Razboiul Troian

Războiul troian este un conflict militar celebru al Antichității, care i-a avut ca protagoniști pe
eroii ahei și inamicii acestora, locuitorii orașului Troia din Asia Mica. Conform mitologiei
grecești, neînțelegerea ar fi izbucnit după ce Paris, prințul Troiei, ar fi răpit-o pe Elena, soția lui
Menelau, regele Spartei. Deși neconfirmată istoric, legenda Războiului Troian este una din cele
mai importante teme ale literaturii Greciei Antice, mai ales datorită celor două mari epopei,
Iliada și Odiseea, atribuite lui Homer. Iliada relatează parțial ultimul an al asediului Troiei, iar
Odiseea descrie drumul întortochiat al întoarcerii acasă a lui Ulise (Odiseu), regele Itacăi și unul
din principalii lideri ai armatei aheilor. Alte segmente ale legendei sunt redate într-un ciclu de
poeme eroice care nu a supraviețuit decât sub forma unor fragmente. Episoadele războiului au
constituit material tematic și sursă de inspirație pentru tragedia greacă sau pentru poeții romani
Virgiliu și Ovidiu.

Cauzele războiului troian sub aspect mitic sunt complexe, deoarece au antrenat chiar și zeitățile
Olimpului. Se spune că în timpul nunții zeiței Thetys cu regele tesalian Peleus, tocmai când zeii
dănțuiau, și-a făcut apariția Eris, personificarea discordiei, înciudată că nimeni nu s-a gândit să o
invite, și a aruncat în mulțime un măr de aur pe care stăteau scrise cuvintele „celei mai
frumoase”. Văzând mărul, Hera, Atena și Afrodita s-au grăbit să-l revendice, susținând fiecare în
parte că le întrece în frumusețe pe celelalte două. Nereușind să ajungă la o înțelegere, cele trei
zeițe au hotărât să ceară o opinie imparțială. De aceea l-au ales ca arbitru pe prințul troian Paris.
Ademenit cu diferite daruri de învrăjbitele olimpiene, Paris i-a oferit în cele din urmă mărul
Afroditei, după ce aceasta i-a promis că Elena, cea mai frumoasă femeie pământeană, îi va
deveni soție. Prin farmecele specifice, zeița a determinat-o pe Elena să se îndrăgostească de Paris
și să fugă cu el în Troia. Agamemnon, regele din Micene, a hotărât să răzbune onoarea fratelui
său Menelaus printr-un război îndreptat împotriva cetății care a făcut posibilă rușinea. De altfel,
relațiile dintre Troia și restul Greciei erau oricum foarte tensionate. Războiul dintre troieni și ahei
a durat zece ani, timp în care mulți eroi au murit, și din tabăra Eladei (Ahile, Aiax, Patrocles,
Antiloh etc.) și din cea a Troiei (Hector, Deifob, Paris etc.). Chiar și lumea zeilor s-a divizat în
susținerea uneia sau alteia din cele două tabere: Poseidon, Hera, Atena, Hefaistos și Hermes erau
de partea aheilor, iar Ares, Apollo, Afrodita, Artemis și chiar Zeus erau de partea troienilor. Într-
un sfârșit, aheii reușesc să pătrundă în cetatea asediată, prin vicleșugul calului troian. Lipsiți de
milă, ei îi masacrează fără discriminare pe locuitorii Troiei și profanează templele, gest ce va
atrage mânia zeilor. Puțini dintre ahei au reușit să se întoarcă acasă după război: cei care nu au
murit în luptă, au fost zdrobiți la întoarcere de apele înfuriate ale lui Poseidon. Câțiva ahei au
întemeiat colonii pe țărmurile cele mai îndepărtate ale lumii, purtați fiind de forțele divine.
Dintre troieni, un număr redus a reușit să supraviețuiască masacrului. Mult mai târziu, romanii
aveau să pretindă că sunt descendeții prințului Enea, frate al lui Paris, care, după căderea cetății,
s-a întreptat către Italia împreună cu alți troieni supraviețuitori. Legenda este istorisită de
Vergilius în epopeea Eneida.

Grecii antici credeau că războiul troian chiar a existat, că a fost un eveniment istoric. Ei ziceau că
a avut loc în secolul al XIII-lea i.Hr. sau al XII-lea i.Hr. și că Troia se afla în vecinătatea
strâmtorii Dardanele, adică în nord-vestul Turciei actuale. Până în Epoca modernă s-a crezut că
atât războiul cât și orașul erau doar niște mituri, și nu au existat. În 1870 însă, arheologul german
Heinrich Schliemann a excavat un sit arheologic, și a estimat că ar putea fi chiar rămășițele
Troiei, lucru confirmat și de alți câțiva cercetători. Nu au rămas însă dovezi clare că Troia lui
Homer chiar a existat, sau că oricare din evenimentele prezentate în poemele eroice a avut loc.
Mulți savanți au căzut de acord că mitul războiului troian ar putea avea și un miez istoric,
epopeile homerice fiind astfel o fuziune de relatări despre asedii și expediții ale grecilor din
Epoca Bronzului sau perioada miceniană. Cei care cred că legenda războiului troian derivă dintr-
un anumit conflict istoric, îl plasează de obicei între 1300 î.Hr. și 1200 î.Hr., preferând adesea
datele oferite de Eratostene (1194 î.Hr. - 1184 î.Hr.) care corespund cu arderea Troiei a VII-a.