Sunteți pe pagina 1din 1

Cancer de piele

Cancerele de piele sunt acele cancere care se dezvoltă din piele. Acestea sunt cauzate de dezvoltarea


anormală a celulelor ce au capacitatea de a invada sau de a se împrăștia la nivelul celorlalte părți ale
corpului.[2] Există trei tipuri principale: cancerul cu celule bazale (CCB), cancerul cu celule
scuamoase (CCS) și melanomul.[3] Primele două, alături de un număr de cancere mai puțin comune,
sunt cunoscute drept cancer de piele non-melanom (CPNM).[4][5]

Simptome
Cancerul cu celule bazale se dezvoltă încet și poate afecta țesutul din jurul acestuia, dar este puțin
probabil să se răspândească în zone îndepărtate sau să ducă la deces.[4] De multe ori, acesta apare ca o
excrescență nedureroasă ce poate luci, având mici vase de sânge ce o traversează sau poate apărea ca o
excrescență cu ulcer.[3] Cancerul cu celule scuamoase este mai probabil să se răspândească.[4] De
obicei, apare sub forma unui nodul dur cu o suprafață solzoasă dar, de asemenea, ar putea forma un
ulcer.[6] Melanoamele sunt cele mai agresive. Semnele includ un/o aluniță ce și-a modificat mărimea,
forma, culoarea, are margini neregulate, are mai multe culori, este însoțită de o senzație de mâncărime
sau sângerează.[7]

Cauze și diagnostic
Mai mult de 90% dintre cazuri sunt cauzate de expunerea la radiația ultravioletă a soarelui.
[8]
 Expunerea crește riscul apariției celor trei tipuri principale de cancer de piele.[8] Această expunere a
crescut parțial din cauza subțierii stratului de ozon.[4] Paturile de bronzare devin o altă sursă comună de
expunere la radiațiile ultraviolete.[8] Pentru melanoame și cancere cu celule bazale, expunerea în
timpul copilăriei este extrem de dăunătoare.[9] Pentru cancerele cu celule scuamoase, expunerea totală,
indiferent când apare, este și mai importantă.[8] Între 20% și 30% dintre melanoame se dezvoltă din
alunițe.[9] Persoanele cu pielea deschisă la culoare prezintă un risc mai mare [3] la fel ca și cei cu un
sistem imunitar slăbit din cauza medicației sau a HIV/SIDA.[4][10] Diagnosticarea se face prin biopsie.[7]

Prevenire și tratament
Se pare că scăderea expunerii la radiații ultraviolete și folosirea protecției solare sunt metode eficiente
de prevenire a melanomului și a cancerului cu celule scuamoase.[9][11] . Nu este clar dacă protecția
solară afectează riscul de a dezvolta un cancer cu celule bazale.[11] Cancerul de piele non-melanom
este, de obicei, vindecabil.[4] Tratamentul se face, în general, prin îndepărtare chirurgicală dar poate
implica, mai puțin frecvent, terapia cu radiații sau medicamentație topică, precum fluorouracil.
[3]
 Tratamentul melanomului poate implica o combinație de chirurgie, chimioterapie, terapie prin
radiații și terapie țintită.[7] La acele persoane a căror boală a ajuns și la celelalte părți ale
corpului, îngrijirea paliativă poate fi utilizată pentru a îmbunătăți calitatea vieții.[7] Melanomul are una
dintre cele mai mari rate de supraviețuire dintre cancere, de peste 86% la oamenii din Marea Britanie
și peste 90% în Statele Unite ale Americii au supraviețuit mai mult de 5 ani.[12][13]

Epidemiologie
Cancerul de piele este cea mai comună formă de cancer, la nivel global înregistrându-se mai mult de
40% dintre cazuri.[4][14] Acesta este comun în special la persoanele cu pielea deschisă la culoare.[15] Cel
mai comun tip de cancer de piele este cel non-melanom, ce apare la cel puțin 2-3 milioane de oameni
în fiecare an.[9][16] Aceasta este o simplă estimare, însă nu sunt păstrate statistici exacte.[3] Dintre
cancerele de piele non-melanom, aproximativ 80% sunt cancere cu celule bazale și 20% sunt cancere
cu celule scuamoase.[5] Cancerele cu celule bazale și scuamoase rareori duc la deces.[9] În Statele Unite
ale Americii au fost cauza a mai puțin de 0.1% dintre toate decesele cauzate de cancer.[3] În 2012, la
nivel mondial, melanomul a apărut la 232.000 oameni și a dus la 55.000 de decese.[9] Australia și Noua
Zeelandă au cele mai mari rate de melanom.[9] Cele trei tipuri principale de cancer de piele au devenit
mai comune în ultimii 20-40 de ani, în special în acele zone unde predomină caucaziană.[4][9]