Șcepkina S.

16 I

Seminarul № 4

Planul:

1. Aria de răspândire a limbilor romanice

2. Limba română – limbă romanică

3. Limba franceză - limbă romanică

4. Crearea romanisticii

1.Aria de răspândire a limbilor romanice

Numărul total de vorbitori nativi ai limbilor romanice este de circa 700 de milioane de
purtători din diferite ţări din Europa, America de Sud și Africa. În cele ce urmează,
propunem un tabel ce ilustrează repartizarea idiomurilor romanice occidentale şi
orientale:
Limba spaniolă (castiliană, la lengua castellana) atestă cel mai mare număr de purtători:
cca 500 mil.; este una dintre limbile oficiale ale UE şi ONU. În Europa, este răspândită în
Spania, Andorra, Gibraltar, Elveţia ş. a., iar peste hotarele Europei majoritatea
vorbitorilor de limbă spaniolă se află în America Latină, fiind extinsă pe un teritoriu
imens în Argentina, Belize, Bolivia, Chile, Columbia, Costa Rica, Cuba, Ecuador, El
Salvador, Guatemala, Honduras, Mexic, Nicaragua, Panama, Paraguay, Peru, Puerto
Rico, Republica Dominicană, Uruguay, Venezuela. Se mai vorbeşte şi în Trinidad –
Tobago, pe insulele Canare, în SUA (mai cu seamă, în Texas şi California), în Filipine
(Asia de Sud-Est) ş.a.
Portugheza (português, língua portuguesa) este vorbită de cca 240 mil. de oameni. Are
statutul de limbă oficială în Portugalia, este răspândită în Spania (în regiunea Galicia,
unde mai e numită „galiciană”), Andorra, Belgia, Elveţia. Acelaşi statut i se atribuie şi în
Brazilia (America de Sud) cu cca 186 mil. de purtători, în multe ţări din Africa: Angola,
Capul Verde, Guineea-Bissau, Mozambic, São Tomé și Príncipe, în Guineea Ecuatorială
(alături de spaniolă şi franceză), în unele ţări din Asia, de exemplu în Macao (alături de
chineză) și în Timorul de Est.
Catalana (català) are cca 8 – 11 milioane de vorbitori din Spania (Catalonia, Insulele
Baleare, Valencia), în Franța (Catalonia de Nord sau Roussillon), în Andorra și Italia.
Limba retoromană, limba romanșă (Rumantsch) , cu un număr de cca 35.000 de vorbitori,
este răspândită în Elveţia, fără să aibă statut de limbă oficială ca germana, franceza și
italiana, în Italia, Liechtenstein.
Franceza (le français) este vorbită în 57 de ţări de cca 270 mil. de oameni, dintre care
sunt de menţionat 80 de milioane purtători nativi, în mare parte locuitori ai Franţei. De
indicat cca 190 de milioane care o recunosc ca limbă secundară. În Europa este
răspândită în Franța, Andorra, Belgia, Elveția, Luxemburg și Monaco. Peste hotarele
Europei este vorbită în multe ţări din Africa, de exemplu în Camerun, Republica
Democrată Congo, Burkina Faso, Benin, Gabon, Guineea, Mali, Niger, Senegal, Togo,
unde este singura limbă oficială, în Camerun, Burundi, Madagascar, Republica Central-
africană, Rwanda, Ciad, unde este una dintre limbile oficiale. Este întrebuinţată în mod
curent în unele ţări din Africa de Nord: Algeria, Maroc, Tunisia. Este una dintre limbile
oficiale din Canada, alături de engleză, în special în Quebec, New Brunswick,
Saskatchewan.
Occitana sau limba òc, provensala (occitan, lenga d’òc) este vorbită în partea de sud a
Franței (Province), în Văile Occitane și Guardia Piemontese din Italia de nord-vest, în
Vall d’Aran (Spania de Nord)
și în Monaco, de cca 10 – 12 mil. de oameni. Dintre dialectele limbii occitane sau
provensale (auvergnat, gascon, languedocien, limousin ş. a.), cel gascon este calificat de
către unii romanişti (B.Vidos, C.Tagliavini) drept limbă galo-romanică.
Limba italiană (italiano, lingua italiana) atestă aproximativ 62 de milioane de vorbitori,
originari, mai cu seamă, din Italia. Are statut de limbă oficială în trei țări din Europa:
Italia, San Marino și Elveția (alături de franceză, germană și retoromană) și în Vatican.
Mai este vorbită în Slovenia, Croaţia (unde este recunoscută ca limbă a minorităţilor), în
Malta, în unele ţări din Africa (Libia, Eritreea), în America (Brazilia, SUA, Canada) ş. a.
Limba sardă (limba sarda) are cca 1,66 – 2,5 mil. de purtători pe insula Sardinia
(Sardegna), ce aparţine Italiei, cumulând un număr considerabil de particularităţi arhaice,
în raport cu alte limbi romanice. Româna ocupă locul cinci după numărul de vorbitori,
succedând spaniola, portugheza, franceza, italiana. Sunt menţionate dialectele dacoromân
(nord-dunărean) şi trei dialecte sud-dunărene: macedoromân (aromân), istroromân şi
meglenoromân. Limba română este limbă oficială (de stat) în România (cca 19 mil.), în
Republica Moldova (cca 2,6 mil.) şi în Provincia autonomă Voivodina (Serbia, cca
30.000). Mai este răspândită în Ucraina (cca 330. 000), Serbia (Valea Timocului, cca
35.000), Ungaria (cca 14.000), Italia (cca 1 mil.), Spania (800. 000), Rusia, Portugalia,
Germania, Franţa etc.

2.Limba română – limbă romanică

Limba romana este o limba de origine latina.Face parte din grupul limbilor romanice:
italiana, spaniola, portugheza, franceza (le-am numit pe cele mai cunoscute, de circulatie
universala), alaturi de care mai exista si altele, vorbite de popoare mai mici: sarda (in
SardiniA), catalana (in provincia spaniola Catalonia, cu cel mai cunoscut oras
BarcelonA), provansala (sau occitana in zona din sudul FranteI), retoromana (cu
dialectele: romansa, ladina, dolomotica, friulanA) si dalmata. Romana este cea mai
orientala dintre limbile romanice. S-a format prin romanizarea geto-dacilor - si acestia
stramosi ai nostri, ca si romanii, numai ca limbile nu se pot "amesteca". Din geto-daca nu
ne-au mai ramas decat, aproximativ, o suta de cuvinte, pe care le recunoastem prin
analizele de "substrat", urmarind unde mai pot fi gasite cuvinte asemanatoare. Triburile
geto-dacilor ocupau o suprafata ce depasea granitele Romaniei de azi, mai mare chiar
decat a Regatului Romaniei de dinainte de al doilea razboi mondial. in 106, dorind sa
apere Imperiul de navalirile triburilor migratoare, romanii au cucerit Dacia sub imparatul
Nerva Traian dupa doua razboaie grele, dar au intarit-o si au mentinut-o prospera, au
introdus civilizatia romana, pentru a rezista atacurilor din oricare punct cardinal. Dacia a
devenit o provincie romana prospera, romanii ii spuneau "Dacia felix", adica "Dacia cea
fericita". in armata, in administratie, in scoli se vorbea latina (desigur, la teatrele in aer
liber, probabil si la minele de sare si la baI). E vorba, fireste, de latina "vulgara". Spunem
ca romana se trage din latina populara (nu din cea clasica, in care s-a scris literatura
clasica).
"Romanizarea" s-a produs asupra iberilor (stramosii spaniolilor si portugheziloR) si
asupra galilor (stramosii franceziloR). De presupus ca si geto-dacii si-au insusit latina, ca
a doua limba, in acelasi numar de ani ca si celelalte popoare romanizate. Pe teritoriul
Daciei romanizate s-au gasit inscriptii scrise in latineste (peste 2000). Se presupune, prin
analogie cu formarea celorlalte limbi romanice (franceza, spaniola, portughezA), ca
insusirea deplina a latinei populare ar fi durat aproximativ 100 de ani, ceva mai mult
poate. Cuvinte geto-dace din masa vocabularului: abur, barza, brad, brau, brusture, buza,
ceafa.caciula, copac, grumaz, gusa, galbeaza, mazare, manz, mos, parau, sambure,
strunga, vatra si altele. De la geto-daci, au ramas nume de ape: Arges, Buzau, Cerna,
Cris, Dunare, Jiu, Mures, Prut, Somes, Siret, Tisa. Cuvantul "dava" insemna cetate si il
gasim, in toponimice, prescurtat: Turda. in masa vocabularului au mai existat si cuvinte
trecatoare.legate de felurite momente de "influenta": slave, turcesti, grecesti etc. Dar
cuvintele cu cea mai mare putere de circulatie, adica cele din fondul principal de cuvinte,
sunt de origine latina. Se poate purta orice conversatie si orice dizertatie, folosind numai
cuvinte de origine latina dar nu se poate inchega nici o propozitie in limba romana,
folosind doar cuvinte nelatine.
Limba romana moderna s-a imbogatit cu numeroase cuvinte din alte limbi dar si cu
neologisme din limbi romanice. Dar pana a se ajunge la limba romana actuala, s-au
parcurs numeroase etape. La aceasta se adauga principiul evolutiei oricarei limbi:
lingvistii vorbesc de o schimbare ce ar putea fi observata la fiecare jumatate de secol.
Este de presupus ca, in cateva generatii dupa romanizare, s- a vorbit bilingv (si geto-daca
si latinA), apoi, mai intens, latina populara (ceruta de administratie si de scoala). in Dacia
s-a format poporul daco-roman ("populatia daco-romana") si s-a format limba daco-
romana. Dupa retragerea romanilor si dupa migratiunile neamurilor nomade, ii aflam pe
daco-romanii, ramasi fara armata, retrasi in munti, in depresiuni, acolo unde nu se aflau
in calea invadatorilor, ocupandu-se cu pastoritul si cu agricultura, numindu-si tinuturile
"tara", de la "terra" - adica "pamant": Tara Oltului, Tara Lovistei.
Tara Vrancei etc, pana la primele state feudale: Tara Romaneasca, Tara Moldovei.
intorcandu-ne la daco-romani, sa retinem ca au fost crestinati de timpuriu -odata cu
formarea lor ca popor - ceea ce explica in buna masura unitatea si taria lor in teritoriu.
Trebuie sa observam regulile de modificare pe care le-au suferit cuvintele, trecand din
latina in romana. Exemplele clasice care se dau sunt: campuscamp; dentem-dinte; herba-
iarba; lacte-lapte; rota-roata; panis-pane-paine; dicere-dzicere-zicere (arhaic,
dialectal-"dzise"); directus-derept-drept; caniscane- caine; homo-om; bene-bine etc. Nota
bene: acesta este si argumentul - etimologic - al scrierii cu a din a Ia cuvintele de origine
latina care, de obicei, intra in fondul principal de cuvinte al romanei, iar pentru unificarea
ortografiei, este necesar sa se pastreze scrierea cu a din a si la cuvintele care provin din
alte limbi (e vorba de a din mijlocul cuvantului, ca in paine, mana, romaN). Sub aspect
fonetic, a are alta sonoritate, e mai deschis, decat notat cu ajutorul lui i/i ce inchide. Se
poate exemplifica faptul ca evolutia limbii se face dupa reguli clare. De observat că între
doua vocale l a trecut in r, ca m,n,s,t de la sfarsitul unui cuvant latin (forma de baza) au
disparut; ca b intre doua vocale a disparut; se dau, de asemenea, cateva exemple devenite
clasice: (din lat.) palus > par; gula > gura; filius > fil iu > fiu; caballus > caballu > calu >
cal; sebum > sebu > seu; caput > cap; tibi > tie; dolus > dar; sale > sare; mola > moara;
sole > soare.
Limba romana s-a format incepand cu secolul al Vl-lea. Studiem evolutia limbii romane
prin metoda istorica si comparativa. Se compara cuvinte si forme gramaticale din: A)
limbi romanice; B) limba romana veche; C) graiuri romanesti; D) dialecte romanesti.
Limba romana este de origine latina si o dovedim prin: A) structura gramaticala; B)
fondul principal de cuvinte. Triburi de geto-daci s-au aflat si pe celalalt mal al Dunarii, au
fost si ele romanizate si au vorbit in dialecte foarte asemanatoare cu daco-romana.
Spunem ca romana are patru dialecte (care au evoluat din limba romana - comuna
(primitiva): daco-romana, aromana, macedo-romana, meglenoromana, istro-romana.
Limba romana - sub aspectul ei de limba populara - are mai multe graiuri, foarte unitare,
care nu prezinta deosebiri decat in pronuntare (fonetisme) si in masa vocabularului.
Vorbim de aceste aspecte regionale ca despre "graiuri": oltenesc, muntenesc, banatean,
maramuresean, moldovenesc. Limba romana este cea mai unitara dintre limbile din
familia limbilor romanice si mai apropiata, ca structura gramaticala, de latina (de
exemplu, pastrarea genului neutru, pastrarea celor patru conjugari si a modurilor – care
sunt aceleasi ca si in latina). Pe de alta parte, in timp, au aparut unele modificari in
sistemul fonologie, mai ales dupa secolul al IV-lea, sistemul vocalic, simplificat; in
sistemul consonantic a intervenit actiunea palatizatoare a lui i. (Acestea, ca si alte
aspecte, sunt studiate de specialistii in fonologiesi fonetica). Un alt aspect este acela ca
topica (ordinea cuvinteloR) este mai degraba fixa (inversiunea topica are chiar valoare
stilistica, fiind "abatere" - cu valoare emotionala - de la limba standarD), pe cand in
latina, era libera.
Subliniind caracterul latin al limbii romane, marele lingvist roman Al. Rosetti, in lucrarea
sa fundamentala "Istoria limbii romane" (6 vol., 1938- 1966), urmata si de "Schita de
istorie a limbii romane de la origini si pana in zilele noastre" (Bucuresti, 1976), scria:
:Statistica aproximativa a cuvintelor latine, pastrate in limbile romanice (circa 6700), nu e
determinanta pentru caracterul latin al fiecarei limbi; ceea ce intereseaza este distributia
cuvintelor de origine latina si faptul ca uneltele gramaticale necesare pentru constructia
unei propozitii sunt de origine latina". "Din cele 3607 cuvinte care formeaza vocabularul
poeziilor lui Eminescu, 46,6% sunt de origine latina si au frecventa de 83%".
"Independent de celelalte limbi romanice, romana poseda o serie de elemente specifice
ale vocabularului latin, ca: chiar, femeie, leagan, lingura, merge, maine, picior." Cuvinte
latine conservate numai in limba romana: adapost ad-depositum; ager agilis; ajuta
adjutare; defaima diffamare; despica despicare; farmec pharmacum; ferice felice; ierta
libertare; lingura li(N)gula; lanced languidus; lingoare languor; margea margella;
mesteacan mastichinus; maneca manicare; nici neque; plapand palpabundus; putred
putrudys.
Vocabularul limbii romane contine cuvinte latine, datand dintr-o epoca veche, care nu au
fost inlocuite prin termeni noi, veniti din Italia, datorita intreruperii contactului intre cele
doua Romanii." (Al. Rosetti, "Schita de istorie a limbii romane de la origini si pana in
zilele noastre", Bucuresti, 1976, p.14-15.) Faptul ca daco-romanii au imprumutat cuvinte
din alte limbi nu trebuie sa trezeasca nici uimire, nici interpretari tendentioase, caci este
un fapt comun tuturor limbilor - si celor romanice -, iar "schimburile" au fost reciproce
intre francezi si germani, danezi si englezi, spanioli si arabi, spanioli si italieni, persani si
turci, turci si arabi etc Primele scrieri In limba româna au fost acte (testamente, foi de
zestre, acte judecatoresti, acte de vanzare - cumparare şi scrisori particulare, însemnari
personale). Exista destule astfel de acte pastrate, pentru a intelege cum au progresat
lucrurile, dar primul document scris in romaneste (dintre cele pe care le-am putut afla, cel
putin pana acuM), este datat 1521 si este cunoscut sub titlul "Scrisoarea lui Neacsu din
Campulung". Dupa 1540, s-au tiparit carti. Primele lucrari importante in limba romana au
fost traducerile de carti religioase si, fireste, sintaxa este inca influentata de limba din
care se traducea - slavona: liturghiere, cazanii, psaltiri si, fireste - in primul rand -,
evangheliare. Primele traduceri s-au facut in Maramures; manuscrisele au si fost gasite
("textele maramuresene"). Desi sintaxa era greoaie, vocabularul ne este cunoscut si azi,
dupa aproape 500 de ani Au parfumul arhaic, de o mare frumusete: "Psaltirea Scheiana",
"Psaltirea Voroneteana", "Psaltirea Hurmuzachi", "Codicele Voronetean". Retinem, deci,
ca, din secolul al XVI-lea, se poate vorbi de etapa timpurie a formarii limbii literare, caci
romana se vorbea in biserica, deci intr-o institutie, si pentru toti romanii.

3.Limba franceză - limbă romanică

Ca rezultat al ambitiilor coloniale ale Frantei intre sec. al XVII si sec. XX, Franceza a
fost introdusa in America, Africa, Polinezia si Caraibe. Ca urmare, multe limbi creole s-
au format prin combinarea limbii franceze cu limbile native.
Limba franceza apartine familiei de limbi galo-romanice. Chiar daca in Franta sunt
vorbite o multitudine de limbi (numite în general „dialecte”, impartite in doua mari
familii, limbi nordice (langues d'Oïl) si limbi sudice (langue d'oc, cele care apartin
familiei occitano-catalana), franceza, limba de la curte, este o sinteza dupa literatura
tuturor, in principal a celor nordice. Franceza nu este in orice caz rezultatul promovarii
unui singur dialect, dupa cum spune numele francien, care arata ca se vorbeste despre Ile-
de-France, acesta este doar un mit. Ca si dialect, pierdut insa in vremuri din trecut, nu
putem sa nu amintim franceza veche nordica denumia «le ch’ti» și vorbita, in principiu,
in regiunea Nord-Pas-de-Calais de catre «le ch’timi», adica populatia acestei regiuni.
Oamenii care locuiesc in acel departament prefera insa denumirea de «patois», adica
«limbaj taranesc», mai degraba decat «ch’ti». Un exemplu al diferentei de nuanta si
pronuntie poate fi:
Ch'ti qui est nin contint i'a qu'à v'nir ém vir
Celui qui n'est pas content n'a qu'à venir me voir
Codul limbii este fr respectiv fra sau fre (după ISO 639); pentru Franceza Veche (842
pana la 1400), codul este fro si pentru Franceza Medie (ca. 1400 până la 1600) codul este
frm.
Se estimeaza la modul general ca primul text scris in protofranceza (sau romana lingua,
sau chiar roman) este atestat prin „Juramintele de la Strasbourg” din 842, chiar daca
prima mentiune a existentei unei limbi romanice nu data decat din 813, de la Sinodul
Turnurilor. Primul text literar, Séquence de sainte Eulalie a aparut între 880 si 881. In
1539 Dictatul de la Villers-Cotterêts a impus franceza ca limba în administratie si în
tribunale.
Printre primele opere principale:
Cantecul lui Roland (personaje: Roland, Charlemagne, Olivier, Ganelon)
Le roman de Renart (personaje: Goupil, Ysengrin)
Romanii lui Chrétien de Troyes
Gargantua a lui François Rabelais
Défense et illustration de la langue française (Apararea și ilustrarea Limbii franceze)
Limba Franceza este o limba romanica vorbita ca limba oficiala in Franta, in regiunea
Romandy din Elvetia, in Valonia si Bruxelles din Belgia, Monaco, regiunile Quebec si
Acadia din Canada, si de diferitele comunitati in toata lumea. Este limba secundara
pentru multi vorbitori din diferite colturi ale lumii, cel mai mare numar dintre acestia se
gasesc in Africa Francofona. Limba franceza are vorbitori fluenti in Gabon (80%),
Mauritius (78%), Algeria (75%) si Côte d'Ivoire (70%). Se estimeaza ca limba franceza
are între 90 si 110 milioane de vorbitori nativi, 190 de milioane o folosesc ca limba
secundara si peste 200 de milioane o vorbesc ca limba straina intr-un numar semnificativ
de peste 57 de tari. Este a doua cea mai studiata limba straina din lume, dupa engleza.
Este o limba oficiala in 29 de tari, majoritatea formand cea ce se numeste, in franceza, La
Francophonie, comunitatea tarilor vorbitoare de limba franceza. Este o limba oficiala in
toate agentiile ONU si un numar mare de organizatii internationale. Potrivit Uniunii
Europene, 129 de milioane (26% din cei 497,198,740) de oameni in cele 27 state membre
vorbesc franceza, dintre care 65 milioane (12%) sunt vorbitori nativi si 69 milioane
(14%) fie o vorbesc ca limba secundara sau limba straina, ceea ce o face a 3-a cea mai
vorbita limba secundara din Uniune, dupa germana si engleza.
Pe langa tarile care vorbesc limba franceza ca si limba oficiala a statului cum este cazul
Frantei sau Canadei, exista tari in care franceza reprezinta o limba utilizata uzual, chiar
daca nu este legiferata in legile fundamentale. Este cazul spre exemplu a fostelor colonii
franceze din nordul Africii: Algeria, Tunisia si Maroc. Este cunoscut faptul ca
universitatile de prestigiu din aceste state au o abordare academica de o puternica
influenta occidentala, adoptand limba franceza ca limba de studiu. Mai mult decat atat, in
mediul familial al arabilor este uzual melanjul celor doua limbi: araba si franceza, asa
cum bine stim ca se intampla si in India cu limba engleza si indiana.
Conform unui studiu demografic condus de Universitatea Laval si Reteaua Demografica
a Agentiei Universitare Francofone, limba franceza va fi reprezentata de aproximativ 500
de milioane de oameni in 2025 si 650 de milioane de persoane, sau aproximativ sapte la
suta din populatia lumii in 2050.
Limba franceza este descendenta a limbii latine, cum sunt si limbile nationale: italiana,
spaniola, romana si portugheza, si minoritare: catalana, occitana, neopolitana și multe
altele. Dezvoltarea limbii a fost influentata de asemenea si de limbile celtice ale Galiei
romane si limbile germanice ale invadatorilor franci.

Ca rezultat al ambitiilor coloniale ale Frantei intre sec. al XVII si sec. XX, Franceza a
fost introdusa in America, Africa, Polinezia si Caraibe. Ca urmare, multe limbi creole s-
au format prin combinarea limbii franceze cu limbile native.

Limba franceza apartine familiei de limbi galo-romanice. Chiar daca in Franta sunt
vorbite o multitudine de limbi (numite în general „dialecte”, impartite in doua mari
familii, limbi nordice (langues d'Oïl) si limbi sudice (langue d'oc, cele care apartin
familiei occitano-catalana), franceza, limba de la curte, este o sinteza dupa literatura
tuturor, in principal a celor nordice. Franceza nu este in orice caz rezultatul promovarii
unui singur dialect, dupa cum spune numele francien, care arata ca se vorbeste despre Ile-
de-France, acesta este doar un mit. Ca si dialect, pierdut insa in vremuri din trecut, nu
putem sa nu amintim franceza veche nordica denumia «le ch’ti» și vorbita, in principiu,
in regiunea Nord-Pas-de-Calais de catre «le ch’timi», adica populatia acestei regiuni.
Oamenii care locuiesc in acel departament prefera insa denumirea de «patois», adica
«limbaj taranesc», mai degraba decat «ch’ti». Un exemplu al diferentei de nuanta si
pronuntie poate fi:
Ch'ti qui est nin contint i'a qu'à v'nir ém vir
Celui qui n'est pas content n'a qu'à venir me voir
Codul limbii este fr respectiv fra sau fre (după ISO 639); pentru Franceza Veche (842
pana la 1400), codul este fro si pentru Franceza Medie (ca. 1400 până la 1600) codul este
frm.
Se estimeaza la modul general ca primul text scris in protofranceza (sau romana lingua,
sau chiar roman) este atestat prin „Juramintele de la Strasbourg” din 842, chiar daca
prima mentiune a existentei unei limbi romanice nu data decat din 813, de la Sinodul
Turnurilor. Primul text literar, Séquence de sainte Eulalie a aparut între 880 si 881. In
1539 Dictatul de la Villers-Cotterêts a impus franceza ca limba în administratie si în
tribunale.
Printre primele opere principale:
Cantecul lui Roland (personaje: Roland, Charlemagne, Olivier, Ganelon)
Le roman de Renart (personaje: Goupil, Ysengrin)
Romanii lui Chrétien de Troyes
Gargantua a lui François Rabelais
Défense et illustration de la langue française (Apararea și ilustrarea Limbii franceze)
Limba Franceza este o limba romanica vorbita ca limba oficiala in Franta, in regiunea
Romandy din Elvetia, in Valonia si Bruxelles din Belgia, Monaco, regiunile Quebec si
Acadia din Canada, si de diferitele comunitati in toata lumea. Este limba secundara
pentru multi vorbitori din diferite colturi ale lumii, cel mai mare numar dintre acestia se
gasesc in Africa Francofona. Limba franceza are vorbitori fluenti in Gabon (80%),
Mauritius (78%), Algeria (75%) si Côte d'Ivoire (70%). Se estimeaza ca limba franceza
are între 90 si 110 milioane de vorbitori nativi, 190 de milioane o folosesc ca limba
secundara si peste 200 de milioane o vorbesc ca limba straina intr-un numar semnificativ
de peste 57 de tari. Este a doua cea mai studiata limba straina din lume, dupa engleza.

Este o limba oficiala in 29 de tari, majoritatea formand cea ce se numeste, in franceza, La

Francophonie, comunitatea tarilor vorbitoare de limba franceza. Este o limba oficiala in
toate agentiile ONU si un numar mare de organizatii internationale. Potrivit Uniunii
Europene, 129 de milioane (26% din cei 497,198,740) de oameni in cele 27 state membre
vorbesc franceza, dintre care 65 milioane (12%) sunt vorbitori nativi si 69 milioane
(14%) fie o vorbesc ca limba secundara sau limba straina, ceea ce o face a 3-a cea mai
vorbita limba secundara din Uniune, dupa germana si engleza.
Pe langa tarile care vorbesc limba franceza ca si limba oficiala a statului cum este cazul
Frantei sau Canadei, exista tari in care franceza reprezinta o limba utilizata uzual, chiar
daca nu este legiferata in legile fundamentale. Este cazul spre exemplu a fostelor colonii
franceze din nordul Africii: Algeria, Tunisia si Maroc. Este cunoscut faptul ca
universitatile de prestigiu din aceste state au o abordare academica de o puternica
influenta occidentala, adoptand limba franceza ca limba de studiu. Mai mult decat atat, in
mediul familial al arabilor este uzual melanjul celor doua limbi: araba si franceza, asa
cum bine stim ca se intampla si in India cu limba engleza si indiana.
Conform unui studiu demografic condus de Universitatea Laval si Reteaua Demografica
a Agentiei Universitare Francofone, limba franceza va fi reprezentata de aproximativ 500
de milioane de oameni in 2025 si 650 de milioane de persoane, sau aproximativ sapte la
suta din populatia lumii in 2050.
Tari cu franceza ca singura limba oficiala : Franta, Benin, Burkina Faso, Congo, Coasta
de Fildes, Gabon, Guineea, Mali, Monaco, Niger, Republica Democrata Congo, Senegal,
Togo.
Tari in care limba franceza este una dintre limbile oficiale : Belgia, Burundi, Camerun,
Canada, Comore, Djibouti, Haiti, Luxemburg, Madagascar, Republica Centrafricana,
Rwanda, Seychelles, Elvetia, Ciad, Vanuatu.
Tari in care limba franceza este folosita în mod curent : Algeria, Andora, Maroc, Tunisia

4.Crearea romanisticii
Până la începutul sec-al XIX-lea nu poate fi vorba de cercetări cu caracter stict ştiinţific
în domeniul limbilor romanice. Pot fi remarcate însă nuele încercări de studiu a lor încă
în ajunul Renaşterii. Este evidenţiat în primul rând studiul marelui poet italian Dante
Alighieri intitulat ce de vulgari eloguenţia şi nude franceză câteva dintre subiectele pe
care astăzi le dezbat lingviştii, în general româneştii, în special. Dante lupta împotriva
acelora, care socoteau că operele literare trebuie să fie scrise numai în limba latină, cum
se obişnue până atunci. Un interes deosebit îl prezintă prima parte a cărţii unde se afirmă
că există 3 limbi romanice: italiana, provansala şi franceza. Tratatul lui Dante este ceai
dintâi mărturie a sesizării provenienţei limbilor romanice dintru-un izvor comun şi cea
dintâi încercare de a le clasifica. Renaşterea, reia contactul cu antichitatea greaco-
română, face ca interesul pentru cercetările lingvistice să crească, iar orizontul în acest
domeniu să fie mai larg decât al predecesorilor. In această perioadă activează Robert
Etienne, Henri Etienne şi Josef Scaliger, toţi din sec. XVI, care au dat lucrări serioase în
domeniul romanisticii, cel din urmă ocupînduse de împărţirea limbilor vorbite în Europa,
şi recunoaşte înrudirea francezei cu spaniola şi italiana aşezându-le în acelaşi drup. Cam
în acelaşi timp apar lucrări consacrate problemelor de limbă în Spania, cele mai
importante fiind: gramatica lui Elio Antonio de Nabrija, dicţionarul explicativ al lui
Sebastian Covarrubias şi Horozco.
Veacul al XVII-lea continuă cu activitatea începută. Se înteruiază academiile vechi
existenţe şi astăzi „Academia della Crusca (1583) ”şi „Academie Francaise (1634)”, cu
menirea principală de o cultiva limbe naţională, prin publicarea unei gramatici şi a unui
dicţionar. În sec-al XVIII-lea produsele lingvisticii se acceptuiază. Raţionalizmul
filosofic, enciclopedismul acţionează şi influenţează discipline romanisticii. În aceasta
perioadă filologii îşi îndreaptă preferinţe mai mult spre literatura decât spre limbele
romanice. Italiano Ludovico Muratori, desfăşoară o activitate cu privire la trecutul
poporului italian. Acest material a servit şi romanisticii : informaţii în domeniul dat.
Oamenii se interesează nu numai de limba maternă ci şi dincolo de graniţele ei.
De exemplu: italiene s-au ocupat de studiul francezei, provensalei, iar francezii s-au
ocupat de studiul limbii italiene.
În alte ţări neromanice precum Anglia, Germania, constatăm cercetări din partea lor în
domeniul limbilor neolatine. Astfel se pregăteşte „arealul” pentru ceea ce avea să se
întâmple în primele decenii ale veacuri al XIX-lea. Din punct de vedere strict cronologic,
locul întâi îl ocupă francezul. Francois Roynouanrd care ajunge la convingerea că pentru
o putea studia serios, lexicul limbii franceze, este indespensabilă cunoaşterea fazelor ei
anterioare. Se apucă, aşadar, să cerceteze vechile stări lingvistice din Franţa şi astfel
descoperă o serie nesfârşită de monumente literare. Primul dintre cele ce volume ale
colecţiei sale de texte se intitulează „Grammaire de la langue romane”(Paris 1816) şi
prezintă o importanţă deosebită, prin faptul că este prima gramatica a unei limbi romanice
vechi şi se bazează pe texte.
Nu se poate trece la adevăratul creator al romanisticii, Friedrich Diez, înainte de o
menţiona pe scurt pe înaintaşii lui. Este vorba de BOPP care înaugmează comparatismul
lingvistic şi prin aceasta, studiul strict ştiinţific al limbilor indo- europene. Lingvistica
istorică sau istoria limbilor este opera germanistului Jakob Grimm care studiază cu o
atenţie deosebită sunetele limbilor germanice, accendîndu-se asupra legăturilor istorice
dintre acestea şi sunetele limbilor clasice. Totodată el arată că modificările fonetice nu se
fac la întâmplare ci potrivit unor legi determinate.
Bazat pe lucrările lui BOPP şi Grimm, Friedrich Diez elaborează în 1836-
1843.Gramatică a limbilor romanice care studiază fonetica sintaxa şi morfologia şi aplică
în acelaşi timp metoda comparativă şi cea istorică. Astăzi ia fiinţă lingvistica romanică.
Diez împarte limbele romanice în 2 grupuri: Oriental (română şi italiană) şi Occicental
(franceza veche, vechea provensală, franceza, spaniola, portugeza). Un merit care i se a
tribuie lui Dier este faptul că el deosebea litera de sunet. El a observat just că un sunet se
preface, de regulă în altul învecinat din punctul de vedere al anticulării lui din nemijlocita
lui apropiere.
În a doua jum. a sec. o personalitatea remarcabilă a Italiei a fost Graziadio Isaia Ascoli
care a fost indoeuropenist şi romanist totodată. El a creat diactologia italiană şi în acelaşi
timp al celei romanice, ca fiind disciplină, cu adevărat ştiinţifică. Ascoli înfiinţează (în
1873) revista „Archivio glottologico italiano ” care constitue un eveniment dintre cele
mai vrednice de reţinut în istoria filologiei romanice. O limbă romanică rămasă până
atunci aproape necunoscută specialistelor îşi datoreşte introducerea ei în preocupările
ştiinţei noastre tot acestei lingvist. O mare importanţa a acordat Ascoli elementului
autohton sau substatului (de ex. trecerea lui latinex în ii Franţa ), a lui fîn (Spanie),
Trebuie amintit că nimeni nu se împotriveşte punctului de vedere susţinut de către Ascoli,
explicaţiile avînd la bază cazuri conerete, care sunt combătute şi admise de alţii.
În Franţa, îl găsim ceva mai târziu pe Gaston Paris, reprezentatul cel mai srtălucit al
filologiei franceze din sec-al XIX-lea. A studiat fazele vechi ale limbii franceze,
ocupându-se de limba şi literatura franceză în epocă acea. Metodele întreb uinţele au
contribuit la progresul filologiei romaniceîngeneral.