Dunav Maxim

Seminarul N 7

Istoria formării etniei, statului și societății României.

Planul:
1.     Formarea sistemului politic al țării.
2.      Tradiții de parlamentarism.
3.     Adoptarea constituțiilor naționale.
4.     Enclave și exclave.
5.     Definirea granițelor țării.
6.      Importanța vecinătății, cooperarea transfrontalieră actuală.

1.  Formarea sistemului politic al țării.

Constituția României se bazează pe modelul Constituției celei de a cincea
Republici Franceze,și a fost ratificată prin referendum național la data de 8
decembrie 1991. În anul 2003 a avut loc un referendum prin care Constituției i-au
fost aduse 79 de amendamente, devenind astfel conformă cu legislația Uniunii
Europene. Conform Constituției, România este un stat național, suveran și
independent, unitar și indivizibil. Forma de guvernământ a statului român este
republică . Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului
puterilor — legislativă, executivă și judecătorească — în cadrul unei democrații
constituționale. Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber
exprimat. În urma amendamentelor din 2003, mandatul de președinte a fost
prelungit de la 4 la 5 ani. Președintele numește primul-ministru din partidul sau
coaliția care a câștigat majoritatea în Parlament, care la rândul său numește
Guvernul. În timp ce șeful statului își are reședința la Palatul Cotroceni, primul-
ministru împreună cu Guvernul își desfășoară activitatea la Palatul Victoria.
Parlamentul și Guvernul
Parlamentul României este bicameral, fiind alcătuit din Senat, cu 137 de membri,
și Camera Deputaților, cu 314 de membri. Un număr de 18 locuri suplimentare în
Camera Deputaților sunt rezervate reprezentanților minorităților naționale.
Parlamentul are rol legislativ, discutând și votând legile ordinare și organice, atât
în comisiile de specialitate cât și în plen. Membrii parlamentului sunt aleși prin vot
uninominal mixt, universal, direct și secret. Sistemul electoral este unul
proporțional (membrii parlamentului se aleg din toate partidele care au depășit
pragul electoral de 5 % din totalul sufragiilor exprimate, în baza unui algoritm).
Alegerile se țin o dată la 4 ani, ultimele având loc la 11 decembrie 2016. Palatul
Parlamentului găzduiește din anul 1994 sediul Camerei Deputaților, iar din anul
2004 și sediul Senatului.
Guvernul României este autoritatea publică a puterii executive, care funcționează
în baza votului de încredere acordat de Parlament și care asigură realizarea politicii
interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.
Numirea Guvernului se face de Președintele României, pe baza votului de
încredere acordat Guvernului de Parlament. Guvernul este alcătuit din primul-
ministru și miniștri. Primul-ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea
membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale care le revin. De asemenea,
Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe.

2.Tradiții de parlamentarism.
Parlamentul României (rom. Parlamentul României) este cel mai înalt organism
reprezentativ și purtătorul puterii legislative (parlament). În 1948-1989 a fost
numită Marea Adunare Națională a României.
Este bicameral. Fiecare cameră este aleasă pentru un mandat de 4 ani prin vot
secret universal. Conform statisticilor, dimensiunea Parlamentului se schimbă cu
fiecare alegere.
La fel ca președintele, ei pot prelungi durata convocărilor într-un război. Noi
alegeri parlamentare nu mai târziu de 3 luni de la încheierea mandatului camerelor.
Parlamentul nou ales este convocat de șeful statului, care prezidează adunarea
generală a camerelor. După aceasta, fiecare dintre camere la prima alegere
prezidium - un birou permanent, o formație.
Președintele fiecărei camere a camerelor biroului. Camerele sunt convocate de
către președinții lor în sesiune, pentru studenți din februarie până în iunie și din
septembrie până în decembrie. Apariția sesiunilor extraordinare ale Parlamentului
poate dicta decizia președintelui, permanentă. În noua convocare, proiectele de legi
lansate în vechea convocare cu majoritate de voturi sunt în curs de finalizare.
Organizarea și ordinea de lucru a camerelor sunt stabilite prin reguli
Camerele se pot întâlni atât în public, cât și în privat. Camerele se pot întruni în
ședințe comune în cazuri precum audierea discursului președintelui, aprobarea
bugetului de stat și a asigurărilor sociale de stat, declararea mobilizării generale sau
parțiale, declararea războiului, suspendarea sau încetarea acțiunilor, luarea în
considerare a rapoartelor Consiliului Suprem de Apărare și a Camerei Conturilor,
numirea la propunerea Președintelui Directorului Serviciului Român de Informații
și Ghișeu.
Înainte de modificările constituționale din 2003, ambele camere aveau puteri
comune și aprobau Zak. Anterior, dacă avizul camerelor diferea, atunci o comisie
specială (comisie de mediere) a fost de acord cu cea finală. În urma unui
referendum din 2003, Senatul a fost convocat în districtul Palatin fără ieșire la
mare (Casa deciziilor.)

3.     Adoptarea constituțiilor naționale.

Constituția României este legea fundamentală a statului român care reglementează,

printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertățile și
îndatoririle fundamentale ale cetățenilor și autoritățile publice fundamentale.
Actuala Constituție a României a fost adoptată în ședința Adunării Constituante
din 21 noiembrie 1991 și a intrat în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul
național din 8 decembrie 1991.
Constituția a fost revizuită în anul 2003 prin adoptarea Legii de revizuire a
Constituției României, aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie
2003, lege intrată în vigoare la data de 29 octombrie 2003, data publicării în
Monitorul Oficial al României.
Conform avocatului constituționalist Eleodor Focșeneanu, Constituțiile României
din 1991 și 2003 nu se bucură de legitimitate și nu au intrat niciodată în vigoare,
fiindcă:
au fost încălcate actele emise de Frontul Salvării Naționale în zilele Revoluției,
anume Decretul-Lege nr.2/27 decembrie 1989 care stipula că „sunt și rămân
desființate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial”, adică inclusiv
Constituțiile din perioada comunistă, forma de guvernământ republicană și funcția
de Președinte al României;
adoptarea "Constituției României 1991" s-a făcut fără respectarea prevederilor legii
anterioare (care, în momentul 1991, era Constituția României din 1923);
au existat numeroase nereguli grave, consemnate oficial și pe deplin verificabile, în
lucrările Adunării Constituante;
Constituția României 1991 nu a fost publicată în Monitorul Oficial, așa cum cere
legea (fusese publicat numai un proiect al său);
proiectul "Constituției României 2003" conține formulări ambigue sau
contradictorii[6], confirmate și prin concluziile Comisiei de la Veneția, formulări
care au fost menținute și în textul final;
au avut loc numeroase abateri în organizarea și desfășurarea referendumului pentru
adoptarea "Constituției României 2003";
nici una dintre Constituțiile postdecembriste ale României nu au fost promulgate
prin decretul Șefului Statului, așa cum cere legea pentru intrarea în vigoare;
prin cele două Constituții se continuă efectele loviturii de stat de la 30 decembrie
1947 și organizarea ilegitimă a Republicii Populare Române, instalată de către
comuniștii români și de către sovietici, prin fraudă parlamentară, în seara aceleia

4. Enclave și exclave.

Enclava este un stat sau entitate administrativ-teritorială (sau parte a unui stat ori a
unei entități administrativ-teritoriale) înconjurat de teritoriul național al unui alt
stat, respectiv entități administrativ-teritoriale. Enclavele au fost un fenomen
relativ răspândit în geografia politică a Europei medievale și chiar moderne (un
exemplu în acest sens fiind oferit de harta Confederației Germane dintre 1815 și
1866). În prezent în lume există doar trei state-enclave : Lesotho, San Marino și
Vatican, ultimele două fiind microstate. O enclavă în cadrul Azerbaidjanului este
regiunea autonomă Nagorno Karabah. Trei regiuni autonome ale Federației Ruse
sunt, de asemenea, enclave.
Exclava este partea unui stat sau entități administrativ-teritoriale care nu are
legătură pe uscat cu teritoriul de bază al acestuia, fără a fi o insulă. Exemple de
exclave sunt regiunea Kaliningrad care ține de Rusia, Republica Autonomă
Nahicevan ținând de Azerbaidjan, zona Dubrovnik - ține de Croația, statul Alaska -
ține de SUA, zona Campione d'Italia înglobată în Elveția ș.a. O exclavă poate fi în
același timp și o enclavă (inclusă complet într-un alt stat), de exemplu
comuna spaniolă Llívia, înconjurată complet de teritoriu francez, este o exclavă
a Spaniei, iar orașul armean Artsvashen, încadrat în teritoriul Azerbaidjanului, este
o exclavă în raport cu Armenia. Totuși, majoritatea exclavelor nu sînt și enclave,
ele având fie o ieșire la mare, fie două sau mai multe state drept vecine.
Exclavele pot fi, în general, un factor geopolitic perturbant, atât pentru țara
posesoare, cât și pentru țările vecine cu ele (mai ales dacă exclava aparține unui
stat mai puternic). Spre exemplu, în anii 1919-1939 problema exclavei
germane Prusia Orientală, ruptă de restul teritoriului german de îngustul
debușeu polonez (așa-numitul Coridor polonez), a fost una dintre cauzele
izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Mai nou, aceeași regiune, de această
dată încorporată în Rusia, a generat serioase dispute între UE și Moscova, care
solicită un coridor terestru de comunicații cu regiunea Kaliningrad (fostul
Königsberg). Și în Canada multă vreme a persistat temerea că SUA ar putea anexa
provincia Columbia Britanică, ce asigură deschiderea Canadei spre Oceanul
Pacific, pentru a obține joncțiunea cu Alaska.

5.     Definirea granițelor țării.

Graniță (sau frontieră) reprezintă limita naturală sau convențională care desparte
două state. Frontiera de stat a fost definită în multe feluri, una din cele mai concise
definiții o consideră ca fiind o limită juridică în cadrul căreia statul își exercită
suveranitatea sa deplină și exclusivă, iar națiunea dreptul său la autodeterminare.
Potrivit dreptului internațional, teritoriul unui stat cuprinde solul, subsolul, apele
precum și spațiul aerian de deasupra solului și apelor.
Cu scopul controlului la graniță, aeroporturile și porturile maritime sunt
considerate ca granițe.
Pentru ca oamenii să treacă granițele sunt, uneori, necesare pașapoarte, vize, sau
alte forme de identitate.
Pentru transportarea mărfurilor peste o graniță este necesar să se plătească taxe
vamale, care sunt încasate de ofițeri vamali.