Macroeconomie

ECHILIBRUL ŞI DEZECHILIBRUL ECONOMIC

1. Echilibrul economic

2. Optimul economic

3. Dezechilibrul economic

Termeni cheie şi concepte de bază:

- echilibrul economic;
- echilibru static;
- echilibru dinamic;
- optimul economic;
- absorbţie;
- presiune.

253
Cap. 7 Echilibrul şi dezechilibrul economic

ECHILIBRUL ŞI DEZECHILIBRUL ECONOMIC

1. Echilibrul economic

Susţinerea creşterii economice pe termen lung ridicǎ problema

echilibrului şi dezechilibrului economic.
Echlibrul economic constituie condiţia cea mai importantǎ pentru o
economie eficientǎ.
Echilibrul economic desemneazǎ în sens general egalitatea dintre
nevoi şi resurse care în condiţiile economiei de piaţǎ se prezintǎ ca egalitate a
cererii şi ofertei, la diferite niveluri de manifestare a acestora.
Problema echilibrului economic include:
- constatarea egalitaţii sau inegalităţii dintre resurse şi nevoi sau
oferta şi cerere;
- determinarea factorilor şi a condiţiilor ce contribuie la realizarea
acestor siuaţii;
- cuantificarea influenţei factorilor;
- identificarea legitǎţilor de mişcare a echilibrelor.
Aceasta presupune cǎ pe lângǎ aspectele cantitative sǎ fie avute în
vedere şi multiple aspecte cantitative legate de modificǎrile structurale din
economie, de intensitatea şi eficienţa utilizǎrii resurselor etc.
Echilibrul economic îmbracǎ mai multe forme:
Din punct de vedere al sferei de cuprindere, echilibrul economic este
privit la nivel microeconomic, la nivel macroeconomic sau în profil teritorial.
Echilibrul economic se compune din:
- echilibrul general;
- echilibre parţiale.
Echilibrul general este conceput ca rezultat al unor echilibre parţiale,
cum ar fi: echilibrul dintre cererea şi oferta de pe piaţa bunurilor economice,
de pe piaţa monetarǎ, de pe piaţa capitalurilor, a muncii precum şi echilibrul
producţiei, schimburilor, echilibrul bugetar, echilibrul teritorial etc. care
formeazǎ de fapt un sistem de echilibre economice.
Din punct de vedere al dimensiunilor sale, echilibrul este privit
cantitativ si calitativ.
Legǎtura dintre aspectele cantitative şi calitative ale echilibrului
economic se exprimǎ prin unitatea echilibrului economic funcţional şi a celui
structural.

254
 Macroeconomie

Starea de echilibru funcţional este datǎ de raportul dintre resurse care

exprimǎ potenţialul economic şi necesităţile de consum, atât cele de consum
individual cât şi social, pentru producţie şi export.
Echilibrul economic structural este dat de raporturile structurale dintre
sferele, ramurile, subramurile şi domeniile de activitate care asigurǎ
realizarea unei producţii destinate prin nivelul, structura şi calitatea sa,
înfăptuirii echilibrului economic funcţional.
Din punct de vedere al perioadei de realizare, putem vorbi de
echilibru economic pe termen scurt şi echilibru economic pe termen lung.
Echilibrul economic pe termen scurt se concretizează în concordanţa
sau raportul dintre resurse şi necesitǎţi într-o perspectivǎ imediatǎ, favorabilǎ
cuantificǎrii mai exacte a influenţelor executate de factorii de condiţionare a
echilibrului.
Echilibrul economic pe termen lung se caracterizeazǎ prin
concordanţa celor doi termeni ai echilibrului funcţional şi structurile
economiei pe o perioadǎ mai îndelungatǎ de timp, depǎşind unele
dezechilibre pe termen scurt.
Echilibrul economic are un caracter relativ şi nu absolut.
Economia tinde doar cǎtre echilibru înţeles ca egalitatea între nevoi şi
resurse sau ca o stare de concordanţǎ între ramuri, subramuri şi sectoare de
activitate. În momentul în care atinge aceastǎ stare, ea este depăsitǎ, deoarece
economia se aflǎ într-o continuǎ mişcare.
Echilibrul economic desemneazǎ o stare efemerǎ.
În realitate permanent este dezechilibru, dar nici acesta imobil, ci într-
o continuǎ mişcare, ca stǎri mereu diferite.
Dezechilibrul economic se poate prezenta fie ca o stare normalǎ,
necesarǎ ascensiunii spre un nou nivel de echilibru, fie ca o stare gravǎ de
disfuncţionalitate în economie, de deteriorare a raportului dintre nevoi şi
resurse, de perturbare anormalǎ a relaţiilor intersectoriale, care poate fi
resorbit doar cu mari eforturi.
Într-o astfel de situaţie se poate ajunge prin neglijarea cerinţelor
legitǎţilor economice, prin acţiuni de alocare şi utilizare a resurselor în
neconcordanţǎ cu nevoile sociale prioritare, fǎrǎ a se ţine cont de potenţialul
economic al ţǎrii, de dimensiunile sale, prin reluarea în considerare a realităţii
şi acceptarea acumulǎrii şi amplificǎrii dezechilibrelor.
În funcţie de timpul în care se realizează anularea reciprocǎ a forţelor
de sensuri contrarii, care aduce sistemul în stare de echilibru, putem vorbi de
echilibru temporal static atins într-o secvenţă de timp şi de echilibru
economic dinamic, înfăptuit de-a lungul succesiunii mai multor momente sau
perioade de timp.

255
Cap. 7 Echilibrul şi dezechilibrul economic

Starea de echilibru static este o abstracţie creatǎ de nevoia de a putea

opera cu fenomenul economic complex. Dar statica economicǎ nu se poate
identifica decât ca premisǎ iniţialǎ a analizei dinamice.
Un caz particular al echilibrului dinamic este aşa numita stare
staţionarǎ în care toate variabilele sunt date, dar continuǎ sǎ rǎmânǎ
neschimbate de la o perioadǎ la alta, deci cu o ratǎ de creştere egalǎ cu zero.
O extindere fireascǎ a stǎrii staţionare, care constituie de fapt tot un
caz particular este şi starea de creştere echilibratǎ sau starea de echilibru în
care ratele de creştere în timp ale variabilelor relevante sunt egale şi
constante.
Atât starea staţionarǎ cât şi echilibrul dinamic şi cercetarea echilibratǎ
sunt noţiuni teoretice, convenţionale deoarece în orice economie naţionalǎ
multitudinea de factori nu au permanent aceaşi ratǎ de creştere sau
proporţiile nu rămân aceleaşi pentru perioade mai mari de timp.
În realitate ca urmare a:
- progresului tehnico-ştiinţific;
- comportamentului agenţilor economici;
- influenţelor exercitate de mediul extern;
- creşterea populaţiei şi alţi factori.
evoluţia economiei naţionale nu are loc cu o ratǎ constantă şi cu o ratǎ mai
mult sau mai puţin oscilatorie, fapt care conduce la aşa numitul dezechilibru
dinamic.
Dezechilibrul economic este înţeles şi ca o stare naturalǎ, necesarǎ
dezvoltǎrii şi nu ca o stare gravǎ de disfuncţionalitate.
Existǎ mai multe tipuri de dezechilibru:
a) exces de ofertǎ pe piaţa bunurilor şi pe piaţa muncii;
b) exces de cerere pe piaţa bunurilor şi exces de ofertǎ pe piaţa
muncii. (dezechilibrul clasic, când echipamentul de producţie este
insuficient pentru a satisface cererea de bunuri şi prea redus pentru
a ocupa toatǎ forţa de muncǎ disponibilǎ);
c) exces de cerere pe piaţa bunurilor şi pe piaţa muncii (când
întreprinderile nu gǎsesc atâţia lucrǎtori de câţi au nevoie şi
cererea de bunuri nu poate fi satisfacutǎ);
d) exces de ofertǎ pe piaţa bunurilor şi de cerere pe piaţa muncii care
corespunde situaţiei de supracapitalizare.

256
 Macroeconomie

2. Optimul economic

În strânsǎ legăturǎ cu echilibrul economic se aflǎ optimul economic.

Optimul economic este acea variantă de echilibru care asigurǎ
obţinerea unor rezultate economice maxime pe unitatea de cheltuialǎ, în
condiţiile protejǎrii mediului natural.
O problemǎ de mare importanţǎ o constituie modul de realizare a
echilibrului economic, mijloacele prin care sǎ se poatǎ pune de acord oferta
cu cererea. De-a lungul timpului acest lucru s-a realizat în modalitǎţi diferite.
Astfel, în concepţia lui Adam Smith asigurarea echilibrului pe piaţa
bunurilor are loc prin “mâna invizibilǎ” a pieţei care în funcţie de preţ
ajusteazǎ cantitǎţile oferite cu cantitǎţile cerute.
Jean Baptiste Say a formulat “legea debuşeelor”, potrivit cǎreia tot
ceea ce se produce şi se vinde se şi cumparǎ, deoarece prin distribuirea
veniturilor celor care creeazǎ produsele (salarii, profit etc.) se creeazǎ
totodatǎ o putere de cumpǎrare (cerere) egalǎ cu oferta.Valoarea totalǎ a
producţiei va fi egalǎ cu valoarea totalǎ a veniturilor distribuite care vor
determina cheltuieli pentru achiziţionarea de bunuri materiale şi servicii
asigurându-se astfel, menţinerea pieţei în echilibru.
Mai târziu în cadrul teoriei neoclasice Leon Walras, abordând
problema schimbului a formulat legea ofertei şi cererii efective sau legea
stabilirii preţurilor de echilibru, susţinând cǎ echilibrul concurenţial ar
corespunde unor alocǎri optimale a resurselor între agenţii economici când
preţurile de echilibru le sunt cunoscute.
Vilfredo Pareto considera cǎ atunci când este realizat echilibrul
economic, situaţia respectivǎ corespunde unui optim dacǎ ea corespunde
eficacitǎţii maxime obţinute.
O abordare aprofundatǎ a problemei echilibrului economic realizeazǎ
în perioada interbelica J. M. Keynes. El aratǎ cǎ forţele pieţei bazate pe
principiul “laissez faire”-ului nu erau capabile sǎ realizeze echilibrul
economic, susţinând ca remediu intervenţia statului prin investiţii.
În cadrul modelului de echilibru elaborat de Keynes pe piaţa bunurilor
economice sunt esenţiale ecuaţiile de echilibru privind relaţiile dintre venit,
consum, investitii şi economii.
C+S+H=C+ I+E
S+H=I+E
S-I=E-I
V = C + S; V = C + I; S = V - C;

257
Cap. 7 Echilibrul şi dezechilibrul economic

I = V - C => S = I
Aceasta din urmǎ este consideratǎ relaţia fundamentalǎ deoarece
transformarea economiilor în investiţii reprezintǎ cheia problemei în
realizarea echilibrului.
În condiţiile actuale sporeşte însemnǎtatea echilibrului
macroeconomic şi odatǎ cu aceasta, creşte rolul statului în economie.
Integrarea statului în modelul de echilibru macroeconomic are loc prin
cheltuielile publice care constituie o componentǎ a cererii globale alǎturi de
consumul privat şi cheltuielile de investiţii.
De asemenea, realizarea echilibrului economic, în condiţiile actuale
nu poate face abstracţie de schimburile economice cu alte ţǎri, integrarea
acestora în modelul de echilibru macroeconomic presupune luarea în
considerare a exporturilor şi importurilor în cadrul relaţiei dintre oferta
globalǎ şi cererea globală. Relaţia de echilibru se poate scrie:
C+S+H=C+I+E
Accentuarea interdependenţelor dintre economiile naţionale precum şi
problemele globale ale lumii de azi impun ca nevoia de echilibru economic sǎ
depǎşeascǎ cadrul naţional şi sǎ reprezinte o cerinţǎ şi la scarǎ mondialǎ. De
aceea în ultimele decenii s-a impus atenţiei în domeniul cercetǎrii stiinţifice
încercarea de a elabora modele globale sau macroeconomice care privesc
societatea umanǎ ca sistem a cǎrei funcţionare de ansamblu este condiţionatǎ
de comportamentul fiecǎrei economii naţionale.

258
 Macroeconomie

3. DEZECHILIBRUL ECONOMIC

Datorită faptului că starea de echilibru se manifestă ca o stare de

moment, vremelnică, starea de dezechilibru este cea care caracterizează, în
general economia, intensitatea dezechilibrului fiind diferită de la o perioadă la
alta.
Dezechilibrul economic se poate interpreta fie ca o stare normală a
devoltării economice, fie ca o stare anormală a dezvoltării acesteia. Atunci
când dezechilibrul se manifestă în forme dorite, acceptate ca normale
economia se caracterizează printr-o stare normală de funcţionare - în acest
caz dezechilibrul fiind suportul progresului economic şi social.
În situaţia în care predomină dezechilibrele anormale în economie
apare criza cu toate consecinţele sale asupra dezvoltării economico-sociale
(şomaj, inflaţie, înrăutăţirea condiţiilor de viaţă). În acest caz, necesitatea
echilibrării dezvoltării economice înseamnă luarea de măsuri pentru aducerea
dezechilibrelor anormale în limitele celor normale, care acţionează pozitiv
asupra progresului economic şi social.
În teoria economică dezechilibrele normale sunt desemnate prin
noţiunea de presiune iar cele anormale prin noţiunea de absorbţie.

Presiunea este acea formă de dezechilibru care se manifestă printr-o

ofertă mai mare decât cererea, concurenţa este deosebit de puternică între
ofertanţi, cumpărătorii sunt cei care fac selecţia bunurilor economice care se
vor produce, pentru că au posibilitatea să aleagă, cumpărătorii, acordă
prioritate vânzătorilor care asigură oferta cea mai avantajoasă prin preţ şi
calitate; stimulează îmbunătăţirea calităţii, reducerea costurilor şi promovarea
progresului tehnic, concentrarea investiţiilor spre obiective destinate
dezvoltării produselor noi.

Absorbţia corespunde cu situaţia în care pe piaţă se află cerere

excedentară – cererea este mai mare decât oferta, concurenţa este deosebit de
puternică între cumpărători, creşterea volumului vânzării este determinată de
producători care găsesc cumpărători pentru tot ceea ce produc, vânzătorii au
posibilitatea să-şi selecteze cumpărătorii, marea majoitate a investiţiilor
servesc direct lărgirii producţiei pe cale extensivă, consumatorul nu-şi poate
satisface pe deplin aspiraţiile, lipseşte stimularea agenţilor economici pentru a
produce bunuri de calitate deoarece tot ceea ce se produce se vinde cu
uşurinţă, stimulează atât risipa cât şi economiile.
Pentru înţelegerea modului de manifestare a presiunii şi absorbţiei
este necesară cunoaşterea umătoarelor noţiuni:

259
Cap. 7 Echilibrul şi dezechilibrul economic

a) Nivelul aspiraţiei vânzătorului şi cumpărătorului este un

element al mulţimii alternativelor de decizii posibile care apare la
începutul procesului de decizie. Aspiraţia de cumpărare nu este
acelaşi lucru cu cumpărarea efectivă iar aspiraţia de vânzare nu
este acelaşi lucru cu producţia efectivă.
b) Timpul de aşteptare pentru vânzare şi pentru cumpărare este
timpul minim care trebuie să treacă de la apariţia aspiraţiei spre
vânzare sau cumpărare până la vânzarea sau cumpărarea efectivă.
c) Etapa de perimare a aspiraţiei de vânzare sau cumpărare este
perioada de timp după trecerea căreia toţi agenţii economici şi-au
sistat aspiraţia iniţială, fie pentru că intenţia lor de cumpărarea sau
de vânzare s-a realizat, fie pentru că şi-au modificat intenţia
iniţială.
d) Tensiunea aspiraţiei
Diferenţa între aspiraţia de vânzare şi vânzarea efectivă sau între
aspiraţia de cumpărare şi cumpărarea efectivă reprezintă tensiunea aspiraţiei
de vânzare sau de cumpărare. Raportul dintre nivelul aspiraţiei la vânzare sau
la cumpărare şi rezultatul obţinut la vânzare sau la cumpărare reprezintă
gradul de tensiune a aspiraţiei la vânzare sau la cumpărare. Prin raportarea
nivelului de aspiraţie al vânzătorilor la nivelul de aspiraţie al cumpărătorilor
se relevă raportul de forţe pe piaţă.

Teoria dezechilibrelor economice

Pe piaţă există în orice moment exces de cerere sau de ofertă iar la

agenţii economici stocuri de bunuri economice sau factori de producţie.
Astfel, economia este dominată de dezechilibre mai mari sau mai mici, starea
de echilibru maifestându-se ca tendinţă. Dezechilibrele economice sunt
expresia modificării limitelor resurselor şi tehnologiilor, a restricţiilor
consumatorilor privind cumpărarea de bunuri materiale şi servicii, inclusiv a
unor greşeli de politică economică generală pe termen lung.
Principalele forme de dezechilibru se manifestă prin:
a) excesul de ofertă pe piaţa bunurilor şi pe piaţa muncii;
b) excesul de cerere pe piaţa bunurilor economice şi excesul de
ofertă pe piaţa muncii;
c) excesul de cerere pe piaţa bunurilor economice, monedei şi
muncii.

260
 Macroeconomie

Excesul de ofertă pe piaţa bunurilor economice şi pe piaţa muncii

se manifestă printr-o ofertă mai mare decât cererea pe piaţa bunurilor
economice adică presiune şi prin apariţia şomajului.
Presiunea este generată de diferite cauze:
1. O primă cauză - Creşterea concomitentă a salariilor şi a preţurilor
ceea ce determină inflaţie. Reducerea puterii de cumpărare a
populaţiei determină existenţa unui exces de ofertă. Pentru a
controla procesul inflaţionist în perioada de presiune politica
economică are în vedere în primul rând creşterea salariilor iar în
perioada de absorbţie se acţionează prioritar asupra formării
preţurilor.
2. O altă cauză:
- există incertitudini pe piaţă care determină ca fiecare agent
economic producător să-şi constituie rezerve de capacităţi de
producţie pentru a nu pierde cumpărătorii potenţiali. Acest
lucru face ca, de obicei, oferta să fie mai mare decât cererea de
bunuri şi servicii;
- formarea surplusului de capacităţi determină dezvoltarea cererii
care determină apariţia de noi bunuri şi îmbunătăţirea calităţii
celor existente. Producătorii care nu reuşesc să utilizeze noile
realizări tehnice dispun de capacităţi neutilizate iar producătorii
cu forţă concurenţială puternică, preocupaţi de inovare creează
o rezervă de capacitate complementară, destinată noilor
investiţii care la rândul lor determină noi bunuri economice;
- intenţia de a face investiţii este mai mică decât potenţialul real
de investiţie. Acest lucru se datorează reducerii economiilor
populaţiei ce sunt destinate investiţiilor, prudenţa
producătorilor investitori, politicii restrictive de credite,
reducerii investiţiilor publice etc;
- o creştere economică lentă este însoţită de o puternică presiune.
Accelerarea ritmului creşterii economice determină diminuarea
presiunii şi în timp transformarea presiunii în absorbţie. Astfel
trecerea de la presiune la absorbţie este însoţită de o accelerare
temporară a creşterii economice. În perioada de trecere de la
presiune la absorbţie, ca urmare a creşterii producţiei are loc o
creştere bruscă a intenţiei de vânzare, al cărui efect este
utilizarea capacităţilor nefolosite anterior.

Excesul de cerere pe piaţa bunurilor şi excesul de ofertă pe piaţa

muncii se concretizează în diminuarea producţiei şi şomaj. Cauzele ce
determină starea de aborbţie pe piaţă (C > 0) sunt:
261
Cap. 7 Echilibrul şi dezechilibrul economic

- satisfacerea insuficientă a aspiraţiilor consumatorilor care sunt

siliţi să recurgă la bunuri substituibile şi chiar la economii forţate;
- disproporţiile dintre ramurile de producţie;
- neconcordanţa dintre intenţiile de investiţii pe de-o parte şi
condiţiile tehnico-materiale reale ale efectuării investiţiilor, pe de
altă parte.
În condiţiile în care sistemul economic se află în perioada de trecere
de la absorbţie la presiune are loc diminuarea ritmului creşterii economice.

Excesul de cerere pe piaţa bunurilor economice, a monedei şi pe

piaţa muncii. O asemenea stare de dezechilibru pune în evidenţă
neconcordanţe, dereglări profunde, ce ţin de structuri ale producţiei şi ale
economiei în ansamblul ei, de imposibilitatea de a absorbi oferta de forţă de
muncă, de a asigura o evoluţie normală a ofertei de bunuri şi de masă
monetară. Drept urmare se accentuează inflaţia, şomajul, se deteriorează
condiţiile de viaţă ale unei importante părţi a populaţiei, costurile sociale
fiind foarte mari.

262