Definirea stării de sănătate şi a stării de boală.

Se utilizează în literatura de specialitate mai multe definiţii pentru a caracteriza starea de

sănătate.
Singura definiţie citată ca acceptabilă în toată literatura de specialitate este cea cuprinsă în
Constituţia O.M.S. (1946):
"Sănătatea este starea de bine din punct de vedere fizic, mintal şi social, ea nu înseamnă numai
absenţa bolii sau a infirmităţii".

Această definiţie are trei atribute care trebuie subliniate:

 reprezintă un deziderat, o aspiraţie, fapt acceptat de toată lumea;
 responsabilitatea întregii societăţi în vederea realizării ei;
 prezintă caracterul multifactorial şi pozitiv al stării de sănătate.

Boala reprezintă o neadaptare sau o deficienţă a mecanismului de adaptare a organismului

ca şi absenţa reacţiilor la stimulii la care organismul este expus. M. Jenicek (1987)

Epidemiologii utilizează pentru definirea stării de sănătate o formulă mai simplă care constă în a
măsura prezenţa sau absenţa bolii.
Dificultatea care apare, constă în stabilirea de criterii care să definească starea de normalitate
şi cea de anormalitate.
Există trei categorii de criterii utilizate în a face distincţia între normalitate şi anormalitate:

 Normal este considerat ceea ce este comun;

 Anormalitatea este asociată noţiunii de boală;
 Starea de anormalitate poate fi tratată.

Fiecare dintre cele trei categorii prezentate mai sus au deficienţe în a realiza o departajare clară
între cele două noţiuni şi constituie un domeniu larg al cercetării medicale.

Este de remarcat că, dacă pentru diagnosticarea unei anumite boli se poate suma aproape
aritmetic prezenţa semnelor, simptoamelor şi sindroamelor, pentru diagnosticul stării de sănătate se
impune o analiză şi interpretare de sinteză, multifactorială, mai ales în ceea ce priveşte starea de
sănătate a colectivităţilor.

Evaluarea stării de sănătate a colectivităţilor presupune descrierea, măsurarea, înregistrarea,

analiza şi interpretarea caracteristicilor observate.
Descrierea caracteristicilor stării de sănătate se realizează cu ajutorul indicatorilor şi indicilor
statistici (având ca sursă studii demografice, epidemiologice, sociologice, antropologice, etc.).
Analiza şi interpretarea acestora presupune utilizarea conceptelor şi a metodelor specifice
analizei matematice (biostatisticii), epidemiologiei, sociologiei, demografiei, dreptului şi eticii.
Dimensiunile sănătăţii globale.
SĂNĂTATEA GLOBALĂ
1. Propria 2. Disponibilitatea funcţională 3. Manifestări şi trăiri legate de
percepţie a aspectele existenţiale sau
stării de propriile experienţe
sănătate
2.1. Funcţiile fizice 3.1. Durerea
Mobilitatea 3.2. Energia - vitalitatea
Activităţile zilnice 3.3. Statusul emoţional
2.2. Funcţiile şi rolurile sociale Nivel de fericire
Cu familia şi prietenii Depresia - anxietatea
Rolul major în viaţă Percepţia propriei
imagini
Recreerea 3.4. Funcţiile senzoriale
2.3. Funcţiile cognitive Vederea
Memoria Auzul
Modul de rezolvare a
problemelor
Domenii şi concepte utilizate în măsurarea stării de sănătate:
CONCEPTE ŞI DOMENII INDICATORI
Percepţia propriei sănătăţi Autoaprecierea sănătăţii; preocuparea şi
domeniile de interes asupra propriei sănătăţi
Funcţiile sociale
Relaţiile sociale Colaborarea cu ceilalţi; nivelul de participare
la viaţa comunităţii
Rolurile sociale comune Nivelul limitărilor în exercitarea rolurilor
sociale comune
Intimitate / funcţia sexuală Aprecierea satisfacerii nevoii de intimitate;
existenţa problemelor în viaţa sexuală
Comunicare / exprimare Deficienţe de vorbire sau exprimare
Funcţiile psihologice
Cognitive Atenţia; orientarea; probleme de înţelegere
Emoţionale Atitudini şi comportamente
Aspiraţii / împliniri / fericire Anxietate; depresie; fericire; împliniri;
reuşite
Funcţiile fizice
Mobilitate Deficienţe acute sau cronice

Activitate fizică Deficienţe acute sau cronice

Autoîngrijirea Deficienţe acute sau cronice
Deficienţe
Funcţiilor senzoriale Vederea; auzul
Semne de slăbiciune Relatarea de simptome sau senzaţii de natură
psihică sau fizică care nu pot fi observate
direct dar care sunt percepute cel puţin ca
discomfort.
Studiul sănătăţii publice are ca obiect de preocupare “grupul” de persoane şi nu individul. Specialistul
acţionează în cadrul unei echipe de sănătate şi investighează atât persoanele bolnave cât şi pe cele
sănătoase acordând îngrijiri integrate. Activitatea este planificată în sensul de a determina nevoile de
sănătate a colectivităţii şi de a acţiona în sensul satisfacerii pe criterii de prioritate şi eficienţă a acestora.
 Evaluarea stării de sănătate a grupului, deşi analog ca tip de raţionament cu evaluarea stării de
sănătate a individului, prezintă anumite particularităţi.

Determinismul stării de sănătate.

Factorii care influenţează starea de sănătate individuală şi colectivă sunt grupaţi în 5 categorii:

 Factori biologici, individuali;

 Stilul de viaţă personal;
 Caracteristicile mediului social şi comunitar;
 Condiţiile de habitat şi muncă;
 Condiţiile generale socio – economice, culturale şi de mediu;

O clasificare utilă a acestora este cuprinsă în tabelul de mai jos:

FACTORI
NEMODIFICABI MODIFICABILI
LI
Biologici Social Mediul Stilul de viaţă Accesul la
economici fizic servicii
Moştenirea genetică Sărăcia Calitatea Dieta Educaţie
aerului
Sexul Integrarea Locuinţa Activitatea fizică Servicii
profesională medicale
Vârsta Excluderea Calitatea Fumatul Servicii
socială apei sociale
Mediul Alcoolul Transport
social Comportamentul Odihnă
sexual
Drogurile ilicite

Interes deosebit îl prezintă în practica medicinii comunitare factorii de risc modificabili, asupra
cărora se poate interveni prin diferite programe de intervenţie la nivel de colectivitate.
Creşterea nivelului de morbiditate şi mortalitate asociată cu scăderea nivelului calităţii vieţii este
determinată de:

 Factori de risc fiziologici;

 Factori de risc comportamentali;
 Factori de risc psihosociali;
Condiţii de risc.

Morbiditate / Mortalitate
Stare de bine
Condiţii de risc:
- sărăcia (absolută sau
relativă);
- poziţie socială inferioară;
- profesie periculoasă,
stresantă (suprasolicitare,
grad scazut de iniţiativă);
- reducerea resurselor
naturale;
- efectul de seră;
- distrugerea păturii de ozon;
- discriminările (sex; rasă;
vârstă);
- polarizarea puterii
(venituri, bogăţie, statut
social, autoritate,
competitivitate,
recunoaştere publică)
Fiecare din categoriile de risc pentru starea de sănătate contribuie cu o anumită cotă la modelul
de morbiditate şi mortalitate al unei colectivităţi.
Studierea lor permite elborarea şi evaluarea politicilor sanitare precum şi a intervenţiilor
Demografie
Definiţii ale ştiinţei demografice.
Factori de risc fiziologici:
-hipertensiunea;
-dislipidemiile;
-eliberarea de hormoni de stress;
-fibrinemie crescută, etc.
Factori de risc comportamentali:
- fumatul;
- alimentaţie deficitară;
- sedentarism;
- abuzul de droguri (licite
sau ilicite);
Factori de risc psihosociali:
- însingurarea (izolarea);
- lipsa suportului social;
- relaţii sociale reduse;
- imagine proprie rea;
- autoblamare;
- percepţie rea asupra
sănătăţii;
- absenţa aspiraţiilor.
 Demografia “ ştiinţa socială care studiază populaţia omenească, fenomenele şi procesele care au
loc în cadrul ei, în vederea determinării numărului populaţiei, a repartizării ei geografice, a structurii şi
mişcării ei şi a identificării legilor care îi stau la bază, precum şi a tendinţelor de dezvoltare.”(C. Ionescu)
Demografie - ştiinţă având ca obiect de studiu cantitativ populaţiile umane, variaţiile lor şi starea
lor. (Noveu Petit Larousse - 1971)

Demografie - Ştiinţa economico-socială care studiază structura şi dinamica fenomenelor,

evenimentelor ce au loc în sânul unei populaţii definite, legăturile cauzale multifactoriale, determinate sau
adjuvante, care imprimă sensul tendinţelor acestor fenomene. (Petru Mureşan)

Demografia este o ştiinţă având ca obiect studiul populaţiei umane, tratând dimensiune ei,
structura ei, evoluţia ei şi caracterele ei generale, anvizajate în principal dintr-un punct de vedere
cantitativ. (Petru Mureşan).

Demografie - “ Studiu statistic al colectivităţilor umane şi a raporturilor de influenţă asupra lor de

către diverşi factori”. (Etienne Desanti).

Demografia - (grec. demos = popor / graphos = scriere) “ramură a statisticii având ca obiect
studiul transformărilor în numărul şi structura unei populaţii (toate procesele privind naşterile, decesele
sau deplasările populaţiei) condiţionate de fenomenele social-economice ale societăţii”. (T. Ilea).

Definiţii ale statisticii demografice.

Statistica demografică (statistica populaţiei), ramură a statisticii sociale având ca obiect

metodele de observare, prelucrare şi analiză statistică a datelor privind fenomenele şi procesele de masă,
care au loc în cadrul populatiei. Statistica demografică furnizează demografiei, pe de o parte, datele
statistice culese, prelucrate şi analizate în mod corespunzător, iar pe de alta parte, principalele metode pe
care demografia le foloseşte în vederea realizării sarcinilor sale de cunoaştere. (Dr. C. Ionescu).

Statistica demografică - ramură a statisticii economico-sociale, care se ocupă cu obţinerea,

analiza şi sinteza informaţiilor privind evenimentele, fenomenele din sânul unei populaţii în structura şi
dinamica lor. (Petru Mureşan)

Definirea principalelor structuri din demografie.

Abordând studiului demografiei trebuie realizat în cadrul unei priviri generale asupra definiţiilor
structurilor interne ale acesteia, componente utilizate în metodologia măsurării şi interpretării stării de
sănătate a grupărilor populaţionale.

Populaţia (umană): “grup de persoane constituit în raport cu o caracteristică oarecare”.

Populaţia statistică: “colectivitate de unităţi statistice, în sens abstract, în care acţionează legi
statistice”.
Eveniment demografic: “unităţi statistice în demografie reprezentând cazul de naştere, deces,
căsătorie, divorţ”.
Fenomen demografic:” reprezintă o masă de evenimente demografice”.
Cohorta: “noţiunea de cohortă reprezintă totalitatea persoanelor care în demersul unui anumit
interval de timp au trăit unul şi acelaşi eveniment demografic (naşterea, căsătoria, etc.).
Generaţia: “cohortă specială cuprinzând persoanele născute în acelaşi interval de timp(de obicei
un an), este deci cohorta celor care au trăit împreună evenimentul de naştere”.
Rată: ”indicator statistic care măsoară frecvenţa unui eveniment în raport cu o populaţie statistică
din care provine evenimentul respectiv”.
Vârsta; “caracteristică demografică fundamentală având formă de variabilă continuă, cuprinzând
timpul scurs de la naşterea unei persoane până la un anumit moment de observare”.
 Structura (repartiţia) populaţiei: “repartiţia statistică în grupe sau clase a unei populaţii în
funcţie de diferitele ei caracteristici demografice, culturale şi socio-economice (structura populaţiei dupa
sex, vârste, medii, nivel de instruire, venit, etc.)”.
Mişcarea naturală a populaţiei: “ schimbările survenite în numărul şi structura populaţiei numai
ca urmare a naşterilor, deceselor, căsătoriilor şi divorţurilor”.
Mişcare migratoare: constă în “ transformările suferite în numărul şi structura populaţiei ca
urmare a schimbărilor domiciliului permanent (a statusului rezidenţial)”.
Piramida vârstelor: “este o reprezentare grafică specială a repartiţiei populaţiei pe vârste
constând din două histograme, una pentru populaţia masculină iar cealaltă pentru populaţia feminină,
dispuse pe axa ordonatelor ca bază (numărul populaţiei de fiecare vârstă sau grupă de vârstă) şi pe axa
absciselor perpendicular (valorile vârstei; cu ajutorul ei se pot aprecia efectele unor fenomene ca: deficitul
de naşteri din timpul războiului, pierderile datorită războiului, efectele procesului de îmbătrânire
demografică, de reîntinerire demografică, ale migratiei, etc.)
Îmbătrânirea demografică: “proces demografic care constă în creşterea proporţiei populaţiei
vârstnice şi în scăderea proporţiei populaţiei tinere... proces caracteristic tuturor populaţiilor din ţările
dezvoltate, asociat unei anumite faze a tranziţiei demografice.”
Populaţie (economic) inactivă: “populaţie ce cuprinde persoane care nu exercită o activitate
aducătoare de venituri şi care în majoritatea cazurilor se află sub limită de muncă (copii, tineri) sau peste
limită de muncă (bătrânii)”.
Populaţia ocupată: “populaţie care cuprinde persoanele care au un loc de muncă la data
recensământului sau anchetei”.
Populaţie neocupată: “populaţie formată din persoanele care nu au loc de muncă, sunt fără
ocupaţie, şomeri”.
Populaţie stabilă: “populaţie teoretică în care acţionează o lege neschimbată a mortalităţii şi un
model neschimbat de fertilitate.
Populaţie staţionară: “populaţie stabilă în care ritmul creşterii naţionale este egal cu zero”.
Rata (indice) intrinsecă a creşterii naturale: “indicator constant de creştere naturală într-o
populaţie stabilă (indicele lui Lotka).”
Proiectare demografică; “estimare numărului populaţiei viitoare pentru un orizont oarecare în
anumite condiţii ipotetice de mortalitate, fertilitate, migraţie”.
Prognoza (previziune) demografică: “determinarea numărului populaţiei viitoare în condiţii
generale cu un grad mai mare de probabilitate. Orice proiectare este prognoză demografică, dar nu orice
prognoză demografică este şi “proiectare”’.
Explozie demografică (population bomb) - Robert Cook - 1953: “proces demografic modern
caracteristic populaţiilor ţărilor în curs de dezvoltare constând în accelerarea foarte rapidă a ritmurilor de
creştere a populaţiei ca urmare a scăderii bruşte a mortalităţii şi menţinerii fertilităţii la nivelele anterioare.”
Tranziţie demografică: “termen care se foloseşte pentru a desemna o fază în care scăderea
mortalităţii începe să fie urmată de scăderea natalităţii: în intervalul intermediar are loc o creştere rapidă a
populatiei” (noţiune introdusă de W. Thomson).
Populaţie optimă: număr al populaţiei socotit optim pentru o ţara în raport cu suprafaţa,
resursele existente, gradul de dezvoltare, etc.” (Vladimir Trebici)

Demografie medicală.

Demografia ca ştiinţă de sine stătătoare, se ocupă de studiul populaţiilor umane din punct de
vedere al nivelului, structurii şi caracteristicilor acestora precum şi de legităţile care guvernează aceste
caracteristici.
Demografia caracterizează populaţiile umane cu ajutorul unui sistem de indicatori.
Metodele demografiei sunt utilizate în mai multe direcţii ale analizei grupurilor umane, astfel că
întâlnim o demografie medicală, demografie socială, demografie economică, geografică politică.
Demografia medicală are ca principală componentă, nu teoriile despre populaţii, ci statistica
demografică, care furnizează date pentru evaluarea stării de sănătate a populaţiilor.
Mai precis, statistica demografică studiază populaţiile sub aspectul numărului (volumului),
structurii, distribuţiei teritoriale, precum şi din punct de vedere al dinamicii ei naturale şi migratorii
(mecanice).
 Pentru caracterizarea fenomenelor demografice (procese biologico-sociale complexe), statistica
demografică utilizează metode cantitative şi metode calitative.
Sursele de informaţii utilizate în statistica demografică medicală sunt reprezentate de:
- recensământul populaţiei, singura formă de cercetare exhaustivă (măsurarea unor
caracteristicii la nivelul întregii populaţii).
- statistica stării civile, - înregistrarea naşterilor, căsătoriilor, deceselor, divorţurilor, şi a
caracteristicilor acestora; (oficiule de stare civilă)
- înregistrarea venirilor şi plecărilor dintr-o zonă; (biroul de evidenţa populaţiei);
- anchete demografice care se realizează în scopul de a aprofunda aspecte de structură şi
dinamică care nu pot fi evidenţiate prin sursele de mai sus.

Noţiunile fundamentale ale demografiei sunt reprezentate de:

- evenimentul demografic care reprezintă cazul observat purtător de informaţie
demografică (născutul viu, decesul);
- fenomenul demografic, care reprezintă totalitatea evenimentelor demografice de
acelaşi tip care apar într-o populaţie într-o unitate de timp (natalitate, mortalitate, migrare);
- indicatorul demografic reprezintă raportul care măsoară aceste fenomene.

După cum s-a amintit, din punct de vedere medical, fenomenele demografice sunt studiate din
punct de vedere al:
I. staticii (statica populaţiilor)şi
II. dinamicii (dinamica) grupurilor populaţionale
Dinamica are două componente care descriu mişcare unei populaţii:
- mecanică, care cuprinde:
- mobilitatea migratorie;
- mobilitatea socio-profesională.
- naturală, care studiază caracteristicile fenomenului de reproducere întro populaţie.

Importanţa studiului demografic este generată şi de elementele cuprinse în teoria tranziţiei

elaborată de Frank Notenstain (1940) care a definit 3 mari etape în evoluţia omenirii, etape caracterizate
prin particularităţi distincte a caracteristicilor fenomenelor demografice. Această teorie subliniază strânsa
legătură dintre transformările socio-economice şi manifestările demografice.
Etapa I s-a întins până la începutul epocii moderne fiind caracterizată printr-un echilibru relativ,
generat de o natalitate şi morbiditate ridicată.
Etapa a II-a corespunde epocii moderne, în care are loc o îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă
(creşterea resurselor alimentare, a asistenţei medicale specializate, etc.) manifestată prin scăderea
mortalităţii pe fondul unei natalităţi în continuare crescută. Este etapa în care are loc o creştere rapidă a
volumului populaţiei la scară planetară.
Etapa a III–a a fost marcată de posibilităţile de planificare familială (implicit limitarea
dimensiunilor familiei). Mortalitatea rămâne constantă dar scade natalitatea rezultând o stare de echilibru
relativ în volumul populaţiei.
Natalitatea continuă să fie, totuşi, ridicată determinând o sporire constantă a volumului populaţiei
cu o rată de creştere de 3%, fapt ce determină o presiune crescândă asupra asigurării resurselor de
existenţă şi apariţia de profunde dezechilibre ecologice

Dinamica populaţiei. (mişcarea populaţiei).

Acest tip de studiu demografic relevă modificările care survin în numărul şi structura populaţiei ca
urmare a următoarelor evenimente demografice:
- naşterea;
- decesul;
- migraţia.

Dinamica populaţiei cuprinde două aspecte:

1. mişcarea (dinamica) naturală:
 - natalitatea;
- mortalitatea.
2. mişcarea (dinamica) mecanică: schimbarea domiciliului:
- emigrarea;
- imigrarea.

Mişcarea naturală, (numită în sens larg şi reproducerea populaţiei), are două componente:
A. reproducerea populaţiei (în sens restrâns înţelegând natalitatea şi fertilitatea populaţiei);
B. mortalitatea populaţiei

A. Reproducerea populaţiei.
Prin reproducerea populaţiei se înţelege acel fenomen demografic prin care se asigură reînnoirea
acesteia prin aportul de nou-născuţi vii.
Acest proces este condiţionat de factorii biologici, sociali, economici, politici, socio-culturali,
medicali.
Evenimentele demografice şi noţiunile cu ajutorul cărora se analizează fenomenul de
reproducere al populaţiei:
1. născutul viu;
2. născutul mort;
3. avortul;
4. produsul de concepţie;
5. naşterea;
6. rangul naşterii;
7. intervalul protogenezic;
8. rangul născutului;
9. intervalul intergenezic.
Fenomene demografice care favorizează reproducerea umană:
- natalitatea;
- fertilitatea generală şi specifică pe vârste;
- fecunditatea;
- nupţialitatea.
Fenomene demografice care defavorizează reproducerea umană:
- contracepţia;
- avorturile;
- divorţialitatea.

Natalitatea
Reprezintă frecvenţa, exprimată în promile, a născuţilor vii într-o populaţie, în interval de un an
calendaristic.
Natalitatea se măsoară cu ajutorul indicelui brut de natalitate care exprimă raportul dintre
numărul născuţilor vii şi numărul mediu de locuitori a perioadei considerate:
n = N / P x 1000.
Avantajul acestui indice este dat de disponibilitatea datelor şi simplitatea calculului.
Dezavantajul constă în dependenţa faţă de structura populaţiei. Pentru a corecta acest neajuns în
compararea diferitelor populaţii (sau a aceleiaşi populaţii în dinamică) se utilizează metoda de
standardizare a structurilor.
Natalitatea este considerat indicatorul cel mai mobil al fenomenului de mişcare naturală a
populaţiei. Ea se poate studia şi în profil teritorial sau pe medii, pe categorii socio-profesionale,
economice, culturale sau religioase.

Fertilitatea populaţiei.
Evoluţia grupurilor populaţionale depinde de modificarea fertilităţii, prin fertilitate generală
înţelegând frecvenţa născuţilor vii din populaţia feminină de vârstă fertilă (15-49ani), exprimată în promile.
 Acest tip de studiu are avantajul de a exprima mai corect puterea de reproducere a unei populaţii
feminine ţinând cont de structura pe sexe şi pe vârstă a populaţiei.
Analiza fertilităţii poate fi abordată:
- transversal (analiza fertilităţii pe parcursul unui an calendaristic);
- longitudinal: prospectivă sau retrospectiv.
Indicatorii utilizaţi în măsura fertilităţii:
1. fertilitatea generală (fg);
2. fertilitatea specifică pe grupe de vârstă.
Interpretarea acestor indicatori se face prin analiza comparată a întregii serii de date ce
caracterizează intervalele cincinale cuprinse în intervalul 15-49 ani.

Indicii de reproducere permit o apreciere sintetică a fenomenului şi exprimă forţa de

reproducere a populaţiei.
Aceşti indicii sunt:
1. indicele de reproducere brută;
2. indicele de reproducere netă.
1. Indicele brut de reproducere reprezintă numărul mediu de fetiţe pe care le-ar naşte o
generaţie de femei care nu ar fi supusă riscului mortalităţii (de la naştere până la 50 de ani) şi care ar
avea la fiecare vârstă (cuprinsă între 15-49 ani) fertilitatea specifică observată în perioada considerată.
Indicele de reproducere brută reprezintă numărului mediu de fetiţe pe care le-a realizat în cursul vieţii
fertile (15-49 ani) o femeie dintr-o anumită generaţie şi care urmează să asigure, mai departe,
reproducerea populaţiei.
2. Indicele de reproducere netă se bazează în plus pe luarea în calcul a mortalităţii femeilor
între vârstele cuprinse între 15-49 ani.
Aceşti indicatori pot fi unitari, subunitari sau supraunitari şi arată câte fetiţe lasă după sine o
femeie care a parcurs perioada fertilă demografică, fete care să continue reproducerea în generaţia
următoare.

Indicatori indirecţi ai reproducerii umane:

1. rata de nupţialitate;
2. rata de divorţialitate;
3. vârsta medie la prima căsătorie.
4. intervalul protogenezic;
5. intervalul intergenezic;
6. rata de fecunditate. acest indicator sugerează potenţialul de reproducere a mesei de femei la
vârstă fertilă, arătând câte sarcini apar în cursul unui an calendaristic, raportat la 1000 de femei de vârstă
fertilă.

Factorii care influenţează natalitatea:

- cauze medicale;
- cauze fiziologice;
- nupţialitatea, divorţialitatea, uniunile consensuale juvenile;
- influenţa mediului socio-cultural;
- utilizarea mijloacelor pentru limitarea naşterilor, avortul şi contracepţia.

Mortalitatea.

Reprezintă a doua latură (componenta negativă) naturală a mişcării populaţiei, fiind fenomenul
demografic ce exprimă volumul (frecvenţa) deceselor într-o populaţie într-o perioadă de timp.
Evenimentul demografic înregistrat este decesul.
Studiul mortalităţii este important deoarece prin indicatorii săi permite:
- măsurarea şi evaluarea stării de sănătate a populaţiei;
 - identificarea problemelor de sănătate.
Sursele de informaţie:
- certificatul medical constatator al decesului;
- statistica oficiului de stare civilă.
Analiza morbidităţii se realizează:
- transversal, într-o unitate de timp; este mai puţin exactă dar este uşor de realizat.
- longitudinal, (prospectiv sau retrospectiv), analiză care se realizează pe cohorte sau
generaţii.
Mortalitatea după principalele grupe de cauze medicale de deces valori absolute:

  Cauzele de deces 1989 1999

Nr.
crt. TOTAL DECESE 24730 26519
6 4
1 Tuberculoza 1285 2152
Boli infectioase si
2 parazitare 1414 1084
(fara TBC)
3 Tumori 32775 39677
Boli endocrine de nutrit.si
metabol.bolile singelui si
4 2240 2066
ale organelor
hematopoietice
Tulburari mentale si de
comportament,bolile
5 sistemului nervos si ale 3803 3097
organelor de simt (fara
bolile cardio vasculare)
14298 16551
6 Boli ale aparatului circulator
8 1
- Boli cerebro-vasculare 38998 54245
- Hipertensiune arteriala 19341 14840
- Infarctul acut al miocard. 10487 21044
- Alte cardiopatii ischemice 30294 36591
Boli ale aparatului
7 24462 16716
respirator
- Pneumonia 9813 7518
Boli cr. pulmonare
- 6907 7457
obstructive
8 Boli ale aparatului digestiv 12388 14702
Boli ale organelor genito-
9 3680 2601
urin.
Complicatii ale sarcinii,
10 626 98
nasterii si lauziei
Boli ale pielii si tesutului
subcutanat,boli ale
11 331 132
sistemului osteo-muscular
si ale tesutului conj.
12 Anomalii congenitale 2545 1064
13 Cauze ale mortalitatii perin. 1423 1392
14 Cauze rau definite 61 272
 Accidente,otraviri,traumatis
15 17285 14467
me

Indicatori utilizaţi în măsurarea mortalităţii:

1. Rata de mortalitate generală (indicele brut de mortalitate), exprimă numărul de
decese într-o populaţie într-un an calendaristic.
2. Mortalitatea specifică (ratele specifice de mortalitate), exprimă frecvenţa deceselor în
subpopulaţii şi se calculează pentru sexe, grupe de vârstă, medii de rezidenţă, cauze medicale de deces.
3. Mortalitatea proporţională (letalitatea), reprezintă ponderea deceselor de o anumită
categorie din numărul total de decese.
Letalitatea ca indicator de structură se poate utiliza sub două aspecte:
a. letalitatea specifică pe grupe de vârstă şi reprezintă frecvenţa deceselor la o anumită grupă
de vârstă din totalul deceselor ( de toate vârstele);
b. letalitatea specifică pe cauze, care calculează frecvenţa deceselor printr-o anumită bală din
totalul deceselor.

Din calculul letalităţii pe toate cauzele de deces rezultă structura mortalităţii pe cauze. Pe baza
acestor date se pot încadra populaţiile studiate în cele trei tipuri distincte de modele (tipologii) de
morbiditate:
- tipul evoluat, caracteristic ţărilor dezvoltate.
- tipul intermediar, caracteristic ţărilor în tranziţie;
- tipul primar caracteristic ţărilor în curs de dezvoltare.
4. Indicele de fatalitate pe cauze. Arată frecvenţa deceselor bolnavilor de o anumită boală faţă
de totalul celor care s-au îmbolnăvit de boala respectivă (cazuri noi).
5. Rata standardizată a mortalităţii.
În vederea comparării corecte a nivelurilor mortalităţii înregistrate în mai multe populaţii diferite,
adică a eliminării influenţei pe care o are structura diferită pe grupe de vârstă a populaţiei asupra
mortalităţii, se utilizează procedeul de normalizare sau standardizare a mortalităţii. Există două tehnici
clasice:
a. metoda directă (metoda populaţiei standard);
b. metoda indirectă (metoda mortalităţii standard); se recomandă a fi utilizat pentru populaţiile cu
volum mic.
6. Raportul standardizat al mortalităţii, este raportul dintre numărul de decese observate şi
numărul de decese aşteptate.
7. Durata medie de viaţă (speranţa de viaţă la naştere), permite o apreciere mai bună a nivelului
mortalităţii, implicit al stării de sănătate. Este un indicator sintetic al morbidităţii şi al stării de sănătate şi
exprimă numărul mediu de ani pe care o persoană poate spera să-i trăiască în condiţiile modelului de
mortalitate pe grupe de vârstă a populaţiei căreia aparţine persoana, pentru anul respectiv.
Acesta este un indicator probabilistic care se regăseşte în tabelele de mortalitate.
Cu ajutorul tabelei de mortalitate se mai pot calcula şi alţi indicatori care permit măsurarea,
analiza şi compararea mortalităţii:
a. numărul de supravieţuitori;
b. probabilitatea de deces;
c. probabilitatea de supravieţuire.
d. speranţa de viaţă la anumite vârste.

Alţi indicatori specifici pentru mortalitate.

1. Mortalitatea infantilă, ca indicator sintetic important în analiza stării de sănătate a populaţiei
(prin determinanţii ei), reprezintă proporţia deceselor sub un an raportat la numărul de născuţi vii în
aceiaşi perioadă. Ea poate fi studiată pe subgrupe de vârstă până la vârsta de un an şi se raportează la
mia de născuţi vii:
a. mortalitate precoce (0-6 zile);
b. mortalitate neo-natală (7-29 zile);
c. mortalitate post neo-natală (1-11 luni).
 2. Mortalitatea primei copilării (pentru grupa de vârstă 1-4 ani), reprezintă frecvenţa în promile
a deceselor la vârsta 1-4 ani din totalul deceselor de aceiaşi vârstă.
3. Mortinatalitatea exprimă proporţia născuţilor morţi raportat la totalul de născuţi (vii plus morţi).
4. Mortalitatea maternă, reprezintă raportul dintre numărul deceselor femeilor în timpul şi din cauza
sarcinii, lehuziei şi numărul de născuţi vii, raport exprimat în promile

Studiul morbidităţii.
Morbiditatea (indicator negativ de măsurare a stării de sănătate) este fenomenul de masă al
îmbolnăvirilor apărute într-o populaţie definită într-o perioadă de timp specificată

În ceea ce priveşte evaluarea frecvenţei îmbolnăvirilor, epidemiologia, îşi propune următoarele

obiective:
1. descrierea distribuţiei bolilor sau a factorilor de risc în populaţie.
1.1. descrierea distribuţiei bolilor sau a factorilor de risc în populaţiile umane.
1.2. descrierea distribuţiei bolilor funcţie de caracteristicile indivizilor care alcătuiesc
grupul populaţional.
1.3. descrierea distribuţiei spaţiale (teritoriale) a bolilor.
2. explicarea etiologiei bolilor.
3. predicţia în legătură cu numărul probabil al bolilor într-o populaţie şi cu caracterul distribuţiei
bolilor în acea populaţie.
Una din dificultăţile subliniate de epidemiologi este tocmai aceea de a defini starea de normalitate
sau anormalitate, criteriile de diagnostic putându-se schimba cu rapiditate.
Evaluarea stării de sănătate prin evaluarea frecvenţei îmbolnăvirilor se efectuează pe populaţii
numite la risc, adică alcătuită din indivizi susceptibili de a dezvolta boala. Populaţia la risc poate fi stabilită
cu ajutorul datelor demografice sau a datelor de mediu.
Măsurarea frecvenţei îmbolnăvirilor printr-o anumită boală se realizează cu ajutorul a doi
indicatori (rate) reprezentaţi de incidenţă şi prevalenţă.
Dacă prevalenţa măsoară numărul de cazuri dintr-o populaţie definită, la un moment dat în timp,
incidenţa reprezintă numărul de cazuri noi care apar într-o perioadă dată într-o anumită populaţie.
Incidenţa şi prevalenţa sunt două moduri distincte de apreciere a frecvenţei bolii în populaţie.

Incidenţa.
Reprezintă numărul de cazuri noi care apar într-o perioadă (într-un interval de timp) într-o
populaţie definită.
Se poate afirma că incidenţa estimează viteza de propagare a unei boli în populaţie, implicit
nivelul de receptivitate (predispoziţie) a populaţiei la boala respectivă.
Măsurarea incidenţei se poate realiza în mai multe moduri:

1. Indicele incidenţei (indicele brut de incidenţă, incidenţa totală), reprezintă raportul dintre
numărul total de cazuri noi, raportate la populaţia medie:
It = (bn/N) x 1000.

2. Indicele de incidenţă specifică se calculează ca mai sus dar se efectuează distinct pentru cauze,
sex, vârstă, ocupaţie, apartenenţă la o etnie.
Pe baza incidenţei specifice se poate stabili structura incidenţei morbidităţii (pe clase de boli).

3. Rata de incidenţă (densitatea de incidenţă) se calculează după formula:

I = Nr. de persoane care se îmbolnăvesc în perioada specificată ______________ x 10 n

Suma duratei de timp în care fiecare persoană din populaţia dată este la risc

Trebuie specificat că rata incidenţei de persoană timp trebuie să:

- includă întotdeauna o unitate de timp;
- timpul la risc este acel interval de timp în care persoana observată nu se îmbolnăveşte.
 - numitorul reprezintă suma tuturor perioadelor fără boală în perioada de observaţie.
Acest mod de calcul este foarte precis dacă :
- dimensiunea populaţiei este stabilă;
- rata incidenţei este joasă.

4. Incidenţa cumulativă (rata de atac), apreciază riscul de a face boala şi reprezintă promilele
cazurilor noi de boală din populaţia iniţială:

Ci = Numărul de persoane care se îmbolnăvesc într-o perioadă specificată_____________

Nr. persoanelor care nu sunt bolnave din total populaţie la risc la începutul perioadei

Dacă perioada de observaţie este egal cu durata vieţi, atunci rata incidenţei cumulative este
similară cu conceptul de "risc letal", fiind utilizat la calculul duratei de viaţă.
Acest indicator dacă se calculează specific pe grupe de vârstă şi pe cauze, permite o comparare
a riscurilor de boală la diferite populaţii.
Dacă cazul nou observat este decesul de o anumită cauză, ne găsim în faţa ratei cumulative de
mortalitate sau mai simplu a riscului de mortalitate.

5. Rata de mortalitate (rata de fatalitate), estimează gradul de gravitate a unei boli şi se

defineşte ca procentul de cazuri dintr-o boală sau situaţie specifică care sunt fatale într-o perioadă de
timp determinată.

R f = Nr. de decese determinate de o boală într-o perioadă de timp x 100

Nr. de cazuri de boală diagnosticate în aceiaşi perioadă

Rata de incidenţă depinde de:

 disponibilitatea serviciilor de sănătate;
 accesibilitatea (geografică, economică) la serviciile de sănătate;
 acceptabilitatea (determinată de raportul existent dintre atitudinea personalului medical şi
bolnavi).
Factorii care influenţează nivelul incidenţei:
1. Apariţia unor noi factori de risc / protecţie (ex. contraceptive orale, talidomida)
2. modificarea stilului de viaţă;
3. modificarea virulenţei factorilor incriminaţi în producerea bolii;
4. eficacitatea tratamentelor sau a programelor de intervenţie;
5. migraţia;
6. evoluţia temporală a bolii;
7. metode noi de diagnostic;
8. modificări în clasificarea bolilor;
Morbiditatea generala (cazuri noi de îmbolnăvire) pe clase de boli, în România in anii.
Cazuri noi (în mii)

Prevalenţa
Defineşte nivelul amplitudinii unei boli (numărul de cazuri) într-o populaţie definită, la un moment
dat, luând în calcul atât cazurile noi cât i cele deja existente.
Prevalenţa se exprimă prin rate de prevalenţă. O rată se calculează prin împărţirea numărului de
cazuri la numărul corespunzător de persoane care compun populaţia la risc şi se exprimă la 10 n.

r P = Nr. de persoane cu boala sau condiţia respectivă la timpul dat x 10 n

Nr. de persoane din populaţia la risc la timpul specificat

Se poate calcula:
1.Prevalenţa de moment (a punctului); când datele au fost culese pentru un anumit moment.

2. Prevalenţa de perioadă; este mai greu de calculat. Exprimă numărul total de persoane care
au prezentat boala (starea) studiată, raportat la numărul total de persoane care compun populaţia la risc
(la mijlocul perioadei de studiu).
 3. Prevalenţa globală, care raportează numărul cazurilor noi şi vechi la numărul de persoane
examinate.

4. Prevalenţa specifică, pe medii, sexe, grupe de vârstă, afecţiuni sau grupe de afecţiuni.

Factorii care pot influenţa prevalenţa:

Prevalenţa creşte prin:

1. imigrarea bolnavilor
2. plecarea persoanelor sănătoase
3. apariţia de noi cazuri de boală
4. puţine vindecări
5. îmbunătăţirea facilităţilor de diagnostic
6. letalitate scăzută
7. mortalitate scăzută
8. durata mare a bolii;
9. modificări în structura pe grupe de vârstă a populaţiei.

Prevalenţa scade prin:

1. emigrarea bolnavilor
2. intrarea persoanelor sănătoase
3. puţine cazuri noi depistate
4. cazuri mai multe de vindecare
5. mortalitate crescută
6. rata de fatalitate crescută
7. durata scurtă a bolii

In practică există patru tipuri de morbiditate:

1. morbiditatea diagnosticată reprezintă cazurile diagnosticate prin tehnicile cunoscute în
perioada respectivă.
2. morbiditate diagnosticabilă reprezentată de cazurile existente în populaţie, dar tehnicile
disponibile nu permit diagnosticarea.
3. morbiditatea resimţită exprimă îmbolnăvirile resimţite în populaţie
4. morbiditatea reală, corespunde numărului total de cazuri de îmbolnăvire (stare) din populaţie,
fiind constant mai mare decât morbiditatea cunoscută. tendinţa firească este de a încerca să
cunoaştem morbiditatea reală.

In afara indicatorilor de frecvenţă (incidenţa şi prevalenţa) în practică se mai utilizează în studiul

morbidităţii şi indicatori de structură:
- morbiditatea spitalizată;
- morbiditatea individuală;
- incapacitatea de activitate;
- măsurarea factorilor.
 Nevoi de sănătate.
Sănătatea reprezintă o calitate a vieţii, iar O.M.S. desemnează 4 direcţii ale calităţii vieţii:
1. reducerea simptomelor bolilor;
2. înlocuirea anxietăţii şi descurajării prin influxuri de stare de bine şi optimism;
3. conservarea aptitudinilor cognitive;
4. aptitudinea de a muncii şi de a păstra un nivel de viaţă suficient sau în caz de pensionare
de a avea un centru ocupaţional.

Maslow (recunoscut psiholog american) defineşte următoarele categorii de necesităţi specific umane:
1. de subzistenţă;
2. de dragoste şi acceptare;
3. de statut social;
4. de autoactualizare (de evoluţie);
5. de securitate (în care este inclusă şi nevoia de protecţie împotriva bolilor);

Consumul de servicii medicale are la bază tocmai nevoile umane de securitate şi se datorează
unei stări de sănătate alterate, percepută de individ, colectivitate sau de către profesionişti,
exprimând diferenţa dintre starea de sănătate considerată optimă şi starea de sănătate resimţită la
un moment dat.

Există mai multe clasificări ale nevoilor de sănătate, cea mai cuprinzătoare fiind dată de
Rathwell care defineşte următoarele categorii:
1. nevoile normative; nevoile definite de profesionişti şi comparate cu nivelul de îngrijiri existent,
disponibil; are la bază un standard (de specialişti) şi este comparat cu standardul existent actual
2. nevoi resimţite (simţită), definite şi ca dorinţe, sunt nevoile conştientizate de individ sau
colectivitate;
3. nevoile exprimate reprezintă solicitarea unui anumit tip de serviciu medical de către individ
(reprezintă consumul pasiv);
4. nevoile comparative rezultate din examinarea comparativă a nivelului serviciilor acordate unor
populaţii distincte dar identice ca structură.

Alte abordări ale nevoilor de îngrijiri:

 economiştii fac distincţie între nevoi cerere şi ofertă, considerând că nevoile sunt relative
şi pot fi analizate diferit funcţie de resursele disponibile;
 epidemiologii şi medicii analizează nevoile de sănătate din următoarele aspecte:
 analiza “iceberg-ului” clinic sau a zonei nevăzute;
 analiza inegalităţilor în satisfacerea nevoilor;
 crearea unor metode de măsurare a stării de sănătate în scopul satisfacerii nevoilor.
`Caracteristici ale acestui tip de nevoi:
1. nu sunt statice, ci ele suportă modificări în timp;
2. depind de determinanţii culturali, etnici precum şi de nivelul cunoaşterii ştiinţifice;
3. nevoia exprimată se transformă în cerere.

CEREREA se identifică cu “dorinţa” populaţiei şi este influenţată de:

 1. nevoia resimţită;
2. comportamentul faţă de boală
3. oferta de servicii.

Satisfacerea cererilor de îngrijiri de sănătate se realizează prin intermediul îngrijirilor (serviciilor)

formale sau a îngrijirilor informale.

1. Îngrijirile formale (oficiale) sunt reprezentate de medicina tradiţională (alopată) sau

de terapiile alternative care presupun cadru şi pregătire formală (oficială) precum şi
existenţa recompensei (a plăţii).
2. Îngrijirile informale presupune acea activitate de îngrijire care se desfăşoară în
afara cadrului oficial de către persoane fără pregătire de specialitate şi care activitate
nu presupune recompensa (constă în sfaturi şi recomandări, uneori chiar acţiuni care
se doresc a fi vindecătoare).
Sectorul de îngrijiri formale trebuie să urmărească în ceea ce priveşte îngrijirile informale
următoarele aspecte:
 extinderea îngrijirilor formale în aşa fel încât să acopere cât mai mult din spectrul
cererii;
 să orienteze îngrijirile informale către îngrijirile formale;
 îngrijitorii de tip informal trebuie subordonaţi profesioniştilor.

Factori care influenţează consumul de servicii:

- creşterea este influenţată de:

 introducerea unui nou serviciu şi informarea despre acest aspect;
 amplasarea de servicii mai aproape de pacienţi.

- scăderea cererii este influenţată de:

 descurajare (plata, bariere psihologice, fizice, sociale);

 întârzierea (liste de aşteptare);
 reorientare a pacientului (medicul de familie);
 refuzul de acordare a îngrijirilor (norme de tratament);
 diluţia (scăderea calităţii).

Utilizarea serviciilor de sănătate.

Măsurarea ratei de utilizare se realizează cu ajutorul mai multor parametrii:
 activităţile desfăşurate în cadrul serviciului;
 activităţi realizate în masă;

Variaţii în utilizarea serviciilor de sănătate sunt generate de:

 factori care depind de cerere.
 factori care depind de ofertă;
 factori statistici.
 Definiţia şi rolul managerilor.
Managerul este o persoană din organizaţie căreia i s-a încredinţat responsabilitatea de a face
posibilă îndeplinirea unei activităţi prin colaboratorii săi din interiorul unei unităţi operaţionale.
Leadership, caracteristică a managerului, reprezintă posibilitatea de a influenţa persoanele în
sensul ca acestea să se străduiască şi să participe cu bunăvoinţă şi entuziasm la realizarea scopurilor
organizaţiei
Rolurile managerilor se manifestă în plan:
- social pentru prevenire sau atenuare conflictelor variate ce caracterizează şi însoţesc orice
organizaţie. Acest rol reclamă o serie de calităţi cum ar fi demnitatea, echitate, toleranţă, fermitate şi
cunoştinţe aprofundate de economie, legislaţie şi teoria comunicării (negociere);
- politico-legal (juridic) cunoscut şi ca management al evenimentelor pentru care se acţionează în
sensul de a anticipa şi de a evita surprizele generate de schimbările bruşte şi periculoase din mediul
precum şi de a găsi răspunsuri politice la probleme particulare ale organizaţiei. Comportamentul
managerilor de a răspunde aspiraţiilor publice (componenta politică a activităţii manageriale) îi
departajează pe aceştia în reactivi, neutrii şi proactivi. Cei mai mulţi manageri nu-şi mai pot permite
să fie neutrii şi caută să influenţeze mediul politic (modificări în legislaţie sau reglementări
guvernamentale) prin diferite mijloace printre care amintim activitatea de lobby care se poate exercita
în condiţii de transparenţă sau în secret (utilizând persoane influente).
- Economic, recunoscut ca fiind de importanţă centrală reprezentând îndeplinirea misiunii organizaţiei
de a furniza bunuri sau servicii a căror calitate şi accesibilitate (preţ, etc.) trebuie să fie
corespunzătoare nevoilor sociale şi să fie realizate cu o utilizare optimă a resurselor disponibile. Din
acest punct de vedere managerul trebuie să urmărească ciclurile economice ale mediului (în
contextul globalizării economiei), să gestioneze utilizarea resurselor existente (conservare, reciclare,
resurse alternative), reproiectarea produselor (bunuri, servicii), aplicarea responsabilă de noi
tehnologii.

- Analiza, descrierea şi definirea unei organizaţii.

-
- Analiza organizaţiei, presupune cercetarea concomitentă şi combinată a mediului organizaţional
intern şi a mediului extern în care evoluează organizaţia.
-
- Pentru mediul extern se analizează:
- 1. societatea care reprezintă totalitatea mediilor sociale, culturale, politice şi juridice în cadrul
căreia este inserată organizaţia. Cuprinde şi caracteristicile etnice, diversitatea credinţelor religioase
precum şi pluralitatea valorilor sociale din momentul respectiv.
- 2. trecutul organizaţiei (istoricul acesteia) care reflectă modul în care s-a format organizaţia,
variatele direcţiei de dezvoltare pe care le-a avut, valorile promovate de fondatori şi diriguitori de-a
lungul timpului, dificultăţile şi reuşitele înregistrate. Aceştia sunt factori care se regăsesc sub forma
unei rezerve cumulative de elemente simbolice, putând fi comparate cu un adevărat „ethos” care
impregnează elementele contemporane din viaţa organizaţiei.
- 3. conexiunile reflectă faptul că toate organizaţiile apar şi evoluează într-un mediu de influenţă
generat de structura economică, forma de proprietate, intensitatea concurenţei şi a capitalului
 necesar, ritmul de dezvoltare tehnologică, influenţe care determină hotărâtor caracteristicile
structurale şi culturale ale organizaţiei.
E c h ip a
s tr a te g ic ă

Teh n o- L in ie F u n c ţii
s tr u c tu r ă ie r a rh ic ă d e s u p o rt
lo g is tic

C e n tr u o p e r a ţio n a l
-
- Pentru mediul intern se analizează:
- 1. cultura organizaţiei care este înţeleasă ca un ansamblu de semnificaţii în virtutea cărora
membrii organizaţiei îşi valorifică experienţa şi îşi orientează acţiunile.
- 2. structura organizaţiei reprezintă sistemul care cuprinde toate caracteristicile formale şi
tangibile ale organizaţiei ca aspecte structurale concrete, cum ar fi strategia şi obiectivele, politica de
recrutare, formare şi recompensare a personalului, sistemele de gestiune şi control, piramida puterii
şi autorităţii.
- 3. actorii (membrii organizaţiei) sunt indivizii de pe toate nivelurile ierarhice, care deţin diverse
aptitudini şi care participă la evenimentele din organizaţie, generând ipoteze şi aşteptări pe baza
experienţei acumulate în cadrul organizaţiei.
-
- Între cele trei elemente ale mediului intern, cultura, structura şi actorii unei organizaţii se stabilesc
legături de legitimitate şi suport. Legitimitate în sensul că structura unei organizaţii este legitimată de
cultura sa, fiind necesară o dezvoltare armonioasă şi paralelă a celor două componente, de structură
şi de cultură. Se poate afirma că structura este legitimată de cultură iar cultura susţine structura
având rol de suport. O dezvoltare nearmonioasă poate genera conflicte, uneori deosebit de profunde
şi violente în cadrul organizaţiei.
-
- Alte elemente care definesc o organizaţie şi care permit analiza ei:
-
- 1. cadrul mental unei organizaţii se compară şi se comportă ca un filtru şi ca un tampon între
realitatea existentă şi realitatea percepută (între realitate şi adevăr.) Este un rezultat al îmbinării
dintre structura şi cultura organizaţiei care delimitează câmpul percepţiei în ceea ce priveşte propria
percepţie şi marja individuală de manevră.
- 2. contextul actual semnifică realitatea momentului în cadrul organizaţiei.
- 3. contextul viitor este reprezentat prin ceea ce se percepe a fi posibil în viitor pe seama analizei
contextului actual.
- 4. centrul de greutate al unei organizaţii este dat de grupul de activităţi (sau de o funcţie particulară)
faţă de care toate celelalte activităţi au rol de subordonare şi susţinere.
- 5. misiunea organizaţiei reprezintă emblema şi reflectă aspiraţiile ei în sensul în care exprimă
raţiunea de a exista, direcţiile de orientare, ceea ce îşi doreşte şi îşi permite să facă precum şi către
cine îşi orientează aspiraţiile.
- În cercetarea şi caracterizarea unei organizaţii sunt utilizate două procedee de studiu:
- 1. analiza diacronică presupune cercetarea documentelor purtătoare de informaţie cu privire la
modul în care s-a format şi a evoluat cultura şi structura organizaţională precum şi la obiectivarea
reziduurilor simbolice lăsate de istorie, societate, şi factorii de contingenţă şi care se manifestă în
organizaţie la momentul cercetării.
- Acest tip de studiu scoate în evidenţă valorile prejudecăţile şi miturile generate şi puse în practică
de-a lungul timpului în cadrul organizaţiei.
- 2. analiza sincronică ( interrelaţiile dintre structură, cultură, actori ), caută să demonstreze maniera
în care caracteristicile culturale şi structurale ale unei organizaţii influenţează procesele cognitive (şi
în ultimă instanţă şi decizionale) a principalelor responsabili pentru analiză, soluţionări, strategii
formale şi planuri de acţiuni.
- Pe baza datelor obţinute se pot elaborarea strategiile organizaţiei.
- Strategia formală (oficială) a unei organizaţii rezultă din echilibrarea proiectelor strategiilor dorite
cu a proiectelor strategiilor realizabile.
- Strategiile dorite sunt condiţionate de contextul social şi economic, contextul politic şi juridic şi
de condiţiile tehnologice.
- Strategiile realizabile sunt condiţionate de combinaţia specifică dintre calităţile mediului intern
( structură, cultură, actori ) misiunea şi centrul de greutate al organizaţiei.