Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ISSN : 18442641
NUMĂRUL 2/2009
1
Directorul publicaţiei:
Prof.univ.dr. LUCA IAMANDI
Rectorul Academiei de Poliţie “Al.I.Cuza”
CONSILIUL ŞTIINŢIFIC
Preşedintele consiliului ştiinţific
dr.CONSTANTIN BĂLĂCEANUSTOLNICI
Membru de onoare al Academiei Române
MEMBRI
COMITETUL DE REDACŢIE:
Senior editor:
Cms.sef Horaţiu Mândăşescu
Redactorşef:
Asist.univ.drd. Georgică Panfil
Redactori:
Asist.univ.drd. Horia Raţă
Prep.univ.drd. Cezar Cioacă
Asist.univ.Cătălin Toader
A.s.p. Florin Firică
Roxana Barbu
3
Cuprins
1. CUPRINS 5
2. CUVÂNT ÎNAINTE
3. CONSIDERAŢII PRIVIND ACTIVITATEA DE SOLUŢIONARE A
DOSARELOR DE OMOR ÎN ULTIMII ANI
Vasile Viorel
În acest material se prezintă situaţia statistică a infracţiunilor de omor
din România, precum şi unele trăsături ale criminalităţii grave cu
violenţă rezultate în urma soluţionării dosarelor de omor. Autorul îşi
argumenetează concluziile cu prezentarea unor cazuri.
4. TENDINŢE PRACTICE DE REALIZARE A ACTIVITĂŢII
INFRACŢIONALE ÎN DOMENIUL INFORMATIC
Viorel Coroiu
Criminalitatea informatică sub toate formele ei de manifestare
reprezintă problem serioase care solicită un studiu aprofundat.
Concomitent cu căutarea unor soluţii legislative în domeniu, guvernele
încearcă creşterea controlului asupra mediului virtual, precum şi
supravegherea activităţilor ori protejarea informaţiilor şi infrastructurii
critice.
5. GESTIONAREA EFICIENTĂ A ACTIVITĂŢILOR DE COMBATERE A
CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Ţical GeorgeMarius
6. PROTECŢIA MARTORULUI ÎN VIZIUNEA PROIECTULUI CODULUI
DE PROCEDURA PENALĂ
Popa Ştefan Daniel
Săcrieru Oana Raluca
În contextul creşterii complexităţii fenomenelor criminale cu caracter
naţional şi transnaţional, este necesară protejarea martorilor care, din
cauza gravităţii infracţiunilor ori a importanţei informaţiilor deţinute, pot
fi expuşi la pericole diverse. Programele de protecţie a martorilor sunt
un instrument important al luptei contra crimei organizate. Obligaţia
legală a martorilor de a depune declaraţii întrun proces nu se poate
justifica decât prin faptul că martorul se simte protejat.
7. CRIMA ORGANIZATĂ – FENOMEN TRANSNAŢIONAL CU
IMPLICAŢII ASUPRA SECURITĂŢII NAŢIONALE A STATULUI
Constantin Unga
5
eficient.
13. ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPLICAŢIILE ACTIVITĂŢII
TERORISTE
Hosu Elena Giorgiana
Articolul face referire la conceptele operaţionale legate de terorismul
naţional şi internaţional şi prezintă eforturile statelor de a preveni şi
chiar stinge manifestările acestui fenomen. Lupta continuă cu
fenomenul terorist şi crima organizată solicită un efort continuu şi o
mediatizare eficientă.
14. FOLOSIREA ARMELOR NELETALE ÎN CONFLICTELE MODERNE.
TENDINŢE ŞI PERSPECTIVE
Apostolescu Cristian
În contextul actual, există tendinţa conflictelor moderne de a nu se
solda cu moartea forţelor implicate, ci cu neutralizarea temporară a
capacităţii de luptă. Din acest motiv, rolul armelor neletale în contextul
conflictelor moderne a crescut considerabil.
15. CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
Pintilie Ligia
Statele Unite ale Americii, cu o populaţie de 300.365.697 locuitori, un
P.I.B. de 12.438.873 dolari şi un venit naţional pe cap de locuitor de
37.352 dolari, este ţara cea mai eterogenă din punct de vedere al
prezenţei grupărilor criminale şi al spectrului activităţilor desfăşurate
de acestea
16. TEHNICILE,METODELE DE PRELEVARE A PROBELOR DE LA
LOCUL FAPTEI ŞI UTILIZAREA TEHNOLOGIEI ADN ÎN
CRIMINALISTICĂ ŞI MEDICINĂ LEGALĂ
Raţă Horia
Neacşu ElenaAlina
Locul infracţiunii este cel a cărui examinare competentă poate permite
identificarea suspecţilor şi a victimelor, probează sau înlătură
alibiurile,modul cum a fost săvârşită fapta,descoperă corpurile delicte,
stabileşte legăturile sau asocierile dintre victimă şi suspect.
17. AMENINŢĂRI ŞI VULNERABILITĂŢI CARE DETERMINĂ
INSTITUIREA STĂRILOR EXCEPŢIONALE
Florin Bobin
Articolul prezintă principalele ameninţări şi vulnerabilităţi privitoare la
securitatea naţională, cu accent asupra acelor situaţii ce impun
declararea stărilor excepţionale, conform legislaţiei româneşti.
18. ASPECTE PRIVIND CRIMA ORGANIZATĂ CONTEMPORANĂ
7
TABLE OF CONTENTS
1. TABLE OF CONTENTS 5
2. FOREWORD 7
9
tehniques. Every policeman must be trained to take the first
measures to prevent them.
11
CONSIDERAŢII PRIVIND ACTIVITATEA DE SOLUŢIONARE A DOSARELOR DE
OMOR ÎN ULTIMII ANI
În acest material se prezintă situaţia statistică a infracţiunilor de omor din
România, precum şi unele trăsături ale criminalităţii grave cu violenţă rezultate în
urma soluţionării dosarelor de omor. Autorul îşi argumenetează concluziile cu
prezentarea unor cazuri.
Cuvinte cheie : omor, criminalitate, genetică judiciară, profil genetic, ADN.
This article presents the situation of homicides in Romania as well as some
features of serious criminality resulted from solved cases of homicides.The author
arguments his conclusions by presenting real cases.
Keywords : homicide, criminality, judicial genetics, genetic profile, DNA
Criminalitatea gravă comisă cu violenţă, prin rezultatele distructive pe care le
antrenează precum şi prin pericolele potenţiale reprezentate de personalităţile
agresive ale criminalilor , prin diversificarea modurilor de operare utilizate de
aceştia, necesită o atenţie de prim ordin în vederea creşterii sentimentului de
siguranţă civică şi linişte pentru cetăţeni.
Infracţiunile în care are loc suprimarea vieţii reprezintă 0,32% din
infracţiunile judiciare constatate de Poliţia Română în 2009 şi 0,15% din totalul
infracţiunilor comise în România.
Poliţiştii judiciari din cadrul Poliţiei Române au ca principală atribuţiune
soluţionarea dosarelor penale iar din acestea cele care sunt cu autori neidentificaţi
necesită un volum de muncă deosebit în care se împleteşte abilitatea şi flerul
poliţistului pe de o parte cu efortul fizic şi intelectual pe de altă parte.
Din punct de vedere statistic la începutul anului existau 218 dosare penale cu
A.N ce priveau infracţiuni de omor, 43 de loviri cauzatoare de moarte, 9 de viol
urmat de moartea victimei şi 31 de tâlhărie urmată de moartea victimei.
Statistica are rolul de a prezenta sec evoluţia criminalităţii dar în spatele
acestor cifre se găseşte un volum imens de muncă adesea în condiţii de
promiscuitate şi risc de infectare depus de poliţiştii de investigaţii criminale şi
specialiştii criminalişti care au rolul determinant în identificarea şi probarea
vinovăţiei criminalilor.
Analiza activităţii de soluţionare a dosarelor de omor cu A.N în ultimii ani
relevă unele caracteristici pe care urmează să le prezentăm .
13
Holban apucând femeia de mijloc, iar Lupescu , de picioare. Au culcat victima in
uşa dormitorului mare, cu capul in hol şi cu picioarele in această cameră. Ştefan
Alexandru a sugrumat victima vreo 10 minute şi, deoarece aceasta nu murea, ia
cerut lui Lupescu Wilhaln Constantin săi dea un cablu telefonic, ceea ce acesta a
si făcut. Ştefan Alexandru a infăşurat cablul sub formă de lat in jurul gâtului
victimei, ia pus un picior pe fată si a tras de capătul liber al cablului câteva minute
până ce victima a decedat.
După aceasta , cei trei inculpati au improvizat un laţ atipic , legat de ţeava
de gaz din faţa bucătăriei in hol, unde toţi trei au ridicat cadavrul lui Filip Mihaela
Viorica, simulând o sinucidere.
In susţinerea acestei simulări, Ştefan Alexandru a consemnat la
calculatorul din dormitorul mic un bilet de adio, pe o coală A 4, cu următorul text
:"Regret fapta făcută dar nu pot face puşcărie mă inşela mereu şi avea datorii la
cămătari care ne ameninţa cu moartea adio". In continuare, inculpaţii au şters
urmele de sânge din hol cu cojocul femeii, au pus cojocul , un fular şi nişte hârtii
intrun sac din plastic. Ştefan Alexandru a căutat bani prin casă, dar nu a găsit. A
găsit , in geanta lui Filip Mihaela Viorica, suma de 15 milioane lei, lea dat lui
Lupescu si lui Holban câte 5 milioane pentru aşi cumpăra alte haine şi a scăpa de
cele cu care erau imbrăcaţi la momentul comiterii faptei.
In procesul cercetării locului faptei, au fost ridicate mai multe urme care au
fost examinate biocriminalistic stabilinduse că urma de sânge, ridicată de pe
chiuveta din baie, prezintă un amestec de profile genetice, care provin de la
victima Ştefan Ioan şi de la inculpatul Holban Paul Marian.
Pe cablul de spânzurare a fost descoperit un amestec de profile genetice,
ce aparţin victimei, inculpatului Ştefan Alexandru şi inculpatului Holban Paul Marian.
In depozitul subunghial, recoltat de la degetul mare, arătător şi mijlociu
stânga al victimei Filip Mihaela Viorica a fost găsit un amestec de profile genetice ,
ce provin de la victimă, de la inculpatul Stefan Alexandru şi inculpatul Holban Paul
Marian.
Pe tastatura calculatorului, din straturile superficiale ale tastelor utilizate
pentru scrierea textului ridicat de la faţa locului (biletul de adio) au fost descoperite
amestecuri de profile genetice, ce provin de la Ştefan Ioan , Filip Mihaela şi
inculpatul Ştefan Alexandru. Pe pata de sânge , ridicată din cada din baie, a fost
identificat profilul genetic al inculpatului Holban Paul Marian.
Pe volanul autoturismului , ce apartinea lui Ştefan Ioan, respectiv pe
straturile superficiale, depuse pe diverse regiuni, a fost descoperit profilul genetic
al inculpatului Ştefan Alexandru.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi pentru comiterea
infracţiunii de omor deosebit de grav.
b) În ziua de 29.09.2006, orele 18:30, Iordache Ciprian din com. Hăneşti, jud.
Botoşani a sesizat faptul că nepotul său Iordache Marian, în vârstă de 2 ani a
15
În vederea identificării autorului sau efectuat multiple investigaţii şi audieri de
martori dar care nu au condus la elucidarea cazului.
Având în vedere că una dintre persoanele cu care a fost văzută victima în
ziua crimei a fost fratele său, Ceobanu Ionuţ, născut la 16.01.1982, prin folosirea
unei stratageme judiciare i sau prelevat probe biologice care au fost înaintate
pentru analize Institutului de Criminalistică , constatânduse că profilul genetic al
acestuia este identic cu profilul fracţiei masculine obţinut din secreţiile vaginale şi
anale recoltate de la victimă. Confruntat cu probele administrate, inculpatul a
recunoscut că în ziua critică a mers cu sora sa la un bar din mun. Iaşi după care a
conduso în situl arheologic unde a lovito, a culcato la pământ, a dezbrăcato de
pantaloni şi chiloţi şi a întreţinut cu ea raporturi sexuale normale şi anale după care
a ştrangulato cu curea de la ghiozdan.
d). La data de 20.07.2003, întrun apartament situat în mun. Arad a fost
descoperit cadavrul cetăţeanului italian Rinaldi Vittorio, de 52 ani, prezentând
multiple lovituri de cuţit în zona capului şi a toracelui. Cu ocazia cercetării la faţa
locului sa constatat că în apartament, între victimă şi autor a avut loc o luptă,
victima prezentând multiple leziuni de apărare, iar pe podea sau descoperit mai
multe urme de sânge. Dintre acestea, a atras atenţia o picătură de sânge
descoperită pe podeaua de la intrarea în apartament în condiţiile în care cadavrul a
fost descoperit în bucătărie, despre care sa stabilit că are un profil genetic diferit de
al victimei.
Raportul de autopsie medico – legală a concluzionat că moartea a fost
violentă şi sa datorat hemoragiei interne şi externe prin lezarea cordului de către un
instrument tăietor – înţepător.
Din investigaţii sa stabilit că victima a găzdudit mai multe tinere, cu
majoritatea dintre acestea întreţinând relaţii sexuale şi că în apartament sau
perindat mai multe fete şi bărbaţi.
Cu toate că cercetările sau desfăşurat continuu fiind investigaţi şi audiaţi mai
mulţi martori şi suspecţi, nu sa reuşit identificarea autorului până în anul 2007 când
la Institutul de Criminalistică sau trimis probe biologice prelevate de la suspectul
Toma Gheorghe, născut la 16.08.1941, pentru a fi comparat cu profilul genetic
obţinut din picătura de sânge din apartament. După analizarea probelor sa
concluzionat că cele două profile sunt identice. Fiind audiat, Toma Gheorghe a
recunoscut faptul că în timp ce se afla în locuinţa victimei, căruia îi furniza fete tinere
pentru a întreţine relaţii sexuale cu acestea, pe fondul unui conflict spontan, ia
aplicat mai multe lovituri de cuţit cu intensitate mare ceea ce ia creat şi lui soluţii de
continuitate ce iau produs sângerarea.
Cercetarea inculpatului a scos la iveală faptul că în anul 1974 a fost
condamnat la o pedeapsă de 25 ani de închisoare pentru săvârşirea unui dublu
asasinat. Pentru omorul prezentat Toma Gheorghe a fost condamnat la o pedeapsă
17
Ø pentru eşantioanele prelevate în laboratorul Institutului Naţional de
Medicină Legală de la corpurile delicte:
prezenţa unui profil ADN mixt la nivelul probei „program de
funcţionare farmacie faţa de culoare roşie, margine inferioară”, profil rezultat prin
amestecul de materiale biologice provenite de la cel puţin două persoane, dintre
care cel puţin două de sex masculin. Caracterele genetice specifice cromozomului Y
aparţinând lui Diaconescu Emil Alexandru se regăsesc complet în mixtură, în timp
ce caracterele sale genetice autozomale se regăsesc doar parţial
prezenţa unui profil ADN mixt la nivelul probei „cutie de bani din
plastic” – rezultat prin amestecul de materiale biologice provenite de la cel puţin
două persoane. Caracterele genetice autozomale aparţinând lui Diaconescu Emil
Alexandru se regăsesc parţial in această mixtură.
Ø pentru eşantioanele conţinând soluţii cu extracte ADN, transferate de
la laboratorul I.G.P.R:
prezenţa unui profil ADN mixt la nivelul probei de extract ADN „orar
farmacie”, profil rezultat prin amestecul de materiale biologice provenite de la cel
puţin trei persoane, dintre care cel puţin două de sex masculin. Caracterele genetice
autozomale, cât şi cele specifice cromozomului Y, aparţinând lui Diaconescu Emil
Alexandru se regăsesc în mixtură, cu menţiunea că la nivelul a doi markeri genetici
autozomali evidenţierea caracterelor genetice este parţială. Din analiza
probabilistică a reieşit că ipoteza „proba extract ADN orar farmacie conţine ADN de
la suspectul Diaconescu Emil Alexandru şi de la minim două persoane necunoscute”
este de 50.250.000 mai probabilă decât ipoteza „proba extract ADN orar farmacie
conţine ADN de la minim trei persoane necunoscute”
prezenţa unui profil ADN mixt la nivelul probei de extract ADN
„mâner uşă laborator”, profil rezultat prin amestecul de materiale biologice provenite
de la cel puţin două persoane, dintre care cel puţin două de sex masculin.
Caracterele genetice autozomale, cât şi cele specifice cromozomului Y, aparţinând
suspectului se regăsesc în totalitate în mixtură, la nivelul tuturor markerilor
investigaţi. Din analiza probabilistică a reieşit că ipoteza „proba extract ADN mâner
uşă laborator conţine ADN de la suspectul Diaconescu Emil Alexandru şi de la
minim o altă persoană necunoscută” este de 112.000 mai probabilă decât ipoteza.
„proba extract ADN mâner uşă laborator conţine ADN de la minim două persoane
necunoscute”.
prezenţa unui profil ADN autozomal mixt la nivelul probei de extract
ADN „exterior cutie”, profil rezultat prin amestecul de materiale biologice provenite
de la cel puţin patru persoane, dintre care cel puţin una de sex masculin.
Caracterele genetice autozomale aparţinând lui Diaconescu Emil Alexandru se
regăsesc în totalitate în mixtură, cu menţiunea că la nivelul a doi markeri
evidenţierea caracterelor genetice este parţială. Cantitatea acestui extract nu a fost
suficientă pentru a se realiza în continuare şi testarea markerilor specifici
19
ale persoanei investigate. Semnificaţia statistică a unui profil cromozomial Y nu
poate fi estimată probabilistic prin regula produsului ca în cazul profilelor ADN cu
markeri autozomali, ci prin raportare la o baza de date naţională sau internaţională.
Rezultatul operaţiei de căutare pe 9 markeri Y STR în Baza Internaţională cu Profile
Cromozomiale Y nu a înregistrat nicio corespondenţă pentru profilul de referinţă al
suspectului Diaconescu Emil Alexandru, ceea ce semnifică faptul că respectivul
profil cromozomial Y este unic, putând fi regăsit doar la rudele pe linie masculină ale
persoanei investigate.
Precizez că aceste aprecieri sunt ale experţilor Institutului Naţional de Medicină
Legală „Mina Minovici” Bucureşti.
Sintetizând rezultatele investigaţiilor ADN efectuate succesiv în cele
două laboratoare, se poate spune că:
► expertizele genetice au obiectivat ştiintific faptul că pe corpurile
delicte ridicate de la locul crimei sa pus în evidenţă ADN de natură umană în
cantităţi mici sau extrem de mici ADN provenit prin contact
► profilul ADN aparţinînd numitului Diaconescu Emil Alexandru, sa
regăsit în majoritatea mixturilor de ADN identificate si analizate, caracterele
genetice, atât cele autozomale, cât şi cele specifice cromozomului Y, fiind
evidenţiate fie complet, fie parţial pe corpurile delicte de la faţa locului (suportul de
hârtie plastifiat al programului de funcţionare al farmaciei, cutia din plastic de
depozitare a banilor proveniţi din încasări şi mânerul uşii de acces în laboratorul
farmaciei)
► creşterea gradului de concludenţă ale concluziilor expertizelor
genetice este evidenţiată de probabilitatea extrem de mare de regăsire a profilului
ADN al suspectului Diaconescu Emil Alexandru pe corpurile delicte analizate în
raport de alţi indivizi din populaţia generală (vezi valorile probabilităţii de regăsire
raportate de 112.000, respectiv, 4.950.000.000.000 pentru markerii genetici de tip
autozomal, precum şi unicitatea profilului cromozomial Y).
3. Din păcate, de cele mai multe ori criminalii se află cu un pas înaintea
agenţiilor de aplicare a legii. Aceştia – uneori încurajaţi de cadrul legislativ permisiv
– şiau diversificat modurile de operare folosite atât pentru uciderea victimelor
care rămân totuşi cele clasice – ci prin acţiunile ulterioare de ascundere ori
distrugere a probelor .
Nu este locul şi timpul pentru analize exhaustive, dar aş atrage atenţia asupra
a două modalităţi : depesarea urmată de ascunderea cadavrelor şi incendierea
cadavrului şi / sau a câmpului infracţional.
a) La data de 21.04.2008, orele 17:00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului
Călăraşi a fost sesizat cu privire la faptul că la locuinţa numitei Vasile Georgeta ,
de 79 ani, situată în comuna DragoşVodă , a izbucnit un incendiu soldat cu decesul
acesteia.
21
pentru ai înmâna alocaţia pentru copii cu intenţia de a o deposeda de sumele de
bani pe care aceasta le avea asupra sa. După ce a dezbrăcat cadavrul şi a aruncat
hainele la gunoi, la acoperit cu o folie de plastic iar după 4 zile a spart cimentul din
debara locuinţa se afla pe pământ şi a săpat o groapă acoperind cadavrul cu
pământ şi beton.
d) Alt caz deosebit de relevant este triplul asasinat comis la 29.09.2004 de
către cetăţeanul albanez Shyti Blenis şi Niculescu Ştefan asupra familiei Ion,
respectiv soţii Alexandru şi Lucreţia şi fiica acestora Amalia, de 8 ani. Astfel, autorii
cu intenţia de aşi însuşi mai multe bunuri, au pătruns în locuinţa situată în mun.
Mangalia, unde prin folosirea forţei fizice şi cu ajutorul unui cuţit au aplicat mai multe
lovituri celor trei victime după care cu ajutorul unui autoturism ieau transportat în
mai multe zone împădurite de pe raza judeţului Constanţa unde leau îngropat. În
ceea ce priveşte moartea minorei, sa constatat că aceasta sa datorat asfixiei
mecanice prin obstrucţia căilor respiratorii cu pământ ceea ce înseamnă că în
momentul îngropării, victima se mai afla în viaţă.
e) Un caz recent soluţionat de politişti din cadrul I.P.J. Botoşani este cel
referitor la uciderea minorului Mazuru Marian, de 13 ani, din oraşul Săveni, care
iniţial a dispărut de la domiciliu fiind găsit după 3 zile, la 10.09.2008, îngropat pe un
teren agricol ce aparţine bunicii suspectului Bucu Bogdan, de 14 ani, din aceeaşi
localitate, care a lovit victima de mai multe ori cu pumnii peste cap pe motiv că
aceasta lar fi denunţat poliţiei pentru comiterea unui furt.
f) Cu titlul de exemplu, menţionăm şi omorul comis în 24.09.2002 asupra lui
Ene Constantin Daniel, din Braşov, al cărui cadavru a fost descoperit incendiat într
un autoturism ce a părăsit calea de rulare şi a intrat întro râpă de pe şoseaua
Braşov – Piteşti în zona localităţii Fundata. Cercetările ulterioare au arătat faptul că
victima a fost ucisă întro încăpere de pe raza mun. Braşov, după care a fost
transportată cu autoturismul său condus de unul din autori până în zona menţionată
. Aici, autorii au incendiat autoturismul şi cadavrul după care lau împins în râpă,
încercând să disimuleze crima întrun accident rutier, dar la finalul cercetărilor sa
stabilit cu certitudine vinovăţia, cei patru autori fiind trimişi în judecată şi condamnaţi.
4. Tehnica modernă a influenţat viaţa de zi cu zi şi a pus amprenta asupra
modului de desfăşurare activităţilor semenilor noştri. Computerul şi telefonul mobil
sunt cele mai la îndemână mijloace tehnice moderne. Evident că şi infractorii au fost
atraşi mai ales în omorurile în scop de jaf – de însuşirea acestora în mod
fraudulos, ilegal.
Aspectul benefic a fost acela că ofiţerii specializaţi în combaterea crimelor
au exploatat proprietăţile şi caracteristicile tehnicii moderne şi cu sprijinul colegilor
de la S.R.I. şi D.G.I.P.I. leau folosit la identificarea autorilor multor crime.
Aş putea să detaliez şi să exemplific dar nu vreau să dau idei potenţialilor
criminali, aşa cum au făcut alţii.
23
TENDINŢE PRACTICE DE REALIZARE A ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE ÎN
DOMENIUL INFORMATIC
Drd.VIOREL COROIU
ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
Cybercrime and other 'hacking' related crimes are serious problems that
require indepth study and serious consideration. While trying to find legislative
solutions to, say, criminalising hacking, governments are in fact also enhancing their
control of the Internet and promoting surveillance in the name of preventing "cyber
crime," "information warfare" or protecting "critical infrastructures."
Keywords:
Criminalitatea informatică sub toate formele ei de manifestare reprezintă
problem serioase care solicită un studiu aprofundat. Concomitent cu căutarea unor
soluţii legislative în domeniu, guvernele încearcă creşterea controlului asupra
mediului virtual, precum şi supravegherea activităţilor ori protejarea informaţiilor şi
infrastructurii critice.
Cuvinte cheie:
1 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op.cit, p.153
25
creat pe World Wide Web aceştia îşi propagă intens ideologiile pe care leau
îmbrăţişat, utilizând Internetul ca vector principal al legitimării lor ideologice1. Un
exemplu în acest sens îl reprezintă organizaţia teroristă Drumul luminos din Peru,
care, dispunând de un site pe Web, îşi promovează propria ideologie extremistă.
Interesant este faptul că, aşa după cum constata fostul şef al operaţiunilor F.B.I.,
Buck Revell, atâta timp cât mesajele acestor grupări fac numai propagandă pentru
ideologia lor, fără să treacă la acţiuni criminale, teroriştii pot desfăşura liberi
activităţi, astfel încât Internetul a devenit un adevărat „rai” pentru ei2.
La rândul lor, simpatizanţii diferitelor organizaţii teroriste, cu diferite ocazii,
cum ar fi reuşita unor acţiuni ale acestora, construiesc siteuri de simpatie faţă de
asemenea grupări. Astfel, imediat după ce gruparea teroristă Tupac Amaru a ocupat
reşedinţa ambasadorului Japoniei în Peru, ţinând ostateci membrii ambasadei şi pe
invitaţii lor, în decembrie 1996, simpatizanţii organizaţiei menţionate din S.U.A. şi
Canada au realizat o serie de siteuri de simpatie pe Internet, prezentând în detaliu
asaltul asupra ambasadei sau lăudând curajul şi „măiestria” teroriştilor3.
Surprinzător este faptul că, în ceea ce priveşte pregătirea şi desfăşurarea
acţiunilor teroriste clasice, dar şi a celor de natură informatică, orice individ amator
de astfel de „distracţii” care posedă un minimum de cunoştinţe şi de deprinderi
pentru a utiliza un computer, un keyboard şi un mouse, poate să obţină, de pe
Internet, knowhawul de care are nevoie pentru atingerea scopurilor sale. Astfel,
unele siteuri, uşor identificabile în această reţea, furnizează informaţii de ultimă oră
cu privire la confecţionarea bombelor, instrucţiuni privind manipularea substanţelor
explozive şi reţetele necesare. Pe aceste siteuri pot fi găsite Manualul teroristului şi
Cartea de bucate a anarhistului, în care este descris cu lux de amănunte modul de
construire a mai multor tipuri de bombe4.
Aceasta pentru a nu mai vorbi de acele pagini Web care prezintă ultimele
tipuri de arme, informaţii paramilitare, tehnici de corupere sau ucidere a viitoarelor
victime etc. Tot ceea ce este prezentat în astfel de siteuri beneficiază de imagini,
scheme şi explicaţii amănunţite. Dar, în reţea se găseşte chiar mai mult decât atât,
se găseşte şi o bună parte din knowhowul de producere a armelor nucleare (poate
nu atât de sofisticate), care se află la îndemâna tuturor doritorilor: terorişti, maniaci,
instabili psihic sau state paria5.
Din păcate, lucrurile nu se opresc la aceste activităţi care, de regulă,
premerg acţiunile teroriste propriuzise; ele merg mai departe, ajungând să incite la
astfel de atacuri şi, în final, la organizarea şi desfăşurarea unor acte criminale grave.
27
sau chiar rezultatele cercetărilor ştiinţifice, ceea ce ar avea consecinţe mult mai
grave1.
Totodată, asistăm la o proliferare a atacurilor masive contra elementelor
reţelei Internet. Sunt atacaţi furnizorii de acces la Internet, veritabile noduri fără de
care nu ar putea fi posibil să se acceadă în reţea, prin bombardarea unui computer
cu mesaje până ce acesta se blochează şi devine inutilizabil . Dar cel mai mare
pericol îl reprezintă faptul că teroriştii individuali sau grupările teroriste ar putea
ataca şi penetra reţele de calculatoare importante ale statului.
În condiţiile Internetului, teroriştii au acum posibilitatea de a lansa atacuri
greu detectabile din orice punct al globului. Pot infecta sistemele informatice cu
viruşi complecşi, ceea ce ar putea provoca disfuncţionalităţi grave în sisteme.
Conform unor estimări, pagubele aduse de celebrul virus „I Love You”, lansat în anul
1999 la începutul lunii mai, sunt de ordinul miliardelor de dolari2. Bande teroriste,
seniori ai narcoticelor sau unele state dedate la acte teroriste pot intra în reţeaua
Internet şi sabota nodurile critice din foarte vulnerabilul sistem de comunicaţii şi
legături prin satelit al unei ţări3. Ei pot lansa atacuri masive cu viruşi informatici
asupra reţelelor de telecomunicaţii, de apărare, de alimentare cu energie electrică,
gaze şi apă sau asupra sistemelor de dirijare a transporturilor aeriene, navale şi
terestre, asupra sistemelor informatice din bănci, burse, societăţi de asigurări etc.
Viaţa a demonstrat că până şi sistemele militare americane, care se presupune că
sunt printre cele mai sigure din lume, prezintă cu regularitate semne de slăbiciune în
faţa atacurilor informatice, adesea întreprinse de amatori cu motivaţii ludice, care
aproape întotdeauna rămân surprinşi de amploarea şi consecinţele faptelor lor. De
exemplu, în 1997, trei adolescenţi din portul Zadar din Croaţia, după ce au spart
codurile de protecţie, au intrat în computerul Pentagonului şi au copiat fişiere
confidenţiale privind bazele militare4. Ei au fost repede prinşi graţie urmelor lăsate
pe Internet, dar fapta lor dovedeşte încă o dată vulnerabilitatea sistemelor
informatice vitale ale unui stat de talia S.U.A. Un semnal de alarmă a tras şi liderul
unui grup de crackeri chinezi, care, în 1999, a pretins că a accesat sistemele de
securitate ale calculatoarelor care monitorizează sateliţii chinezi, ceea ce a dus la
pierderea temporară a controlului acestora 5.
Din păcate, astfel de cazuri nu sunt puţine (numai în februarie 2009 au fost
înregistrate 141 penetrări în reţeaua Pentagonului!) şi ele dovedesc tot mai mult că
atacurile electronice, „viruşii” şi „bombele informatice” înfăptuite de mafioţi angajaţi
alături de un guvern islamist, de piraţi informatici reconvertiţi la războiul economic
1 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 207.
2 Cornelia Popeea, Virusul iubirii, în revista PC World România, nr.6/ 2000, p.17.
3 Alvin şi Heidi Toffler, op. cit., p. 128.
4 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 222223
5 Emilian Stancu, op. cit., p. 27
29
că această formă atât de gravă a infracţionalităţii, care este crima organizată, sa
orientat hotărât spre Internet şi alte înalte tehnologii conexe acestei reţele. Un astfel
de motiv constă în faptul că pentru grupările crimei organizate Internetul reprezintă
un mijloc ideal de comunicare rapid, ieftin şi destul de sigur în condiţiile utilizării
programelor informatice de criptografiere.
Astfel, în ianuarie 2006, mai multe grupări criminale din Detroit au creat un
site Web, pe care, după 3 luni, când acesta a fost închis de prestatorul de servicii, l
au mutat la un furnizor din Noua Zeelandă. „Denumit Glock 3 acest site avea rolul
de releu între bandele din lumea întreagă, de la West Side Crips din Phoenix, până
la Lil Shorty’s din Londra sau chiar Gangster’s Disciples din Chicago. Căci în Statele
Unite proliferează Street gangurile (bandele de stradă)”1.
Piratarea programelor pentru calculator reprezintă altă formă a criminalităţii
legate de Internet. Ea se realizează prin încărcarea programelor difuzate pe Internet
în memoria internă a unui calculator atunci când această operaţiune nu este expres
autorizată de către titularul dreptului de autor2.
În cadrul unei operaţiuni desfăşurate împotriva pieţei negre, în 2007, poliţia
italiană a capturat, la Livorno, peste patruzeci de mii de C.D. ROMuri piratate şi o
mare cantitate de dischete de la un grup de douăzeci şi nouă de persoane care,
după ce preluau programele din reţeaua Internet, fabricau produsele finite în mai
multe ateliere clandestine. Tot cu ocazia amintită, poliţia avea să confişte importante
cantităţi de echipamente de înregistrare şi programe informatice destinate să
„spargă” dispozitivele de protecţie cu care erau prevăzute produsele originale” 3. În
mod similar, în august 2009 la o grupare anihilată în Bucureşti, cartierul Crangaşi, s
au descoperit cca 15.000 DVDuri piratate cu filme, software şi muzică.
Astăzi, când există un număr foarte mare de baze de date, care, graţie
Internetului pot fi consultate din orice colţ al lumii, spionajul informatic cunoaşte o şi
mai mare amploare şi diversificare. Furtul de informaţii îngrijorează tot mai mult
companiile, societăţile şi firmele din cele mai variate domenii de activitate.
Informaţiile comerciale, de genul listelor de produse, de preţuri, de clienţi, de
furnizori, al metodelor de promovare a produselor sau al studiilor de marketing sunt
cele mai „vânate”4. Acestora li se adaugă tehnologiile de fabricaţie, metodele de
instruire a personalului, knowhowul invenţiile în curs de patentare ş.a.
Comenzile de produse frauduloase de pe Internet cu cărţi de credit false
sunt, deja, de domeniul trecutului, sau au rămas doar în „grija” infractorilor
începători. Întrucât majoritatea magazinelor virtuale cu nume mari au încetat să mai
trimită în România produse comandate din ţara noastră, datorită faptului că multe
1 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 46
2 Annemarie Levins, Le piratage de logiciels:un fléau mondial, în „Revue Internationale de Police
Criminelle”, numéro 476477, 1999, p. 5
3 Serge Le Doran, Philippe Rosé, op. cit., p. 172.
4 Ioana Vasiu, op. cit.., p. 173.
31
muncitor în construcţii, care a cheltuit peste 100.000 de dolari pentru a înregistra
mai mult de 500 de companii cunoscute, printre care şi Microsoft, ATT, Intel s.a. Tot
el deţinea şi domeniul „Madonna.com”, pe cale la folosit pentru un site sexy până în
1999 când avocaţii cunoscutei stele a muzicii uşoare, susţinând că Parisi a
înregistrat domeniul cu scopuri „malefice”, lau revendicat pentru clienta lor. Mulţi alţi
profitori ca Parisi au pierdut în instanţă drepturile asupra unor domenii purtând nume
sonore, precum: Julia Roberts, Jimi Hendrix, Yahoo! ş.a.
În multe ţări ale lumii, afişarea şi distribuirea materialelor obscene în public
constituie o infracţiune. Ori nu există nici un dubiu că Internetul, prin natura sa
deschisă, a devenit un astfel de loc. Ca atare, desfăşurarea unor asemenea
activităţi prin intermediul acestei megareţele cade, de cele mai multe ori, sub
incidenţa legii penale. Cu toate acestea, locaţiile ce conţin materiale „pentru adulţi”
sunt foarte numerose. Se pare că prima condamnare pentru o astfel de faptă comisă
pe Internet sa petrecut în S.U.A., unde Robert şi Carleen Thomas din California au
fost condamnaţi potrivit unui statut criminal federal, care interzice distribuirea de
imagini obscene1. Tot pentru diseminarea pornografiei pe Internet, în Germania,
CompuService – o mare companie de servicii online – a fost obligată să închidă
accesul la o serie de astfel de locaţii. De asemenea, în Franţa tot în anul 1996 au
fost arestaţi doi manageri ISP care lucrau pentru WorldNet, respectiv pentru
FranceNet şi au fost acuzaţi de pedofilie, fiind făcuţi responsabili pentru materialele
distribuite în grupurile de discuţii all binaries2.
Mai recent, în Germania, Statisticile Poliţiei Judiciare pe 2007 au înregistrat
peste 4.000 de cazuri de popularizare şi deţinere de pornografie infantilă, din care
jumătate din acestea au fost depistate prin „surf” pe Internet, de Biroul Federal de
Criminalistică prin Investigaţii Independente3. Înmulţirea unor astfel de cazuri, şi
impactul negativ al diseminării materialelor obscene pe Internet au dus la creşterea
îngrijorării opiniei publice în legătură cu multiplicarea unor astfel de activităţi în reţea.
Dar, pe lângă unele forme mai vechi ale criminalităţii legate de Internet, şi
au făcut apariţia şi altele mai noi ca: „ofertele pentru adopţie” care ascund vânzări
mascate de copii (cazul celor două gemene Kimberley scoase de o familie
americană la vânzare pe Internet, petrecut la începutul anului 2001), furtul de
identitate, violarea zonei informaţiilor private a utilizatorilor Internetului; vânzarea la
licitaţie a unor obiecte naziste (cazul companiei Yahoo! care, prin sentinţa din 20
noiembrie 2000 a Tribunalului de Mare Instanţă din Paris a fost obligată să ţină
seama, în termen de 3 luni, de notificarea făcută la 22 mai 2000 aceleiaşi companii
prin care i se cerea să ia măsuri de natură să facă imposibilă consultarea pe Yahoo!
1 Ioana Vasiu, op. cit., p. 128
2 Ioana Vasiu, op. cit., p. 132
3 Johann Kubika, op. cit., p.145.
33
GESTIONAREA EFICIENTĂ A ACTIVITĂŢILOR DE COMBATERE A
CRIMINALITĂŢII ORGANIZATE
Cuvinte cheie: criminalitate organizată, criminalitate transfrontalieră, droguri, trafic
de persoane.
În contextul transformărilor geopolitice, economice şi sociale cu care se
confruntă în prezent comunitatea internaţională, crima organizată a căpătat noi
valenţe, extinzânduşi aria de cuprindere şi sfera de activitate la cote alarmante. Ea
constituie motiv de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii şi, în mod deosebit,
pentru cele ale căror economii se află în proces de tranziţie, dată fiind
vulnerabilitatea sistemelor legislative şi fragilitatea instituţiilor democratice din aceste
ţări.
Prin activitatea lor, organizaţiile criminale transnaţionale ameninţă
suveranitatea naţională şi autoritatea statelor, valorile democratice şi instituţiile
publice, economiile naţionale, procesele de democratizare din ţările recent eliberate
de sub regimurile totalitare. Aceste organizaţii sunt flexibile, sofisticate, uşor
adaptabile şi acţionează după strategia companiilor multinaţionale, extinzânduşi
permanent alianţele şi acordurile în scopul obţinerii unui acces mai larg la “know
how”, la noile tehnologii ale asigurării unei mai bune protecţii faţă de autorităţile
naţionale, al diminuării riscurilor şi deschiderii de noi canale pentru activităţile lor
ilegale.
Nu există un model unic de organizaţie criminală transnaţională, acestea
variind ca formă, norme de conduită, experienţă, specializare în activitatea
infracţională, aria de operare, tacticile şi mecanismele de apărare, drept pentru care
35
ordin economic. Sistemul de impunere a legii şi al structurilor de securitate pe care
fostele regimuri le foloseau pentru aşi menţine puterea au avut o foarte proastă
imagine publică. Ca urmare au fost desfiinţate, reorganizate sau au devenit lipsite
de orice importanţă. Cadrul legal civil şi comercial sa dezvoltat cu greu. În mod
paradoxal, crima organizată, tocmai pentru că era organizată, a fost potrivită pentru
a umple ceva din vidul tranziţiei 1 . Situaţia înfloritoare vizibilă şi banii câştigaţi uşor
prin crima organizată, (traficul de droguri şi terorism) au putut să exercite o atracţie
uşoară în comparaţie cu greutăţile pe care le suportă oamenii în perioada de
tranziţie la economia de piaţă. Ordinea civică a fost încălcată. Inflaţia a luat un avânt
fără precedent. Criminalitatea a sporit. Piaţa neagră a început să domine viaţa de
toate zilele. Adesea populaţia îi demască inclusiv prin massmedia pe cei care fac
bani din exploatarea sărăciei, în continuare au fost deschise graniţele în regiune,
facilitânduse deplasarea persoanelor şi transporturilor de mărfuri necesare pieţei
libere.
Contrabanda, de exemplu, a crescut în mod dramatic o dată cu
deschiderea frontierelor, cu relaxarea situaţiei la vamă şi cu controlul de frontieră
mai lejer, ilegalităţile comise înmulţinduse. De cele mai multe ori, grupurile criminale
sunt mai bine echipate decât instituţiile menite să impună legea. Folosind în
dispreţul legii mari resurse financiare, grupările criminale au reuşit să corupă oficiali
ai statului, au implicat în operaţiile lor persoane din instituţiile locale 2 .
Tranziţia regională spre economia de piaţă a început cu greu în multe
cazuri şi a prezentat un vid de securitate pe care crima organizată sa grăbit săl
umple. Grupurile criminale sau angajat şi sau adaptat rapid la noile condiţii mult
mai permisive, ale economiei de piaţă, au fost finanţate ori sau autofinanţat foarte
bine, sau înarmat cu tehnică de vârf, reuşind, în mod surprinzător, nu în puţine
cazuri să dejoace planurile guvernelor democratice nou venite la putere. O
caracteristică este şi realitatea că în noile democraţii au existat insuficiente mijloace
legislative de a se efectua şi derula corect şi legal tranzacţiile comerciale, în schimb,
crime cum simt fraudele financiarbancare, evaziunea, comerţul ilicit, grupările de tip
mafiot specula, sau manifestat „normal”.
Regulile financiare şi legislaţia bancară au fost aproape inexistente în
regiune, în mod ironic, pe măsură ce privatizarea în Europa Centrală şi de Est a
continuat, chiar şi în condiţii economice grele, afacerile particulare au avut tendinţe
de a căuta investiţii străine. Uneori, Europa Centrală şi de Est sa agăţat de capitalul
străin, acceptând şi investiţii de origini dubioase, decât să se confrunte cu un eşec al
privatizării.
1 Vezi Orenstein Ibidem p. 2
2 Contrabanda cu refugiaţi şi imigranţi din Est în Vest se face prin reţele stabilite în C.E. şi este mereu
o afacere. La fel cu materiile prime, petrolul, materialele strategice, materialele radioactive care sunt
exploatate prin ţările Baltice. În 1992 cea 40 de miliarde de dolari sau plătit pe materii prime din
Rusia.
37
a acesteia şi de raza de acţiune, internă sau internaţională ori de normele şi de
regulile de funcţionare stabilite.
Elementul caracteristic pentru orice structură a crimei organizate îl
constituie scopul îmbogăţirii cât mai rapide. De sigur că mijloacele de realizare a
acestui scop diferă şi el particularizează una sau alta din organizaţiile criminale
tradiţionale cum este Mafia italiană, spre exemplu, sau cele în curs de constituire şi
expansiune.
Operaţiunile de spălare a banilor murdari constituie obiectul final al
activităţii criminale organizate şi formează ultima etapă a unei succesiuni de acte şi
fapte criminale, în care importante sume obţinute din traficul de droguri, prostituţie şi
proxenetism, comerţul ilegal cu arme, contrabanda, traficul de opere de artă din
patrimoniul cultural naţional şi universal, omorul la comandă şi actele teroriste
plătite, vânzarea de copii sau organe umane pentru transplant, pornografia, jocurile
de noroc, înşelăciunile şi alte activităţi ilegale sunt transformate prin sistemul
financiarbancar sau alte afaceri legale, în bani "curaţi". Infractorii trebuie să spele
banii din două motive: în primul rând însăşi urma banilor poate să devină o probă şi,
în al doilea rând, banii pot deveni ţinta urmăririlor şi a confiscărilor.
Pentru asigurarea unei aparenţe de provenienţă legală a acestor sume de
bani realizate de organizaţiile criminale funcţionează, pe lângă economia naţională
şi comerţul mondial realizat de statele lumii, o imensă economie subterană, un
spaţiu economic financiar şi bancar secret care se dezvoltă permanent şi ajunge să
reprezinte procente semnificative din produsul intern brut.
Droguri
Până nu de mult, în România sa considerat că fenomenul drogurilor nu a
fost cunoscut niciodată iar drogurile reprezentau ceva cunoscut numai de către
occidentul decadent, această idee fiind indusă de propaganda comunistă.
Preocuparea actuală cea mai stringentă este aceea de a anihila
organizaţiile criminale. Scopul fundamental al acestora este, fără îndoială, obţinerea
de profituri cât mai mari. Rata profitului provenit din activităţile crimei organizate este
atât de înaltă, încât puţine afaceri legale pot concura cu aceasta. Posibilitatea
grupurilor criminale de a institui "monopoluri" locale prin eliminarea fizică a
concurenţei îi conferă un avantaj extraordinar la stabilirea preţurilor.
Având capacitatea de a folosi strategii de afaceri solide, care cuprind
diversificarea activităţii şi exploatarea noilor pieţe, termenul de "crimă organizată"
tinde să fie înlocuit de cel de "afaceri criminale" sau "industrie criminală". De
asemenea, organizaţiile criminale realizează studii sofisticate de marketing utilizând,
pentru atingerea scopului lor (profitul) corupţia, apelează la violenţă pentru a
intimida sau elimina concurenţa sau autorităţile care încearcă să le stea în cale.
Arsenalul de mijloace folosit de organizaţiile criminale este deosebit de
variat, (începând cu traficul de arme, cu falsificarea cărţilor de credit sau
transferurile frauduloase de bani prin intermediul reţelei Internet), dar producţia si
39
stupefiante de sinteză (amfetamine, MDMA, LSD şi altele), care ar urma să devină
active pe teritoriul României.
Din evaluările efectuate rezultă că ţara noastră reprezintă în principal o
zonă de tranzit, doar o parte din cantitatea de droguri tranzitată rămânând în
România pentru consum. În acelaşi timp, România a devenit în prezent şi teritoriu
de depozitare, în care drogurile, introduse în special prin frontiera de sud, sunt
stocate pe diferite perioade de timp, iar în final sunt direcţionate spre ţările cu
consum ridicat din vestul Europei.
Extinderea şi formele concrete de manifestare a fenomenului drogurilor
au impus adaptarea şi modernizarea cadrului legislativ şi instituţional, premise
necesare menţinerii sub control a acestei forme de criminalitate. Acest proces
continuu, a cărui dinamică trebuie să fie în concordanţă cu evoluţia criminalităţii în
domeniu, a înregistrat progrese notabile după anul 2000, an care a marcat începutul
unei etape de corelare a legislaţiei interne cu cea europeană.
În prezent sistemul instituţional de reducere a ofertei de droguri se
manifestă concurenţial şi nu complementar şi necesită o coordonare eficientă,
alături de redimensionarea efectivelor în raport cu situaţia operativă,
profesionalizarea angajaţilor, îmbunătăţirea dotării materiale şi a cooperării
interinstituţionale, care să permită o reacţie corespunzătoare la evoluţia criminalităţii
organizate în legătură cu drogurile, delimitarea competenţelor şi administrarea în
regim de parteneriat a resurselor informaţionale pe fondul obţinerii unor profituri mari
şi rapide reţelele autohtone de traficanţi se vor structura, probabil după modelul
cartelurilor.
Criminalitate informatică
În acest vast cadru al economiei mondiale care devine tot mai
informatizată se dezvoltă şi finalizează un număr tot mai mare de afaceri ilegale,
cunoscut ca fenomenul criminalitate a afacerilor 1 sau criminalitate a gulerelor albe
(„White collar criminality” 2 ). Acest fenomen sa dezvoltat profitând şi de lipsa unei
legislaţii internaţionale armonizate şi aduse la nivelul tehnicii actuale, precum şi de o
ineficace colaborare între state, fenomenul criminalităţii cu element de extraneitate a
surclasat prin întindere şi daune produse, criminalitatea în afaceri pe plan naţional.
Societatea, deşi este confruntată cu repercursiunile economice ale
criminalităţii informatice, face uz de ordinatoare în aproape toate domeniile, de la
controlul traficului aerian şi feroviar şi circulaţia autobuzelor până la coordonarea
serviciilor medicale şi securitatea naţională. Cea mai mică dificultate în funcţionarea
acestor sisteme poate pune vieţile în pericol, ceea ce demonstrează incidenţa lor
asupra fiinţei umane şi dependenţa societăţii faţă de informatică.
41
imensa capacitate de stocare a datelor sub forma compactă a ordinatorului şi
rapiditatea sa în funcţionare creează premisa dificultăţilor de detectare a
infracţiunilor. Contrar a ceea ce se întâmplă în majoritatea delictelor tradiţionale,
victimele sunt adesea informate de către poliţie cu privire la faptele comise. Apoi,
anchetatorii au beneficiat, arareori, de pregătirea necesară pentru a ataca
problemele din complexa lume a bazelor de date. În fine, numeroase victime nu
deţin un plan de urgenţă pentru a face faţă incidentelor datorate unui delict
informatic, şi, de aceea, nu reuşesc să identifice nici măcar faptul că au o problemă
de securitate 1 .
Pe lângă acestea mai intră în joc şi reticenţa victimelor (bănci şi companii
de asigurări, de exemplu) de a face cunoscute incidentele sau de a indica orice
informaţie aferentă. În lumea afacerilor această reticenţă are două cauze. Unele
victime nu doresc să divulge informaţiile cu privire la operaţiunile lor de teama unei
publicităţi dăunătoare, de a se regăsi întro situaţie publică stânjenitoare sau de aşi
pierde clienţii. Altele au teama de a pierde încrederea investitorilor, acţionarilor sau
a publicului, cu toate consecinţele economice ce ar decurge din aceasta. Mulţi
experţi estimează că aceşti factori joacă un rol important în pedepsirea infracţiunilor
informatice. În plus, această atitudine poate facilita reglementarea cererilor de
dauneinterese între victimă şi autorul infracţiunii 2 .
Odată cu accesarea noilor tehnologii de comunicare şi deschidere spre
vastele magistrale informaţionale globale, ţara noastră sa confruntat tot mai des cu
acest fenomen al criminalităţii pe calculator, ce cunoaşte o dezvoltare galopantă,
mai ales pe fondul deficienţelor de ordin legislativ, penal şi procedural. Opinia
publică a aflat că deşi suntem ,,campioni” la informatică avem şi delicvenţi în acest
domeniu, care, prin daunele cauzate devansează multe ţări mai dezvoltate şi mai
avansate tehnologic.
Acţiunile ilicite întreprinse de hackerii români au avut un ecou deosebit in
massmedia internaţională, daunele produse de aceştia ridicânduse la mai multe
milioane de dolari.
Caracterul transfrontalier, amploarea şi daunele deosebite pe care le
produce criminalitatea informatică sunt raţiunile pentru care ţările industrializate şi
organizaţiile internaţionale au elaborat norme internaţionale în acest domeniu.
Traficul de persoane
Traficul de persoane este un "domeniu de afaceri" global, organizat în
formă de reţele criminale, grupuri infracţionale clandestine implicate şi în alte tipuri
de crime organizate. Structurile variază de la grupuri de persoane particulare fără o
strânsă legătură până la organizaţii criminale internaţionale.
1 Revue internationale de politique criminelle, op. cit., p.3.
2 I. Vasiu, op. cit., p.31.
43
Traficul de persoane practicat la scară largă poate duce la destabilizarea
micro sau macropopulaţiei, pe deo parte fiind vorba de numărul victimelor care
sunt traficate dintro anumită ţară de origine, pe de altă parte fiind vorba de numărul
victimelor de o anumită etnie sau naţionalitate care sunt traficate întro zonă sau pe
o piaţă din ţara de destinaţie.
· Creşterea corupţiei în sectorul public
Traficul de persoane şi corupţia se potrivesc ideal, de parcă ar fi fost
inventate una pentru cealaltă. Numeroasele faze ale infracţiunilor de trafic creează
nenumărate "oportunităţi" de corupere a funcţionarilor de stat din diferitele autorităţi
şi servicii. Sumele de bani plătite zi de zi reprezintă un metodă sigură de a submina
eforturile antitrafic ale întregului aparat de urmărire penală. Corupţia şi traficul de
persoane au efecte distructive asemănătoare cancerului, punând în pericol eficienţa
întregului sistem judiciar penal şi reprezentând o ameninţare pentru încrederea
societăţii civile în acest sistem judiciar.
· Destabilizarea investiţiilor economice ale firmelor străine în ţara
respectivă
Efectele distructive ale acestor elemente infracţionale pot apărea cumulat.
De exemplu, în ţările sau regiunile în care traficul de persoane a dus la activităţi
specifice de spălare a banilor şi la corupţia sectorului public, încrederea în
potenţialul economic al ţării respective va scădea şi concernele internaţionale îşi vor
reduce volumul investiţiilor.
În ultimii ani sa constatat o creştere permanentă a traficului de persoane
către, prin şi dinspre SudEstul Europei, lucru care reprezintă atât o provocare
majoră pentru forţele poliţieneşti, cât şi o problemă gravă de violare a drepturilor
omului.
A crescut din ce în ce mai mult convingerea că lupta împotriva traficului
necesită o abordare coordonată, multidisiciplinară la nivel naţional, regional şi
internaţional, care să implice toţi factorii de decizie cu atribuţii în acest domeniu.
Acţiunile poliţieneşti de combatere a traficului de persoane se desfăşoară
şi sunt legate în mod complex de un context mai larg, care include egalitatea dintre
sexe, antidiscriminarea, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a
principiilor democraţiei în activitatea poliţiei.
Este cunoscut că aceste infracţiuni prezintă un ridicat grad generic de
pericol social, determinat, pe de o parte, de importanţa valorilor sociale ce constituie
obiectul protecţiei şi de gravele urmări pe care le poate avea pentru comunitate
săvârşirea acestor infracţiuni, iar, pe de alta parte, de faptul că infracţiunile contra
persoanei se realizează, de regulă , prin utilizarea unor mijloace sau procedee
violente şi au o frecvenţă deseori mai ridicată în raport cu celelalte categorii de
infracţiuni.
Traficul de fiinţe umane reprezintă una dintre cele mai grave forme de
încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Atunci când victima este copil, cu
45
românească, fenomen ce a constituit apanajul infractorilor, dar şi al unor factori care
sau organizat în acest scop şi au profitat din plin de pe urma situaţiei existente.
Criminalitatea a înregistrat o creştere deosebită în perioada 19801990,
având ca principală sursă accentuarea crizei economicosociale, a
disfuncţionalităţilor şi disproporţiilor generate de politica totalitară a partidului unic de
guvernământ. În această conjunctură, marile delapidări şi abuzuri în serviciu erau
săvârşite, de regulă, de către grupuri bine organizate şi cu ramificaţii, inclusiv la
anumite niveluri de decizie, fapt ce lea permis să reziste şi să desfăşoare activităţile
infracţionale ani dea rândul. Contingentul de infractori sa extins şi sa organizat
permanent, cu deosebire în sectoarele deficitare, cum erau alimentaţia publică şi
circulaţia mărfurilor.
Încălcarea sistematică a disciplinei tehnologice şi financiare, inclusiv din
partea organelor de control şi a factorilor de conducere în economie, implementarea
practicii raporturilor fictive în toate domeniile vieţii economicofinanciare au condus,
pe de o parte, la multiplicarea mijloacelor de săvârşire a infracţiunilor, iar pe de altă
parte, la o compromitere de facto a normelor de drept.
Una din consecinţele acestei situaţii negative a constituito proliferarea
grupurilor infracţionale în cadrul aşazisei “economii paralele sau subterane”. În
condiţiile penuriei grave de produse alimentare, specula se transformase întro
profesie. Aceasta a fost practicată din ce în ce mai organizat, de grupuri tot mai
numeroase, cu legături multiple în sfera aprovizionării şi desfacerii şi chiar în
administraţia publică, atât la nivel central cât şi local.
Cu toate acestea, criminalitatea în România nu sa manifestat până în
prezent la cotele specifice organizaţiilor criminale de tip mafiot, cum sunt cele
italiene, nordamericane, triadele chinezeşti, yakuza japoneză sau cartelurile
columbiene.
Există însă indicii certe că organizaţii mafiote de genul celor menţionate,
studiază cu atenţie piaţa românească, îşi trimit emisari, caută legături în rândul
oamenilor de afaceri, a elementelor predispuse la acte şi fapte cu caracter
infracţional, dornice de înavuţire rapidă, în scopul organizării şi internaţionalizării
actelor de contrabandă, a traficului de droguri, spălării banilor murdari, plasării de
valută falsă, sustragerii de opere de artă sau valori din tezaurul naţional, escrocării
forţei de muncă, afacerilor cu autoturisme provenite din furt, transferului ilegal de
capital în străinătate etc.
Evoluţia ascendentă a criminalităţii în România este consecinţa atât a
impactului problemelor economicosociale grave caracteristice perioadei de tranziţie
către economia de piaţă, cât şi a interpretării greşite a libertăţilor democratice de
către anumite persoane, la care se adaugă tendinţa elementelor infractoare de a
internaţionaliza activitatea infracţională prin crearea de legături în alte ţări, îndeosebi
în rândul emigranţilor români şi chiar în unele structuri de tip mafiot.
47
PROTECŢIA MARTORULUII ÎN VIZIUNEA PROIECTULUI CODULUI DE
PROCEDURA PENALĂ
In the context of the increase of the national and international phenomenon,
of the complexity of criminals affaires it is necesary to protect the witness who,
because of the gravity of the crimes, or the importance of the facts that they know
can be exposed to a big amount of dangers like threats, blackmail, dangers.The
witness protection programs are an important instrument in the fight against the
organized crime. The legal obligation of a witness to testify in a trial it is not justified
unless he is not affraid for his life because of that testimony.
Cuvinte cheie:
În contextual creşterii complexităţii fenomenelorcriminale cu caracter
naţional şi transnaţional, este necesară protejarea martorilor care, din cauza
gravităţii infracţiunilor ori a importanţei informaţiilor deţinute, pot fi expuşi la pericole
diverse. Programele de protecţie a martorilor sunt un instrument important al luptei
contra crimei organizate. Obligaţia legală a martorilor de a depune declaraţii întrun
proces nu se poate justifica decât prin faptul că martorul se simte protejat.
Keywords:
1 In Codul de procedură penală în vigoare martorul trebuie să cunoască o faptă de natură să
servească la aflarea adevărului.
49
Persoane care nu pot fi obligate să depună ca martor.
Sunt anumite categorii de persoane care pot fi ascultate ca martor numai
dacă ele consimt la aceasta. Din aceasta categorie de persoane fac parte acelea
care se bucura de dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martori,
aşa cum rezultă din titlul marginal al art. 114. Au acest drept: soţul, ascendenţii şi
descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;
persoanele în privinţa cărora sa demonstrat cu certitudine că au stabilit cu
suspectul sau inculpatul relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi
copii; persoanele care au avut au avut calitatea de soţ al suspectului sau al
inculpatului 1 .
Organul judiciar are obligaţia să comunice persoanelor menţionate dreptul
de a refuza să dea declaraţii în calitate de martori. În situaţia în care una din
persoanele care de bucură de dreptul de a refuză să depună ca martor consimt
totuşi la aceasta vor fi aplicabile toate dispozişiile privitoare la drepturile si obligaşiile
martorilor.
În cauzele reunite, persoana care se află în una din situaţiile de mai sus
este scutită de obligaţia de a depune mărturie şi împotriva celorlalţi suspecţi sau
inculpaţi, în cazul în care declaraţia sa nu poate fi limitată doar la aceştia din urmă.
Drepturile şi obligaţiile martorului.
Persoana chemată ca martor în faţa unui organ judiciar are o serie de
obligaţii procesuale. În viziunea proiectului Codului de procedura penală aceste
obligaţii 2 sunt:
obligaţia de a se prezenta în faţa organului judiciar care a citato la locul, ziua şi ora
arătate în citaţie. În cazul în care martorul nu se prezintă la chemările în faţa
organului judiciar atunci se poate emite madat de aducere împotriva sa.
obligaţia de a depune jurământ sau declaraţie solemnă,
obligaţia de a da declaraţii în conformitate cu realitatea. Organul judiciar îi atrage
atenţia că legea pedepseşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.
obligaţia de a comunica în scris, în termen de 5 zile, orice schimbare a locuinţei.
Pentru nerespectarea acestei obligaţii se poate aplica sancţiunea cu amenda
judiciară de la 100 la 1000 de lei.
În privinţa drepturilor martorului art. 118 din proiect stabileşte că martorul
are dreptul de a fi supus măsurilor de protecţie şi de a beneficia de restituirea
cheltuielilor prilejuite de chemarea sa în faţa organelor judiciare, atunci când sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Proiectul Codului de procedura penala introduce un drept special în
favoarea martorului şi anume: dreptul de a nu se acuza 1 . Oragnul judiciar, atunci
1 Potrivit dispoziţiilor art. 80 din Codul de procedură penală în aceasta categorie intra doar soţul şi
rudele apropiate ale inviinuitului sau inculpatului
2 Asemenea obligaţii sunt reglementate şi de Codul de procedură penală în art. 83 si 85, literatura de
51
În cursul urmăriri penale, după acordarea statului de martor ameninţat,
procurorul, din oficiu sau la cererea martorului, a uneia dintre părţi sau a unui
subiect procesual principal 1 , dispune aplicarea uneia sau mai multor din următoarele
măsuri:
protecţia datelor de identitate şi acordarea unui pseudonim cu care martorul va
semna declaraţia sa, atunci când celelalte măsuri de protecţie nu sunt suficiente;
supravegherea şi paza locuinţei martorului sau asigurarea unei locuinţe temporare;
însoţirea şi asigurarea protecţiei martorului sau a membrilor de familie ai acestuia
în cursul deplasărilor,
ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent, prin intermediul mijloacelor
audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate, atunci când celelalte
măsuri nu sunt suficiente. În cazul martorului vulnerabil distorsionarea imaginii şi a
vocii nu este obligatorie.
Dacă sa dispus luarea măsurii de protecţie a datelor de identitate sau a
măsurii de ascultare a martorului, declaraţia acestuia nu va cuprinde adresa reala
sau datele sale de identificare, acestea fiind consemnate întrun registru special la
care vor avea acces doar organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi
libertăţi 2 , judecătorul de cameră preliminară 3 sau instanţa, în condiţii de
confidenţialitate.
Actualul cod prevede că datele privind identitatea reala a marotrului se
consemneaza întrun proces verbal, care va fi pastrat, la sediul parchetului care a
efectuat sau a supravegheat urmărirea penală ori la sediul instanţei, întrun loc
special, în plic sigilat, în condiţii de siguranţă. Documentele privind identitatea
martorului vor fi prezentate procurorului sau, dupa caz, instanţei , în condiţii de
confidenţialitate.
Actul prin care se dispune acordarea statutului de martor ameninţat,
respectiv martor vulnerabil, în cursul urmăririi penale este ordonanţa procurorului.
1 Potrivit art.86 1 din C. Pr. Proc. măsurile de protecţie pot fi dispuse de procuror în cursul urmăririi
penale, iar în cursul judecăţii de instanţă, la cererea motivată a procurorului sau a oricărei alte
persoane indreptăţite.
2 Judecătorul de drepturi şi libertăţi este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei
acesteia, soluţionează cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări privind: a)
măsurile preventive;b) măsurile asigurătorii;c) măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu;c) actele
procurorului, în cazurile prevăzute de lege;d) încuviinţarea percheziţiilor, tehnicilor speciale de
supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii;e) administrarea anticipată a
probelor;f) orice alte cazuri prevăzute de lege.
3 Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanţei, potrivit competenţei
acesteia:
a) verifică legalitatea trimiterii în judecată precum şi a administrării probelor ori a efectuării actelor
procesuale de către organele de urmărire penală;b) soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de
netrimitere în judecată;c) soluţionează orice alte cauze prevăzute de lege.
53
mijloacelor audiovideo de transmitere, cu vocea şi imaginea distorsionate,
procurorul, judecătorul de drepturi şi libertăţi sau, după caz , instaţa de judecată
procedează la ascultarea martorului fără ca acesta să fie prezent fizic la locul unde
se află procurorul ori în sala în care se desfaşoară şedinţa de judecată. La
solicitarea organului judiciar sau a martorului ascultat în condiţiile menţionate mai
sus , la luarea declaraţiei poate participa un consilier de probaţiune, care are
obligaţia de a păstra secretul profesional cu privire la datele de care a luat la
cunoştinţa în timpul audierii. Organul judiciar are obligaţia de a aduce la cunoştinţa
martorului dreptul de a solicita audierea în prezenţa unui consilier de probaţiune
sau, după caz, a oricărei alte persoane a cărei prezenţă este necesară 1 . Subiecţi
procesuali principali, părţile şi avocaţii acestora pot adresa întrebari martorului
ascultat în condiţii speciale. Organul judiciar va respinge întrebările care nu sunt
utile şi conlcudente judecării cauzei sau care pot conduce la identificarea martorului.
Declaraţia martorului se înregistreaza prin mijloace tehnice video şi audio şi
se redă integral în formă scrisă.
În cursul urmăriri penale declaraţia se semnează de organul de urmărire
penală ori, după caz, de judecătorul de drepturi şi libertăţi şi de procurorul care a
fost prezent la ascultatarea martorului şi se depune la dosarul cauzei. Declaraţia
martorului, transcrisă, va fi semnată şi de acesta şi va fi păstrată în dosarul depus la
parchet, întrun loc special, în plic sigilat, în condiţii de sigurantă. În cursul judecăţii,
declaraţia martorului va fi semnată de preşedintele completului de judecată. În codul
în vigoare se arată că declaraţia va fi semnată şi de procurorul care a fost prezent la
ascultarea martorului.
Suportul pe care a fost înregistrată declaraţia martorului, în original, sigilat
cu sigiliul parchetului sau, după caz, al instanţei de judecată în faţa căreia sa făcut
declaraţia, se păstreaza în condiţii de confidenţialitate. Suportul care conţine
înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale este înaintat la terminarea urmăririi
penale instanţei competente, împreuna cu dosarul cauzei, şi este păstrat în aceleaşi
condiţii.
În ceea ce priveşte forţa probată a declaraţiei unui martor proiectul
Codului de procedură penală prevede în mod expres că hotărârea instanţei nu se
poate întemeia, în măsură determinantă, pe mărturia investigatorului sub acoperire
care a fost audiat în calitate de martor, sau pe declaraţiile martorilor protejaţi.
1 Singura diferenţa dintre prevederile art. 127 alin.2 din proiect şi art. 86 2 din codul în vigoare este
teza finală a celui dintâi care stabileşte că audierea martorului se poate face şi in prezenta unei
persoane a carei prezenţa este necesară.
55
CRIMA ORGANIZATĂ– FENOMEN TRANSNAŢIONAL CU IMPLICAŢII ASUPRA
SECURITĂŢII NAŢIONALE A STATULUI
In order for a criminal organization to prosper, some degree of support is
required from the society in which it lives. Thus, it is often necessary to corrupt some
of its respected members, most commonly achieved through bribery, blackmail, and
the establishment of symbiotic relationships with legitimate businesses. Judicial and
police officers and legislators are especially targeted for control by organized crime
via bribes.
Keywords:
Pentru prosperarea unei organizaţii criminale este necesar un grad de
sprijin din partea societăţii în care se dezvoltă. În acest sens, este necesară corupţia
la nivel înalt, cel mai adesea realizată prin mită, şantaj, afaceri acoperite. Organele
judiciare sunt în mod deosebit ţintele organizaţiilor criminale.
Cuvinte cheie:
Money laundering is the process of creating the appearance that large
amounts of money obtained from serious crimes, such as drug trafficking or terrorist
activity, originated from a legitimate source. It is a crime in many jurisdictions with
varying definitions. It is a key operation of the underground economy. Money
laundering is not a single act but is in fact a process that is accomplished in three
basic steps. These steps can be taken at the same time in the course of a single
transaction, but they can also appear in well separable forms one by one as
well.There are also common factors regarding the wide range of methods used by
money launderers when they attempt to launder their criminal proceeds.
Keywords:
Spălarea banilor este procesul de creere a aparenţei unor origini normale
pentru bani obţinuţi din activităţi criminale. În majoritatea legislaţiilor această
activitate este cosniderată o infracţiune şi reprezintă o operaţiune vitală în
economiile subterane. Spălarea banilor nu reprezintă un act unic, ci un proces cu
trei etape distincte. Uneori pot fi prezente toate cele trei etape, dar, de asemenea,
ele pot apărea şi izolat. Există de asemenea elemente comune privind metodele de
spălare a banilor.
Cuvinte cheie: spălarea banilor; plasarea fondurilor; stratificarea
tranzacţiilor financiare; integrarea bunurilor dobândite.
Noul mileniu a adus nu doar o accentuată globalizare a pieţelor lumii dar şi
o adâncire fără precedent a interdependenţelor existente între economiile naţionale.
Evident, aceste procese au favorizat dezvoltarea economiei mondiale dar şi a crimei
organizate transnaţionale şi terorismului. Creşterea neîncetată a volumului
capitalurilor obţinute în urma activităţilor specifice crimei organizate a determinat o
creştere a necesităţii reciclării acestor fonduri astfel încât sa ajuns la situaţia
îngrijorătoare că liderii lumii interlope şi operatorii implicaţi în spălare de bani să
poată controla şi influenţa în unele ţări ale lumii sectoarele importante din economie,
finanţe, politică şi administraţie. Spălarea banilor proveniţi din activităţi ilegale
afectează în mod direct liberul acces la investiţii, afectează piaţa muncii legale,
desfacerea, consumul dar şi producţia propriuzisă.
Dea lungul timpului sa constatat că există o legătură foarte strânsă între
schimbarea socială şi criminalitate. Şi la nivelul societăţii româneşti, prăbuşirea
sistemului politic, dezintegrarea structurilor economice şi o adevărată criză morală
constatată, au avut ca efect unul dintre cele mai grave fenomene – explozia
61
· executarea unor false documente de raportare pentru a legitima numerarul
generat;
· depunerile de profituri ilegale în bănci corespondente pot fi prezentate ca
transferuri de la bancă la bancă. Această metodă oferă reciclatorilor posibilitatea de
a deplasa cantităţi deosebit de mari de bani, creând urme documentare incorecte.
2) Folosirea instituţiilor financiare netradiţionale în procesul de plasare a
fondurilor. În categoria acestor instituţii intră: birourile de schimb valutar, societăţile
de valori mobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile, serviciile de încasare a cecurilor,
serviciile de transmitere de fonduri etc. Metodele utilizate de reciclatori în cazul
instituţiilor financiare netradiţionale sunt aproximativ aceleaşi cu cele folosite în
instituţiile financiare tradiţionale.
Deşi funcţia legitimă a birourilor de schimb este de a efectua schimburi dintro
valută în alta, ele oferă numeroase alte servicii financiare, precum vânzarea de
mandate de plată şi cecuri de casă, transferuri electronice de fonduri, schimbul de
devize pentru cecuri şi efectuarea de plăţi pentru clienţi din conturile casei de
schimb. Toate aceste activităţi pot oferi un paravan eficient pentru tranzacţiile ilicite.
Din fericire, în România casele de schimb au, conform reglementărilor legale, un
singur obiect de activitate, şi anume schimbul valutar. Ele nu pot să efectueze alt
gen de operaţiuni financiare. Metoda cea mai des uzitată o constituie efectuarea
schimbului valutar fără întocmirea documentelor de schimb valutar ori violarea
memoriei calculatorului electronic pentru a nu se mai putea reconstitui şirul de
tranzacţii efectuate. Utilizând o astfel de manevră frauduloasă, ambele părţi sunt în
câştig, în sensul că, pe de o parte, reciclatorul scapă de o mare cantitate de lei,
intrând în posesia unei cantităţi mai mici de bancnote străine, iar pe de altă parte,
biroul de schimb valutar consimte la acest procedeu, efectuând evaziune fiscală,
prin nedeclararea veniturilor din asemenea operaţiuni.
Agenţiile de transmitere a fondurilor sunt utilizate pentru transferarea
fondurilor pe plan intern sau internaţional, prin mijloace electronice, cecuri, curieri,
fax, reţele de computere sau alte metode. Funcţia ilegitimă a acestor operaţii este
de a deplasa bani în străinătate, menţinând un văl de anonimat asupra operaţiunilor
respective.
Legat de asemenea operaţii, experţii specializaţi în combaterea spălării
banilor au ridicat problema sistemelor paralele de remitere de fonduri. Faptul că
valoarea banilor poate fi deplasată dintrun loc în altul, deseori fără deplasarea fizică
a monedelor, constituie una din principalele caracteristici ale acestor sisteme
caracteristică împărţită cu serviciile bancare clasice sau serviciile de corespondent
bancar. Expansiunea acestor sisteme către noi domenii este datorată, în parte,
imigrării.
Aceste sisteme sigure şi mai puţin costisitoare decât băncile tradiţionale au
servit uneori la contracararea politicii de control al schimburilor valutare.
Principalele sisteme paralele de remitere de fonduri sunt:
63
magazine care vând cu amănuntul, restaurante, baruri, hoteluri şi alte unităţi de
prestări servicii, precum: spălătorii, spălătorii auto, saloane de cosmetică. Sa
observat însă şi situaţii în care reciclatorii de bani au apelat la serviciile unor
asemenea firme (generatoare de fonduri în numerar) care aparţin unor comercianţi
care nu au iniţial legătură cu infractorii. Ulterior însă, aceştia intră în cercul
infractorilor, nemaiputând să dea înapoi.
În alte situaţii, se creează astfel de companii, numite de faţadă care în fapt nu
au încasări din activităţi reale, ci numai din depunerile reciclatorilor. Lipsa de
activitate reală poate fi însă depistată de organele de aplicare a legii sau chiar de
organele bancare şi de analiştii rapoartelor de tranzacţii în numerar. Prin stabilirea
rulajelor contabile se pot observa situaţiile când apar distorsiuni ale trendurilor
depunerilor şi în asemenea cazuri se pot evidenţia depuneri necaracteristice
activităţii societăţii comerciale respective.
3) Exportul ilegal de valută. Transportul fizic vizează instrumente monetare
care se realizează cu diferite mijloace de transport (avioane private, avioane
comerciale, nave, transporturi rutiere etc.) fără a se respecta legislaţia cu privire la
raportarea acestor sume ce ies din ţară. După depunerea în bănci, aceste sume fac
cale întoarsă în ţara din care au provenit, utilizânduse alte instrumente şi tehnici,
cel mai preferat fiind însă transferul electronic.
Stratificarea
Stratificarea presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor, prin crearea
unor complexe straturi de tranzacţii financiare, concepute spre a anihila orice
posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite. Modalităţile confuze şi
complicate prin care strat după strat de activităţi şi tranzacţii sunt adăugate unul
altuia sunt menite să facă detectarea profiturilor ilegale extrem de dificilă.
Vom exemplifica, în continuare, câteva din modalităţile cele mai cunoscute de
stratificare.
1) După ce numerarul a reuşit să fie depus în instituţii financiare, fără a fi
detectat, contra acestui numerar reciclatorii procură instrumente financiare, care
ulterior sunt uşor de manipulat şi apoi reconvertite în numerar (ex. se achiziţionează
cecuri de călătorie, scrisori de credit, mandate de plată, obligaţiuni, acţiuni ).
Asemenea instrumente sunt mult mai uşor transportabile decât numerarul, un astfel
de instrument substituind o întreagă masă de numerar. Cu asemenea instrumente
monetare se pot efectua în continuare tranzacţii, se pot efectua operaţiuni în afara
ţării ori se pot depune, fără teamă, în conturi de la băncile interne, fără a mai fi
necesară completarea unor rapoarte de depunere sau retragere.
2) Transferurile electronice constituie o modalitate de stratificare dintre cele
mai facile. O dată numerarul depus în conturile bancare, acesta poate fi transferat în
orice colţ al lumii, întrun timp record. Reluarea acestor transferuri de cât mai multe
ori, sub diferite pretexte, adesea dintro ţară în alta, incluzând şi paradisuri fiscale,
65
lor reală (urmare a injectării de fonduri pentru a le spori performanţa). Profitul astfel
obţinut apare ca un rezultat al managementului performant şi deci are sursă legală.
În România, pe piaţa imobiliară, prin achiziţionarea unui imobil la un preţ scăzut,
după care, prin folosirea unor fonduri ilegale, acesta este pus la punct şi revândut la
valoarea de piaţă, rezultând o diferenţă apreciabilă care, cel mai adesea, este pusă
pe seama efectuării lucrărilor de îmbunătăţire cu forţe proprii şi materiale
achiziţionate în timp.
O altă variantă a metodei expuse este cea referitoare la posibilitatea creditării
de către asociaţi a propriei societăţi comerciale, care însă merge mereu în pierdere.
Utilizând diferite subterfugii, se scot din firmă sume, încărcând costurile, în final
realizânduse pierderi. Cu sumele care sau scos din firmă, dar neimpozitate,
asociaţii creditează firma proprie, încasând uneori şi dobânzi pentru sumele cu care
au împrumutat societatea. Ulterior, societatea returnează sumele împrumutate, iar
beneficiarul acestor sume are aparenţă de legalitate pentru aceşti bani.
2) Bunurile achiziţionate cu fonduri ilicite sunt vândute unor societăţi de tip
captiv (care aparţin în fapt proprietarului bunurilor), după care sunt revândute,
realizând un profit substanţial care aparţine tot proprietarului iniţial, dar care derivă
dintro afacere legală.
3) Împrumuturi fictive acordate de o companie de faţadă. O astfel de
companie înregistrată întrun paradis fiscal este controlată de o companie din ţară,
iar fondurile companiei de faţadă sunt, de fapt, fondurile reciclate ale companiei din
ţară. Schema funcţionează în felul următor: banii reciclaţi, aflaţi în conturile firmei de
faţadă, sunt împrumutaţi firmei din ţară (în fapt, este vorba de un autoîmprumut),
pentru care aceasta din urmă plăteşte dobânzi, care ulterior sunt încasate pe diferite
căi tot de adevăratul proprietar al firmei de faţadă.
4) Folosirea de facturi false pentru import sau pentru export. Astfel, dacă se
doreşte reciclarea în exterior a unor fonduri ilicite produse în ţară, se vor utiliza
facturi de import supraevaluate, pentru a justifica transferul unor asemenea fonduri.
Dacă însă se doreşte reciclarea unor fonduri străine în ţară, urmează ca facturile de
export să fie supraevaluate pentru a justifica asemenea încasări.
Reguli de bază ale spălării banilor.
A. Regula flexibilităţii acţiunii de spălarea banilor ceea ce presupune ca
folosirea diferitelor modalităţi ale acestui proces să fie adaptată specificului fiecărui
caz concret în parte. Există totuşi şi unele constante : spălarea este o operaţiune
mai rar desfăşurată de autorul infracţiunii însăşi, de regulă, fiind angajaţi specialişti
cu cunoştinţe temeinice în domeniul financiarfiscal deoarece cu cât este mai mare
suma de spălat, cu atât mai complex devine procesul de spălare, (uneori
procedânduse la combinarea mai multor procedee de spălare) operaţii care
presupun solide cunoştinţe în materie şi experienţă în desfăşurarea unor astfel de
acţiuni.
67
asupra legii pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, RDP,
nr.4/2001;
6. Ariacchi Pino Corupţia, crima organizată şi spălarea mondială a
banilor,studiu, Conferinţa intenţională anticorupţie, Amsterdam, 1992;
7. Costică Voicu Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999;
8. Geo Stroe – Dreptul penal al afacerilor sau cum să conduci afaceri fără săţi
pierzi liberatatea sau averea, Editura Dacoromana, 2009.
69
MEDIEREA DIRECTĂ A INFRACŢIUNILOR CONTRA PROPRIETĂŢII (DIRECT
MEDIATION OF CRIMES COMMITED AGAINST PROPERTY)
1 Manual de mediere Xenofon Ulianovschi şi alţii Inst. de Reforme PenaleChişinău.: IRP, 2006 (Bons
Offices)p.13
71
pozitive, chiar şi din partea victimelor şi a infractorilor implicaţi, această mişcare nu a
primit imediat sprijinul care se aştepta.
Aceasta abordare a reprezentat ceva foarte nou în cultura profesioniştilor şi
a celor care elaborează politicile în domeniul legislativ şi cel al justiţiei penale. În
majoritatea ţărilor a fost nevoie de mai bine de 10 ani pentru a putea dezvolta o
activitate practică cât de cât semnificativă. Crearea unui cadru legal a oferit uneori
un puternic impuls, dar nu a condus peste tot la evoluţiile care erau aşteptate. Din
punct de vedere cantitativ, practica a rămas oarecum limitată.
Totuşi, din punct de vedere calitativ, multe experimente desfăşurate pe
scara redusă şi cele câteva programe de nivele naţionale au oferit, întro primă fază,
date concrete şi clare în baza cărora sa tras concluzia că, fără nici o îndoială,
această modalitate de a răspunde fenomenului infracţional are un potenţial inovator
deosebit de puternic.
În anii ’90, numărul programelor de mediere şi al cazurilor care au trecut
printrun asemenea proces a crescut în mod considerabil în ţările europene. În
anumite ţări, medierea victimă infractor a devenit o practică foarte bine
fundamentată, o atenţie deosebită fiind acordată selecţionării cazurilor adecvate şi
sprijinirii pregătirii profesionale a mediatorilor. În unele dintre aceste ţări, voluntarii
joacă un rol important în desfăşurarea cotidiană a medierii, în timp ce în altele acest
tip de intervenţie este puternic profesionalizată.
De asemenea, se observă o mare diversitate şi în tipul relaţiei pe care
serviciile de mediere o au cu sistemele de justiţie penală: de la tipul exclusiv bazat
pe sistemul guvernamental, până la tipul total comunitar. În pofida a ceea ce sar
putea crede, practica nu se rezumă doar la cazuri de infracţiuni contra proprietăţii
sau infractiuni de o gravitate minora.
Cu toate că, în unele ţări europene, accentul se pune în continuare
predominant pe delincvenţa juvenilă, aplicarea acestui nou tip de intervenţie în
general în justiţia penală este tot mai mult acceptată. Medierea este tot mai mult
utilizată în diferite etape succesive ale procesului penal şi, de asemenea, după
condamnare.
Aceasta din urma afirmaţie se referă la promovarea tot mai mult a restituirii
si reparaţiei ca principii de bază ale justitiei penale în ansamblul acesteia. În acest
sens, medierea victimă infractor este numai unul dintre modelele de justiţie
restaurativă important în contextul european actual.
O practică deosebit de interesantă în domeniul medierii o are SUA.
Dezvoltarea medierii în SUA a început odată cu întâlnirile între actorii comunitari şi
antropologi. Printre primii ar trebui menţionat Paul Wahrhaftig, un avocat specializat
în domeniul drepturilor civile, care în 1969 conducea un proiect cu privire la
reformele de eliberare pe cauţiune a Comitetului de Servicii ale Prietenilor Americani
(American Friends’ Service Committee).
73
trebui să fie refacută prin permiterea unui avocat care să reprezinte partea care se
află pe o poziţie mai joasă (care se presupune că va pierde) 1 .
În România mediatorii sunt persoane autorizate să practice această profesie
de către Consiliul de mediere. Membrii acestui Consiliu sunt aleşi de către mediatori
şi validaţi de Ministerul Justitiei. Trebuie precizat că mediatorii sunt persoane
independente de părţi şi au obligaţia săşi exercite profesia cu respectarea a o serie
de obligaţii izvorâte din lege, astfel:
A. Să păstreze confidenţialitatea informaţiilor primite de la părţile angajate în
procesul de mediere; B. Să păstreze neutralitatea faţă de părţi şi să exercite
calitatea de mediator cu imparţialitate; C. Să asigure respectarea libertăţii,
demnităţii şi vieţii private a părţilor.
Dacă mediatorul încalcă dispoziţiile legii medierii, atunci va răspunde
disciplinar sau, în situaţia în care produce un prejudiciu în exercitarea profesiei, va
răspunde civil faţa de părţi.
Se poate apela la procedura de mediere în faza de urmărire penală sau în
cursul judecăţii. Mai mult, se poate realiza acest lucru şi înainte de înaintarea
plângerii prealabile sau începerea procesului întrucât legea medierii prevede
această modalitate ca alternativă de soluţionare a conflictelor.
Trebuie menţionat expres că medierea se aplică în general în cauzele
penale ce privesc infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile
sau împăcarea parţilor înlătură răspunderea penală. Nici în restul cauzelor penale
medierea nu este exclusă putânduse soluţiona, pe această cale, o multitudine de
aspecte survenite în cadrul procesului penal (exemplu, soluţionarea acţiunii civile în
procesul penal, ce se poate realiza în orice fel de cauză penală prin mediere).
Partea vătămată, făptuitorul sau orice alt participant în procesul penal nu
pot fi obligaţi să apeleze la mediere, aceasta fiind o procedură eminamente
facultativă. Cu ocazia medierii trebuie asigurat dreptul fiecărei părţi la asistenţa
juridică iar în cazurile în care se impune acest lucru, dreptul de a beneficia de
serviciile unui interpret. De asemenea, în cazul minorilor, trebuiesc asigurate
garanţiile prevăzute de legea penală pentru aceştia.
Dacă părţile îşi soluţionează conflictul prin mediere înaintea începerii
procesului penal, partea vătămată nu va mai sesiza pentru infracţiunea respectivă
organele de cercetare penală sau instanţa de judecată iar în situaţia în care
medierea este iniţiată chiar în termenul de introducere al plângerii prealabile, acest
termen se suspendă pe durata desfăşurării medierii.
Dacă părţile aflate în conflict se împacă nu mai este necesară implicarea
organelor de cercetare penală sau instanţa de judecată. De asemenea în cazurile în
care părţile aflate în conflict nu sau împăcat, partea vătămată poate introduce
1 Manual de mediere Xenofon Ulianovschi şi alţii Inst. de Reforme PenaleChişinău.: IRP, 2006 (Bons
Offices)
75
Conceptul de mediere şi ideea de soluţionare amiabilă a conflictelor se
găsesc în strânsă legătură cu identitatea culturală a poporului român unde ideea de
toleranţă şi înţelegere are rădăcini adânci . Dintre avantajele procesului de
mediere, pot menţiona pe cel mai evident, acela că economiseşte timp şi bani.
Comparativ cu un proces clasic în faţa instanţelor de judecată, medierea este mult
mai rapidă şi mai ieftină, practic, oameni pot soluţiona singuri problema întro
singură sesiune de mediere sub îndrumarea unui specialist, teoretic chiar şi întro zi,
sau câteva ore.
Ziua şi ora la care se va desfăşura medierea se fixează în funcţie de timpul
şi dorinţa celor aflaţi în conflict, nimeni nu le poate impune o anumită zi sau oră.
Medierea plecă de la premiza că părţile nu sunt adversari, în primul rând, ci
persoane care încearcă împreună să găsească o soluţia unei probleme pe care o
au.
77
Scop: Să ajute părţile să înţeleagă că având un proces şi dânduse o
sentinţă în favoarea lor nu este suficientă terminarea procesului, urmează şi
punerea în executare cu toate căile de atac prevăzute de lege.
Părţile în mediere trebuie să aibă dosare cu acelaşi conţinut.
a) Se va verifica şi asigura că ambele părţi au toate materialele necesare
pentru negociere completă. Intrun studiu efectuat sa concluzionat că 21% din
totalul medierilor eşuate se produc din cauza că una dintre părţi nu sa pregătit
corect – adesea din cauza unui simplu raport medical, bon factură, sau acte
similare care nu leau fost date (sau nu este deţinut de către partea care ar fi
trebuit săl asigure).
b) Scopul mediatorului este de a asigura tot ce este necesar pentru a
convinge părţile că luat cunoştinţă de cererile legale formulate şi dovezile care
le au pentru aşi dovedi fiecare punctele de vedere. Trebuie ca în această fază
să fie citite toate actele depuse de părţi în susţinerea cauzei sale, înainte ca
acestea să fie trimis celeilalte părţi.
Verificarea listei procedurale de mediere.
Odată ce sau efectuat cei patru paşi procedurali de mediere se va
pregăti, procedura de mediere folosind lista de verificare de mai jos care asigură
paşii elementari şi elementele necesare pentru pregătirea unei medieri de
succes în majoritatea conflictelor în care sau născut litigii.
1. Alegerea mediatorului:
a) să aibă experienţă de viaţă socială şi de lucru suficientă pentru a fi
capabil să înţeleagă corespunzător natura conflictului născut între cele două părţi;
b) să aibă calităţile personale necesare realizării la un nivel înalt a actului de
mediere: capacitate de analiză, flexibilitate, creativitate, atitudine pozitivă, abilitate
de a depăşi tensiunile, conflictele şi de a le face controlabile ;
c) să aibă abilităţile practice necesare medierii conflictelor constând în
cunoaşterea principiilor comunicării între oameni care au o divergenţă unul cu altul,
a conceptului de mediere a conflictului, a metodelor diferite de negociere, a
condiţiilor ce trebuie întrunite înainte de începerea procedurilor de mediere;
d) să aibă pregătire necesară îndeplinirea calităţii de mediator constând în:
A. Capacitate în ceea ce priveşte pregătirea generală:
1. să facă problemele să devină de interes comun şi/sau
responsabilităţile transparente pentru părţi să să sublinieze diferenţa dintre
percepţiile lor ;
2. să determine şi/sau să identifice „agenda” şi/sau „agenda
ascunsă” ;
3. să ajute părţile să negocieze efectiv şi să depăşească punctele
moarte şi/sau drumurile înfundate ;
4. să recunoască abuzul de mediere ;
79
să folosească metodele cele mai potrivite astfel încât să se ajungă la
soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului supus medierii ;
să prezinte părţilor tabloul de onorarii astfel încât acestea să fie în
cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte sumele pe care le vor achita în
vederea iniţierii şi desfăşurării procesului de mediere a cauzei ;
să dispună de un sediu comod pentru desfăşurarea în condiţii lejere şi
cu păstrarea intimităţii a procesului de mediere ;
înainte de iniţierea procesului de mediere săşi verifice eventualele
conflicte de interese ;
să întocmească contractul de mediere şi săl supună atenţiei părţilor
pentru ca acestea săl semneze în cunoştinţă de cauză.
Actele premergătoare necesare medierii pentru mediator.
a. să întocmească o scurtă descriere a obiectului cauzei şi a poziţiilor
adoptate de către fiecare parte ;
b. să identifice punctele tari şi slăbiciunile părţilor ;
c. săşi stabilească timpul necesar pentru şedinţele de negociere şi pentru
soluţionarea litigiului dedus medierii ;
d. să ia la cunoştinţă de probele ce vor fi administrate şi relaţia lor cu fondul
cauzei dedusă medierii ; e. săşi însuşească practica de mediere în cazuri similare
celui supus procesului de mediere .
Pregătirea părţilor premergătoare şedinţelor de mediere.
a. să explice părţilor procesul de mediere ;
b. să le prezinte actele premergătoare medierii ;
c. să le explice avantajele posibile ale medierii ;
d. să treacă în revistă împreună cu aceştia a poziţiilor iniţiale nerealiste şi
lucrurilor sensibile ;
e. să discute cu aceştia care este autoritatea în drept a le soluţiona litigiul
dedus medierii ;
f. să le prezinte eventualele impasuri posibile în procesul de mediere ;
g. să le prezinte punctele tari şi slabe ale litigiului ce face obiectul medierii ;
Ordinea referitoare la mediere:
a. mediatorul va verifica toate datele necesare pentru respectarea
prevederilor confidenţiale privind persoanele şi cauza supusă medierii ;
b. mediatorul se va îngriji ca alocarea costurilor privind procesul de mediere
să se facă în mod corect pentru toţi participanţii ;
c. se va identifica în mod concret timpul, locul şi persoanele care participă la
procesul de mediere ;
d. mediatorul se va asigura ca toate persoanele implicate în procesul de
mediere vor participa la această activitate.
Rolul avocatului:
a. să susţină şi să negocieze ;
81
În principiu, datorită faptului că, acordul de mediere reprezintă înţelegerea
materializată întrun înscris a celor două părţi aflate în litigiu în faţa mediatorului, se
execută în mod voluntar fără intervenţia vreunei instituţii de aplicare a legii
5.3 Refuzul executării acordului de mediere :
Refuzul executării acordului de mediere ne duce la concluzia că medierea
este eşuată, părţile nu au ajuns la un consens pe timpul procesului de mediere iar
mediatorul nu a găsit calea eficientă pentru stingerea conflictului. Această situaţie de
fapt, în cazul infracţiunilor contra patrimoniului care au făcut obiectul analizei
prezentei lucrări, naşte o serie de situaţii juridice distincte după perioada de
manifestare a voinţei de refuz al executării izvorâte din partea unei părţi.
Distingem situaţia în care acordul de mediere deja semnat de părţi este
prezentat organului de cercetare penală sau după caz instanţei de judecată, în
termenul supendare sau de manifestare a dreptului de exercitare a dreptului de a
depune plângere prealabilă, partea vătămate şi făptuitorul aratând că sau înţeles,
partea vătămată îşi retrage plângerea prealabilă sau declară că sa împăcat cu
făptuitorul în condiţiile legii.
În mod distinct se procedează în cazul în care partea vătămată nu a depus
plângere prealabilă alegând direct calea medierii după care constată că cealaltă
parte care, în fapt, a lezato în drepturi prin comiterea unei infracţiuni, refuză să se
conformeze acordului de mediere pe care la semnat anterior . În acest caz, în
măsura în care aceasta nu este decăzută în drepturi ca urmare a expirării
termenului prevăzut la art. 284 din Codul de procedură penală poate depune
plângere prealabilă în realizarea interesului acesteia şi pentru încetarea, după caz a
acţiunii vătămătoare din partea făptuitorului .
Există situaţii în care partea vătămată, decăzută din dreptul acesteia de a
se adresa cu plângere prealabilă ca urmare a trecerii termenului prevăzut de legea
penală, poate alege, după caz, calea civilă de acţiune, în cazul în care făptuitorul ia
creat un prejudiciu care poate fi acoperit pe calea achitării unei sume forfetare. Şi în
această situaţie de fapt cele două părţi în litigiu pot alege calea medierii în vederea
satisfacerii intereselor acestora.
e.CONCLUZII SI PROPUNERI DE LEGE FERENDA
Cu privire la instituţia plângerii prealabile considerăm că aceasta ar trebui
regândită, astfel încât dispoziţiile în materie penală să garanteze oricărei părţi
vătămate dreptul de a iniţia şi de a dispune asupra activităţii de tragere la
răspundere penală a făptuitorului, învinuitului sau, după caz inculpatului, în cazurile
când legea condiţionează acest fapt de introducerea unei plângeri prealabile în faţa
organului de cercetare. În acest sens apreciez ca utilă şi necesară introducerea în
Codul de procedură penală a unei prevederi prin care, atât în faza activităţii de
urmărire penală cât şi în faza judecăţii, mai înainte de declanşarea acestora, organul
de cercetare penală al poliţiei judicare, procurorul cât şi judecătorul investit în cauză,
să facă cunoscut părţii vătămate, prin întocmirea unui proces verbal de luare la
83
BIBLIOGRAFIE
1. Constituţia României ;
2. Codul penal cu modificările şi completările la zi ;
3. Codul de procedură penală modificat şi completat la zi ;
4. Codul civil ;
5. Codul de procedură civilă ;
6. Legea nr.192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei
de mediator, publicată în Monitorul Oficial nr.441/22 mai 2006 ;
7. Hotărârea nr.5 din 13 mai 2007 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere, emisă de Consiliul de
mediere şi publicată în Monitorul Oficial nr. 505/27 iulie 2007 ;
8. Hotărârea nr.12 din 7 septembrie 2007 pentru aprobarea Standardului
de formare a mediatorului, emisă de Consiliul de mediere şi publicată în
Monitorul Oficial nr. 713/22 octombrie 2007
9. Drept penal – Partea specială – Curs universitar – Alexandru Boroi,
Editura C.H.Beck, Bucureşti 2006 ;
10. Note de curs 2007 Organizarea şi exercitarea profesiei de mediator,
Medierea disputelor dintre comercianţi Univ. Petrol Gaze Ploieşti,
Colegiul Postuniversitar Paneuropean, Curs de specializare
postuniversitară mediator prof.dr. Silviu Costache ;
11. Note de curs 2007 Proceduri de mediere av. Mugur Jak Caracaş ;
12. Note de curs 2007 Medierea conflictelor pr.univ.dr. Eufenia Vieriu;
13. Note de curs 2007Acte şi fapte de comerţ lector univ.dr.Crina Letea ;
14. Note de curs Drept penal, Drept procesual penal, Drept civil, Drept
procesual civil lect.univ.dr.Ctin Bratu ;
15. Manual de mediere, Xenofon Ulianovschi şi alţii, Institutul de Reforme
Penale. – Chişinău, I.R.P., 2006 (Bons Offices) ;
16. Deciziile Curţii Constitutionale 177/1998 si 5/1999 publicate în Decizii şi
hotărâri, Bucuresti, 2000 ;
17. Drept Penal Român Curs selectiv pentru licenţă 1997 autori prof.dr.
Constantin Bulai, prof. dr. Avram Filipaş, prof. dr. Constantin Mitrache,
Editura Press Mihaela SRL Bucureşti 1997;
18. Drept penal românPartea specială O.Loghin,T.Toader, Casa de
editură „Şansa”SRL,Bucureşti 1996
19. Tratat de Drept procesual penal, Grigore Theodoru, Editura Hamangiu,
Bucuresti, 2007;
20. Deciziile Curţii Constituţionale 177/1998 si 5/1999 publicate in Decizii si
hotărâri, Bucuresti, 2000 ;
21. Fundamente sociojuridice ale probatiunii, Balahur Doina Iaşi, 2001;
85
PRINCIPALELE MOMENTE ÎN EVOLUŢIA CRIMINALISTICII CA ŞTIINŢĂ
87
grupurilor mari, cu mijloace şi condiţii specifice fenomenelor macrosociale. Spre
deosebire de comunicarea informală (realizată adesea prin mijloace empirice),
determinată de nevoia de a transmite practici sociale obiceiuri, tradiţii
comunicarea formală în masă este organizată oficial de către instituţiile specializate,
cu scopul de a informa prompt membrii societăţii, de a le cunoaşte şi influenţa
opiniile în sensul dorit, în ultimă instanţă de a da o orientare necesară maselor largi
de oameni în diferite domenii de activitate.
Massmedia este termenul generic (reprezentând prescurtarea expresiei din
limba engleză „media of mass comunication" mijloace de comunicare în masă) prin
care sunt desemnate mijloacele moderne de informare şi influenţare a opiniei
publice, mai exact, de influenţare a publicului pentru formarea unei opinii, vizând un
anumit domeniu.
Radioul, televiziunea, Internetul, cinematografia, înregistrările audiovideo,
mijloacele grafice (afişe, broşuri, fluturaşi) sunt mijloacele prin care se transmit
publicului, foarte operativ, mesaje ce generează efecte psihosociale pozitive sau
negative.
2. Utilizarea massmedia de către secte şi grupări religioase
Având în vedere forţa deosebită de influenţare a opiniei publice de către
massmedia, în societatea modernă se dă o luptă acerbă pentru acapararea
acesteia de către cei interesaţi să o deţină. Astfel, toate partidele şi organizaţiile
politice, fundaţiile de orice fel, agenţii economici şi chiar persoane particulare
încearcă întrun fel sau altul de a comunica cu societatea prin aceste mijloace şi aşi
promova prin intermediul lor interesele personale şi de grup. Pentru acest lucru se
plătesc bani grei, pentru că presa este o industrie care trebuie alimentată cu fonduri
băneşti.
Massmedia poate, aşadar, servi celor mai diverse scopuri prin influenţarea
opiniilor în sensul dorit de cel ce le stăpâneşte. Nu fac excepţie în a folosi presa
pentru aşi promova interesele nici sectele şi grupările religioase, care astfel îşi fac
cunoscute doctrinele şi intenţiile, beneficiind şi de avantajul unor fonduri deosebit de
consistente. Se iniţiază adevărate campanii de popularizare a religiei lor în scopul
atragerii de noi adepţi, şansa de reuşită fiind foarte mare, dacă avem în vedere
numărul mare de audienţi care beneficiază de serviciile massmedia. Pentru
popularizare se uzitează de o întreagă gamă de astfel de mijloace, porninduse de
la distribuirea de pliante ce conţin, pe scurt, ideologia sectei şi mergând până la
distribuirea de casete audiovideo, ajungânduse până la reportaje şi ample
emisiuni favorabile, la radio şi televiziune. în ultimul timp, sectele şi grupările
religioase apelează la Internet pentru aşi promova interesele şi aşi face cunoscute
doctrinele.
Unele secte au o solidă bază materială, cum ar fi, de exemplu, „Martorii lui
Iehova", au publicaţii periodice („Turnul de veghe", „Treziţivă") care popularizează
intens aspectele aşazis pozitive referitoare la organizaţie. Aceste publicaţii, prin
89
3. Modalităţi de prevenire şi combatere a apariţiei şi proliferării
sectelor şi grupărilor religioase prin intermediul massmedia
Mediatizarea constantă, în formele specifice prevenţiei, a fenomenului
sectar, conduce la sensibilizarea membrilor societăţii asupra diverselor forme în
care se prezintă, contribuind implicit la scăderea pericolului victimizării.
Importanţa colaborării organelor de poliţie cu massmedia, prin lucrătorii
specializaţi în problema organizaţiilor misticoreligioase, constă nu numai în
prezentarea unor informaţii utile, obiective, lipsite de ambiguitate, ci şi găsirea unor
modalităţi specifice de educare a cetăţenilor.
A configura locul „presei" în sistemul mijloacelor de comunicare în masă, din
punctul de vedere al lucrătorului de poliţie, înseamnă mai mult decât a evidenţia
caracteristicile acţiunii sale asupra formării opiniei în ceea ce priveşte imaginea
sectelor şi grupărilor religioase. Articolele prezentate de ofiţerii de poliţie în presa
scrisă trebuie să aducă nu numai informaţii la zi, dar şi clarificări privind implicaţiile
aderării la o sectă având misiunea să consolideze unele opinii sau să formeze
treptat anumite „predispoziţii" acţionate în rândul cititorilor. Astfel de acţiuni nu se
mărginesc numai la răspândirea unor idei, ci pot constitui elemente ale unei activităţi
mai complexe de educare a cititorilor în sensul de a putea constata singuri pericolul
social reprezentat de ofensiva sectelor şi grupărilor religioase.
Presa aduce astfel, în ansamblul mijloacelor de influenţare colectivă, o
contribuţie specifică legată tocmai de capacitatea de a determina prin lectură un
proces de sensibilizare, de solicitare atitudinală şi acţională. Este importantă pentru
activitatea de prevenire, din acest punct de vedere, deplasarea accentului de la
informare la persuasiune, mizând pe „statutul" cititorului de cetăţean cu idei, intenţii
şi opinii, pe nevoia sa de orientare în spaţiul socioeconomic, pe nivelul de
înţelegere al pericolului social, deci pe responsabilitatea sa.
Radioul, televiziunea, Internetul, prezintă avantajul transmiterii rapide şi
directe a informaţiilor. Prin intermediul acestor mijloace de informare creşte indicele
de sugestibilitate în faţa problemelor prezentate. Acesta este motivul pentru care,
realizarea unor emisiuni adecvate pe tema prevenirii criminalităţii, în general, sau a
prevenirii expansiunii sectelor în societatea românească, au eficienţă în rândul
auditoriului.
Dezvoltarea televiziunii şi puternica penetrare în sistemul mijloacelor de
comunicare a adus, în raport cu presa scrisă şi radioul, o creştere a influenţei
asupra câmpului vizual şi auditiv al publicului. Prin intermediul imaginilor televizate
se creează posibilitatea de a sugera participarea la dezbateri.
Informaţia primită prin radio şi televiziune poate fi pe de o parte brută,
corespunzătoare enunţării seci a unor fapte sociale, iar pe de altă parte poate
deveni o informaţie ce permite publicului plasarea evenimentelor respective întrun
context, dacă acesta primeşte informaţia explicită, comentată până la detaliu. în
acest sens, de un real folos sunt emisiunile realizate cu participarea reprezentanţilor
91
membrilor unor grupări misticoreligioase. Dincolo de acest aspect civic nu se poate
să nu se observe şi aspectul comercial, în sensul că, astfel de articole sau emisiuni
apar de obicei după ce au loc asemenea evenimente cu rezonanţă la nivel naţional.
De aceea, folosirea mijloacelor de informare în masă pentru realizarea unor
obiective ale activităţii de prevenire a aspectelor negative din activitatea sectelor
este necesar să se realizeze prin stabilirea unui program orientativ care să ţină
seama de faptul că nici unul dintre aceste mijloace nu acţionează independent,
izolat, ci acţiunea fiecăruia se întrepătrunde cu cea a celorlalte mijloace de
comunicare.
Plecând de la aceste considerente, activităţile concrete de prevenire trebuie
să stimuleze o expunere complexă a publicului la toate sursele de informare
colectivă.
Pentru orice apariţie în massmedia condiţiile optime comunicării sunt:
— consistenţa de conţinut a mesajelor dată atât de cantitatea de informaţii
cuprinsă în mesaj cât şi calitatea acesteia, de semnificaţia ei pentru public;
— expresivitatea comunicării asigurată în special, prin stilul expunerii care
este necesar fără să fie diferit în funcţie de mijlocul de transmitere a mesajului;
— compatibilitatea comunicaţională a partenerilor de dialog.
Prin oricare dintre mijloacele care vor transmite informaţia este necesar să
se asigure o comunicare „instrumentală", care să urmărească o sensibilizare a
cetăţenilor la consecinţele faptelor antisociale. Numai acest tip de comunicare poate
susţine activitatea de prevenire a criminalităţii şi nu comunicarea numită
„consumatorie" care nu ia în calcul efectele mesajului produs la nivelul publicului.
93
Investigarea criminalistică a sistemelor informatice constă în utilizarea unor
metode ştiinţifice de strângere, validare, identificare, analiză, documentare şi
prezentare a probelor de natură digitală obţinute din surse de natură informatică, în
scopul descoperirii adevărului în cadrul unui proces penal 1 .
Un rol decisiv în realizarea unei investigaţii reuşite îl are întocmirea corectă
a mandatului de percheziţie. În acest scop, se recomandă enumerarea cât mai
amănunţită a tuturor elementelor ce urmează a fi ridicate, precum şi motivarea
acestui lucru.
De asemenea, trebuie stabilit cu exactitate ce rol are calculatorul în
comiterea infracţiunii:
acesta poate fi instrumentul comiterii infracţiunii, în cazul în care este
folosit pentru falsificarea bancnotelor (şi tipărirea ulterioară de bani falşi), a cărţilor
de credit sau,
poate avea rolul stocării unor informaţii folosite în scopul săvârşirii de
infracţiuni, în cazul memorării unor baze de date conţinând nume, adrese, preţuri
folosite de traficanţi şi zone de acţiune.
Uneori, calculatorul poate îndeplini mai multe roluri: sustragere de informaţii
prin atacul altor sisteme, stocarea acestora şi folosirea lor în scop fraudulos.
Abordarea unei investigaţii criminalistice în domeniul informatic trebuie
făcută de către un specialist care deţine cunoştinţele necesare, eliminând astfel
posibilitatea pierderii sau alterării unor date ce pot constitui probe decisive în cazul
unui proces penal.
Astfel, specialistul în domeniul informatic care face parte din echipa de
investigaţii este elementul cheie în demascarea infractorilor; el trebuie să posede
cunoştinţe specifice investigării infracţiunilor informatice: metode de pătrundere în
sistemul informatic prin eliminarea ,,barierelor de securitate” instalate de infractori;
programe de contabilitate utilizate în mod curent care îl ajută să stabilească modul
de lucru şi eventualii păgubiţi ai unor firme suspecte de săvârşirea unor fraude;
diverse limbaje de programare.
În derularea unei investigaţii, parcurgerea următoarelor etape, constituie
paşii decisivi în aflarea adevărului şi demascarea infractorilor:
1. stabilirea motivului care a dus la declanşarea investigaţiei, pentru a ne
stabili clar reperele decizionale ulterioare;
2. obţinerea mandatului de percheziţie având grijă să enumerăm clar
elementele ce vor fi supuse investigării: calculatorul, monitorul,
tastatura, imprimanta, modemul, dischete, discuri, stikuri, manuale
aflate la faţa locului, programe de calculator, diverse agende, postituri
lipite pe monitorul sau biroul infractorului;
1 Criminalitatea informatică, M.A.I. , Anul IV, nr. 2(25), 2006, pg. 39;
95
dispozitivele de stocare a datelor vor fi protejate la scriere, ambalate şi
sigilate pentru a se împiedica accesul la ele până la efectuarea analizei;
transportarea probelor în siguranţă, evitânduse şocurile, temperaturile
ridicate, umiditatea, praful.
6. analizarea probelor şi interpretarea rezultatelor
Înaintea începerii analizei criminalistice asupra harddiscului şi a celorlalte
medii de stocare se vor efectua copii de siguranţă ale acestora, urmând ca analiza
propriuzisă să se efectueze pe una din aceste copii. Investigatorul trebuie să se
asigure că aceste copii nu pot fi contrafăcute şi se vor păstra în siguranţă.
Reasamblarea componentelor ridicate de la locul faptei se va face pe baza
fotografiilor efectuate, în ordinea şi poziţia iniţială.
După stabilirea sistemului de operare şi luarea măsurilor de protejare a
datelor se vor folosi programe speciale de căutare care să permită aflarea unor date
esenţiale pentru avansarea anchetei. Se vor verifica fişierele temporale, create în
mod automat de fişierele baze de bate sau editare text, ce pot conţine date
importante pentru investigatori.
În scopul analizei discului se pot folosi programe de decriptare, antivirus, de
recuperare a datelor şterse care sporesc şansele de reconstituire a unor documente
greu accesibile sau distruse intenţionat de către făptuitori înaintea declanşării
anchetei.
Rezultatele investigaţiei vor fi consemnate întrun raport de expertiză în
care se vor descrie etapele parcurse, explicaţiile specialistului (specialiştilor) şi
concluziile acestora asupra probelor analizate.
Dacă ne punem problema cine sunt făptuitorii în cazul acestui tip de
infracţiuni, trebuie să delimităm clar scopul acţiunii lor.
Astfel, după scopul acţiunii, aceştia se pot clasifica astfel:
hackerii: pentru ei motivaţia este de ordin intelectual, dorind săşi
demonstreze superioritate în cercul de prieteni;
spionii: de regulă, sunt angajaţi ai unor firme concurente şi au ca scop
obţinerea de informaţii care să le aducă venituri financiare;
teroriştii: au ca scop obţinerea de avantaje de ordin politic prin
distrugerile provocate inducând teama;
infractori specializaţi în domeniul informatic care au ca scop obţinerea
de venituri din săvârşirea de infracţiuni informatice: fals, fraudă,
pornografie infantilă.
În ceea ce priveşte hackerii, portretul lor nu se încadrează în tipologia
infractorului clasic.
În marea lor majoritate, sunt bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 20 – 35 de ani,
introvertiţi, cu un statut social peste medie, fără antecedente penale, bine pregătiţi în
domeniul informatic. Sunt cunoscători de limbi străine – cu precădere limba engleză,
inteligenţi, curioşi, de cele mai multe ori comiţând aceste infracţiuni în chiar sfera
97
ASPECTE GENERALE PRIVIND IMPLICAŢIILE ACTIVITĂŢII TERORISTE
The article deals with the concept of national and international terrorism and
presents the attemps of states to prevent as much as can this phenomenon. Tracing
the terrorism acts and organized crime demands a continuous effort assuming a
complex media effort.
Keywords:
Articolul face referire la conceptele operaţionale legate de terorismul
naţional şi internaţional şi prezintă eforturile statelor de a preveni şi chiar stinge
manifestările acestui fenomen. Lupta continuă cu fenomenul terorist şi crima
organizată solicită un efort continuu şi o mediatizare eficientă.
Cuvinte cheie: terorism; criză; principiul universalităţii; criminaliate
organizată; spălarea banilor.
“Terorismul este cel mai periculos şi mai nociv efect al puterii, în sensul că
se legitimează prin forţa cea mai brutală şi folosirea ei lipsită de orice scrupul, în
condiţiile în care singura regulă este cea dictată de terorist, fie el un individ, grup
sau stat” (Virgil Măgureanu 2003).
Ameninţările teroriste din întreaga lume, din anii ‘80, ‘90 si 2000, au stimulat
un val de cercetări despre violenţa politică, ale căror concluzii sunt în pericol de a fi
ignorate sau neglijate. Grupările teroriste nu sunt compuse, de obicei, din oameni
violenţi, cu tulburări psihice sau de personalitate ci din indivizi care folosesc
intimidarea civililor şi violenţa ca armă pentru aşi atinge scopul ideologiei lor.
Violenţa poate să reprezinte un obiectiv strategic, care să implice costuri şi beneficii
calculabile şi să fie folosită ca parte a unui angajament moral pentru o anumită
cauză. E posibil ca teroriştii sa urmeze o atare cauză, ghidaţi fiind de sentimente de
loialitate, altruism şi dreptate, pe care, dacă ar avea alte consecinţe, leam putea
considera admirabile. Indivizii care aleg calea violenţei, sunt de obicei, oameni
obişnuiţi, care fac parte din grupuri ieşite din comun, iar pentru a le putea înţelege
comportamentul ar fi indicat să urmărim nu atât psihologia individuală, cât pe cea de
grup. Există aspecte din antecedentele teroriştilor care pot fi comparate cu acelea
ale membrilor unor bande şi culte religioase, la care căutarea identităţii prin
aderarea la grup facilitează adoptarea unei gândiri radicale. Studierea felului în care
oamenii aderă la grupări violente scoate în evidenţă, adesea, mai multe detalii mai
degrabă despre legăturile de prietenie şi dragoste decât despre problemele politice.
Ideologia poate deveni un teren de testare pentru aderare, demonstrând
angajamentul faţă de cauza grupării. Transformarea cauzei lor întrun război a fost
importantă pentru terorişti, care căutau săşi verifice credinţa prin confruntările
99
Terorismul, deşi produce victime individuale este un act îndreptat împotriva
unei colectivităţi.
Experţii au căzut de acord că în spatele unei acţiuni teroriste există
întotdeauna o strategie. Indiferent de forma atacului: bombe, maşini capcană, focuri
de armă, luarea de ostatici, asasinate, terorismul nu este deloc accidental sau
spontan. Terorismul reprezintă deci utilizarea deliberată a violenţei împotriva
civililor pentru obţinerea de avantaje politice sau de natură religioasă.
Chiar dacă majoritatea oamenilor recunosc terorismul atunci când îl vad, nu
există o definiţie unanim acceptată pentru acest termen. Ironic este însă faptul că,
ceea ce pentru o persoana înseamnă terorism pentru alta reprezintă lupta pentru
eliberare naţională si există o confuzie extremă în definirea violenţelor: terorism,
crimă organizată, război civil, stat dictatorial, confuzia fiind chiar mai mare atunci
când se încearcă separarea terorismului de mişcările insurgente ori separatiste.
Există o varietate de concepte care definesc terorismul. Instituţiile antitero,
politice, sociale, psihologice, guvernamentale şi de securitate au încercat o definire
a fenomenului. În volumul “Terorismul politic” de Schmidt şi Youngman sunt citate
109 definiţii cu privire la terorism, autorii obţinândule de la diverse academii militare
şi universităţi care studiază şi cercetează terorismul. Acestea constituie o statistică,
care arată criteriile de definire a terorismului.
Ele sunt:
violenţa, forţa (apar in 83,5% din definiţii);
politic (65%);
frica accentuată, teroarea (51%);
ameninţare (47%);
efecte psihologice şi anticiparea reacţiilor (41,5%);
discrepanţa între ţinte şi victime (civili) (37,5%);
acţiunea intenţionată, planificată, sistematică şi acţiunea organizată (32%);
metode de luptă, strategii, tactici (30,5%).
Definirea terorismului şi a teroriştilor face obiectul cercetării şi înţelegerii
fenomenului care a luat amploare pe glob. Teroriştii internaţionali, incapabili să îşi
atingă scopurile prin mijloace convenţionale, încearcă să trimită un mesaj ideologic
sau religios prin terorizarea publicului general. Prin alegerea ţintelor, care adesea
sunt simbolice sau reprezentative pentru naţiunea vizată, teroriştii încearcă sa
creeze un impact puternic asupra publicului inamic prin acte de violenţă, în ciuda
puţinelor resurse materiale de care dispun. Prin aceasta ei speră să demonstreze
mai multe, astfel încât guvernul sau guvernele vizate să nu poată saşi protejeze
cetăţenii; sau, prin asasinarea unei anumite victime, pot da o lecţie publicului în
general. Spre exemplu, prin asasinarea preşedintelui egiptean Anwar alSadat din 6
octombrie 1981, la un an de la călătoria sa importantă în Israel, teroriştii alJihad au
sperat sa convingă lumea şi, în special, pe musulmani, că a fost comisă o mare
eroare.
101
Toate grupările teroriste au ceva în comun şi anume strategiile lor de luptă
individuală sau de grup restrânse iar categoriile terorismului sunt de tip violent,
sinucigaş, agresiv, distrugător neţinând seama de civilii nevinovaţi şi organizaţiile cu
caracter religios sau politic.
Tehnicile lor de lucru sunt: asasinatele individuale si colective, răpirile si
luarea de ostatici, deturnările de avioane, distrugerea avioanelor civile, lansările de
bombe masiv explozibile, manipularea prin massmedia, instrumente de
persuasiune, instruirea psihofiziologica eficientă de rezistenţă şi motivaţie criminală.
După amploarea geografică a activităţii grupărilor teroriste, terorismul se
împarte în terorism internaţional şi terorism intern.
A. Terorismul naţional sau intern (domestic)
În contextul unei tipologii lărgite, este de arătat că terorismul poate fi privit şi
din punct de vedere al spaţiului în care se practică şi al întinderii efectelor sale.
În activitatea sa delictuală autorul actului de teroare internă aduce atingere
şi unor bunuri materiale, dar această distrugere este săvârşită tot cu mijloace de
natură să provoace un pericol general. Sunt mijloace a căror folosire poate provoca
pagube nebănuite şi atinge chiar uneori obiective care nu intrau poate în atenţia
autorului. Simpla folosire a unor asemenea mijloace este, fără îndoială în stare să
provoace, pe plan intern, climatul de îngrijorare şi teroare urmărit de autor.
B. Terorismul internaţional
Terorismul internaţional constituie infracţiune sui generis, adică un tip
special de infracţiune, caracterizată printrun element de extraneitate: pregătirea şi
executarea acestei infracţiunii, subiectele pasive si active, mobilul, mijloacele de
înfăptuire ale autorului, interesează mai multe state. Ansamblul de crime şi delicte
care constituie terorismul imbrică, în anumite circumstanţe, un caracter internaţional,
fie pentru că săvârşirea sau efectul lor se prelungeşte pe teritoriul mai multor state,
fie prin faptul că aduc atingere unor bunuri juridice de mare valoare, a căror
protecţie constituie o condiţie esenţială pentru menţinerea raporturilor de bună
înţelegere între state şi în consecinţă a păcii internaţionale.
Întro încercare de analiză efectuată pe această cale e necesar să avem în
vedere aspectul formal şi aspectul material al infracţiunii de drept internaţional.
Primul aspect constă în posibilitatea de a urmării şi a judeca pe autorul infracţiunii,
independent de locul unde infracţiunea a fost comisă.
Cât priveşte criteriul material, pentru a considera un act ilicit drept infracţiune a
dreptului naţiunilor, conform savantului profesor Donnedieu De Vabres, există
următoarele premize:
• Săvârşirea actului criminal se prelungeşte pe teritoriul mai multor state;
• Bunul căruia i sa adus atingere să prezinte pentru comunitatea
internaţională o importanţă materială sau morală;
• Actul criminal să ofenseze grav sentimentul de justiţie şi de respect datorat
demnităţii umane, sentiment propriu tuturor oamenilor.
103
Legătura între criminalitatea transnaţională, terorism şi corupţie este
profundă. A aborda aceste subiecte separat, negând legătura dintre ele, este o mare
greşeală. Corupţia este o piedică în calea progresului economic şi al investiţiilor şi
se concretizează printrun nivel ridicat al şomajului. În aceste circumstanţe,
racolarea în grupuri de crimă transnaţională devine o alternativă viabilă din punct de
vedere economic pentru mulţi tineri. Grupurile teroriste înfloresc în mediile în care
tinerii au puţine şanse de a avansa în societate.
Crima organizată şi terorismul au fost considerate adesea ca fenomene
complet districte în lumea din înaintea lui 11.09.2001. Comitetele de studii de
securitate, structurile militare şi de menţinere a ordinii abordau subiectele de
terorism şi de crimă organizată la nivel strategic. Dar de multe ori aceste probleme
erau abordate distinct. În multe dezbateri sau evidenţiat creşterea ameninţărilor din
terorism şi din crima transnaţională, dar rar sau evidenţiat legăturile dintre acestea.
Atentatul de la 11 septembrie 2001 a determinat schimbarea modului de
abordare. Terorismul şi crima organizată sunt ameninţări pe ordinea de zi în
securitatea internaţionala şi a apărut necesitatea studierii legăturilor dintre aceste
două fenomene.
Majoritatea organizaţiilor criminale şi a grupărilor teroriste provin din ţările în
tranziţie sau în dezvoltare. Afacerile ilicite au o pondere mare în comerţul mondial
(7% in 1990 – estimare ONU în World drug report, Oxford 1997). Marile profituri
obţinute şi activele acumulate fac din aceste organizaţii actori puternici în regiunile
în care operează, cu puternice influenţe politice şi economice.
Traficul de droguri şi terorismul au dezvoltat legături strânse, utilizând
fiecare punctele tari ale celuilalt.
Traficanţii de droguri se folosesc de abilităţile teroriştilor: cunoştinţele
militare, aprovizionarea de armament şi accesul la organizaţii clandestine. Teroriştii
obţin venituri şi expertiza în spălarea banilor pentru operaţiunile lor.
Atât teroriştii cât şi traficanţii se folosesc de ţări în care justiţia şi
regulamentele bancare sunt slabe. Ambele grupuri corup oficialităţile, pe care le
folosesc în obţinerea de documente fraudate precum paşaport şi documente
vamale.
Există des o legătura strânsă între crima organizata şi terorism. Această
legătura apare în diferite forme, de la protecţie, transport şi taxare la traficul direct al
organizaţiilor teroriste.
Traficanţii de droguri obţin o mare libertate de mişcare atunci când
colaborează cu organizaţiile teroriste care au un puternic control în zonele
respective.
În timp ce situaţiile de combatere a crimei organizate nu deţin întâietatea în
războiul contra terorismului, programele împotriva traficului de droguri şi împotriva
crimei promovează modernizarea sistemelor legale de combatere a crimei
organizate şi a agenţiilor cu misiuni antiteroriste.
105
ambele structuri apelează la coruperea oficialităţilor pentru aşi atinge
obiectivele;
se folosesc mijloace similare de comunicare şi de utilizare a tehnologiei
moderne;
“spălarea” banilor se efectuează în ambele structuri şi deseori utilizându
se metode similare, de multe ori prin aceeaşi operatori.
Suportul financiar din activităţile ilicite
Creşterea ponderii activităţilor ilicite în economia mondială asigură resursele
financiare pentru organizaţii criminale transnaţionale ca să opereze cu o mare
expertiză. Activităţile ilicite se prezintă sub forma traficului de bunuri de valoare, de
droguri, de fiinţe umane, de arme şi de alte resurse naturale importante. Pirateria
economică se practică de asemenea cu mare succes. Toate acestea asigură mari
profituri pentru grupurile criminale.
Bunurile contrafăcute precum CDurile şi alte echipamente electronice
precum şi falsificarea banilor reprezintă o mare problemă legată de crima
organizată.
Legătura dintre traficanţii de droguri şi terorism este recunoscută în zone
precum Columbia (FARC) şi Balcani (KLA) dar este prezentă şi în alte zone.
Exemple în acest sens mai sunt în Afganistan (Talibanii şi AlQaeda) şi Sri Lanka
(Tamil Tigers) însă mai găsim şi în grupările din Rusia.
Combinaţia dintre activităţile legale şi cele ilegale caracterizează operaţiile
financiare ale acestor organizaţii. Resursele teroriştilor şi profiturile organizaţiilor
criminale sunt combinate cu fonduri legitime îngreunând detectarea acestora. De
exemplu, în banca New York Case, multe fonduri care provin din activitatea ilicită
sunt combinate cu cele licite în conturi corespondente din băncile ruseşti. Al Qaeda
foloseşte fondurile de caritate pentru mişcarea banilor. Unele din aceste fonduri sunt
direcţionate către activitatea sociale dar o parte din acestea sunt utilizate pentru a
susţine terorismul.
În investigarea şi persecuţia documentelor fraudate, cărţi de credit fraudate
şi a produselor piratate, descoperim că aceleaşi tehnici sunt folosite atât de terorişti
cât şi de organizaţiile criminale.
Structuri de tip reţea
Grupurile transnaţionale criminale operează adesea în structuri de tip reţea.
Acest tip de structură nu este specific doar acestor organizaţii ci caracterizează
multe din grupările teroriste. Structurile ierarhizate de tip mafiot oferă flexibilitate,
reduce posibilitatea infiltrărilor şi asigura o bună eficienţă. În aceste structuri sunt
greu de identificat liderii. Noile grupări criminale şi marile organizaţii teroriste se
aseamănă cu structura marilor corporaţii de business.
Organizaţiile criminale sunt de cele mai multe ori de aceeaşi naţionalitate,
cu toate că formează alianţe cu alte grupări criminale pentru aşi desfăşura
activitatea.
107
motivaţie şi nu în substanţă. Ambele tipuri de grupări fac trafic de droguri, de fiinţe
umane, de bunuri falsificate şi se angajează în diverse forme de fraudă.
“Spălarea” banilor
Spălarea banilor este o parte prioritară în operaţiunilor de crimă organizată.
Problema investigării acestor activităţi este greoaie datorită sistemelor bancare de
tip underground precum cele din zona asiatică (India, Rusia, China). Organizaţiile
mafiote ruseşti au dezvoltat multiple feluri de a “spăla” banii. Absenţa
reglementarilor din sistemul lor bancar a reprezentat un teren fertil pentru aceste
operaţiuni. Alt exemplu, absenţa controlului în sistemul bancar în Japonia şi
coeziunile băncilor cu organizaţiile de crimă organizată au agravat această
problemă.
Posibilitatea mişcării fondurilor ilicite atât de uşor în anumite zone întăreşte
abilitatea operativă a grupărilor criminale şi teroriste.
Criminalitatea transnaţională va fi o problemă definitorie a secolului XXI
datorită discrepanţelor enorme dintre ţările dezvoltate şi cele în dezvoltare, datorită
existenţei multor state slabe în care criminalitatea şi grupurile teroriste se dezvoltă şi
datorită creşterii cererii internaţionale ale bunurilor şi serviciilor pe care aceste
grupări le pot oferi. De exemplu, diferenţa enormă dintre standardele de viaţă dintre
cetăţenii din estul îndepărtat al Rusiei (venit de 100 USD pe luna) şi vecinii din
Korea de Sud si Japonia cu înalt nivel de venit asigură un teren fertil pentru activităţi
ilicite atât de natura criminală cât şi de natură politică.
În economia internaţională operaţiunile ilicite se întrepătrund uşor cu cele
legale. Enormele discrepanţe dintre reglementări întro lume globalizată îi ajută pe
terorişti şi pe grupările criminale să exploateze această lipsă de consistenţă în
avantajul lor.
Statele Unite au declarat război contra terorismului. Combaterea ameninţării
teroriste sa dezvoltat ca strategie naţională şi este imperativ ca aceasta să nu se
bazeze doar pe atacarea manifestărilor vizibile ale acestor ameninţări, ci pe
înfruntarea condiţiilor care permit acestor grupuri să se dezvolte. Aceasta înseamnă
o mai mare atenţie asupra statelor slabe, asupra lipsei de reglementari armonizate
şi asupra eşecului cu care instituţiile de profil colaborează între ele la nivel
internaţional. Îmbunătăţirea pregătirii forţelor poliţieneşti nu este suficientă.
Indivizii trebuie să realizeze că este în beneficiul lor să colaboreze cu
autorităţile în combaterea crimei organizate.
Războiul contra terorii nu poate fi separat de cel împotriva crimei
transnaţionale. Punctele de convergenţă dintre cele două forme de crimă
internaţională determină să nu putem să ne adresam uneia fără să o menţionăm pe
cealaltă. Concentrândune asupra elementelor criminale ale problemei terorismului,
este posibil sa detectăm operaţiuni teroriste întrun fel care nu ar fi putut fi altfel
detectat.
109
Terorismul este în prezent şi în alte zone geografice. În America Latină apare
în special sub forma guerilelor urbane şi rurale. În Europa terorismul este activ în
mod deosebit în Spania şi Irlanda de Nord, dar şi în Balcani, în BosniaHerzegovina,
Kosovo şi sporadic în Turcia şi Grecia. În Afganistan se constată că situaţia rămâne
instabilă cu toate eforturile coaliţiei de a sprijini Statul Afgan Islamic de Tranziţie,
elemente ostile căutând adăpost în zone izolate de unde acţionează în scopul
întreţinerii stării de instabilitate şi pentru discreditarea eforturilor ISAF şi ale coaliţiei
internaţionale.
Apariţia noului tip de terorism – forma inedită de manifestare pe plan mondial
a confruntărilor militare asimetrice – reclamă forme similare de ripostă asimetrice,
care pot imbrică fie caracterul clasic de acţiune militară, fie de folosire a unor
mijloace şi metode specifice, neconvenţionale. Situaţia este impusă de faptul că nu
este exclus ca “megaterorismul” sa recurgă în viitor la mijloacele de distrugere în
masă, manifestânduse sub forma terorismului nuclear, chimic sau bacteriologic,
sau la ecoterorism şi ciberterorism, cu consecinţe aproape imposibil de evaluat la
scară naţională sau mondială.
Analiza evoluţiei fenomenului la scară mondială relevă că începând cu anul
2001 acţiunile teroriste mondiale au înregistrat o creştere dramatică, evidenţiinduse
că, reorientarea terorismului spre ţinte din aviaţia civilă reprezintă, în continuare, un
risc deosebit iar consecinţele actelor ilicite asupra securităţii aeronautice pot fi
devastatoare.
În ceea ce priveşte ţintele vizate, acestea aparţin diferitelor domenii de
activitate, ceea ce demonstrează că obiectivele organizaţiilor teroriste şi scopurile
urmărite de acestea sunt foarte diverse şi greu de anticipat: foşti sau actuali
conducători ai unor state, demnitari ai administraţiei publice centrale sau locale,
diplomaţi, funcţionari internaţionali (membrii ONU sau NATO), lideri politici şi
consilieri ai acestora, cadre militare şi poliţişti, parlamentari, oameni de afaceri,
turişti, ziarişti si alţii.
Modul de acţiune pentru comiterea atentatelor teroriste sau diversificat,
ponderea fiind deţinută de cele în care sau utilizat explozivi şi armament de diferite
categorii şi calibre, elementul de noutate constând în faptul că pentru comiterea de
asemenea acte sa recurs la folosirea avioanelor de transport de persoane, ca
vectori de distrugere a ţintelor vizate, efectele obţinute fiind devastatoare şi
periculoase. Sistemele de alarmă auto existente în comerţ, telefoanele mobile,
dispozitivele explozive improvizate, diverse montaje electronice artizanale ataşate
unor încărcături explozive, grenade, mine constituie mijloace aflate la îndemâna
atacatorilor foarte eficiente comandate de la distanţă pentru atingerea scopurilor
vizate de organizaţiile teroriste actuale.
UNDE NE ÎNDREPTAM?
Trebuie sa punem întrebarea: ce reprezintă terorismul la ora actuala? Acest
fenomen şia menţinut caracterul clasic din punct de vedere al metodelor şi
111
să recruteze şi să pregătească combatanţi că forţă de ripostă în faţa Armatei Roşii în
Afganistan.
După ce decenii la rând URSS a fost factorul opozant al SUA, astăzi statul
american şi lumea occidentala se confrunta cu un pericol mult mai mare, mai
ameninţător si mai distructiv terorismul mondial.
Singura posibilitate de limitare a lui, de eradicare era eliminarea lui din ţările
unde îşi avea principalele baze. Intervenţiile multinaţionale din Afganistan şi Irak încă
se soldează cu pierderi pentru forţele coaliţiei. Dar rezultatul pare să nu fie nici pe
departe cel scontat. Contra unui duşman cunoscut poţi lupta, dar Al Quaida este o
structura aparte: nu are teritoriu propriu, nu e nevoie de o centralizare a acţiunilor şi a
factorilor de comandă. De asemenea sursele de finanţare sunt diverse, baza fiind
fondurile alocate de “creierul organizaţiei” ben Laden.
Astăzi lumea are alte caracteristici, schimbările produse au avut efecte
pozitiv, dar şi unele extrem de negative împotriva cărora trebuie luată o poziţie
comună a statelor democratice şi care urmăresc realizarea unei societăţi libere şi
sigure în care să prospere viata şi civilizaţia.
BIBLIOGRAFIE
Serviciul Roman de Informaţii, Centrul de Informare pentru Cultura de Securitate,
“Terorismul in lume”, Bucureşti 2004
Ferchedau M, Careja R, Balasz L, Mohan E, Constandache C, “Terorismul”,
Editura Omega, Bucuresti, 2001
Marret JeanLuc, “Tehnicile Terorismului”, Editura Corint, Bucureşti 2002
Ecobescu N, Micu N, Voicu I, “Fightfing Terrorism”, Institutul roman de studii
internaţionale Nicolae Titulescu, Bucureşti 2003
Ecobescu N, Frunzulica D, Voicu I, “Fightfing Organized Crime”, Institutul român
de studii internaţionale Nicolae Titulescu, Bucureşti 2003
Frunzei T, articol” Viitorul intervenţiei militare coercitive”, revista Monitor Strategic
nr. 34/2005, Institutul pentru studii politice de apărare si istorie militara, Bucureşti,
2005 Stăncila L, Burghelea I, “Războiul fără fronturi şi fără frontiere”, Editura F&F
Internaţional, Gheorgheni 2005
Louise Shelley, “The nexus of organised internaţional criminals and terorism”, web
site: www.american.edu
Pierre Chouvy, “Drugs and Financing the Terrorism”, Terrorism Monitor, vol 2
2004, www.jamestown.org
Jean Servier, “Terorismul”, Institutul European, Bucureşti 2002.
113
Din acest punct de vedere, al conflictelor armate de sorginte economică, nu
trebuie neglijat şi un alt aspect foarte important, al bătăliei pentru resurse, care a
rămas cel mai stabil element de conflict. Cu cât numărul de locuitori este mai mare,
cu atât mai repede scad rezervele naturale. Pentru oameni însă fireasca luptă
pentru supravieţuire a luat o altă întorsătură.
Până şi mecanismele care determină confruntările sau schimbat radical în
ultima jumătate de secol. Violenţa devine un fenomen intern, îndreptat mai mult
împotriva statului, decât a duşmanilor externi. Zonele de conflict militar actual sau
potenţial se află, în principal, între statele lumii a treia. Şi ca o confirmare a acestor
evidenţe, se poate concluziona că numai săracii se pot angaja în război.
Din punct de vedere etnic, să luăm ca exemplu anul 2002, motivul principal
de conflict a fost „frontiera”. Termenul, însă, trebuie înţeles în sens mai larg, cu
referire la graniţele nevăzute dintre religii, etnii şi rase. Atunci când frontierele
geografice nu corespund delimitării grupurilor etnice, apare tensiunea – deci
conflictul. În acest sens, în materialele care prezintă strategia de securitate a NATO
sunt specificate clar motivele de îngrijorare: rivalităţile etnice şi litigiile teritoriale,
care pot avea grave consecinţe economice, sociale şi politice.
În vreme ce globalismul face improbabil un război între marile puteri,
amplificarea rivalităţilor locale dintre grupuri cu filozofii diferite se transformă tot mai
des în motiv de război.
După cum o demonstrează o hartă „a punctelor fierbinţi de conflict”,
majoritatea tensiunilor apărute sunt de natură religioasă. De exemplu, frământările
din Orientul Mijlociu durează de sute de ani, iar tehnologia modernă a mărit numărul
victimelor.
Etnia sau ideologiile sunt alţi factori semnificativi. În ultimii 50 de ani,
războaiele civile sau purtat numai în ţări subdezvoltate sau în curs de dezvoltare,
unde fricţiunile dintre grupări sunt resimţite foarte acut (COASTA DE FILDEŞ:
tabere: rebelii din Mişcarea Patriotică vs. trupele preşedintelui; miza: schimbarea
regimului; CECENIA: tabere: gherilele musulmane vs. trupele ruseşti; miza: controlul
zonei de legătură cu Orientul Mijlociu; CAŞMIR (INDIA): tabere: rebelii musulmani
susţinuţi de Pakistan vs. trupele indiene; miza: controlul teritoriului şi influenţe
religioase; NEPAL: tabere: gherilele maoiste, sprijinite de China vs. susţinătorii
monarhiei; miza: răsturnarea regimului; SUDAN: tabere: musulmani vs. creştini;
miza: dominaţia politicoreligioasă; COLUMBIA: tabere: gherilele marxiste vs.
trupele guvernamentale; miza: schimbarea regimului; PALESTINA: tabere: militanţii
palestinieni vs. guvernul israelian; miza: controlul teritoriilor Cisiordania şi Gaza;
FILIPINE: tabere: musulmanii vs. creştinii pe deo parte, gherilele comuniste vs.
armata guvernamentală, pe de altă parte; miza: dominaţia religioasă şi politică).
Realitatea depăşeşte cu mult suferinţele individuale ale celor prinşi fără voie în
confruntări sângeroase, astfel că, pentru moment, pacea şi toleranţa la nivel mondial
sunt simple iluzii. Potrivit unui raport al O.M.S., un om moare în urma unui atac
115
înclinaţii de a suferii de o boală care săi afecteze sistemul nervos, ci şi dacă are
tendinţa de a deveni depresiv sau violent.
Valiumul, ca armă militară – unii dintre oficiali se gândesc cum să
folosească anumite tratamente medicamentoase împotriva inamicilor. De exemplu,
comandanţii armatei americane au avut o serie de programe prin care se încearcă
folosirea Valiumului ca potenţială armă împotriva forţelor inamice şi pentru controlul
revoltelor populare. Pentagonul a cerut acordul marilor firme producătoare de
medicamente din SUA de a folosi bacteriile modificate genetic ce „consumă”
proviziile taberelor duşmane de hrană şi muniţie, dar fără a afecta în vreun fel
oamenii. Progresele făcute de genetică au constituit subiectul multor dezbateri
despre caracterul său legal, religios şi moral.
Mergând pe aceeaşi linie, se poate considera că „puterea clarvăzătorilor”
poate constitui o armă neletală a secolului XXI, prin faptul că vine din cele mai
misterioase şi controversate utilizări a capacităţilor creierului uman, este ceea ce
specialiştii numesc „vedere la distanţă”. Această capacitate este folosită de decenii
de serviciile secrete ale multor ţări pentru influenţarea deciziilor, stării afective şi
chiar a sănătăţii populaţiei, ca şi în spionaj sau depistarea unor ţinte interesante
pentru guvernele respective.
„Vederea la distanţă” este considerată arma secolului XXI, ea însemnând
folosirea controlată, prin metode specifice, a percepţiilor extrasenzoriale (EPS).
Uzând de un set de proceduri tehnice, „clarvăzătorul” poate identifica o ţintă aflată la
depărtare în spaţiu şi timp: persoană, obiect sau eveniment. Practic, nu există limite
ale acestei „vederi”. Ceea ce deosebeşte „vederea la distanţă” de ESP este faptul
că, teoretic, oricine poate învăţa să beneficieze de aceste aptitudini ale creierului
uman. Termenul de „vedere la distanţă” a apărut în 1971, în timpul experimentelor
conduse de Ingo Swann, Janet Mitchell, Karlis Osis şi Gertrude Schmeidler. Primul
a devenit celebru în 1973, când a „văzut” inelele de înconjoară planeta Jupiter, fapt
confirmat ulterior de cercetările spaţiale.
În timpul Războiului Rece sau făcut programe secrete de dezvoltare a
tehnicilor de control al minţii umane. Conform lui Tim Rifat, autorul cărţii „Vederea la
distanţă”, specialist în domeniul războiului psihologic, în anii `80 URSS cheltuia
peste 500 milioane de dolari anual pentru astfel de cercetări. Sovieticii au creat
arme bazate pe telepatie şi aparatură electronică ce emiteau semnale de extrem de
joasă frecvenţă (ELF) la care creierul uman este foarte sensibil. Acestea pot
modifica comportamentul, starea afectivă sau de sănătate a „ţintei” vizate. Tot
sovieticii, conform aceluiaşi autor, au construit cel mai mare transmiţător
electromagnetic din lume, botezat „Ciocănitoarea”, cu scopul de a transmite ELF în
Occident. El a emis neîntrerupt din 1976 până la prăbuşirea Uniunii Sovietice.
Specialiştii sunt de părere că aproximativ 30% din populaţia ţărilor din vest, supusă
acestor frecvenţe, manifestă tulburări mentale, comportamentale şi emoţionale.
Evident, astfel de studii au făcut şi SUA. Fostul preşedinte american Jimmy Carter a
117
oamenii resimt o durere ce îi face să reacţioneze în mai puţin de o secundă. Unii
critici, de la Global Security, cred că această armă menită să sperie oamenii ar
putea să producă răniri.
Şi în legislaţia românească, mai precis în Legea 17/1996 privind regimul
armelor de foc şi al muniţiilor se precizează, la articolul 3 punctul „d”, despre armele
confecţionate special pentru a împrăştia gaze nocive, iritante sau de neutralizare.
În Legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Române, se precizează că pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, jandarmii
folosesc armamentul din dotare, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane de
cauciuc, bastoane cu energie electrostatică, mijloace cu substanţe iritant
lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranţi etc.
În Legea 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, la
articolul 34, punctul 1 se stipulează că pentru descurajarea, împiedicarea şi
neutralizarea acţiunilor agresive ale persoanelor care tulbură ordinea şi liniştea
publică, acţiuni ce nu au putut fi înlăturate sau anihilate prin utilizarea altor mijloace,
poliţiştii pot folosi scuturi de protecţie, căşti de protecţie, bastoane de cauciuc,
bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritantlacrimogene sau
paralizante, jeturi de apă, arme cu glonţ din cauciuc şi cătuşe, câini de serviciu,
precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o
vătămare corporală gravă.
În concluzie se poate aprecia că folosirea în conflicte, de orice natură, a
armelor neletale poate să producă efecte destul de apreciabile asupra inamicului,
prin faptul că aceste arme nu sunt percepute direct ca o armă letală (care produce
rănire, sângerare, distrugeri, moartea etc.). din acest punct de vedere armele
neletale le putem defini ca arme curate, care acţionează întrun fel aparte asupra
organismului uman, afectând în principal creierul apoi unele părţi ale corpului,
fenomene prin care inamicul este derutat, îşi pierde încrederea în forţele proprii, nu
ştie întotdeauna cine şi de unde îl atacă şi devine neputincios în a lua decizii de
contracarare a acţiunilor celui care îl agresează.
Dacă sunt folosite împotriva unor mase mari de oameni, prin atacul asupra
unor indivizi (în prima fază) se creează panică în rândul masei de oameni, aici fiind
cel mai bun moment psihologic de rezolvare a situaţiei pentru că oamenii, aflaţi în
stare de panică, acţionează diametral opus faţă de reacţiile normale întro situaţie
asemănătoare.
Şi din punct de vedere economic, folosirea armelor neletale este benefică
prin costurile reduse ale acestora faţă de armamentul letal convenţional şi
neconvenţional, ale căror costuri se ridică la miliarde de dolari.
Se poate susţine, aici, teoria de moralitate în folosirea armelor neletale,
pierderile de vieţi omeneşti sunt minime, iar distrugerile provocate sunt la fel.
Din materialele studiate, se poate concluziona că în viitor se vor aloca
fonduri şi specialişti pentru cercetarea, realizarea şi producerea de astfel de arme
119
CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII
Astfel, pe lângă Cosa Nostra americană, organizaţie autohtonă tipic mafiotă,
în SUA acţionează în strânsă legătură cu aceasta, Cosa Nostra siciliana, Camorra
napolitană, 'NDRAGHETA calabreză şi Corona Sacra Unita, la care se adaugă
triadele chinezeşti, Yakuza japoneză, cartelurile columbiene, bandele criminale
ruseşti, vietnameze, coreene, cambodgiene, laoţiene, jamaicane etc.
Organizaţiile mafiote italiene şiau constituit în SUA filiale ale căror reţele
operează în Canada, America de Sud, Australia şi Europa, contând pe un număr
impresionant de afiliaţi, concentraţi cu deosebire în zona nordestică a ţării, în
Florida, California şi Midwest 2 .
Dintre sindicatele organizaţiilor criminale asiatice, triadele chinezeşti şi
Yakuza Japoneză par a fi cele mai agresive. La rândul lor, grupările criminale ruse şi
euroasiatice constituie un factor din ce în ce mai ameninţător pe scena marii
criminalităţi din SUA, dată fiind rata impresionantă de expansiune a acestora şi
paleta largă de activităţi ilegale în care sunt implicate.
Cea mai importantă organizaţie criminală, cu tradiţie în SUA, rămâne însă
Cosa Nostra Americană.
COSA NOSTRA AMERICANĂ
Organizaţia mafiotă Cosa Nostra americană este un produs al mafiei
siciliene, care a reuşit să penetreze în SUA la începutul secolului trecut. Cele două
organizaţii sunt unite prin legături de familie, interese sociale şi economice.
Structura organizaţiei nordamericane urmează linia paternă a celei siciliene
şi se crede că, la rândul ei, Cosa Nostra siciliană a preluat unele idei de la omoloaga
1 Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei.,pag.59.
2 Albu Petru – Teză de doctorat „Crima organizată în perioada de tranziţie”, ,pag.147 şi urm.
121
protecţie.
Astfel, Cosa Nostra americană acţionează în sprijinul operaţiunilor
desfăşurate în tară de organizaţiile criminale italiene şi menţine legături
internaţionale cu alte structuri mafiote, în special în domeniul spălării banilor
murdari.
În afara legăturilor cu mafia italiană, Cosa Nostra are contacte mai strânse
şi înţelegeri cu mafia rusă cu ale căror activităţi infracţionale se interferează tot mai
mult în ultimul timp.
Cu ocazia unei şedinţe a Congresului SUA, în octombrie 1997,
criminalitatea organizată a fost considerată o ameninţare la adresa securităţii
naţionale. Louis FREEH, director la FBI la acel moment, declara că organizaţiile
criminale sunt deosebit de periculoase, căci ele îşi folosesc „competenţele" tot mai
specializate, în domeniul informativ, folosind tehnici de codare şi structuri de spălare
a banilor pentru sute de milioane de dolari. Convingerea sa este că grupurile
criminale organizate, care operează în S.U.A., vin din Rusia, Europa Centrală şi
Orientală, Asia, Africa, ş.a. Dezbaterile au evidenţiat legăturile crescânde între Mafia
Siciliana şi grupările criminale din alte ţări 1 .
Cu prilejul prezentării, la 28 mai 1998, a Planului strategic împotriva
criminalităţii organizate internaţionale, preşedintele american Bill Clinton aprecia că,
datorită legislaţiilor diferenţiate ale statelor, poliţiile naţionale întâmpină greutăţi în
cadrul cooperării (extrădarea infractorilor, deschiderea conturilor suspecte), în plus
posibilităţile tehnice şi de personal ale acestora sunt de 25 de ori mai mici decât ale
organizaţiilor criminale cu care se confruntă.
Potrivit unei statistici, americanii cheltuiesc anual 4548 miliarde dolari pe
stupefiante, 23 de miliarde pe casete video pirat şi programe pe calculator, un
miliard pe autoturisme furate şi de contrabandă, iar Mafia internaţională este
implicată anual în activităţile de spălare a banilor murdari de peste 100 miliarde
dolari şi fraude fiscale de peste 30 miliarde dolari.
Evident, că activităţile criminale organizate au preocupat în mare măsură şi
organismele de stat cu atribuţii în combaterea criminalităţii.
În acest sens, F.B.I. a elaborat un program privind crima organizată, în care
sunt definite direcţiile principale ale muncii de investigaţii şi scopul acestora.
De asemenea, a fost înfiinţată o unitate specială pentru combaterea
sindicatelor criminale periculoase, cum ar fi de pildă mafia rusă.
Încă din 1970, Congresul SUA a adoptat Legea "RICO" privind combaterea
influenţei şi acţiunilor de corupţie desfăşurate de organizaţiile criminale, în special
Cosa Nostra americană. Printre prevederile sale, legea permite confiscarea
bunurilor obţinute prin activităţi ilegale şi condamnarea şefilor familiilor mafiote cu
pedepse dintre cele mai aspre.
1 Pitulescu Ion op.cit. ,pag. 94.
123
Secretariatului General al OIPC Interpol 1 .
Specialiştii în domeniu au concluzionat faptul că bandele de motociclişti
reprezintă o ameninţare criminală ce trebuie urmărită cu mare atenţie. Subiectul
este oarecum delicat, întrucât aceste bande, mai agresive decât cei care îşi
dezvăluie adevărata activitate, se bucură de îngăduinţă în rândul opiniei publice,
care priveşte cu complicitate revolta lor împotriva societăţii.
Bandele de motociclişti dispun de reţele şi "relaţii", iar autorităţile locale le
privesc adesea cu îngăduinţă, din cauza consecinţelor în plan financiar ale
manifestaţiilor organizate de acestea. Şi asta cu atât mai mult cu cât bandele sunt
deseori experte în domeniul relaţiilor publice.
Trebuie însă să se înţeleagă bine că există o mare diferenţă între
comportamentul seducător şi realitatea manifestărilor.
Lucrurile au început în Statele Unite, chiar după cel deal IIlea Război
Mondial. Mii de foşti combatanţi sau întors acasă. Unii dintre aceştia, în special cei
din armata aerului, care suportau cu greutate plictiseala de după război şi erau
incapabili să se adapteze vieţii civile, doreau să retrăiască momentele de maximă
tensiune şi aventură.
Remediul: să cutreiere drumurile la întâmplare pe motociclete "Harley
Davidson" sau "Indian", pentru a trăi aventura întrun spirit de camaraderie şi dispreţ
faţă de lege.
La început, aceşti motociclişti se asociau în vederea organizării de chefuri,
scandaluri, manifestări zgomotoase şi mai puţin pentru săvârşirea de activităţi
infracţionale propriuzise. De altfel, ei înşişi se comparau cu nişte "desperados",
trăind în tradiţia Vestului Sălbatic.
Aceste prime bande se numeau "Luptătorii alcoolului" şi POBOB ("Ticăloşii
înfuriaţi din Bloomington"), strămoşii direcţi ai "Îngerilor Iadului" sau ai
"Comandourilor de pe strada Market" din San Francisco.
După grava perturbare a liniştii publice provocată de Hallister în California la
data de 4 iulie 1947, ziua sărbătorii naţionale a S.U.A., totul sa schimbat în lumea
motocicliştilor.
Hallister îşi organiza competiţia anuală de escaladă cu motocicleta, iar
Asociaţia Motociclistă Americană (AMA) patrona un "turneu al nomazilor" în
California care urma să se încheie în oraş.
Sau adunat peste 4000 de motociclişti, străzile erau pline de sticle goale de
bere şi resturi de toate felurile, "Luptătorii alcoolului" şi "Ticăloşii înfuriaţi din
Bloomington" şiau pornit cursele de viteză pe străzi şi au început scandalurile. Doi
turbulenţi au fost reţinuţi şi închişi. "Ticăloşii înfuriaţi din Bloomington" au devenit
ameninţători cerând eliberarea acestora. Poliţia a refuzat. Acesta a fost momentul
declanşării unei violenţe greu de imaginat, căreia poliţiştii nu iau putut face faţă. În
1 Francois Hant „Crima organizată pe două roţibandele de motociclişti”, Interpol Revue, 1996.
125
mijlocul anilor '60 şi cunosc o dezvoltare rapidă. Primii ani corespund unei perioade
de rebeliune a unei părţi a societăţi, manifestată prin activitatea diverselor secte,
culte, mişcarea hippye, concerte rock în aer liber şi bineînţeles revoluţia sexuală.
Apar însă şi drogurile: la început marijuana, apoi substanţele psihotrope ca
LSD, PCP şi SPEED sau amfetamine, toate acestea contribuind la aşazisa
încercare de aflare a identităţii. Nu mai este deci o surpriză pentru nimeni faptul că
această microcultură a bandelor de motociclişti a avut o putere de seducţie.
Anii '80 constituie perioada de expansiune şi de sofisticare a bandelor de
motociclişti. Mulţi dintre membrii acestora deţin un rol semnificativ în operaţiunile
criminale. Pentru a nu se compromite, grupurile cele mai importante încep săi
folosească pe membrii bandelor mai mici "asociate" sau pe independenţi pentru
executarea în locul lor a asasinatelor, în transportul de stupefiante sau pentru alte
activităţi criminale. Paralel, grupurile adoptă o altă conduită: mai puţine orgii, mai
puţine scandaluri cu încăierări; trebuie să atragă mai puţin atenţia. Bandele cele mai
importante devin din ce în ce mai grijulii cu imaginea lor, iar unele dintre ele
organizează chiar costisitoare campanii publicitare şi se implică în operaţiunile de
caritate.
În prezent, bandele ating un nivel fără precedent şi îşi modifică metodele de
acţiune. Ele continuă să controleze şi să manipuleze organizaţiile mai mici ce doresc
să facă parte din bandă, aşanumitele "hangarounds", care se învârtesc în jur
(asociate sau vasale), stabilind legături cu "burghezii", fie că este vorba de oameni
politici, vedete sau oameni ai legii, pentru a crea sau legitima din ce în ce mai multe
întreprinderi necurate.
În Statele Unite există circa 1500 de bande, patru dintre acestea dominând
cu autoritate arena. Acestea sunt cunoscute sub denumirea "Cele patru mari" şi
sunt: "Îngerii Iadului", "Bandidos", "Outlaws" şi "Păgânii" 1 .
Îngerii iadului
La data de 17 martie 1998, sub conducerea lui Ralph Hubert Barger,
cunoscut sub numele de Sonny Barger, "Îngerii Iadului" şiau sărbătorit cea dea 50
a aniversare în oraşul în care banda a luat fiinţă: San Bernadino, în California. A
doua zi au participat la sărbătoarea Cursei Mondiale, adunarea mondială a Îngerilor
Iadului, circa 1000 de membri aderenţi venind din întreaga lume la Ventura,
California. Cu această ocazie, George Christie, care ar putea deveni succesorul lui
Sonny Barger la conducerea organizaţiei, a declarat că "publicului nu are de ce săi
fie frică de "îngerii Iadului", adăugând pur şi simplu că organizaţia sa nu este "decât
o fraternitate de motociclişti".
Cu toate acestea, membrii din banda "Îngerii Iadului" sunt implicaţi în toate
tipurile posibile de criminalitate. Iar dacă numărul lor atinge cifra de 2000, poliţia
1 Albu Petru – op.cit.pag.150.
127
Astfel, este lesne de imaginat că, pentru început cel puţin, trăsătura comună
tuturor bandelor de motociclişti a fost dragostea faţă de motocicletă şi practicarea
motociclismului. De astfel, ele aşa se şi prezintă: organizaţii animate de un interes
comun.
De exemplu, preşedintele Îngerilor Iadului, Sonny Barger, a declarat în
acest sens: "nu suntem decât o bandă de tipi care încearcă să se descurce în lumea
asta (...). Poliţia ne zice "bandă", noi considerăm că suntem un motoclub".
Odată cu trecerea timpului, afacerile au prosperat iar membrii bandei au din
ce în ce mai mult tendinţa de a utiliza maşini de lux în locul motocicletelor. Această
tendinţă a determinat secţia din San Diego, California, să adopte un regulament prin
care îi obligă pe Îngerii Iadului săşi folosească motocicletele cel puţin o dată pe
lună, în caz contrar fiind sancţionaţi cu plata unei amenzi de 25 dolari.
Dacă deţinerea unei motociclete este o condiţie obligatorie, filozofia
principală a bandelor de motociclişti este conţinută de două comportamente:
fraternitatea şi FTW.
FTW este numele unui bar din Paris, în măsura în care TW înseamnă în
engleză The Word (Lumea), ne putem imagina ce semnifică F, respectiv faptul că ei
supun lumea celor mai josnice ultraje. Această atitudine arogantă exprimă scopul şi
obiectivele bandelor de motociclişti. Ele clamează faptul că au întors spatele
societăţii şi legilor şi că nu vor să trăiască conform normelor impuse de ea. De
aceea, ei au propriul mod de viaţă, un fel special de a se îmbrăca, pentru a arăta
celorlalţi că nu fac parte din aceeaşi lume. Iată această filozofie aşa cum este ea
exprimată de cei din banda Outlaws: "Un procent îi reprezintă pe cei 1% care au
lăsat baltă societatea şi legile aşa cum sunt ele văzute doar de politicieni. De aceea
avem un aer respingător. Pentru a vă spune că noi nu vrem să fim ca voi. Prin
urmare, să nu vă mai vedem în faţa ochilor!"
Pe de altă parte, fraternitatea este o regulă a vieţii interne. Este modul prin
care ei sunt şi explică ce anume îi leagă pe unii de ceilalţi şi pe toţi de grupul din
care fac parte. Această loialitate este o legătură care se află mai presus de orice,
romantică, atât pe timpul vieţii cât şi după moarte.
Bandele de motociclişti sunt organizaţii compuse din bărbaţi, femeile fiind
ţinute de o parte şi, în general, în situaţii degradante. Ele au statutul de "posesiuni".
Unele dintre ele, aşanumitele "Old Ladies" (Băbuţele) sunt posesia unui singur
membru, soţii legitime sau nu. Altele, numite "mămici" sau "oiţe", aparţin întregului
club. Nici una dintre ele nu poate deveni membru al clubului, iar în cazul în care au
dreptul să poarte "culorile", pe acestea este înscrisă întotdeauna menţiunea
"Proprietatea lui ...", fie că este vorba despre un individ sau despre un club. Totuşi,
în anumite împrejurări unele dintre femei sunt folosite şi aduc servicii bandei
respective. Se înţelege aşadar faptul că microcultura bandelor de motociclişti este în
acelaşi timp antisocială, contrară ordinii de drept.
Bandele de motociclişti sunt, în general, foarte bine organizate, atât sub
129
anchetă este deseori realizată de detectivi particulari plătiţi. De aceea, penetrarea
acestor organizaţii de către poliţie este extrem de dificilă.
După scurgerea perioadei de probă, aspirantul trebuie să fie acceptat printr
un vot al comunităţii.
Când devine membru cu drepturi depline, "full patch" în engleză, cea mai
mare mândrie a sa este de aşi purta "culorile", adică uniforma oficială a clubului
său. În mod obişnuit, este vorba despre o insignă mare, pe aproape întreaga
mărime a spatelui, cusută pe o vestă fără mâneci din piele sau din material de
jeanşi. Emblema bandei se află în centru, în general însoţită de literele M.C. (Moto
Club), pentru a se diferenţia de celelalte bande care nu au uniforme. Pe partea din
faţă a vestei se poartă tot felul de ecusoane care indică specialităţile ori
convingerile. Cu toate că acele "culori" reprezintă bunul cel mai important, mai
important decât motocicleta, ele rămân întotdeauna proprietatea bandei. La fel stau
lucrurile şi cu tatuajele pe care fiecare are dreptul să şi le facă după investirea sa în
bandă şi pe care trebuie să le înlăture în cazul în care părăseşte, pe timpul vieţii,
banda respectivă.
Celelalte elemente importante în cadrul organizării bandelor de motociclişti
sunt: "runs", ieşirile, plimbările în grup, înmormântările şi clubhouseul.
Bandele de motociclişti reprezintă astăzi entităţi pregătite pentru derularea
unor multiple activităţi. Iată ce declară un oficial al Jandarmeriei Regale din Canada:
"Nu trebuie să ne amăgim cu iluzii; motocicliştii sunt astăzi la fel de rafinaţi ca şi cele
mai vechi familii ce fac parte din crima organizată. Sunt mult mai înclinaţi spre
violenţa atunci când sunt provocaţi şi cu siguranţă mult mai aroganţi. Scapă foarte
rar o ocazie să facă bani sau să lichideze pe cineva care vrea săi împiedice so
facă Pentru ei ilegalitatea nu are margini."
Activităţile infracţionale ale bandelor de motociclişti au o finalitate direct
îndreptată spre profitul imediat. Chiar dacă mulţi dintre membri sunt proprietari şi
generează propria activitate criminală, organizaţia îşi ia întotdeauna partea sa.
Astăzi, numeroşi membri şi "capitole" se consideră drept simpli comercianţi
şi, paralel cu vânzarea şi repararea motocicletelor, au investit în numeroase
sectoare: imobiliar, restaurante, întreprinderi de construcţii, închiriere de limuzine,
magazine de aparatură video, chiar şi de cosmetică pentru animale dar, de
asemenea, în societăţi de producţie, echipe de cascadori, strâns legate de industria
cinematografică, agenţii de dansatoare goale, securitate, mine de aur, transport
rutier ori vânzarea de articole pentru motociclişti tot atâtea afaceri legale care
servesc ca faţadă pentru spălarea banilor obţinuţi în urma activităţilor ilegale.
Traficul de stupefiante
Întrucât metaamfetamina a constituit în ultimii ani cea mai rapidă sursă de
câştiguri, bandele de motociclişti au fost şi sunt direct implicate în procesul de
fabricaţie, uneori ele însele furnizând produsele chimice necesare, materialele sau
chimiştii.
131
contraingerinţei, sistemelor de contramăsuri electronice, al aparaturii de bruiaj, al
detectoarelor de înregistrare, emiţătoarelor corporale, telefoniei celulare pirat, etc.).
În concluzie, trebuie să arătăm că în opinia autorităţilor poliţieneşti, tendinţa
acestor grupuri vizibil asociate activităţilor infracţionale este de a continua să se
dezvolte, prefigurând o anumită faţetă a violenţei secolului al XXIlea. Este de
aşteptat ca aceasta să întreţină o tensiune între bande, să alimenteze vechile
răfuieli şi să iste altele noi.
Bibliografie: Cartea Albă a Crimei Organizate şi Corupţiei.
Albu Petru – Teză de doctorat „Crima organizată în perioada de
tranziţie.
Pintilie Ligia – Metode şi tehnici de investigare şi documentare a
infracţiunilor în domeniul crimei organizate, Ed. Sitech, Craiova,
2008.
133
oricare etapă a cercetării trebuie documentată,făcânduse referire la
procedurile şi operaţiunile standard.
Probele biologice obişnuite cele mai obişnuite sunt
sângele,sperma,saliva,urina,fecalele,voma,resturile de ţesuturi,păr,oase sau dinţi;
înmulţirea germenilor bacterieni pe aceste probe diminuează şansele unor rezultate
corecte. Păstrarea după prelevare a acestor probe se face în anvelope vidate,ferite
de contaminarea cu alte probe. Respectarea acestor măsuri va creşte sensibilitatea
şi valoarea tipării ADN, ţinânduse cont că în special ADN mitocondrial este în mod
particular compromis prin nerespectarea standardelor amintite. Cu cât cantităţile
biologice sunt mai mici,cu atât fiabilitatea probelor este mai mică.
Sângele,care reprezintă cea mai obişnuită probă biologică,se recoltează
uscat,în tifon sterilizat,dar,în cazurile când este lichid,se pipetează,se introduc în
eprubete sterile cu EDTA şi este refrigerat în condiţii de vid.
Odată recunoscută proba biologică,izolată şi ferită de orice contaminare,se
face o descriere corectă a locului unde a fost identificată,folosinduse de regulă
fotografia şi măsurătorile.
Următoarea etapă este recoltarea şi conservarea,etapă care diferă după
natura probei(biologică,chimică,fizică). Va urma identificarea naturii probei
respective,în general prin metode de laborator(microscopic,analiza chimică etc.).
Este de asemenea necesară descrierea obiectului de pe care a fost prelevată proba,
caracteristicile acesteia făcânduse prin compararea cu obiecte asemănătoare.
Locul infracţiunii trebuie protejat de potenţialele substanţe periculoase,cum ar
fi expunerea la radiaţii,substanţe chimice,contaminarea biologică ( în special
microbiană )sau explozii ( cum sentâmplă în catastrofe). Se va avea în vedere că
însuşi materialul de marcaj al probelor le poate altera.
Marcajul locului de prelevare a probelor este o etapă importantă la identificare
şi prelevări ulterioare. Marcajul presupune precizarea datei şi orei în care a avut loc
prelevarea,locul de prelevare şi iniţialele celui care a efectuat această manoperă. Se
folosesc etichete standardizate.
Cantitatea de material ce poate fi prelevată depinde de natura suportului,iar
timpul în care urmele biologice rămân pe suport variază în funcţie de natura
acestora. Oricum,primordială este descoperirea acestor urme care, de cele mai
multe ori,nu sunt vizibile cu ochiul liber. Există în criminalistică tehnici bine puse la
punct, prin care se încearcă recuperarea urmelor materiale de pe diferite
suporturi,etapa următoare fiind,binenţeles, stabilirea surselor de origine a
acestora,fie prin identificare ,fie prin excludere.
În criminalistică,recuperarea urmelor materiale are la bază următoarele
metode:
scuturarea suportului deasupra unor recipiente curate;
periajul,utilizat când scuturarea nu este eficientă; acoperirea
suportului cu un material lipicios;
135
5. identificarea resturilor scheletale,
6. identificarea resturilor cadaverice ale victimelor catastrofelor,
7. confirmarea sau infirmarea vinovăţiei în delicte sexuale,
8. confirmarea sau infirmarea vinovăţiei în omucideri,
9. redeschiderea unor cazuri nesoluţionate sau verificarea unor condamnări
eronate,
10. constituirea unor bănci de date cu amprente genetice a delicvenţilor.
Materialele care servesc la identificare prin aplicarea tehnologiei ADN sunt
următoarele:
sânge prelevat de la persoane sau cadavre,
secreţia vaginală se recoltează în 3 probe, în tuburi de plastic care se
păstrază la loc uscat,
petele de sânge sau spermă trebuie să aibă diametrul de cel puţin 0,5 – 1
cm,
firele de păr se recoltează cel puţin 10 – 20 de fire de rădăcină, urmând a fi
ambalate în plastic şi ţinute la uscat,
fragmente de organe,
unghii, salivă, spută şi chiar urină,
pulpa dentară din care se extrage ADN cu greutate moleculară convenabilă.
Cele mai importante situaţii în care sunt solicitaţi medicul legist si criminalistul
sunt acelea în care este necesar a se clarifica dacă:
a fost comisă o crimă
cine este autorul
dacă acesta a lăsat suficiente urme incrimanatorii.
Fiecare dintre aceste probleme trebuie rezolvată numai de specialişti.
Materialele biologice, fizice sau chimice găsite pe victimă sau la locul faptei pot servi
la identificarea suspectului sau să probeze implicarea sau prezenţa acestuia în acel
loc.
Un aspect deosebit de important este acreditarea laboratoarelor de
criminalistică şi medicină legală de către foruri ştiinţifice unanim recunoscute,
acreditare care presupune mai multe etape ce includ: prezentarea unor documente
privind echipamentele şi personalul de laborator, vizitarea laboratorului de către
persoane desemnate în acest scop de către organismul care acreditează, care pot
da indicaţii şi corecţii privind unele proceduri, iar, după acordarea acreditării,
laboratorul urmează a fi continuu supravegheat în vederea menţinerii standardelor
care au stat la baza acreditării.
137
vulnerabilităţile de securitate pot fi consecinţa unor elemente subiective, care
desemnează incapacitatea adoptării unei conduite rezistente la riscuri, presiuni sau
tentaţii, impunând protecţia persoanelor în cauză, neacordarea ori retragerea
avizului/certificatului de securitate.
Ameninţările la adresa securităţii naţionale sunt capacităţi, strategii, intenţii,
planuri ce potenţează un pericol la adresa atributelor fundamentale sau calităţilor
existenţiale ale statului român, a bazei economice a societăţii, a ordinii
constituţionale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Acestea se
materializează prin atitudini, gesturi, acte, fapte care creează stări de dezechilibru şi
instabilitate şi generează stări de pericol la adresa valorilor fundamentale şi/sau
intereselor naţionale, cu impact asupra securităţii naţionale. Ameninţările, ca
indicator de apreciere al unui pericol sau prejudiciu iminent la adresa securităţii
naţionale, sunt identificate în raport de natură (politică, economică, militară, socială,
de mediu), formă (atitudini, gesturi, acte, fapte, evenimente, fenomene, acţiuni
umane), stadiu (latente, posibile, probabile, iminente) şi după tipul acţiunilor
preconizate (făţişe, mascate, mixte, vilene, nonviolente). Este necesară disocierea
între ameninţarea de bază şi dezvoltarea şi multiplicarea modurilor de operare prin
care se materializează ameninţarea şi în funcţie de care se organizează apărarea în
sistemul de securitate.
Starea de pericol este rezultatul materializării ameninţării ori iminenţa
producerii unei agresiuni. Poate fi un vector acţional imediat, generat de un risc
cuantificat sau neidentificat, de o vulnerabilitate necontrolată, după cum poate fi o
sinteză a riscurilor şi vulnerabilităţilor prioritare.
Cu cât nivelul ameninţării şi gradul de vunerabilitate sunt mai mari, cu atât
riscul este mai mare. Totodată, cu cât nivelul de protecţie a unui interes asociat este
mai mic, cu atât riscul este mai mare. Această ecuaţie arată faptul că riscul este în
fapt, din punct de vedere matematic, o funcţie care asociază fiecărui eveniment (sau
set de evenimente grupate după anumite criterii) un set de indicatori referitori la
ameninţările şi vulnerabilităţile asociate unui anumit interes sau obiectiv propriu şi un
set de indicatori intrinseci evenimentului studiat.
În consecinţă, putem spune că riscul există, este cuantificat, urmărit şi
eventual înlăturat, vulnerabilitatea se manifestă, poate fi ţinută sub control şi
gestionată, eventual diminuată sau eliminată, pericolul alertează şi pregăteşte o
anumită treaptă de reacţie în sistem, iar ameninţarea pune sistemul de securitate în
stare de ripostă majoră. Drumul de la risc la ameninţare sau pericol este destul de
scurt în multe situaţii, fapt ce face ca în unele cazuri să fie confundat cu acestea sau
să reprezinte izvorul imediat de manifestare, estompândul ca eveniment. Analiza de
profunzime permite sesizarea faptului că riscul menţine o anumită stare de veghe în
sistem, iar pericolul sensibilizează şi alertează cu mai multă determinare, produce
reacţii mai prompte, reflectă receptarea subiectivobiectivizată a acelor riscuri şi
139
realizare a lor se încadrează întro arie largă, din care evidenţiem pe cele mai
importante: presiuni asupra organelor de decizie în favoarea unei anumite politici;
răsturnarea guvernului dintrun stat sau a organelor de conducere colectivă ale unui
organism internaţional; favorizarea şi impunerea secesionismului; izolarea politică;
crearea unei stări de anarhie.
Acest tip de ameninţare poate avea un caracter ideologic sau naţional şi
poate fi intenţională şi structurală. Din categoria ameninţărilor intenţionale fac parte:
nerecunoaşterea diplomatică a statului respectiv, intervenţiile politice în afacerile
interne ale altui stat, propaganda ostilă, crearea şi sprijinirea unor grupări interne
ostile statului naţional 1 . Ele pot viza cosuveranitatea asupra unor teritorii,
extrateritorialitatea legislativă etc 2 .
Ameninţările sociale au aplicabilitate asupra acelor state a căror securitate
socială depinde de susţinerea structurilor tradiţionale de limbă, identitate etnică şi
religioasă etc. De regulă, ele apar ca urmare a unor vulnerabilităţi ale statului
respectiv.
Ameninţările economice sunt extrem de greu de delimitat de competiţia
specifică economiei de piaţă. Ele pot fi considerate ca un atac la adresa securităţii
unui stat, doar în condiţiile în care acţiunea externă deliberată duce la pierderi
materiale, presiuni asupra diferitelor instituţii şi chiar prejudicii esenţiale asupra
sănătăţii populaţiei din statul ţintă. Pot lua forma interzicerii accesului la resurse de
interes strategic, blocarea comunicaţiilor de aprovizionare, blocarea accesului la
tehnologie.
Ameninţările de natură militară pot îmbrăca două forme, una indirectă,
atunci când potenţialul militar al unui stat concurent creşte de o manieră
îngrijorătoare sau una directă, care se poate manifesta pe arii din cele mai diverse,
cum ar fi: hărţuirea prin mijloace militare (de forţă) a persoanelor şi sechestrarea
bunurilor care aparţin unor state; executarea de raiduri şi incursiuni militare pe
teritoriul statului ţintă; instituirea de zone de interdicţie aeriană sau navală;
executarea de demonstraţii de forţă şi mobilizări de trupe la frontiere.
Ameninţările transfrontaliere se manifestă întro paletă surprinzător de
mare, iar ordinea de importanţă nu poate fi stabilită decât pentru o perioadă scurtă
de timp, datorită vitezei mari de schimbare şi inovaţie şi datorită existenţei disparate
şi indistincte a parametrilor de predictibilitate 3 . Dintre cele mai semnificative
ameninţări transfrontaliere, amintim:
1 Ion Irimia,
Aspecte ale securităţii naţionale, în Buletinul Academiei de Înalte Studii Militare nr.
4/2002, p. 105.
2 Grigore Alexandrescu, Ameninţări la adresa securităţii, Editura Universităţii Naţionale de Apărare,
Bucureşti, 2004, p. 14.
3 Octavian Dumitrescu, Fenomenul Militar. Evoluţii în perspectivă, Editura Semn E, Bucureşti, 2004,
p. 65.
141
Extrem de interesantă este, în concepţia noastră, declaraţia pe care a dato
Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO, în urma vizitei la Bucureşti, în
luna mai 2004, potrivit căreia, „ameninţările definitorii ale acestui secol sunt:
terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă şi statele instabile” 1 , iar pentru
combaterea acestora „trebuie rectificat modul nostru tradiţional de gândire cu privire
la securitate”.
Plecând, poate, de la această afirmaţie sau de la postura de ţară membră a
Alianţei NordAtlantice şi a Uniunii Europene, noua Strategie de Securitate Naţională
a României consideră ca principale riscuri şi ameninţări următoarele 2 : terorismul
internaţional structurat; proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele
regionale; criminalitatea transfrontalieră; guvernarea ineficientă. Nu se exclude nici
faptul că, securitatea naţională poate fi ameninţată de o serie de factori de risc
generaţi de fenomene grave, de natură geofizică, meteoclimatică ori structurală,
provenind din mediu sau reflectând degradarea acestuia. Între acestea pot fi
înscrise: catastrofele naturale sau alte fenomene geoclimatice sau meteoclimatice
grave; tendinţa de epuizare a resurselor energetice şi rezervelor de apă potabilă;
catastrofele industriale sau ecologice; posibilitatea crescută a producerii unor
pandemii; apariţia şi evoluţia imposibil de controlat a unor viruşi, microbi şi bacterii.
Vulnerabilităţile sunt factori de natură internă, specifici fiecărui stat în
parte. Din acest motiv, nu le putem generaliza la nivelul întregii comunităţi
internaţionale. În cele ce urmează ne vom referi la acele vulnerabilităţi ale României,
aşa cum au fost ele identificate în cadrul documentelor de referinţă ale securităţii
naţionale.Principalele vulnerabilităţi din mediul intern sunt generate de:
– degradarea climatului general de siguranţă civică şi creşterea în
amploare a criminalităţii;
– slăbirea eficienţei sistemului de conducere politică şi drept urmare
accentuarea unor fenomene de corupţie 3 , care afectează stabilitatea economică. Şi
în acest domeniu există preocupări majore pentru limitarea fenomenului. Acţiunile
Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) vizează tocmai restabilirea climatului normal
de dezvoltare economică a ţării;
– creşterea anemiei sociale ca urmare a amplificării infracţionalităţii
economicofinanciare;
– permeabilitatea teritoriului la contrabandă, migraţie clandestină şi trafic
de persoane;
1 Gheorghe Rădulescu, Bogdan Costache, Jaap de Hoop Scheffer: Suntem bucuroşi să colaborăm
cu România ca aliaţi, în Curierul Naţional nr. 4017/14.05.2004.
2 Strategia de Securitate Naţională, România Europeană, România EuroAtlantică, proiect, Bucureşti,
2006, p. 11.
3 Corupţia este o ameninţare, efectul ei constă, între altele, în vulnerabilizarea sistemului politic.
143
– carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare
la cerinţele societăţii a sistemului de învăţământ;
– expertiza redusă, organizarea defectuoasă şi precaritatea resurselor
alocate în domeniul managementului situaţiilor de criză;
– erodarea potenţialului de creaţie ştiinţifică în domeniile de vârf;
– insuficienţa expertizei şi angajării societăţii civile în dezbaterea şi
soluţionarea problemelor de securitate.
Lista factorilor care generează ameninţări la adresa securităţii, în ţările aflate
în tranziţie 1 şi care este pe deplin valabilă şi pentru România, poate fi completată cu:
dereglare normativă şi anarhicnormativă; eşecul transpunerii în realitate a
garanţiilor drepturilor cetăţeneşti; elaborarea neglijentă a legislaţiei în vigoare;
avalanşe de reglementări guvernamentale, de multe ori, încâlcite, incoerente.
Din cauza dinamicii vieţii sociale şi a unor interese politice de reglementare
în mod partinic a unor domenii socioeconomice se încalcă, uneori, principiul
separaţiei puterilor în stat. La nivel politic, se evită, deseori, abordarea surselor de
insecuritate prin prisma detalierii şi particularizării lor, factorii de risc, pericolele şi
ameninţările prezentânduse la modul general, fără a se recurge la o abordare
analitică, potrivit căreia să se sesizeze evoluţia acestora.
Controlul potenţialităţii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale este
posibil, numai, printro evaluare corectă a acestora. Modul de abordare a acestora şi
aplicarea măsurilor optime de control şi gestionare, printrun management eficace,
asigură stabilitatea şi starea de normalitate a statului de drept.
Realizarea unei evaluări corespunzătoare în domeniul ameninţărilor la
adresa securităţii naţionale, comportă parcurgerea următoarelor etape: identificarea
şi descrierea ameninţărilor; stabilirea pentru anumite situaţii a unor strategii de
„ripostă” sau de „utilizare”; evaluarea cadrului legislativ corespunzător.
Condiţiile care trebuie avute in vedere, pentru realizarea unei evaluări
corespunzătoare şi a unei gestionări eficace a ameninţărilor, sunt 2 :
– evaluarea şanselor de control a ameninţărilor;
– elaborarea unor metode privind studiul ameninţărilor, modele care să vină
în sprijinul monitorizării evolutive a acestora;
– urmărirea proceselor ce se pot declanşa şi a stărilor pe care le poate
genera ameninţările. Raporturile ce se pot dezvolta, pe de o parte, între sursele
generatoare de ameninţare, iar pe de altă parte, între ameninţările propriuzise;
– crearea unui sistem integrat de urmărire a evoluţiei ameninţărilor la adresa
securităţii naţionale;
Editura Ceramaprint, Bucureşti, 2008, p. 142.
145
147
ASPECTE PRIVIND CRIMA ORGANIZATĂ CONTEMPORANĂ
mr.ITU BOGDAN
Serviciul de Protecţie şi Pază
The author presents aspects concerning the realities of organised crime and
it`s links with the terrorism.The true nature of organised groups is presented, with
the main characteristics of the phenomenon.
Autorul prezintă aspecte legate de concepte actuasle în legătură cu
grupurile criminale organizate, alături de legături acestora cu activităţile teroriste.
Sunt abordate aspecte privitoare la laturi definitorii ale fenomenului criminal
organizat.
Crima organizată este o activitate, realizată de un grup de indivizi, care în
mod conştient dezvoltă roluri şi specializări, modele de interacţiune, statuturi şi
relaţii, sfere de gestiune şi responsabilitate, şi care, cu o continuitate în timp, se
implică în acte legale şi ilegale, de obicei cuprinzând (a) volum mare de capital, (b)
asociaţiitampon, (c) violenţă sau ameninţarea cu recurgere la violenţă (reală sau
urmărită), (d) coruperea oficialilor publici, a agenţilor acestora, sau acelora cu poziţii
de responsabilitate şi încredere. Această activitate este orientată spre atingerea
unui scop şi se dezvoltă secvenţial peste timp. Scopul ei este acumularea sumelor
mari de capital şi câştigarea influenţei, acompaniate de minimizarea riscului.
Capitalul acumulat (bani «negri» neimpozitaţi) este parţial investit (spălat) în
sectoarele legitime ale economiei prin utilizerea multiplilor tampoane cu scopul de
obţinere a influenţei sporite, puterii, capitalului, şi potenţialului extins pentru profit
criminal pe fundalul unui risc în continuă minimizare”. 1
Dacă e să analizăm o abordare a fenomenului pe care o propun
documentele de importanţă mondială, cel mai potrivit pare să fie Convenţia O.N.U.
contra crimei transnaţionale organizate, care în Art. 2 (a) cu privire la «Grupul
criminal organizat» îl defineşte în felul următor: „… un grup structurat format din trei
sau mai multe persoane, care există o perioadă anumită de timp şi funcţionează
concertat cu scopul de a comite una sau mai multe crime sau infracţiuni serioase...
pentru a obţine, direct sau indirect, beneficii financiare sau materiale de altă natură”.
Definirea crimei organizate este sursă de controversă între organizaţiile
internaţionale. Grupul de experţi asupra crimei organizate din cadrul Consiliului
Europei şi Comisiei Europene au căzut de acord asupra existenţei a patru criterii
obligatorii:
• colaborarea dintre trei sau mai multe persoane;
1 Pitulescu I. Al treilea război mondial. Crima organizată. Bucureşti, Naţional, 1997.
149
posibilitatea şefilor de reţele săşi conducă afacerile, indiferent de locul unde se
află. Multe dintre acţiunile lor pot fi duse la îndeplinire prin intermediul reţelei de
calculatoare şi telecomunicaţii. Utilizarea transferurilor electronice, accesul liber la
Internet şi tehnologia de comunicaţii supersofisticată, permit structurilor criminale
intensificarea comiterii de infracţiuni cu autori neidentificaţi, erodânduse astfel
autoritatea statelor. 1
Aceasta nu înseamnă însă că sa renunţat la corupţie, mită, înţelegeri
secrete sau extorcări. Când toate acestea eşuează, se recurge la violenţă. Datorită
faptului că au existat situaţii în care organizaţiile criminale au avut posibilitatea de a
şi demonstra violenţa ieşită din comun, ca mijloc de apărare a intereselor sale, se
poate crea confuzie în discernerea între actele lor şi cele ale organizaţiilor teroriste.
Singura diferenţă notabilă dintre ele este aceea că teroriştii sunt mai puţin interesaţi
de profit, ei fiind mai degrabă motivaţi de fanatismul religios sau ideologic, atacurile
lor având ca ţinte statul cu ceea ce înseamnă el (instituţiile şi reprezentanţii lor).
În ştiinţa juridică domină opinia precum că există trei niveluri ale crimei
organizate. Primul nivel se caracterizează prin faptul că crimele se săvârşesc de
către unele grupări organizate, viabile şi bine închegate, carora le lipseşte însă o
structură şi ierarhie avansată, funcţiile organizatorilor şi executorilor nefiind clar
diferenţiate. Al doilea nivel de organizare al activităţii criminale, mai complicat,
prezintă o construcţie ierarhică a unor grupări care aproape întotdeauna sunt legate
cu structurile oficiale şi le folosesc în scopurile lor.
În aceste asociaţii criminale se evidenţiază liderii care generează idei şi
dirijează activitatea. Cât priveşte cel deal treilea nivel al crimei organizate, acestuia
îi sunt specifice, în comparaţie cu primele două, anumite particularităţi calitative care
se manifestă în organizarea mediului criminal, în consolidarea rolului liderilor lumii
interlope. Acest nivel este întro interconexiune dialectică cu primul şi al doilea,
deoarece în el se încheie logic divizarea funcţiei de organizare şi dirijare a activităţii
criminale de participarea nemijlocită la infracţiune. Liderii mediului criminal se
evidenţiază de parcă ar fi nişte reprezentanţi ai castei superioare. Ei îşi coordonează
toate eforturile, baza acestei coordonări fiind însăşi logica dezvoltării şi menţinerii
activităţii criminale.
Scopul principal al crimei organizate constă în obţinerea unor profituri înalte
prin stabilirea controlului asupra unor domenii ale activităţii sociale, asupra unor
structuri sociale şi politice, ceea ce generează monopolizarea pieţelor, penetrarea
prin corupţie a structurilor administrative ale statului. În mod evident, în procesul
studierii grupărilor criminale în calitate de momentcheie se ia noţiunea de
„organizare”. Joseph Albini amplifică, totuşi, analiza fenomenului atunci când scrie:
„Însuşi termenul de organizare pare să fie componentul distinctiv primar al crimei
organizate. …Interacţiunea însă este al doilea ca importanţă concept: o simplă
1 Vento P. ş.a. Mafia: Anatomia unei puteri. Bucureşti, Romfel, 1992.
151
UNELE CONSIDERAŢII PRIVIND INFRACŢIONALITATEA CA FENOMEN
Infracţionalitatea, fenomenul care macină din ce în ce mai mult omenirea
datorită vitezei de dezvoltare în toate societăţile, pune tot mai grave probleme în
ceea ce priveşte combaterea şi prevenirea.
Criminal acts are part of a phenomenon that affects increasingly human
beings due to its developing speed in all societies, and makes efforts of prevention
and fighting more and more difficult.
1 I.Oancea. Probleme de criminologie, Ed. All, Bucureşti, 1994.
2 Colectiv, Metodologia investigării infracţionalităţii, Ed. Sitech, Craiova 2008.
153
legislaţiei în domeniul operaţiunilor de importexport etc. De asemenea, a crescut
numărul infracţiunilor legate de practicarea jocurilor de noroc, pretinderea unor
sume consistente de bani pentru asigurarea “protecţiei”, sechestrarea de persoane,
violenţele între grupurile rivale de infractori etc.
Că fenomen social, corupţia reprezintă expresia unor manifestări de
descompunere morală şi degradare spirituală întrucât implică deturnarea şi folosirea
avutului public în interes personal, obţinerea unor avantaje materiale pentru
îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, incheierea unor afaceri şi tranzacţii prin eludarea
normelor morale şi legale. O astfel de stare de criză, are un efect demoralizator
asupra intregii societaţi. 1
Criminalitatea organizată are o psihologie aparte. Işi fac simţită prezenţa
persoane inteligente, cu o cultură infracţională avansată.
Criminalitatea organizată se caracterizează prin:
1) profesionalizarea modului de operare (sistemul de comunicare şi
deplasare rapidă, studiul calificat al obiectivului, neutralizarea sistemelor de pază şi
alarmare electronică, măsuri de contracarare a identificării prin dezinformare, false
identităţi, distrugeri de probe, crearea de alibiuri);
2) gravitatea consecinţelor (distrugeri uriase, inducerea sentimentului de
insecuritate, panica sociala, pierderi de vieti omenesti);
3) ierarhizarea structurilor de subordonare în mediile criminale (conducerea
acţiunii, impărţirea profitului, reinvestirea profitului);
4) utilizarea corupţiei, şantajului, pană la cele mai înalte nivele sociale
(funcţionari publici, oameni de afaceri, oameni politici).
În ultima perioadă sau diversificat infracţiunile comise prin violenţă
(omoruri, violuri, lovituri cauzatoare de moarte, tâlhării, vătămari corporale grave că
forme ale violenţei private, şi conflicte de grup, interetnice, interconfesionale,
profesionale, acte de terorism). Violenţa este intim legată de esenţa umană şi de
funcţionarea societăţii. Violenţa acoperă o gamă largă de comportamente
individuale şi sociale, având o etiologie proprie.
1 Durkheim Emile – „Regulile metodei sociologice”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică.
155
JAMES WATSON şi FRANCIS CRICK au făcut cunoscut un model al
moleculei de ADN pentru care au primit premiul Nobel în 1962.
În anul 1985,geneticianul englez ALEC JEFFREYS,analizând gena catenei
alfa a hemoglobinei umane,conţinută întrun fragment de ADN,a constatat că acest
fragment de ADN conţinea ,pe lângă secvenţa normală de nucleotide a genei
hemoglobinice şi un sector în care se repeta de multe ori o aceeaşi secvenţă a
două nucleotide CA.Jeffreys a constatat că această repetiţie era foarte diferită de la
o persoană la alta.El şia dat seama că aceste secvenţe repetate pot fi utile în
caracterizarea individuală a oamenilor.Lea dat denumirea de microsateliţi,care mai
târziu se vor face cunoscuţi ca markeri STR.
SECVENŢELE REPETATE ÎN TANDEM (SHORT TANDEM REPEATS)
Secvenţele repetate în tandem constituie amprenta genetică.ADNul
prezintă unele zone necodificate formate din blocuri scurte de 3 până la 7
baze.Aceste secvenţe reprezintă repetarea în tandem a trei sau patru perechi de
baze care pot fi repetate de mai multe ori sau zeci de ori.
EXEMPLU: STR
GTACTAGA│CTA│CTA│CTA│CTA│CTA│CTGGTG secvenţă de ADN
┌ ┐
└ 5 repetări ┘
Numărul secvenţelor repetate variază de la o persoană la alta.Corpul uman
deţine peste 5000 de tipuri de STR,dar numai circa 75 se folosesc în criminalistică
(F.B.I. foloseşte 13 tipuri de STR).
După ce sa prelevat ADNul în scopul analizei judiciare,acesta se taie în
fragmente cu ajutorul enzimelor(compuşi chimici speciali care au proprietatea de a
fragmenta molecule mari ca cea de ADN).O astfel de enzimă se numeşte enzimă
de restricţie.Aceasta permite tăierea moleculei de ADN în puncte numite loc de
recunoaştere sau secvenţă de recunoaştere şi încadrează secvenţa repetitivă
scurtă.