Istoric Tenis de Camp

Joc sportiv care se disputa intre doi sau patru jucatori, acestia trimitandu-
si mingea peste fileu cu ajutorul rachetelor. O forma a acestui joc se practica inca
din vechime. Grecii aduc jocul in Italia in secolul al XV – lea, numindu-se de
atunci, “Giocco della palla“. Din Italia ajunge in Spania unde bascii o numesc
“Pelota“. Cu toate acestea se considera ca la originea acestui sport sta “Jeu de
paume“ (Jocul cu palma) practicat in Franta secolului al XII – lea. “Trecand”
Canalul Manecii jocul este repede adoptat de englezi care in secolul al XV – lea il
numesc pentru prima oara “Tenis”. La inceput terenurile de joc aveau
dimensiunile de 40 metri lungime si 14 metri latime, iar obiectul cu care se lovea
mingea era o paleta de lemn cu coada scurta. Mingile erau confectionate din
piele groasa si umplute cu pietricele sau nisip; abia in secolul al XIX – lea apar
mingile din cauciuc.
In anul, 1873 regulamentul existent pana atunci se modifica, iar jocul se
numeste “lawn tennis“. In anul, 1874 F. Marschal modifica din nou regulamentul
si dimensiunile terenului de joc, iar la 9 Iunie 1874 are loc primul concurs la
“Wimbledon” si in anul 1900 premiera “Cupei Davis“. In anul, 1913 se infiinteaza
la Paris Federatia Internationala de Tenis (International Lawin – Tenis Federation
– I. L. T. F.) organism care, coordoneaza si conduce activitatea competitionala
din tenisul amator mondial. In tara noastra jocul patrunde prin anul 1889, cand ia
fiinta la Bucuresti clubul numit “Tenis Raquets“. In anul 1906 se disputa primele
concursuri. In anul 1908 are loc un concurs, la Bucuresti, care este considerat
primul “Campionat National Masculin”, iar in anul 1922 Romania participa pentru
prima data la “Cupa Davis“. In anul 1929 ia fiinta Federatia Romana de Tenis
(F.R.T.), care conduce activitatea competitionala. Prin practicarea acestui sport
se dezvolta, forta in brate si picioare, mobilitatea, viteza de deplasare si de
executie, acuitatea vizuala, reflexele, dar in special indemanarea. Jocul consta in
trimiterea mingii lovita cu racheta, dincolo de fileul care imparte terenul in doua
parti egale. Mingea poate fi lovita direct (din vole) sau dupa ce in prealabil a atins
o data solul. Exceptie de la aceasta regula face numai mingea servita de
adversar, care in mod obligatoriu trebuie sa atinga terenul o data. Serviciul este
valabil daca mingea lovita din spatiul de serviciu ajunge in terenul advers (fara sa
atinga fileul) in spatiul rezervat pentru acest scop. Echipele in functie de
caracterul competitiei, se pot forma din cinci jucatori (“Cupa Davis“) plus un
capitan (nejucator) care are functia de antrenor. Dintre acesti cinci jucatori se
selectioneaza componentii echipei ce vor intra pe teren. In tenis nu exista
Campionat Mondial, locul acestuia fiind luat de “Cupa Campionilor”. Pe plan
international se desfasoara foarte multe concursuri si turnee mentionand ca in

1
afara de, I.L.T.F. mai au drept de organizare si alte asociatii. Dintre cele mai
importante concursuri amintim : “Cupa Davis”, care intruneste in fiecare an
reprezentativele tarilor de pe toate continentele; acestea isi disputa “Salatiera de
Argint”, jucand in serii pe zone geografice. Alte concursuri sunt : “Turneul de la
Wimbledon”, “Roland – Garos”, “Forest Hills”, “Cupa Galea”, “Turneul
Campionilor”, “Cupa Natiunilor”. Pe plan national se organizeaza “Campionatul
Republican” individual pentru seniori, juniori si copii, “Daciada”, “Campionatul
Republican pe echipe”, “Cupa Steaua”, “Cupa Transilvania”, etc.

Tenisul – sport cu cerinte multiple

Tenisul este deopotriva sportul celor mari si mici, al fetelor si al baietilor,
unii practicandu-l pentru performanta, altii pentru deconectare. Nu sunt multe
sporturile care se pot practica, pana la varste inaintate.
Dar ce probleme ridica tenisul cand este practicat competitional ? In ce
directie sa-i pregatim pe copii ? Ce caracteristici are jocul modern ? Iata cateva
din aspectele pe care le vom ridica, fara sa avem pretentia ca am epuizat toate
problemele.
Pentru a putea practica un joc de calitate, sportivului i se cere o pregatire
multilaterala nu numai din punct de vedere al calitatilor motrice, ci si al sferei
intelectuale.
Asa cum se contureaza, performantele tenismanilor nostri, in conditiile pe
care le au la dispozitie, vor fi in continuu progres. Un jucator de valoare ridicata
participa la marile concursuri internationale la care este invitat. El se afla in
atentia publicului, a presei, primeste invitatii si participa la diferite reuniuni. Pentru
acestea el trebuie sa se pregateasca , sa citeasca, intr-un cuvant sa beneficieze
de un grad inalt de cultura generala. Fiecare are datoria sa se intrebe : stiu sa-mi
fac singur un regim de viata, de odihna, alimentar sau un regim de
antrenament ? Iata numai cateva din multiplele planuri sub care trebuie sa fie
pregatit si aceasta pregatire incepe treptat, inca din perioada junioratului. Un rol
deosebit va trebui sa-l joace familia, scoala, antrenorul de tenis.
Am subliniat aceste aspecte tocmai spre a vedea in ansamblu pregatirea
copiilor pentru tenis. Nu exista calitate motrica de care un jucator de tenis sa nu
aiba nevoie. Fiecare in parte va trebui sa lucreze mult, respectand indicatiile
antrenorului.
Participarea copilului la antrenamente, prezenta sa in aceasta colectivitate
ii vor dezvolta o serie de trasaturi de caracter cu nuante specifice activitatii
sportive dar si al vietii in general. Antrenorii sunt obligati sa urmareasca cu
atentie si sa canalizeze preocuparile lor pe cel mai bun fagas.
Tenisul modern pretinde o tehnica foarte buna, care poate fi realizata
numai printr-o munca indelungata de perfectionare. In conditiile actuale, nu este
suficient sa fi un bun technician pe terenurile de zgura, ci si pe cele de ciment, de
iarba, de plastic, de parchet, etc. Cu cat insa bagajul procedeelor este mai

2
complex, cu atat tehnica va fi mai adaptabila la conditiile concursurilor. De
asemenea, cu cat acestei tehnici i se va adauga o pregatire teoretica
substantiala, cu atat gandirea tactica se va dezvolta mai mult.
Tenisul este un sport individual, dar cu valente speciale in probele de
dublu si dublu mixt.
Nu putem vorbii de o influenta directa a adversarului ca in box, lupte,
rugbi, etc., fileul, interpunandu-se intre cei doi adversari. Totusi un jucator
depinde de adversarul sau prin tot ce intreprinde in timpul jocului. Deplasarea pe
teren este determinata de felul cum iti este trimisa mingea ca si de solutia tehnica
adoptata. In momentul in care un jucator, prin felul cum a trimis mingea peste
fileu, isi obliga adversarul sa i-o inapoieze intr-un anumit loc, unde o asteapta,
dependeta de care vorbeam capata alte nuante, ea transformandu-se in
superioritate atat pe plan tehnic, cat si tactic.
In tenis, imbinarea si conditionarea reciproca a tehnicii si tacticii sunt
evidente mai ales in stadiul performanteleor superioare.
Un jucator de tennis are nevoie de un dezvoltat spirit de observatie. Dupa
M. Epuran spiritul de observatie este “capacitatea de a observa in fenomene si
actiuni ceea ce este mai putin vizibil, dar esential dintr-un anumit punct de
vedere. El se caracterizeaza prin rapiditatea cu care se descopera, ceea ce este
mai putin evident.”
Perceptiile specializate, de mare importanta in tenis, ca de altfel in
majoritatea ramurilor sportive, presupun o imbunatatire calitativa a perceptiilor si
a altor procese psihice care participa la executarea unei miscari. Vechimea
individului in tenis joaca un rol deosebit in perfectionarea acestor perceptii si in
special a capacitatii de diferentiere, ducand in final la aparitia asa-numitelor
“simturi” termen intrat de mult in vocabularul sportiv. In tenis putem vorbi de :
“Simtul distantei” la a carui formare participa in afara simtului muscular si
vederea. Stim cat dureaza pana cand copilul neinitiat reuseste sa nimereasca
mingea (la inceput), apoi sa o loveasca cu centrul racordajului. Lucrurile se
complica cand se trece la executia din miscare, mai ales in unele situatii
neprevazute in care existenta simtului distantei este obligatorie.
“Simtul plasamentului” in functie de situatie poate prezenta doua variante :
a) se spune despre unii jucatori ca “acopera foarte bine terenul”.
Este o realitate care nu se datoreaza numai unei bune viteze de
deplasare, ci si unei “plecari” foarte bune spre minge. Despre
maestrul emerit al sportului Gh. Viziru se spunea deseori cu
admiratie ca “are picioare formidabile” pentru ca pur si simplu
exaspera prin numarul de mingii dificile pe care reusea sa le
ajunga. In realitate viteza sa de deplasare nu era superioara
celorlalti componenti ai lotului ; in schimb avea un deosebit “simt
al plasamentului”, intuind directia spre care era trimisa mingea si
“plecand” mai repede cu acea fractiune de secunda, atat de
pretioasa.
b) Un alt aspect care trebuie mentionat il intalnim in jocul de fileu la
simplu sau la dublu. In aceasta situatie problema se complica, in

3
 sensul ca pe langa o dezvoltare mare a simtului plasamentului
intervine si posibilitatea de a aplica mai riguros, fara greseala si

in mod deliberat o lege care actioneaza in tenis, denumita “teoria

unghiurilor”. Subiectul ar putea fi tratat intr-un capitol separat al
tacticii, dar pentru ca tema discutata se refera la el, vom analiza
unele aspecte care sa ne ajute la completarea cunostinteleor
despre plasament. In fond aceasta “lege” aplicata permanent in
jocul de tenis, se rezuma la cunoasterea dinainte (cu aproximatie
bineinteles) a zonei in care va fi trimisa mingea de adversar,
obligandu-l sa o respecte, prin locul unde se plaseaza propria
lovitura. Cand un jucator trimite mingea in “acel” loc are in vedere :
- pozitia adversarului pe teren in momentul respectiv
- tendinta lui de deplasare
- intentia proprie de a veni sau nu la fileu.
“Simtul mingii” se refera la aprecierea exacta a vitezei, directiei, locului unde
va cadea, greutatii, formei si elasticitatii ei.
“Simtul rachetei” vizeaza o seama de aspecte. Racheta este, daca ne
putem exprima asfel, o prelungire a mainii in care este tinuta. Prin repetari
nenumarate, prin joc, se ajunge ca momentul lovirii mingii sa fie “simtit” de parca
lovitura ar fi executata direct cu palma.

Controlul medico – sportiv

Inainte ca, copilul sa inceapa activitatea va fi supus unui control medical.
Medicul sportiv este acela care in aceasta faza printr-un examen amanuntit ne da
primele date obiective asupra potentialului biologic al copilului.
Examenul medico – sportiv poate fi :
- initial
- periodic (cel putin de doua ori pe an)
Cel initial consta in :
- anamneza
- aprecierea starii sanatatii
- examenul dezvoltarii fizice
- examenul functional
- diagnosticul medico – sportiv si recomandarile pentru programul de
antrenament si pentru regimul general de viata
Mai precizam ca examenele medicale se vor efectua ori de cate ori starea
copilului le reclama.

4
 Anamneza
Prin anamneza se intelege culegerea unor date care pot fi folosite in
aprecierea exacta a starii sanatatii celui examinta, privitoare la :

1. Antecedente familiale : starea sanatatii parintilor etc. Se va acorda o

atentie deosebita bolilor infecto – contagioase acute si cornice.
2. Antecedente personale :
- antecedente fiziologice
- antecedente patologice care se refera la : bolile infectioase avute
(scarlatina, pojar, tuse convulsiva, parotidita epidemica s.a) bolile de
nutritie, diferitele accidente si felul cum au fost rezolvate, infectiile
chirurgicale, inclusive starea copilului in momentul efectuarii controlului
respective.
3. Istoricul vietii sportive. De mare importanta petru felul cum vom aborda
pregatirea este nivelul deprinderilor specifice educatiei fizice. Ne vom
interesa de continutul lectiilor predate la scoala, daca acestea au fost
orientate catre o anumita ramura sportiva sau nu, numarul lectiilor, daca
copilul a fost scutit medical si pentru care motiv. Tot la acest capitol se va
tatona si interesul pe care il are copilul pentru tenis “ce-l atrage mai mult,
daca ii place mai mult alt sport pentru care motiv vrea sa ajunga sportive
“de performanta”, s.a.m.d.
4. Conditiile de viata si de munca. Ne vom interesa cum este locuinta,
atmosfera din familie, alimentatia, situatia scolara, ce materii ii plac mai
mult, ce face sau ce prefera sa faca in timpul liber, cate ore doarme din 24
si cum sunt acestea repartizate, ii place sa se joace cu alti copii sau este
retras.
Astfel ne vom crea o prima imagine despre viitorul nostru elev, necesara
pentru a ne fixa linia de conduita fata de el, lucru de multe ori hotarator pentru
cariera lui de sportiv.

Varsta si stagiul de pregatire

Selectia de tenis va incepe la varsta de 6-7 ani cand se formeaza
grupele de incepatori. Dupa o pregatire fizica generala si specifica de
minimum 2 ani se va promova la grupele de avansati. Pregatirea in
grupele de avansati, precum si participarea la concursurile respective pe
varste va dura pana la varsta de 16 ani, cand, dupa indicatiile federatiei

5
 toti jucatorii si jucatoarele intra in campionatele de seniori cu
obligativitatea de a obtine punctele cerute de F.R.T., indeplinind norme
fizice si tehnice de control care conditioneaza participarea sportivilor in
aceste competitii.

Grupele de varsta
Etapele de crestere si dezvoltare a copilului sunt caracterizate de perioade
de crestere lenta si “in salturi”, asa numitele “perioade critice”. Astfel, pentru o
prima orientare si in mod cu totul schematic putem deosebi :

- perioade de “plenitudine” (1-4 ani si 8-10 ani)

- perioade de “inaltare” (5-7 ani si 8-10 ani)

Fiecare perioada are caracteristicile sale morfo-fiziologice, care permit

stabilirea varstei reale a copilului. Exista foarte multe clasificari, dupa unghiul din
care este privita problema. Astfel, dupa unii autori vom deosebi :

1. Varsta cronologica
2. Varsta morfologica
3. Varsta fiziologica (biologica)
4. Varsta sportiva

In mod deosebit atrage atentie criteriul fiziolgic (biologic) de stabilire a

varstei. Trebuie sa subliniem ca trecerea dintr-o etapa fiziologica intr-alta nu
poate fi privita numai ca o avansare in timp; aceasta avansare cronologica atrage
dupa sine pe langa o dezvoltare dimensionala si o diferentiere de ordin calitativ.

De asemenea, este util sa stim ca o grupa de varsta in care au fost indusi

copiii de aceeasi varsta cronologica, ramane totusi eterogena atat din punct de
vere dimensional, cat si privind proportiile, aspect determinat de variabilitatea
ritmului de maturizare sexuala a subiectilor ce o compun. Aceasta impune
tratarea individuala a elevilor cu care vom lucra.
Vom prezenta in continuare clasificarea cu cea mai larga circulatie, poate
si datorita caracterului ei logic :

a) Etapa prescolara (3-7 ani)

b) Etapa scolarului mic ( perioada prepubertara) : ~ 7-11 ani la fete
~ 7-12 ani la baieti
c) Etapa scolarului mijlociu (perioada pubertatii) : ~ 12-14 ani la fete
~ 13- 15 ani la baieti
d) Etapa scolarului mare (perioada adolescentei) : ~ 15-18 ani la fete
~ 16-18 ani la baieti

6
 Etapa scolarului mic
Etapa este caracterizata printr-o accelerare a ritmului de crestere, media
fiind de 4-5 centimetrii pe an, in comparatie cu cresterea in greutate care este de
numai 2 kilograme pe an. Scheletul creste, insa si in dauna masei musculare.
Osificarea nu s-a terminat inca. Continutul mare in substante organice
asigura o mare elasticitate, dar constituie si un factor favorizant pentru apartitia
unor deformari (oase lungi si coloana vertebrala). Elasticitatea este prezenta si la
nivelul articulatiilor si ligamentelor.
La 11 ani notam urmatoarele cifre extreme :
- Inaltime: 125,0 cm – 151,4 cm
- Greutatea : 21,5 kg – 41,5 kg
- Perimetrul toracic crescut cu aproximativ 6 cm; elasticitatea toracica ajunge
la 5-6 cm (la sportivii de performanta maturi ea variaza intre 13-15 cm).
- Capacitatea vitala marcheaza in acesti 4-5 ani un spor de 1000 cmc,
atingand la 11 ani cifra de 2000 cmc.
- Debitul respirator, raportat la greutatea corporala, atinge valori mai mari la
11 ani (150 cmc per kg corp) comparativ cu adultul ( 100 cmc per kg corp).
- Apneea voluntara poate ajunge pana la 60 s.
- Frecventa respiratorie ajunge la 11 ani la 18 respiratii per minut, dar
amplitudinea lor este inca una scazuta.
- Are loc o stabilizare, o fixare a tipului respirator, la baieti predominand tipul
abdominal, iar a fete cel abdominal si cel toracic. Mai notam ca traseul prin
care circula aerul este ingustat, aspect cu multe implicatii practice.
- Aparatul cardiovascular, are o functie instabila, prezentand oscilatii datorita
cautarii fagasului optim de activitate.
- Debitul sistolic creste substantial la 11 ani ajungand la 34 cmc, iar debitul pe
minut 29 l.
Cantitatea totala de sange ajunge la aceasta varsta la 2 l pe minut, iar cea
de hemoglobina la 300 g.

Etapa scolarului mijlociu

Aceasta etapa, datorita marilor transformari care o caracterizeaza, este
determinanta pentru definirea morfofiziologica a viitorului tanar.

7
 Cresterea rapida in inaltime, lungimea segmentelor contrasteaza cu
trunchiul mic.
Baietii cresc cu aproximativ 15 cm, iar fetele cu 10 cm, fapt care ridica
probleme deosebite. Si greutatea marcheaza o ascendenta de 7-9 kg.
In ultimii ani s-a constatat ca media inaltimii la aceasta varsta s-a ridicat.
In mediul urban viteza maxima anuala de crestere se situeaza in intervalul 13-14
ani, puseul fiind mult mai energic decat in urma cu 35 de ani, dar de durata mai
scurta.
In aceasta etapa glandele endocrine joaca un rol de prim ordin, in special
hipofiza si tiroida. Pentru a cunoaste in mare mecanismul de actiune, amintim ca
partea anterioara a glandei hipofize, prin hormonii specifici pe care-i secreta,
influenteaza si stimuleaza tiroida, efectul final fiind cresterea segmentelor.
Forta musculara este mica iar miscarile au un coeficient mic de
coordonare. In schimb puberul isi supra evalueaza, in general fortele, aspect de
care trebuie sa tinem seama cand lucram cu copiii din aceasta grupa de varsta.
Capacitatea vitala la 14 ani este de cca. 2700 cmc la baieti si 2600 cmc la
fete, iar frecventa respiratorie in jurul a 18 per minut.
Aparatul cardiovascular este cracterizat prin cresterea rapida a masei
cordonului : calibrul vaselor sanguine ramane insa redus lucru ce poate
determina tulburari de ritm cardiac, oscilatii ale tensiunii artriale, predominand
hipertensiunea de repaus si reactiile hipertone la efort.
Din cele relatate reiese cat de dificila este aceasta perioada, ata pentru
copil, cat si pentru orientarea colectivului format din antrenor, medic si metodist,
care sunt obligate sa gaseasca cele mai adecvate metode si mijloace de
pregatire. Referindu-ne numai la aparatul respirator si la cel cardio vascular, sa
nu uitam ca ele vor trebuii sa faca fata unor solicitarii crescute, datorate efortului
care se adauga cerintelor formulate suplimentar de cresterea masei musculare.
Pubertatea se instaleaza mai rapid la fete. Aparitia saltului la baieti si
maturizarea lor sexuala explica depasirea feteror ca inaltime si greutate.
Din punt de vedere fiziologic, pubertatea se caracterizeaza prin
maturizarea si intrarea in functie a glandelor sexuale. Hormonii lor modifica mult
evoutia tuturor proceselor vitale, influentand starea sistemului nervos central si a
sistemului nervos vegetativ. In primu rand apar asa-numitele caractere sexuale
secundare (parul in regiunea pubiana si axilara, dezvoltarea glandelor mamare la
fete, schimbarea vocii la baieti). Dovada certa a maturizarii glandelor sexuale si a
intrarii lor in functiune este aparitia menstruatiei la fete si a polutiei la baieti.

Etapa scolarului mare

Aceasta noua etapa, a adolescentei, poate fi caracterizata ca o etapa de
echilibrare a proportiilor corpolare, de perfectionare functionala. Tesutul muscular
se dezvolta mult si subcutanat apare un strat subtire de grasime.

8
 Coloana vertebrala isi definitiveaza curburile, adolescentul, prezentandu-le
pe toate (cervicala, dorsala si lombara) ca obligatorii pentru o postura corecta,
bineinteles cu conditia de a se incadra in limitele fiziologice.
Statura continua sa creasca, limitele la 18 ani fiind cuprinse intre 155,9 –
182,7 cm la baieti si intre 147,0 – 169,4 cm la fete.
Dupa G. Lawrence Rarich, in perioada adolescentei efectul anabolizant
proteic al hormonului de crestere este preluat la baieti de hormonii masculini.
Muschii scheletici raspund al testosteron, marindu-si greutatea si dimensiunile
fibrelor. Cei feminini au un efect de inhibare a cresterii, stimuland putin
anabolismul proteic.
La 18 ani, capacitatea vitala atinge 4000 cmc la baieti si 2800 cmc la fete,
iar frecventa respiratorie (care scade concomitant cu inaintarea in varsta) ajunge
la 15-16 respiratii per minut (frecventa adultului). Apneea voluntara se
amelioreaza, depasind un minut.
La 18 ani globulele rosii ating cifra de 4,5 – 5 milioane, iar cele albe 6000
– 7500. de asemenea, cantitatea de hemoglobina intre 80 – 97 % se apropie de
valorile adultului.

Tenis de camp
Jucatorul de tenis trebuie sa aiba o talie inalta (peste 180 cm baietii si 170
cm fetele), brate lungi (anvergura cu 8 – 10 cm mai mare ca inaltimea) si o
dezvoltare fizica armonioasa. Ei trebuie sa aiba o capacitate motrica si psihica
buna.
Pentru orientare, redam in table inaltimea ce ar trenbui sa o aiba copiii si
tinerii care vor fi selectionati, pentru a putea ajunge la maturitate la o inaltime
optima pentru practicarea acestui sport.

Baieti Fete
Varsta Valoare optima Valoare optima
180 cm 185 cm 170 cm 175 cm
10 ani 140 cm 144 cm 143 cm 146 cm
11 ani 146 cm 150 cm 150 cm 154 cm
12 ani 151 cm 156 cm 156 cm 161 cm
13 ani 157 cm 161 cm 161 cm 161 cm
14 ani 164 cm 168 cm 167 cm 171 cm
15 ani 171 cm 176 cm 168 cm 173 cm
16 ani 176 cm 181 cm 169 cm 174 cm
17 ani 178 cm 183 cm 170 cm 175 cm

9
 Dezvoltarea motricitatii
Dezvoltarea motricitatii este conditionata de factori interni si externi, care
actioneaza cu intensitate mult sporita in copilarie si la adolescenta. Factorii
interni pot fi recunoscuti in caracterele ereditare si in activitatea marilor functiuni
ale organismului, iar factorii externi in conditii de viata, de munca sociala, de
educatie, de mediu, precum si in solicitarile organismului in diversele lui activitati.
Modul in care caracterele ereditare raspund la actiunea factorilor de mediu
este diferit : unele trasaturi pot fi greu modificate si in limite reduse, altele,
dimpotriva sunt cu usurinta si substantial modificate de acesti factori. Trasaturile
sau calitatile care pot fi mai greu modificate formeaza grupa calitatilor stabile, iar
celelalte, grupa caracterelor labile, perfectibile.
Aceste sublinieri au importanta deosebita, pentru ca ele impun o tratare
diferentiata a selectiei in functie de caracterul perfectibil sa mai putin perfectibil al
calitatilor pe care le reclama practicarea sportului ales.
Nivelul performantelor in perioada de crestere este strans legat de gradul
de maturizare al substratului morfofunctional al calitatilor pe care le reclama
sportul sau proba respectiva, maturizare care se termina la varste diferite.
Sunt necesare urmatoarele precizari in legatura cu evolutia autogenetica a
calitatilor motrice de baza, pentru ca, in functie de acestea se pot emite indici
referitoare la varsta la care pot fi angrenati copii si adolescentii in activtatea de
pregatire pentru marile performante.

Calitatile motrice
Calitatile motrice necesare practicarii acestui sport sunt : indemanarea
(generala si specifica), viteza (in special de reactie si de executie), detenta si
rezistenta – forta.
In selectie trebuie urmarite si depistate de timpuriu indemanarea, viteza si
detenta, calitati care daca nu sunt reprezentate bine, cu vaori superioare (la toate
varstele) este greu sa se obtina rezultate foarte bune. Tipul somatic – deci
valorile longitudinale ale corpului si aceste calitati tin de fondul genetic al
individului, deci ele au o importanta primordiala in selectie. Rezistenta si forta se
pot dezvolta prin antrenamente. Este vorba, atat de rezistenta cardio respiratorie,
cat si cea mulsculara locala care impune un nivel superior de dezvoltare, datorita
faptului ca un meci poate dura pana la 3-4 ore. Efortul este mixt alternand fazele
aerobe cu cele anaerobe iar recuperarea este doar partiala.
Alaturi de aceste calitati motrice o deosebita importanta o au si calitatile
psihice, necesare jucatorului de tenis si anume : concentrarea atentiei,
combativitatea, analiza rapida a situatiei de moment, perseverenta si darzenie,
care in primele etape ale selectiei pot fi descoperite doar prin observatia psiho-
pedagogica a antrenorului.

10
 Viteza
Viteza are ca substrat morfofunctional sistemul nervos, a carui structura si
functie se maturizeaza in jurul varstei de 14 ani. Aceasta este solicitata
permanent in timpul jocului de tennis. Tenisul modern nu accepta ca un jucator
sa fie deficitar la acest capitol, indifferent daca este viteza de repetitie sau de cea
de reactie dar mai ales ultima.
Conform opiniei lui Krum Ratschev la varsta de 10 ani frecventa pasilor
atinge cifra maxima, dupa care scade brusc (mai ales la baieti) pentru a creste
din nou in jurul varstei de 17 ani. Concluziile practice sunt usor de stabilit. Inutil
sa insistam in cazul copiilor care depasesc 10 ani, daca acestia pe zi ce trece isi
inrautatesc viteza. Aceasta nu trebuie sa ne faca sa intelegem ca la copii de 12 –
13 ani exercitiile de viteze vor fi scutite, mai ales daca le facem fara ingreuieri.
Aceasta inseamna ca selectia definitiva a celor care vor sa se dedice
sporturilor care reclama viteza (de reactie, de executie si de repetitie), poate fi
facuta, cu toata raspunderea, in jurul varstei de 14 ani. Este indicat totusi, sa se
urmareasca inca din clasa a IV – a elementele care prezinta un nivel ridicat al
acestei calitati, deoarece la aceasta varsta fetele realizeaza peste 85 % iar baietii
cca. 75 % din viteza pe care o vor dezvolta la sfarsitul cresterii si dezvoltarii lor
somatofunctionale, procente sufficient de ridicate pentru a permite o predictie
intemeiata.
Acordand vitezei de deplasare, manifestate la varsta de 17 ani, un procent
de 100 %, s-a apreciat, pe baze experimentale, ca aceasta evolueaza intre 12 si
17 ani astfel

La 12 ani baietii dezvolta 83 %, iar fetele 94 % din viteza de la 17

“ 13 “ “ “ 86 % “ “ 97 %
“ 14 “ “ “ 89 % “ “ 98 %
“ 15 “ “ “ 95 % “ “ 99 %
“ 16 “ “ “ 97 % “ “ 100 %
“ 17 “ “ “ 100 % “ “ 100 %

Indemanarea
Indemanarea isi face simtita prezenta ori de cate ori apar factori
neprevazuti in desfasurarea unei actiuni, pretinzand o orientare promta si
corecta. In tenis aceste situatii sunt permanente.
Parerile specialistilor privind aceasta calitate fizica difera poate si pentru
ca aprecierea acestei insusiri este de cele mai multe ori de natura subiectiva.

11
 Prin indemanare se intelege, de obicei, capacitatea de a gasi cu usurinta
si a executa cu precizie, cat mai repede, unele miscari in situatii complicate, in
alte cuvinte, de a gasi cea mai buna rezolvare in minimum de timp.
Baza fiziologica a indemanarii, o constituie plasticitatea scoartei cerebrale,
precum si unitatea dintre sistemul nervos central si celelalte organe. Stiind toate
acestea intelegem de ce indemanarea intervine in invatarea unor exercitii noi,
complexe si dificile, ea manifestandu-se asa cum am arata ori de cate ori apar
factori neprevazuti in desfasurarea unei actiuni. Din cele aratate deducem ca
indemanarea ar trebui sa fie supusa unor procese de transformare cantitativa si
calitativa, ca urmare a unei pregatiri dirijate.
Discutand latura cantitativa a indemanarii, subscriem pareri emise de
Lubomir Facek care arata : “Indemanarea…nu poate fi influentata cantitativ,
dupa cum nu se poate mari, de exemplu cantitatea normala de sange in corp.”
Indemanarea are ca substrat morfofunctional principal aria motrica a
scoartei cerebrale si analizatorul chinestezic. La 12 ani structura ariei motrice are
acelasi aspect ca la adulti, iar analizatorul chinestezic la 14 ani este asemanator
cu cel al maturilor. Maturizarea precoce a substratului acestei calitati asigura
posibilitatea obtinerii de performante valoroase la sporturile care reclama,
indemanare, selectia si specializarea putandu-se face de timpuriu la gimnastica
sportiva si moderna, patinaj artistic si sarituri in apa. Daca pana la varsta de 8-10
ani copilul nu da dovada de indemanare deosebita pentru aceste sporturi, este
greu de presupus ca o va castiga ulterior, motiv pentru care exigenta la selectia
initiala trebuie sa fie foarte mare.
Indemanarea, atat cea generala cat si cea specifica, este o calitate
motrica complexa, din tructura careia fac parte o serie de factori care pot fi insisi
catalogati drept psihomotrice ca de pilda : simtul echilibrului, simtul de orientare a
corpului in spatiu, simtul de cordonare a miscarilor membrelor, simtul de
coordonare a activitatilor marilor grupe musculare, simtul de anliza si
descompunere a miscarilor, simtul de diferentiere si reproducere a directiei,
vietzei si amplitudinii miscarii, simtul de diferentiere si reproducere a intensitatii
contractiilor musculare, etc.
Exercitiile pentru indemanare vor fi plasate la inceputul partii fundamentale
sau chiar intercalate printer exercitiile de pregatire fizica specifica, inainte de a se
fi instalat oboseala, cand organismul dispune de capacitatea maxima de lucru.
Recomandam si in acest caz folosirea mingii de tennis si a rachetei in
executarea diferitelor exercitii (baterea mingii de pamant in diferite moduri,
miscari cu racheta fara si cu minge – intr-o faza mai avansata jucarea mingii pe
rama rachetei, etc)

Rezistenta organica generala

12
 Est conditionata la omul sanatos de stadiul de dezvoltare a aparatului
cardiovascular si apreciata din punct de vedere biologic prin consumul maxim de
oxigen pe minut.
Inima, principalul organ al aparatului cardiovascular, atinge volumul ei
maxim de dezvoltare si nivelul cel mai intalt al consumului de oxigen dupa 19 ani,
varsta la care substratul morfofunctional al rezistentei organice poate fi
considerat maturizat si capabil sa raspunda solicitarilor specifice.
Depistarea copiilor si adolescentilor pentru sporturile care cer indeosebi
aceasta calitate se poate face insa cu mult inainte de aceasta varsta, adica in jur
de 14 an la fete si 16 ani la baieti, cand, atat volumul inimii cat si consumul
maxim de oxigen ajung la cca. 80 % din valorile pe care le vor avea la varsta
adulta.

Detenta
Este o calitate combinata, la care iau parte viteza si forta, find expresia
puterii musculare maxime dezvoltata in minimum de timp, puterea musculara
fiind acea calitate care permite muschiului sau lantului muscular sa produca
travaliu in mod exploziv.
Nivelul detentei depinde de numarul si viteza cu care sunt angrenate in
lucru unitatile neuromusculare. Viteza ar permite o selectie primara, relativ
precoce, dar numarul unitatilor neuromusculare este determinat de masa
musculara, motiv pentru care selectia trebuie facuta in momentul cand si aceasta
va atinge un nivel de dezvoltare corespunzator. Cercetarile arata ca atat baietii
cat si fete prezinta intre 14 si 16 ani o adevarata explozie a ritmului de dezvoltare
a acestei calitati combinate, permitandu-ne sa tragem concluzia ca la aceasta
varsta se poate preciza daca acestia au sau nu sanse sa realizeze mai tarziu
rezultate de valoare la sarituri si alergari.

Forta
Are ca substrat morfofunctional sistemul neuromuscular. Acordand fortei
manifestate la varsta adulta un procent de 100 % se apreciaza ca aceasta
evolueaza intre 10 si 20 de ani astfel :

10 – 14 ani baietii dezvolta 56 % iar fetele 56,2 %

14 – 16 “ “ “ 68 % “ “ 81,25 %
16 – 18 “ “ “ 80 % “ “ 87,5 %
18 – 20 “ “ “ 92 % “ “ 93,75 %
20 – 30 “ “ “ 100 % “ “ 100 %

13
 Din datele de mai sus rezulta ca atat fetele cat si baietii nu pot face fata
satisfacator cerintelor de forta mai inainte de 16 ani fetele si 18 ani baietii. Totusi
fetele la 14 ani si baietii la 16 ani dezvolta 4/5 din forta pe ca o vor avea la
maturitate, acest nivel fiind sufficient de ridicat pentru a ingadui inceperea
antrenamentelor specializate inca de la aceste varste.

Alergarea
Este utile pentru intarirea si dezvoltarea :
- aparatului respirator
- aparatului cardio – vascular
- sistemului muscular
- sistemului osteo – articular
- rezistentei
- vitezei
Alergarea in conditii speciale (la deal, pe trepte) ajuta la dezvoltarea fortei.
De asemenea, trebuie sa existe o buna coordonare intre brate si picioare, fiind
atenti ca elevul sa nu-si blocheze respiratia.
Si alergarea poate prezenta diferite variante : alergarea cu schimbarea
tempoului, alergarea cu pasi incrucisati, alergarea laterala, alergarea cu
pendularea gambelor inapoi, etc. Mai putem apela la o serie de alergari cu
diferite teme (cu aplecarea exagerata a trunchiului inainte sau inapoi cu pasi
lungi, cu pasi scurti, combinata, pe teren variat etc.). Pentru alergarile de viteza
se recomanda starturile individuale si in grup, stafete, s.a.
Pe langa variantele de alergari mentionate se vor invata si repeta, in
timpul afectat pregatirii fizice speciale si a celei tehnice, formele de alergare
specifice jocului de tennis (pasi marunti, schimbari bruste de directie, alergare in
zigzag, etc.), efectuate pe cat posibil cu racheta de tenis in mana (pentru a se
putea imita loviturile in conditii cat mai apropiate de joc)

Sariturile

14
 Dezvolta forta, viteza, indemanarea, simtul de orientare si coordonare si
ajuta la educarea curajului, a hotararii si a increderii in fortele proprii. De altfel,
ele sunt foarte des intalnite in jocul de tennis.
Vom insista asupra :
- sariturii ca mingea, pe un picior sau pe ambele
- sarituri cu atingerea unor obiecte suspendate
- sarituri in lungime fara elan sau cu elan redus de 2-3 pasi
- sariturilor usoare de pe loc si cu deplasare. Concomitent mingea de
tennis este batuta de pamant, ca la baschet
- sariturii cu coarda, pe un picior sau pe ambele, folosindu-se cat mai
multe variante. Este un exercitiu care nu trebuie sa lipseasca din
pregatirea nici unei grupe de varsta. Pentru cei mici, cu scopul de a
le dezvolta forta bratelor si centura scapulo – humerala, vom folosi
corzile de cauciuc (mai grele decat cele obisnuite).

Aruncari si prinderi
Aceste exercitii au o importanta deosebita in pregatirea copiilor,
dezvoltandu-se forta, indemanarea, precizia, viteza de reactie si de executie si
ajutand la insusirea unor elemente de tehnica specifica jocului de tennis.

Numarul de antrenamente si durata lor

Problema numarului de antrenamente necesita o serie de discutii.
Deoarece toti copiii si juniorii de care ne ocupam sint elevi, nu putem si nici nu
avem dreptul sa-i sustragem de la invatatura.
Programul scolar ridica probleme serioasa atit in ceea ce priveste fixarea
numarul de antrenamente, cit si orele in carre se desfasoara. In ceea ce ne
priveste, vom expune punctul nostru de vedere.
O posibilitate ar fi ca programa analitica sa acorde mai multa atentie,
continutului orelor de educatie fizica, profesorul avand obligativitatea (dar si
timpul material) sa resolve la nivelul scolii aspectul dezvoltarii fizice multilaterale
a elevilor. In aceste conditii antrenorilor le-ar reveni numai sarcina desavarsirii
acesteia si a completarii cu pregatirea fizica speciala si tehnico – tactica.
In orice caz numarul antrenamentelor si durata lor va fi conform tabelului :
Pentru copii din grupele 7 – 8 si 9 – 10 ani se prevad 3 antrenamente pe
saptamana a cate 90 minute fiecare, deci un total de 270 de minute de pregatire
pe saptamana. Subliniem ca pe parcursul acestor ani vom mentine acelasi
numar de antrenamente (3 pe saptamana), dar vom avea grija sa modificam
treptat durata acestora, in asa fel ca la iesirea din grupa de 9 – 10 ani copilul sa

15
fie obisnuit cu solicitarile timp de 120 de minute pe zi, ramanand ca la intrarea in
grupa de 11 – 12 ani sa marim doar numarul de antrenamente pe saptamana (de
la 3 la 4).
Pentru copii din grupa 11 – 12; numarul antrenamentelor pe saptamana va fi
de 4, fiecare a cate 120 minute. In total 480 minute de pregatire pe saptamana
respectiv dupa un an vom creste treptat durata lectiilor, astfel ca la varsta de 12
ani copilul sa realizeze 150 de minute de pregatire intr-un antrenament.
Pentru copii din grupele 13 – 14, 15 – 16 si 17 – 18 ani numarul
antrenamentelor pe saptaman este de 4, fiecare de 150 minute, deci un total de
600 minute de pregatire pe saptamana. Desigur ca treptat va fi modificat
continutul antrenamentelor, in functie de particularitatile morfofiziologice ale
grupei de varsta din care face parte elevul si de valoarea tehnica pe care o
poseda. De asemenea este necesar un raport echitabil intre volum si intensitate
corespunzator perioadei de pregatire in care se afla jucatorul (volum mare in
perioada precompetitionala si competitionala).
Acestea sunt valabile in situatia in care avem de-a face cu un elev cu
program scolar normal. Nu am mentionat exceptiile (in vacanta, elevii scolilor
profesionale s.a.) acestea constituind situatii care se rezolva de la caz la caz.

Grupa de Numarul de Durata unui Total minute pe

virsta antrenamente pe antrenament saptamina
saptanina
7 - 8 ani 3 90 min. 270 min.
9 - 10 ani 3 90 min. 270 min.
11 - 12 ani 4 120 min. 480 min.
13 - 14 ani 4 150 min. 600 min.
15 - 16 ani 4 150 min. 600 min.
17 - 18 ani 4 150 min. 600 min.

Corelarea factorilor antrenamentului in functie

de grupele de virsta
Vom completa aspectele dezbatute prin stabilirea corelatiei dintre factorii
antrenamentului, cu referiri speciale la pregatirea tehnico-tactica si la cea fizica.
In legatura cu pregatirea fizica, la grupele de copii ea poate fi impartita in
doua componente : Pregatire fizica generala destinata dezvoltarii armonioase,
adaptarii functiilor la eforturi diverse (ca gen si intensitate), crearii multilateralitatii
necesare jocului de tenis modern, se rezolva prin mijloace nespecifice (exercitii
din gimnastica, atletism, diverse stafete si jocuri, inot, baschet, handball, fotbal).
Pregatirea fizica speciala, in schimb apeleaza la elemente tehnico – tactice
specifice jocului. Cum este si firesc, pe parcurs ea va evolua invers proportional

16
cu pregatirea fizica generala, avand o pondere din ce in ce mai mare, paralel cu
ridicarea calificarii sportive. Jocul dintre cele doua laturi ale pregatirii fizice este
determinat (in etapa de pregatire speciala si in cea a perfectionarii) si de
perioada de pregatire in care se afla sportivul, de locul unde se desfasoara
antrenamentul, adica de sarcinile prevazute in planul de etapa.
Noi apreciem ca pregatirii fizice trebuie sa i se reserve intre 20 % si 40 %
din totalul minutelor afectate pentru antrenament cu specificatie sa nu lipseasca
din nici o etapa de pregatire (nici din cea competitionala).In ceea ce priveste
pregatirea tehnico – tactica ii este rezolvata cea mai mare parte din lucru, de
altfel firesc. Chiar la inceput, in prima luna de pregatire, nu putem sa ne axam
antrenamentele exclusive pe pregatirea fizica, deoarece copilul a venit sa joace
tenis, daca nu-i dam racheta si mingea in mana va renunta. Desigur ca trebuie
rezolvat aspectul pregatirii fizice, gasind cele mai adecvate mijloace si metode de
realizare si trezind totodata interesl copiilor. Inainte de a trece la prezentarea
unor date, concrete, subliniem ca in tenis pregatirea tehnica si cea tactica sunt
inseparabile, perfectionarea lor facandu-se concomitent. Acesti doi factori ai
antrenamentului sunt atat de strans legati intre ei, incat poate nici nu ar trebui
tratati separat in materialul de fata acelasi lucru facandu-se si in pregatire.
Evident ca in primele faze numai dupa ce o lovitura a fost insusita, raportul dintre
tehnica si tactica se va schimba. In orice caz o gandire tactica superioara va
putea fi valorificata numai pe o baza tehnica foarte solida. Problema poate fi
privita si din unghiul opus. Consolidarea mecanica a loviturilor fara legatura
fireasca cu gandirea tactica, va transforma jucatorul in robot; el va executa foarte
bine orice lovitura dar va lasa impresia (si poate e adevarat) ca nu gandeste, ca
nu tine cont de situatiile schimbatoare ce se ivesc in jocul de tenis. Astfel el poate
sa execute foarte corect toate loviturile sa nu greseasca din punct de vedere
tehnic nici o executie, dar sa piarda cu 6 – 0 un set in care adversarul a gandit
mai mult. Nu cred ca avem nevoie de acest gen de jucatori ci de tenismani
completi cu o buna pregatire tehnica dar si cu posibilitat tactice adecvate. In
continuare vom prezenta corelatia dintre factorul fizic si cel tehnic pe grupe de
varsta.
Tabelul reprezentat centralizeaza datele cifrice care se refera la pregatirea
tehnico – tactica si la pregatirea fizica. Pentru a fi cat mai bine inteles este
necesar sa reamintim afirmatia facuta la inceputul acestui capitol, privind
necesitatea trecerii treptate de la o grupa de varsta la alta.
Sa luam un exemplu : am aratat ca spre sfarsitul pregatirii cu Grupa de 9 –
10 ani incepem sa crestem treptat numarul minutelor afectate unui antrenament
de la 90 minute la 100 minute, apoi la 110, ajungand ca odata cu intrarea in
grupa urmatoare (cea de 11-12 ani) copilul sa fie obisnuit cu un efort de 120
minute urmand sa adaugam inca un antrenament pe saptamana. In acest fel
trebuie sa ne explicam variatiile cifrice pe verticala intre doua casute alaturate ale
tabelului.
Procentajele si minutele mentionate nu ne arata decat momentele de
mijloc ale corelatiei factorilor antrenamentului in pregatirea unei grupe, respective
media acestor procentaje. Este evident ca nu putem vorbi la 7 ani – in prima zi –
de 54 minute de tennis. Poate in prima zi nici nu se fac 90 minute de

17
antrenament cum nici la terminarea pregatirii cu grupa de 9 – 10 ani nu este
vorba de 90 de minute, ci de 120 minute. Dar media trebuie sa fie de 90 minute
de antrenament pe sedinta.
De asemenea insistam asupra importantei pe care o impun particularitatile
individuale ale elevilor, care nu pot fi prevazuti intr-un asemenea tabel. De la caz
la caz in functie de varsta, de cunostintele sportive din alte ramuri, de calitatile
fizice, de indemanarea specifica si de insusirea materialului, antrenorul este
obligat sa adapteze procentajele prezentate, tabelul constituind doar un criteriu
de orientare in acest dome

18
Grup Numarul de Durata Pregatire Pregatirea Pregatire Pregatire Pregatirea Pregatire Pregatirea Pregatire Pregatirea Pregati
a de antrenament a tehnico tehnico a tehnico a fizica in fizica in a fizica in fizica a fizica fizica rea fizica
virsta e pe Pe Pe tactica in tactica in tactica in % min. pe min. pe generala in generala speciala in speciala
( ani saptamina antrenament saptamin % min. pe min. pe antrename saptamin min. pe in min. min. pe in min.
) e a antrename saptamin nt a antrename pe antrename pe
nt a nt saptamin nt saptamin
a a

7-8 3 90’ 270’ 60 % 54’ 162’ 40 % 36’ 108’ 30’ 90’ 6’ 18’

9-
3 90’ 270’ 60 % 54’ 162’ 40 % 36’ 108’ 20’ 60’ 16’ 48’
10

11-
4 120’ 480’ 70 % 84’ 336’ 30 % 36’ 144’ 18’ 72’ 18’ 72’
12

13-
4 150’ 600’ 77 % 115’ 460’ 23 % 35’ 140’ 17’ 68’ 18’ 72’
14

15-
4 150’ 600’ 80 % 120’ 480’ 20 % 30’ 120’ 13’ 52’ 17’ 68’
16

17-
4 150’ 600’ 80 % 120’ 480’ 20 % 30’ 120’ 10’ 40’ 20’ 80’
18

19
20
 Folosirea jocurilor si ponderea pregatirii fizice
in antrenamentul copiilor si juniorilor
Tinem sa mentionam intr-un capitol aparte problema jocurilor si unele
aspecte ale pregatirii fixice, data fiind importanta si ponderea lor deosebita in
munca noastra cu copii.Exista suficiente materiale care trateaza separate aceste
probleme, dar aplicarea lor in practica lasa mult de dorit. Asistand la
antrenamentele cu copii si juniorii constatam ca jocurile sunt omise cu
regularitate sau apar cu totul sporadic. In ce ne priveste, sustinem necesitatea
unei revizuiri a continutului antrenamentelor la aceste grupe, in sensul acordarii
lui cu particularitatile de varsta.
Desigur ca nu pretindem ca lectia de tenis sa fie o copie a celei de
educatie fizica din scoala. Aceasta din urma are sarcini precise, vizand
multilateritatea, pe cand antrenamentul de tenis – se refera la invatarea jocului.
Nu trebuie nici sa cadem in extrema opusa adica sa alcatuim o lectie numai cu
elemente din tenis, sa neglijam faptul ca jocurile, atat de iubite de copii, ne ajuta
in foarte mare masura in rezolvarea unor aspecte ale pregatirii. Natural ca in
alegerea pe care o vom face va trebui sa ne orientam in primul rand dupa varsta
elevilor nostrii, deoarece caracterul si dificultatea jocului sau exercitiului,
complexitatea regulilor, natura si dozarea efortului etc. sunt determinate de lectie.
Dar nu numai varsta, si sexul, nivelul cunostintelor, numarul de elevi de care
dispunem sunt tot atatea elemente de care trebuie sa tinem seama cand alegem
un joc. Sa nu uitam ca oricare ar fi el, isi va atinge scopul numai daca va fi
accesibil, corespunzator posibilitatilor fizice si intelectuale ale copiilor.
De asemenea, eficienta jocurilor si a exercitiilor pregatitoare, aportul lor in
formarea deprinderilor specifice si in dezvoltarea calitatilor fizice de baza sunt in
mare masura determinate de modul in care sunt predate, de posibilitatile de
intelegere a regulilor si de echilibrul de forte dintre echipele angajate.
Antrenorul, ca “arbitru” in aceste pasionante intalniri va trebui sa
urmareasca corectitudinea executiilor tehnice. Arbitrajul va fi cat mai atent si
nepartinitor, incurajand permanent atat pe castigatori, cat si pe cei mai slabi.
Datorita caracterului lor atractiv, jocurile sau exercitiile pregatitoare
organizate sub forma de joc sau intrecere asigura o stare emotionala ridicata. Ca
atare ele vor fi privite cu mult interes atat de cei mici, cat si de juniori in varsta de
17-18 ani. Va trebui sa avem in vedere insa o permanenta crestere a gradului de
dificultate care depinde de :
- durata si intensitatea efortului;
- caracterul efortului;
- durata si continutul pauzelor;
- forma, dimensiunea si greutatea obiectelor;
- complicarea regulilor, de desfasurare a sarcinilor ce revin executantilor;
- numarul de repetari

21
 La 7 – 8 ani copiii sunt foarte dinamici, dar cu o rezistenta foarte scazuta
in effort vointa este slab dezvoltata ca si atentia si posibilitatea concentrarii
ei.Se dezvolta forta (proportionala cu varsta) indemanarea, coordonarea,
precisia fantelor s.a. Din acest motiv vom prefera :
- jocuri cu alergari scurte, cu si fara schimbari de directie, sarituri peste mici
obstacole imaginare sau reale, jocuri cu obiecte, in special cu mingi si cu
rachete de tenis, cu accentul pe elemente de prindere, aruncare, catarare
etc.
- jocuri insotite de text si de un material ilustrativ viu colorat
- jocuri care nu necesita o impartire in echipe sau stafete simple cu elemente
din alergare, transport de obiecte usoare, rostogolirea unei mingi s.a.
La 9 – 10 ani copiii inclina spre jocurile de echipa, in cadrul careia fiecare
vrea sa-si aduca o cat mai mare contributie personala. Vom prefera, in
general, jocurile in care nu se intra in contact direct cu adversarul, dar nici
pe acestea nu le vom exclude in totalitate (de exemplu, lupa cocosilor).
Vom creste treptat insa durata si gradul de complexitate. De exemplu :
prindere mingii din alergare, stafete cu trecerea unor obstacole mici, etc.
Recomandam aceleasi jocuri pentru baieti si fete.
La 11 – 14 ani sistemul nervos central al copiilor este foarte excitabil si
datorita transformarilor fiziologice survenite pe parcurs vom constata posibilitati
fizice diferite la baieti fata de fete. Fetele se orienteaza catre elemente de dans,
suplete, gratie, ritmicitate, muzica, pe cand baietii catre jocuri sportive
manifestand o pregnanta tendinta de afirmare, de independenta, de victorie,
inclinatii ce trebuie incurajate.
La 15 – 18 ani vor predomina antrenamentul sportive specific, cu intarirea
diferitelor deprinderi motrice, cu dezvoltarea in continuare a calitatilor motrice de
baza.
Bineinteles ne vom ocupa in continuare de cresterea nivelului de pregatire
fizica multilaterala. Jocul este prezent si in aceasta perioada, cu reguli mai
complicate, capatand un aspect de amuzament, de deconectare foarte util de
altfel in anumite momente ale antrenamentului. Copiii trebuie intelesi ca atare si
nu ca niste jucatori de tenis in miniatura. Pregatirea fzica a copiilor si juniorilor
trebuie sa vizeze o serie de aspecte pe cat de numeroase, pe atat de importante.
Aceasta problema fiind prezentata in numeroase lucrari de specialitate, nu ne
vom opri asupra ei, ci vom puncta doar liniile directoare care trebuie sa ne
calauzeasca. Pregatirea fizica va fi orientate spre :
- Formarea deprinderilor motrice de baza.
- Pregatirea aparatului locomotor
- Dezvoltarea indemanarii.

Sistemul de probe si norme de control

22
 Pentru verificarea nivelului si ritmului de dezvoltare al calitatilor motrice
sunt necesare si norme fara de care procesul selectiei si pregatirii nu si-ar atinge
scopul, fiind unul din criteriile de baza ale Sistemului National Unic de Selectie.
Distingem urmatoarele categorii de probe si norme, stabilite in functiie de
nivelul de pregatire :

Probe si norme pentru selectionarea elevilor talentati in grupele de

pregatire sportiva cu ajutorul carora se apreciaza pregatirea fizica generala in
procesul de depistare si initiere, din scoli.
Aprecierea nivelului de pregatire fizica generala expresie a gradului de
dezvoltare al fiecarei calitati motrice in parte si al tuturor la un loc se face prin
cele 8 probe ale testului international de capacitate fizica al Federatiei
Internationale pentru Educatie Fizica (F.I.E.P) cunoscut sub numele de “Standard
Fitness Test” a carui descriere o dam mai jos :

Sprint 50 m
Proba se efectueaza atat de fete cat si de baieti, distanta fiind aceeasi pentru
toate varstele.
Startul de sus, cu cronometraj la miscare.
Se acorda 2 incercari cu apuza de 15 minute intre ele si se inregistreaza cel
mai bun rezultat.
Concurentii nu au voie sa foloseasca pantofi cu cuie, ci pantofi de tenis sau
desculti.
Sa nu se foloseasca terenuri in panta sau denivelate.
Rezultatul se inregistreaza in secunde si in zecimi de secunda, punctele
cuvenite pentru performanta respective fiind precizate la proba, varsta, sexul
respective, in tabele de punctaj.

Saritura in lungime de pe loc

Proba este comuna ambelor sexe.
Se permite o singura pendulare a bratelor pentru elan.
Se acorda 2 incercari si se inregistreaza cea mai buna.
Se masoara distanta de la varfuri (pozitia de plecare) la calcaie (pozitia de
aterizare)
Suprafata pe care se sare trebuie sa fie neteda si nealunecoasa.
Se sare descult sau cu pantofi de tennis.
Rezultatele se inregistreaza in cm, si se puncteaza conform tabelelor.

Alergarea de rezistenta
Fetele si baietii pana la 12 ani alearga 600 m; de la 12 ani in sus fetele alearg
800 m iar baietii 1000m.
Toate distantele de alearga pe teren contracronometru.
Se acorda o singura incercare.
Transformarea alergarii in mers se considera abandon.
Se alearga descult sau cu pantofi de tennis. Rezultatul se exprima in minute si
secunde si se puncteaza conform tabelelor.

23
 Aruncarea mingii de oina la distanta
Se arunca de pe loc, mingea trebuind sa plece din mana pe deasupra capului.
Se acorda 2 incercari si se inregistreaza cea mai buna.
Proba este comuna ambelor sexe.
Rezultatul se exprima in m si in cm si se puncteaza conform tabelelor.

Atarnarea la bara fixa cu bratele indoite

Proba se executa de catre fete la toate varstele, iar de catre baieti numai pana
la 12 ani.
Bara se apuca cu palmele privind spre corp, bratele indoite din coate, barbia
deasupra barei, picioarele fiind initial sprijinite pe un scaun.
Se ia scaunul si in acelasi moment se porneste cronometrul, executantul
trebuind sa ramana atarnat, cu bratele indoite si barbia deasupra barei timp cat
mai indelungat. Daca barbia a atins bara, sau a trecut sub nivelul ei executia se
considera terminate si cronometrul se opreste. Corpul executantului nu trebuie sa
se atinga de nimic in timpul executiei.
Se acorda o singura incercare.
Rezultatul se exprima in minute si secunde si se puncteaza conform tabelelor.

Tractiuni in brate
Aceasta proba se executa numai de catre baietii care au deposit 12 nai.
Priza barei se face cu palmele, privind spre corp, bratele fiind perfect intinse din
coate, picioarele trebuind sa nu atinga solul in timpul executiilor.
Tractiunile in brate se considera a fi correct executate numai daca barbia
depaseste de fiecare data nivelul barei.
Bratele se intind complet la fiecare revenire, dupa care, executia se continua
fara pauza.
Se repeta pana cand executantul nu mai poate sa treaca cu barbia deasupra
barei. Daca executia se intrerupe mai mult de trei secunde, examinarea se
considera terminata. Avantul cu picioarele (balansarea) nu este permis.
Rezultatul se exprima in numar de repetari correct executate si se puncteaza
conform tabelelor.

Naveta (culesul cartofilor)

Se traseaza pe pamant doua linii paralele la distanta de 10 m una de alta. In
spatele fiecarei linii se traseaza 2 cercuri, tangente intre ele, avand fiecare
diametrul de 50 cm.
In cercurile situate in spatele uneia dintre linii se aseaza in fiecare cate o
bucata de lemn in forma cubica, avand latura de 5 cm. Executantul se gaseste
initial in celelalte doua cercuri, situate vizavi, cu fiecare picior intr-unul din cercuri.
La semnalul conducatorului, executantul pleaca cu maximum de viteza si
adduce un cub pe care-l planteaza intr-unul din cercurile din care el a plecat,
dupa care, tot in viteza, pleaca sa aduca sis a planteze si cel de-al 2 lea cub.
Nu este permisa aruncarea cubului de la distanta.

24
 Cronometrul se opreste in momentul in care cel de-al doilea cub a fost plantat”
corect in cerc.
Rezultatul se exprima in secunde si zecimi de secunda si se puncteaza
conform tabelului.

Ridicari de trunchi din “culcat” in “sezand”

Executantul se afla initial culcat pe spate, cu mainile inclestate la ceafa, coatele
pe saltea, genunchii indoiti, talpile pe saltea, varfurile picioarelor fiind sprijinite
sub scara fixa (sau sprijinite de un coleg). La semnal, executantul isi ridica
trunchiul la verticala in pozitia sezand, atingand genunchii cu coatele, dupa care,
revine in pozitia initiala pentru a repeat executia.
Se retin ca executii corecte numai cele in care s-au atins genunchii cu coatele
la ridicare in pozitia sezand si salteaua la revenirea in pozitia culcat.
Rezultatul se exprima in numar de executii corecte, reusite in timp de 30 de
secunde, si se puncteaza conform tabelelor.

Cursa de rezistenta
Scop : Marirea rezistentei in alergare
Categorii : - 1000 m pentru barbati si baieti de la10 ani in sus
- 800 m pentru femei si fete de la 10 ani in sus
Descriere : La semnalul “fiti gata, start” jucatorii demareaza. Li se cere sa
parcurga distanta intr-un timp cat mai scurt posibil. Este permis si mersul. E
binensa fie prevenite persoanele testate de semnificatia unui bun ritm de
alergare si de utilitatea unei curse regulate.
Stabilirea rezultatelor : Timpul este masurat in minute si secunde.
Regulament : - timpul se masoara cu cronometrul
- pentru testele in grup trebuiesc aplicate urmatoarele
reguli : ~ fiecare alergator trebuie sa dispuna de un ajutor care trebuie sa stea pe
linia de plecare alaturi de cronometru; ~cronometrorul care dispune doar de un
cronometru anunta timpii secunda dupa secunda. Cei care ajuta iau nota de
timpul inregistrat de alergator si il scriu pe un carnet.
Material : cronometru, lista alergatori
Pregatire : masurarea si balizarea circuitului.

“ Compasul” alergarea laterala cu atingerea

unei mingi medicinale cu racheta
Scop : Masurarea adresei combinata cu viteza
Descriere : Jucatorul se aseaza intr-un spatiu bine delimitat (un careu cu
latura de 40 cm). La semnalul start, jucatorul efectueaza pasi mari incrucisati
alternative spre stanga apoi spre dreapta. Spre drapta de exeplu, se executa o
miscare asemanatoare unui vole de jos de dreapta. Jucatorul incruciseaza

25
piciorul stang prin fata piciorului drept si atinge cu racheta mingea medicinala
care este plasata pe sol la o oarecare distanta. O conditie necesara pentru o
buna executie este a piciorul din spate sa ramana intins si sa nu paraseasca
careu de 40 X 40 cm. Jucatorul repeta acest exercitiu cat mai repede posibil intr-
o perioada de 1 minut.
Stabilirea rezultateor : Se marcheaza numarul atingerilor mingii intr-o
perioada de 1 minut, cu conditia ca pasirea sa fie facuta cu picorul
corespunzator.
Regulament : a) distanta dintre cele 2 mingi este in functie de talia
jucatorului si este definita astefel : inainte de inceperea exercitiului se masoara
talai concurentului. Talia astfel obtinuta este majorata cu 20 cm si masurata in
cele doua directii laterale, incepan cu centrul careului. In acest loc se pune
mingea medicinala. Se recomanda ca mingiile sa ramana stabile, pentru a nu se
deplasa in timpul atingerii.
b) nu se acorda decat o singura incercare
Materiale : doua mingii medicinale, o racheta, cronometru, ruleta.

Quadrosalt fara elan

Scop : Masurarea membrelor inferioare.
Descriere : Candidatul se aseaza in pozitia gata de a sari, in spatele liniei
de start. El realizeaza bataile respective astfel : pe piciorul drept, stang, drept si
aterizarea pe ambele picioare. Se masoara distanta de la linia de plecare pana la
ultimul semn, marcat de tocul pantofului.
Stabilirea rezultatului : Lungimea sariturii in cm
Regulament : Doua incercari sunt autorizate. Cea mai buna saritura este
luata in considerare.
Organizare : Spatiu de sarit, ruleta.

Aruncarea mingii medicinale

Scop : Masurarea fortei de detenta a bratului activ al jucatorului.
Descriere : Jucatorul sta in spatele unei linii, el tine mingea in mana
dreapta (stanga) in spatele umerilor si o sprijina cu ajutorul celuilalt brat. Dupa o
miscare de pregatire (usoara inclinare inapoi, o miscare a bratelor inapoia
umerilor) jucatorul arunca mingea cu o miscare a bratului similara celei de
serviciu, cu toata forta si cat mai departe posibil.
Stabilirea rezultatului : Masurarea aruncarii in cm.
Regulamen : ~ trei incercari sunt autorizate. Se ia in considerare cea mai
buna. ~ in caz de depasire a liniei, incercarea este anulata.

26
 Material : mingie medicinala de 2 kg, ruleta

Exercitii de abdomen
Scop : Masurarea rezistentei la efort a muschilor abdominali, lombari,
coxali si fesieri.
Descriere : Executantul este intins pe un covor (saltea) pe spate, cu
picioarele departate la o distanta de circa 30 cm; genunchii sunt usor indoiti,
mainile sunt unite sub cap in asa fel ca dosul palmei sa poata atinge covorul. Un
alt jucator fixeaza gleznele persoanei testate. In momentul semnalului atletul isi
ridica trunchiul astfel incat sa atinga genunchiul stang cu cotul drept, apoi revine
in pozitia de plecare (culcat). Apoi el intoarce trunchiul la dreapta si atinge
genunchiul drept cu cotul stang. Jucatorul repeta exercitiul fara intrerupere de
cate ori poate.
Stabilirea rezultatelor : Se socoteste numarul de atingeri ale genunchilor
cu coatele reusite in 2 minute; pentru obtinereea unui exercitiu corect se cere
executarea intregii miscari.
Regulament : a ) picioarele trebuie sa ramana in contact permanent cu
covorul
b) degetele mainilor sunt impreunate si trebuie sa ramana in
contact cu capul. Mainile nu se pot desface din aceasta
pozitie
c) atunci cand se fac flexiunile catre inainte, coatele trebuie
sa ramana indepartate deasupra umerilor, ele nu se pot
apropia
d) genunchii trebuie sa ramana usor indoiti
e) capul trebuie sa revina de fiecare data in pozitia initiala,
iar fata dorsala a degetelor trebuie sa atinga covorul
f) se recomanda realizarea testului pe un covor moale
(saltea)
g) impingerea coatelor inainte, in vederea facilizarii ridicarii
de pe covor, este interzisa
h) executantul trebuie sa faca efortul de a realize exercitiul
fara intrerupere. In caz de pauza prelungita, exercitiul
trebuie interrupt
i) se pot testa mai multe perosane in acelsi timp
Material : Cronometru, saltea.

27
 Pregatirea fizica a jucatorului de tenis
In acest capitol ne propunem sa analizam problema calitatilor fizice si
metodica dezvoltarii lor, plecand de la premisa ca aspectele generale sunt tratate
in multe lucrari de specialitate si ca pe cititor il intereseaza indeosebi date
concrete legate de practicarea tenisului.
In executia fiecarui exercitiu fizic sunt solicitate, intr-o masura mai mare
sau mai mica, toate calitatile fizice, insa in fiecare caz in parte, intr-o forma si
marime specifice acelei activitati. Deci, in fiecare ramura de sport intalnim o stare
calitativa anumita, care reprezinta o combinatie a calitatilor fizice principale.
Tinand seama de natura efortului, exercitiile fizice pot fi impartite in
urmatoarele grupe :
A. Exercitii cu caracter selectiv, in care una dintre componente are
caracter dominant (indice calitativ ridicat). Astfel :
- cand in exercitiu predomina gradul inalt de coordonare a miscarilor, il
definim exercitiu de indemanare;
- cand predomina repeziciunea miscarilor, il denumim exercitiu de viteza
- cand predomina durata, distanta sau numarul de repetari, il denumim
exercitiu de rezistenta;
- cand predomina incarcatura, il denumim exercitiu de forta
B. Exercitii in care predomina doua componente ale efortului fizic.
- exercitii de forta – viteza, ca, de exemplu, alergarile de scurta durata
(pana la 20 s);
- exercitiile de rezistenta – viteza, ca, de exeplu, in alergarile a caror
durata variaza in jurul a 1 minut;
- exercitii de rezistenta – forta.
C. Exercitii in care se combina mai mult de doua calitati fizice. In grupele
B si C
ale acestei clasificari intra deci exercitiile fizice combinate, cele mai raspandite in
activitatea sportiva. Cu cat natura efortului depus in sportul respectiv reclama
prezenta unui numar mai mare de combinari intre mai multe calitati fizice, cu cat
metodica dezvoltarii lor devine mai complicate, deoarece trebuie sa respecte
particularitatile calitatilor fizice ce intra in combinatie si care, la un nivel superior
de manifestare, sunt uneori contradictorii. De asemenea, mentionam ca in
practica este exclusa posibilitatea de a actiona izolat numai asupra unei singure
calitati. De regula, folosind mijloace cu caracter selectiv – ce se adreseaza
dezvoltarii unei singure calitati – se actioneaza in mod indirect si asupra altor
calitati.
Antrenorul de tenis trebuie sa tina seama de toate interactiunile posibile
intre calitati, sa apeleze la maximum de transferul pozitiv (atunci cand acesta
poate avea loc) si sa evite actiunile contradictorii prin alternarea si imbinarea
corecta a mijloacelor care se adreseaza cu precadere dezvoltarii unei singure
calitati fizice. El trebuie sa cunoasca faptul ca fiecarui jucator ii este necesara nu
dezvoltarea calitatilor fizice in general, ci a complexului optim.

28
 In incheiere, mai amintim faptul ca, in etapa pregatirii initiale, cresterea
indicilor tuturor calitatilor fizice este posibila fara o selectionare deosebita a
mijloacelor. Ulterior, in etapa de pregatire speciala si in cea de perfectionare si
consolidare, dezvoltarea calitatilor fizice la un nivel superior nu mai este posibila
decat prin folosirea unor anumite exercitii fizice. Contributia calitatilor fizice la
realizarea performantei este determinate de :
a) raportul dintre calitatile fizice, corespunzator cu necesitatile jocului de
tennis;
b) nivelul cat mai ridicat al indicilor tuturor calitatilor fizice, cu pastrarea
raportului amintit mai sus.
Utilizarea exclusive a antrenamentului specific rezolva numai primul
aspect, adica asigura raportul necesar intre calitatile fizice, in schimb cresterea la
un nivel superior a indicilor fiecarei calitati fizice in parte nu este posibila fara
folosirea exercitiilor cu character selectiv.
Efortul fizic depus de un jucator de tenis presupune :
- prezenta (in ordinea importantei) a indemanarii, vitezei, rezistentei si
fortei;
- multiple posibilitati de combinare intre aceste calitati.

Indemanarea si metodica dezvoltarii ei

Cand ne referim la indemanare, avem in vedere posibilitatile individului de
a rezolva cu cat mai mare usurinta si precizie, intr-un timp scurt, o situatie cu un
nivel ridicat de complexitate, situatie cu care jucatorul s-a mai intalnit sau pe care
o intalneste pentru prima data. Deoarece practicare unui tenis de valoare
presupune executii tehnico – tactice cat mai precise, cat mai rapide si un inalt
grad de complexitate, situam indemanarea pe primul loc al importantei si
pretindem sa se afle pe cea mai inalta treapta a dezvoltarii ei.
Indemanarea capata aspecte foarte diferite de la jucator la jucator, avand
un pronuntat caracter individual, fiind conditionata de nivelul de coordonare al
centrilor sistemului nervos central si de plasticitatea scoartei cerebrale. In acest
context, o importanta deosebita prezinta legatura dintre senzatiile vizuale si
musculare, legaturile temporare existente in scoarta cerebrala si gradul de
dezvoltare a celorlalte calitati fizice.
Referitor la selectie subliniem in mod deosebit importanta pe care trebuie
sa o acorde antrenorul gradului de indemanare a copilului, pentru ca numai pe
fondul unei bune reprezentari cantitative a acesteia putem dezvolta conditii
corespunzatoare, prin antrenamente, latura sa calitativa.
In dezvoltarea complexa a indemanarii exista trei etape :
- Treapta intai este caracterizata prin precizia in spatiu a coordonarii
miscarilor,
fara sa se tina cont de viteza de executie. Aceasta treapta corespunde etapei
initiale de pregatire in care trebuie sa se dezvolte insusirea miscarilor necesare

29
executarii corecte a loviturilor tehnice de baza (lovitura de pe partea dreapta, de
pe partea stanga, seviciul, voleul si smeciul). In aceasta etapa nu se va insista
asupra vitezei de executie si a unor elemente cu un nivel ridicat de complexitate.
Trebuie stiut ca precizia depinde, in primul rand, de prefectionarea senzatiilor
musculare in cadrul contractiilor musculare relative lente. Sportivul va urmari
permanent cu privirea zborul mingii, saritura ei si daca miscarea sa este corecta
(la inceput pe fragmente, iar apoi intotalitatea ei). Sa nu ne grabim sa trecem la
treapta a doua pana cand nu am rezolvat toate cerintele primei trepte.
- Treapta a doua se caracterizeaza prin precizia miscarilor in spatiu,
executate de data aceasta intr-un timp cat mai scurt. In manifestarea indemanarii
pe aceasta treapta este necesar ca analizorul motric sa se afle la nivel mai inalt
de dezvoltare si sa se bazeze pe un reflex motric bine intarit. Sarcinile acestei
trepte sunt rezolvate in etapa pregatirii speciale pentru tenis, etapa in care
loviturile se executa din miscare, in conditii specifice de joc si in care se pune
accentul pe precizie si pe viteza de executie. Si in aceasta etapa se va evita
crearea unor situatii de mare complexitate, deoarece cele deja existente sunt
suficiente (efectele mingii, conditiile atmosferice, ivirea unor situatii de joc
nemaintalnite pana in acel moment).
- Treapta a treia se caracterizeaza prin manifestarea indemanarii in
conditii variate si neobisnuite. Sarcinile acestei trepte constituie obiective ale
etapei de perfectionare si consolidare, in care caracteristic este faptul ca
jucatorului trebuie sa i se ceara sa execute miscarile nu numai fara greseli, ci si
in raport cu situatia creata, neprevazuta. El trebuie ca in orice moment al jocului,
in situatii complicate, sa actioneze corect, rapid si, ceea ce este principal, cu
maximum de eficacitate, gasind in cel mai scurt timp posibil cea mai buna solute
de rezolvare.
Din punct de vedere fiziologic, notam doua situatii ce se ridica in fata
jucatorului :
a) prezenta unui numar mare de deprinderi motrice care s-au format in timpul
antrenamentelor;
b) conditiile variabile ale situatiilor de joc. Rezolvarea “indemanatica” consta
in selectarea acelei deprinderi motrice care corespunde cel mai bine situatiei de
joc aparute.
In metodica dezvoltarii, indemanarii elemental decisive il constituie
complicarea continua si progresiva a actiunilor motrice, respectand in gradare
mijloacele care corespund celor trei trepte de dezvoltare a indemanarii. In mod
corect se incepe cu exercitii cu ajutorul carora se mareste precizia perceptiei
spatiului, prn aprecierea corecta a :
- distantei fata de adversar;
- vitezei mingii;
- distantei fata de minge, dupa saritura ei;
- dimensiunea rachetei, pentru a se lovii cu centrul racordajului;
- miscarii pentru lovitura respective, la inceput pe fragmente, iar apoi in
totalitatea ei;
- limitelor terenului.
Odata ce aceste aspecte au fost rezolvate, se introduce treptat exercitii

30
care se refera la precizia perceptiei spatiului intr-un timp cat mai scurt. Intelegem
prin aceasta ca jucatorul va trebui sa loveasca mingea corect, precis, cu o viteza
de executie sporita si din miscare.
Pentru atingerea unei inalte maiestrii este necesara cresterea gradului de
complexitate mai ales prin complicaera artificiala a conditiilor de lucru. Aceste
obiective se rezolva in etapa perfectionarii si a consolidarii, putandu-se folosii :
pozitii de baza neobisnuite; joc cu bratul opus (bratul stang pentru dreptaci);
schimbarea ritmului de joc (alternarea jocului rapid cu cel lent, mingi cu traiectorii
inalte); impartirea terenului in zone cu dimensiuni din ce in ce mai mici, jucatorul
trebuind sa trimita mingea numai in zina indicata; joc contra doi adversari,
fixandu-se teme ce cresc in dificultate (pasarea celor doi adversar pe mijlocul
terenului sau in unghi, “sub fileu”, pasarea prin lob liftat, pasarea numai in lungul
liniei, etc.); joc in conditii atmosferice dificile (temperatura ridicata, vant, soare);
joc contra unor adversari cu stiluri variate de valori tehnico - tactice diferite, cu
preferinta pentru unele executii tehnice (lovitui plate, liftate, taiate, efecte
combinate); joc in prezenta unui public galagios (creat artificial la inceput), etc.
Tinem sa accentuam importanta pe care o capata (incepand cu jumatatea
celei de-a doua etape) meciul oficial, el fiind singurul care poate oferii jucatorlui,
in conditii reale, toate situatiile enumerate mai sus. Cu toate acestea, nu trebuie
sa uitam ca indemanarea este o calitate fizica innascuta si ca atare nu ne putem
astepta la ameliorari spectaculoase aduse de antrenament. Ea poate fi insa
inbunatatita in cariera unui jucator, fiind legata direct de insusirea deprinderilor
motrice si de progresul tehnic.

Viteza si metodica dezvoltarii ei

Exprimarea mecanica a vitezei este redata prin raportul dintre spatiu si
timp, intelegand prin aceasta capacitatea de a executa actiunile motrice intr-un
timp cat mai scurt. Cunoastem trei forme de manifestare ale vitezei :
1. Viteza de reactie (viteza perioadei latente a reactiei motrice);
2. Viteza de executie (viteza miscarilor separate);
3. Viteza de repetitie (frecventa miscarilor in unitatea de timp).
De la inceput trebuie mentionat faptul – cu multe implicatii practice – ca
nivelul de dezvoltare al celor trei forme de manifestare a vitezei le face sa fie
independente una de alta si ca unele neconcordante se pot intalni chiar in cadrul
aceleiasi categorii. De asemenea, stiind ca miscarile caracteristice din tenis
necesita un grad inalt de coordonare, putem concide ca prezenta celorlalte
calitati fizice, ca si nivelul de dezvoltare si solicitare al acestora in efectuarea
actelor motrice influenteaza si determina manifestarea vitezei, precum si
posibilitatile ei de dezvoltare. Din aceste motive, la nivel de performanta viteza
capata un pronuntat caracter specific, in timp ce la copiii incepatori, cu un nivel
scazut al pregatirii fizice, viteza are caracter de generalizare, cu un grad mai
mare de corelatie intre diferitele ei forme de manifestare.

31
 Viteza de reactie
In general, jucatorii de tenis au un bun timp de reactie la excitantul visual
(in jur de 0,14 s ). Studiind aceasta latura a vitezei, specialistii au tras o serie de
concluzii :
b) bratele au o reactie mai rapida in comparative cu alte segmente ale corpului
( de exemlu, a muschilor care asigura postura)
c) antrenarea si imbunatatirea vitezei de reactie nu au influenta asupra
celorlalte forme de manifestare a vitezei (R. J. Toomslan).
d) Timpul de reactie poate fi ameliorat iar cand devine stabil la un indice
superior, exprima un grad inalt de antrenament (A. N. Krestovnikov).
e) Incalzirea bine efectuata atrage dupa sine a timpului de reactie si
stabilizarea lui (Balko).
f) In tenis, timpul de reactie are o mare importanta, actiunea putand fi
declansata :
- cat mai rapid, in functie de viteza mingi si de distanta fata de
adversar;
- cu intarziere (cu toate ca jucatorul a sesizat actiunea adversarului),
asteptand momentul cel mai prielnic
Pentru imbunatatirea timpului de reactie, cea mai folosita metoda este
repetarea unor lovituri (de exemplu, voleul) in care distanta fata de adversar
(zidul de antrenament) se va micsora treptat, viteza mingi va creste, iar directia
acesteia se va schimba continuu, pentru ca locul unde va sosii sa constituie o
surpriza pentru cel ce se antreneaza.
Pentru a completa aceste aspecte, aducem o serie de precizari. Exista o
diferenta intre timpul de reactie la semnal visual si cel la un semnal sonor. In
tenis, ambele forme de semnal trebuie luate in consideratie cu deosebirea ca :
- in jocul practicat in aer liber semnalul visual are o imortanta
hotaratoare;
- in jocul din sala, semnalul creste in insemnatate, apropiindu-se ca
importanta de cel visual.
Ca urmare, viteza reactiilor motrice se va regla in functie de raportul dintre
cele doua semnale, lucru demn de luat in consideratie in perioada de adaptare la
jocul din aer liber (dupa antrenamentele si concursurile din sali), cand accentul
va trebui pus pe urmarirea mingii cu privirea, deoarece sunetul produs de lovitura
este mult mai diminuat fata de cel din sala, in asemenea situatii putand sa se
produca dereglari in dinamica miscarilor. Senzatia pe care o are un jucator in
primele zile de joc in aer liber (dupa iarna petrecuta in sala) este ca si cum ar
juca cu o paleta acoperita cu burette. Acomodarea in sens invers – din aer liber
in sala – se face mult mai usor , deoarece in aceasta situatie se intareste un
excitant (cel sonor), nu ca in cazul precedent, in care forta acestui excitant se
diminua.

32
 Cunoscand faptul ca manifestarea maxima a vitezei de reactie depinde de
caracterul impulsurilor nervoase si de calitatea transmiterii acestora prin caile
neurale, notiunea de (ameliorare) a timpului de reactie trebuie interpretata in
directa dependenta de antrenamentul specific si de nivelul etnic al jucatorului.
Deci, ca si in cazul indemanrii, nu credem ca putem vorbii de o imbunatatire
cantitativa a vitezei de reactie,ci numai de latura ei calitativa.

Viteza de executie
Fara a intra in intimitatea mecanismelor fizioogice care determina viteza
contractiei musculare si renuntand la analiza cercetarilor si a teoriilor formulate in
aceasta directie, ne rezumam la urmatoarele date :
a) tenisul modern reclama o buna viteza de executie, de aceasta depinzand
rezolvarea multor situatii de joc (imprimarea unei intensitati crescute,
surprinderea adversarului, etc.).
b) o buna viteza de executie se poate obtine numai dupa ce miscare a fost
bine insusita moment in care jucatorul se poate preocupa de rapiditatea
executiei, fara sa fie atent la forma miscarii, cu alte cuvinte, se va pune accent pe
viteza de executie incepand cu etapa pregatirii speciale pentru tenis.
c) In functie de nivelul de pregatire a spotivului, se pot folosi doua metode
pentru dezvolaterea vitezei de executie :
1. prima consta in dezvoltarea vitezei folosind miscarea integrala, viteza
manifestandu-se in corelatie cu celelalte cerinte. Prin aceasta metoda se
urmareste marirea directa a vitezei in cadrul concret al miscarii respective.
2. a doua metoda consta in dezvoltarea analitica a factorilor care determina
posibilitatile de manifestare a vitezei maxime a miscarii (deplasare spre minge,
pozitia segmentelor corpului inainte, in timpul si dupa lovire, situarea momentului
optim de lovire a mingii pe traiectoria acesteia, viteza cu care soseste mingea,
saritura si efectul ei, etc.). Prin aceasta metoda perfectionam tehnica, dezvoltam
forta dinamica si mobilitatea, imbunatatim capacitatea de concentrare si
increderea in posibilitatile proprii etc.
Dupa cum subliniem si in capitolul referitor la dinamica efortului in jocul
de tenis, viteza de executie este elementul determinant in stabilirea intensitatii
efortlui, acesteia revenindu-i sarcina – in ultima instanta – de a aduce pe jucator
in starea de forma sportiva.

Viteza de repetitie
In unele ramuri de sport (atletism – alergari, ciclism) discutarea frecventei
miscarilor este destul de simpla deoarece de aceasta depinde in principal

33
performanta. In tenis lucrurile se complica, aparind doua laturi ale aceleiasi
probleme:
a. viteza de deplasare depinde de numarul de pasi pe unitatea de timp;
b. viteza de repetitie a unei miscari specifice (a unei lovituri) depinde de
timpul de reactie de viteza de executie si de nivelul tehnic al jucatorului.
Daca primul aspect al - frecventei pasilor – se incadreaza in regulile
generale ca descriere si ca metodica de pregatire, in schimb cel de al doilea,
acela al posibilitatilor de a executa cit mai multe lovituri pe unitatea de timp, este
dependent de prea multi factori pentru a fi trecut usor cu vederea. In cazul jocului
de dublu de exemplu, punctele se disputa in mare parte din timp la fileu intre cei
patru jucatori aflati la o distanta de 4 - 5 metri. Schimburile de voleuri - care dau
in fond aspectul spectaculos la jocului de dublu – sint dese, mingea circula rapid.
Urmarind finala de dublu barbati de la Wimbledon – 1972, am notat faptul ca un
punct jucat numai din voleu a durat 9 secunde, interval in care sau executat nu
mai putin de 12 voleuri.
Exista totusi factori care limiteaza frecventa mare a miscarilor;
printer acestia, mentionam:
1. Mobilitatea proceselor nervoase si, derivata din ea posibilitatea de a
alterna rapid inhibitia si excitatia in zonele motorii ale scoartei cerebrale care
conduc miscarile diferitelor grupe musculare cu actiune contradictorie.
2. Pe masura cresterii frecventei regimul de lucru se apropie de forma
izometrica ( Stetson, Bouman, Hubard), timpul de actiune al muschilor devenind
foarte scurt.
3. Frecventa miscarilor scade odata cu marirea incarcaturii. Descarcarea
neuronilor motori se face sub forma unor “salve” de impulsuri, de mare
importante fiind repartizarea acestora in timp pentru utilizarea totala a incordarii
interioare a muschilor. O incarcatura redusa da posibilitatea formatiunilor
neuromusculare sa lucreze prin alternare, ceeace permite o recuperare partiala,
chiar in timpul lucrului. Poate ca si din aceste motive jucatorii au renuntat sa
foloseasca rachetele grele si cu miner gros, foarte des intilnite in urma cu 15 – 20
ani.
4. Prelungirea duretei efortului scade posibilitate de a se realiza o
frecventa crescuta. Pentru edificare iata citeva date din intilnirea Ilie Nastase -
Stan Smith (Wimbledon – 1972): din 162 minute cit a durat inilnirea, sau jucat
efectiv numai 27 de minute si 30 de secunde, timp in care jucatorul roman a
executat 660 de lovituri, ceeace inseamna in medie o lovitura la 2 secunde 5/10.
Desigur, acest calcul este pur informativ deoarece pauzele dintre doua executii
tehnice nu sunt egale. In tenis pentru a putea mentine ritmul loviturilor dupa 2-3
ore de joc jucatorii experimentati recurg la modalitatea recuperarii fortelor prin
pause mai mari si mai dese timp in care executa miscari de respiratie si de
relaxare musculara, precum si la schimbarea ritmului de joc.
Viteza este o calitate determinata in mare masura de inzestrarea naturala
a individului. Cu ajutorul antrenamentului se poate obtine o oarecare
imbunatatire a vitezei, dar fara transformari positive prea mari. Cunoastem
jucatori care, aparent, in afara terenului de tenis sint lenti, greoi, insa atunci cind
este nevoie devin rapizi, vioi, dupa cum exista jucatori aparent rapizi, vioi si plin

34
de neastimpar, dar care, pusi in situatii de joc nu reactioneaza la nivelul de
rapiditate cerut. In tenis conteaza nu aparenta prezenta a vitezei cu posibilitatea
de a actiona rapid atunci cind situatia de joc o cere. Pentru acest motiv si
cunoscand faptul ca perfectionarea acestor procese merge paralel cu
aprofundarea specializarii, recomandam repetari de exercitii folosind din ce in ce
mai multi excitanti specifici din jocul de tenis (vezi capitol modelare).
Un rol deosebit in exercitiile de viteza il joaca procesele volitive, care
permit o concentrare maxima a atentiei. Ca si in alte ramuri sportive (scrima, tir),
nivelul atentiei este determinant in calitatea si viteza executiei deci in reusita
actiunii.
In afara faptului ca viteza este o calitate fizica putin perfectibila
dezvoltarea ei prezinte dificultati si de ordin metodic. Principala dificultate consta
in aceea ca repetarea multipla a eforturilor repetate cu cea mai mare viteza de
executie cerinta principala a procesului de perfectionare, a vitezei, contine in ea
si un important element de frinare, si anume: stabilizarea stereotipului dinamic la
viteza maxima ce poate fi realizate la un moment dat. Apare asa numita “ bariera
de viteza”, care dupa unii autori constituie cauza principala in oprirea procesului
de crestere a posibilitatilor de viteza. Caile de prevenire a formarii “barierei de
viteza” sint diferite. In cazul incepatorilor specializarea si folosire unor eforturi de
acest gen mari ca volum ( fata de volumul general al pregatirii), trebuie sa apara
cit mai tirziu de preferat in etapa a doua, aceia de pregatirii speciale pentru tenis.
La jucatorii de performanta se renunta temporar la lucrul specific cu volum mare.
In aceasta perioada se dezvolta calitatile care influenteaza indirect manifestarea
vitezei (indeminarea, rezistenta specifica, forta dinamica).
Consideram ca metodica dezvoltarii vitezei necesre jucatorului de tenis
trebuie sa apeleza la urmatoarele genuri de efort:
1. Repetarea unor eforturi cu viteza din ce in ce mai mare pina la
atingerea vitezei maxime deoarece prin repetare se urmareste –
pe linga perfectionarea tehnicii – si dezvoltarea vitezei.
In legatura cu frecventa miscarilor consideram necesar sa se tina
seama si de durata eforturilor care urmeaza sa fie repetate, in
asa fel ca acestea sa fie cit mai scurte. Eforturile care depasesc
ca durata 9 secunde se adreseaza deopotriva dezvoltarii vitezei,
cit si rezistentei.
2. Reducerea amplitudinii miscarilor in scopul realizarii unui ritm de
joc mai rapid, lucru posibil cresterii vitezei de executie
In incheiere accentuam urmatoarele aspecte:
1. Calitatea vitezei, fiind innascuta, este deci putin perfectibila. Datorita
acestui fapt se cere ca in momentul selectionarii elementelor pentru
tenis sa se urmareasca ca viteza sa fie cit mai bine reprezentata inca de la
inceput.
2. Viteza – sub toate cele trei forme – este absolute necesara practicarii
tenisului de performanta.
3. Posibilitatile functionale pentru dezvoltarea frecventei miscarilor se pot
pune in evidenta mai usor in primele etape ale antrenamentului. Cresterea
indicilor acestei forme de viteza – ia apare chiar dupa citeva lectii de

35
antrenament, ca rezultat al activitatii reflex conditionate – permite sa se emita
parerea ca la incepatori se poate conta, in etapa pregatiri initiale, pe un efect
remarcabil al antrenamentului orientat selectiv spre dezvoltarea frecventei
miscarilor. In ceea ce priveste cresterea vitezei de executie, preocupari in
aceasta directie apar odata cu inceperea etapei de pregarire speciala.
4. Recomandam ca dezvoltarea vitezei sa se faca tinindu-se seama de
cerintele specifice ale efortului din tenis.

Rezistenta si metodica dezvoltarii ei

Intelegem prin rezistenta timpului limita in cursul caruia se poate executa
un efort de o anumita intesitate. Factorul care limiteaza continuarea unui efort
este oboseala, deci aceasta este factorul trofic hotaritor de adaptare a
organismului pentru rezistenta. Ca urmare numai efortul efectuat pina la
oboseala si incercarile de a o invinge pot grabi procesul de dezvoltare a
rezistentei.
Manifestarea unei bune rezistente este determinata intr-o masura
condiderabila de posibilitatile aparatelor cardio-vascular si respirator considerate
ca factor comun pentru majoritatea formelor de rezistenta. Dezvoltarea acestei
calitati fizice este conditionata de folosirea unor eforturi care necesita un
deosebit efort volitiv.
Luindu-se ca baza de discutie criteriul interdependentei dintre durata
efortului si viteza cu care se efectueaza, sa cazut de accord asupra impartirii
eforturilor din punct de vedere fiziologic, in patru grupe de intensitate: maximala,
submaximala, mare si moderata. Prezenta pauzelor in jocul de tenis determina
ca intensitatea efortului sa fie submaximala si maximala.
In stabilirea principalelor componente ala eforturilor fizice, in metodica
dezvoltarii fiecarei forme de rezistenta specifica punctul de plecare il constituie
corelatia dintre forta, viteza si rezistenta, privind incarcatura efortului, viteza de
executie si numarul repetarilor. In tenis tinand seama de aceste consideratii
trebie sa mentionam mecanismul corelatie de marime invers proportional intre
forta, viteza si rezistenta. Cu alte cuvinte, rezistenta specifica pretinzind o mare
viteza de executie si de repetitie va atrage dupa sine reducerea numarului de
repetari sau a duratei efortului, insa, in orice situatie media valorilor principalelor
componente ale eforturilor trebuie sa ramina constanta. Datele numeroaselor
cercetari arata dependenta dezvoltarii diferitelor forme de rezistenta de volumul
efortului si de viteza de executie. Intr-adevar, daca factor hotaritor pentru
dezvoltarea rezistentei este un element de volum (durata, numarul de repetari),
se intelege ca posibilitatea suportarii unui anumit volum de efort este legata de
viteza de executie. Cu cit aceasta va avea valori mai ridicate, cu atit se va reduce
posibilitatea efectuarii unui mai mare de repetari. Dinpotriva, eforturile de
intensitate mai scazuta (viteza mica de executie) pot fi repetate intr-un volum

36
incomparabil mai mare si, in consecinta, indicii dezvoltarii unei asemenea forme
de rezistenta vor fi mult mai mari decit ai unei rezistente de viteza.
Rezistenta generala reprezinta capacitatea organismului de a presta
eforturi variate de intensitate moderata un timp cat mai indelungat. Consideram
ca dezvoltarea rezistentei generale sta la baza dezvoltarii rezistentei speciale
pentru tenis si celorlalte calitati fizice. Ea se dezvolta in mod obisnuit prin alergari
sau prin preacticarea altor sporturi, urmarindu-se sa se angreneze in activitate
intreg organismul si, in special, aparatele cardio-vascular si respirator. Caracterul
general al acestei forme de rezistenta rezida in spacificul relativ universal al
posibilitatilor aerobe. Deoarece posibilitatile aerobe depind in principal de
capacitatea functionala a aparatelor circulator si respirator, si nu de forma
exterioara a miscarilor ceea ce s-a obtinut prin alergare se transfera pozitiv si
asupra altor eforturi. In mod concret jucatorii de tenis de performanta i-si dezvolta
rezistenta generala prin practicarea altor sporturi ca: fotbal, baschet, hochei sau
atletism, prin alergari (1500 – 3000 m) efectuate pe un fond de oboseala la
sfirsitul antrenamentelor si al meciurilor intr-un tempo mediu. Mai consideram util
sa mentionam ca dezvoltarea rezistentei generale face in principal obiectul
lectiilor de antrenament din etapele perioadei pregatitoare, fiind firesc ca
inceputul noului sezon sa coincida cu ridicarea nivelului functional al
organismului pentru o cat mai buna adaptare la eforturile impuse de practicarea
tenisului competitional. Nu va fi neglijate insa nici in celelalte perioade de
pregatire.
Rezistenta speciala se refera la o anumita forma de rezistenta necesara
practicarii tenisului, si anume rezistenta la eforturi intrerupte si repetate. Aceasta
forme de rezistenta se caracterizeaza prin eforturi de intensitate submaximala si
maximala, intrerupte de pauze, de a caror durata depinde intensitatea efortului
urmator.
Dezvoltand rezistenta, antrenorul trebuie sa tina seama de o serie de
factori, prin care amintim:
1. Varsta, sexsul, particularitati individuale.
2. Elemente caracteristice ale efortului depus in jocul de tennis.
3. Obiectivele dezvoltarii calitatilor fizice luate in ansamblul lor si pe
fiecare calitate in parte.
4. Interdependenta dintre indicii calitatilor fizice si deprinderile motrice
specifice
5. Folosirea intregii game de intensitate a eforturilor, indiferent de forma
specifica a rezistentei asupre careia se actioneaza.
6. Asigurare caracterului specific al fiecaruei forme de rezistenta, prin
folosirea cu precadere a eforturilor cu intensitate apropiate de efortul specific din
tennis.
7. Principalul element de progresie in metodica dezvoltarii rezistentei il
constituie variatia volumului efortului. Referindu-ne insa la rezistenta specifica,
putem arata ca, incepind cu eforturi maximale si terminind cu cele de intensitate
moderata, rezistenta este combinata in diferite proportii cu viteza. Din acest
motiv, dezvoltare rezistentei specifice trebuie sa foloseasca ca principal element
de progresie variatia intensitatii. Pe masura ce ne deplasam spre eforturile de

37
intensitate moderata, relatia se inverseaza, astfel ca la aceasta extremitate,
principalul element de progresie este variatia volumului.
8. Pentru dezvoltarea rezistentei trebuie folosite eforturi care sa
depaseasca 3 minute, pentru ca numai in aceasta situatie se poate conta pe
influenta pozitiva a posibilitatilor aerobe.
9. Importanta pauzelor dintre eforturi si continutul lor: micsorarea
pauzelor de odihna determina o orientare suplimentara spre procesele
energetice anaerobe, iar daca pauza este activa, adica efortul se continua cu o
intensitate scazuta, orientarea suplimentare se face spre procesele energetice
aerobe.
Iata care sint dupa parerea noastra metodele cele mai indicate pentru
cresterea rezistentei jucatorilor de tenis:
Metoda eforturilor uniforme este specifica dezvoltarii rezistentei
generale. Ea se caracterizeaza prin uniformitatea intensitatii efortului, prin
continuitatea si durata relativ crescuta a acestuia. Unicul element de progresie il
constituie cresterea duratei. Astfel penru fiecare caz in parte se va stabili volumul
exprimat in distanta, durata sau numar de repetari, cu valorile lui minime (de
inceput) si maxime, precum si intensitatea efortului (ce se va mentine constanta).
Stabilirea acestor valori se va face in functie de virsta, sex, vechime in tenis,
valoare individuala, perioada de pregatire si programul competitional. Metoda
eforturilor uniforme este cea mai des folosita de catre jucatorii de tennis, In
alergari, distanta variaza intre 300-500 m pentru copii si juniori si 1500-3000 m
seniori.
Metoda eforturilor variabile se foloseste in special in antrenamentul pe
teren variat. O recomandam mai ales in perioada de pregatitoare, dar poate fi
folosita pe tot parcursul sezonului daca jucatorul a apelat la ea in mod constant.
Metoda variatiei pauzelor. Oricit ar parea de paradoxal cea mai
economicoasa cale pentru cresterea posibilitatilor aerobe ale jucatorilor de inalta
performanta este repetarea unor eforturi de scurta durata cu viteze supracritice,
deci cu character anaerob, intercalate cu intervale scurte de odihna, care permit
o restabilire incomplete (situatia din jocurile de tenis). Se apreciaza ca, in
asemenea conditii, contractarea datoriei de oxigen constituie stimulentul
prceselor aerobe, transformind pauza intr-un element activ (in timpul pauzei
nivelul consumului de oxigen este superior celui din timpul efortului), mergind
astfel pina la dublarea eficientei activitatii. Data fiind relatia de dependenta a
pauzei fata de efortul premergator si de cel ce urmeaza, se intelege ca efectul
acestei cai de perfectionare a capacitatii aerobe depinde de imbinarea optima a
efortului cu pauza.
In mod practic, putem realiza sarcinile propuse prin aceasta metoda in
doua situatii:
In cadrul unui antrenament de pregatire fizica in care ne-am
propus dezvoltarea rezistentei vom intercala o serie de pause cu un continut si
durata cit mai apropiate cu cele din mecilu official;
In cadrul antrenamentelor specifice sau al meciurilor oficiale, in care se
dezvolta rezistenta specifica jucatorului de tenis.

38
 Forta si metodica dezvoltarii ei
Este evident ca solicitarile efortului specific in directia fortei sunt minime in
comparative cu alte sporturi in care aceasta este calitatea fizica principala (de
exemplu, haltere).
Orice jucator, incepind cu copilul venit pentru selectie si terminind cu
performerul, are forta necesara pentru practicarea jocului de tenis. Conideram
insa ceea ce lipseste jucatorilor nostri incepatori este dezvoltarea la un nivel
corespunzator a fortei unor anumite regiuni des solicitate in aceasta directie de
catre efortul specific. Ne referim in mod deosebit la: dezvoltarea fortei centurii
scapulo-humerale (necesara in special, pentru executarea serviciului si
smeciului), a muschilor pectorali, abdominali si ai membrelor inferioare in
ansamblu. In aceasta enumerare includem si forta necesara in elementele
articulare respective.
Jocul de tenis reclama, in primul rind, o buna indeminare; el se bazeaza
de cele mai multe ori pe executiile de mare finete si nu pe cele de forta. “Forta’
unei lovituri nu rezida numai in forta musculara care asigura executia respectiva,
ci in principal, in stapinirea la perfectie a procedeului tehnic. Dezvoltind la un
tenisman o musculature “globuloasa”, tipica halterofililor, nu facem decit sa-I
scadem din indemanare si din viteza de executie. Jucatorul de tennis are nevoie
de o musculature lunga, apte pentru executii de finete si de viteza. In ceea ce
priveste dezvoltarea fortei in regiunile mai sus amintite, consideram ca este o
necessitate pentru a putea practica un tenis modern si totodata o baza pentru
perfectionarea procedeelor tehnice care apeleaza in mod deosebit la aceste
regiuni.
Tinand seama de aceste considerente, facem urmatoarele observatii si
recomandari:
1. Exista un raport invers proportional intre forta – pe de o parte –
indeminare si viteza – pe de alta parte.
2. Unii specialisti recomanda folosirea exercitiilor izometrice pentru
dezvoltarea fortei jucatorilor de tenis. In aceasta privinta, parerea noastra
consta in faptul ca , desi aceasta metoda prezinta multe avantaje (economice
de timp, simplitatea amenajarilor, localizarea actiunii etc.), eficacitatea ei, in
special la sportivii avansati, este mai scazuta si dupa o perioada are tendinta
de a stabiliza rezultatele. Deoarece reglarea neuro-musculara si modificarile
morfologice si biochimice difera fata de regimul de lucru dinamic, coeficientul
de corelatie cu acesta din urma este scazut. Prelungirea folosirii exercitiilor
izometrice duce la modificari adaptive in neconcordanta cu cerintele eforturilor
dinamice depuse in jocul de tenis.
3. in privinta modului cum poate fi rezolvata forta facem urmatoarele
precizari:
a. pentru dezvoltarea fortei in incheietura maini si a musculaturii

39
antebratului se executa flexi ale antebratului pe brat, rotari ale pumnului s.a. cu
gantere. La copii, in locul ganterei se utilizeaza racheta, greutatea ei fiind
suficienta;
b. pentru dezvoltarea fortei in brate: tractiuni si flotari:
c. pentru dezvoltarea fortei la nivelulcenturii scapulo-humerale:
exercitii simple cu benzi elastice:
d. pentru dezvoltarea fortei musculaturii pectorale: exercitii cu benzi
elastice, din pozitia pe spate culcat, impingerea unei haltere de la piept (haltera
sa aiba 1/3 din greutatea corpului);
e. pentru dezvoltarea fortei in musculature abdominala: din pozitia
atirnat cu spatele la scara fixa: ridicarea genunchilor la piept: pe spate culcat:
mers ca pa bicicleta la 45 grade si coborire lenta (in 8-10 timpi);
f. pentru dezvoltarea fortei trenului inferior: alergari pe teren variat;
alergari cu greutati in spate; alergari cu ingreuiere: cu bocanci de schi in picioare,
pe nisip, zapada etc.
4. Lucrul pentru dezvoltarea fortei trebuie efectuat pe fondul unei stari de
prospetime a sistemului nervos central. De aceea, pentru a marii eficacitatea
acestor lectii, recomandam prelungirea duratei sedintei de antrenament, masura
care face sa intirzie instalarea oboselii si permite efectuarea unui numar mai
mare de repetari.
5. In dezvoltarea fortei trebuie evitat lucrul pina la oboseala.
6. Recomandam ca pentru preocuparile pentru dezvoltarea fortei sa fie
centrate in perioada pregatitoare.
7. Reamintim ca relaxarea este obligatorie dupa fiecare exercitiu pentru
dezvoltarea fortei. Dupa un exercitiu de flexie, relaxarea se va face in extensie si
invers. Pauza intre exercitii poate fi active, cuprinzind mers relaxat si intinderi din
atirnat, sau pasiva, culcat pe spate, cu picioarele flexate din articulatiile
genunchilor.
8. Prin antrenament se obtine formarea si diversificarea legaturilor reflexelor
conditionate, singurele in masura sa realizeze coordonarea fine si contractia
simultana. Cresterea formei musculare, care apare in scurt timp de la inceputul
pregatirii, nu este insotita si de cresterea masei musculare, care se observa mult
mai tirziu. Rezulta deci ca formarea raporturilor reflex-conditionate se realizeaza
mult mai rapid decit modificarile structurale.
9. In cazul in care intr-un exercitiu se folosesc mai multe repetari pentru
aceeasi grupa musculara, ele se efectueaza alternative. De exemplu:
- exercitiu pentru brate, o executie;
- pauza un minut;
- exercitiu pentrupicioare, o executie;
- pauza 3 minute;
- exercitiu pentru brate, o executie;
- pauza 1 minut;
- exercitiu pentru trunchi, o executie.
10. recomandam ca inaintea exercitiilor pentru dezvoltarea fortei sa se faca o
incalzire constiincioasa. O buna pregatire a organismului, in general, si a
musculaturii, in special, creste eficacitatea exercitiilor si evita accidentele.

40
 11. Contraindicam exercitiile de forta cu ingreuieri mari si maxime) la tineri
pina la 17 ani, deoarece:
- sistemul osteo-articular este inca in dezvoltare:
- ridicarea halterelor se face cu blocarea toracelui (cu effect negative
asupra reincarcarii inimii drepte, datorita cresterii presiunii
intratoracice).
12. Contraindicam dezvoltarea fortei la tinerele fete prin ridicarea halterelor,
tot pentru motive de ordin medical.
Incheiem acest capitol cu o privire de ansamblu asupra calitatilor fizice,
tratarea lor separate facandu-se doar din motive didactice.
In orice efort fizic gasim prezente toate calitatie fizice, intre ele existand o
stransa interdependenta. Predominarea unei calitati este pe deplin posibila, lucru
verificat dealtfel si in practica. Ceea ce prezinta un interes deosebit din punct de
vedere metodic este cunoasterea marimii indicilor celorlalte calitati fizice, ce
modificari sufera acestia si care este raportul dintre ei.
Interdependenta in dezvoltarea calitatilor fizice este un fapt de mult cunoscut.
Relatiile existente sunt determinate de gradul de asemanare sau deosebire cu
efortul specific. Ele pot avea un caracter pozitiv, in sensul ca, folosin exercitii
pentru dezvoltarea unei calitati, se produce o crestere si a indicilor altei sau altor
calitati (transfer pozitiv). O asemenea situatie este mai de intalnita la sportivii cu
un nivel scazut al capacitatii motrice. La acestia, utilizarea exercitiilor cu caracter
selectiv se va rasfrange asupra tuturor calitatilor motrice.
Odata cu urcarea pe scara maiestriei sportive, aceasta influenta pozitiva
relativ paralela asupra tuturor calitatilor fizice se limiteaza din ce in ce mai mult,
pana cad dispare complet si incepe o actiune inversa, care are un caracter
negativ – cresterea indicilor la o calitate fizica asupra careia s-a actionat este
insotita de o scadere relativa a indicilor altor calitati (transfer negativ). Atunci
cand aceste aspecte au fost cunoscute, s-a putut stabili in ce sens actioneaza
exercitiile cu caracter selectiv. Astfel, exercitiile care urmaresc dezvoltarea cu
precadere a fortei pot determina un transfer negativ in anumite conditii atat
indicilor de rezistenta, cat si celor de viteza. Exercitiile cu caracter selectiv pentru
dezvoltarea vitezei nu influenteaza negativ alte calitati, avand intotdeauna un
caracter pozitiv neutru.
In practicarea jocului de tenis apare necesitatea dezvoltarii complexe a tuturor
calitatilor fizice. Preocuparile in acest sens trebuie sa inceapa inca din etapa
pregatirii initiale, cand se pune baza pregatirii fizice multilaterale. Pentru
realizarea acestui scop, cel mai des se foloseste metoda cunoscuta sub numele
de “antrenament in circuit” si care consta in repetarea unor complexe de exercitii,
dinainte stabilite atat inceea ce priveste marimea ingreuirilor, a numarului de
repetari, a vitezei de executie, cat si ordinea in care se efectueaza. Alegerea
exercitiilor se face fie urmarin o dezvoltare fizica armonioaza, fie respectand
particularitatile si cerintele efortului specific din tenis. Selectionarea exercitiilor se
face in asa fel, incat sa cuprinda mijloace care se adreseaza – atat succesiv, cat
si simultan – tuturor calitatilor fizice. Aceasta metoda prezinta avantaje, in special
in ceea ce priveste organizarea si dozarea individuala a efortului, precum si
posibilitatea depistarii cu usurinta a starii de oboseala. In efectuarea

41
antrenamentelor in circuit se recomanda alternarea in lucru a grupelor
musculare, alegandu-se in acest sens exercitii cu actiune selectiva asupra
diferitelor segmente ale corpului. Ordinea de efectuare a exercitiilor va fi
urmatoarea : exercitii pentru musculature membrelor inferioare, apoi pentru
musculature bratelor si centurii scapulo – humerale, a musculaturii abdominale si
in sfarsit aceea a spatelui. Noi apreciem ca exercitiile efectuate in acest circuit
trebuie sa rezolve atat cerintele dezvoltarii fizice generale armonioase, cat si pe
cele ale specializarii in tenis. Orientarea ponderii exercitiilor spre multilateralitate
sau spre specializare depinde de etapa de pregatire si de nivelul atins de
calitatile fizice ale jucatorului respectiv. Putem spune, deci, ca pregatirea
multilaterala are, in primele faze ale formarii viitorilor performeri, un caracter
variat in forma si continut, iar in continuare ea devine o pregatire multilaterala
specializata.

42