coxo-femurală.

Acest lucru obligă şi trunchiul la o poziţie verticală, favorabilă

succesiunii contracţiei şi relaxării musculare. 80 81 Extensia rapidă în
articulaţia gleznei favorizează viteza de alergare, lucru care se observă foarte
bine la marii sprinteri; scăderea lungimii pasului, micşorează forţa de impulsie,
şi viteza piciorului pendulant. Braţele se mişcă amplu, din articulaţia umerilor,
cu un unghi de 90º când sunt pendulate înainte şi circa 140º când sunt pendulate
înapoi. Menţinerea vitezei, se identifică cu scăderea gradată a vitezei, cauzată de
oboseala indusă de efortul fizic. - Sosirea sau finişul (Figura 6.3.) constituie
încheierea alergării, atunci când sprinterul atinge cu pieptul (nu cu capul, gâtul,
mâinile sau picioarele) firul sau planul vertical dus prin marginea interioară a
liniei de sosire. Figura 6.3. Trecerea liniei de sosire Tehnica sosirii se
realizează prin aplecarea energică a trunchiului înainte, pe ultimul pas, cel mult
pe ultimii doi paşi de alergare, fapt care nu stânjeneşte viteza de alergare.
Reducerea vitezei de deplasare se realizează prin scurtarea pasului alergător,
respectiv aşezarea pe sol a întregii tălpii a piciorului, coborârea centrului de
greutate a corpului şi prin ducerea trunchiului uşor înapoi. Multe curse sunt
pierdute din cauza lipsei de abordare tehnică a finişului

Accidentări în alergare
Datorită naturii sale de impact crescut, în alergare se întâlnesc și multe
accidentări. Modificarea volumu duce la dezvoltarea durerilor sindromului
patellofemural, sindromului de bandeleta iliotibială, tendinopatiei rotulei,
sindromului plicii și sindromului stresului medial tibial.[18] Schimbarea ritmului
de alergare poate provoca tendinita ahileană, leziuni ale mușchilor gastrocnemiene
și fasciita plantară. Stresul repetitiv pe aceleași țesuturi fără suficient timp