Sunteți pe pagina 1din 8

Capitolul XV INFRACŢIUNI CONTRA BUNEI DESFĂŞURĂRI A ACTIVITĂŢII ÎN

SFERA PUBLICĂ

Articolul 324. CORUPERE PASIVĂ

1. Corupere pasivă constituie fapta săvârşită de către o persoană cu funcţii de răspundere


încadrată în aparatul de stat, care fie că pretinde, primeşte direct sau indirect oferte, titluri de
valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie că acceptă servicii, privilegii sau avantaje
ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau a nu îndeplini, a se abţine, a întârzia ori a grăbi o
acţiune contrar obligaţiunilor de serviciu prin utilizarea autorităţii sale, precum şi pentru a
obţine de la alte autorităţi în favoarea sa ori a altor persoane distincţii, funcţii, pieţe de
desfacere sau decizii favorabile.
2. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu care presupune îndeplinirea cu cinste de către funcţionarii publici şi de
către alte persoane cu funcţii de răspundere enumerate la alin.2 din acest comentariu a
îndatoririlor de serviciu şi a celor care rezultă din codurile de conduită. Obiectul material
poate fi exprimat printr-un bun primit de făptuitor sau prin acordarea unui serviciu, a unor
foloase, privilegii, avantaje ce nu i se cuvin persoanei cu funcţii de răspundere.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se constituie din acţiuni sau inacţiuni. Acţiunea poate fi
exprimată prin pretinderea sau primirea de bani, foloase ori acceptarea de promisiuni care
asigură astfel de foloase, contrar atribuţiilor sale. Inacţiunea constă în nerespingerea de către
făptuitor a atribuţiilor sale. Nu este necesar ca pretenţia formulată de făptuitor să fie
satisfăcută. A primi ceva înseamnă a accepta, a prelua, a lua ceva în posesie. A accepta o
promisiune înseamnă a exprima acordul cu privire la promisiune. Este necesar ca actul de
îndeplinire sau neîndeplinire al funcţionarului pentru care pretinde, primeşte bani sau foloase
să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
4. Acţiunile sau inacţiunile persoanei cu funcţii de răspundere exprimate prin pretindere sau
primire de la autorităţi a diverselor distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau orice altă decizie
favorabilă determinată de îndeplinirea ori neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea atribuţiilor
de serviciu, contrar acestora, în folos propriu sau al altor persoane, cad sub incidenţa
prevederilor art.324.
5. Latura subiectiva se caracterizeaza numai prin intenţie directă, făptuitorul îşi dă seama, în
momentul săvârşirii faptei, că banii, bunurile, foloasele pe care le pretinde, le primeşte ori
care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi, cu
toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească, să accepte sau să nu respingă
promisiunea ce i s-a făcut. Totodată făptuitorul în această situaţie are reprezentarea pericolului
care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii sale de serviciu, consecinţă pe care o
doreşte. Făptuitorul urmăreşte în special îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii
sau executării unui act contrar atribuţiilor sale.
6. Subiect al infracţiunii de corupere pasivă poate fi numai persoana care cade sub incidenţa
prevederilor art.123. Persoane cu funcţii de răspundere sunt deputaţii, membrii guvernului,
consilierii, judecătorii, procurorii şi adjuncţii acestora, ofiţerii de urmărire penală, executorii
judecătoreşti, colaboratorii organelor de poliţie şi ai serviciului de informaţie şi securitate,
colaboratorii diferitelor inspecţii de stat sau de supraveghere (inspecţia fiscală, garda
forestieră, serviciul protecţiei muncii etc.).
7. Nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de corupere pasivă persoanele cu funcţii de răspundere din
organele de stat, lucrătorii instanţelor, organizaţiilor de stat care exercită numai funcţii pur
profesionale sau tehnice.

1
Articolul 325. CORUPEREA ACTIVĂ

1. Se consideră corupere activă acţiunile intenţionate ale oricărei persoane care promite,
oferă sau acordă un avantaj, bunuri, bani, valori, prestări servicii, ce nu i se cuvin unei
persoane cu funcţii de răspundere ca agent public, direct sau prin mijlocitor, pentru ca acest
agent public să acţioneze sau să se abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale în
favoarea făptuitorului sau de a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o
altă decizie favorabilă pentru sine sau pentru altă persoană.
2. Obiectul infracţiunii de corupere activă îl constituie relaţiile sociale referitoare la
activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea
unor fapte de corupere asupra funcţionarilor publici. Activitatea persoanei cu funcţii de
răspundere trebuie să fie transparentă, echitabilă, imparţială şi să respecte interesul general al
societăţii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin săvârşirea a cel puţin unei acţiuni
prevăzute în art.324: promite ori acordă oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale, prestări servicii, privilegii sau alte avantaje unei persoane cu funcţii de
răspundere în domeniul public, ce nu i se cuvin, pentru ca acesta să îndeplinească, să întârzie
sau să nu îndeplinească acţiuni ce ţin de obligaţiunile de serviciu ale agentului public, ori
pentru a îndeplini o acţiune contrar acestei obligaţiuni, precum şi pentru a obţine de la
autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o anumită decizie favorabilă. La latura
obiectivă a coruperii active se utilizează principiul oglinzii în coroborare cu coruperea pasivă
(art.324 CP). Obligaţiunile persoanei corupte pasiv coincid cu promisiunile, ofertele sau darea
de bunuri, avantaje, prestări servicii, alte foloase stipulate în lege, pe care persoana coruptă
activ le oferă acestuia.
4. Noţiunea de promisiune presupune situaţia în care persoana cu funcţii de răspundere se
angajează să furnizeze un bun, avantaj necuvenit ulterior sau în cazul în care persoana coruptă
pasiv a căzut de acord ca bunul sau avantajul necuvenit să fie furnizat ulterior persoanei
corupte pasiv. Prin avantaje necuvenite înţelegem diverse forme de împrumuturi de bani,
alimente şi băuturi, accelerarea tratării, perspective mai bune în carieră, cadouri de valoare
etc., fapt care ameliorează nemeritat situaţia, în raport cu cea pe care o avusese persoana
coruptă pasiv înaintea infracţiunii.
5. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că
promite, oferă sau dă unui funcţionar, unei persoane cu funcţii de răspundere bani, bunuri sau
alte avantaje, săvârşind prin această acţiune un act de corupere, doreşte producerea urmărilor
periculoase pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu şi pentru activitatea organelor
autorităţilor publice.
6. Subiectul coruperii active poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vârsta de
16 ani şi care poate activa de sine stătător sau cu participaţie sub formă de coautorat sau
complicitate, prevăzută de art.21 CP.
8. Persoana care a promis, a oferit, a dat bunuri ori a realizat serviciile enumerate în art.324
CP este liberată de răspundere penală dacă banii, bunurile şi alte avantaje au fost estorcate
de la ea sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală cunosc
infracţiunea pe care a săvârşit-o sau a denunţat anticipat faptul.
9. Consumarea infracţiunii de corupere activă are loc în momentul în care făptuitorul
promite, oferă sau dă funcţionarului - agent public bani, bunuri sau avantaje necuvenite în
scopul ca acesta să acţioneze sau să se abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale
sau pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, piaţă de desfacere sau o altă decizie
favorabilă, indiferent de natura lor şi de faptul că acestea sunt pentru sine sau pentru altcineva.

2
Articolul 326. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ

1. Prin Trafic de influenţă constă în primirea ori pretinderea de bani sau de alte foloase, ori
acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită
de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui
funcţionar sau alt angajat, pentru a-1 determina să facă ori să nu facă un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care reglementează buna funcţionare a
serviciilor publice a căror desfăşurare normală implică combaterea şi reprimarea faptelor
acelor persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar, creează o stare de
neîncredere în corectitudinea funcţionarilor, lăsând să se creadă că aceştia ar putea fi corupţi
şi determinaţi să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu.
3. Latura obiectivă a traficului de influenţă se realizează prin primirea ori pretinderea unor
sume de bani, bunuri sau alte avantaje, de daruri transmise direct sau indirect cu scopul
determinării unui funcţionar să îndeplinească ori să nu îndeplinească un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu. A primi bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale înseamnă preluarea de către făptuitor a unei sume de bani, a altor bunuri, iar
acceptarea serviciilor, bunurilor, avantajelor... presupune manifestarea acordului cu privire la
promisiunile date sau înţelegerea de moment sau pe viitor a acestor persoane asupra valorilor
şi bunurilor care urmează a fi transmise sau luate. Estorcare de bani, bunuri etc. înseamnă
obţinerea valorilor râvnite cu forţa, prin ameninţare, violenţă, şantaj. Înţelegerile, acceptările,
estorcările de bani, bunuri, servicii şi de orice alte avantaje pot avea loc direct între persoanele
interesate sau prin mijlocitor. Rezultatul poate fi cerut atât pentru sine, cât şi pentru o altă
persoană.
4. Pentru realizarea laturii obiective sunt esenţiale cerinţele: a) făptuitorul să aibă influenţă
sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public care urmează să-şi
îndeplinească ori să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu; b) făptuitorul să promită
intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act care
depinde de funcţiile lui de serviciu; c) este neapărat ca acţiunea pe care trebuie să o facă
funcţionarul în folosul persoanei interesate să urmeze după acţiunile făptuitorului care a
promis, a pretins, a acceptat, a primit bunuri, bani etc.
5. Traficul de influenţă este o infracţiune cu conţinut alternativ, faptă care se concretizează
prin două sau toate acţiunile făptuitorului (primire, estorcare, promisiune, acceptare de bani,
bunuri...) personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru altă persoană chiar şi la intervale
diferite de timp, reprezintă în ansamblu o unitate infracţională naturală (infracţiune
prelungită). Consumarea infracţiunii are loc în momentul efectuării promisiunii de a
interveni în faţa unui funcţionar pentru ca acesta să întreprindă sau să nu întreprindă acţiuni ce
intră în obligaţiunile lui pentru trafic de influenţă (pentru bani, bunuri, servicii, avantaje...).
6. Latura subiectivă a traficului de influenţă include vinovăţia făptuitorului sub formă de
intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama şi vrea să trafice influenţa sa reală sau
presupusă asupra unui funcţionar, prevăzând şi dorind urmarea faptei. Făptuitorul determină
funcţionarul să facă sau să nu facă, să obţină sau să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de
serviciu, însă nu este necesar ca acest scop să fie realizat, fiind suficient ca făptuitorul să-l fi
urmărit sau acceptat la momentul primirii sau pretinderii unui bun sau avantaj.
7. Subiect al traficului de influenţă poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar care are atribuţii în legătură cu actul pe care
urmează să-l îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de
infracţiuni de corupere pasivă şi trafic de influenţă dacă făptuitorul ar asigura persoana că va
beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa.

3
8. În asemenea cauze toate bunurile, valorile, banii care au fost date pentru trafic de influenţă
urmează să fie confiscate în beneficiul statului prin sentinţa instanţei de judecată, ca bunuri
dobândite ilicit. Dacă făptuitorul a cheltuit sau a realizat bunurile, banii, valorile, acesta
urmează să achite în folosul statului echivalentul lor în bani.

Articolul 327. ABUZUL DE PUTERE SAU ABUZUL DE SERVICIU

Prin abuz de putere sau de serviciu intelegem - Folosirea intenţionată de către o persoană
publică a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
2. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile referitoare la buna desfăşurare a activităţii
organelor autorităţilor publice centrale şi locale, a organelor de drept şi a persoanelor cu
funcţii de răspundere în scopul îndeplinirii de către aceştia a atribuţiilor lor de serviciu în mod
corect, cu respectarea intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu se realizează printr-
o acţiune în cazul îndeplinirii defectuoase a unui act sau printr-o infracţiune în cazul
neîndeplinirii unui act care urma să fie îndeplinit. Pentru a stabili dacă a fost comis abuzul de
putere sau de serviciu, este necesar a cunoaşte atribuţiile, drepturile şi obligaţiunile persoanei
cu funcţii de răspundere, stipulate în lege sau în alte acte subordonate legii, care
reglementează activitatea de serviciu a acesteia. Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie
să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, când desfăşoară activităţi legate de
atribuţiile sale de putere şi de serviciu.
4. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se realizează numai cu intenţie. Intenţia poate fi
directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede că acţiunea sau inacţiunea va aduce
atingere intereselor publice sau drepturilor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
urmărind sau acceptând producerea acestui rezultat. Imprudenţa nu cade sub incidenţa acestui
articol.
5. Subiect al infracţiunii de abuz de putere şi abuz de serviciu poate fi orice funcţionar public
sau orice alt funcţionar al organelor de drept cu funcţie de răspundere care obţine calitatea de
autor al infracţiunii. Orice alte persoane care participă la infracţiune apar în calitate de
organizatori, instigatori, complici sau coautori.
6. Motivul este un element obligator al acestei infracţiuni şi poate fi material sau poate urmări
alt interes personal. Prin interes material se înţelege ideea prin care făptuitorul urmăreşte
scopul de a dobândi bunuri materiale, bani sau alte avantaje patrimoniale în folosul său prin
îndeplinirea sau neîndeplinirea abuzivă a atribuţiilor sale de serviciu, dacă aceasta nu cade sub
incidenţa coruperii pasive. Prin alte interese personale se înţelege dorinţa făptuitorului de a
avea alte avantaje, nepatrimoniale, prestări servicii, acceptare de funcţii sau protecţie de
serviciu, susţinere profesională sau de a-şi ascunde incompetenţa etc., dacă aceasta nu cade
sub incidenţa coruperii pasive.
7. Consumarea infracţiunii se consideră în cazul în care, în urma acţiunii sau inacţiunii
făptuitorului, au survenit urmările indicate în lege sau lezarea unui drept al persoanei fizice
sau juridice.

4
Articolul 328. EXCESUL DE PUTERE SAU DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE
SERVICIU

1.Exces de putere este atunci când autoritățile statului depășesc limitele împuternicirilor
legale.Toate persoanele cu funcţii de răspundere trebuie să aibă o comportare corectă şi
cuviincioasă faţă de persoanele cu care intră în legătură în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu. Este interzis ca un funcţionar aflat în funcţie de serviciu să folosească un limbaj
violent sau acte de violenţă psihică sau fizică împotriva unei persoane. Dacă un funcţionar
public sau alt funcţionar reprezentant al puterii comite asemenea acţiuni, fapta aduce atingere
relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic al infracţiunilor de serviciu.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu a organelor administraţiei publice, organelor de drept şi a altor organe de
stat. Drept obiect material al infracţiunii apare corpul uman în cazul lovirilor şi actelor de
violenţă aplicate sau proprietatea persoanei fizice sau juridice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile sau inacţiunile făptuitorului care
întrebuinţează expresii jignitoare faţă de o persoană, insulta, calomnia, actele de violenţă
împotriva persoanei, alte acţiuni care depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate
prin lege, dacă acestea au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau juridice.
4. O condiţie obligatorie de răspundere penală pentru excesul de putere sau depăşirea
atribuţiilor de serviciu constă în faptul că trebuie să existe legătura directă între acţiunile
făptuitorului, ca persoană cu funcţii de răspundere, competenţele ei, date prin lege sau printr-
un act subordonat legii, şi urmările survenite.
5. Drept daune demnităţii şi sănătăţii persoanei sau legate de încălcarea drepturilor
constituţionale se consideră acţiunile ce depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor
acordate prin lege.
6.Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă sau indirectă. În ambele cazuri
făptuitorul îşi dă seama că acţiunea atinge atât interesul public, cât şi drepturile, interesele
ocrotite prin lege ale persoanelor fizice şi juridice şi creează o stare de pericol pentru buna
desfăşurare a activităţii autorităţilor publice şi a administraţiei publice în care activează
persoana cu funcţii de răspundere.
7. Subiectul. Ca autor în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de serviciu
poate fi doar o persoană cu funcţii de răspundere. Organizator al infracţiunii, instigator sau
complice poate fi orice persoană.
8. Consumarea infracţiunii în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de
serviciu se consideră din momentul în care făptuitorul a întrebuinţat expresii jignitoare faţă de
o persoană cu care se află în legătură în virtutea exerciţiului funcţiunii, iar în cazul acţiunilor
repetate infracţiunea se consideră consumată în momentul săvârşirii ultimei acţiuni de
violenţă, dacă acestea au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor ocrotite de lege
ale persoanelor fizice şi juridice.

Articolul 329. NEGLIJENŢĂ DE SERVICIU

1.Neglijenţa de serviciu poate fi definită ca neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare


de către o persoană cu funcţii de răspundere a obligaţiunilor de serviciu. Drept rezultat al
atitudinii neglijente sau neconştiincioase, acţiunile persoanei cauzează unui organ sau unei
instituţii de stat daune în proporţii mari intereselor publice sau atacă drepturile şi interesele
legale ale persoanelor fizice şi juridice.

5
2. Obiectul juridic nemijlocit al acestei infracţiuni îl constituie buna desfăşurare a activităţii
de serviciu care presupune îndeplinirea corectă şi conştiincioasă de către persoana cu funcţii
de răspundere a obligaţiunilor de serviciu.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă de serviciu constituie încălcarea unei
obligaţiuni de serviciu prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea defectuoasă a acesteia,
încălcare care a produs urmările prevăzute în lege. Prin obligaţiune de serviciu se înţeleg toate
obligaţiunile care cad în sarcina unei persoane cu funcţii de răspundere potrivit normelor
legale şi subordonate legii ce reglementează serviciul respectiv. Aceste norme pot fi indicate
expres în lege, hotărâri ale guvernului, regulamente de serviciu, instrucţiuni etc.
4. Decesul unei persoane, prevăzut la alin.2 lit.a), se consideră element de încadrare a
infracţiunii de neglijenţă dacă în urma neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a
obligaţiunilor de serviciu ale persoanei cu funcţii de răspundere a survenit decesul unei
persoane, constatat prin raportul de expertiză medico-legal şi declarat în legătură cauzală cu
atitudinea neglijentă a făptuitorului faţă de obligaţiunile de serviciu.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu presupune vinovăţia făptuitorului
sub formă de imprudenţă. Făptuitorul nu prevede consecinţele faptei, însă ar fi putut şi trebuia
să le prevadă sau prevedea posibilitatea survenirii urmărilor, dar credea, fără temei, că acestea
nu se vor produce. Posibilitatea făptuitorului de a prevedea consecinţele faptei sale se
apreciază în raport cu împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, precum şi în raport
cu personalitatea făptuitorului, pregătirea şi calităţile lui profesionale, experienţa acestuia în
domeniul respectiv.
6. Subiect al infracţiunii de neglijenţă poate fi doar o persoană cu funcţii de răspundere,
conform art.123 CP. Comentariul de la p.5-6 art.324 CP se aplică respectiv şi pentru fapta
care a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau intereselor legale ale persoanei.

Articolul 330. PRIMIREA DE CĂTRE UN FUNCŢIONAR A RECOMPENSEI


ILICITE

1. Sub incidenţa prevederii legale cad faptele săvârşite de persoanele care activează în calitate
de funcţionari în organele autorităţii publice, administraţiei publice centrale şi locale, în alte
instituţii, întreprinderi sau organizaţii de stat, persoane care nu cad sub incidenţa prevederilor
art.123 - persoane cu funcţii de răspundere - în cazul în care acestea primesc o recompensă
ilicită sau avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea sau acordarea de servicii ce ţin de
obligaţiunile lor de serviciu.
2. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu care presupun îndeplinirea corectă, conştiincioasă a obligaţiunilor de
serviciu de către funcţionari.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile făptuitorului care primeşte
recompense ilicite sau avantaje patrimoniale de la persoane fizice şi juridice pentru acordare
de servicii ce ţin de obligaţiunile lui de serviciu. Prin recompense ilicite se înţelege primirea
de bani, bunuri, servicii etc., iar în categoria avantajelor patrimoniale intră faptele de acordare
a înlesnirilor nejustificate la procurarea produselor alimentare sau a materialelor de
construcţie, acordarea de credite preferenţiale, aranjarea copiilor în şcoli de prestigiu,
acoperirea cheltuielilor făcute de către făptuitor, folosirea acestuia de autoturism etc.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă, adică
făptuitorul doreşte şi utilizează obligaţiunile sale de serviciu pentru a primi recompense ilicite
sau avantaje patrimoniale necuvenite şi prevede urmările care survin şi se răsfrâng asupra
activităţii normale a aparatului de stat.

6
5. Subiecţi ai acestei infracţiuni pot fi toţi funcţionarii din organele autorităţii publice,
administraţiei publice centrale şi locale din instituţii, întreprinderi şi organizaţii de stat, care
nu cad sub incidenţa art.123 CP, însă care primesc recompense ilicite, avantaje patrimoniale
pentru îndeplinirea unor acţiuni ce ţin de obligaţiunile lor de serviciu.
6. Toate bunurile, banii, valorile primite de către făptuitor în aceste cauze urmează să fie
confiscate în beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate, înstrăinate sau
sunt exprimate în avantaje patrimoniale făptuitorul este obligat să restituie statului
echivalentul acestora în bani.

Articolul 331. REFUZUL DE A ÎNDEPLINI LEGEA

1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a


activităţii organelor autorităţilor publice şi a structurilor administraţiei publice centrale şi
locale.
2. Latura obiectivă se manifestă printr-o inacţiune în sensul neîndeplinirii unui act de către o
persoană cu funcţie de răspundere, adică refuzul făptuitorului de a efectua o acţiune,
operaţiune pe care este obligat prin lege să o efectueze şi care neîndeplinire a cauzat daune în
proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi
juridice. Noţiunile daune în proporţii mari intereselor publice şi drepturilor şi intereselor
ocrotite prin lege ale persoanelor fizice şi juridice sunt concepute în sensul legii după cum
sunt date comentariile la p.4 art.324 CP.
3. Noţiunile săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere şi soldată cu urmări grave
prevăzute la alin.2 lit.a) şi b) sunt explicate adecvat în comentariul de la p.7 art.327 CP.
4. Subiect al infracţiunii se consideră numai o persoană cu funcţie de răspundere, conform
prevederilor art.123 CP. Această persoană apare în calitate de autor. Orice altă persoană care
participă la infracţiune este considerată organizator, instigator şi/sau complice.
5. Infracţiunea se consumă prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi cauzarea daunelor
prevăzute de lege. Tentativa de infracţiune nu este posibilă; legea nu prevede sancţionarea
acesteia.

Articolul 332. FALSUL ÎN ACTE PUBLICE

1.Falsul in acte publice consta in orice alterare a adevărului cu privire la forma sau
conţinutul unui act public, săvîrşită cu intenţie şi susceptibilă să producă consecinţe
socialmente periculoase.
2. Obiectul material al falsului în acte publice îl constituie actele oficiale confirmate sau
adoptate prin activitatea autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, a
organelor de drept. Act public se consideră actul scris care urmează să fie confirmat, adoptat
sau perfectat de către un organ al autorităţilor publice, al administraţiei publice centrale sau de
către organele de drept, organizaţii, instituţii sau întreprinderi de stat, act menit să certifice
evenimentele şi faptele care provoacă sau au urmări juridice.
3. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunile de introducere a falsurilor în actele oficiale,
modificând conţinutul actului, sau prin cele de perfectare a unor astfel de acte vădit false, din
interes material sau din alte interese personale.
3. Pentru calificarea falsului în actele publice este necesară legătura cauzală dintre acţiunile de
serviciu ale funcţionarului şi falsul comis, deoarece, în anumite circumstanţe, dacă lipseşte
această legătură cauzală, încadrarea acţiunilor poate fi efectuată în limitele art.361 CP ca
infracţiune contra autorităţilor publice şi securităţii statului.

7
4. Falsul în actul public se consideră terminat din momentul introducerii falsului în actul
oficial sub forma de corectare, modificare sau perfecţionare, indiferent dacă a fost sau nu
utilizat actul falsificat.
6. Latura subiectivă a falsului în acte publice se manifestă numai prin intenţie directă. Este
obligatorie stabilirea motivului intenţiei, care întotdeauna reprezintă un interes material sau
personal. Lipsa motivului la săvârşirea faptei de fals în acte publice poate atrage doar
răspunderea disciplinară a făptuitorului.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana cu funcţii de răspundere ori alt funcţionar al
autorităţii publice, al administraţiei publice centrale şi locale sau al organizaţiei, instituţiei,
întreprinderii de stat, conform comentariului dat la art.324 şi 330 CP.
7. În cazul în care se comite falsul în actele publice destinate pentru a fi prezentate de către
participanţii în procedurile penale şi civile sau reprezentanţii acestora sau pentru a falsifica
rezultatele votării, răspunderea penală survine numai în limitele art.310 sau 182 CP, rezultând
din intenţia făptuitorilor de a săvârşi aceste infracţiuni, fără încadrarea suplimentară a lor în
art.332 CP.