üuAUTONOMII LOCALE ȘI INSTITUȚII CENTRALE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC (sec.

IX-XVIII)

A. CADRUL GENERAL

- după ce în sec. VIII s-au format poporul român și limba română, începând din sec. IX se poate vorbi despre existența
unor obști sătești numite de Nicolae Iorga „Romanii populare”
- obștile sătești sunt forme de organizare prestatală concentrate pe valea unui râu, într-o depresiune și care aveau la
conducere niște persoane care au acumulat în timp mai multe bogății și putere decât ceilalți membrii ai obștii și vor deveni
cu timpul cnezi sau voievozi, căci din unirea mai multor obști sătești vor apărea cnezatele și mai apoi voievodatele
- în cadrul obștiilor, oamenii dețineau un lot de pământ, iar pășunile, pădurile, islazurile și iazurile erau la comun

B. FACTORII CARE AU FAVORIZAT FORMAREA STATELOR MEDIEVALE

a. Factori interni

- creșterea demografică
- dezvoltarea economică
- stratificarea socială – din rândurile populației au apărut „mai marii pământului” („maiores terrae”) - viitorii boieri
- drumurile comerciale – după opinia marelui istoric Gh. I. Brătianu „drumul a făcut statul”, drumurile comerciale
traversau spațiul nostru
- unul pleca de la porturile Mării Negre (Chilia, Cetatea Albă), traversa teritoriul sud carpatic, trecea îTransilvania
la Brașov și Sibiu și continua spre Europa centrală
- al doilea, numit și „drumul moldovenesc” trecea prin spațiul est carpatic și se îndrepta spre Polonia și Marea
Baltică; negustorii de pe aceste drumuri susțineau formarea unor state aici pentru a le asigura protecția

b. Factori externi

- decăderea Hoardei de Aur (statul tătarilor din Crimeea și de la nord de Marea Neagră de la începutul sec. XIV)
- echilibrul de putere dintre regatul Ungariei și hanatul Hoardei de Aur – niciuna dintre cele două forțe nu o putea domina
pe cealaltă
- perioada de instabilitate din regatul Ungariei (1301-1308) – în 1301 s-a stins dinastia arpadiană și abia în 1308 s-a
impus noua dinastie angevină, D’Anjou

C. FORMAREA TRANSILVANIEI

- în sec. VIII-IX, în Transilvania trăiau români împreună cu slavi (știm acest lucru din izvoarele istorice care vorbesc
despre spațiul intracarpatic în sec. IX)
- Anonymus, cronicarul anonim, a trăit în sec. XII, însă s-a referit la fapte din sec. IX-XI – „Gesta Hungarorum” (faptele
ungurilor)

- în sec. IX existau în Transilvania:

- voievodatul lui Menumorut, în zona Crișurilor în Bihor, având reședința la Cetatea de la Biharia
- voievodatul lui Glad în Banat, capitala fiind la Cuvin (astăzi în Serbia)
- voievodatul lui Gelu în Transilvania intracarpatică pe Someș, la cetatea de la Dăbâca
- despre Menumorut și Glad nu știm ce origini aveau (posibil bulgară); Menumorut era destul de puternic în epocă căci
avea relații cu împăratul Bizanțului, iar fiica sa s-a căsătorit mai târziu cu fiul regelui Arpad
- despre Gelu, Anonymus ne spune că era „un anumit român” care s-a opus invaziei maghiare în Transilvania, murind în
luptă

- în sec. XI „Legenda Sf. Gerard” (fost episcop catolic la Cenad) menționează:( Gyla, sau Gyula, sau Gylas sau Geula)
- voievodatul lui Gyla în Transilvania intracarpatică, pe Mureș cu capitala la Alba Iulia (Bălgrad)
- voievodatul lui Ahtum era situat în Banat cu capitala la Cenad (Urbs Morisena)
- despre Gyla știm că s-a opus regelui maghiar Ștefan cel Sfânt care încerca să introducă catolicismul în Transilvania; s-a
luptat cu acesta, a fost înfrânt și făcut prizonier
- despre Ahtum știm că era destul de puternic ca să impună o taxă pe transportul de sare care cobora cu plutele pe Mureș;
acest lucru l-a deranjat pe Ștefan cel Sfânt în 1002-1003, astfel că l-a învins și ucis

- cucerirea Transilvaniei de către regele Ungariei s-a produs treptat cam de la mijlocul sec. XI până în prima parte a
sec. XIII, în timpul urmașilor regelui Ștefan cel Sfânt
- maghiarii sunt un popor de origine fino-ugrică (înrudiți cu finlandezii, estonienii, laponii), care au venit din Asia,
traversând spațiul de la nord de Marea Neagră, numit de ei Atelkuz, apoi au trecut pasurile Carpaților Nordici și în 896 s-
au așezat în Câmpia Panoniei, unde sunt și astăzi, sub conducerea lui Arpad
- de acolo au făcut incursiuni de pradă spre vestul Europei unde însă au fost învinși definitiv in 955 la Lechfeld
(Germania) de regele Otto I (viitorul împărat romano-german)
- maghiarii se reorienteză, atacând zone dinspre est, locuite de români și slavi, iar astfel rezultând cucerirea Transilvaniei

- regii Ungariei au cucerit Transilvania prin mai multe mijloace:

- mijloace militare – maghiarii au cucerit prin luptă cetăți din Transilvania – Bihor (1075), Crasna, Dăbâca
- mijloace administrative – au organizat comitatele Bihor (1111), Sălaj, Crasna, Cluj, Satu Mare, Hunedara, Alba (toate
în sec. XII) și Arad, Zărand, Caraș (sec. XIII)
- mijloace religioase – maghiarii erau un popor recent creștinat la confesiunea catolică, în anul 1001, regele lor Vajk s-a
creștinat și a devenit Ștefan și imediat după aceea mii de maghiari s-au creștinat după același model, prin urmare au
încercat să impună catolicismul și în Transilvania printr-un anume episcop Simion (catolic) în 1111-1113, în plus s-au
organizat trei episcopii catolice la Cenad, Alba Iulia și Oradea
- mijloace politice – regii Ungariei au încercat să impună în Transilvania principatul ca formă de organizare politică
(formă preluată de ei din Occident). Documentele îl menționează pe Mercurius Princeps (1111). Nu reușesc să impună
această formă căci spre sfârșitul sec. XII la 1176 este menționat în documente Leustachius voievod – voievodatul (formă
specifică de organizare a românilor și slavilor) a rămas în Transilvania în Evul Mediu
- mijloace etnice – colonizări de populații

a. colonizarea secuilor (sec. XI-XII)

- secuii sunt o populație înrudită cu maghiarii; foarte buni războinici de aceea au fost folosiți ca avangarda armatei
maghiare
- așezarea lor în Transilvania a urmărit granița în continuă mișcare a cuceririi maghiare – la început au fost în zona Bihor,
mai târziu în zona Târnavelor, iar la începutul sec. XIII în Carpații Orientali
- în schimbul rolului lor militar de a apăra Transilvania, ei au primit privilegii și drepturi, erau organizați în scaune
conduse de juzi scăunali

b. colonizarea sașilor (sec. XII-XIII)

- sașii sunt o populație de origine germană, veniți din Saxonia, Luxemburg, Belgia, Flandra
- au avut un rol economic – erau foarte buni agricultori, meșteșugari, negustori, ai au creat civilizația urbană a
Transilvaniei: Sibiu (Hermannstadt), Brașov (Kronstadt), Sighișoara (Schassburg), Mediaș, Bistrița, Sebeș, Orăștie
- organizați în scaune – 7 scaune și 2 districte: Brașov și Bistrița
- s-au așezat în mediul rural – în special în sudul Transilvaniei: Biertan, Micloșoara, Criț, Viscri, în sec. XV s-a creat
Universitatea Săsească (formă de organizație administrativă)
- în schimbul rolului economic, sașii au primit și ei privilegii de la regii Ungariei, de exemplu cele din Bula de Aur (Bula
Andreanum) (1224) date de regele Andrei al II-lea
c. colonizarea cavalerilor teutoni (1211)

- erau de origine germană

- ordinul lor cavaleresc și călugăresc a fost înființat în Țara Sfântă (Palestina) pentru a lupta împotriva musulmanilor și
necredincioșilor
- au fost aduși de regele Ungariei în Țara Bârsei (regiunea Brasovului) unde au stat 14 ani căci același rege, Andrei al
II-lea, i-a expulzat (1225) deoarece își urmăreau propriile lor scopuri și ale papalității, nu a regelui Ungariei
- ei fuseseră aduși să apere Transilvania de humani, tătari și chiar să cucerească teritoriul de la sud de Carpați

In ciuda acestor colonizări, populația cea mai numeroasă în Transilvania a rămas cea românească; ea trăia în mod
compact, în special în regiunile de margine – Țara Făgărașului, Hațegului, Maramureșului, Apuseni, Banat, Zărandului
- aveau autonomie fiind organizate în țări și districte românești; la început și nobilii români erau reprezentanți în
Adunarea Stărilor Nobiliare din Transilvania, numită Congregația Stărilor (documente din 1288), însă mai târziu
românii își pierd drepturile
- 1366: regele Ungariei, Ludovic I D’Anjou, semnează un act prin care nobili mai puteau fi doar cei cu religie catolică –
românii erau ortodocși – își pierdeau statutul nobiliar. Totuși unele familii de nobili români au trecut la catolicism pentru
a-și păstra statutul (familia lui Iancu de Hunedoara și familia Cândea din Râu de Mori, maghiarizată ulterior și devenită
Kendeffy). Majoritatea nobililor români însă și-au pierdut acest statut, ei rămânând ortodocși
- 1437: se creează Unio Trium Nationum – nobilimea maghiară (în care erau cuprinși și acei nobili români care trecuseră
la catolicism), patriciatul săsesc și fruntașii secuilor erau cele trei națiuni medievale care erau privilegiate în Transilvania.
Românii sunt astfel excluși, având statutul de „tolerați”. Din punct de vedere religios, au fost recunoscute în Transilvania
Medievală patru religii recepte – catolicismul, luteranismul, calvinismul, unitarianismul. Secuii erau catolici, maghiarii
erau catolici, calvini, unitarieni, sașii erau luterani, iar românii fiind ortodocși erau excluși din nou

D. FORMAREA ȚĂRII ROMÂNEȘTI

a. Factori care au favorizat formarea (vezi punctul B)

b. Formațiuni politice prestatale la sud de Carpați

- documentul care amintește aceste formațiuni politice prestatale este Diploma Cavalerilor Ioaniți (2 iunie 1247) data de
regele Ungariei, Béla al II-lea, marelui perceptor Rembald, conducătorul ioaniților. În cadrul ei sunt amintite:
- Țara Severinului, localizata în sud-estul Banatului și vestul extrem al Olteniei; a devenit ulterior Banatul de Severin
- voievodatul lui Litovoi, localizat în Țara Hațegului din Transilvania, dar și peste Carpați, în nordul Olteniei, în
depresiunea Gorj
- cnezatul lui Farcaș, localizat în nordul Olteniei, în dreapta Oltului, în zona Vâlcei
- cnezatul lui Ioan, localizat în sudul Olteniei, în dreapta Oltului, la vărsarea acestuia în Dunăre
- voievodatul lui Seneslau, localizat în Țara Făgărașului din sudul Transilvaniei, dar și în nordul Munteniei, în zona
Argeș-Muscel
- primele patru erau suborodonate regelui Ungariei
- tot acest document amintește despre „mai marii pământului”, care s-au desprins și conduceau populația; din rândurile
lor vor apărea boierii
- acest document surprinde de fapt societatea românească de la sud de Carpați imediat după invazia mongolă (1241-1242)

c. Prima încercare de unificare

- a pornit de la voievodatul lui Litovoi

- între 1272-1275, un anume Litovoi (poate cel din diplomă sau un urmaș) s-a revoltat împotriva dominației maghiare,
nemaidorind să plătească tribut
- între 1277-1279 au loc mai multe lupte între Litovoi și armata regelui Ungariei
- regele Ungariei câștigă, Litovoi este ucis, iar fratele său, Bărbat, cade prizonier
- populația din voievodatul său îl răscumpără pentru o mare suma de bani

d. Descălecatul

- fenomen prin care românii din Transilvania au ajutat la formarea statelor medievale românești extracarpatice – Țara
Românească și Moldova
- fenomenul este unul demografic, militar și politic, căci românii din Transilvania, nemulțumiți de degradarea constantă a
statutului lor, trec Carpații și se refugiază la est sau la sud de aceștia
- Negru Vodă este numele unui semi-legendar voievod român din Țara Făgărașului care la 1290-1291 a trecut Carpații
spre sud însoțit de un număr de oameni, în urma anulării autonomiei Țării Făgărașului de către regele maghiar, Andrei al
III-lea (1291), resedinta sa a fost la Campulung Muscel.
- Negru Vodă este un voievod semi-legendar deoarece este amintit doar de documente târzii din sec. XVII-XVIII, însă
fenomenul descălecatului este real

E. A doua etapă. Întemeierea Țării Românești

- Țara Românească a fost întemeiată de Basarab I (1310 ? - 1359): era un urmaș al lui Seneslau
- după unii istorici (Neagu Djuvara), Basarab ar avea origini cumane (cumanii au fost migratorii turanici din Asia, care în
sec. XII-XIII au dominat politic și militar o parte din spațiul nostru; sunt înrudiți cu pecenegii)
- alții însă (Matei Cazacu) susțin cu argumente că era român
- Basarab a fost vasal regelui Ungariei, Carol Robert D’Anjou (1308-1342)
- într-un document datat la 1324, Carol Robert îl numea pe Basarab, ``voievodul nostru transalpin``
- în 1330 însă, Basarab ia în stăpânire Cetatea și Țara Severinului, iar ca reacție, regele Ungariei organizează campanie
împotriva lui Basarab în toamna 1330
- Basarab vrea să evite înfruntarea și oferă suma de 7000 mărci de argint, pe care regele nu o acceptă și continuă să
înainteze, capitala lui Basarab era la Argeș (Curtea de Argeș)
- pe drumul de întoarcere, într-o locație numită de istorici Posada (posada-loc strâmt între munți), între 9-12 noiembrie
1330, Basarab înfrânge oastea regelui Ungariei, așa cum ne spune „Cronica Pictată de la Viena” și obține independența
față de Ungaria. Istoricii propun 3 locații posibile: pe Valea Dâmboviței în munți, pe Valea Oltului, pe Valea Cernei.
Basarab avea titlul de domn (stăpân al țării) și voievod.

f. Consolidarea Țării Românești

- a avut loc în timpul urmașilor lui Basarab

Nicolae Alexandru (1352-1364)

- fiul lui Basarab, fiind asociat la domnie în timpul ultimilor ani ai tatălui său
- în 1359 a întemeiat prima mitropolie ortodoxă de la sud de Carpați, la Argeș (Curtea de Argeș)
- inițial a avut confesiune catolică, însă din motive politice a trecut la ortodoxie și a luat și numele de Nicolae și s-a
apropiat de Bizant tocmai pentru a contracara tendințele expansioniste ale regelui Ungariei
- tot în 1359 și-a luat numele de domn autocrator (singur stăpânitor), manifestându-și astfel independența atât pe plan
extern, în raport cu alte puteri, cât și pe plan intern, în raport cu boierimea. Astfel, cele două institutii fundamentale ale
statului, domnia și biserica, erau constituite.

Vladislav Vlaicu (1364-1377)

- fiul lui Nicolae Alexandru

- a avut raporturi bune cu regele Ungariei de la care a primit cu titlul de feude personale Țara Amlașului și Țara
Făgărașului (pentru acestea doua, el era vasal regelui Ungariei)
- a întemeiat a doua mitropolie ortodoxă din Țara Românească la Severin (1370)
- primul domn al Țării Românești care s-a luptat cu turcii (1369)
- primul domn muntean care a bătut moneda (ducații de argint)
- primul domn muntean de la care s-au păstrat documente interne ale Țării Românești
- a ctitorit Mănăstirea Vodița

- în documente, Țara Românească apare sub numele de Valahia Maior sau Ungrovlahia

E. FORMAREA MOLDOVEI

a. Factori favorizanți (vezi punctul B)

b. Formațiuni prestatale la est de Carpați

- țări: Țara Sipenițului (menționată în 1000 în nordul spațiului est Carpatic), Țara Românilor (situat în nord-vestul acelui
spațiu), Țara Brodnicilor, Țara Bolohovenilor, Țara Berladnicilor (menționate în documente papale, maghiare sau rusești
în sec. XI, XIII)
- codrii: Codrii Cosminului, Codrii Lăpuşnei și Codrii Orheiului
- câmpuri: Câmpul lui Dragoș și Câmpul lui Vlad
- cobâle: în regiunile Dorohoi, Neamț, Bacău, Vaslui
- ocoale: Câmpulung, Vrancea

c. Prima etapă a formării. Primul descălecat

- între 1345-1354, regele Ungariei a organizat mai multe expediții la est de Carpați împotriva tătarilor
- la unele a participat și Dragoș din Beden, un voievod român din Maramureș (colabora cu regele Ungariei)
- în 1352-1353, Dragoș a condus o expediție armată peste Carpați spre est, unde a întemeiat o marcă de apărare cu capitala
la Baia, pe valea Râului Moldova
- această marcă era subordonată regelui Ungariei
- urmașii lui au fost fiul său, Sas și nepotul său, Balc, ambii fideli regelui Ungariei
- Dragoș a realizat primul descălecat

d. A doua etapă a formării. Al doilea descălecat

- Bogdan din Cuhea, fost voievod român al Maramureșului (cel mai important, cel mai puternic voievod, împotriva
regelui Ungariei)
- acesta a fost înlocuit din funcție deoarece s-a opus regelui Ungariei care anulase autonomia românilor din Țara
Maramureșului
- a traversat Carpații spre est în 1364 (unii istorici susțineau, înainte, că în 1359 a traversat Carpații)
- la est de Carpați îi învinge pe Sas și pe Balc, îi alungă și împreună cu românii de acolo proclamă independența
Moldovei, pe care o câștigă în 1365 în urma unor lupte împotriva regelui Ungariei. Aflăm acest lucru din Cronica lui
Ioan de Târnave, cronicar oficial al regelui Ungariei

e. Consolidarea țării

- s-a făcut în timpul urmașilor lui Bogdan

Lațcu (1365-1375)

- fiul lui Bogdan

- a mutat capitala țării la Siret
- pentru a contracara tendințele expansioniste manifestate de regatul Ungariei, el se apropie de papalitate
- Papa de la Roma îi recunoaște titlul de domn al Moldovei în schimbul trecerii la catolicism și organizarea unei episcopii
catolice la Siret (1370)
 Petru Mușat (1376-1391)

- începe o nouă dinastie, a Mușatinilor (numită după mama sa, Mușata). Ștefan Gorovei (istoric de la Iași, specialist pe
intemeierea Moldovei) susține că Margareta Mușata este fiica lui Bogdan
- a mutat capitala la Suceava, unde a început construcția unei mari cetăți
- în 1387 a pus bazele primei mitropolii ortodoxe de la est de Carpați, la Suceava
- aceasta nu a fost recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol, decât mai târziu în 1401, în timpul lui Alexandru cel
Bun deoarece patriarhia dorea numirea unui alt mitropolit, în timp ce Petru Mușat dorea să numească pe o rudă de a sa
- în 1387 se aliază cu regele Poloniei pentru a contracara tendințele expansioniste manifestate de Ungaria
- în 1385 l-a împrumutat cu o sumă de bani pe regele Poloniei, sumă pe care acesta nu a mai returnat-o, astfel încât Petru
Mușat a ocupat Pocuția, regiune data drept garanție – pentru acest teritoriu, moldovenii și polonezii s-au luptat de mai
multe ori pe perioada Evului Mediu
- a bătut primele monede ale Moldovei (groșii de argint)
- de la el au rămas primele documente interne ale Moldovei

Roman I (1391-1394)

- într-un document din 1393 s-a intitulat „domn al Moldovei de la munte până la mare”
- în timpul său, Moldova ajunge riverana Mării Negre, obținând și teritoriul din sud, controlat până atunci de tătari

Ștefan I (1394-1399)

- în februarie 1395 la Ghindăoani, Neamț, a învins o armată maghiară munteană, păstrând independența Moldovei
- în documente, Moldova apare sub numele de Valahia Minor

F. FORMAREA DOBROGEI

sec. X

- din 943 datează o inscripție descoperită la Mircea Vodă (jupan), în care era menționat jupan Dimitrie (un conducător
local)
- din a doua jumătate a secolului datează o altă inscripție descoperită la Basarabi-Murfatlar, care îl menționează pe
Gheorghe, un alt conducător local (992)
- între 971-1204 a funcționat în Dobrogea, Thema Paristrion (thema = provincie; Paristrion = de peste Dunăre) – o
unitate administrativă bizantină condusă de Theodor, care era strateg, și având ca cetate importantă Dârstor
(Durostorum, astăzi Silistra)

sec. XI

- Ana Comnena, fiica împăratului bizantin, Alexios Comnenul, în lucrarea sa, Alexiada, amintește trei conducători
locali din Dobrogea:
- Tatos (conducea sudul Dobrogei) – capitala la Dârstor
- Sestlav (conducea nord-vestul Dobrogei) – reședința la Vicina
- Satza (conducea nord-estul Dobrogei) – reședința la Preslav
- se pare că cei trei sunt de origine pecenegă (popor de origine turcică, asiatică, ce au stăpânit în teritoriul nostru în sec.
XI-XII)
- Ana Comnena menționează pentru 1094 un șef al vlahilor, Pudilă

sec. XIII

- în 1230, un document atestă Țara Cavarnei sau Ţara Cărvunei (între Mangalia și Varna), o entitate politică de confesiune
ortodoxă care plătea tribut hanului tătar Nogai
- în timpul împăratului bizantin, Mihail VIII, Imperiul Bizantin își reia posesiunea asupra Dobrogei (după 1261)
 sec. XIV

Balica (1346-1354)

- a condus o formațiune politică prestatală

- a fost destul de puternic pentru a se implica în luptele interne din Bizanț, între familiile rivale ale Paleologilor și
Cantacuzinilor

Dobrotici (1354-1386)

- fratele lui Balica

- i-a fost recunoscut titlul de despot (conducător) de către bizantini
- primul care a unificat teritoriul dintre Dunăre și mare (de la el si numele regiunii)
- a colaborat cu domnul Țării Românești, Vladislav Vlaicu, împreună cu care în 1369 l-a repus pe tron pe țarul bulgar
Strațimir de Vidin, care fusese înlăturat de maghiari

Ivanco (1386-1388)

- fiul lui Dobrotici

- a încheiat un tratat comercial cu genovezii în 1387 și a murit în 1388 în contextul luptei cu turcii
- primul care a bătut moneda în Dobrogea

- Dobrogea a fost inclusă în Țara Românească în 1388 de către Mircea cel Bătrân
- turcii au cucerit-o în 1417 după unii cercetători, iar în 1420-1421 după altii, menținându-și controlul asupra Dobrogei
până în 1878 (Războiul de Independență)