu, se formează etanol și CO2 (procesul e numit fermentație
alcoolică).
• Iar în cadrul celulelor animale sau umane, ce sufăr provizoriu de insuficiență de O2, precum și
la unele bacterii, - are loc fermentația lactică însoțită de formarea acidului lactic (CH3
CHOHCOOH).
• Însă, nici fermentația alcoolică, nici cea lactică, nu oferă o cantitate suplimentară de ATP, așa
că ieșirea de energie dintr-o moleculă de glucoză descompusă pe cale anaerobă așa și rămâne
egală doar cu 2 molecule de ATP (fig. 9.9.).
 Fig.9.9. Schema respirației anaerobe.
• În așa mod, o parte considerabilă de energie ce se conține în molecula de glucoză, în cazul
respirației anaerobe rămâne ne extrasă (și rămâne în cadrul produselor finale ale
fermentației – etanolul și acidul lactic).
• Din acest motiv respirația anaerobă în comparație cu cea aerobă, trebuie considerată mai
puțin efectivă.
• Acidul lactic în acest caz trebuie să fie evacuat din celulele musculare cu ajutorul sângelui, ca
să nu intervină oboseala.
• Mai târziu, în condiții anaerobe, acest acid se va transforma din nou în glucoză în ficat, unde
ea (glucoza) se va depune în formă de glicogen.
• Calculele arată că eficacitatea transformării energiei atât pe cale aerobă cât și anaerobă e mai
ridicată (20-40%) în comparație cu motorul cu ardere internă (25-30%), sau cu aburi (8-12%).
• De asemenea trebuie menționat faptul că cantitatea de energie depozitată sub formă de ATP
la respirația aerobă este de 19 ori mai ridicată față de cea anaerobă (respectiv 38 și 2
molecule de ATP).
• Aceasta se explică prin faptul că la respirația anaerobă o parte considerabilă de energie, după
cum a fost menționat mai sus, rămâne ”închisă, încuiată” în etanol și acidul lactic.
• Cea din etanol așa și rămâne pe totdeauna inaccesibilă pentru drojdii, ceea ce înseamnă că
fermentația alcoolică în aspectul energiei obținute este un proces ne efectiv.
• Din acidul lactic însă, o cantitate destul de mare de energie poate fie extrasă mai târziu în
mitocondrii (în cazul dacă apare O2), până la produsele finale – apă și dioxid de carbon
(respirația aerobă).
• În lipsa ultimului însă, acidul lactic se transformă în ficat în acid piruvic, care după aceea, în
cadrul ciclului Krebs, se poate scinda până la CO2 și H2O și în rezultat se obține suplimentar o
cantitate mare de ATP (36 de molecule).

Întrebări pentru autoevaluare

 Explicați esența și importanța energetică a respirației ca componentă a
metabolismului
 În ce constă importanța respirației ca componentă a metabolismului
organismelor vii?
 Explicați esența respirației anaerobe și indicați importanța ei energetică
 Indicați etapele descompunerii anaerobe a glucozei pe cale fermentației lactice
la animale și om
 Care sunt etapele descompunerii anaerobe a glucozei pe cale fermentației
alcoolice la drojdie?
 Descrieți mersul procesului respirației aerobe indicând cantitativ energia
obținută
 Comparați respirația aerobă cu cea anaerobă, indicând similitudinile și
deosebirile