Sunteți pe pagina 1din 14

1

Etica sapt 7

Iatrogenii

Termenul de „iatrogenie” vine de la grecescul iatros – vindecator, medic, si genos – cu


sensul de „produs de”, „facut de”. In opinia lui Predescu V (1990) iatrogenia este o stare
psihica reactiva determinata de atitudinea gresita a medicilor si a personalului sanitar. In
sensul cel mai larg „iatrogenic” inseamna indus de medic, iar alaturarea paradoxala boala
iatrogena se refera la acele boli care rezulta din tratamentul medical profesional si despre care
se presupune ca nu ar fi aparut daca aceste terapii nu ar fi fost aplicate. Termenul de
„iatrogenie” este extins nu doar la activitatile desfasurate de medic propriu zis, ci si de cele
efectuate de alte persoane calificate ca terapeuti, asistente medicale, tehnicieni, si chiar
psihologi.

Exista discutii importante daca termenul de „iatrogenie” nu ar trebui extins si asupra acelora
care practica diferite alte modalitati de interventie terapeutica, celor care administreaza si
intretin sisteme medicale, asistentilor sociali sau celor care administreaza tratamente acelora
care nu si le pot administra singuri. Astfel, un bunic care administreaza gresit antitermice
unui nepot poate fi considerat ca un inductor al unei iatrogenii desi nu are nici o legatura cu
sistemul medical.

Dificultati in definirea termenului „iatrogenie” sunt provocate de extensia nelimitata pe care


ideea de terapie a capatat-o in societatea moderna. Orice actiune sau inactiune a unui medic
poate fi urmata de o boala iatrogena cu consecinte dintre cele mai diverse atat in planul
manifestarilor clinice, cat si asupra starii de sanatate. Astfel, folosirea unui instrumentar
2

infectat de catre chirurg poate conduce la o boala infectioasa grava, peritonita sau moarte, dar
si folosirea siliconului in chirurgia estetica poate conduce in cazul unei sarcini la
imposibilitatea de a alapta pentru pacienta care si-a facut mamoplastie. Evident ca si aceasta
situatie poate fi considerata tot o iatrogenie. Omniprezenta medicului si tratamentului in
societatea contemporana i-au determinat pe unii autori sa scrie ca „durerea, disfunctia,
handicapul si chinurile rezultate din interventiile tehnice medicale rivalizeaza cu morbiditatea
datorata traficului si accidentelor industriale si chiar cu cea rezultata din stari de razboi
facand din impactul medicinii una din cele mai raspandite epidemii ale timpului nostru (Ivan
Illich). Acelasi autor pretinde ca cel putin 20% din persoanele care intra intr-un spital va
contacta o boala iatrogena. Cele mai multe iatrogenii se datoreaza evident medicamentelor si
reactiilor adverse ale acestora, multi autori afirmand chiar ca bolile iatrogene produse de
medicamente se datoreaza in primul rand supramedicatiei si exagerarii importantei folosirii
medicamentelor. Unii autori ca Mendelsohn au atras atentia asupra fenomenului de
supramedicalizare a vietii, adica a faptului ca pacientii cer in mod exagerat si inutil sprijinul
si asistenta medicului pentru fapte sau afectiuni banale (mici dureri, oboseala, viroze usoare).

In opinia lui Jeammet Ph, Reynaud M si Consoli SM (1996) proasta abordare terapeutica,


incompletul abord terapeutic, incapacitatea medicului de a comunica programul terapeutic pe
intelesul bolnavului fara ca acest lucru sa ii creeze anxietati suplimentare sunt tot atatea surse
de tulburari iatrogene. Aceiasi autori arata ca in ceea ce priveste palierul diagnostic
superficialitatea medicului sau solicitarea exagerata de examene de laborator pot determina
pacientul la exagerarea simptomatologiei si la transformarea unor simptome banale in
ipostaze patologice: pacientul completeaza boala pana la un nivel la care crede ca va fi luat in
serios. Libih S (1968) vorbeste despre iatrogenie negativa adica acea iatrogenie generata de
lipsa informatiilor pe care medicul le ofera pacientilor. Tacerea sau vorbirea eliptica are un
puternic efect psihotraumatizant subliniat de aparitia rapida a unei patologii de dezvoltare.
Crearea grupurilor Balint a modificat situatia in unele tari.

Marele clinician Babinski a sesizat, studiind tulburarile senzitive si motorii ale isteriei,


posibilitatea inducerii acestora la anumite persoane mai usor sugestionabile, atunci cand
medicul „persevereaza” in cautarea cu orice pret a simptomelor. Si in zilele noastre,
ermetismul sau exprimarea sofisticata a unor medici in fata bolnavilor, absenta unui contact
corespunzator cu acestia, necunoasterea psihologiei subiectului si incapacitatea de a-i anticipa
reactiile, pronuntarea unor cuvinte „la intamplare” de catre cadrele medii cu ocazia efectuarii
3

unor interventii banale (hemoleucograma, electrocardiograma, etc.) reprezinta situatii care, pe


un teren psihologic predispus, pot genera reactii de amploare nebanuita (nevrotica si
psihotica). Se pare ca persoanele care prezinta unele tulburari (mai ales functionale, dar si
organice) in sfera cardio-vasculara sunt mai vulnerabile la iatrogenie (English si Finch,
1964). De asemenea, teama de actul medical, nivelul intelectual si cultural scazut pot
interfera practic in orice etapa a relatiei medic-bolnav (anamneza, examen psihic, examen
somatic, analiza de laborator, explorari functionale etc.), la care se adauga informatiile
medicale furnizate de mass-media, mult prea „bine” cunoscutele prospecte si agende
medicale.

Rezultatul unor asemenea interferente cu efect negativ asupra pacientului (sau viitorului
pacient) este aparitia bolilor iatrogene, afectiuni cu evident mecanism psihosomatic.
Accesibilitatea crescuta a populatiei la actul medical si la unitatile medicale inalt specializate,
ca de altfel si numarul mare de prescriptii medicamentoase, reprezinta alte premise ale
iatrogeniilor. Se poate distinge (dupa Rindasu GE) intre: iatrogenii de spital, de explorare,
induse, chirurgicale, medicamentoase. In cazul ultimei clase, trebuie facuta deosebirea intre
reactiile adverse si posibilele iatrogenii, printr-o alegere terapeutica nejudicioasa (lipsa de
informare, neglijenta, sub- sau supraapreciere etc. din partea medicului).

In psihiatrie numarul iatrogeniilor este la fel de ridicat ca si in celelalte specialitati desi


psihiatrul – bun cunoscator al psihologiei medicale – ar trebui sa aiba un potential iatrogenic
minim. In opinia lui Ey H cele patru principii deontologice care ar duce la disparitia
iatrogeniei sunt: a sti, a alege, a trata si a respecta. Este de mentionat numarul relativ mare
de stari depresive, iatrogene, consecutive unor terapii medicamentoase.

Eugenia, denumită și eugenism sau eugenetică[1], este o teorie socială care susține


îmbunătățirea geneticii umane prin diferite mijloace de intervenție. Scopurile declarate sunt
acelea de a crea oameni mai sănătoși, mai inteligenți, economisirea resurselor societății și
curmarea suferinței umane. Metodele inițiale de atingere a acestor scopuri se bazau pe
alimentație selectivă, dar cele moderne se concentrează pe controale parentale, analizele
fetușilor, consiliere genetică, controlul sarcinilor, fertilizare in vitro și inginerie genetică.
4

Cuprins

 1Apariția
 2Istorie
o 2.1Origine și dezvoltare

 3Eugenia actuală
o 3.1Eugenia liberală
o 3.2Eugenia ca politică de stat

 4Note
 5Legături externe

Apariția[modificare | modificare sursă]

Criticii susțin că eugenia este imorală, și că este o pseudoștiință. Istoric, eugenia s-a folosit ca
justificare pentru măsuri coercitive discriminatorii susținute de anumite state,
precum sterilizare forțată a persoanelor cu defecte genetice, omorârea persoanelor cu
afecțiuni grave, și chiar, în anumite cazuri, genocid asupra raselor privite ca inferioare.

Eugenia (din greacă ευγένη eugenes 'bine născut' format din eὖ eu, 'bun, bine' și γένος genos,


'rasă, stoc, rudă')[2][3] este un set de credințe și practici care are drept scop îmbunătățirea
calității genetice a unei populații umane.[4][5] Definiția exactă a eugeniei a fost o chestiune de
dezbatere, deoarece termenul a fost inventat de Francis Galton în 1883. Conceptul precede
această denumire, Platon sugerând aplicarea principiilor de reproducere selectivă la om în
jurul anului 400 î.e.n.[6]

Frederick Osborn, în articolul din 1937, "Dezvoltarea unei filozofii eugenice",[7] a încadrat-o
ca o filozofie socială - adică o filozofie cu implicații pentru ordinea socială. Această definiție
nu este acceptată universal. Osborn pledează pentru rate mai mari de reproducere sexuală la
persoanele cu trasaturi dorite (eugenie pozitivă) sau la rate reduse de reproducere sexuală și
sterilizare a persoanelor cu trăsături mai puțin dorite sau nedorite (eugenie negativă).

Alternativ, selecția genelor, mai degrabă decât "selecția de oameni", a fost posibilă recent
prin progresele înregistrate în editarea genomului, [8] conducând la ceea ce se numește uneori
eugenia liberală, cunoscută și sub denumirea de eugenia nouă, neo-eugenia sau eugenia
consumatorului.
5

În timp ce principiile eugenice au fost practicate încă din istoria veche în Grecia antică,
istoria modernă a eugeniei a început la începutul secolului al XX-lea, când a apărut o mișcare
populară de eugenie în Marea Britanie[9] și s-a răspândit în multe țări, inclusiv Statele
Unite, Canada[10] și majoritatea țărilor europene. În această perioadă, ideile eugenice au fost
adoptate în spectrul politic. În consecință, multe țări au adoptat politici eugenice cu intenția
de a îmbunătăți calitatea stocurilor genetice ale populației lor. Astfel de programe includeau
atât măsuri "pozitive", cum ar fi încurajarea persoanelor considerate deosebit de "potrivite"
pentru reproducere, cât și măsuri "negative", cum ar fi interdicțiile de căsătorie și sterilizarea
forțată a persoanelor considerate improprii reproducerii. Persoanele considerate nepotrivite
pentru a se reproduce au inclus adesea persoane cu dizabilități mentale sau fizice, persoane
care au înregistrat scoruri scăzute ale diferitelor teste IQ, criminali și deviatori și membri ai
grupurilor minoritare defavorizate. Mișcarea de eugenie a fost asociată negativ
cu Germania nazistă și cu Holocaustul, când mulți dintre inculpații de la procesele de la
Nürnberg au încercat să-și justifice abuzurile față de drepturile omului, susținând că există o
diferență mică între programele eugeniei naziste și programele de eugenie din S.U.A.[11] În
deceniile care au urmat celui de-al doilea război mondial, odată cu instituirea drepturilor
omului, multe țări treptat au început să renunțe la politicile de eugenie, deși unele țări
occidentale, printre care Statele Unite, au continuat să efectueze sterilizări forțate.

Începând cu anii 1980 și 1990, când au fost puse la dispoziție noi procedee de reproducere
asistată, cum ar fi surrogarea gestațională (mame purtătoare), disponibilă din 1985,
diagnosticul genetic preimplantat (disponibil din 1989) și transferul citoplasmatic (disponibil
din 1996), a apărut teama de o posibilă revigorare a eugenismului și o lărgire a decalajului
dintre bogați și săraci.

O critică majoră a politicilor de eugenie este că, indiferent dacă sunt folosite politici
"negative" sau "pozitive", ele sunt susceptibile de a fi abuzate, deoarece criteriile de selecție
sunt determinate de oricare dintre grupurile care se află la putere politică în perioada
respectivă. Mai mult, eugenia negativă, în special, este considerată de mulți ca fiind o
încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, care includ dreptul la reproducere. O altă
critică constă în faptul că politicile eugenice duc în cele din urmă la o pierdere a diversității
genetice, ducând la depresia endogamică din cauza variațiilor genetice mai mici.

Istorie[modificare | modificare sursă]
6

Francis Galton a fost un eugenist timpuriu, el inventând acest termen.[12]

Origine și dezvoltare[modificare | modificare sursă]

Conceptul eugeniei pozitive pentru a produce ființe umane mai bune a existat cel puțin de
când Platon a sugerat împerecherea selectivă pentru a produce o clasă de paznici.[13]

Prima eugenie negativă formală, care este o prevedere legală împotriva nașterii ființelor
umane inferioare, a fost promulgată în cultura occidentală de către Consiliul Creștin al lui
Agde în 506, care a interzis căsătoria între veri.[14]

Această idee a fost promovată și de William Goodell (1829-1894), care a pledat pentru
castrarea și spionarea celor nebuni.[15][16]

Ideea unui proiect modern de îmbunătățire a populației umane printr-o înțelegere statistică a
eredității folosită pentru încurajarea unei bune reproduceri a fost inițial dezvoltată de Francis
Galton și, inițial, a fost strâns legată de darwinism și teoria sa de selecție naturală.[17] Galton
citise teoria evoluției vărului său Charles Darwin care urmărea să explice dezvoltarea
speciilor de plante și animale și dorea să o aplice oamenilor. Pe baza studiilor sale biografice,
Galton considera calitățile umane dorite ca fiind trăsături ereditare, deși Darwin nu a fost de
acord cu această elaborare a teoriei sale.[18] În 1883, la un an după moartea lui Darwin, Galton
a dat cercetării sale un nume: eugenie.[19] Galton a definit eugenismul drept "studiul tuturor
agenților aflați sub control uman care pot îmbunătăți sau afecta calitatea rasială a generațiilor
viitoare". Odată cu introducerea geneticii, eugenia se bazează pe o ideologie a
determinismului genetic în care caracterul uman se datorează genelor neafectate de educație
sau de condițiile de viață. Mulți dintre geneticienii timpurii nu erau darwinieni, iar teoria
evoluției nu era necesară pentru politicile de eugenie bazate pe determinismul genetic. De-a
lungul istoriei sale recente, eugenia a rămas controversată.
7

Charles Darwin a recunoscut problema tendințelor disgenice (proliferarea persoanelor cu


trăsături care dăunează bunăstării umane) de reproducere și pericolele posibilelor soluții.
Darwin a susținut că programele de asistență socială pentru săraci și bolnavi sunt morale, dar
și un pericol pentru populațiile viitoare dacă încurajează persoanele cu boli congenitale grave
și trasaturi ereditare precum niveluri scăzute de control impuls, inteligență sau empatie de a
reproduce la rate mai mari decât alte persoane din populație. Acest aspect a fost explorat
inițial de Hermann Mueller, și discutat de biologul evoluționar John Tooby. Darwin s-a temut
de faptul că în națiunile dezvoltate "membrii societății fac greșeli, iar cei degradați și adesea
viciați tind să se reproducă într-un ritm mai rapid decât membrii providențiali și, în general,
virtuoși". Cercetătorii din domeniul inteligenței recunosc efectul așa-numit Flynn, care se
referă la creșterea IQ-ului în întreaga lume, dar susțin că în țările dezvoltate acesta scade:
persoanele cu mai multă educație și venituri (corelate cu inteligența superioară) tind nu numai
să aibă mai puțini copii, ci și să întârzie reproducerea în urmărirea altor obiective.

Preocuparea principală a primilor eugeniști, precum Karl Pearson și Walter Weldon de la


University College London, au fost factorii de inteligență percepută, considerată ca fiind
corelează cu clasa socială. În discursul său "Darwinism, progres medical și eugenie", Karl
Pearson echivalează eugenismul cu medicina. Unele zone ale medicinei care nu sunt
recunoscute de obicei ca eugenice afectează fondul genelor umane. Acestea includ
sterilizarea și tehnicile chirurgicale care permit funcționarea organelor reproducătoare. Chiar
și medicamentele care nu implică în mod direct organele de reproducere pot modifica fondul
de gene. Anomaliile genetice la astfel de persoane sunt astfel duplicate, modificând fondul
genetic. Pe această bază astfel de practici sunt acceptate pe scară largă ca procese eugenice
mai radicale.

Eugenia a devenit o disciplină academică în numeroase colegii și universități și a primit


finanțare din mai multe surse.[20] Au fost formate organizații pentru a câștiga sprijinul public
și atitudinea lor față de valorile eugenice responsabile la părinți, inclusiv Societatea Britanică
de Educație Eugenică din 1907 și Societatea Americană de Eugenie din 1921. Ambele au
căutat sprijinul preoților și au modificat mesajul lor pentru a satisface idealurile religioase.
[21]
 În 1909, clericii anglicani William Inge și James Peile au scris la Societatea Britanică de
Educație Eugenică. Inge a fost invitat la Conferința Internațională de Eugenie din 1921, care
a fost, de asemenea, susținută de Arhiepiscopul Catolic Roman din New York, Patrick Joseph
Hayes.
8

Trei Conferințe Internaționale de Eugenie au avut loc la nivel mondial pentru eugeniști cu
reuniuni în 1912 la Londra și în 1921 și 1932 în New York. Politicile eugenice au fost inițial
implementate la începutul anilor 1900 în Statele Unite.[22] De asemenea, a avut rădăcini în
Franța, Germania și Marea Britanie.[23] Mai târziu, în anii 1920 și 1930, politica eugenică de
sterilizare a unor pacienți psihiatri a fost pusă în aplicare în alte țări, inclusiv în Belgia,
[24]
 Brazilia,[25] Canada,[26] Japonia și Suedia.

Pe lângă faptul că a fost practicată în mai multe țări, eugenia a fost organizată pe plan
internațional prin intermediul Federației Internaționale a Organizațiilor Eugenice. Aspectele
sale științifice au fost realizate prin intermediul unor organisme de cercetare precum Institutul
Kaiser Wilhelm de Antropologie, Ereditate umană și Eugenie, Institutul Cold Spring Harbour
Carnegie pentru Evoluția Experimentală  și Biroul de Evidență Eugenică. Din punct de
vedere politic, mișcarea a susținut măsuri precum legile de sterilizare. În dimensiunea ei
morală, eugenia a respins doctrina că toate ființele umane se nasc egale și a redefinit valoarea
morală pur și simplu în ceea ce privește capacitatea genetică. Elementele sale rasiste au
cuprins urmărirea unei arii genetice pure, "rasa nordică" sau "ariană", și eventuala eliminare a
raselor "nepotrivite".

Criticii timpurii ai filosofiei eugeniei au inclus sociologul american Lester Frank Ward,
[27]
 scriitorul englez G. K. Chesterton, antropologul germano-american Franz Boas și
scoțianul pionier în tuberculoză și autor Halliday Sutherland. Articolul din 1913 al lui Ward,
"Eugenics, Euthenics, and Eudemics", cartea lui Chesterton din 1917, Eugenics and Other
Evils, și articolul din 1916 al lui Boas, "Eugenics" (publicat în The Scientific Monthly),[28] au
fost extrem de critice față de mișcarea rapidă în creștere. Sutherland a identificat eugeniștii ca
fiind un obstacol major în eradicarea și vindecarea tuberculozei în adresa sa din 1917
"Consumul: cauza și vindecarea", și critica eugeniștilor și neomaltusienilor în cartea sa din
1921, Controlul nașterii, a determinat pe eugenistul Marie Stopes să îi intenteze un proces de
calomnie. Mai mulți biologi au fost, de asemenea, antagoniști ai mișcării eugeniei, inclusiv
Lancelot Hogben. Alți biologi, precum J. B. S. Haldane și R. A. Fisher, au exprimat
scepticismul în convingerea că sterilizarea "defectivilor" ar duce la dispariția unor trăsături
genetice nedorite.

Printre instituții, Biserica Catolică a fost un adversar al sterilizărilor impuse de stat.


[29]
 Încercărilor Societății Educaționale Eugenice de a convinge guvernul britanic să
legalizeze sterilizarea voluntară s-au opus catolicii și Partidul Laburist. Societatea Americană
de Eugenie a câștigat inițial unii susținători catolici, dar sprijinul catolic a scăzut după
9

enciclica papală din 1930, Casti connubii. Prin aceasta, Papa Pius al XI-lea a condamnat în
mod explicit legile sterilizării: "Magistrații publici nu au nicio putere directă asupra trupurilor
supușilor lor; prin urmare, acolo unde nu a avut loc nicio crimă și nu există nicio cauză pentru
pedeapsă gravă, nu pot face rău direct, fie din motive de eugenie, fie din orice alt motiv."[30]

Ca mișcare socială, eugenia a atins cea mai mare popularitate în primele decenii ale secolului
XX, când a fost practicată în întreaga lume și promovată de guverne, instituții și indivizi
influenți. Multe țări au adoptat diverse politici de eugenie, [31] printre care: proiecții genetice,
controlul nașterilor, promovarea ratelor natalității diferențiate, restricțiile de căsătorie,
segregarea (segregarea rasială și sechestrarea bolnavilor mintali), sterilizarea obligatorie,
avorturile forțate sau sarcini forțate, culminând în genocid.

Eugenia actuală[modificare | modificare sursă]

Începând din anii 1980, ingineria genetică a fost folosită pe scară largă pentru a modifica
genetic organisme și alimente.[32]

Practica testelor genetice prenatale identifică gene sau markeri genetici nedorite. Părinții
potențiali pot alege să continue sarcina sau să renunțe la făt. Odată cu apariția diagnosticului
genetic de preimplantare, părinții potențiali pot alege să utilizeze fertilizarea in vitro și apoi
să testeze celulele timpurii ale embrionilor creați pentru a identifica embrionii cu gene pe care
le preferă sau pe care să le evite. Din cauza preocupărilor legate de eugenie, consilierea
genetică se bazează pe o politică de „non-directivitate” pentru a se asigura respectarea
autonomiei reproductive. Argumentul pentru acest serviciu de consiliere este că ar trebui să
echilibrăm autonomia parentală cu autonomia copilului în viitor. [33] Specialiștii încă nu au dat
un răspuns clar la întrebarea dacă aceste practici ar trebui să fie considerate practici eugenice,
sau dacă este moral.

Acum este posibil să se diagnosticheze un număr de boli induse genetic. Unele boli rezultă
dintr-un defect într-o singură genă, în timp ce altele implică un număr de gene. Screening-ul
pentru anomalii genetice este un proces relativ simplu, pe baza unui profil genetic,
informațiile genetice care pot afecta alegerea unui partener de căsătorie, și monitorizarea
sarcinii. Deciziile luate în aceste cazuri au implicații eugenice.[34]

Eugenia liberală[modificare | modificare sursă]

Noua eugenie susține utilizarea tehnologiilor reproductive și genetice pentru îmbunătățirii


caracteristicilor și capacităților umane în funcție de preferințele părinților, fără intervenția
10

statului. Termenul „eugenie liberală” a fost inventat de bioeticianul Nicholas Agar, dar din
2000 este preferat termenul „eugenia libertariană” în ideea unei intervenții minimale a
statului.[35]

Avocații eugeniei liberale subliniază patru diferențe principale față de eugenia din trecut: este
individuală și privată (fără intervenția statului), este opțională, presupune pluralismul de
valoare (diversitatea), și calitatea științei.[36]

Dov Fox, profesor de drept la Universitatea din San Diego, susține că statul ar trebui să
mandateze practici genetice integrate sigure, eficiente și integrate funcțional.[37]

Comitetul Internațional pentru Bioetică al Națiunilor Unite susține eugenismul liberal, care


nu trebuie confundat cu problemele etice ale mișcărilor de eugenie din secolul XX, dar
contestatarii susțin că astfel dispare ideea egalității umane și se permite discriminarea și
stigmatizarea împotriva celor care nu doresc sau nu au posibilități financiare.[38]

Eugenia ca politică de stat[modificare | modificare sursă]

Unele legi de stat necesită screening-ul obligatoriu al nou-născuților pentru hipotiroidism și


fenilcetonurie care pot provoca retard mintal. Multe state impun, de asemenea, screening
pentru alte tipuri de tulburări metabolice moștenite.[34]

În ambele jurisdicții din Cipru există o politică de screening, prenatal și pentru avort menită


să reducă incidența talasemiei, obținându-se rezultate semnificative. Testele pentru genă sunt
obligatorii pentru viitorii miri, înainte de căsătoria religioasă.[39]

În China, legea căsătoriei din 1950 stipulează că „impotența, boala venerică, tulburarea
mentală și lepra”, precum și orice alte afecțiuni considerate de știința medicală ca făcând o
persoană nepotrivită să se căsătorească, sunt motive pentru interzicerea căsătoriei. Legea din
2001 impune în prezent doar aprobarea unui medic.[40] În diferite provincii s-au adoptat legi
care împiedică reproducerea anumitor persoane, precum cei retardați mintal.] Conform legii
privind îngrijirea sănătății materne și a sugarilor din China (1994), considerată drept „legea
eugenică” în Occident, tinerii cu boli genetice au fost lăsați să se căsătorească numai dacă
sunt sterilizați sau sunt de acord să utilizeze o altă formă de contracepție pe termen lung.[41]

În Rusia, președintele Asociației Psihiatrice Independente din Rusia, Yuri Savenko,


justifică sterilizarea forțată a femeilor, care se practică în casele de asistență psihoneurologică
spunând că „este nevoie de un control mai strict și mai deschis pentru practica eugeniei
11

preventive, care este, în sine, justificabilă”. În 1993, ministrul sănătății a aprobat procedura
de avort forțat și sterilizare a femeilor cu handicap.[36]

În Israel, Dor Yeshorim este un program de screening care încearcă să reducă incidența mai
multor boli, fiind comparat cu eugenismul liberal.[42]

În Statele Unite, părinții pot alege să afle sexul cromozomului fătului prin amniocenteză sau
prin creșterea numărului de teste de sânge din primul trimestru. În Marea Britanie,
dimpotrivă, părinții de obicei nu află sexul fătului până la naștere, o politică pusă în aplicare
de către Autoritatea pentru Fertilitate și Embriologie umană (HFEA), cu scopul de a evita
discriminarea pe sexe și de a susține linia dintre intervenția genetică pentru boală și trăsături
non-boală. Criticii selecției sexului evidențiază o părtinire puternică în favoarea copiilor de
sex masculin. În China și India normele și practicile culturale încă favorizează în mod decisiv
bărbații, rezultând dezechilibre semnificative ale raportului de sex.[43]

Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ DEXonline: eugenetică

2. ^ „εὐγενής”. Greek Word Study Tool. Medford, Massachusetts: Tufts


University. 2009. Accesat în 19 octombrie 2017.
3. ^ „γένος”.  Greek Word Study Tool.  2009. Accesat în 19 octombrie 2017.

4. ^ „Eugenics”. Unified Medical Language System (Psychological Index Terms).


Bethesda, Maryland: National Library of Medicine. 2009. Arhivat din original la 16
octombrie 2010. Accesat în 19 octombrie 2017.
5. ^ Galton, Francis (iulie 1904). „Eugenics: Its Definition, Scope, and Aims”. The
American Journal of Sociology. X (1):
82. Bibcode:1904Natur..70...82.. doi:10.1038/070082a0. Arhivat din original la 3
noiembrie 2007. Accesat în 27 decembrie 2010.
6. ^ SetThings (6 noiembrie 2017). „Eugenia – Origini”. SetThings.com. Accesat în 15
februarie 2018.
7. ^ Osborn, Frederick (iunie 1937). „Development of a Eugenic
Philosophy”. American Sociological Review. 2 (3): 389–397.  doi:10.2307/2084871.
8. ^ Reis, Alex; Hornblower, Breton; Robb, Brett; Tzertzinis, George
(2014). „CRISPR/Cas9 and Targeted Genome Editing: A New Era in Molecular
Biology”. NEB Expressions. New England Biolabs (I). Accesat în 8 iulie 2015.
12

9. ^ Hansen, Randall; King, Desmond (1 ianuarie 2001). „Eugenic Ideas, Political


Interests and Policy Variance Immigration and Sterilization Policy in Britain and
U.S”. World Politics.  53(2): 237–
263. doi:10.1353/wp.2001.0003. JSTOR 25054146.
10. ^ „Sterilization of Unfit Advocated – Feeble-minded Increasing at Disproportionate
Rate in Canada – Case for Ungenics”. The Montreal Gazette. 14 noiembrie 1933.
Accesat în 19 octombrie 2017 – via News.Google.com.
11. ^ Bashford, Alison; Levine, Philippa (3 august 2010).  The Oxford Handbook of the
History of Eugenics. Oxford University Press. p. 327. ISBN 9780199706532.
12. ^ Galton, Francis (1874).  „On men of science, their nature and their
nurture”. Proceedings of the Royal Institution of Great Britain.  7: 227–236.
13. ^ „Eugenics”. Stanford Encyclopedia of Philosophy. Center for the Study of
Language and Information, Stanford University. 2 iulie 2014. Accesat în 2 ianuarie
2015.
14. ^ Giles, Frances (2010) Marriage and the Family in the Middle Ages New York:
Harper Collins. p.ii ISBN: 9780062016737
15. ^ Goodell, William (1881). „Clinical Notes on the Extirpation of the Ovaries for
Insanity”. The American Journal of Insanity. Utica, New York: State Lunatic
Asylum. XXXVIII. Accesat în 2 mai 2015.
16. ^ Dowbiggin, Ian Robert (2003) [1997]. „A Confusing Wildness of
Recommendations: G. Alder Blumer, Eugenics, and U.S. Psychiatry, 1880–
1940”.  Keeping America Sane: Psychiatry and Eugenics in the United States and
Canada 1880–1940. Cornell University Press. ISBN 0-8014-8398-0. Accesat în 2
mai 2015.
17. ^ Bowler, Peter J., Evolution: The History of an Idea, 3rd Ed., University of
California Press, 2003, pp. 308–310.
18. ^ Hansen, Randall (2005). „Eugenics”. În Gibney, Matthew J.; Hansen,
Randall. Eugenics: Immigration and Asylum from 1990 to Present. ABC-CLIO.
Accesat în 23 septembrie 2013.
19. ^ James D., Watson; Berry, Andrew (2009).  DNA: The Secret of Life. Knopf.

20. ^ Allen, Garland E. (2004). „Was Nazi eugenics created in the US?”. EMBO


Reports. 5(5): 451–452. doi:10.1038/sj.embor.7400158. PMC 1299061  .
13

21. ^ Baker, G. J. (2014).  „Christianity and Eugenics: The Place of Religion in the
British Eugenics Education Society and the American Eugenics Society, c.1907–
1940”.  Social History of Medicine. Oxford University Press. 27  (2): 281–
302. doi:10.1093/shm/hku008. PMC 4001825  . PMID 24778464. Accesat în 15
iunie 2015.
22. ^ Barrett, Deborah; Kurzman, Charles (octombrie 2004). „Globalizing Social
Movement Theory: The Case of Eugenics” (PDF). Theory and Society. 33 (5): 487–
527. doi:10.2307/4144884.
23. ^ Hawkins, Mike (1997).  Social Darwinism in European and American Thought.
Cambridge University Press. pp. 62, 292. ISBN 0-521-57434-X.
24. ^ „The National Office of Eugenics in Belgium”. Science. 57 (1463): 46. 12
ianuarie 1923. Bibcode:1923Sci....57R..46.. doi:10.1126/science.57.1463.46.
25. ^ dos Santos, Sales Augusto; Hallewell, Laurence (ianuarie 2002). „Historical Roots
of the 'Whitening' of Brazil”. Latin American Perspectives. 29  (1): 61–
82. doi:10.1177/0094582X0202900104.
26. ^ McLaren, Angus (1990). Our Own Master Race: Eugenics in Canada, 1885–1945.
Oxford University Press. ISBN 978-0-7710-5544-7.[necesită  pagina]
27. ^ Ferrante, Joan (1 ianuarie 2010). Sociology: A Global Perspective. Cengage
Learning. pp. 259 ff. ISBN 978-0-8400-3204-1.
28. ^ Turda, Marius (2010). „Race, Science and Eugenics in the Twentieth Century”. În
Bashford, Alison; Levine, Philippa. The Oxford Handbook of the History of
Eugenics. Oxford University Press. pp. 72–73. ISBN 0-19-988829-9.
29. ^ Congar, Yves M.-J. (1953). The Catholic Church and the Race Question (pdf).
Paris, France: UNESCO. Accesat în 3 iulie 2015.
30. ^ Pope Pius XI. „Casti connubii”.

31. ^ Ridley, Matt (1999). Genome: The Autobiography of a Species in 23 Chapters. New


York: HarperCollins. pp. 290–291. ISBN 978-0-06-089408-5.
32. ^ „Eugenia actuală”. SetThings.com. 9 mai 2019. Accesat în 28 septembrie 2019.

33. ^ „Eugenics”. stanford  (în engleză). Goering Sara. 2014. Accesat în 28 septembrie


2019.
34. ^ a b Harding, John (2012).  „Beyond Abortion: Human Genetics and the New
Eugenics”. Pepperdine Law Review. 18 (3).
14

35. ^ Agar, Nicholas (2004).  Liberal Eugenics: In Defence of Human Enhancement.


Malden, SUA:  Wiley-Blackwell.
36. ^ a b Sfetcu, Nicolae (2018). „Evoluția și etica
eugeniei”. ReserachGate. doi:10.13140/RG.2.2.27933.41449. ISBN 978-606-033-
149-0.
37. ^ Fox, Dov (2012). „The Illiberality of Liberal Eugenics”. SSRN Scholarly Paper.

38. ^ „Report of the IBC on Updating Its Reflection on the Human Genome and Human
Rights” (PDF) (în engleză). International Bioethics Committee. 2015. Accesat în 28
septembrie 2019.
39. ^ Ioannou, Panayiotis (1999). The Ethics of Genetic Screening. Springer.

40. ^ McMillan, Joanna (2006). Sex, Science and Morality in China. Taylor & Francis.

41. ^ Bobrow, M. (1995). „Redrafted Chinese Law Remains Eugenic”.  Journal of


Medical Genetics . 32  (6): 409. doi:10.1136/jmg.32.6.409.
42. ^ Sfetcu, Nicolae (2018). Eugenia - Trecut, Prezent, Viitor. MultiMedia
Publishing. ISBN 978-606-9016-47-3.
43. ^ Davis, Dena (2009). Genetic Dilemmas: Reproductive Technology, Parental
Choices, and Children’s Futures. Oxford: Oxford University Press.