Cuvântul „pop” este preluat din limba engleză, unde servește

ca abreviere pentru adjectivul popular („celebru”, „faimos”);
termenul englezesc a dat naștere mai multor concepte privitoare
la cultura produsă de populația de la oraș, prin
abordări artistice cu un grad de utilitate semnificativ mai ridicat
decât în cazul creației culte (care mizează nu arareori pe „arta
pentru artă”), prin vehicularea unor mesaje de protest pricinuite
de viciile societății, de scena politică națională sau mondială etc.
Cel mai mare impact l-a avut conceptul de popular culture (mai
scurt, pop culture), care introduce un concurent puternic pentru
cultura savantă. Creațiile sale împrumută unele trăsături
ale folclorului (în cazul muzicii, vezi și aici), dar autorii sunt, cel
mai adesea, orășeni; prin urmare, nivelul de educație școlară este
unul mai ridicat, cei mai mulți dintre reprezentații noii culturi fiind
cel puțin semi-docți. După probarea succesului noii mișcări, pop
culture a scos la lumină și alte laturi decât pe aceea
dezinteresată, fiind o strategie excelentă atât pentru a influența
publicului ca țintă a deciziilor politice, cât și de exploatare a lui în
scop comercial.
Muzica pop cuprinde o parte semnificativă din manifestările
muzicale ale acestei culturi a maselor; cu timpul,
necesitățile taxonomice i-au restrâns sfera de semnificații, vechi
accepțiuni ale sale fiind indicate prin denumirile unor noi curente
muzicale, derivate. În mod deosebit genurile protestatare,
incomode, și-au ales un făgaș propriu. Mergând către zilele
noastre, muzica pop a păstrat subiectele prin care se reflectă
viața de zi cu zi, cel mai frecvent fiind descrise evenimentele
lipsite de spectaculos; tocmai această rețetă care garantează
(sau de multe ori simulează, atunci când rațiunea comercială este
mai pregnantă) sinceritatea demonstrează succesul majoritar de
care genul continuă să se bucure.