Basmul – specie a genului epic, de mare întindere, prezentă atât în literatura
populară, cât şi în cea cultă, de obicei în proză, în care personajele înzestrate cu puteri supranaturale, traversează întâmplări fantastice şi sunt antrenate în lupta dintre bine şi rău, forţele binelui biruind în final.
Caracteristici:
acţiune lineară, cronologică;
acţiunea este structurată pe momentele subiectului, conform unui şablon: superioritatea mezinului, care va învinge în final răul; călătoria; probele; ajutorul primit de la figuri arhetipale:Zâna, Sf. Vineri; biruirea binelui; căsătoria. timpul este nedeterminat: “a fost odată…”; spaţiul este vast, nedefinit prin coordonate geografice, împărţit pe două tărâmuri: real (“acest tărâm” ); fantastic, fabulos (“tărâmul celălalt”). formule tipice: iniţiale (captează atenţia auditorului introducându-l în lumea fantastică) “a fost odată ca niciodata”; mediane (menţine atenţia auditorului) “înainte mult mai este”, “şi merseră ce merseră”; finale (marchează revenirea la realitate) “Am încălecat pe-o şa/Şi v- am spus povestea aşa”. prezenţa motivelor şi simbolurilor tipice: cifre fatidice: trei, şapte, nouă, doisprezece; apa vie; apa moartă. personaje: pozitive/negative; protagonist/antagonist; reale/supra naturale/reale cu puteri supranaturale; individuale/colective; ajutătoare: păsări, animale. stilul se caracterizează prin oralitate, realizată prin: proverbe; zicători; repetiţii; interjecţii; diminutive; cuvinte şi expresii populare; verbe la imperativ; substantive în vocativ; topică inversă. titlul este sugestiv: de obicei, numele protagonistului.
Popular: Greuceanu; Basmul cult: Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă.
fantastice (dominate de elementul miraculos): Greuceanu,
Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă; Basme nuvelistice (mai apropiate de elementele realităţii concrete): Povestea lui Stan Păţitul de Ion Creangă; animaliere (protagoniştii sunt animale): Capra cu trei iezi, Punguţa cu doi bani de Ion Creangă.
“Basmul este o operă de creaţie literară […], o oglindire […] a vieţii în
moduri fabuloase. […] e un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă, observaţie, morală etc. Caracteristica lui este că eroii nu sunt numai oameni, ci şi anumite fiinţe himerice, animale. Şi fabulele vorbesc despre animale, dar acestea sunt simple măşti, pentru felurite tipuri de indivizi. Fiinţele neomeneşti din basm au psihologia şi sociologia lor misterioasă. Ele comunică cu omul, dar nu sunt oameni. Când dintr-o naraţiune lipsesc aceşti eroi himerici, n-avem de a face cu un basm.” (G.Călinescu, Estetica basmului)