Sunteți pe pagina 1din 12

Novenă în cinstea fericitului Frederic Ozanam

În perioada 1-9 septembrie, suntem invitați să ne rugăm 9 zile împreună cu


fericitul Frederic Ozanam promotorul catolicismului social și principalul
fondator al Societății Sfântul Vincențiu de Paul, beatificat de papa Ioan Paul
al II-lea în 1997.
1. Despre ce este vorba?

Timp de 9 zile vom descoperi încetul cu încetul modelul de sfințenie din secolul al
XIX-lea, beatificat de Ioan Paul al II-lea pe 22 august 1997 și care spunea:

« Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată
puterea ta și cu tot cugetul tău și pe aproapele tău ca pe tine însuți. »
(Lc 10,27). Credincios poruncii Domnului, Frederic Ozanam a crezut în iubirea pe
care Dumnezeu o are față de toți oamenii. S-a simțit chemat să iubească și ne-a
arătat un exemplu de iubire față de Dumnezeu și de oameni. S-a apropiat de toți cei
care aveau mai mare nevoie să fie iubiți, de toți cei la care iubirea lui Dumnezeu nu
putea ajunge decât prin dragostea unui om. Aceasta este vocația pe care a
descoperit-o Ozanam, calea pe care îl chema Cristos ca să-l urmeze; calea ce duce
la sfințenie și a urmat-o cu hotărâre. Prin Ozanam, Biserica ne oferă un model rar,
exemplul unui bărbat căsătorit, tată de familie, cu o meserie frumoasă și care a
practicat iubirea față de aproapele cu multă pasiune.
Să pășim împreună cu el pe calea sfințenie!

 2.Cum?

Timp de 9 zile vom medita împreună anumite aspecte din viața fericitului Frederic
Ozanam:

- în primele cinci zile ne vom îndrepta atenția asupra unor evenimente de viața lui
Ozanam și vom medita pornind de la scrierile lui;
- în ultimele trei zile ne vom concentra asupra spiritualității lui și vom descoperi
câteva rugăciuni scrise de el:
- 9 septembrie, sărbătoarea fericitului Frederic Ozanam

3. De unde provine conținutul?

Conținutul novenei este alcătuit din fragmente din biografia lui Ozanam, precum și
rugăciuni scrise de el, toate alese de părintele din Emmanuel Coquet, fostul paroh
de la biserica Saint Joseph-des-Carmes. (Sfântul Iosif al Carmelitanilor) cu
colaborarea doamnei Marie-Camille Raffin și a Societății Sfântul Vincențiu de Paul, și
publicate pe site-ul aliteia.fr.

Rugăciune zilnică

Fericite Frederic Ozanam, mijlocirii tale încredințăm dorința de a ne angaja


în slujirea săracilor precum și toate îndatoririle noastre: transformă-le într-o
cale de sfințenie.
Fericite Frederic Ozanam, mijlocirii tale încredințăm toate planurile noastre;
ajută-ne să le ducem la îndeplinire cu blândețe și bunătate, sub călăuzirea
Domnului și întăriți de Duhul Sfânt.
Fericite Frederic Ozanam, mijlocește pentru noi ca să avem curajul și voința
de a duce o viață de rugăciune, susținută de sacramente.
Fericite Frederic Ozanam, mijlocește la Dumnezeu ca întotdeauna și
pretutindeni să fie oameni de bunăvoință, care din iubire să devină
aproapele celor nevoiași și să găsească soluții pentru a le ușura suferințele.
Amin.

Ziua întâi: Evlavie și caritate


Viața lui Frederic Ozanam, creștin convins pe care Monseniorul Plantier, episcop de
Nîmes, l-a numit « îngerul carității », a fost scurtă, dar dăruită în întregime slujirii
celorlalți. El a inițiat catolicismul social ce susținea organizarea unui sistem social,
conform învățăturii Bisericii, împotriva liberalismului economic.

Evlavie și caritate
Frederic Ozanam s-a născut pe 23 aprilie 1813 la Milano, oraș francez în acea
perioadă. Tatăl lui, Jean Antoine, se mutase aici în urmă cu câțiva ani; medic ce-și
făcea meseria cu multă dăruire. Toată viața lui va fi un exemplu de caritate. Astfel, în
timpul bătăliei de la Leipzig (octombrie 1813) se umplu spitalele de răniți, el îi va
îngriji pe toți cu aceeași abnegație, prieteni sau dușmani. Aceste evenimente vor
pune capăt prezenței franceze în nordul Italiei, prin tratatul de la Viena (1815)
Lombardia va trece sub dominație austriacă. Familia Ozanam hotărăște, la sfârșitul
anului 1816, să se întoarcă în Franța, mai precis la Lyon, locul de baștină.
Frederic are o copilărie fericită și creștină, între un tată generos ce ține cu tărie
« credința strămoșească » și o mamă evlavioasă. Părinții vor avea grijă ca să
formeze în sufletele copiilor simțul responsabilității și conștiinciozitatea. Doctorul
Ozanam însă este un om ciudat pentru timpul său. Convins de binefacerile vieții în
natură, îi pune pe copii să practice numeroase activități sportive.

În anul 1820 o pierdere dureroasă va marca viața tânărului Frederic: moartea surorii
sale Elisabeta - « Lisa » - cu doisprezece ani mai în vârstă decât el, care nu are
decât 7 ani. O pierdere printre multe alte pierderi. Soții Ozanam vor da naștere la 14
copii, însă doar trei vor ajunge la maturitate : Alphonse, Frederic et Charles.

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare
(cf Luca 2,19)

Ziua a doua: Exemplul ne vine de sus/ încercarea

Exemplul ne vine de sus


În toamna anului 1822, Frederic intră la Colegiul din Lyon unde profesorii îi remarcă
imediat inteligența. În luna mai 1823 face prima sfântă împărtășanie; are 13 ani. « Zi
fericită, de te voi uita să mi se usuce mâna dreaptă și să mi se lipească limba de
cerul gurii! » va scrie el referitor la cele întâmplate, și într-adevăr în viața lui au loc
schimbări pozitive. Alphonse, fratele mai mare, îl va îndruma în viața spirituală și-i va
oferi exemplul dăruirii totale: deși avea în fața lui o carieră strălucită de medic, se va
hotărî să devină preot, urmând astfel dorința pe care și-o exprimase câțiva ani mai
devreme. Pentru doctorul Ozanam este o dezamăgire foarte mare, mai ales că a
făcut eforturi financiare enorme pentru a finanța viitorul primului copil. Dar ce
exemplu pentru fratele mai mic! Cu toate acestea… Frederic va trece printr-o criză
spirituală foarte gravă. E în clasa a XI-a.  

Încercarea
Printre elevii de la Colegiu Regal din Lyon este multă necredință și chiar o anumită
ostilitate față de Biserică. Se văd urmările filozofiei Luminii. În aceste împrejurări,
este foarte greu pentru un tânăr să-și păstreze credința. Și iată-l pe Frederic cuprins
de îndoieli; se luptă cu ele, își pierde speranța, o ia de la capăt și tot așa . Din
fericire, în anul 1828 are loc întâlnirea decisivă cu părintele Noirot, profesorul său de
filozofie care-l ajută să iasă din criză. Finețea și inteligența acestui preot deosebit îl
vor ajuta să depășească scepticismul.

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare.
(cf Luca 2,19)

Ziua a treia : Adevărul / ziarist și student / scrisoarea

În slujba adevărului
Această încercare dureroasă va marca profund viața tânărului Frederic; acum se
formează dorința profundă de a-și prezenta întotdeauna credința cu multă inteligență
ca să-i poată convinge cu blândețe pe cei care nu cred. Amintindu-și mai târziu de
această perioadă, nu va ezita să afirme că părintele Noirot – care i-a devenit prieten
l-a « salvat », formând în el înclinația de a sluji adevărul cu curaj și libertate deplină.
« Sunt acuzat că uneori sunt prea indulgent și bând cu cei fără credință: după ce ai
trecut prin chinul îndoielii, nu poți să-i lovești pe nefericiții cărora Dumnezeu nu le-a
dat harul de a crede, ar fi o crimă  ». Credința și ascultarea față de Biserică s-au
format în focul suferinței lăuntrice. Frederic îi promite lui Dumnezeu « să-și consacre
viața întreagă slujirii adevărului ». Această luptă interioară nu i-a distrus rezultatele
școlare: la 16 ani, în 1829, își ia bacalaureatul și începe să studieze dreptul, urmând
dorința părinților.

Frederic ziarist și student


Sub influența părintelui Noirot, Frederic colaborează la redacția ziarului Abeille
française (Albina franceză) și-și descoperă pasiunea pentru jurnalism, pasiune la
care nu va renunța niciodată. De-a lungul vieții, articolele sale vor fi publicate în mai
multe ziare printre care Ere nouvelle (Era nouă) pe care l-a înființat împreună cu R.P
Lacordaire, reformatorul ordinului dominican în Franța: Titlul arată dorința autorilor de
a împăca creștinismul cu valorile republicane.
Dacă ar fi să-și urmeze înclinațiile personale, Frederic ar alege literatura… Însă
trebuie să urmeze dorințele tatălui, care nu era pregătit să suporte încă o decepție
după cea cauzată de Alphonse; așadar se va dedica studierii dreptului. Imediat după
bacalaureat, în toamna anului 1830, intră ca stagiar pentru a deveni avocat. Continuă
însă să publice versuri și articole cu temă filosofică și religioasă. Începe să fie
cunoscut, mai ales datorită broșurii, de aproape o sută de pagini, cu titlul Reflecții
asupra doctrinei lui Saint-Simon (1831), o replică bine argumentată împotriva acestei
rătăciri care transformă religia creștină într-un program al societății.

Scrisoare către Louis Jammot


Această rugăciune este o scrisoare de pe 13 noiembrie 1836 pe care Frederic o
adresează lui Louis Jammot – pictor și poet, elev al lui Ingres – pe care l-a cunoscut
la Colegiul Regal din Lyon.
Pentru a iubi se pare că trebuie să vedem, însă noi nu-l vedem pe Dumnezeu decât
cu ochii credinței, iar credința ne este atât de slabă! Însă pe oameni, pe săraci îi
vedem cu ochii noștri trupești! Sunt în fața noastră și putem să punem mâna în rănile
lor și pe fruntea lor se văd urmele coroanei de spini; necredința nu-și mai are locul
aici, iar noi trebuie să cădem la picioarele lor și să spunem împreună cu apostolul «
Domnul meu și Dumnezeul meu. » Voi sunteți stăpânii, iar noi vom fi slujitorii voștri,
voi sunteți chipul preasfânt al lui Dumnezeu pe care nu-l vedem și pe care neputând
să-l iubim altcumva îl iubim în voi.

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare.
(cf Luca 2,19)

Ziua a patra: « Ce faceți voi pentru săraci?»

« Ce faceți voi pentru săraci? »


În 1831, Frederic merge la Paris pentru a-și termina studiile. Aici începe o perioadă
foarte importantă pentru el: ideile răspândite printre studenții de la Sorbona îi
confirmă și mai mult dorința de a da răspunsuri inteligente și bine argumentate
tuturor celor care critică Biserica. Caută și leagă multe prietenii. În Parisul agitat din
anii 1830 creștinii formează numeroase cercuri unde se întâlnesc pentru a se susține
reciproc în trăirea credinței. Emmanuel Bailly conduce un grup mic pasionat de
istorie și jurnalism. Intrând în legătură cu el, Frederic hotărăște să înființeze o
conferință de istorie, având ca obiectiv să privească trecutul din punct de vedere
creștin și să demonstreze rolul civilizator al Bisericii. Grupul atrage mai mulți tineri
creștini, dornici să-și apere convingerile creștine și să le pună în practică într-un
context de agnosticism liberal. De acea întrebarea foarte răutăcioasă a adeptului
ideilor lui Saint-Simon: « Voi, care vă mândriți că sunteți catolici, ce faceți voi pentru
săraci? » îl lovește pe Frederic drept în inimă. Această provocare va schimba totul,
pentru că nu-l lasă indiferent.
 
Societatea Sfântul Vincențiu de Paul
Răspunsul vine forte rapid: în 1833, împreună cu Emmanuel Bailly, înființează
Conferința de Caritate ce va deveni în scurt timp Societatea Sfântul Vincențiu de
Paul, ce se consacră cu totul slujirii săracilor și practicării carității… Pentru Ozanam,
cel mai important este întâlnirea personală cu cei nevoiași, voința de a pune capăt
singurătății și izolării în care trăiesc aceștia. Pe chipul celor ajutați, el descoperă
chipul lui Cristos. Frederic și prietenii săi vor urma sfaturile unei surori, Fiică a
Carității, fiică a Sfântului Vincențiu de Paul, care-i îndrumă în vizitarea celor
năpăstuiți și-i îndeamnă să-i ajute. Întrucât numărul adepților se mărește
considerabil, se hotărăște divizarea în mai multe grupuri pentru a putea acționa în
mai multe cartiere diferite din Paris, apoi în afara Parisului și chiar în afara Franței. În
anul 1834, Frederic va provoca o întâlnire între episcopul Parisului și prietenul său
părintele dominican Lacordaire, ca acesta din urmă, în timpul Postului Mare, să țină
anumite conferințe în Catedrala Notre-Dame de Paris.

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare
(cf Luca 2,19)

Ziua a cincea: «Îngerul carității » / Rugăciunea de la Pisa

O viață dedicată slujirii intelectuale și slujirii săracilor


Acest om se dăruiește cu toată forța slujirea săracilor (chiar cu prețul sănătății) și
carierei universitare, fără să țină seama de piedici. În 1836 se stabilește la Lyon,
unde obține crearea unei catedre de drept comercial pe care o inaugurează la
sfârșitul anului 1839. Urmându-și aspirațiile literare, la 27 de ani, obține diploma din
partea Facultății de litere. În 1841, i se propune o catedră ca profesor de literatură la
Sorbona, spre marea lui satisfacție: predarea dreptului comercial nu-l mulțumea… În
același an se căsătorește cu Amélie Soulacroix, fiica rectorului Academiei din Lyon.
Venirea pe lume a micuței Maria în 1845 îi va aduce o bucurie imensă, iar fericitul
tată o va veghea întotdeauna cu multă grijă. În acest timp, Societatea Sfântul
Vincențiu de Paul continuă să se dezvolte: în 1845 numărul membrilor depășește
câteva mii. Chiar dacă Ozanam a refuzat să fie președinte, el rămâne sufletul și
interpretul ei. Nu-și închipuie Societatea Sfântul Vincențiu de Paul ca pe un
pansament aplicat pe piciorul de lemn al sărăcie, ci ca pe un mijloc oferit celor
înstăriți ca să reflecteze la cauzele sărăciei și la soluțiile pe care le pot găsi. Frederic
elaborează o doctrină socială, redefinește noțiunea de muncă și relația patron-
muncitor.
Îngerul carității
Frederic și-a consacrat viața întreagă pregătirii cursurilor de la universitate și vizitării
săracilor. Nu încetează să facă binele, în 1849 starea lui de sănătate se înrăutățește.
Are abia 36 de ani și este din ce în ce mai bolnav. Fără vlagă, în 1852, este obligat
să renunțe la învățământ și la toate ambițiile universitare. Pe 8 septembrie 1853,
Frederic Ozanam moare la Marsilia, în drum spre Paris, la întoarcere din Italia unde
fusese să-și recapete forțele.
Pe 22 august 1977, în cadrul celei de-a XXII-a Întâlnire Mondială a Tinerilor, papa
Ioan Paul al II-lea îl beatifică pe Frederic Ozanam și-l prezintă tinerilor din întreaga
lume ca pe exemplu de urmat, invitându-i pe toți să continue activitatea lui caritativă.
 
Rugăciunea de la Pisa (fragmente)
Este una dintre cele mai frumoase meditații scrise de Frederic Ozanam. Are data de
23 aprilie, ziua când a împlinit 40 de ani, câteva luni înainte de a muri, fiind foarte
bolnav cu dureri foarte mari.
« Spuneam în toiul vieții mele sunt nevoit să merg la porțile locuinței morților. Am
căutat restul anilor mei și am zis: Nu-l voi mai vedea pe Domnul pe pământul celor
vii. Locuința mea e smulsă și aruncată departe de mine ca o colibă de păstori. Ca un
țesător îmi taie firul vieții, din zi în noapte mi-ai hotărât sfârșitul. Mi s-au împăienjenit
ochii tot privind spre cer. Doamne, sunt în necaz, răspunde-mi. Ce să mai grăiesc! El
mi-a dat de știre și a făcut. Sfârși-voi firul vieții mele aducându-mi aminte de
amărăciunea sufletului meu. »
Am început cântarea lui Ezechia: nu știu dacă Dumnezeu îmi va îngădui să o termin.
Știu că astăzi împlinesc patruzeci de ani, mai mult decât jumătate din drumul vieții.
Știu că am o soție tânără și foarte iubitoare, o fetiță încântătoare, frați deosebiți, o a
doua mamă, mulți prieteni, o carieră cinstită, ocupații aranjate ce aș fi putut să le
folosesc ca bază pentru o operă literară de mult visată. Însă, iată că sunt atacat de o
boală gravă, încăpățînată și periculoasă deoarece ascunde în ea, probabil,
epuizarea completă. Trebuie, Doamne, să părăsesc toate aceste bunuri pe care mi
le-ai dat? Doamne, nu te mulțumești doar cu o parte din jertfă? Oare trebuie să te fac
să suferi din cauza sentimentelor mele ce mă abat de la calea cea bună? Nu vei
accepta arderea de tot a dragostei mele pentru literatură, ambițiile mele academice,
proiectele de studiu, în care se găsește mai mult orgoliu decât zelul pentru adevăr?
Dacă mi-aș vinde jumătate din cărți și aș da banii săracilor și renunțând la carieră
mi-aș consacra restul vieții să vizitez săracii, să-i învăț pe muncitori și pe soldați,
atunci, Doamne, ai fi mulțumit și mi-ai lăsa plăcerea să îmbătrânesc alături de soție
și să termin educația copilului meu? Se poate să nu vrei deloc toate acestea?
Tu nu accepți aceste daruri condiționate, disprețuiești arderile de tot și sacrificiile
mele. Tu mă vrei pe mine. La începutul cărții este scris că trebuie să fac voința ta și
am spus: Iată-mă, Doamne. Vin la tine dacă mă chemi, fără dreptul de a mă plânge.
Mi-ai dat patruzeci de ani… dacă privesc păcatele cu care i-am întinat, sunt plin de
tristețe, dacă privesc harurile cu care i-ai îmbogățit, atunci ți-i prezint plin de
recunoștință.
Când mă vei înlănțui la pat pentru restul zilelor mele, acestea nu vor fi suficiente să-ți
aduc mulțumire pentru zilele trăite. Ah! Dacă acestea vor fi ultimele pagini scrise de
mine, atunci să fie un imn adus bunătății tale! »

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare.
(cf Luca 2,19)

Ziua a șasea: Spiritualitate /Rugăciune pentru canonizare

« Singura lege care trebuie să guverneze acțiunea omului este legea iubirii.»
Această frază pe care fericitul Frederic o repeta cu plăcere poate fi considerată baza
spiritualității sale. Iubirea, iubirea pe care Dumnezeu o are față de toți oamenii…
Și apoi urmează restul…Restul? Pentru Ozanam nu a fost decât iubirea trăită în
fapte fie ca fidelitate față de prieteni, fie ca ajutor pentru cei săraci. Încrederea
nemărginită în iubirea lui Dumnezeu nu a nimicit în el nici teama de judecata lui
Dumnezeu și nici părerea de rău pentru păcate. Ozanam a fost inteligența în slujba
adevărului. Căci creștinul trebuie să lucreze și la convertirea nefericiților care nu-l
cunosc pe Cristos, iar credința trebuie să fie argumentată.

Un exemplu pentru astăzi


Fericitul Frederic Ozanam ne arată că și un laic poate deveni sfânt: sfințenia este
compatibilă cu viața de familie și prietenia, cu bucuria căsniciei, cu reușita
profesională și bogăția intelectuală. Fiecare dintre noi poate găsi în viața lui Ozanam
motive de încurajare pentru a înainta pe calea sfințeniei, indiferent de starea în care
se află, cum ar fi:
 perseverența care-i permite să învingă îndoielile și să regăsească credința și
pacea sufletească.
 atașamentul față de legea iubirii: iubirea față de Dumnezeu, față de aproapele
și față de noi înșine.
 evlavia, prin participarea regulată la sfânta Liturghie care alimentează
disponibilitatea și atenția față de ceilalți.
 caritatea, să fim atenți la necazurile celor din jur și să avem curajul să ne
angajăm. 

Rugăciune pentru canonizarea fericitului Frederic Ozanam


Doamne, tu ești un Dumnezeu fidel, îți mulțumim că l-ai inspirat pe fericitul Frederic
Ozanam și pe prietenii lui să înființeze Societatea Sfântul Vincențiu de Paul.

Doamne, tu ești Dumnezeul iubirii, te rugăm să ne ajuți să păstrăm și să transmitem


nealterate duhul și viziunea fericitului Frederic care să ne călăuzească în realizarea
visului său « de a înconjura lumea într-o rețea de caritate ».

Doamne, tu ești Dumnezeul luminii, luminează-ne calea pe acest pământ și


dăruiește-ne darul recunoștinței pentru toate harurile primite ca membri ai Societății
Sfântul Vincențiu de Paul.

Dumnezeule preamilostiv, te rugăm să binecuvântezi cauza de canonizare a


fericitului Frederic și-l rugăm pe fericitul Frederic să mijlocească la tine pentru
vindecarea fraților bolnavi.

Dumnezeule Tată, Fiu și Duh Sfânt, umple-ne inima cu speranță, iar darul prezenței
tale să fie mereu în noi ca vincențieni dar și în toate aspectele vieții noastre. Amin !

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare
(cf Luca 2,19).

Ziua a șaptea: Ființa umană transformată de har/ Rugăciunea


liturgică

Ființa umană transformată de har


« Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul pe care l-a făcut Bisericii prin
Ozanam. Admirăm cu toții tot ce a făcut pentru Biserică, pentru societate, pentru
săraci, acest student, profesor și tată de familie, plin de credință arzătoare și caritate
creativă, într-o viață atât de scurtă ! » spunea papa Ioan Paul al II-lea despre cel pe
care-l caracteriza ca « precursorul catolicismului social ». Domnul a vrut ca toată
bogăția darurile cu care a fost înzestrat Frederic Ozanam să fie folosită pentru
practicarea carității. Cale presărată de contradicții și încercări, însă datorită curajului
creștin Ozanam se detașează de spiritul secolului al XIX-lea și-și trasează o cale de
lumină și sfințenie, într-o perioadă care nu diferă mult de cea de astăzi, la începutul
secolului XXI.
Spiritualitatea și gândirea lui ne sunt foarte prețioase în această epocă marcată de o
anumită indiferență religioasă sau relativism. Spiritualitatea lui este o spiritualitate
fără spoială și lucruri ieșite din comun; ea cinstește toate facultățile omului, mai ales
libertatea, respectându-i cele mai înalte aspirații fără însă a neglija dimensiunea
concretă a greutăților pe care toți trebuie să le întâmpinăm. Inima-i sinceră îl face
atent la suferințele și dorințele contemporanilor: condiția muncitorilor de la începutul
secolului al XIX-lea, revolta Canutelor… (Considerată drept una dintre primele
revolte ale clasei muncitoare a erei industriale, revolta Canutelor, care a izbucnit la
Lyon în noiembrie 1831, pe fondul unui dezacord între canuți (fabrici de mătase
muncitorești) și comercianți de mătase în jurul salariilor.) În același timp, încercările
din viața spirituală precum și suferința fizică îl împiedică pe Ozanam să cadă în cursa
mândriei. Pentru că știe ce înseamnă suferința îndoielii, va cunoaște prețul prieteniei.
Este un adevărat « dregător de spărturi » (Is, 58,12).
 
Rugăciune liturgică în cinstea Fericitului Frederic Ozanam
Dumnezeule, care l-ai ales pe fericitului Frederic Ozanam să mărturisească adevărul
și iubirea ta și să promoveze, în lume și în Biserică, asociațiile de laici pentru
ajutorarea săracilor, dă-ne, te rugăm, și nouă, ca după exemplul lui, să trăim porunca
iubirii devenind astfel, pe drumul vieții noastre, ferment de milostivire și dreptate. Prin
Cristos Domnul nostru. Amin.

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare
(cf Luca 2,19).

Ziua a opta : Dragostea și adevărul / Rugăciunea celibatarilor

Iubirea adevărului
Înzestrat cu o inteligență extraordinară, Frederic nu vrea decât să-și manifeste, să-și
mărturisească credința care-l înflăcărează. Convingerile foarte lucide îl fac să
depășească antagonismul dintre « contemplare » și « acțiune », dintre « credință » și
« rațiune ». « Când atacăm rațiunea umană, sabotăm creștinismul », spunea el.
Toată opera lui poate fi considerată apologetică.
Deoarece nu se teme de adevăr, se străduiește să-l facă accesibil tuturor fără a
renunța însă la exigențele sale. Mărturisirea credinței, să dăm socoteală de credința
noastră este o purtare demnă de un credincios care nu trebuie să intre niciodată în
conflict cu ceilalți: « să învățăm să ne apărăm convingerile fără să-i urâm pe
adversari, să-i iubim pe cei care nu gândesc la fel ca noi ».

 
Prietenia
O altă caracteristică a spiritualității lui Frederic este sinceritatea iubirii. Nu-i plăcea să
fie singur. Pentru el prietenii reprezintă un sprijin remarcabil de care are nevoie atât
pentru a lucra cât și pentru a medita. Toate scrisorile arată fidelitatea pe care
universitarul o are față de ei și împotriva tuturor. « Am gusturi simple și moderate, un
cerc de prieteni ce se mărește zilnic cu persoane extraordinare și la care țin ca la
frații mei ». « Prietenia este ceva dumnezeiesc; fiica a cerului, ea îi cunoaște
misterele ».
 
Rugăciunea celibatarilor
Convins foarte devreme de vocația profesională și activitatea socială, în ceea ce
privește alegerea stării de viață însă, fericitul Frederic Ozanam a avut multe îndoieli.
A ezitat mult înainte de a alege căsătoria.
Simt în mine un gol imens pe care nu-l poate umple nici prietenia și nici știința. Nu
știu cine-l va umple. Dumnezeu sau o creatură? Dacă va fi o creatură, atunci mă rog
să nu apară decât în momentul în care voi fi vrednic. Mă rog să aibă un anumit
farmec exterior ca să ne existe nici un regret. Mă rog să aibă înainte de toate un
suflet extraordinar, cu multă virtute, să fie mai bună decât mine, să mă atragă spre
înălțimi și să nu mă afunde, să fie mărinimoasă căci adesea eu sunt temător, să fie
evlavioasă pentru că eu sunt delăsător și lânced în cele religioase, să fie
înțelegătoare cu mine ca să nu-mi fie rușine în fața ei de inferioritatea mea. Nu mă
părăsi, Doamne, și fă să fiu iubit. Tu știi că de la Iubire nu aștept doar tandrețe, ci și
dispreț în fața greutăților și forța pentru a lupta pentru Bine și Adevăr.
 

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare
(cf Luca 2,19).

Ziua a noua : « Credința lucrează prin iubire » (Ga 5,6)


Dragostea față de adevăr îmbinată cu generozitatea au făcut din Ozanam apostolul
carității a cărui lucrare continuă și astăzi. « La cuvânt trebuie să adăugăm fapte și
prin fapte să mărturisim forța credinței ». Acțiunile concrete fac credința credibilă.

Pe urmele sfântului Vincențiu de Paul, care spunea că « săracii sunt domnii și


stăpânii noștri », Frederic s-a dus la școala lor pentru a învăța prin ei să-l cunoască
mai bine pe Cristos. Într-o scrisoare adresată prietenului său Louis Jammot, scria: «
Ar trebuie să le cădem la picioare și să spunem împreună cu apostolul : Tu es
Dominus meus ». Voi sunteți stăpânii, iar noi slujitorii voștri; voi sunteți chipul
preasfânt al lui Dumnezeu pe care nu-l vedem și pe care neputând să-l iubim
altcumva îl iubim în voi ».

Conferințele de caritate sunt un mod de a ajunge la sfințenie; ne ajută să devenim


săraci la școala săracilor și să fim părtași de prima fericire a lui Isus: « Fericiți cei
săraci cu duhul căci a lor este Împărăția cerurilor » (Matei 5,3). Provocarea principală
nu este întâi de toate eradicarea sărăciei, ci ușurarea ei împărtășind-o cu ceilalți.
Am putea spune că Frederic a fost « condamnat » să spere. Orice « eșec » real sau
aparent ne taie aspirațiile de perfecțiune și atotputernicie și ne ajută să aprofundăm
puterea noastră de a iubi în orice situație.

Nu putem uita că lucrarea începută de Frederic Ozanam se înrădăcinează într-o


viața de rugăciune intensă și fidelă de care nu poate fi separată. Fie în biserica Saint
– Sulpice (Sfântul Sulpiciu), Saint – Etienne – du – Mont (Sfântul Ștefan de pe
minte), Saint – Joseph – de – Carmes (Sfântul Iosif al carmelitanilor) și multe alte
locuri în care Fericitul Frederic mergea să se roage, să trăiască sacramentele
Bisericii și să-și încredințeze planurile mijlocirii preasfintei Fecioare Maria.
Mărturia de viață a lui Frederic Ozanam răsună și astăzi ca o chemare pentru laici ca
să-l imite pe Isus « samariteanul cel bun » din evanghelie așa cum a făcut-o și
sfântul Vincențiu de Paul. Printr-o viață dăruită cu sinceritate vom putea realiza
dorința cea mai profundă a fericitului Frederic Ozanam: « vreau să înconjor lumea
într-o rețea de caritate ».

Voi medita câtva momente la toate aceste lucruri asemenea sfintei Fecioare
(cf Luca 2,19).