Sunteți pe pagina 1din 18

MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL

REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei


Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi
Departamentul „Bazele Proiectării Mașinilor”

Asigurarea proprietăţii intelectuale contra


riscurilor
Lucrare grafo-analitică la disciplina : „Metodologia
cercetării științifice și creativității tehnice”

A elaborat:
st. Moisei Ion,
grupa MET-201

A verificat:
prof. univ. Dulgheru V.

Chișinău, 2020
Cuprins:
Introducere......................................................................................................................................2-3

I. Instituția Dreptului Proprietății Intelectuale......................................................................4

I.1 Obiectul dreptului proprietăţii intelectuale..................................................................4

II. Principiile Dreptului Proprietăţii Intelectuale....................................................................8

2.1 Principii internaţionale a dreptului proprietăţii intelectuale………………………..9

III. Izvoarele Dreptului Proprietăţii Intelectuale......................................................................10

3.1 Izvoarele interne ale dreptului proprietăţii intelectuale..............................................10

3.2 Izvoarele internaţionale ale dreptului proprietăţii intelectuale……………………..10

IV. Sistemul Național de Proprietate Intelectuală: Situația Curentă și Problemele


Existente………………………………………………………..…………………………………12

4.1 Cadrul normativ al protecţiei proprietăţii intelectuale în Republica Moldova.....12

4.2. Promovarea proprietăţii intelectuale.........................................................................13

4.3. Valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală..............................................14

4.4. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală la frontier……………………..14

4.5. Activităţi de promovare a Sistemului de proprietate intelectuală………………..15

4.6. Prestarea serviciilor de specialitate în domeniul proprietăţii intelectuale……….15

Concluzia………………………………………………………………………………………….16

Biblografia………………………………………………………………………………………..17

2
Introducere:
Dorinţa oamenilor de a pretinde drepturi de proprietate pare a fi o chestiune ceţine inclusiv de
natura umană. Inclusiv dreptul de proprietate intelectuală la un nivelindividual este o revendicare ce
poate aparţine fiecăruia dintre noi, încă de la cele maimici vârste, la un nivel desigur incipient prin
protestele copilului atunci când este imitatde un alt copil sau de un adult. Dreptul de proprietate
intelectuală, definit în literatura de specialitate anglo-saxonă ca „Intellectual Property” se poate afirma
ca fiind un drept de proprietate asupraideilor. Desigur, aceasta este o definiţie care nu este consacrată
ca atare, modalitățile dedefinire a acestei ramuri de drept fiind totuşi mult mai complexe.

Doctrina internaţională din acest domeniu face referire la proprietatea intelectualăca la „produsele
creativităţii şi minţii umane protejate prin lege”. Alţi autori dezvoltă şiapreciază că avem de-a face cu
„un drept intangibil, legal recunoscut, de proprietateasupra produselor intelectului anumitor persoane”.
Alte definiţii, se referă la acest dreptca fiind un drept asupra produselor intelectului uman, care au
valoare comercială şi primesc protecţie legală.

O definiţie cât mai completă este cea care stabileşte dreptul de proprietateintelectuală ca fiind
„ramura de drept cuprinzând ansamblul normelor juridice carereglementează raporturile juridice
privind protecţia creaţiei intelectuale în domeniulindustrial, ştiinţific, literar şi artistic, precum şi
semnele distinctive ale activităţii decomerţ”. Toate aceste definiţii, subliniază însă, într-un fel sau altul
că acest drept este unulstrâns legat de activitatea creatoare, umană. Ramura de drept a proprietăţii
intelectuale include atât normele juridice privitoarela valorificarea socială a acestei activităţi
creatoare specifice oamenilor, cât şi cele care privesc apărarea cu mijloace juridice a drepturilor
patrimoniale şi nepatrimoniale alecreatorilor. Dreptul de proprietate intelectuală implică un aspect de
drept subiectiv pozitiv – altitularului la valorificarea dreptului său privitor la creaţie şi un aspect de
drept negativ –obligaţia tuturor terţilor de a se abţin de a atinge în vreun fel dreptul titularului.

Proprietatea intelectuală reprezintă „drepturile asupra creaţiilor intelectuale din domeniul ştiinţific,
literar şi artistic - în ultimele decenii şi asupra creaţiilor tehnologice - pe de o parte şi domeniul
industrial pe de altă parte, la care se adaugă drepturile asupra semnelor distinctive”.

Ce reprezintă Drepturile de Proprietate Intelectuală?

Proprietatea intelectuală (PI) se referă la creații ale minții: invenții și expresii creative, opere literare
și artistice, desene, nume și imagini utilizate în comerț. Drepturile de Proprietate Intelectuală (DPI) se
referă la drepturile legale acordate pentru anumite tipuri de PI, pentru a proteja creaţiile intelectului.

Proprietatea intelectuală cuprinde două mari domenii: Dreptul proprietăţii industriale şi Drepturile
de autor. Reglementările juridice ce aparţin proprietăţii intelectuale sunt consecinţa împrejurării că în
activitatea lor curentă oamenii realizează şi utilizează opere ştiinţifice, literare, artistice, precum şi
creaţii intelectuale industriale şi semnele distinctive ale activităţii industriale. Pe o anumită treaptă a
dezvoltării social umane, raporturile ce se nasc între oameni ca urmare a realizării şi utilizării operelor
ştiinţifice, literar-artistice etc. au fost reglementate prin norme juridice, iar ansamblul lor constituie,
într-o opinie, instituţia juridica „Dreptul proprietăţii intelectuale”, iar într-o altă opinie, chiar ramura
Dreptul proprietăţii intelectuale.

Lipsind o reglementare specială a creaţiilor spirituale, în perioada secolelor XV-XVIII de


cristalizare a regimurilor privind dreptul asupra creaţiilor intelectuale, s-a încercat să se aplice regulile

3
dreptului comun pentru a se asigura protecţia acestuia. Soluţia cea mai eficientă şi mai îndemînă pentru
vremurile respective nu reprezintă astăzi o idee ce poate fi apreciată de specialiştii în domeniu, întrucît
între noţiune de drept de proprietate ca drept real absolut şi drepturi intelectuale morale şi
patrimoniale, există diferenţe clare de regim şi caractere juridice. Alţi autori consideră că denumirea de
proprietate intelectuală îşi are originea în preluarea şi traducerea greşită în dreptul francez  a cuvîntului
anglo-american “property”, dîndui-se sensul de proprietate.  În dreptul american însă noţiunea
de “property” este mai largă decît sensul de proprietate, incluzînd şi drepturi personale.

Denumirea adoptată pentru categoria de drepturi născute din creaţiile spiritului este criticabilă şi din
alte puncte de vedere, astfel subliniem că instituţiile care formează ramura dată, nu se referă
întotdeauna la creaţiile intelectuale, în sensul că sunt rezultate produse ale spiritului. Avem în vedere
mărcile şi indicaţiile geografice, care sunt instituţii ale dreptului proprietăţii intelectuale, însă ele nu
sunt legate de creaţiile spirituale.

În al doilea rînd, regimul juridic al creaţiilor intelectuale diferă de regimul proprietăţii din dreptul
comun şi dreptul mare, considerăm că în loc de “proprietate intelectuală” este de preferat “noţiunea de
drepturi intelectuale”, însă fiind faptul că noţiunea de proprietate intelectuală este utilizată în cuprinsul
legilor naţionale şi al Convenţiilor naţionale, nu putem folosi noţiunea în cauză.

Dreptul de creaţie intelectuală este caracterizat ca un drept de proprietate. În această concepţie,


creaţia intelectuală este considerată cea mai personală, legitimă şi sacră din toate proprietăţile. Teoria
drepturilor intelectuale a preconizat ideea unei noi categorii de drepturi. La diviziunea clasică a
drepturilor în personale, obligaţionale şi reale consacrate de dreptul roman, Edmond Picard a adăugat
încă o grupare a drepturilor intelectuale. Ideea drepturilor intelectuale, ca o categorie specială, s-a
bucurat de un succes deosebit, fiind preluată şi susţinută în diverse variante. Drepturile intelectuale au
un caracter patrimonial, conferă titularului un monopol de exploatare şi sunt opozabile tuturor. Spre
deosebire de drepturile reale, drepturile intelectuale au ca obiect activitatea şi gîndirea omului.

Drepturile intelectuale au o valoare pecuniară, fără să aibă ca obiect bunuri corporale şi fără să
constituie creanţe în raporturile cu debitorii, fiind formate din creaţii intelectuale, literare, artistice,
invenţii, desene şi etc. Prin opozabilitatea în faţa tuturor, drepturile intelectuale se înrudesc cu
drepturile reale. După o teorie, dreptul asupra creaţiei intelectuale este un drept complex, care cuprinde
în conţinutul său atributele personale nepatrimoniale şi atribute patrimoniale. Aceste prerogative sunt
indisolubil legate între ele, fără să existe un primat al unora asupra celorlalte. Dreptul asupra creaţiei
intelectuale este un drept personal nepatrimonial ce dă naştere, pe cale de consecinţă, şi la drepturi de
ordin patrimonial. Drepturile de ordin patrimonial, fiind împletite organic cu cele de ordin personal
nepatrimonial, formează un tot unitar.

4
I. Instituția Dreptului Proprietății Intelectuale
I.1 Obiectul dreptului proprietăţii intelectuale

Dreptul proprietăţii intelectuale reprezintă acea ramură de drept care studiază normele juridice ce
reglementează creaţiile intelectuale cu caracterliterar, artistic sau ştiinţific, precum şi creaţiile
intelectuale cu aplicabilitate industrial. Disciplina dreptului proprietăţii intelectuale este formată din
două subramuri: a) subramura dreptului de autor; b) subramura dreptului proprietăţii industriale.

a) Dreptul de autor, ca instituţie juridică, cuprinde totalitateanormelor juridice care


reglementează raporturile referitoare la realizarea şi protecţia operelor literare, artistice sau
ştiinţifice.

Obiectul dreptului de autor este constituit din operele de creaţie intelectuală: din operele ştiinţifice
(ex. studii, comunicări, prelegeri, altele asemenea), literare (ex. - romane, poezii, dramaturgie, critică
literară) şi artistice (opere muzicale, artă coregrafică, fotografie ş.a.).

În privinţa creării şi utilizării lor, legiuitorul emite norme juridice ce determină apariţia de drepturi
subiective şi de obligaţii juridice. Asemenea drepturi subiective nu se nasc decât în privinţa acelor
opere care îndeplinesc în mod cumulativ anumite condiţii caracteristice, trăsături esenţiale. În măsura
în care acestea sunt îndeplinite, autorul acelei opere devine titular al dreptului de autor şi uneori şi al
altor drepturi în mod automat, ex lege, şi fără îndeplinirea altor formalităţi. După ce opera a fost
creată, nu este necesară înregistrarea ei, prezentarea ei la o anumită autoritate sau organizaţie de altă
natură.

Aceste condiţii, necesar a fi îndeplinite, sunt următoarele:

- să fie vorba despre o creaţie intelectuală, o creaţie a minţii omului (una sau mai multe persoane
fizice). Persoana juridică, în principiu, nu poate fi titulară a dreptului de autor, deoarece aceasta nu
creează din punct de vedere intelectual.

- să fie vorba despre o creaţie exprimată într-o formă concretă, perceptibilă simţurilor umane. Acest
lucru nu înseamnă neapărat publicarea operei respective. (ex. manuscrise, notiţe, schiţă, tablou,
partitură). Dreptul de autor nu ocroteşte conţinutul de idei al operei. Acesta nu ocroteşte ideile, ci doar
o anumită formă de exprimare a acestor idei. Nimeni nu-şi poate apropria ideile (acestea circulă liber).
Dacă ideea circulă sub o anumită formă, această formă e apropriată.

- creaţia intelectuală trebuie să prezinte originalitate: trebuie să reflecte exprimarea personalităţii


creatorului. Dacă aceasta nu există, nu putem vorbi de o operă care să fie protejată prin dreptul de
autor. Este o creaţie intelectuală dar nu este o operă ca obiect al dreptului de autor.

b) Dreptul proprietăţii industriale sau dreptul de proprietate industrială, ca instituţie juridică,


reprezintă totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la creaţiile
intelectuale aplicabile în industrie şi la semnele distinctive ale acestei activităţi.

Există două categorii de obiecte ale acesteia: creaţii intelectuale industriale şi semne distinctive ale
activităţii industriale.

Convenţia de la Paris din 1883 privind protecţia proprietăţii industriale (cea mai veche în materie şi
încă în vigoare) menţionează ca fiind obiecte al proprietăţii industriale: invenţiile, modelele de
5
utilitate, desenele şi modelele industriale, mărcile de fabrică, de comerţ şi de serviciu, numele
comercial, indicaţiile de provenienţă, denumirile de origine. De asemenea, este enumerată şi aşa-
numita ”represiune a concurenţei neloiale”. Autorii (din ce în ce mai mulţi) sunt de acord că acesta nu
constituie un obiect distinct al proprietăţii industriale. El se regăseşte deopotrivă atât la creaţii
intelectuale industriale, cât şi la semne distinctive ale activităţii industriale, constituind o acţiune prin
care pot fi apărate toate drepturile de proprietate industrială purtând asupra oricăruia dintre
obiectele enumerate mai sus. Cu alte cuvinte,represiunea concurenţei neloiale constituie o consecinţă a
încălcării dreptului de proprietate industrială.

Faţă de data adoptării Convenţiei de la Paris din 1883, materia proprietăţii industriale s-a îmbogăţit
şi cu alte obiecte. Într-o enumerare nelimitativă, sunt creaţii intelectuale industriale: invenţia, inovaţia,
know-how-ul, modelele de utilitate, desenele şi modelele industriale, topografia circuitelor integrate
etc., respectiv sunt semne distinctive ale activităţii industriale: mărcile (de fabrică, de comerţ sau de
serviciu), indicaţii geografice (denumiri de origine şi/sau indicaţii de provenienţă), numele comercial
(firma), emblema.

Noţiunea de proprietate industrială presupune două aspecte:

a. instituţia juridică a proprietăţii industriale   şi


b. dreptul subiectiv de proprietate industrială.

S-ar putea defini instituţia juridică a proprietăţii industriale ca fiind un ansamblu de norme


juridice ce reglementează raporturile sociale privitoare la creaţiile intelectuale industriale şi la semnele
distinctive ale unei activităţi industriale. Din această definiţie se pot reţine următoarele elemente
definitorii:

1. Proprietatea industrială este un ansamblu de norme juridice care au acelaşi obiect. Specifica
acestor norme este faptul ca îşi au izvorul atât în actele normative interne, cât şi în tratatele şi
convenţiile internaţionale. Legislaţiile naţionale sunt din ce în ce mai mult adoptate pe baza
standardelor ce stau la baza elaborării actelor normative internaţionale. Cât priveşte caracterul
acestor norme juridice, este de subliniat apartenenţa lor la diverse ramuri de drept: dreptul civil,
drept procesual civil, dreptul muncii, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal,
dreptul procesual penal etc. Dintre aceste norme, însă, prevalează normele dreptului civil.
2. Normele acestei instituţii reglementează raporturi patrimoniale dar şi raporturi personal –
nepatrimoniale. Subiectele acestor raporturi sunt persoane fizice, dar şi persoane juridice.
3. Specificul raporturilor reglementate de normele proprietăţii industriale este obiectul (obiectele)
la care se referă aceste raporturi: creaţiile intelectuale industriale şi semnele distinctive ale
activităţii industriale.

Analizând toate şi fiecare din aceste obiecte, rezultă că acestea prezintă trăsături şi caracteristici
comune:

- Toate aceste obiecte sunt bunuri, în sensul juridic al termenului (sunt susceptibile de apropriere
sub forma unor drepturi patrimoniale).
- Aceste obiecte sunt transmisibile (după caz, prin licenţă sau prin cesiune).
- Toate aceste obiecte sunt bunuri incorporale – nu au o substanţă materială.

6
Dreptul de proprietate industrială nu va purta asupra unui bun material. Titularul dreptului de
proprietate asupra suportului material al operei nu este în mod necesar şi titularul dreptului de
proprietate industrială.

 Aceste obiecte se caracterizează prin ubicuitate. Ubicuitatea poate fi de două feluri:

a)      Ubicuitatea sub aspectul apariţiei desemnează aptitudinea acestor obiecte de a putea fi create de


două sau mai multe persoane ce au lucrat în mod independent, unele de altele, în acelaşi timp (sau în
perioade de timp diferite), în acelaşi loc (sau în locuri diferite).

Legiuitorul este cel care emite norme prin care să se identifice titularul dreptului de proprietate
industrială (ex: sunt recunoscuţi amândoi ca titulari ai dreptului – cotitulari, sau doar unul dintre
aceştia va fi recunoscut ca fiind titular al dreptului). În această din urmă ipoteză se naşte întrebarea
care dintre cei doi va fi recunoscut ca fiind titularul dreptului. Există legislaţii ce stabilesc ca principiu
că titular al dreptului de proprietate industrială este acela care a îndeplinit primul anumite formalităţi
cerute de lege în faţa unor autorităţi stabilite de lege.

b)      Ubicuitatea sub aspectul folosinţei desemnează aptitudinea obiectelor proprietăţii industriale de a


putea fi folosite, chiar în integralitatea lor, de două sau mai multe persoane, independent una de alta, în
acelaşi timp si in acelaşi loc sau în locuri diferite. Legiuitorul a emis norme juridice cu privire la
instrumentele de transmitere a acestor obiecte ce fac posibilă folosirea concomitentă a lor de către
persoane diferite, chiar în acelaşi timp. De exemplu, prin contractul de licenţă nu se transmite însuşi
dreptul de proprietate industrială, cu toate prerogativele sale, ci doar posibilitatea de a folosi creaţia sau
semnul distinctiv şi de către beneficiarul licenţei.

4. Termenul „industrie” („industrial”) are un înţeles convenţional (special), acesta cuprinzând nu


doar industria propriu-zisă (ca ramura a economiei nationale), ci si alte domenii cum ar fi
comertul, agricultura, etc. In materia proprietatii industriale notiunea de „industrie” este
conceputa ca tot ceea ce presupune si este datorat muncii omului, activitatii sale asupra naturii.

Dreptul subiectiv de proprietate industrială reprezintă posibilitatea recunoscută de lege


titularului acestui drept, persoană fizică sau juridică, de a folosi în mod exclusiv o creaţie intelectuală
industrială sau un semn distinctiv al unei asemenea activităţi industriale.

Pot fi reţinute, ca elemente ale acestei definiţii, următoarele:

1. Posibilitatea, facultatea juridică, recunoscută titularului dreptului.

De regula, titularul dreptului subiectiv de proprietate industrială are şi obligaţia de a-şi exercita aceste
prerogative şi în măsura în care nu se foloseşte de dreptul său poate fi supus unor sancţiuni. De
exemplu, daca titularul brevetului de invenţie nu-şi exercită dreptul său, va putea fi supus unei
sancţiuni ce constă în posibilitatea, acordată printr-o procedură judecătorească, în beneficiul unor terţi
ca aceştia să poată folosi şi ei acest brevet de invenţie în anumite condiţii şi aceasta chiar împotriva
voinţei titularului brevetului. Interesul statului este ca oamenii (societatea) să beneficieze de obiectul
brevetului de invenţie. În ceea ce priveşte mărcile, titularul dreptului asupra mărcii are şi dreptul la
folosinţa mărcii respective.

7
2. Recunoaşterea legală a acestei posibilităţi.

Aceasta se poate acorda doar în urma parcurgerii unei proceduri speciale (complicate şi îndelungate):
brevetarea invenţiei, înregistrarea mărcii etc. Statul, prin organele sale specializate, emite un titlu de
protecţie juridică: brevet, certificat de înregistrare.

3.Titularul dreptului.

Acesta poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică ori mai multe persoane fizice şi/sau juridice.

4. Specificul acestui drept.

Acesta este dat de prerogativa folosinţei (exploatării) asupra unui bun, care este exclusivă. Analizând
conţinutul dreptului, titularii dreptului subiectiv de proprietate industrială au prerogative extrem de
asemănătoare cu cele recunoscute titularilor dreptului de proprietate (în sensul clasic al termenului):

–          ius possidendi, posibilitatea de a deţine şi cunoaşte soluţia (creaţia, semnul distinctiv) si de a


hotari asupra modalitatii de a o pune sau nu in lucrare.

–          Ius utendi, dreptul de a folosi acel obiect pentru sine, intr-o industrie oarecare.

–          Ius fruendi, posibilitatea culegerii fructelor ca urmare a folosirii creaţiei sau a semnului


distinctiv de către terţele persoane beneficiare ale unei licenţe pentru care se plăteşte o remuneraţie –
redevenţa.

–          Ius abutendi, posibilitatea de a exercita dispozitia juridica, prin cesiunea totala sau partiala a
dreptului subiectiv de proprietate industriala. In aceasta materie nu exista dispoziţia materială, intrucat
nu se poate distruge un bun incorporal.

5.Definitia dreptului subiectiv de porprietate industriala include si termenulde industrie,


industrial. Acesta are acelasi inteles larg pe care l-am folosit atunci cand am analizat
institutia juridica a proprietatii industriale.

 Caracterele juridice ale dreptului subiectiv de proprietate industrială:

1. Drept absolut – opozabil erga omnes. Există obligaţia generală şi negativă a tuturor celorlalte


subiecte de drept de a nu face nimic de natură a stânjeni pe titularul acestui drept. Cele mai
specifice mijloace de aparare a titularului dreptului de proprietate industriala impotriva
atingerii aduse dreptului de oricare dintre cei care, alcatuind subiectul pasiv general, nu isi
respecta obligatia de a nu face sunt actiunea in contrafacere si actiunea in concurenta neloiala.

2. Drept patrimonial – permite titularului sa se foloseasca pentru sine de un bun incorporal, sa ii


culeaga fructele civile si sa il instraineze contra unui pret.

3. Drept transmisibil – permite titularului sa transmita dreptul de folosinta exclusiva in intregul


sau sau numai unele dintre prerogativele dreptului sau. Mijloacele specifice prin care se
realizeaza transmiterea, in tot sau in parte, a dreptului subiectiv de proprietate industriala sunt
contractul de cesiune si contractul de licenta.

4. Drept, in principiu, temporar, in sensul ca, in principiu, nu este recunoscut nelimitat în timp ci
doar, de exemplu, pe o perioadă de 10 ani (mărci) sau 20 de ani (invenţii). In unele cazuri
exista posibilitatea reînnoirii. Titularul dreptului deţine doar temporar monopolul asupra
8
obiectului dreptului, acest lucru fiind absolut necesar. În materie de semne distinctive dreptul
este doar în principiu temporar, deoarece, de exemplu, în materie de mărci termenul de 10 ani
poate fi prelungit de nenumărate ori (fără limită) cu alte termene ulterioare de 10 ani (cu o
anumită procedură şi plata unor taxe).

5. Dreptul, în principiu, este teritorial, fiind recunoscut doar de către acel stat ce a acordat titlul de
protecţie prin care se recunoşte acest drept. Însă statele au încheiat anumite acorduri prin care
se facilitează obţinerea titlurilor de protectie pe teritoriul altor state, fara a se parcurge
procedura de inregistrare prevazuta de legislatia fiecarui stat in care dreptul este recunoscut.

 Natura juridică a dreptului subiectiv de proprietate industrială:

Dreptul de proprietate industrială este un drept real ce poartă asupra unui bun incorporal fiind
destinat utilizării în industrie. Importanţa identificarii naturii juridice a dreptului subiectiv de
proprietate industriala este dată de necesitatea stabilirii regimului juridic aplicabil. În ipoteza în care
reglementările existente în materie sunt insuficiente pentru soluţionarea unei probleme, devin
aplicabile principiile din materia drepturilor reale si, in special, cele din materia dreptului de
proprietate (in sensul clasic al cuvantului), care constituie dreptul comun si pentru materia dreptului
subiectiv de proprietate industriala.

II. Principiile Dreptului Proprietăţii Intelectuale


În literatura autohotnă au fost enumerate următoarele principii:
1. principiul libertăţii de creaţie – acest principiu îşi găseşte reglementare atît în Constituţia RM,
Cod Civil al RM, cît şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Conform art. 33 alin (1)
din Constituţie, libertatea creaţiei artistice şi ştiinţifice este garantată, creaţia nu este supusă
cenzurii.

La art. 32 alin. (1) al Constituţiei se stipulează că “oricărui cetăţean îi este garantată libertatea
gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc
posibil”. Aceste prevederi se referă şi la cetăţenii străini şi apatrizii, care se află pe teritoriul RM,
deoarece aceştia au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cetăţenii RM cu excepţiile stabilite de lege
(dreptul de a alege şi de a fi ales şi de a fi înrolat în forţele armate).

Drepturile de autor şi drepturile conexe la art. 5 prevede că “beneficiază de protecţie toate operele,
exprimate în orice formă obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific indiferent de faptul, dacă
acestea au fost sau nu aduse la cunoştinţa publicului”. Autorul beneficiază de protecţia dreptului de
autor asupra operei sale prin însăşi faptul de creare a ei, pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor
nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act de notificare sau alte formalităţi.

2. principiul egalităţii în drepturi a operelor obţinute prin activitatea de creaţii (art. 16 alin. (2)
din Constituţie) conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice,
fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă
politică, avere sau de origine socială.
3. principiul echităţii – în reglementarea relaţiilor de creare şi valorificare a obiectelor
proprietăţii intelectuale, acest principiu derivă din principiul egalităţii.
4. principiul îmbinării intereselor autorului cu cele ale societăţii  — rezultă din prevederile
Constituţiei RM, conform căruia “libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea,
9
demnitatea sau dreptul altei persoanela viziune proprie, orice persoană îşi exercită drepturile
şi libertăţile constituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.”
5. principiul realităţii şi garantării drepturilor – reiese din prevederile Constituţiei “Republica
Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile
lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori
supreme şi sunt garantate”.

2.1 Principii internaţionale a dreptului proprietăţii intelectuale:


a) principiul tratamentului naţional –  (este consacrat în art. 2 din Convenţia de la Paris)
potrivit acestui principiu, în ceea ce priveşte protecţia proprietăţii intelectuale, cetăţenii oricărei
ţări care face parte din Uniune vor beneficia în toate celelalte ţări ale Uniunii, de avantajele pe
care legile respectivelor ţări le acordă în prezent şi le vor acorda în viitor naţionalilor, fără a fi
încălcate drepturile speciale stabilite de către Convenţie. Pe cale de consecinţă, resortizanţii vor
beneficia de aceeaşi protecţie ca şi naţionalii şi de aceleaşi mijloace de apărare împotriva
oricăror atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi formalităţilor
impuse naţionalilor.

De asemenea şi în cazul Convenţiei de la Berna există dispoziţii prin care străinul este asimilat cu
naţionalul. Astfel, potrivit art. 5 al Convenţiei de la Berna, operele literale, artistice şi ştiinţifice ale
resortizanţilor sunt supuse regimului stabilit pentru operele naţionale în ţările Uniunii, altele decît ţara
de origine a operei. Reglementarea întinderii protecţiei, precum şi a mijloacelor procedurale garantate
autorului pentru apărarea drepturilor sale intelectuale îşi are sediul în legislaţia ţării în care se reclamă
protecţia.

b) dreptul de prioritate – reglementat de art. 4 din Convenţia de la Paris şi prevede situaţia


privilegiată a unei persoane care a efectuat într-o ţară a Uniunii de la Paris, un prim depozit
reglementar, de a depune cereri cu acelaşi obiect pentru a obţine protecţie în celelalte ţări
membre ale Uniunii. Potrivit acestui principiu, resortizantul sau succesorul său în drepturi care
a depus un brevet de invenţie, o marcă de fabrică sau comerţ, un modl de utilitate, desen sau
model industrial într-una din ţările Uniunii, va beneficia în celelalte ţări de un drept de
prioritate de a efectua depozitul. Pentru a exista un drept de prioritate, trebuie ca primul depozit
să aibă valoarea unui depozit naţional reglementar care îndeplineşte condiţiile prevăzute de
legislaţia naţională a fiecărei ţări membre a Uniunii de la Paris. Prin depozit naţional
reglementar se înţelege orice depozit care este suficient pentru a stabili data la care a fost
depusă cererea în ţara respectivă, oricare ar fi soarta ulterioară a cererii.

c) independenţa mărcilor –  este consarcat de art. 6 din Convenţia de la Paris, potrivit căruia,
condiţiile de depunere şi de înregistrare a mărcilor de fabrică sau de comerţ vor fi stabilite de
fiecare ţară a Uniunii prin legislaţie naţională. Înregistrarea reglementară a unei mărci în una
din ţările Uniunii prin legislaţie conferă caracter independent faţă de mărcile înregistrate în
celelalte ţări ale Uniunii, inclusiv faţă de marca înregistrată în ţara de origine.

d) independenţa brevetelor – este consacrat de art. 4 bis al Convenţiei de la Paris, conform


căruia, cererile de brevete pentru aceeaşi invenţie depuse în diferite ţări ale Uniunii, nu depind
unele de altele. Brevetele cerute de cetăţeni ai Uniunii în diferite ţări ale acesteia, vor din
independente de brevetele obţinute pentru aceeaşi invenţie în celelalte ţări care sunt sau nu
membre ale Uniunii de la Paris.

10
III. Izvoarele Dreptului Proprietăţii Intelectuale
3.1 Izvoarele interne ale dreptului proprietăţii intelectuale
3.1.1 Izvoarele interne tipice:

 Legea nr. 139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
 Legea nr. 161 din 12.07.2007 privind protecţia desenelor şi modelelor industrial
 Legea nr. 461 din 18.05.1995 privind brevetele de invenţie
 Legea nr. 50 din 07.03.2008 privind protecţia invenţiilor
  Legea nr. 38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor
 Legea nr. 655 din 29.10.1999 privind protecţia topografiilor, circuitelor integrate.

3.1.2 Izvoare interne atipice:

- Constituţia Republicii Moldova


- Codul Civil al Republicii Moldova
- Codul Penal al Republicii Moldova
- Codul Contravenţional al Republicii Moldova

3.2 Izvoarele internaţionale ale dreptului proprietăţii intelectuale


Republica Moldova este parte la următoarele convenţii internaţionale în domeniul dreptului de autor
şi al drepturilor conexe:

1) Convenţia de la Berna cu privire la protecţia operelor literare şi artistice, din 09.09.1886


(Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr.511- XIII din 22.06.1’995);
2) Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor interpreţilor, ale producătorilor de
fonograme şi ale organizaţiilor de difuziune, semnată la Roma la 26.10.1961 (Republica
Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 510- Xllldin 22.06.1995);
3) Convenţia mondială cu privire la drepturile de autor, semnată la Geneva la 06.09.1952
(Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1318-XII din 02.03.1993);
4) Convenţia de constituire a Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Inte lectuale, semnată la
Stockholm la 14.07.1967 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1328-
Xlldin 11.03.1993);
5) Convenţia privind protecţia producătorilor de fonograme împotriva reproducerii neautorizate a
fonogramelor lor, semnată la Geneva la 29.10.1971 (Republica Moldova a aderat prin
Hotărârea Parlamentului nr. 796-XIV-din 10.02.2000);
6) Acordul privind aspectele drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerţ, semnat la
Marrakech la 15 aprilie 1994 (Republica Moldova a aderat prin Legea pentru aderarea
Republicii Moldova la Organizaţia Mondială a Comerţului nr. 218-XV din 01.06.2001);
7) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind dreptul de autor, semnat la
Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotă- rârea Parlamentului nr. 1452-
Xllldin 28.01.1998);
8) Tratatul Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale privind inter pretările, execuţiile şi
fonogramele, semnat la Geneva la 20.12.1996 (Republica Moldova a aderat prin Hotărârea
Parlamentului nr. 1452-XIII din 28.01.1998);

11
9) Acordul cu privire la colaborarea în domeniul ocrotirii dreptului de au tor şi a drepturilor
conexe, semnat la Moscova la 24.09.1993 {Republica Moldova a aderat prin Hotărârea
Parlamentului nr. 206-XIVdin 25.11.1998);
10) Hotărârea Consiliului şefilor de guverne al Comunităţii Statelor Independente cu privire la
Regulile controlului vamal asupra trecerii peste frontiera vamală a mărfurilor ce conţin obiecte
ale proprietăţii intelectuale, semnată la Moscova la 28.09.2001 {Republica Moldova a aderat
prin Hotărârea Guvernului nr. 1094 din 19.08.2002);
11) Acordul privind colaborarea în domeniul protecţiei juridice şi apărării proprietăţii intelectuale
şi crearea Consiliului Interstatal pentru problemele protecţiei juridice şi apărării proprietăţii
intelectuale, semnat la Sankt Petersburg la 19.11.2010 {Republica Moldova a aderat prin
Hotărârea Guvernului nr. 442 din 16.06.2011).

Directive europene în domeniul dreptului de autor şi al drepturilor conexe:

a. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2009/24/CE din 23 aprilie 2009 privind
protecţia juridică a programelor pentru calculator (versiune codificată);
b. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/115/CE din 12 decembrie 2006
privind dreptul de închiriere şi de împrumut şi anumite drepturi conexe dreptului de autor în
domeniul proprietăţii intelectuale (versiune codificată);
c. Directiva Consiliului nr. 93/83/CEE din 27 septembrie 1993 privind coor donarea anumitor
dispoziţii referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe aplicabile difuzării de programe
prin satelit şi retransmisiei prin cablu;
d. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2006/116/CE din 12 decembrie 2006
privind durata de protecţie a dreptului de autor şi a anumi tor drepturi conexe (versiune
codificată);
e. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 96/9/CE din 11 martie 1996 privind
protecţia juridică a bazelor de date; > Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr.
2001/29/CE din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor şi
drepturilor conexe în societatea informaţională;
f. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2001/84/CE din 27 septembrie 2001
privind dreptul de suită în beneficul autorului unei opere de artă originală;
g. Directiva Parlamentului European şi a Consiliului nr. 2004/48/CE din 29 aprilie 2004 privind
respectarea drepturilor de proprietate intelectuală.

12
IV. Sistemul Național de Proprietate Intelectuală:
Situația Curentă și Problemele Existente.
Economia de piaţă este de neconceput fără un sistem eficient de protecţie a proprietăţii intelectuale.
Este incontestabil faptul că sistemul de protecţie a proprietăţii intelectuale este unul dintre cele mai
importante atribute ale statalităţii, iar art.33 din Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie
1994, consfinţeşte dreptul cetăţenilor la proprietatea intelectuală (PI), interesele lor materiale şi morale
ce apar în legătură cu diverse genuri de creaţie intelectuală fiind apărate de lege.

Sistemul naţional de proprietate intelectuală reprezintă ansamblul prevederilor legale pe baza cărora
orice persoană îşi realizează, îşi dobîndeşte şi îşi apără drepturile ce apar în legătură cu diverse genuri
de creaţie intelectuală (cadrul normativ), al instituţiilor implicate în realizarea acestor prevederi (cadrul
instituţional), al elementelor şi relaţiilor care asigură şi susţin buna funcţionare a sistemului
(infrastructura sistemului de PI), precum şi al beneficiarilor acestui sistem.

4.1 Cadrul normativ al protecţiei proprietăţii intelectuale în Republica Moldova

De la declararea independenţei şi pînă în prezent, Republica Moldova a aderat la principalele


organizaţii internaţionale şi regionale, precum şi la 32 de tratate internaţionale în domeniul PI,
inclusiv:

23 – administrate de OMPI (din totalul de 24);

3 – administrate, respectiv, de Uniunea Internaţională privind Protecţia Noilor Soiuri de Plante


(UPOV), Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru
Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO);

6 – din cadrul CSI.

În perioada menţionată a fost creat şi s-a consolidat un cadru normativ complex privind proprietatea
intelectuală, ce cuprinde legislaţia naţională şi tratatele internaţionale în domeniul PI, la care Republica
Moldova este parte. Legislaţia naţională din domeniul proprietăţii intelectuale a cunoscut o dezvoltare
continuă, în paralel cu integrarea ţării în sistemul economic mondial. Lega cu privire la protecţia
obiectelor de proprietate intelectuală (invenţii, soiuri de plante, design industrial, mărci şi denumiri de
origine, topografii ale circuitelor integrate, obiecte protejate de dreptul de autor şi drepturile conexe),
precum şi a legislaţiei civile şi administrative în scopul conformării acestora cerinţelor impuse de
Acordul privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală.

Evoluţia Republicii Moldova pe calea integrării europene a determinat armonizarea legislaţiei din
domeniul proprietăţii intelectuale cu acquis-ul comunitar, în scopul asigurării unui nivel de protecţie şi
de respectare a drepturilor de proprietate intelectuală echivalent celui existent în Uniunea Europeană şi
în conformitate cu angajamentul asumat de ţara noastră în temeiul art.49 al Acordului de Parteneriat şi
Cooperare (APC) dintre Republica Moldova şi UE.

De asemenea, în legile de specialitate din domeniul proprietăţii intelectuale a fost implementată


Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind
respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Intrarea în vigoare a noilor legi a atras un şir de
acţiuni ce urmau să asigure punerea legislaţiei in vigoare în concordanţă cu prevederile legilor

13
menţionate, precum şi aplicarea lor eficientă. În acest scop, au fost elaborate şi aprobate, prin hotărîri
de Guvern, regulamentele aferente legilor în cauză, de asemenea au fost amendate şi ajustate alte acte
legislative de importanţă majoră pentru funcţionarea sistemului de PI.

Actualmente, cadrul juridic naţional din domeniul proprietăţii intelectuale este în concordanţă atît
cu normele internaţionale, cît şi cu cele ale Uniunii Europene. În timp ce cadrul legislativ este destul
de avansat, o sarcină primordială pentru următorii ani rămîne implementarea acestuia, în special partea
ce ţine de asigurarea respectării drepturilor.

4.2. Promovarea proprietăţii intelectuale

Promovarea proprietăţii intelectuale este imperativă pentru ţările postsovietice, inclusiv pentru
Republica Moldova, care, în virtutea condiţiilor istorice, nu au tradiţii în ceea ce priveşte protecţia şi
respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi se confruntă cu multiple probleme cauzate de
cunoaşterea insuficientă şi de gradul scăzut de cultură în domeniul respectiv, la nivelul întregii
societăţi. Printre acestea se numără aplicarea ineficientă a mecanismelor de protecţie, apărare şi
respectare a drepturilor de PI; gradul înalt de contrafacere şi piraterie, inclusiv utilizarea largă a
programelor de calculator nelicenţiate; numărul relativ mare al cazurilor de concurenţă neloială cu
implicarea drepturilor de PI, de depunere a cererilor de înregistrare a OPI cu rea-credinţă; valorificarea
insuficientă a OPI, în special implementarea invenţiilor; utilizarea extrem de redusă a potenţialului PI
de către mediul de afaceri etc.

Activităţile de promovare a Sistemului naţional de PI, de instruire, comunicare şi diseminare a


cunoştinţelor şi a informaţiei din domeniu sînt organizate şi realizate preponderent de AGEPI, în
virtutea funcţiilor sale. Ele au menirea de a spori nivelul de conştientizare de către societate a faptului
că drepturile de proprietate intelectuală, aplicate corect, sînt capabile să revigoreze toate sectoarele
vieţii economice, să stimuleze creativitatea, inovaţia şi progresul spre binele întregii ţări. Ele sînt
orientate, de asemenea, spre cultivarea respectului faţă de munca intelectuală şi rezultatele ei,
materializate în proprietatea intelectuală, precum şi sensibilizarea societăţii privind daunele şi
pericolele ce le comportă produsele contrafăcute şi pirat pentru bunăstarea şi sănătatea oamenilor.

Pentru facilitarea conlucrării cu sfera antreprenoriat/servicii, cercetare-dezvoltare, cu mediul


academic şi universitar, cu instituţiile mass-media, antrenate în procesul de informare şi comunicare în
domeniul PI, AGEPI elaborează şi editează diverse publicaţii de popularizare a domeniului de PI,
organizează şcolarizări, cursuri şi traininguri tematice, seminare naţionale, regionale şi internaţionale
pe cele mai actuale probleme de protecţie şi valorificare a drepturilor de PI pentru diverse categorii de
beneficiari (reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale învestite cu responsabilităţi în domeniul
asigurării şi respectării DPI, ai instanţelor judecătoreşti, ai instituţiilor academice şi ai universităţilor,
ai businessului, mandatari autorizaţi, evaluatori, inventatori, studenţi etc.), emisiuni tematice la radio şi
TV cu referire la proprietatea intelectuală, diverse concursuri etc.

Graţie activităţilor susţinute de promovare a proprietăţii intelectuale, în Republica Moldova se


aprofundează tot mai mult procesul de conştientizare a rolului proprietăţii intelectuale ca resursă
valoroasă şi mecanism puternic de dezvoltare a creativităţii şi a inovaţiilor. Însă creşterea gradului de
cultură în domeniul PI la scara întregii societăţi, după exemplul ţărilor dezvoltate, necesită includerea
educaţiei privind proprietatea intelectuală în Sistemul naţional de învăţămînt la toate nivelurile:
preuniversitar, profesional-tehnic, universitar şi postuniversitar, acest fapt presupunînd implicarea
activă a Ministerului Educaţiei în acest proces.

14
Totodată, în condiţiile informatizării societăţii, răspîndirii masive a Internetului şi performanţelor
înregistrate de Republica Moldova în domeniul tehnologiilor informaţionale şi de comunicare, tot mai
pregnant se impune necesitatea de a utiliza în deplină măsură posibilităţile tehnicilor moderne de
diseminare a informaţiei şi de prestare a serviciilor de consultanţă on-line, după modelul oficiilor de PI
din ţările Uniunii Europene. Paralel cu realizările înregistrate pe parcursul ultimilor ani în ceea ce
priveşte asigurarea accesului gratuit on-line la informaţia publică privind cererile/titlurile de PI şi
implementarea sistemului de utilizare a semnăturii digitale, mai rămîn neexplorate multe dintre
atuurile tehnologiilor informaţionale şi de comunicare, care pot fi aplicate în beneficiul actualilor sau
potenţialilor utilizatori ai Sistemului naţional de PI atît din ţară, cît şi de peste hotarele ei, cum ar fi
depunerea electronică a cererilor de înregistrare/brevetare a OPI, plata electronică a taxelor,
corespondenţa electronică în acţiunile de procedură etc.

4.3. Valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală

Unicii indicatori monitorizaţi în mod sistematic cu referire la valorificarea DPI ţin de transmiterea
drepturilor asupra OPI şi de gajarea acestora, înregistrate la AGEPI. Conform datelor statistice de
referinţă pe ultimii 10 ani, cea mai mare parte a contractelor înregistrate se referă la cesiuni (87,5%),
iar dintre OPI – la mărci (92%). Dat fiind faptul că înregistrarea contractelor de licenţă nu este
obligatorie, starea reală de lucruri cu privire la valorificarea drepturilor de PI nu poate fi apreciată,
lipsind şi datele privind implementarea invenţiilor brevetate şi efectul lor economic.

4.4. Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală la frontier

Protecția proprietății intelectuale nu poate fi asigurată de către o singură instituţie. Administrațiile


vamale, poliția, procuratura și agențiile naționale pentru proprietate intelectuală trebuie să lucreze
împreună pentru asigurarea unei reacţii eficiente. Administrațiile vamale sunt perfect poziționate
pentru a interzice și a împiedica comerțul ilicit cu bunurile care încalcă DPI. Majoritatea produselor
contrafăcute și a bunurilor care încalcă DPI disponibile în UE au fost fabricate într-o țară terță. Vama
are un rol cheie în prevenirea importului acestor bunuri. Iulia Maruşevska, Șef al Biroului Vamal din
Odesa, explică rolul serviciului vamal în domeniul protecției DPI. Totuşi, vama nu poate să câștige
lupta împotriva încălcărilor DPI fără implicarea activă a titularilor de drepturi. Deținătorii de drepturi
sunt responsabili pentru informarea administrațiilor vamale despre produsele susceptibile de a fi
încălcat drepturile sale de proprietate intelectuală.

Conform informaţiei oferite de Serviciul Vamal, în perioada 2002-2011 au fost depuse 282 de
cereri de intervenţie a organului vamal privind protecţia drepturilor de PI la frontieră, din 2004
înregistrîndu-se o creştere continuă a acestei activităţi.

În acelaşi timp, începînd cu 2007, Serviciul Vamal monitorizează numărul de OPI care beneficiază
de protecţie, dat fiind că printr-o singură cerere poate fi solicitată protecţia mai multor OPI. În raport
cu anul 2010, în 2011 s-a înregistrat o creştere de 2,4 ori a numărului de OPI cărora li se aplică
protecţie la frontieră, majoritatea absolută fiind mărci. În 2011 s-a înregistrat o creştere considerabilă a
numărului de OPI ce aparţin titularilor străini (de la 77 la 323), fapt care atestă sporirea încrederii
acestora ca rezultat al consolidării capacităţilor Serviciului Vamal în domeniul PI.

Pe parcursul anului 2011 s-au înregistrat 29 de reţineri de mărfuri în baza art.302 (procedura ex-
officio) sau 304 (în baza cererii de intervenţie a SV) ale Codului vamal al Republicii Moldova. Astfel,
din cele 29 de reţineri de produse, efectuate în urma notificărilor adresate de titularii de drepturi către
Serviciul Vamal, au fost confirmate mai multe cazuri de produse contrafăcute.
15
În comparaţie cu anul 2010, numărul cazurilor de reţinere în baza procedurii ex-officio şi a cererilor de
intervenţie a crescut de 2,4 ori.

4.5. Activităţi de promovare a Sistemului de proprietate intelectuală

Promovarea Sistemului de PI are drept scop ridicarea gradului de conştientizare a societăţii cu


privire la importanţa protecţiei şi respectării DPI. În acest scop, pentru diferite categorii de beneficiari
se organizează: diverse seminare tematice (naţionale, regionale, cu participare internaţională); activităţi
de diseminare a informaţiei în cadrul expoziţiilor naţionale şi internaţionale şi prin intermediul
emisiunilor radio şi TV, a conferinţelor de presă; editarea de lucrări metodice şi de popularizare a
domeniului de PI; concursuri; manifestări de amploare consacrate PI etc.

Majoritatea activităţilor menţionate sînt organizate de AGEPI în comun cu diverse autorităţi ale
administraţiei publice centrale, instituţii şi organizaţii din sfera ştiinţei şi inovării şi universităţi,
precum şi în baza acordurilor de colaborare. Pe parcursul perioadei 2003-2011, anual, au fost
organizate în medie circa 200 de asemenea activităţi. Pregătirea cadrelor în domeniul PI este o
preocupare majoră a AGEPI şi se efectuează în cadrul cursurilor de consilieri în domeniul PI, cu o
durată de 162 de ore, şi cursurilor de evaluatori ai obiectelor de proprietate intelectuală, cu o durată de
164 de ore.

4.6. Prestarea serviciilor de specialitate în domeniul proprietăţii intelectuale

Paralel cu serviciile cu semnificaţie juridică ce ţin de brevetarea/înregistrarea şi protecţia OPI,


AGEPI prestează un şir de servicii de specialitate în domeniul PI. Principalele servicii de acest tip se
referă la acordarea consultaţiilor şi efectuarea cercetărilor documentare tematice pentru diverse OPI.
Începînd cu anul 2009 a fost introdus un nou tip de servicii de specialitate – prediagnoza PI, despre
care s-a menţionat mai sus, la pct.1.5.

Pe parcursul perioadei 2003-2011 numărul de servicii prestate a crescut continuu, atingînd în anul
2011 circa 13000. Majoritatea dintre acestea (92%) se referă la acordarea consultaţiilor. Odată cu
dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, un rol tot mai important în prestarea serviciilor AGEPI îl are
elaborat şi lansat în anul 1998, în anii 2004 şi 2011 fiind elaborate noi formate ale acestuia. Odată cu
extinderea accesului la Internet, tot mai mulţi utilizatori accesează informaţiile din domeniul PI plasate
pe site-ul AGEPI, avînd acces gratuit on-line la informaţia actualizată, inclusiv la Buletinul Oficial de
Proprietate Industrială (BOPI) şi la bazele de date “Invenţii”, “Mărci”, “Soiuri de plante”, “Design
Industrial” şi “Rezultate ştiinţifice”.

16
Concluzie:
În concluzie pot să spun că Proprietatea intelectuală (PI) se referă la creații ale minții: invenții și
expresii creative, opere literare și artistice, desene, nume și imagini utilizate în comerț. Drepturile de
Proprietate Intelectuală (DPI) se referă la drepturile legale acordate pentru anumite tipuri de PI, pentru
a proteja creaţiile intelectului. Cărțile, muzica, melodiile, poeziile, sculpturile, tablourile, toate acestea
ne înconjoară în viața de zi cu zi, dar nu întotdeauna noi realizăm că ele sunt creații intelectuale și
beneficiază de protecție.

Ultimele decenii evoluția societății a fost marcată de o ascensiune rapidă a ponderii muncii
intelectuale în totalitatea activităților umane, dar și a rezultatelor acesteia în diversitatea produselor și
serviciilor. Însă, în ciuda extinderii enorme a rolului cunoștințelor și informațiilor în funcționarea
societății, domeniul proprietății intelectuale este, până când, unul puțin cunoscut și insuficient
valorificat.

Asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica Moldova reprezintă o


condiție necesară pentru crearea, protecția, gestionarea și valorificarea plenară a potențialului
proprietății intelectuale care să contribuie la dezvoltarea unei economii naționale competitive, bazate
pe cunoaștere. Produsele intelectuale, informația și cunoștințele, potențialul spiritual, științific și
cultural al societății contemporane sunt forța motrice a dezvoltării durabile și determină
competitivitatea economică. Toate acestea demonstrează creșterea rolului proprietății intelectuale în
societatea modernă, iar eforturile Guvernelor de a investi în consolidarea regimurilor de proprietate
intelectuală sunt considerate ca investiții generatoare de valoare adăugată și creștere economică, care
implică, totodată, asumarea eforturilor financiare pentru utilizarea tehnologiilor informaționale
moderne, inclusiv prin crearea unui sistem informațional pentru asigurarea activității tuturor
autorităților cu atribuții în domeniul respectării drepturilor de proprietate intelectuală în Republica
Moldova.

17
Bibliografie:
1. Legea nr. 114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2014, nr.282- 289, art.600)

2.Calmaschi Otilia, Curs universitar. Dreptul proprietății intelectuale, București 2004.

3.Roș Viorel, Dreptul proprietății intelectuale. Suport de Curs. Editura Universității “Nicolae
Titulescu” București 2013, pag. 87 ISBN: 978-606-8585-10-9

4. https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=95768&lang=ro

5. http://eubam.org/ro/what-we-do/intellectual-property-rights-ipr/

6. http://www.agepi.md

7. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-proprietatii-intelectuale/

8. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-proprietatii-intelectuale/partea-i-
introducere-in-dreptul-proprietatii-intelectuale/

9. https://facultateadrept.wordpress.com/dreptul-proprietatii-intelectuale/curs-1-caracteristica-generala-
a-dreptului-proprietatii-intelectuale/

10. https://facultateadrept.wordpress.com/dreptul-proprietatii-intelectuale/curs-2-izvoarele-dreptului-
proprietatii-intelectuale/

11. https://facultateadrept.wordpress.com/dreptul-proprietatii-intelectuale/curs-3-principiile-dreptului-
proprietatii-intelectuale/

18