SCLEROZA MULTIPLA

Scleroza multipla este cea mai frecventa boala neurologica a adultului tanar.
Debuteaza in jurul varstei de 20 de ani, intre 20 si 40 de ani si este de 2-3 mai frecventa la femei
decat la barbati. Cauzele sclerozei multiple nu sunt suficient cunoscute. Aceasta este caracterizata
prin episoade de inflamatie si demielinizare, care au la baza niste mecanisme autoimune. Aceste
mecanisme sunt declansate de factori exogeni sau factori de mediu si pot sa apara la persoane cu o
anumita predispozitie genetica.

Factorii declansatori/de mediu nu sunt suficient elucidati in momentul de fata. S-a observat ca
distributia geografica a sclerozei multiple este cu frecventa mai mare in zonele de nord ale Americii si
Europei si s-a presupus ca expunerea redusa la lumina soarelui, ceea ce determina o scadere a
sintezei de vitamina D, ar fi un factor favorizant si declansator al sclerozei multiple, dar nu sunt date
suficiente care sa confirme aceasta supozitie.

Mecanismul autoimun este sustinut de faptul ca scleroza multipla apare cu frecventa mai mare la
femei decat la barbati, de faptul ca exista o anumita agregare familiala a acestei boli, de faptul ca
persoanele cu scleroza multipla sau membri ai familiilor lor au si alte boli autoimune si mai ales ca
raspunde foarte bine la tratamentul imuno-modulator. Scleroza multipla nu este o boala ereditara,
desi anumite variatii genetice au demonstrat ca exista o predispozitie genetica pentru aparitia
acesteia.

Ca factori declansatori au fost studiati si agentii infectiosi, dar nu s-a demonstrat ca poate fi implicat
cu certitudine un agent infectios, viral, microbian in declansarea si aparitia scelrozei multiple.

Au mai fost studiate alimentatia, vaccinurile, aportul de substante hormonale, fara a se ajunge la un
rezultat concludent in aceasta privinta. A fost demonstrat ca fumatul este un factor de risc
independent pentru aparitia sclerozei multiple. Si stresul poate fi un factor de risc important.
Principalele simptome ale sclerozei multiple sunt:

Scleroza multipla este caracterizata prin episoade de inflamatie si demielinizare, adica leziuni la
nivelul substantei albe a sistemului nervos central.

In functie de zona afectata, poate sa fie absolut oriunde, apar si manifestarile clinice.

Tipic pentru debutul sclerozei multiple ar fi tulburarile de sensibilitate care apar in procent foarte
mare la debut, peste 40%.

Acestea se manifesta fie ca parestezii, amorteli, dureri, nevralgii.

Alte manifestari care apar frecvent la debut sunt: tulburari ale functiei motorii, deficite motorii,
spasticitate, tulburari ale mersului.

Inca o manifestare de debut frecventa este nevrita optica retrobulbara, care inseamna o leziune la
nivelul nervului optic. Uneori, poate sa fie manifestare initiala de debut a sclerozei multiple.

Pot fi si alte semne neurologice, in functie de zona afectata, pot sa apara tulburari de echilibru,
tulburari de coordonare, vertij, tulburari la vorbire, tulburari la inghitit, alte tulburari de vedere,
vederea dubla, pareze faciale, nevralgii trigeminale.

Pe parcursul bolii pot sa apara si alte simptome, cum ar fi tulburari sfincteriene, tulburari de tranzit,
tulburari cognitive, depresie.

Simptome primare

Simptomele primare sunt primele care apar in cazul sclerozei multiple. Acestea se declanseaza ca
urmare a procesului de demielinizare, prin care teaca de mielina care acopera axonii neuronilor din
creier este afectata. Mielina permite transmiterea impulsurilor electrice de la o celula nervoasa la
alta, astfel ca, atunci cand aceasta este distrusa, apar tulburarile neurologice.

Printre simptomele primare ale sclerozei multiple se numara:

-senzatia de slabiciune a organismului;

-pierderile senzoriale;

-incapacitatea de a controla miscarile musculare (ataxie).

Simptome secundare

Deoarece functionarea vezicii urinare este controlata de centrii nervosi aflati la nivelul maduvei
spinarii, al trunchiului cerebral si al scoartei cerebrale, evolutia sclerozei multiple va avea ca
simptome secundare infectii ale tractului urinar. Acestea vor aparea in urma retentiei urinare, una
dintre efectele problemelor neurologice, constand in situatia cand o persoana nu poate sa isi
goleasca vezica urinara in totalitate sau voluntar.

Simptome tertiare
Din cauza simptomelor pe care le are, scleroza multipla nu afecteaza pacientul doar din punct de
vedere fizic, ci si social si psihologic. In timp, pe masura ce boala evolueaza, iar manifestarile devin
mai frecvente si mai greu de controlat, exista riscul ca persoana suferinda sa intre in depresie
reactiva sau sa recurga la izolare sociala.

Simptomele sclerozei multiple pot fi grupate si in functie de frecventa cu care apar, astfel:

-frecvente: oboseala, slabiciune, probleme de mers si spasticitate (incordare neobisnuita a muschilor

sau cresterea tonusului muscular), dificultati in mentinerea echilibrului, depresie, pierderi senzoriale

-mai putin frecvente: probleme de vorbire

-rare: convulsii, paralizie, reducerea auzului.

O alta clasificare este in functie de sistemul si simturile afectate. Astfel, exista urmatoarele tipuri de
manifestari:

-senzitive: amorteli, dureri

-motorii: spasticitate, contractii spastice

-vizuale: pierderea vederii

-cerebeloase: ataxie, dificultati de coordonare, tremor cerebelos

-la nivelul trunchiului cerebral: pareza faciala, ameteli, senzatia de amorteala sau furnicaturi in zona
fetei

-altele: tulburari cognitive, disfunctii sexuale, probleme ale tractului urinar. Chiar daca nu se cunosc
cauzele care duc la declansarea sclerozei multiple, se considera ca trasaturile genetice influenteaza
aparitia bolii. Scleroza multipla nu se incadreaza in categoria bolilor ereditare, insa, conform
Federatiei Internationale de Scleroza Multipla, riscul de imbolnavire este mai mare in cazul celor care
au sau au avut rude cu aceasta afectiune.

Printre factorii de risc pentru scleroza multipla se numara:

-infectiile microbiene

-infectiile virale - unul dintre argumentele care le incadreaza printre factorii de risc este ca au produs
demielinizarea la animale

-alte infectii.

Astfel, scleroza multipla apare ca urmare a interactiunii dintre trei tipuri de factori.

-factori de mediu: infectia cu virusul Epstein-Barr, expunerea la soare, fumatul, expunerea la anumite
substante chimice
-factori genetici: gene predispuse la boala, gene care modifica boala, polimorfism de
insertie/stergere, polimorfism uninucleotidic

-factori epigenetici: modificari ale structurii genetice.

Tipuri de scleroza multipla

Exista mai multe tipuri de scleroza multipla, in functie de evolutia bolii si de severitatea clinica.
Ultimele clasificari din domeniul medical fac diferenta intre patru astfel de forme, despre care trebuie
mentionat faptul ca pot afecta simultan un pacient, acesta suferind, in acest caz, de scleroza multipla
cronic progresiva.

-Scleroza multipla recurent remisiva (SMRR)

Este cea mai intalnita forma de scleroza multipla si afecteaza mai ales persoanele cu varsta mai mare
de 40 de ani. Un episod simptomatic nu dureaza mai mult de 24 de ore si se poate repeta o data la
cateva zile, luni sau chiar ani.

-Scleroza multipla primar progresiva (SMPP)

Aceasta forma se declanseaza in jurul varstei de 40 de ani si afecteaza in special maduva spinarii,
inca din primul stadiu. Declinul persoanei afectate are loc progresiv, iar ameliorarile simptomelor
sunt minore si temporare.

-Scleroza multipla secundar progresiva (SMSP)

Apare in urma evolutiei sclerozei multiple recurent remisive, dupa aproximativ 10 ani si are un
progres rapid, care duce la aparitia handicapului. Anumiti pacienti care sufera de SMRR sunt
predispusi sa ajunga la aceasta forma de scleroza - cei cu varsta mai mare de 35 de ani care se afla la
debutul bolii si cei la care boala se declanseaza cu determinari multiple.

-Scleroza multipla progresiv-recidivanta (SMPR)

Este forma cea mai agresiva de scleroza multipla, fiind caracterizata de episoade simptomatice
agresive. Boala evolueaza rapid si reprezinta forma mai grava a SMPP.

Diagnostic

Pentru diagnosticarea sclerozei multiple, este nevoie de analizarea simptomelor si a manifestarilor

neurologice pe care le prezinta persoana in cauza, dar si de efectuarea unor investigatii mai
amanuntite. Printre acestea se numara:

-examene neurologice

-RMN (Imagistica cu Rezonanta Magnetica) - depisteaza eventualele leziuni de la nivelul creierului si

coloanei vertebrale
-CT (computer tomograf) cu substanta de contrast

-punctie lombara - verifica fluidele de la nivelul maduvei osoase

-teste senzoriale

-analize de sange - necesare pentru a elimina posibilitatea prezentei unei alte boli care are simptome
asemanatoare cu cele ale sclerozei multiple.

Diagnosticul de scleroza multipla este destul de complex. Presupune asocierea unor semne clinice si
paraclinice.

Scleroza multipla poate avea o evolutie imprevizibila chiar daca se incearca mentinerea ei sub control
prin tratament. Pacientul poate resimti o agravare a simptomelor, astfel ca este nevoie ca medicul sa
aplice niste masuri prin care sa stabileasca nivelul bolii.

Cea mai folosita metoda de masurare a sclerozei multiple este Scala extinsa a starii de invaliditate
(Expanded Disability Status Scale), care ia in calcul cele opt sisteme functionale ale organismului
uman: vizual (daca exista afectare a vederii), trunchiul cerebral (daca exista probleme de gandire si
memorie), piramidal (slabiciunea musculara, dificultatea de miscare), cerebelos (ataxie, pierderea
echilibrului, coordonarii, prezenta tremorului), senzitiv (pierderea senzatiilor), vezical, anal si mental
(dificultati de limbaj, de inghitire). Aceasta scara stabileste gradul de afectare a unui pacient, valorile
putand varia intre 0 (cand nu exista dizabilitate) si 9,5 (cand persoana suferinda este imobilizata la
pat).

Complicatii

Evolutia sclerozei multiple si faptul ca aceasta este declansata de probleme neurologice pot avea ca
rezultat, in timp, aparitia unor complicatii:

-rigiditate musculara

-spasme musculare

-paralizie, mai ales in zona picioarelor

-pierderi de memorie

-dezechilibre emotionale

-depresie

-epilepsie.

Semnele clinice se stabilesc prin examenul neurologic, iar semnele paraclinice se stabilesc in principal
prin examenul RMN, care evidentiaza aceste leziuni demielinizante. Exista niste criterii care tin seama
de numarul de leziuni demielinizante, de localizarea lor, de volum, de comportamentul lor la
substanta de contrast si mai ales de diseminarea lor in timp si spatiu. Este un criteriu foarte
important pentru diagnosticul de scleroza multipla. Examenul lichidului cefalorahidian, desi arata
niste modificari care sunt sugestive intr-un anumit context clinic, nu sunt tipice pentru scleroza
multipla, dar poate fi un argument pentru diagnosticul de certitudine.

Scleroza multipla poate avea o evolutie imprevizibila chiar daca se incearca mentinerea ei sub control
prin tratament. Pacientul poate resimti o agravare a simptomelor, astfel ca este nevoie ca medicul sa
aplice niste masuri prin care sa stabileasca nivelul bolii.