1)METODELE DE DIAGNOSTIC ÎN NEFROLOGIE:

1. Determinarea funcției excretorii renale: în insuficiența renală, permite ajustarea dozajului

medicamentelor. Obligator se indică la pacienți cu risc de boală renală (diabetici, hipertensivi,
aterosclerotici, pacienți cu antecedente familiale, expuși la medicamente potențial nefrotoxice).Se
realizează prin determinare a 2 parametri sanguini:
- ureea plasmatică: norma 2-8 mmol/l. Valori crescute sunt în IRA și IRC, stări de hipercatabolism(sepsis,
corticosteroizi în doze mari). Valori reduse sunt în insuficiență hepatică, malnutriție.
- creatinina serică: norma 53-88 mmol/l la femei sau 70-114 mmol/l la bărbați. Valori crescute sunt
în IRA și IRC, acromegalie. Valori reduse sunt în malnutriție, sarcină.
Pe baza creatininei serice, se efectuează o estimare mai precisă a ratei de filtrare glomerulare, prin
clearance-ul creatininei. Formula fiind: clearance-ul creatininic (ml/min/1,73m2)= (140-vârsta) x
greutate / creatininemia (mmol/l).
2. Examenul urinei:Indică starea funcţională și integritatea anatomică a rinichiului și căilor urinare.
Examenul de urină și anamneza pot stabili diagnosticul nefrologic.Se efectuează un sumar general, un
examen al urinei din 24h cu determinări cantitative a unor substanţe și un examen fracționat de urină la
care se recoltează mai multe probe (glicozurie provocată, probe de concentrare și diluție, cristalurie
provocată).
Condițiile recoltării:
- se recoltează prima urina de dimineaţa care este mai concentrată
-cu 24h înainte, se suprimă administrarea de medicamente (aspirina, sulfamide), deoarece cresc
numărul de cristale și de hematii din urină
-seara se administrează un regim hidric limitat pentru a nu determina o urina hipotonă care să lezeze
hematiile
- toaleta genitală riguroasă, la femei nu se efectuează sumarul de urina în timpul ciclului
- recoltarea se face într-un borcan curat fără urme de glucide, lipide, detergenţi
- examenul trebuie efectuat în primele 3 ore de la emisie sau în primele 12 ore dacă urina poate fi
păstrată la 40C. Peste 3 ore în condiţii improprii se dezvoltă o floră microbiană care transformă ureea în
amoniac și modifica pH-ul
-se face după minim o zi de la folosirea substanţelor radioiodate (determină reacții fals pozitive la
proteinele urinare).
Analiza urinei:
a) Examen macroscopic:
- turbiditate: în normă, este limpede la emisie, sau tulbure dacă conţine săruri în cantitate crescută
(uraţi, carbonaţi, oxalati, fosfaţi, floră microbiană abundentă sau grăsimi (chilomicroni).
-culoare: în normă, galben pai spre galben auriu.
hipocrome: până la incolore în poliurii.
hipercrome:roşie: coloranţi alimentari,derivaţi de pirazolon, hemoglobina, urobilinogen crescut,hematii,
porfirine, după consum de sfecă roşie.
galben-brună: în creşteri ale urobilinogenului și pigmenților biliari, se formează o spumă.
gălbuie (urini hepatice).
brună: este dată de tanin, chinina, timol, prezența acidului homogentizic, în melanurie (cresc pigmenții
melanici în melanosarcom).
verde-albastru: amitriptilina, albastru de metil, cupru, biliverdina.
- miros: fad, aromatic dat de acizii volatili și substanţele urinoide. Patologic apare un miros accentuat în
urini concentrate. Dezagreabil după sparanghel, usturoi, hrean. Miros amoniacal (în infecţii, tumori
renale), putrid (anaerobi), de mere acre (în DZ datorită corpilor cetonici).
b) Examen microscopic:
„Sediment organizat„:
- celule epiteliale: plate (superficiale), în număr crescut în inflamaţii.
- leucocite rare în mod normal (3-4/câmp), sunt granulocite, polimorfonucleare. Provin de la nivelul
căilor sau rinichilor.
-hematii (1-2/2-3 în c/v) pot fi tinere (mai colorate) sau bătrâne (mai decolorate). În hematuriile
glomerulare, predomină hematiile tinere și dismorfe (prin trecerea membranei filtrante ele se
fragmentează).
-cilindrii sunt mulaje ale tubilor renali (de la ramul ascendent al ansei Henle distal), alcătuite din
proteine care precipită la pH acid:
cilindri hialini au capetele rotunjite, sunt transparenţi.
cilindri granuloși sunt cilindrii hialini pe suprafaţa cărora au aderat granulaţii refringente rezultate din
dezintegrarea celulelor (leucocite, hematii), sau proteine plasmatice.
cilindrii ciroși (de stază prelungita) în insuficiența renală, în stadiul final.
„Sediment neorganizat, format din săruri:„
-urini acide: uraţi de sodiu, acid uric, oxalat de calciu
-urini alcaline: fosfaţi amoniaco-magnezieni, leucina, cristale de tirozină, bilirubină.
c) Examen fizico-chimic:
-Densitatea urinară (norma 1015-1022), se măsoară cu urodensimetre.
-Determinarea osmolarității urinare se face cu osmometre. Valorile normale sunt de 800-1200
mosmoli/l.
-Determinarea pH-ului se face pe urina proaspăta (norma 5.8-7.4), și se face cu hârtii indicatoare de pH
(clasic) - scade la regim hiperproteic (5.2-5.3), și crește la regim vegetarian (7-7.5). Postprandial devine
alcalin.
pH acid în neoplasme, stări febrile, acidoza metabolică uremică, insuficiența renală.
pH alcalin în infecţii ale tractului urinar, după vărsaturi și în timpul terapiei cu antiacide.
Proteinuria normală este de 50-100mg/24h, cantitate ce nu pozitivează reacţiile chimice obişnuite.
d) Examen bacteriologic:
-sub 10.000 de germeni/ml reprezintă o bacteriurie nesemnificativă.
- între 10.000-100.000 – suspiciune de infecţie.
-peste 100.000 – infecţie urinară.
În hematurie – Proba Guyon (cele 3 vase):
 dacă doar urina de la începutul jetului este roşie (în primul vas) hematuria este de origine cervico-
prostatică.
 daca ultimul jet este hematuric atunci sângele are origine vezicală.
 dacă în toate vasele urina este hematurică – hemoragia este la nivel renal sau vezical (este o apreciere
relativă).
Proteinuria – excreție urinară de proteine de peste 0,3 g/zi (norma 50-100 mg/zi, din care 15%
albumina). Proteinuria poate fi tranzitorie (sub 1 g/zi, în caz de boală febrilă, infecție urinară, efort
excesiv). Proteinuria persistentă este patologică și caracterizează o boală renală cronică (nefropatii
tubulo-interstițiale cronice, nefropatii vasculare), risc de insuficiență renală, afectare cardiovasculară.
Sursa proteinelor poate fi plasmatică, tubulară, celule sau glande de la nivelul tractului urinar inferior. În
dependență de mecanism, poate fi fiziologică (efort, ortostatic), glomerulară, tubulară, supraîncărcare,
tisulară.
Se poate determina semicantitativ în cadrul examenului de urină. Proteinuria poate fi ușoară (0,3- 1g/zi,
în nefropatii tubulo-interstițiale), moderată (1-3 g/zi, în glomerulopatii fără sindrom nefrotic), severă (+3
g/zi, în afectare renală cu sindrom nefrotic).
Determinarea calitativă se realizează prin electroforeza proteinelor urinare. Permite determinarea
tipului de proteinurie (glomerulară, monoclonală, selectivă, neselectivă).
Hematuria – poate fi:
- microscopică: până la 10 hematii în câmpul microscopic, dar fără determinare vizuală.
- macroscopică: modificarea culorii în roșu sau brun. Se determină prin sedimentul urinar, fiind de până
la 100 hematii.
Hematuria se determină în urma colectării anamnezei, examinării macroscopice a urinei, sumarul de
urină prin metoda bandeletei reactive, examinarea microscopică a sedimentului urinar,determinarea
cantitativă a proteinuriei, ecografie renală și vezicoprostatică, cistoscopie, urografie i/v, RMN, CT,
puncție biopsie renală, citologie urinară, investigații imunologice.
3. Investigații biochimice
Se determină ionograma serică, care este esențială în patologia renală, suspecție de HTA secundară. Se
utilizează și în urgență.
- hiperK (+5 mmol/l, norma fiind 3,4-5,3): IRA și IRC, tratament cu IECA, AINS, hipoaldosteronism.
- hipoK (până la 3,5 mmol/l): pierderi renale (diuretice tiazidice și furosemid, corticosteroizi),pierderi
intestinale (diaree, vome), tulburări de distribuție (alcaloza metabolică, anemie pernicioasă).
- hiperNa (+145 mmol/l, norma fiind 135-145): diaree, febră, poliurie, diuretice (furosemid), aport hidric
insuficient.
- hipoNa (până la 3,5 mmol/l): vome, diaree, pierderi renale (nefropatii tubulo-interstițiale),
hipoaldosteronism, medicație (antidepresive, antidiabetice).
- hiperCa (+2,65 mmol/l, norma fiind 2,02-2,6): sindrom paraneoplazic, sarcoidoză, tiazidice.
- hipoCa (până la 2,2 mmo/l): hipovitaminoza D, hipoproteinemie (sindrom nefrotic).
- hiperP: IRC avansată, stări catabolice.
- hipoP: deficit vitamina D, malnutriție, defecte renale tubulare.
4. Investigații imunologice
Dozarea Ig serice: nefropatie cu depozite mezangiale de IgA.
Complementul: diminuarea se atestă în glomerulonefrite acute, nefropatie lupică.
Auto-Ac antinucleari (ANA): grup de anticorpi împotriva constituenților nucleelor celulare.
ADN dublu catenar, anti-RNP, anti-Sm, anti-SSa/Ro, anti-SSb/La, anti-histone.
Crioglobuline.
Ac anti-membrana bazală glomerulară: în glomerulonefrita rapid progresivă.
Ac anticitoplasmatici: ANCA.
5. Imagistic
- ecografie renală: aprecierea dimensiunilor renale, screening-ul hidronefrozei/insuficienței renale
obstructive, caracterizarea maselor intrarenale, evaluarea spațiului perirenal, screening-ul bolii
polichistice.
- ecografie vasculară renală (Doppler): caracterizarea vascularizației intrarenale, a vaselor renale în
traiectul extrarenal, trombozele venei renale, stenoze parțiale ale arterelor renale.
- radiografia renală simplă/abdominală pe gol: dimensiunile și conturul renale, poziția și dimensiunile
calculilor radioopaci.
- urografie intravenoasă: structura rinichiului, pelvisului, ureterelor, vezicii urinare.
- CT: evaluarea maselor intrarenale, calcificările, funcția renală, extinderea unui proces traumatic renal,
ghidarea puncție-biopsie, evaluarea glandelor suprarenale.
- RMN: complementar/alternativ la CT. Este superioară CT în evluarea leziunilor vasculare.
- nefroscintigrafie: stenoza de arteră renală.
- angiografie renală selectivă: tromboza venei renale, infarct renal, mase renale vascularizate, fistule
arterio-venoase, vasculita vaselor relativ mari.
- venografie renală selectivă: rar

2)METODELE DE LABORATOR ÎN NEFROLOGIE:

Testele de laborator au un rol de a suplini diagnosticul și a confirma datele obținute la culegerea
anamnezei și examenul clinic, de a monitoriza activitatea afecțiunii și au o valoare clinică importantă
cînd sunt într-o corelație cu datele examenului clinic.
1. Determinarea funcției excretorii renale: în insuficiența renală, permite ajustarea dozajului
medicamentelor. Obligator se indică la pacienți cu risc de boală renală (diabetici, hipertensivi,
aterosclerotici, pacienți cu antecedente familiale, expuși la medicamente potențial nefrotoxice).Se
realizează prin determinare a 2 parametri sanguini:
- ureea plasmatică: norma 2-8 mmol/l. Valori crescute sunt în IRA și IRC, stări de hipercatabolism(sepsis,
corticosteroizi în doze mari). Valori reduse sunt în insuficiență hepatică, malnutriție.
- creatinina serică: norma 53-88 mmol/l la femei sau 70-114 mmol/l la bărbați. Valori crescute sunt
în IRA și IRC, acromegalie. Valori reduse sunt în malnutriție, sarcină.
Pe baza creatininei serice, se efectuează o estimare mai precisă a ratei de filtrare glomerulare, prin
clearance-ul creatininei. Formula fiind: clearance-ul creatininic (ml/min/1,73m2)= (140-vârsta) x
greutate / creatininemia (mmol/l).
2. Examenul urinei:Indică starea funcţională și integritatea anatomică a rinichiului și căilor urinare.
Examenul de urină și anamneza pot stabili diagnosticul nefrologic.Se efectuează un sumar general, un
examen al urinei din 24h cu determinări cantitative a unor substanţe și un examen fracționat de urină la
care se recoltează mai multe probe (glicozurie provocată, probe de concentrare și diluție, cristalurie
provocată).
Condițiile recoltării:
- se recoltează prima urina de dimineaţa care este mai concentrată
-cu 24h înainte, se suprimă administrarea de medicamente (aspirina, sulfamide), deoarece cresc
numărul de cristale și de hematii din urină
-seara se administrează un regim hidric limitat pentru a nu determina o urina hipotonă care să lezeze
hematiile
- toaleta genitală riguroasă, la femei nu se efectuează sumarul de urina în timpul ciclului
- recoltarea se face într-un borcan curat fără urme de glucide, lipide, detergenţi
- examenul trebuie efectuat în primele 3 ore de la emisie sau în primele 12 ore dacă urina poate fi
păstrată la 40C. Peste 3 ore în condiţii improprii se dezvoltă o floră microbiană care transformă ureea în
amoniac și modifica pH-ul
-se face după minim o zi de la folosirea substanţelor radioiodate (determină reacții fals pozitive la
proteinele urinare).
Analiza urinei:
a) Examen macroscopic:
- turbiditate: în normă, este limpede la emisie, sau tulbure dacă conţine săruri în cantitate crescută
(uraţi, carbonaţi, oxalati, fosfaţi, floră microbiană abundentă sau grăsimi (chilomicroni).
-culoare: în normă, galben pai spre galben auriu.
hipocrome: până la incolore în poliurii.
hipercrome:roşie: coloranţi alimentari,derivaţi de pirazolon, hemoglobina, urobilinogen crescut,hematii,
porfirine, după consum de sfecă roşie.
galben-brună: în creşteri ale urobilinogenului și pigmenților biliari, se formează o spumă.
gălbuie (urini hepatice).
brună: este dată de tanin, chinina, timol, prezența acidului homogentizic, în melanurie (cresc pigmenții
melanici în melanosarcom).
verde-albastru: amitriptilina, albastru de metil, cupru, biliverdina.
- miros: fad, aromatic dat de acizii volatili și substanţele urinoide. Patologic apare un miros accentuat în
urini concentrate. Dezagreabil după sparanghel, usturoi, hrean. Miros amoniacal (în infecţii, tumori
renale), putrid (anaerobi), de mere acre (în DZ datorită corpilor cetonici).
b) Examen microscopic:
„Sediment organizat„:
- celule epiteliale: plate (superficiale), în număr crescut în inflamaţii.
- leucocite rare în mod normal (3-4/câmp), sunt granulocite, polimorfonucleare. Provin de la nivelul
căilor sau rinichilor.
-hematii (1-2/2-3 în c/v) pot fi tinere (mai colorate) sau bătrâne (mai decolorate). În hematuriile
glomerulare, predomină hematiile tinere și dismorfe (prin trecerea membranei filtrante ele se
fragmentează).
-cilindrii sunt mulaje ale tubilor renali (de la ramul ascendent al ansei Henle distal), alcătuite din
proteine care precipită la pH acid:
cilindri hialini au capetele rotunjite, sunt transparenţi.
cilindri granuloși sunt cilindrii hialini pe suprafaţa cărora au aderat granulaţii refringente rezultate din
dezintegrarea celulelor (leucocite, hematii), sau proteine plasmatice.
cilindrii ciroși (de stază prelungita) în insuficiența renală, în stadiul final.
„Sediment neorganizat, format din săruri:„
-urini acide: uraţi de sodiu, acid uric, oxalat de calciu
-urini alcaline: fosfaţi amoniaco-magnezieni, leucina, cristale de tirozină, bilirubină.
c) Examen fizico-chimic:
-Densitatea urinară (norma 1015-1022), se măsoară cu urodensimetre.
-Determinarea osmolarității urinare se face cu osmometre. Valorile normale sunt de 800-1200
mosmoli/l.
-Determinarea pH-ului se face pe urina proaspăta (norma 5.8-7.4), și se face cu hârtii indicatoare de pH
(clasic) - scade la regim hiperproteic (5.2-5.3), și crește la regim vegetarian (7-7.5). Postprandial devine
alcalin.
pH acid în neoplasme, stări febrile, acidoza metabolică uremică, insuficiența renală.
pH alcalin în infecţii ale tractului urinar, după vărsaturi și în timpul terapiei cu antiacide.
Proteinuria normală este de 50-100mg/24h, cantitate ce nu pozitivează reacţiile chimice obişnuite.
d) Examen bacteriologic:
-sub 10.000 de germeni/ml reprezintă o bacteriurie nesemnificativă.
- între 10.000-100.000 – suspiciune de infecţie.
-peste 100.000 – infecţie urinară.
În hematurie – Proba Guyon (cele 3 vase):
 dacă doar urina de la începutul jetului este roşie (în primul vas) hematuria este de origine cervico-
prostatică.
 daca ultimul jet este hematuric atunci sângele are origine vezicală.
 dacă în toate vasele urina este hematurică – hemoragia este la nivel renal sau vezical (este o apreciere
relativă).
Proteinuria – excreție urinară de proteine de peste 0,3 g/zi (norma 50-100 mg/zi, din care 15%
albumina). Proteinuria poate fi tranzitorie (sub 1 g/zi, în caz de boală febrilă, infecție urinară, efort
excesiv). Proteinuria persistentă este patologică și caracterizează o boală renală cronică (nefropatii
tubulo-interstițiale cronice, nefropatii vasculare), risc de insuficiență renală, afectare cardiovasculară.
Sursa proteinelor poate fi plasmatică, tubulară, celule sau glande de la nivelul tractului urinar inferior. În
dependență de mecanism, poate fi fiziologică (efort, ortostatic), glomerulară, tubulară, supraîncărcare,
tisulară.
Se poate determina semicantitativ în cadrul examenului de urină. Proteinuria poate fi ușoară (0,3- 1g/zi,
în nefropatii tubulo-interstițiale), moderată (1-3 g/zi, în glomerulopatii fără sindrom nefrotic), severă (+3
g/zi, în afectare renală cu sindrom nefrotic).
Determinarea calitativă se realizează prin electroforeza proteinelor urinare. Permite determinarea
tipului de proteinurie (glomerulară, monoclonală, selectivă, neselectivă).
Hematuria – poate fi:
- microscopică: până la 10 hematii în câmpul microscopic, dar fără determinare vizuală.
- macroscopică: modificarea culorii în roșu sau brun. Se determină prin sedimentul urinar, fiind de până
la 100 hematii.
Hematuria se determină în urma colectării anamnezei, examinării macroscopice a urinei, sumarul de
urină prin metoda bandeletei reactive, examinarea microscopică a sedimentului urinar,determinarea
cantitativă a proteinuriei, ecografie renală și vezicoprostatică, cistoscopie, urografie i/v, RMN, CT,
puncție biopsie renală, citologie urinară, investigații imunologice.
3. Investigații biochimice
Se determină ionograma serică, care este esențială în patologia renală, suspecție de HTA secundară. Se
utilizează și în urgență.
- hiperK (+5 mmol/l, norma fiind 3,4-5,3): IRA și IRC, tratament cu IECA, AINS, hipoaldosteronism.
- hipoK (până la 3,5 mmol/l): pierderi renale (diuretice tiazidice și furosemid, corticosteroizi),pierderi
intestinale (diaree, vome), tulburări de distribuție (alcaloza metabolică, anemie pernicioasă).
- hiperNa (+145 mmol/l, norma fiind 135-145): diaree, febră, poliurie, diuretice (furosemid), aport hidric
insuficient.
- hipoNa (până la 3,5 mmol/l): vome, diaree, pierderi renale (nefropatii tubulo-interstițiale),
hipoaldosteronism, medicație (antidepresive, antidiabetice).
- hiperCa (+2,65 mmol/l, norma fiind 2,02-2,6): sindrom paraneoplazic, sarcoidoză, tiazidice.
- hipoCa (până la 2,2 mmo/l): hipovitaminoza D, hipoproteinemie (sindrom nefrotic).
- hiperP: IRC avansată, stări catabolice.
- hipoP: deficit vitamina D, malnutriție, defecte renale tubulare.
4. Investigații imunologice
Dozarea Ig serice: nefropatie cu depozite mezangiale de IgA.
Complementul: diminuarea se atestă în glomerulonefrite acute, nefropatie lupică.
Auto-Ac antinucleari (ANA): grup de anticorpi împotriva constituenților nucleelor celulare.
ADN dublu catenar, anti-RNP, anti-Sm, anti-SSa/Ro, anti-SSb/La, anti-histone.
Crioglobuline.
Ac anti-membrana bazală glomerulară: în glomerulonefrita rapid progresivă.
Ac anticitoplasmatici: ANCA.

3)METODELE IMAGISTICE ÎN NEFROLOGIE:

- ecografie renală: aprecierea dimensiunilor renale, screening-ul hidronefrozei/insuficienței renale
obstructive, caracterizarea maselor intrarenale, evaluarea spațiului perirenal, screening-ul bolii
polichistice. Metodă simplă, neinvazivă, care permite diagnosticul pozitiv şi diferenţial al diferitelor
maladii, stadializarea acestora şi urmărirea lor în dinamică, pre- şi postterapeutică;
- ecografie vasculară renală (Doppler): caracterizarea vascularizației intrarenale, a vaselor renale în
traiectul extrarenal, trombozele venei renale, stenoze parțiale ale arterelor renale.
- radiografia renală simplă/abdominală pe gol: este utilă pentru aprecierea mărimii, formei şi poziţiei
rinichilor, a prezenţei calculilor reno-ureterali radioopaci, a calcificărilor lombare, a unor semne
indirecte de tumori renale (ştergerea umbrei muşchiului psoas homolateral, boseluri localizate pe
conturul renal). Rinichii normali au formă de boabe de fasole, cu concavitatea medială. Ei se privesc
reciproc prin concavităţi. Sunt situaţi de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale lombare, la nivel T12 -
L2. Rinichiul stâng este mai sus situat, cu 2-3cm. Rinichii au axul longitudinal oblic de sus în jos şi
dinăuntru în afară. Diametrele au următoarele valori: longitudinal - 12-13 cm; transversal - 6-7 cm;
sagital - 3-4cm. Rinichiul stâng este cu 0,5-1 cm mai mare în toate diametrele
- urografie intravenoasă: structura rinichiului, pelvisului, ureterelor, vezicii urinare. utilizează substanţe
de contrast iodate hidrosolubile ionice în concentraţie mare (Odiston 75). Se apreciază astfel, foarte clar
dimensiunea, forma, poziţia, orientarea, conturul renal. Conturul renal trebuie să fie net, regulat, liniar-
arcuat. Se fac aprecieri asupra grosimii, structurii sistemului pielocalicial, eventualelor anomalii
congenitale sau dobândite .
- TOMOGRAFIE COMPUTERIZATĂ: evaluarea maselor intrarenale, calcificările, funcția renală, extinderea
unui proces traumatic renal, ghidarea puncție-biopsie, evaluarea glandelor suprarenale. Cu scop de: •
Diagnostic și supraveghere în cazul traumatismului renal; • Diagnostic și supraveghere a patologiei
renale de origine infecțioasă cu evoluție nefavorabilă pe fundalul tratamentului indicat (de ex.,
pielonefrită acută cu evaluarea spre abscedare); • Evaluarea vaselor renale; • Evaluarea glandelor
suprarenale; • Evaluarea proceselor patologice retroperitoneale (vasculare, ale ganglionilor limfatici,
formațiuni de volum, fibroză); • Bilanțul preoperator în cazul formațiunilor de volum ale vezicii urinare
sau prostatei
- RMN: complementar/alternativ la CT. Este superioară CT în evluarea leziunilor vasculare. Sunt indicate
pentru diagnosticul tumorilor renale, a extensiei lor, pentru diagnosticul malformaţiilor sau a leziunilor
vasculare renale.
- nefroscintigrafie: stenoza de arteră renală.
- angiografie renală selectivă: tromboza venei renale, infarct renal, mase renale vascularizate, fistule
arterio-venoase, vasculita vaselor relativ mari.
- venografie renală selectivă: rar

4)METODELE DE LABORATOR – IMUNOLOGICE ÎN NEFROLOGIE:

Dozarea Ig serice: nefropatie cu depozite mezangiale de IgA.
Complementul: diminuarea se atestă în glomerulonefrite acute, nefropatie lupică.
Auto-Ac antinucleari (ANA): grup de anticorpi împotriva constituenților nucleelor celulare.
ADN dublu catenar, anti-RNP, anti-Sm, anti-SSa/Ro, anti-SSb/La, anti-histone.
Crioglobuline.
Ac anti-membrana bazală glomerulară: în glomerulonefrita rapid progresivă.
Ac anticitoplasmatici: ANCA.

5)IMUNOSUPRESOARE:
1. CORTICOSTEROIZII (I, M) – Prednison
A. Pentru a induce remisiunea, se administrează doze mari per os (1 mg/kg/zi ) sau IV (0,5-1 g/zi pentru
3 zile).
B. Corticosteroizii sunt folosiți în doze mai mici pentru menținerea remisiei.
C. Acțiune antiinϐlamatorie puternică, reglând imunitatea mediată de celulele B și T. De asemenea,
inhibă funcția monocitelor și neutroϐilelor.
Mecanism de acțiune:inhibă funcțiile tuturor celulelor implicate în răspunsul imun și
inflamator(macrofage,neutrofile,eozinofile, celule endoteliale,fibroblaște,limfocitele T helper, supresor
și citotoxice,limfocite B);reduce producția de anticorpi.
Efecte adverse:a. Insomnia; b. Creșterea în greutate;c. Creșterea TA;d. Dereglarea tolerantei la
glucoză;e. Dislipidemia;f. Osteoporoza.
Acțiune antialergică și imunodepresivă:
1. Antagonism cu hormonii imunostimulatori ai timusului, STH, androgenii.
2. Influenţa asupra reacţiilor adverse de tip imediat, se manifestă prin: a) antagonism funcţional faţă de
mediatorii alergiei; b) inhibarea degranulării mastocitelor şi eliberarea mediatorilor alergiei şi
inflamaţiei; c) stabilizarea membranelor celulare; d) diminuarea capacităţii B-limfocitelor de a produce
imunoglobuline; e) influenţa asupra macrofagilor cu blocarea: - activării sistemului complementului (C3);
- eliberării enzimelor lizozomale (hidrolazelor acide); - formării radicalilor liberi, prostaglandinelor şi
leucotrienelor; f) influenţa asupra interacţiunii: antigen – macrofagi – T-limfocite – B-limfocite; g)
micşorarea sintezei anticorpilor (în doze mari).
3. Influenţa asupra reacţiilor adverse de tip întârziat (imunităţii celulare) se manifestă prin: a) blocarea
eliberării citokinelor, îndeosebi interleukinelor 1,2,3,6; factorului necrotizant al tumorilor, γ-
interferonului limfocitar; b) micşorarea eliberării din celulele endoteliale a factorilor adeziunii,
complementului (C3), citokinelor; c) inhibiţia funcţiilor bazofilelor, limfocitelor, fibroblaştilor, celulelor
endoteliale; d) acţiune citotoxică selectivă prin oprimarea sintezei ADN, ARN, proteinelor şi multiplicării
celulare; e) inhibarea migrării T- şi B-limfocitelor;

2. CICLOFOSFAMIDĂ (I)-CITOSTATICE
- Se administrează oral (1,5 mg/kg) sau periodic IV (lunar).- Agent alcalinat citotoxic, care se leagă de
bazele purinice și dereglează replicarea ADN-ului, cu restricția proliferării limfocitelor.
Mecanism de acțiune: Metaboliții ciclofosfamidei inhibă transcripția și replicarea AND , ceea ce duce la
moartea celulară.Este activă în special asupra celulelor aflate în faza de sinteză a AND:cellule
canceroase.
Indicații: - artrita reumatoidă; - maladiile de sistem a ţesutului conjunctiv; - sindromul nefrotic; -
transplantul de organe; - polimiozita.-nefropatia lupică
Contraindicații:insuficientă medulară severă,cistita hemoragică preexistentă, sarcina și alaptare, alergie
cunoscută la ciclofosfamida.
Efecte adverse:- Leucopenia și creșterea riscului de infecții;- Toxicitate gonadală. Trebuie de discutat cu
pacienții bărbați despre pierderea fertilității.- Cistita hemoragică.- Sindromul de secreție neadecvată a
hormonul antidiuretic

3. INHIBITORII DE CALCINEURINĂ (I, M):Ciclosporina A și Tacrolimus

- Limitează activarea celulelor T.- Sunt nefrotoxice, de aceea trebuie de monitorizat rata ϐiltrării
glomerulare. - Se administrează oral, dar sunt și forme IV.
Mod de acțiune:inhiba calcineurina, o enzima ce activeaza factorul nuclear activat de celulele T, care la
rindul său activează transcripția genelor a numeroase citokine, în special IL-2. Ca urmare, inhibă
proliferarea LT helper.
Indicații: - poliartrita reumatoidă; - polimiozita / dermatomizita; - lupusul eritematos diseminat; - unele
manifestări ale sclerodermiei sistemice
Efecte adverse:- Infecția;- Creșterea TA;- Hirsutism;- Tremor;- Dislipidemie;- Dereglarea toleranței la
glucoză;- Guta;- Nefrotoxicitate.
Contraind.:alergie la ciclosporina, in nefropatii glomerulare:infecții necontrolate, tumori maligne
evolutive sau in antecedente.

4. AZATIOPRIN (M)- Promedicament antiproliferativ metabolizat în 6-mercaptopurine.- Restricționează

proliferarea limfocitelor prin inhibarea sintezei de ADN, dependentă de folat.- Se administrează per os,
de obicei o dată pe zi.
Modul de acțiune:este un antimetabolit , inhibă sinteza de ADN,ARN și proteine. Este imunosupresoare
prin acțiunea sa preferențială asupra LT .Influențează mai putin, si numai la doze mari de 5-6 mg/kg/zi
productia de Ac.
Indicații: poliartrita reumatoidă; - lupusul eritematos diseminat; - polimiozita / dermatomiozita
Efecte adverse:- Supresia măduvei osoase;- Hepatotoxicitate;- Infecții.
Contraindicații:sarcina și alaptarea, alergie la azatoprina

5. MOFETIL MICOFENOLAT (I, M)- Substanță antiproliferativă care inhibă expansiunea limfocitară și
producerea de anticorpi. Poate de asemenea să inducă apoptoza celulelor T și afecta interacțiunea
intercelulară.- Se administrează per os în doze divizate (sunt disponibile și forme IV).
Mod de acțiune:este un ester al acidului micofenolic care este și metabolitul său activ. Acidul
micofenolic inhiba inozin-monofosfat dehidrogenaza , o enzimă implicată in sinteza bazelor purinice.Are
loc blocarea sintezei de ADN și ARN, mai ales la nivelul limfocitelor T și B.De asemenea inhiba selectiv
proliferarea limfocitelor T și B și producția de anticorpi. In plus inhiba sinteza unor citokine și molecule
de adeziune.
Indicații:glomerulonefrite primitive:leziuni minime, nefropatia membranoasă, nefropatia cu IgA.
Contraindic:alergie,sarcina
Efecte adverse:− Infecții;− Supresia măduvei osoase;− Toxicitate gastrointestinală;− Teratogen.

6. RITUXIMAB(I, posibil M)- Anticorp chimeric monoclonal anti-CD20 împotriva celulelor B. Duce la
scăderea marcată a celulelor B și a anticorpilor.- Nivelul de celule B circulante poate ajuta în ajustarea
dozei. Acesta induce o depleție selectivă tranzitorie prin 3 mecanisme:citotoxicitatea dependenta de
complement, citotoxicitatea celulara Ac-dependenta si stimularea apoptozei.
Indicații:limfoame cu celule B, poliartrita reumatoida,transplant renal.
Efecte adverse:− Infecții, în special infecții virale serioase;− Febră;− Cefalee;− Hepatită;− Bronhospasm;−
Hipogammaglobulinemie

6)PREPARATE ANTIINFLAMATOARE NESTEROIDIENE::

-MECANISM DE ACȚIUNE:
Este inhibată enzima ciclooxigenaza, care catalizează ciclizarea oxidativă a acidului arahidonic cu
formarea de endoperoxizi ciclici, precursori ai prostaglandinelor, prostaciclinei, tromboxanilor
• Sunt cunoscute două izoenzime a ciclooxigenazei – ciclooxigenaza-1 - (COX1) şi ciclooxigenaza-2
(COX2). • Ciclooxigenaza-1 este prezentă în diverse ţesuturi din organism unde contribuie la anumite
procese fiziologice (PGE,PC,TAX2) • Ciclooxigenaza-2 nu se găseşte practic în ţesuturile normale.
(inflamatie,durere,febra etc)
Antiinflamatoarele nesteroidiene neselective inhibă ambele izoenzime - COX-1 şi COX-2.
Efect antiinflamator-antireumatic: inhibarea sintezei prostaglandinelor; blocarea activării neutrofilelor
datorită interacţiunii cu proteina G (la concentraţii mari a preparatelor).
-REACȚII ADVERSE:
-Acţiunea ulcerigenă prin diminuarea sintezei unor prostaglandine, în special de tip E, care contribuie la
protecţia mucoasei prin stimularea secreţiei de mucus şi inhibarea secreţiei clorhidropeptice
-Acţiunea nefrotoxică - – formarea unui deficit de prostaglandine în parenchimul renal şi lipsa efectului
vasodilatator al acestora.
-Acţiunea hepatotoxică - un mecanism imunoalergic, toxic sau mixt.
-Manifestările cutanate 10-15% - erupţii cutanate pruriginoase, urticarie, fotosensibilizare.
-Dereglările din partea SNC apar la 1-6 %
-Dereglările hematopoezei rar - se pot manifesta prin anemie, trombocitopenie, leucopenie,
agranulocitoză (la administrarea derivaţilor pirazolidinici, indometacinei, acidului acetilsalicilic). O
evoluţie mai gravă are afectarea neutrofilelor.
-Neutropenia poate duce la sfîrşit letal din cauza infecţiilor secundare, ca regulă rezistente la tratament
antibacterial. Neutropenia poate fi provocată de metamizol, fenacetină, mai rar de fenilbutazonă,
indometacină
-Diminuarea fertilitatii masculine, în special la bărbaţii cu fertilitate la limită (prostaglandinele sunt
importante pentru funcţionalitatea spermatozoizilor).
- Închiderea intrauterină a canalului arterial la făt, se observă la utilizarea preparatelor în preajma
naşterii, poate provoca întârzierea travaliului, hemoragii postpartum

7)PREPARATE GLUCOCORTICOSTEROIZI:
-CLASIFICARE:
I. După durata acţiunii 1. De durată scurtă În ser T1/2- 90-120min. Biologic T1/2 – 8 -12 ore - cortizon -
hidrocortizon 2. De durată intermediară În ser T1/2 -200min. Biologic T1/2 – 12 -36 ore - prednison -
prednisolon - metilprednisolon - triamcinolonă 3. De durată lungă În ser T1/2 ->300 min. Biologic T1/2 –
36 -54 ore - betametazonă – dexametazonă
II. După potenţă 1. Cu potenţă mică (unitatea de doză 20 -25mg) - cortizon - hidrocortizon 2. Cu potenţă
intermediară (unitatea de doză 4-5mg) - prednison - prednisolon - metilprednisolon - triamcinolonă -
fluocortolon 3. Cu potenţă mare (unitatea de doză 0,5- 0,75mg) - betametazonă – dexametazonă
III. După efectele de bază (antiinflamator, mineralocorticoid) 1. Cu acţiune antiinflamatoare,
glucoreglatorie şi mineralocorticoidă moderată - cortizon - hidrocortizon 2. Cu acţiune antiinflamatoare
marcată şi efect de retenţie hidro - salină - prednison - prednisolon - metilprednisolon 3. Cu acţiune
antiinflamatoare marcată, lipsiţi practic de efect de reţinere a sării şi apei - betametazonă -
dexametazonă - triamcinolonă – fluprednisolon
-EFECTE: sunt eficace în combaterea unor manifestări alergice. deprimă predominant imunitatea
mediată celular. inhibă eliberarea interleikinei-2 şi acţiunea acesteia de stimulare a limfocitelor-T
activate şi posibil a limfocitelor citotoxice; inhibă eliberarea interleikinei-1 de către monocitele
activate prin antigen; împiedică acţiunea de amplificare a răspunsului imun mediat celular de către
factorul de migrare a macrofagelor şi interferonului gama (secretat de către limfocitele T activate). La
doze mari, glucocorticoizii micşorează producerea de anticorpi.
Dozele ridicate de glucocorticoizi inhibã de asemenea COX2 (ciclooxigenaza 2) și 5-LOX (5-
lipooxigenaza).
inhibă enzima fosforilaza A deprimând sinteza prostaglandinelor (substanţe importante în patogenia
inflamaţiei), inhibă sinteza factorului de activare a plachetelor. • limitează, împiedică migrarea
neutrofilelor în focarul inflamator, diminuează activitatea macrofagilor, stabilizează membranele
lizozomale, preîntâmpinând eliberarea hidrolazelor active, inhibă eliberarea histaminei din mastocite. •
deprimă proliferarea fibroblaştilor diminuând procesul de formare a ţesutului de granulaţie. • Astfel,
acţiunea antiinflamatorie a glucocorticoizilor este marcată şi se manifestă în toate fazele procesului
inflamator.
EFECT ANTIINFLAMATOR: Stabilizează membrana celulară, ce duce la micşorarea enzimelor lizosomale
si se reduce ieşirea lichidului , leucocitelor, macrofagilor din vase. Inhibă activitatea şi migrarea
celulelor, fagocitoza, sinteza enzimelor hidrolitice şi mediatorilor inflamatorii. Inhibă activitatea şi
diferenţierea fibroblaştilor, sintezei precolagenului şi stabilizarea lui, inhibă faza reparativă.
-EFECT ANTIALERGIC ȘI IMUNODEPRESIV: Gliucocorticoizii inhibă reacţiile de tip imediat şi întîrziat:
-antagonizează efectele mediatorilor alegrici Sunt antagonişti ai hormonilor imunostimulatori ca:
estrogenii, STT şi al. Inhibă migrația T şi B limfocitelor Posedă acţiune citotoxică datorită blocării
sintezei ARN şi ADN, proteinelor Inhibă sinteza anticorpilor Micşorează capacitatea B-limfocitelor de
a produce imunoglobuline responsabile de reacţiile de tip imediat. Inhibă sinteza histaminei.
-INDICAȚII:
I. cu scop de substituţie în : - insuficienţa corticosuprarenală acută (primară şi/sau secundară); -
insuficienţa corticosuprarenală cronică;
II. cu scop de supresie în : - disfuncţia (hiperplazia) congenitală a corticosuprarenalelor;
IV. cu scop diagnostic: - diagnosticul şi diagnosticul diferenţial al sindromului Cuşing
III. cu scop farmacodinamic (paliativ) în:
A. maladiile reumatice: 1. maladii sistemice ale ţesutului conjunctiv (colagenoze): - lupus eritematos
diseminat; - poliarterită nodoasă; - nefrită lupică; - polimiozită etc.; 2. afecţiuni articulare: - poliartrită
reumatoidă; - reumatism poliarticlar acut; - artrită acută gutoasă; - artroză deformantă; - tendinite, -
bursite;
B. bolile renale: - glomerulonefrită (rapid progresivă, metangiocapilară); - sindrom nefrotic; -
glomeruloscleroză focală;
-CONTRAINDICAȚII: Utilizarea cortizonilor trebuie evitatã la bolnavii cu risc crescut: (hipertensivi,
bolnavi cu afecțiuni cardio-vasculare, ulcer peptic, gastritã, esofagitã, osteoporozã, DZ, TBC sau alte
infecții, psihoze, glaucom) în sarcinã și la tineri.
-REACȚII ADVERSE: - edeme (retenţia apei şi sărurilor, majorarea VSC); - hipokaliemie; - hiperglicemie
(diabet steroid); - osteoporoză (fracturi patologice ale coastelor, coloanei vertebrale); - necroze aseptice
a vaselor; - miopatii; - vasculite; - generalizarea sau acutizarea infecţiilor cronice; - sindrom Cuşing
iatrogen (redistribuirea ţesutului adipos la trunchi şi faţă); - sindrom rebound (hipocorticism acut); -
sindromul de lipsă; - ulcer gastric şi duodenal; - atrofia pielii, striuri, echimoze, leziuni purpurice; -
excitaţie, insomnie, tulburări neurotice sau psihotice; - glaucom cortizonic; - cataractă steroidică.
-PULS TERAPIA: Pulse-terapie ≥ 250 mg prednison (sau doza echivalenta din alt preparat)/zi timp de 1
sau mai multe zile. Puls-terapia (250-1000 mg/zi echivalent P 3-5 zile consecutiv) are rol in tratamentul
exacerbarilor din LES, vasculite, polimiozita, PR, trombocitopenia imuna.