II.

METODE DE DIAGNOSTIC
1. Determinarea funcției excretorii renale: în insuficiența renală, permite ajustarea dozajului
medicamentelor. Obligator se indică la pacienți cu risc de boală renală (diabetici, hipertensivi,
aterosclerotici, pacienți cu antecedente familiale, expuși la medicamente potențial nefrotoxice).
Se realizează prin determinare a 2 parametri sanguini:
- ureea plasmatică: norma 2-8 mmol/l. Valori crescute sunt în IRA și IRC, stări de hipercatabolism
(sepsis, corticosteroizi în doze mari). Valori reduse sunt în insuficiență hepatică, malnutriție.
- creatinina serică: norma 53-88 mmol/l la femei sau 70-114 mmol/l la bărbați. Valori crescute sunt
în IRA și IRC, acromegalie. Valori reduse sunt în malnutriție, sarcină.
Pe baza creatininei serice, se efectuează o estimare mai precisă a ratei de filtrare glomerulare, prin
clearance-ul creatininei. Formula fiind: clearance-ul creatininic (ml/min/1,73m2)= (140-vârsta) x
greutate / creatininemia (mmol/l).
2. Examenul urinei:
Indică starea funcţională și integritatea anatomică a rinichiului și căilor urinare. Examenul de urină și
anamneza pot stabili diagnosticul nefrologic.
Se efectuează un sumar general, un examen al urinei din 24h cu determinări cantitative a unor
substanţe și un examen fracționat de urină la care se recoltează mai multe probe (glicozurie
provocată, probe de concentrare și diluție, cristalurie provocată).

Condițiile recoltării:
se recoltează prima urina de dimineaţa care este mai concentrată
cu 24h înainte, se suprimă administrarea de medicamente (aspirina, sulfamide), deoarece cresc
numărul de cristale și de hematii din urină
seara se administrează un regim hidric limitat pentru a nu determina o urina hipotonă care să
lezeze hematiile
toaleta genitală riguroasă, la femei nu se efectuează sumarul de urina în timpul ciclului
recoltarea se face într-un borcan curat fără urme de glucide, lipide, detergenţi
examenul trebuie efectuat în primele 3 ore de la emisie sau în primele 12 ore dacă urina poate
fi păstrată la 40C. Peste 3 ore în condiţii improprii se dezvoltă o floră microbiană care transformă
ureea în amoniac și modifica pH-ul
se face după minim o zi de la folosirea substanţelor radioiodate (determină reacții fals pozitive
la proteinele urinare).

Analiza urinei:
a) Examen macroscopic:
turbiditate: în normă, este limpede la emisie, sau tulbure dacă conţine săruri în cantitate
crescută (uraţi, carbonaţi, oxalati, fosfaţi, floră microbiană abundentă sau grăsimi (chilomicroni).
culoare: în normă, galben pai spre galben auriu.

hipocrome: până la incolore în poliurii.

hipercrome: roşie: coloranţi alimentari,derivaţi de pirazolon, hemoglobina, urobilinogen crescut,
hematii, porfirine, după consum de sfecă roşie. galben-brună: în creşteri ale urobilinogenului și
pigmenților biliari, se formează o spumă. gălbuie (urini hepatice). brună: este dată de tanin, chinina,
timol, prezența acidului homogentizic, în melanurie (cresc pigmenții melanici în melanosarcom).
verde-albastru: amitriptilina, albastru de metil, cupru, biliverdina.
miros: fad, aromatic dat de acizii volatili și substanţele urinoide. Patologic apare un miros
accentuat în urini concentrate. Dezagreabil după sparanghel, usturoi, hrean. Miros amoniacal (în
infecţii, tumori renale), putrid (anaerobi), de mere acre (în DZ datorită corpilor cetonici).

b) Examen microscopic:
- sediment organizat:
celule epiteliale: plate (superficiale), în număr crescut în inflamaţii.
leucocite rare în mod normal (3-4/câmp), sunt granulocite, polimorfonucleare. Provin de la
nivelul căilor sau rinichilor.
hematii (1-2/2-3 în c/v) pot fi tinere (mai colorate) sau bătrâne (mai decolorate). În hematuriile
glomerulare, predomină hematiile tinere și dismorfe (prin trecerea membranei filtrante ele se
fragmentează).
cilindrii sunt mulaje ale tubilor renali (de la ramul ascendent al ansei Henle distal), alcătuite din
proteine care precipită la pH acid: cilindri hialini au capetele rotunjite, sunt transparenţi.

cilindri granuloși sunt cilindrii hialini pe suprafaţa cărora au aderat granulaţii refringente rezultate
din dezintegrarea celulelor (leucocite, hematii), sau proteine plasmatice. cilindrii ciroși (de stază
prelungita) în insuficiența renală, în stadiul final.
- sediment neorganizat, format din săruri:
urini acide: uraţi de sodiu, acid uric, oxalat de calciu
urini alcaline: fosfaţi amoniaco-magnezieni, leucina, cristale de tirozină, bilirubină.

c) Examen fizico-chimic:
Densitatea urinară (norma 1015-1022), se măsoară cu urodensimetre.
Determinarea osmolarității urinare se face cu osmometre. Valorile normale sunt de 800-1200
mosmoli/l.
Determinarea pH-ului se face pe urina proaspăta (norma 5.8-7.4), și se face cu hârtii indicatoare
de pH (clasic) - scade la regim hiperproteic (5.2-5.3), și crește la regim vegetarian (7-7.5).
Postprandial devine alcalin.

pH acid în neoplasme, stări febrile, acidoza metabolică uremică, insuficiența renală.

pH alcalin în infecţii ale tractului urinar, după vărsaturi și în timpul terapiei cu antiacide.
Proteinuria normală este de 50-100mg/24h, cantitate ce nu pozitivează reacţiile chimice
obişnuite.

d) Examen bacteriologic:
sub 10.000 de germeni/ml reprezintă o bacteriurie nesemnificativă.
între 10.000-100.000 – suspiciune de infecţie.
peste 100.000 – infecţie urinară.

În hematurie – Proba Guyon (cele 3 vase):

dacă doar urina de la începutul jetului este roşie (în primul vas) hematuria este de origine
cervico-prostatică.
daca ultimul jet este hematuric atunci sângele are origine vezicală.
dacă în toate vasele urina este hematurică – hemoragia este la nivel renal sau vezical (este o
apreciere relativă).

Proteinuria – excreție urinară de proteine de peste 0,3 g/zi (norma 50-100 mg/zi, din care 15%
albumina). Proteinuria poate fi tranzitorie (sub 1 g/zi, în caz de boală febrilă, infecție urinară, efort
excesiv). Proteinuria persistentă este patologică și caracterizează o boală renală cronică (nefropatii
tubulo-interstițiale cronice, nefropatii vasculare), risc de insuficiență renală, afectare
cardiovasculară. Sursa proteinelor poate fi plasmatică, tubulară, celule sau glande de la nivelul
tractului urinar inferior. În dependență de mecanism, poate fi fiziologică (efort, ortostatic),
glomerulară, tubulară, supraîncărcare, tisulară.
Se poate determina semicantitativ în cadrul examenului de urină. Proteinuria poate fi ușoară (0,3-
1g/zi, în nefropatii tubulo-interstițiale), moderată (1-3 g/zi, în glomerulopatii fără sindrom nefrotic),
severă (+3 g/zi, în afectare renală cu sindrom nefrotic).
Determinarea calitativă se realizează prin electroforeza proteinelor urinare. Permite determinarea
tipului de proteinurie (glomerulară, monoclonală, selectivă, neselectivă).

Hematuria – poate fi:

- microscopică: până la 10 hematii în câmpul microscopic, dar fără determinare vizuală.
- macroscopică: modificarea culorii în roșu sau brun. Se determină prin sedimentul urinar, fiind de
până la 100 hematii.
Hematuria se determină în urma colectării anamnezei, examinării macroscopice a urinei, sumarul
de urină prin metoda bandeletei reactive, examinarea microscopică a sedimentului urinar,
determinarea cantitativă a proteinuriei, ecografie renală și vezicoprostatică, cistoscopie, urografie
i/v, RMN, CT, puncție biopsie renală, citologie urinară, investigații imunologice.
3. Investigații biochimice
Se determină ionograma serică, care este esențială în patologia renală, suspecție de HTA secundară.
Se utilizează și în urgență.
- hiperK (+5 mmol/l, norma fiind 3,4-5,3): IRA și IRC, tratament cu IECA, AINS, hipoaldosteronism.
- hipoK (până la 3,5 mmol/l): pierderi renale (diuretice tiazidice și furosemid, corticosteroizi),
pierderi intestinale (diaree, vome), tulburări de distribuție (alcaloza metabolică, anemie
pernicioasă).
- hiperNa (+145 mmol/l, norma fiind 135-145): diaree, febră, poliurie, diuretice (furosemid), aport
hidric insuficient.
- hipoNa (până la 3,5 mmol/l): vome, diaree, pierderi renale (nefropatii tubulo-interstițiale),
hipoaldosteronism, medicație (antidepresive, antidiabetice).
- hiperCa (+2,65 mmol/l, norma fiind 2,02-2,6): sindrom paraneoplazic, sarcoidoză, tiazidice.
- hipoCa (până la 2,2 mmo/l): hipovitaminoza D, hipoproteinemie (sindrom nefrotic).
- hiperP: IRC avansată, stări catabolice.
- hipoP: deficit vitamina D, malnutriție, defecte renale tubulare.
4. Investigații imunologice
Dozarea Ig serice: nefropatie cu depozite mezangiale de IgA.
Complementul: diminuarea se atestă în glomerulonefrite acute, nefropatie lupică.
Auto-Ac antinucleari (ANA): grup de anticorpi împotriva constituenților nucleelor celulare. ADN
dublu catenar, anti-RNP, anti-Sm, anti-SSa/Ro, anti-SSb/La, anti-histone.
Crioglobuline.
Ac anti-membrana bazală glomerulară: în glomerulonefrita rapid progresivă.
Ac anticitoplasmatici: ANCA.
5. Imagistic
- ecografie renală: aprecierea dimensiunilor renale, screening-ul hidronefrozei/insuficienței renale
obstructive, caracterizarea maselor intrarenale, evaluarea spațiului perirenal, screening-ul bolii
polichistice.
- ecografie vasculară renală (Doppler): caracterizarea vascularizației intrarenale, a vaselor renale în
traiectul extrarenal, trombozele venei renale, stenoze parțiale ale arterelor renale.
- radiografia renală simplă/abdominală pe gol: dimensiunile și conturul renale, poziția și
dimensiunile calculilor radioopaci.
- urografie intravenoasă: structura rinichiului, pelvisului, ureterelor, vezicii urinare.
- CT: evaluarea maselor intrarenale, calcificările, funcția renală, extinderea unui proces traumatic
renal, ghidarea puncție-biopsie, evaluarea glandelor suprarenale.
- RMN: complementar/alternativ la CT. Este superioară CT în evluarea leziunilor vasculare.

- nefroscintigrafie: stenoza de arteră renală.

- angiografie renală selectivă: tromboza venei renale, infarct renal, mase renale vascularizate, fistule
arterio-venoase, vasculita vaselor relativ mari.
- venografie renală selectivă: rar.