Portugalia (în portugheză Portugal; pronunție /puɾtuˈɣaɫ/), oficial Republica

Portugheză (în portugheză República Portuguesa, pronunțat /ʁɨ'publikɐ puɾtu'ɣezɐ/), este o țară

în Peninsula Iberică din Europa de Sud-Vest. Este cea mai vestică țară din Europa continentală. La
vest și sud are coastă la Oceanul Atlantic, iar la est și nord se învecinează cu Spania. Frontiera
dintre Portugalia și Spania(d) are 1214 km lungime și este considerată cea mai lungă graniță
neîntreruptă în cadrul Uniunii Europene. Republica include, de
asemenea, arhipelagurile Azore și Madeira din Atlantic, ambele regiuni autonome cu propriile
lor guverne regionale(d).
Teritoriul Portugaliei moderne a fost locuit permanent, invadat și subiect de dispute armate încă
din vremuri preistorice(d). Precelții(d), celții, cartaginezii și romanii au fost urmați de
invaziile vizigoților și suebilor germanici. În 711, Peninsula Iberică a fost invadată de către Mauri,
Portugalia devenind parte din Al-Andalusul musulman. Portugalia s-a născut ca stat în
urma Reconquistei creștine, iar în 1139, Afonso Henriques a fost proclamat rege al Portugaliei,
astfel stabilind independența acestui stat.[7]
În secolele al XV-lea și al XVI-lea, Portugalia și-a creat primul imperiu global, devenind una dintre
cele mai mari puter economice, politice și militare.[8][9][10] În acest timp, exploratorii portughezi au
efectuat călătorii maritime de pionierat în Epoca Marilor Descoperiri, în special sub patronaj regal al
principelui Henric Navigatorul și al regelui João al II-lea, descoperiri notabile fiind cea a lui Vasco da
Gama, care a găsit o rută spre India pe mare (1497-98), dar și descoperirea Braziliei (1500), și
ajungerea la Capul Bunei Speranțe. În această perioadă, Portugalia a monopolizat comerțul cu
mirodenii în Europa, iar Imperiul Portughez s-a extins cu campaniile militare efectuate în Asia.
Distrugerea Lisabonei în cutremurul din 1755, apoi ocupația străină din timpul Războaielor
Napoleoniene, independența Braziliei(d) (1822), și Războaiele Liberale(d) (1828-34), au lăsat
Portugalia slăbită de război și cu influența mondială diminuată.[11]
După ce revoluția din 1910 a abolit monarhia, a fost proclamată democratica, dar instabila Primă
Republică Portugheză, înlocuită ulterior de regimul autoritar de dreapta Estado Novo. Democrația a
fost restabilită după Războiul Colonial Portughez și Revoluția Garoafelor în 1974. La scurt timp după
aceea, s-a acordat independență aproape tuturor teritoriilor de peste mări(d),[12] ceea ce a marcat
sfârșitul de celui mai îndelungat imperiu colonial. Portugalia a lăsat o profundă influență culturală și
arhitecturală în întreaga lume(d) și o moștenire de peste 250 de milioane de vorbitori de portugheză.
Portugalia este o țară dezvoltată , cu o economie avansată cu venituri mari și un nivel de trai înalt.[13]
[14][15]
 Este a 5-a cea mai pașnică țară din lume,[16] menținând o formă de guvernare republicană
semiprezidențială.[17][18][19][20][21] Are a 18-lea cel mai mare progres social din lume, aflându-se înaintea
altor țări vest-europene precum Franța, Spania și Italia.[22] Membru fondator al NATO și
al Comunității Țărilor de Limbă Portugheză, este, de asemenea, membră a numeroase alte
organizații internaționale, inclusiv Organizația Națiunilor Unite, Uniunea Europeană, zona euro,
și OCDE.
Portugalia este un pionier al reformei consumului de substanțe, decriminalizând posesia de droguri
pentru uz personal în 2001.[23] După ani de investiții și cooperare, Portugalia a marcat un punct
culminant al folosirii energiei regenerabile la nivel mondial(d) în 2016, atunci când a reușit să se
alimenteze timp de 107 ore consecutive exclusiv din energie hidroelectrică, eoliană și solară.[24]

Cuprins

 1Istoria
o 1.1Istoria timpurie: precelții și celții
o 1.2Lusitania și Gallaecia romane
o 1.3Regatele germanice: suebii și vizigoții
 o 1.4Perioada islamică și Reconquista
o 1.5Comitatul Portucale
o 1.6Independența și Epoca Afonsină
o 1.7Epoca Ioanină și cea a Marilor Descoperiri
o 1.8Uniunea Iberică, Restaurația și începutul epocii brigantine
o 1.9Epoca Pombalină și Iluminismul
o 1.10Epoca napoleoniană
o 1.11Monarhia constituțională
o 1.12Prima Republică și Estado Novo
o 1.13Revoluția Garoafelor și integrarea europeană
 2Geografie
o 2.1Clima
o 2.2Biodiversitatea
 3Guvernarea și administrarea
o 3.1Președinția
o 3.2Guvernul
o 3.3Parlamentul
o 3.4Puterea judecătorească și particularități ale legislației
o 3.5Drepturile LGBT+ în Portugalia
o 3.6Aplicarea legii
o 3.7Împărțire administrativă
o 3.8Relații externe
o 3.9Armata
o 3.10Finanțele publice
 4Economie
o 4.1Sectorul primar
o 4.2Sectorul secundar
o 4.3Sectorul terțiar
o 4.4Sectorul cuaternar
o 4.5Transporturi
o 4.6Energia
 5Demografie
o 5.1Urbanizare
o 5.2Imigrația
o 5.3Religie
o 5.4Limba
o 5.5Educație
o 5.6Sănătatea
 6Cultura
o 6.1Arhitectura
o 6.2Cinematografia
o 6.3Literatura
o 6.4Bucătăria
o 6.5Muzica
o 6.6Arte plastice
o 6.7Sport
o 6.8Sărbători
 7Note
 8Legături externe
 9Vezi și

Istoria[modificare | modificare sursă]
Istoria timpurie: precelții și celții[modificare | modificare sursă]

Citânia de Briteiros(d), din Minho(d), cel mai bine conservat sit portughez din Epoca Fierului și cultura Castro(d).

Istoria timpurie a Portugaliei este una comună cu restul Peninsulei Iberice situată în sud-vestul

Europei. Numele de Portugalia derivă din alăturarea denumirilor romano-celtice Portus Cale(d).
Regiunea a fost colonizată de precelți și celți, care au dat naștere popoarelor antice
ale gallaecilor, lusitanilor(d), celticilor(d) și cyneților(d), și a fost vizitată de fenicieni și cartaginezi(d),
încorporată în dominioanele Republicii Romane ca provincia Lusitania și parțial Gallaecia, după 45
î.e.n. până la 298 e.n., recolonizată de suebi, buri(d), și vizigoți, și cucerită de mauri. Alte influențe
includ vestigii alane din secolul al V-lea, descoperite în Alenquer (din denumirea germanică
veche Alankerk, de la Alan+kerk; cu sensul de templu al Alanilor), Coimbra și Lisabona.[25]
Regiunea Portugaliei de astăzi a fost locuită de omul de Neanderthal și apoi de către Homo sapiens,
care cutreierau regiunea de nord a peninsulei Iberice.[26] Acestea erau societăți de subzistență care,
deși nu aveau așezări prospere, erau oarecum organizate. Portugalia neolitică a experimentat
domesticirea animalelor de pășunat, creșterea unor culturi de cereale și fluviale și pescuitul maritim.
Se crede de către unii cercetători că la începutul primului mileniu î.e.n., mai multe valuri de celți au
invadat Portugalia din Europa Centrală și prin uniuni mixte cu populațiile locale au format diferite
grupuri etnice, cu multe triburi.
Printre aceste triburi, cele mai de seamă au fost au fost calaicii sau gallaeci din nordul
Portugaliei, lusitanii din centru(d), celticii din Alentejo(d), și cyneții sau conii din Algarve(d). Printre cele
mai mici triburi sau sub-diviziuni de triburi s-au numărat bracarii, coelernii, equaesii, grovii,
interamicii, leunii, luanquii, limicii, narbasii, nemetatii, paesurii, quaquernii, seurbii, tamaganii, tapolii,
turdulii, Turduli Veteres, Turdulorum Oppida, turodii, și zoelae. Au fost înființate și câteva târguri
mici, semi-permanente, de coastă (cum ar fi Tavira) în Algarve de către fenicieni-cartaginezi.

Lusitania și Gallaecia romane[modificare | modificare sursă]

Templul Roman din Évora(d) este una dintre cele mai bine conservate structuri romane din țară.

Romanii au invadat Peninsula Iberică pentru prima oară în 219 î.e.n.În ultimele zile ale lui Iulius
Cezar, aproape întreaga peninsulă a fost anexată Republicii Romane. Cartaginezii, inamicii Romei
în Războaiele Punice, au fost expulzați din coloniile de pe coastă.
Cucerirea romană a ceea ce acum face parte din Portugalia modernă a durat aproape două sute de
ani și a costat multe vieți de tineri soldați și ale celor care au fost condamnați la moarte sigură în
sclavie în mine atunci când nu erau vânduți ca sclavi în alte părți ale imperiului. Cucerirea a trebuit
să facă un pas înapoi în 150 î.e.n., când a izbucnit o răscoală în nord. Lusitanianii și alte triburi
indigene, sub conducerea lui Viriathus(d), au preluat controlul asupra întregii Iberii de vest.
Roma a trimis numeroase legiuni și cei mai buni generali ai săi în Lusitania să înăbușe revolta, dar
fără nici un rezultat—lusitanii au continuat să cucerească teritoriu. Conducătorii romani au hotărât
atunci să-și schimbe strategia: i-au mituit pe aliații lui Viriathus să-l omoare pe acesta. În 139 î.e.n.,
Viriathus a fost asasinat, și Tautalus a devenit lider.
Roma a instaurat un regim colonial. Romanizarea completă a Lusitaniei a fost desăvârșită abia în
epoca vizigotă.
În 27 î.e.n., Lusitania a obținut statutul de provincie romană. Mai târziu, s-a mai înființat o provincie
în Lusitania nordică, provincie cunoscută sub numele de Gallaecia, cu capitala în Bracara Augusta,
astăzi Braga. Există încă multe ruine de castre (dealuri foritficate(d)) în toată Portugalia modernă și
rămășițe ale culturii Castro. Numeroase situri romane sunt împrăștiate în Portugalia actuală, unele
așezări urbane fiind destul de mari, ca Conímbriga(d) și Mirobriga(d). Cea dintâi este una dintre cele
mai mari așezări romane din Portugalia, aflată la 16 km de Coimbra, și aceasta dezvoltată pe locul
unei foste localități romane, Aeminium(d)). Situl are și un muzeu care expune obiectele găsite de
arheologi în timpul săpăturilor.
Mai multe lucrări de inginerie, cum ar fi băile, templele, podurile, drumurile, circurile, teatrele și
casele de locuit sunt conservate în întreaga țară. S-au găsit și monede, dintre care unele bătute în
Lusitania, precum și numeroase piese de ceramică. Printre istoricii contemporani se numără Paulus
Orosius (c. 375-418)[27] și Hydatius(d) (c. 400-469), episcop de Aquae Flaviae(d), care a relatat despre
ultimii ani ai dominației romane și sosirea triburilor germanice.

Regatele germanice: suebii și vizigoții[modificare | modificare sursă]

regele sueb(d) Miro(d) și sf. Martin de Braga(d) dintr-un manuscris din 1145 din De virtutibus quattuor de Martin.

La începutul secolul al V-lea, triburile germanice, anume suebii și vandalii (silingii și hasdingii),