Sunteți pe pagina 1din 7

1

1. Dispozitii generale privind urmarirea penala

Urmărirea penală este prima fază a procesului penal, care constă din activitatea desfăşurată de organul
de urmărire penală, unde sînt administrate şi verificate probe necesare privind existenţa infracţiunii,
identificarea făptuitorului, stabilirea răspunderii acestuia, ceea ce este necesar de a se cunoaşte pentru
a se trimite cazul în judecată.
Obiectul urmăririi penale constă din colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la
identificarea făptuitorului, pentru a se vedea dacă poate fi trimisă cauza în judecată.
Colectarea probelor presupune activitatea de descoperire, fixare, verificare şi apreciere a probelor prin
diferite procedee probatorii prevăzute de lege.
Identificarea făptuitorului prevede că probele colectate trebuie să ajute la depistarea celor care au
săvîrşit infracţiunea.
Scopul urmăririi penale este trimiterea cauzei în judecată pentru atragerea la răspundere penală a
făptuitorului.
Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii în
cadrul: 1.Ministerului Afacerilor Interne; 2.Serviciului Vamal; 3.Centrului Naţional Anticorupţiei.
Organele de urmărire penală sînt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală anume desemnaţi în cadrul
instituţiilor menţionate şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective.
Urmărirea penală se efectuează în: - sectorul unde a fost săvîrşită infracţiunea sau, la decizia
procurorului - în sectorul unde a fost descoperită infracţiunea ori - unde se află bănuitul, învinuitul sau
- majoritatea martorilor.
Urmărirea penală se efectuează în termen rezonabil. Termenul rezonabil de urmărire penală într-o
cauză concretă se fixează de către procuror prin ordonanţă, în funcţie de complexitatea cauzei şi de
comportamentul participanţilor la proces. Termenul de urmărire penală fixat de procuror este
obligatoriu pentru ofiţerul de urmărire penală şi poate fi prelungit la solicitarea acestuia.
Urmărirea penală este activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală, în scopul colectării şi
verificării probelor cu privire la pregătirea, tentativa sau săvîrşirea infracţiunii, precum şi în scopul
depistării şi prinderii infractorului. Pentru aceasta, organul de urmărire penală trebuie să întreprindă
toate măsurile necesare prevăzute de lege. Urmărirea penală este condusă sub supravegherea
procurorului.
2. Modurile generale de sesizare a organului de urmarire penala

Urmărirea penală este o etapă esenţială a procesului penal român, având în vedere că odată cu
declanşarea acestei faze organele de cercetare penală iau cunoştinţă de încălcarea unor norme sociale
transpuse la nivelul conţinutului constitutiv al infracţiunilor şi declanşează complexul de activităţi
judiciare legate de strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea
făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul sau nu să se
dispună trimiterea în judecată a persoanelor vinovate de săvârşirea faptelor cu caracter antisocial.
Mijlocul prin intermediul căruia este informat organul judiciar despre săvârşirea unei infracţiuni poartă
denumirea de act de sesizare".
Deşi la prima vedere s-ar putea aprecia că actul de sesizare ar putea reprezenta numai o modalitate
prin care organul de urmărire penală ia cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni, consecinţa din
punct de vedere juridic care decurge din această manifestare de voinţă este aceea de a „obliga” organul
de urmărire penală să declanşeze complexul de activităţi, în sensul de a strânge probe, şi să se
pronunţe, în sensul de a dispune sau nu începerea urmăririi penale.
Definiţie: Prin mod de sesizare a organului de urmărire penală se înţelege mijlocul prin care acesta ia
cunoştinţă, în condiţiile legii, despre săvârşirea unei infracţiuni, determinând obligaţia de a se pronunţa
cu privire la începerea urmăririi penale referitoare la acea infracţiune.
Articolul 221 alin. (1) C. proc. pen. stabileşte principalele modalităţi de sesizare a organului de
urmărire penală:
- plângerea; - denunţul; - sesizarea din oficiu.
Totuşi, există anumite situaţii speciale, prevăzute la art. 221 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., când
încunoştinţarea organelor de cercetare penală se realizează prin forme particulare de sesizare:
- plângerea prealabilă; - sesizarea sau autorizarea organului prevăzut de lege; - exprimarea dorinţei
guvernului străin.
2

In ceea ce priveşte modurile de sesizare a organului de urmărire penală, acestea pot fi clasificate în
raport de mai multe criterii.
a) după sursa de informare:
- moduri de sesizare externe (plângerea, denunţul); - moduri de sesizare interne (sesizarea din oficiu);
b) după efectele pe care le produc:
- moduri de sesizare generale (plângerea, denunţul, sesizarea din oficiu), care produc efectul de a
încunoştinţa organul de urmărire penală, nefiind indispensabile pentru începerea urmăririi penale,
deoarece pot fi înlocuite; - moduri de sesizare speciale (plângerea prealabilă, sesizarea şi autorizarea
organului competent, manifestarea dorinţei guvernului străin), care produc efectul de a încunoştinţa
organul de urmărire penală, însă, spre deosebire de cele generale, sunt indispensabile pentru începerea
urmăririi penale, neputând fi înlocuite;
c) după momentul la care intervine sesizarea:
- moduri de sesizare primară (plângerea, denunţul, modurile de sesizare speciale şi sesizarea din
oficiu), în ipoteza în care încunoştinţarea despre săvârşirea unei infracţiuni a ajuns pentru prima oară
în faţa unui organ de urmărire penală; - moduri de sesizare complementare, în ipoteza în care cauza
a trecut anterior prin faţa altui organ de urmărire penală.

3. Circumstantele care excud urmarirea penala


Codul de procedură penală al RM stabileşte următoarea listă a circumstanţelor care exclud pornirea
urmăririi penale (aceasta înseamnă că urmărirea penală nu poate fi pornită, iar urmărirea penală
pornită deja este încetată):
 fapta nu conţine o încălcare a legii;
 fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune;
 fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită de
o persoană juridică;
 a intervenit termenul de prescripţie sau amnistia (act al puterii de stat prin care se înlătură
răspunderea penală pentru o infracțiune săvârşită);
Persoana nu poate fi trasă la răspunderea penală, dacă din ziua comiterii infracţiunii au trecut următorii
termeni:
2 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni uşoare; 5 ani de la săvîrşirea unei infracţiuni mai puţin grave; 15
ani de la săvîrşirea unei infracţiuni grave; 20 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave;
25 de ani de la săvîrşirea unei infracţiuni excepţional de grave.
 a intervenit decesul făptuitorului;
 lipseşte plîngerea victimei, în cazurile în care urmărirea penală începe numai în baza acestei
plîngeri;
 în privinţa unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeaşi acuzaţie,
sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleaşi temeiuri;
 în privinţa unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare
a urmăririi penale pe aceleaşi acuzaţii;
Încetarea urmăririi penale are loc şi în cazul în care se constată că:
 plîngerea prealabilă a fost retrasă de către partea vătămată sau părţile s-au împăcat;
 există cel puţin una dintre cauzele prevăzute în partea specială a Codului penal, care înlătură
caracterul penal al faptei. Exemplu: legitima apărare, etc.;
 persoana nu a atins vîrsta, de la care poate fi trasă la răspundere penală;
 persoana a săvîrşit o faptă prejudiciabilă, fiind în stare de iresponsabilitate şi nu este necesară
aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical;
4. Pornirea urmăririi penale în baza plîngerii victimei.

În cazul unor infracţiuni, pentru începerea urmăririi penale, este nevoie de o plîngerea prealabilă a
victimei. Exemplu:
a) articolul 155 (ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii);
b) articolul 157 (vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă);
c) articolul 161 (efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţămîntul
3

pacientei).
Este necesară plîngerea şi în cazul furtului săvîrşit de un minor, de soţ, rude, ori de către persoana care
locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. În cazurile de mai sus, împăcarea părţilor,
adică a părţii vătămate cu învinuitul, bănuitul, inculpatul, urmărirea penală încetează.
Prin derogare de la prevederile evidenţiate mai sus, în cazul în care organul de urmărire penală
depistează nemijlocit sau este sesizat despre săvîrşirea sau pregătirea pentru săvîrşirea unor infracţiuni
prevăzute la art. 1852, cu excepţia infracţiunilor prevăzute la alin. (23), şi la art. 1853 din Codul penal,
organul de urmărire penală sesizează titularul de drepturi sau autoritatea despre infracţiunea comisă.
Dacă titularul de drepturi sau autoritatea nu depun o plîngere în timp de 15 zile de la data primirii
notificării, organul de urmărire penală nu începe urmărirea penală.
Dacă în urma infracţiunii au avut de pătimit mai multe persoane, pornirea urmăririi penale se face
chiar dacă plîngerea prealabilă vine doar de la o singură victimă. Dacă există mai mulţi subiecţi ai
infracţiunii şi doar o plîngere, urmărirea penală se va efectua asupra tuturor. Dacă victima este limitată
în capacitatea sa de exerciţiu sau este în stare de neputinţă, ori dependent faţă de bănuit, fie există alte
motive şi nu poate depune plîngere, atunci procurorul începe urmărirea penală chiar dacă victima nu a
depus plîngere.
Împăcarea dintre bănuit, învinuit, inculpat şi partea vătămată produce efecte dacă aceasta intervine
pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti. În cazurile de violenţă în familie, procurorul sau
instanţa de judecată va examina dacă voinţa victimei privind împăcarea nu este influenţată. În cazul
persoanelor incapabile, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar în cazul persoanelor
care sunt limitate în capacitate de exerciţiu, împăcarea poate avea loc cu încuviinţarea reprezentanţilor
lor legali.
Împăcarea poate avea loc şi în cazul în care urmărirea penală a fost pornită din oficiu de către
procuror.
5. Continutul si importanta fazei de pornire a procesului penal

Iniţierea procesului de urmărire penală, inseamna inceperea urmăririi penale de către ofiţerul de
urmărire penală în scopul acumulării probelor care vor fi necesare în soluţionarea justă a cauzei,
acestea trebuind să fie necesare, utile, pertinente şi concludente.
Importanţa. Efectuarea urmăririi penale ca fază premergătoare judecăţii, are rolul de a evita trimiterea
în judecată a tuturor persoanelor asupra cărora există o bănuiala că ar fi comis o faptă penală, avînd în
vedere că judecata se desfăşoară cu respectarea principiului publicităţii, lucru care ar fi destul de
dăunător pentru o persoană nevinovată.
Începerea urmăririi penale este importantă şi marchează începerea unui proces penal, şi care presupune
că organele competente de stat sunt la curent cu săvîrşirea unei infracţiuni şi se i-au toate măsurile în
vederea descoperirii ei. Ea la fel, marchează începerea procesului penal, iar pe de altă parte, implică
drepturi şi obligaţii care revin atît organului de urmărire penală cît şi celorlalţi participanţi la proces.
Începerea urmăririi penale nu poate avea loc decît dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
Uneori, începerea urmăririi penale se reduce la activitatea procesuală, la redactarea actului de
dispoziţie a începerii urmăririi penale.
Pentru începerea urmăririi penale, nu se cer date privind cunoaşterea tuturor elementelor infracţiunii,
fiind suficiente doar 2 elemente:
– Latura obiectivă;
– Obiectul.
Urmărirea penală începe nefiind necesară cunoaşterea persoanei infractor. Atunci cînd se cunoaşte cu
exactitate cine este infractorul, urmărirea penală începe în privinţa unei persoane concrete.

6. Notiunea si ordinea efectuarii actiunilor de urmarire penala

Acţiunile procesuale se efectuează în strictă conformitate cu prevederile C.P.P. şi numai după


înregistrarea sesizării cu privire la infracţiune. Acţiunile de urmărire penală pentru efectuarea cărora
este necesară autorizarea judecătorului de instrucţie, precum şi măsurile procesuale de constrîngere
sînt pasibile de realizare doar după pornirea urmăririi penale, dacă legea nu prevede altfel.
Orice acţiune de urmărire penală în incinta unei unităţi publice sau private se poate efectua doar cu
4

consimţămîntul conducerii sau al proprietarului acestei unităţi ori cu autorizaţia procurorului, iar în
cazurile prevăzute de prezentul cod – cu autorizaţia judecătorului de instrucţie.
Cercetarea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi alte acţiuni procesuale la domiciliu pot fi efectuate doar
cu consimţămîntul persoanei domiciliate la adresa respectivă sau cu autorizaţia respectivă. În cazul
infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu suferă amînare, consimţămîntul sau autorizare nu
sînt necesare, însă despre efectuarea acţiunilor respective este informat imediat, dar nu mai tîrziu de 24
de ore, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie care urma să dea autorizaţia respectivă.
Acţiunile de urmărire penală la sediile reprezentanţelor diplomatice şi instituţiilor asimilate acestora,
precum şi în clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi instituţii asimilate lor şi
familiile lor, se pot efectua numai de către procuror şi numai la cererea sau cu consimţămîntul statului
străin, exprimate de şeful reprezentanţei diplomatice ori de conducătorul instituţiei asimilate
reprezentanţei diplomatice şi în prezenţa acestora. Consimţămîntul pentru efectuarea acţiunilor de
urmărire penală se cere prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al
Republicii Moldova şi aceste acţiuni se efectuează în prezenţa unui reprezentant al Ministerului
Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

7. ordinea procesuala de efectuare actiunilor de urmarire penala de neaminat

Cercetarea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi alte acţiuni procesuale la domiciliu pot fi efectuate doar
cu consimţămîntul persoanei domiciliate la adresa respectivă sau cu autorizaţia respectivă. În cazul
infracţiunilor flagrante, precum şi în cazurile ce nu suferă amînare, consimţămîntul sau autorizare nu
sînt necesare, însă despre efectuarea acţiunilor respective este informat imediat, dar nu mai tîrziu de 24
de ore, procurorul sau, după caz, judecătorul de instrucţie care urma să dea autorizaţia respectivă.
Acţiunile de urmărire penală la sediile reprezentanţelor diplomatice şi instituţiilor asimilate acestora,
precum şi în clădirile în care locuiesc membrii acestor reprezentanţe şi instituţii asimilate lor şi
familiile lor, se pot efectua numai de către procuror şi numai la cererea sau cu consimţămîntul statului
străin, exprimate de şeful reprezentanţei diplomatice ori de conducătorul instituţiei asimilate
reprezentanţei diplomatice şi în prezenţa acestora

8. Verificarea de catre procuror a cauzei penale


Procurorul, în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de urmărire penală,
verifică materialele dosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu-se asupra acestora. Dacă
procurorul constată probe obţinute contrar prevederilor prezentului cod şi cu încălcarea drepturilor
bănuitului, învinuitului, prin ordonanţă motivată, exclude aceste probe din materialele dosarului.
Probele excluse din dosar se păstrează în condiţiile art.211 alin.(2).
Cauzele în care sînt persoane arestate sau minori se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.
Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile prezentului cod privind urmărirea penală, că
urmărirea penală este completă, că există probe suficiente şi legal administrate, el dispune una din
următoarele soluţii:
1. atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi că acesta
poartă răspundere penală:
 pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art. 281 şi 282, dacă acesta nu a fost pus sub
învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în
judecată;
 dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul prin care
dispune trimiterea cauzei în judecată;
2. prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea
persoanei de sub urmărire.
Dacă procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost respectate dispoziţiile
legale la desfăşurarea urmăririi, el restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală sau
trimite cauza organului competent ori altui organ, conform dispoziţiilor art.271, pentru completarea
urmăririi penale sau, după caz, eliminarea încălcărilor comise ale dispoziţiilor legale. Dacă
completarea urmăririi penale sau eliminarea încălcărilor comise este necesară doar cu privire la unele
fapte sau la unii învinuiţi, iar disjungerea este imposibilă, procurorul dispune restituirea întregii cauze
pentru efectuarea acestor acţiuni.
5

După verificarea de către procuror a materialelor cauzei şi adoptarea uneia din soluţiile prevăzute
în art.291, procurorul aduce la cunoştinţă învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părţii
vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor despre terminarea urmăririi
penale, locul şi termenul în care ei pot lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale.

9. Conducerea procesuala a procurorului cu activitatea OUP

Procurorul, în termen de cel mult 15 zile de la primirea dosarului trimis de organul de urmărire penală,
verifică materialele dosarului şi acţiunile procesuale efectuate, pronunţîndu-se asupra acestora. Dacă
procurorul constată probe obţinute contrar prevederilor prezentului cod şi cu încălcarea drepturilor
bănuitului, învinuitului, prin ordonanţă motivată, exclude aceste probe din materialele dosarului.
Probele excluse din dosar se păstrează în condiţiile art.211 alin.(2).
Cauzele în care sînt persoane arestate sau minori se soluţionează de urgenţă şi cu prioritate.
Dacă procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile prezentului cod privind urmărirea penală, că
urmărirea penală este completă, că există probe suficiente şi legal administrate, el dispune una din
următoarele soluţii:
1. atunci cînd din materialele cauzei rezultă că fapta există, că a fost constatat făptuitorul şi că acesta
poartă răspundere penală:
 pune sub învinuire făptuitorul conform prevederilor art. 281 şi 282, dacă acesta nu a fost pus sub
învinuire în cursul urmăririi penale, apoi întocmeşte rechizitoriul prin care dispune trimiterea cauzei în
judecată;
 dacă făptuitorul a fost pus sub învinuire în cursul urmăririi penale, întocmeşte rechizitoriul prin care
dispune trimiterea cauzei în judecată;
2. prin ordonanţă motivată, dispune încetarea urmăririi penale, clasarea cauzei penale sau scoaterea
persoanei de sub urmărire.
Dacă procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost respectate dispoziţiile
legale la desfăşurarea urmăririi, el restituie cauza organului care a efectuat urmărirea penală sau
trimite cauza organului competent ori altui organ, conform dispoziţiilor art.271, pentru completarea
urmăririi penale sau, după caz, eliminarea încălcărilor comise ale dispoziţiilor legale. Dacă
completarea urmăririi penale sau eliminarea încălcărilor comise este necesară doar cu privire la unele
fapte sau la unii învinuiţi, iar disjungerea este imposibilă, procurorul dispune restituirea întregii cauze
pentru efectuarea acestor acţiuni.
După verificarea de către procuror a materialelor cauzei şi adoptarea uneia din soluţiile prevăzute
în art.291, procurorul aduce la cunoştinţă învinuitului, reprezentantului lui legal, apărătorului, părţii
vătămate, părţii civile, părţii civilmente responsabile şi reprezentanţilor lor despre terminarea urmăririi
penale, locul şi termenul în care ei pot lua cunoştinţă de materialele urmăririi penale.

11. Propunerea de punere sub învinuire. Punerea sub învinuire

În cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvîrşită de o anumită persoană, organul
de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă sub învinuire.
Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului. În cazul în care organul de urmărire penală
consideră că sînt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii preventive, el înaintează
propuneri şi în această privinţă.
Măsurile preventive pot fi aplicate de către procuror, din oficiu ori la propunerea organului de
urmărire penală, sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente
temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul
de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să
săvîrşească alte infracţiuni, de asemenea ele pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea
executării sentinţei.
Punerea sub învinuire. Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a
materialelor cauzei, procurorul consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite
o ordonanţă de punere sub învinuire a persoanei.
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a fost
întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire, precum şi
6

alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei,
locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei, caracterului vinei,
motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora
infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, menţiunea despre
punerea persoanei respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului,
alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă.
În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care urmează
a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din Codul penal, în
ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele sau literele
articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.

12. Temeiurile si ordinea de punere a persoanei sub invinuire


Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei, procurorul
consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite o ordonanţă de punere sub
învinuire a persoanei.
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a fost
întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire, precum şi
alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei,
locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei, caracterului vinei,
motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora
infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, menţiunea despre
punerea persoanei respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului,
alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă.
În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care urmează
a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din Codul penal, în
ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele sau literele
articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.

13. Punerea sub invinuire

O persoană este pusă sub învinuire atunci când procurorul consideră că au fost adunate suficiente
probe care dovedesc faptul că anume această persoană a săvârşit infracțiunea investigată.
 Punerea sub învinuire nu înseamnă că persoana deja este considerată vinovată. Vinovăţia ei poate fi
stabilită numai de judecată în cadrul unui proces de judecată corect şi echitabil.
Dacă, după examinarea raportului organului de urmărire penală şi a materialelor cauzei, procurorul
consideră că probele acumulate sînt concludente şi suficiente, el emite o ordonanţă de punere sub
învinuire a persoanei.
Ordonanţa de punere sub învinuire trebuie să cuprindă: data şi locul întocmirii; de către cine a fost
întocmită; numele, prenumele, ziua, luna, anul şi locul naşterii persoanei puse sub învinuire, precum şi
alte date despre persoană care au importanţă juridică în cauză; formularea învinuirii cu indicarea datei,
locului, mijloacelor şi modului de săvîrşire a infracţiunii şi consecinţele ei, caracterului vinei,
motivelor şi semnelor calificative pentru încadrarea juridică a faptei, circumstanţelor în virtutea cărora
infracţiunea nu a fost consumată în cazul pregătirii sau tentativei de infracţiune, menţiunea despre
punerea persoanei respective sub învinuire în calitate de învinuit în această cauză conform articolului,
alineatului şi literei articolului din Codul penal care prevăd răspunderea pentru infracţiunea comisă.
În cazul în care învinuitul este tras la răspundere pentru săvîrşirea mai multor infracţiuni care urmează
a fi încadrate juridic în baza diferitelor articole, alineate sau litere ale articolului din Codul penal, în
ordonanţă se arată care anume infracţiuni au fost săvîrşite şi articolele, alineatele sau literele
articolelor care prevăd răspunderea pentru aceste infracţiuni.

14. Schimbarea si completarea acuzarii


Dacă, în cursul urmăririi penale, apar temeiuri pentru schimbarea sau completarea acuzării înaintate
învinuitului, procurorul este obligat să înainteze învinuitului o nouă acuzare sau să o completeze pe
cea anterioară. Dacă, în cursul urmăririi penale, învinuirea înaintată nu s-a confirmat într-o anumită
parte a ei, procurorul dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală în privinţa acestui capăt de
7

învinuire.
In cazul reluarii UP dupa incetarea UP sau dupa scoaterea de sub UP , acuzarea inaintata anterior este
valabila si nu este necesara repetarea procedurii prevazute de CPP, daca nu intervin temeiuride
schimbare sau completare a acuzarii.Schimbarea acuzarii poate avea loc atunci cind
din probele accumulate rezulta o alta calificarea juridica a faptei atit in sensul agravarii cit si insensul
atenuarii, ia raport cu acuzarea precedent.Schimbarea acuzarii in legatura cu recalificareafaptei sau
faptelor imputate se face in baza unei ordonante noi de punere sub invinuire emise de procurer din
oficiu sau la propunerea ofiterului de UP .

15. Scoaterea persoanei de sub urmarire penala


Scoaterea persoanei de sub urmărirea penală este actul de reabilitare şi finalizare în privinţa persoanei
a oricăror acţiuni de urmărire penală în legătură cu fapta anterior imputată. Scoaterea persoanei de sub
urmărirea penală are loc în cazul în care: a). se constată că fapta nu a fost săvîrşită de bănuit sau
învinuit, b). în cazurile prevăzute în art.275 pct.1)-3) şi anume: - nu există faptul infracţiunii; - fapta
nu este prevăzută de legea penală ca infracţiune; - fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, cu
excepţia cazurilor cînd infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană juridică; b). precum şi dacă există cel
puţin una din cauzele, prevăzute în art.35 din Codul penal, care înlătură caracterul penal al faptei, şi
anume: - legitima apărare; - reţinerea infractorului; - starea de extremă necesitate; - constrîngerea
fizică sau psihică; - riscul întemeiat; Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau
numai cu privire la un capăt de învinuire.
Procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, în cazul în care constată
temeiurile prevăzute la alin. (2), dispune, prin ordonanţă motivată, scoaterea persoanei de sub
urmărirea penală. Persoana poate fi scoasă de sub urmărirea penală integral sau numai cu privire la un
capăt de acuzare.
Dacă se dispune scoaterea persoanei de sub urmărirea penală doar cu privire la un capăt de acuzare sau
în cazul prevăzut mai sus ori dacă din alte considerente este necesară continuarea urmăririi penale,
procurorul, după caz, restituie cauza penală organului de urmărire penală, cu indicaţia respectivă,
fixînd termenul de urmărire penală, sau dispune o altă soluţie în conformitate cu Codul Procesual
Penal.