Sunteți pe pagina 1din 7

IX.

PORTUL POPULAR ŞI ARHITECTURA SATULUI

Costumele populare femeiești se disting de cele din satele învecinate prin preponderența cromaticii
negre şi vișinii, încărcându-se atât tipologia costumului cu vâlnic (folosit ca ținută de sărbătoare, dar
şi ca îmbrăcăminte de iarnă), cât şi a costumului cu catrințe (purtat atât la sărbători, dar şi ca ținută
de muncă în toate anotimpurile).

Ele se compun din: îmbrăcămintea capului, cămașa, brâul şi bracirile, iar de la talie în jos fle vâlnicul,
fle catrinţele: fâstâcul sau fustâcul (în faţă) şi opregul (la spate).

Grup folcloric şişeştean: 1970 (prof [on C. Daia)

Ca îmbrăcăminte a capului, cârpele de borangic prezintă o ornamentație somptuoasă, realizată prin


alesături cu motive specifice maramelor: râuri boboci, pui. „Dar cele mai preţioase atribute ale
acestei țesături vaporoase sunt nuanțele de culori cu care este agrementat decorul realizat din
sortări, ceea ce conferă o deosebită valoare, mai ales costumului din centru județului, zona Ilovăţ,
Şişeşti, Malovăţ.”342)

200

Cămașa constituie piesa de bază a costumului. Fiind îmbrăcată direct pe corpul femeii, pânza ei are o
consistenta pronunțată, datorată nu numai firului mai gros de bumbac utilizat, ci şi sistemului de
țesătură, pânza flind năvădită în patru ițe, dar țesută în două, „ca sa Iasă mai adunată”.

Croite în foi cămășile sunt încrețite în jurul gâtului şi se lungesc. Până la glezne, reunind „ciupagul’”
(partea de sus, cămaşa propriu-zisă) şi „poalele” (porţiunea inferioară), ambele flind unite printr-o
cusătură meșteșugită. Sub braț, ca element de lărgire a croiului

Trașcă Marieta și Păsat Virginia:1968

Nicolcea Elisabeta: I 970

ciupagului, este prins un pătrat din pânză, pentru a ușura mișcarea mâinii. Tot la subţioră se aplica
prin lărgire şi un „clin”, un „pui sub mânecă”.343)

La bază mâneca este largă, terminată în volonaşe lucrate şi implementate după rafinamentul şi gustul
fiecărei femel. Pe mijlocul pieptul… se deschide „gura cămășii „până la talie, flind întărită în
modalități diferite. Foile de pânza țesută care compun cămaşa sunt unite printr-o cusătură pe muchia
marginilor, adică „muchiate”

‚Muchiatul este o proba a măiestriei feminine, mai ales în zona „creţurilor” cu care se adună străinul
în jurul gatului, dar și în
201

Zona terminală a mânecilor.

Altiţa, ornamentul principal pentru toate cămășii ; femeiești, se amplasează pe cei doi umeri. Ea se
poate croi şi împodobi separat, flind apoi aplicată pe umerii straiului, fie se lucrează direct, în
structura veşmântului, fiind compusă din 3-8 rânduri orizontale, strâns alăturate, unde motivele
mărunte se repetă omogen, acoperind fastuos umerii. Altiţa poate & împodobită cu mărgele
mărunte, în cromatici alese, dovedind bun gust şi pricepere din partea şişeştencei care o lucrează.

Sub altiţa se întâlnesc „rândurile de sub altiţă” sau „încreţul” realizat în aşa fel încât fiecare fir tras să
încreţească rândul de pânză prin care trece. De la acesta şi până sub mânecă se desfăşoară „râurile”
de o frumuseţe aparte , cu motive de o mare bogăţie, fiecare cămaşă având modelele sale,
personalitatea sa.

Poalele se compun din câte două foi drepte, în faţă şi în spate, având pe părţi câte doi clini croiţi
oblic. În total sunt patru foi de pânză ţesută, fiecare având 0,75 m şi prinse, apoi încreţite cu ciupagul,
la șolduri. Poalele au omamemaţie redusă, doar că peste tivul făcut „cu găurele” se adăugă motive
specifice, în ton cu ciupagul şi diferând de la un veşmânt la altul. Uneori, pe marginea tivului se poate
aplica o dantelă croşetată cu igliţa, după modelul dorit.

Piepţii cămăşilor sunt în consonanţă cu modelele de pe braţ, alcătuind câmpul de motive denumit
„bată”, compus din mai multe rânduri simetrice şi compacte. Omamentaţia braţului este folosită şi
pentru spatele cămăşii, însă într-un mod mult mai consistent, pornind de la gulerul încreţit şi
terminând cu poalele.

202

Omamentat cu delicate motive mărunte şi întărit pe margine cu „streja”, gulerul este încreţit şi are
aspect de fastuoasă împletitqră.344)

„In judeţul Mehedinţi, cămaşa costumului femeiesc(. . .) din Şişeşti(. . .) reprezintă cămaşa

Autentică din Mehedinţi, cu valoare

De document”.345)

Opregul creţ sau „vâlnic” are forma unei fuste plisate, cu urzeală şi băteală din lână şi bumbac, ţesut
de mână şi având dimensiunile de 0,75/3 m. La ţesutul „vâlnicului” se utilizează lâna de cea mai bună
calitate, servind ca materie primă la urzeală. Lâna de valoare mijlocie,
I 9 70: Traşcă Miţa

sub forma firului tors, este folosită de gospodină la „băteală” şi se cheamă „cicic”, iar restul lânii
(numita „canură” ) se toarce şi se folosește casnic, servind la ornamentație.

„Vâlnicul” a fost ţesut prin bătaie cu suveica, prin alesătura cu mâna, alesătura cu speteaza,alesătura
cu cocleți sau năditură. Prin ţesut se realizează şi ornamentația, iar decorul este compus din
„vărguțe” şi „speteze” ‚ ce străbat simetric, în sens vertical, toată suprafața „vâlnicului” Râurile
săltărețe, cromatica aleasă

Zânca şi Dumitru Răducan:1970

203

O simetrie perfectă a rândurilor şi mai ales frumuseţea motivelor conferă acestui opreg încrețit o
preţiozitate deosebită.

Surorile Călina şi Floarea Ciolac: 1946

„Fâstâcurile” prezintă o ţesătură ornamentală

Opregele şi fâstâcurile ( fustâcurile ) ce completează costumele femeieşti sunt piese dreptunghiulare


care sunt purtate în sens vertical şi se prind de talia femeii, peste poale. Țesătură opregului este
executată din lână în două iţe, „bătută” cu urzeala ascunsă. Omamentaţia opregului este
asemănătoare cu cea a vâlnicului. El este mai lat decât fâstâcul şi se poartă numai în spate. Există şi
oprege ,,cu sclipiciuri” şi ,,cu paiete”, incluse în ”mijlocul ariei motiv aţionale „Fâstâcurile” prezintă o
țesătură ornamentală linear, având rândurile „în picioare”, spre deosebire de opreg, la care rândurile
sunt „culcate”. Motivele şi ornamentele se repeta în med egal şi fascinant, cromatica este deosebit
de atrăgătoare, pentru că această piesă se poartă numai în faţă, „gest? Poale. Pe margine unele
fâstâcuri sunt împrejmuite cu beteală de o cromatică aleasă ca o

Pilaş Natalia, Fugăşin Titu Şi Lupu Ecaterina: 1927

204
bordură de protecţie a tivului.

Cămaşa femeii se încinge cu brâu roşu, iar peste brâu se fixează bracirile. Brâul este o fâşie lată de
ţesătură, lungă de trei metri şi lată de o palmă. Se poartă îndoit pe lungime, servind şi ca loc de
păstrare o unor obiecte. Este ţesut în patru iţe, din firul rezistent al lânei.

Bracirile sunt mai înguste ca brâul, dar tot atât de lungi, cuprinzând talia de trei -patru ori şi sunt
încinse fie peste brâu, fle peste opreg. Ele se ţes cu urzeala năvădită într-un mod special şi sunt
ornamentate cu motive mărunte, într-un colorit policrom, deosebit de atractiv şi impresionant.
„Băteala” brăcirilor este constituită din fire lungi de culoare închisă, care bătute prin urzeală, rămân
invizibile şi asigură rezistenţă piesei.346)

Costumul bărbătesc prezintă o componență mai simplă şi redusă din punct de vedere ornamental.
Elementele constitutive sunt: căciula, cămaşa, nădragii de dimie („cioarecii”), chimirul („șerparul”) şi
opincile.

Căciula confecționată din piele de miel negru sau brumăriu, se poartă „frântă într-o parte”, specific
zonelor oltenești, amintind de maiestuoasa ținută a voievodului Mihai Viteazul.

Cămaşa bărbătească este croită dintr-o foaie de pânză trecută peste umeri şi spate, până jos, la
glezne. La gât, foaia este răscroită, iar pe faţă formează „gura cămăşii”, meșteșugit tivită. Pe ambele
părţi se intercalează câte doi clini, iar sub braţ e aplicată o „broască” (o altă bucată de pânză) pentru
lărgirea subțiorilor şi pentru ca bărbatul să aibă mai multă libertate în mişcarea brațelor.

Mâneca are manșeta prinsă cu nasture, flind la unele cămăși tivită şi încrețită, la altele fiind lăsată
dreaptă şi doar tivită bogat.

Tivită şi în jurul gâtului, cămaşa bărbătească prezintă motive ornamentale mărunte, simetrice în cele
două părţi.

205

Există şi cămăși „cu găurele”, executate cu migală şi preţiozitate, deosebit de apreciate.


Nădragii „cioarecii”) sunt pantaloni groşi, confecționați din dimie („stofă ţărănească”), un material
ţesut din lână, având urzeala din „Păi” iar „băteala” din „canura”. Lucrată în patru iţe, dimia este
păstrata în viguri şi dusă la piuă pentru ca prin „bătaie” să se îndesească şi să devină compactă,
impermeabilă.

Nădragii sunt alcătuiții din foile din faţă şi cele de la spate. Prin unire (,,tivire”), ele formează „cracii”
şi „turul” (zona şezutului). În dreptul taliei se face o tivitură lată („beteica”) prin care se introduce
cureaua sau ‚ ‚ „brânarul” (ace împletite) pentru fixarea de corpul bărbatului. În fată, pe ambele părţi,
se lasă două deschizături ovale ce se închid spre talie, dar care despică ,,beteica” astfel încât zona
devine rabatabilă, facilitând îmbrăcatul şi dezbrăcatul.

Omamentaţia cioarecilor se realizează prin aplicarea unui şiret negru („găetanul”) pe cusătura de
unire a foilor de Costum popular bărbătesc dimie şi pe „tur”. Găetanul este

Din Valea Coşuştei: 1970 prelucrat casnic, manual, prin răsucirea unor fire de lână vopsite în culoarea
preferată. El servește la întărirea tivurilor, a turului, a manşetelor de la „craci”, ori a buzunarelor
unde se expun într-un mod cu totul deosebit „florile de găetan”. Chimirul este confecţionat din piele
rezistentă, având încrustate la suprafaţă diverse motive tradiţionale, nelipsite fiind: şerpii, cercurile,
brăduţii. El se mai numeşte şi „şerpar”.

206

Cele mai noi prezintă multe şi neaşteptate deschizături asigurate cu capse sau copci metalice (ori cu
curele subţiri) unde se pot depozita diferite obiecte. Chimirul („şerparul”) are rolul să încingă mijlocul
bărbatului, între cioareci şi cămaşă.

Există la Şişeşti şi haine albe, lungi, asemănătoare mantiilor, care constituie piese elegante,
înveșmântate atât de bărbați cât şi de femei. Haina albă este împodobită cu tivituri la mâneci, la
guler, la piepți având ornamentați cu găetane ce execută la poale „flori înnodate”, terminale. Aceste
aplicații de șireturi negre pe fondul alb al dimiei subţiri, constituie adevărate ornamentații de
ceremonial şi adevărate probe de măiestrie profesională pentru croitorii de dimii.347)

Deși constituie obiecte de patrimoniu național, definind ‚ prin statutul lor spiritul şi valoarea,
frumuseţea şi mândria, originalitatea şi specificul neamului românesc, costumele populare sunt tot
mai rar îmbrăcate de femei şi mai ales de bărbaţi, doar cu ocazii festive, sau la manifestări folclorice
coşuştene.
Arhitectura populară din Şişeşti este în consonanţă cu zona mehedinţeană căreia îi aparţine, adică
plaiul central al bazinului Coşuştea, cu influenţe dinspre amonte.

Casa 0mir_este construită în întregime din material lemnos, având măreţia şi respirând aerul sănătos
al acestei unghii de ţară gârdoiene. Principalul element decorativ al lăcaşului îl constituie lemnăria şi
„cebucăria” din tindă (prispă) şi din „marchiză” (verandă, foişor, cerdac). Aici, stâlpii susţinători sunt
ciopliţi în tăieturi adânci şi circulare, într-o suprapunere ritmică, regulată. Concepţia este aceeaşi din
frontoanele brâncoveneşti, inspirate din arta tradiţională, trecută prin filtrul viziunii meşterului
lemnar coşuştean. Cei opt stâlpi susţinători ai prispei îl avertizează pe privitor că actul

207

Creaţiei nu poatef1i doar imitativ, ci unul participativ, creativ. Toată prispa este împrejmuită cu
scânduri ornamentate atât la partea superioară, cât şi la cea inferioară.

Pilonii de la parter nu prezintă ornamentației, tinda este deschisă, având drept intrare câteva trepte
din lemn masiv, sprijinite pe fundaţia de piatră. Urcuşul la etaj se face pe o scară fără balustradă,
având şapte trepte (pondile de lemn) fixate în „scâlbele” a două grinzi rezemate direct de tinda
etajului pardosit tot cu goruniş cioplit.

Uşile au ţâţânile provenind din întreg. Amplasarea lor în pereţii de bârne s-a făcut cu ajutorul unor
bucăţi masive, adăugite atât în interior, cât şi în afară, în aşa fel, încât ele să cuprindă şi să fixeze
definitiv capetele grinzilor care vin dintr-o parte, cât şi din cealaltă. Aceeaşi operaţie a fost executată
şi la amplasarea ferestrelor.

208