Sunteți pe pagina 1din 30

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea: Construcții, Geodezie și Cadastru

Departamentul: Drept

Referat
La disciplina: Criminologia

Tema: ,,Delecvența juvenilă”

Chișinău 2019
Cuprins:
1. Noțiuni generale privind delecvența juvenilă
2.Cauzele și condițiile apariției delecvența juvenilă
3. Tipurile de familii și delecvența juvenilă
4. Motivele apariției delecvenței juvenile
5. Delecvența juvenilă în Republica Moldova
6. Factorii determinanţi ai delincvenţei juvenile
I. Noțiuni generale privind delecvența juvenilă
Dacă o bună perioadă de timp devianța era tratată ca o componentă ce ținea exclusiv de
buna educație, astăzi ea a devenit o problemă socială majoră cu care se confruntă societățile
contemporane. Ca problemă socială, ea nu mai este privită ca o problemă ce ține doar de
educație, ci ca una strâns legată de modul în care funcționează societatea în ansamblul ei,
incluzând aici familia, școala, mecanismele de socializare, de control, sancționare și reabilitare
socială, cultura societății, percepția inechității sociale, sărăcia relativă, lipsa de resurse, privarea
de șanse, marginalizarea, anomia. Fenomenul delincvenței juvenile a fost perceput ca exploziv
după anul 1990 nu numai datorită creșterii amplorii și intensității acestuia, cât și datorită
aspectelor calitative noi pe care le-a cunoscut față de perioada anterioară, concretizate în
creșterea gravității infracțiunilor comise, în special a celor comise cu violență și agresivitate,
precum și în tendința minorilor de a se asocia în grupuri mai mult sau mai puțin organizate în
vederea săvârșirii de infracțiuni.1 În prevenirea și combaterea delincvenței juvenile sunt
implicate într-o măsură mai mare sau mai mică diverse instituții ale statului de drept, fiecare
dintre ele având obiective specifice, metode proprii și acționând în cadrul legal existent la un
moment dat.
În societate exista concomitent mai multe sisteme de norme (morale, culturale, religioase,
juridice etc.), consacrate prin reguli scrise sau nescrise, transmise, răspândite și sancționate prin
legislație sau prin tradiții, obiceiuri și opinia publică, orice abatere sau atitudine contrar acestora
se încadrează în fenomenul de devianță. Fenomenul delincvenței juvenile este larg dezbătut,
antrenând cercetători din diverse domenii: medical, sociologic, psihologic, pedagogic,
2
criminalistic, juridic etc., conferindu-i acestui fenomen o investigație interdisciplinară.

Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri: copii cu tulburări de comportament tineri
inadaptați; „copii - problema”; minori delincvenți etc. Toți acești termeni se refera la minori
care, într-un fel sau altul, au ajuns în conflict cu normele morale și juridice, valabile pentru
comunitatea în care trăiesc. Conduita normală este reprezentată de comportamentele socialmente
acceptabile, compatibile cu modelele culturale ale societății din care face parte minorul.3
Organizarea și funcționarea societății depinde de conformitatea indivizilor și grupurilor
sociale ce o compun față de modelul său etic, normativ și cultural. Acest model, alcătuit dintr-un
ansamblu articulat și ierarhizat de valori, norme, reguli și îndatoriri asigură, în cele din urmă,
1
. Malcoci L. Servicii sociale comunitare destinate copiilor în situaţii de risc//Parteneriate în dezvoltarea serviciilor de alternativă
pentru copii şi familii în situaţie de risc. Chişinău: DFID. 2003.
2
Albu, E. Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi. Prevenire şi terapie. Bucureşti: Aramis,
2002
3
. http://www.justice.gov.md/public/files/file/Justitia%20pentru%20minori/Manual_de_curs_justitia_juvenila_-
_Academia_de_Politie_-_2013.pdf
stabilitatea, continuitatea și progresul societății. Normele sociale conțin reguli de comportament
mai mult sau mai puțin obligatorii, în funcție de care își ghidează acțiunile indivizii sau grupurile
sociale. Astfel, pot apărea diferite tipuri de comportament, atât conformiste, inovatoare, cât și
nonconformiste, evazioniste sau deviante. Societatea apreciază diferențiat comportamentele,
stimulând pe unele și respingând pe altele. Modalitatea concretă de apreciere (pozitivă sau
negativă) a comportamentelor se face prin intermediul “controlului social”, care reprezintă în
esență, un ansamblu de mijloace și mecanisme sociale și culturale, prin intermediul cărora:
a) sunt impuse individului o serie de interdicții și constrângeri referitoare la necesitatea
respectării normelor și valorilor dezirabile;
b) sunt permise anumite acțiuni, fiind apreciate și recomandate conduitele care sunt conforme cu
modelul normativ și cultural.4
Controlul social pozitiv se fundamentează pe asimilarea și cunoașterea de către indivizi a
valorilor, normelor și regulilor de conviețuire socială, cât și pe motivația acestora de a le respecta
din convingere. În schimb, controlul social negativ se bazează, în special, pe temerile individului
că va fi sancționat în cazul nerespectării sau încălcării normelor și regulilor sociale. Incluzând o
serie de tabuuri și interdicții de natura morală, culturală, religioasă, administrativă, juridică,
această formă a controlului social constă în dezaprobarea și respingerea comportamentelor
indezirabile, prin utilizarea unor mijloace variate: ironizare, ridiculizare, marginalizare, izolare,
detenție etc. În acest caz, indivizii se vor conforma față de regulile de conduită nu din
convingere, ci din teama de a nu fi sancționați. În mod obișnuit copilul dobândește propria
personalitate prin învățarea și asimilarea treptată a modelului socio-cultural pe care societatea îl
promovează. Socializarea devine pozitivă sau negativă ca urmare a influenței factorilor sociali, a
interacțiunilor dintre individ și mediul social. 5
Delincvența juvenilă reprezintă un fenomen ce include totalitatea încălcărilor de norme
sociale săvârșite de către tineri sub 18 ani, încălcări sancționate penal. Din perspectiva
psihofiziologiei vârstelor se consideră că perioada minoratului coincide cu copilăria și
adolescența. 6Între aceste două perioade nu există granițe cronologice precis determinate.
Adolescența cuprinde două etape, preadolescentă, de la 11-14 la 14-15 ani și adolescența
propriu-zisă, de la 14-15 ani până la 18 ani, când de regulă s-au produs toate modificările
psihofiziologice și biologice care marchează trecerea la maturitatea normală. Acest proces de
transformare și evoluție a copilului însoțit adesea de momente de criză, de îndoieli, de neliniște
etc. se desfășoară în medii și contexte sociale diferite, cu propriile lor particularități, influențând
4
Rubinstein S.L., Existenţă şi conştiinţă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,.
5
Oancea I., Probleme de criminologie, Editura AII, Bucureşti, 1994, p. 44.
6
Banciu Dan, Rădulescu Sorin M., Teodorescu Vasile, Tendințe actuale ale crimei și criminalității în România, Lumina Lex,
București 2002, pag.151
dezvoltarea și formarea personalității minorului. Odată cu vârsta adolescenței încep să apară
conflictele de autoritate, conflictele de idei, conflictele afective etc. Adolescența este considerată
„vârsta contestației” (Vincent, 1972). Adolescentul se revoltă împotriva atitudinii
“protecționiste” și „paternaliste”. Preocuparea lui majoră în relația cu adultul este să stabilească
raporturi de egalitate și nu raporturi de tipul celor dintre cel educat și educator. Contestarea
reprezintă, de fapt, o etapă de maturizare psihologică. Nevoia de a contesta aproape totul nu este
altceva decât reflectarea unui efort intelectual, absolut normal, de a regândi totul independent și
de a nu accepta nici o idee “de-a gata”, fără ca mai întâi să o fi trecut printr-un raționament
personal. 7
Termenul de delincvență juvenilă este o creație a doctrinei penale și a teoriilor
criminologice sau sociologice în încercările lor de a grupa infracțiunile în funcție de criteriul de
vârstă a infractorului. 8
Definirea delincvenței juvenile a preocupat un număr mare de cercetători, pornind de la
evidențierea caracteristicilor specifice personalității delincventului minor. Astfel, s-a ajuns la
conturarea unui “profil psihologic” al acestuia, fie latentă, fie manifestă, ce este bazată pe un
fond de ostilitate, de negare a valorilor socialmente acceptate (munca, de exemplu); instabilitatea
emoțională generată de carențe educaționale și, în ultimă instanță, de fragilitatea eului;
inadaptarea socială, provenită din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care minorul
caută sa-l suprime prin schimbarea frecventă a domiciliului, vagabondaj ori prin evitarea
formelor organizate de viață și muncă; duplicitatea conduitei, manifestată în discordanța dintre
doua planuri: unul, cel al comportamentului tainic, intim, în care se pregătește infracțiunea și
celălalt - nivelul comportamental de relație cu societatea, prin care își trădează de cele mai multe
ori infracțiunea; dezechilibrul existențial, exprimat prin patimi, vicii, perversiuni etc.9

7
Montanu M. R. Delicvenţa juvenilă: aspecte teoretice şi practice. Iaşi: Editura Polipress. 2003.
8
Pitulescu I. Delincvenţa juvenilă, Bucureşti. 2002
9
Gîdei Silvia, Complexitatea factorilor care determină dezvoltarea comportamentului delincvent al minorilor, Studia
Universitatis Moldaviae, 2014, nr.3(73), pag.13..
II. Cauzele și condițiile apariției delecvenței juvenile
Deşi nu atinge nivelul şi formele grave ale acestui fenomen în ţările capitaliste avansate
delincvenţa juvenilă se manifestă şi în ţara noastră, constituind un motiv de îngrijorare pentru
întreaga noastră societate. În ţara noastră, există unii tineri şi minori care participă destul de activ
la săvârşirea unor fapte penale. Ei participă şi şăvârşesc îndeosebi infracţiunea de furt şi cele de
vagabondaj şi cerşetorie.10 Într-un număr destul de mare de cazuri, violuri, vătămări corporale,
iar într-un număr mic, săvârşesc infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de
omor.Specificul judeţului Timiş, din punct de vedere infracţional a generat o aprofundare a
studierii cauzelor care au generat delincvenţa juvenilă.Analizând acest fenomen, pe genuri de
infracţiuni s-au desprins următoarele:
Cauze specifice :
– creşterea după 1989, a situaţiilor de abandon şcolar a unor elevi cunoscuţi cu comportament
deviant sau preocupări antisociale, lipsa unei activităţi utile ;
– lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi, supraveghetori, tutori şi în special a celor
“problemă”
– familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt
cunoscuţi cu antecedente penale ;
– discontinuitatea în educaţie a minorilor de către şcoală, unităţi de ocrotire ( case de copii, şcoli
de reeducare, şcoli speciale ) alte instituţii cu atribuţii în acest sens ;
– necunoaşterea din timp a anturajului, a locurilor şi mediilor frecventate de minori ;
– lipsa unei legături permanente între familie şi şcoală;
– influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a
comite fapte antisociale ;
– consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool pentru creşterea unei stări
euforice.11
Cauze generale :
– modificările esenţiale intervenite în viaţa economică, socială, culturală, administrativă şi
juridică şi dificultăţile de adaptare a unor persoane la acestea.
– structurile şi mecanismele controlului social, specifice statului de drept care nu sunt în
totalitate constituite şi nu funcţionează la parametrii doriţi.
– influenţele externe prin activitatea infracţională desfăşurată în România de cetăţenii străini.
– menţinerea, păstrarea anumitor structuri cu disfuncţionalitate în educaţia cetăţenilor.
– situaţia venitului naţional şi a celui individual.
10
. Pitulescu I. Delincvenţa juvenilă, Bucureşti. 2002.
11
http://irp.md/news/519-ce-este-delicvena-juvenil-i-care-sunt-motivele-apariiei-ei.html
– efectele produse de criza economică cu urmări nefaste asupra vieţii materiale şi spirituale a
cetăţenilor.
– apariţia pe piaţă a unor produse, bunuri şi obiecte de valoare şi tentaţia unor persoane de a intra
în posesia lor.
– apariţia şi creşterea numărului locurilor unde sunt amplasate jocuri distractive şi de noroc.12
Principala cauză a apariţiei atitudinilor antisociale o constituie influenţa mediului social şi
proceselor psihice la nivelul conştiinţei individului.Luarea hotărâri infracţionale este rezultatul
proceselor psihice care au loc pe planul conştiinţei. Un rol important îl au şi împrejurările
concrete de viaţă ale individului. În acest context actul infracţional nu trebuie examinat ca o
simplă reacţie la factorii externi , deoarece situaţia concretă de viaţă dă naştere prin ea însăşi la
un act de voinţă, ci numai când se corelează cu personalitatea unui individ, când trece prin
interesele, obiceiurile, mentalităţile, particularităţile psihice ale individualităţii sale.Deci, pentru
a găsi cauzele şi condiţiile care favorizează delincvenţa juvenilă, trebuie să pornim de la analiza
structurii interne ale individului şi a factorilor externi, care pot fi cauze ale acestui fenomen
negativ sau condiţii care influenţează şi alimentează manifestările de acest gen.13

12
Rubinstein S.L., Existenţă şi conştiinţă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
13
http://irp.md/news/519-ce-este-delicvena-juvenil-i-care-sunt-motivele-apariiei-ei.html
III. Tipurile de familii și delecvența juvenilă
1. FAMILIA DEZORGANIZATĂ

Din vremuri istorice s-a considerat că familia dezorganizată consituie cauza


comportamentului deviant. După apariţia unor lucrări valoroase, aceasta concepţie se consideră
depăşită, considerându-se că de fapt nu structura familiei este vinovată de comportamentul
deviant ci carenţele pe care le are fiecare tip de familie dezorganizată.14
În fapt, familia dezorganizată este familia care-şi pierde integritatea ca urmare a separării
părinţilor datorită unor motive, precum :
-familia incomplet unită sau nelegitimă ,
-familia dezmembrată prin îndepărtarea unuia din soţi, ca urmare a  anulării căsătoriei, separării,
divorţului sau părăsirii,
-familia tip ,,cămin gol” (soţii locuiesc împreuna  fără o comunicare reală şi fără să constituie
unul pentru altul un suport emoţional) ,
-familia în criză datorită absenţei unuia din soţi prin : deces, detenţie, concentrare, boală ,
existenţa unor situaţii care determină eşecurile comportamentului conjugal, datorită: retardarii
copilului, psihoza copilului sau a unuia din soţi, boală incurabilă.15
Studiile asupra delicvenţei juvenile au arătat că, în mare măsură, atmos-fera din familiile
dezorganizate, lipsa autorităţii părinteşti, a controlului şi a a-fecţiunii acestora i-au determinat pe
copii să adopte atitudini antisociale. Astfel, din studiul lui Noberto Galli, efectuat pe un grup de
297 delicvenţi rezulta că : separarea părinţilor a determinat la 22,8% din chestionaţi să aibă
atitudini anti-sociale, despărţirea părinţilor a fost cauza delincvenţei la 42% din minorii
delincvenţi, imoralitatea mediului  familial a fost motivul acţiunilor antisociale în cazul a 58,5%,
în timp ce doar 7,7% din subiecţi proveneau dintr-un mediu familial normal.16
Disoluţia grupului familial, deteriorarea climatului conjugal (manifestate în 43,7% din
cazuri), deficienţele stilului educativ al familiei (în 45,8% din cazuri, s-a constatat o lipsa de
unitate şi orientare parentală în aplicarea sancţiunilor faţă de minor, iar în 54,6% din cazuri,
părinţii nu cunoşteau activităţile minorului), precum  şi atitudinile antisociale ale mediului
familial (în 32,5% din cazuri, familiile din care proveneau minorii se caracterizau prin parazitism
social, alcoolism, conduite agresive, promiscuitate), sunt principalii factori care au influenţat
conduita minorului, determinandu-l ca în anumite situaţii favorizante, să comită şi să reitereze

14
Cuzneţov Larisa. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. Chişinău: Editura Centrul Editorial-poligrafic al USM.
2008.
15
Buzducea, D. Aspecte contemporane în asistenţa contemporană. Iaşi: Polirom. 2005
16
Neculau A. Psihologia socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Editura Polirom. 1998.
acte cu caracter predelicvent sau delicvent.17
2. Familia conflict
Există unele familii care, deşi sunt ,,organizate” se caracterizează prin accentuate stări
conflictuale. Aceste stări pot fi de intensitate diferită şi se pot întinde pe diferite perioade de
timp, plecând de la forme relativ simple – ceartă, neînţelegeri, contraziceri, refuzul unor obligaţii
familiale – la forme complexe – agresivitate fizică, alungare din domiciliu, abandon familial.
Conflictul conjugal patogen se caracterizează prin capacitatea de penetrare destructivă la
nivelul personalităţii soţilor, dezorganizând familia şi împiedicând realizarea funcţiilor fireşti ale
acesteia.18
 Situaţiile conflictuale crează o situaţie-stimul cu efecte puternice asupra personalităţii
copilului, în funcţie de acest criteriu se diferenţiază 5 tipuri de cupluri conflictuale. Astfel :
Căsnicia celor obişnuiţi cu conflictele se caracterizează prin frecvenţa conflictelor, rareori
ascunse copiilor, dar neexteriorizate altor persoane. Deşi conflictul este oricând potenţial, rar se
ajunge la disoluţia cuplului. În general, după trecerea perioadei de criza, cuplul îşi revine. Copii
crescuţi într-un astfel de mediu devin violenţi, violenţa manifestându-se atât verbal –
necunoscând o alta forma de susţinere a punctului de vedere – cât şi fizic – de cele mai multe ori
pentru păstrarea supremaţiei în grup, sau pentru rezolvarea diferendelor.
Căsniciile devitalizate se caracterizează prin pierderea treptată a sentimentelor, a armoniei
existente în primii ani de căsnicie. Partenerii petrec puţin timp împreună, manifestă dezinteres
pentru preocupările celuilalt, dar îi leagă interesul pentru creşterea copiilor. Lipsită de implicarea
emoţională relaţia nu are perspective, dar rar se ajunge la separare soţilor. Este genul de relaţie
cel mai des întâlnit. Faptul că părinţii nu se ceartă în prezenţa copiilor determină o interiorizare
mai mare a atitudinilor antisociale ale minorilor, procentul fiind 68,4%.19
Căsnicia pasiv-cordială se deosebeşte de căsnicia devitalizată prin aceea că pasivitatea
caracterizează de la început relaţia. Acest fapt se poate datora direcţionării interesului spre alte
activităţi, sau datorită personalităţii partenerilor.
Căsnicia vitală se bazează pe o relaţie empatică. Prezenţa partenerului este foarte importantă, dar
partenerii nu-şi pierd personalitatea, putându-se afla în poziţii de rivalitate.
Căsnicia bazată pe relaţia totală este relativ rară. Partenerii au mult mai multe puncte comune
decât partenerii celorlalte căsnicii, nu-şi pierd niciodată sentimentele de unitate, vitalitate şi
centralitate a relaţiei lor.20

17
Malcoci L. Servicii sociale comunitare destinate copiilor în situaţii de risc//Parteneriate în dezvoltarea serviciilor de alternativă
pentru copii şi familii în situaţie de risc. Chişinău: DFID. 2003.
18
Tănăsescu Iancu, Tănpsescu Gabriel,Tănăsescu Camil, Criminologia, Ed. All Beck, 2003, pag.11
19
Stănoiu Rodica Mihaela, Criminologie, voi. 1, Editura „Oscar Prinţ“, Bucureşti
20
Banciu Dan, Rădulescu Sorin M., Teodorescu Vasile, Tendințe actuale ale crimei și criminalității în România, Lumina Lex,
București 2002
3. CLIMAT FAMILIAL HIPERAUTORITAR
Severitatea excesivă, cu multe rigidităţi, cu interdicţii asociate cu brutalitate, cu comenzi
ferme pline de ameninţări îşi lasă puternic amprenta asupra copilului. Menţinerea copilului într-
un climat hipersever determină, treptat, modificări în dimensiunea atitudional-relaţională a
personalităţii minorului – traduse în stări apatice, atitudini de revoltă, protest, transformându-se
din victima în agresor.21
În categoria profilelor de părinţi severi, prezentate de Nicolae Mitrofan se includ următoarele
tipuri :
Tatăl dominator, are personalitate puternică, este foarte exigent. Pentru el soţia şi copii sunt
fiinţe slabe care trebuiesc conduse şi protejate. Copii sunt în general timizi şi inhibaţi, dar pot fi
dominatori asemeni tatalui, caz în care pot apărea rupturi brutale în relaţia tată-fiu.
Tatăl tiran, are o personalitate ştearsă motiv pentru care abordează o autoritate în salturi.
Copilul este realmente debusolat reacţionând la atitudinea tatălui prin stări de inhibiţie, frică,
instabilitate creând dezechilibre, accentuate în momentul realizării mediocrităţii tatălui.
Tatăl demisionar, este cel ce nu se simte pregătit să-şi educe copilul. Este mereu ,,ocupat”.
Copilul poate crede că nu este iubit, sau se poate învinovăţi de atitudinea părintelui. O altă
reacţie este abordarea unui comportament de frondă, cu caracter antisocial. Absenţa tatălui o
poate face pe mamă să aiba carenţe afective, sau din contră să aibă un exces de afectivitate, care
pot determina un traumatism ce se exteriorează sub forma unei crize de identitate, generatoare de
acte impulsive şi agresive proiectate asupra celor din jur.22
În ochii părinţilor copii pot fi priviţi ca : o fiinţă nedezvoltată şi lipsită de valoare care trebuie
certată ; copilul cuminte care trebuie să facă ceea ce i se spune şi să corespundă exigenţelor
părinţilor ; ,,sălbaticul” care trebuie dresat şi ale cărui atitudini trebuiesc reprimate.23
4. FAMILIA HIPERPERMISIVĂ
Dacă hiperautoritarismul reprezintă o exagerare a exercitării rolului parental în direcţia
impunerii totale a voinţei părinţilor şi limitării posibilităţilor de exprimare a copilului,
hiperpermisivitatea creează în mod exagerat condiţii de apărare a acestuia împotriva posibilelor
pericole. Părinţii depun eforturi mari de a proteja copilul, chiar într-o manieră exagerată.
Una din consecinţele imediate ale exercitării unei atitudini superprotectoare este detaşarea
între imaginea de sine şi posibilităţile reale ale copiilor. Pot apărea atitudini de îngânfare, de

21
Rubinstein S.L., Existenţă şi conştiinţă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
22
Bîrgău Mihail, Criminologie (Volumul II), Chișinău 2005,p.44
23
Bîrgău Mihail, Criminologie (Volumul II), Chișinău 2005,p59
exacerbare a eului, de supraevaluare a propriilor posibilităţi cu tendinţa de a-şi impune în faţa
celorlalţi voinţa în mod dominator.24
R. Vincent înscrie în tipologia părinţilor care adoptă o conduită hiperpermisivă şi protectoare
pe ,,tatăl-bomboană”. Acesta tinde să-şi însuşească atitudini materne. Copiii crescuţi fără
constângeri, avându-i pe ambii părinţi la dispoziţie, nu vor putea mai târziu să suporte frustrările
sau un cadru disciplinar.25
Acelaşi autor remarca existenţa alaturi de ,,tatăl bomboană” a ,,copilului inocent”, acesta are
aură angelică şi este adorat pentru perfecţiunea lui. Un alt tip este ,,copilul rege”, ale cărui
dorinţe sunt porunci care necesită toate sacrificiile.26

FACTORI PREDICTIVI -SCOR DE DELICVENŢĂ:

a)Disciplina minorului asigurată de tată

-Severă, dar prietenoasă - 9,3%


-Slabă- 59,8%
-Prea severă sau neregulată - 72,5%

b)Supravegherea minorului de către mamă

-Corespunzatoare -9,9%
-Exemplară -57,5%
-Necorespunzatoare -83,2%

c)Afecţiunea tatălui pentru minor

-Caldă şi supraprotectivă -33,8%
-Indiferentă sau ostilă  - 75,9%

d)Afecţiunea mamei pentru minor

-Caldă şi supraprotectivă -43,1%
-Indiferentă sau ostilă -86,2%

e)Coeziunea familială

24
http://irp.md/news/519-ce-este-delicvena-juvenil-i-care-sunt-motivele-apariiei-ei.html
25
http://irp.md/library/publications/1082-programul-de-prevenire-a-delicvenei-juvenile.html
26
Andronache Anatolie, Manual de Curs Justiția Juvenilă, Chişinău, 2013,
-Puternică  - 20,6%
-Slabă -61,3%
-Absentă -96,9%27

IV.Motivele apariției delecvenței juvenile

Delincventa juvenila reflecta o inadaptare la sistemul juridic și moral al


societății, fiind cea mai importanta dintre deviantele negative, care includ
violarea si încalcarea normelor de conviețuire socială, integritatea persoanei, drepturile și
libertațile individului. În studiul acestui fenomen trebuie luate în considerare atât
particularitățile biologice cât și pe cele psihologice ale copilâriei și adolescenței, devianta
minorului fiind determinată pe de o parte de factori biogeni (leziuni
cerebrale, traumatisme obstetricale, meningo-encefalite din copilarie) și de factori
sociogeni în special carenta afectiva, urmare a situației de copil nedorit sau neglijat care
determina un handicap psihic al acestuia înca de la nastere. 28 Comportamentul deviant are
la origine atât factori interni ce țin de psihologia delincventului minor cât
și de factori externi, care orienteaza spre o inadaptare la sistemul juridic și moral
al societății. De aici decurge necesitatea efectuării unei expertize medico-legale
psihiatrice pentru a studia modificarile comportamentului minorilor determinate de
tulburarile psihice ce apar fie in contextul social în care se dezvoltă, fie in contextul
varstei (15 ani).29
Delincvenţa juvenilă este o componentă a criminalităţii. Ea este un fenomen de devianţă,
manifestat prin incapacitatea unor minori/adolescenți de a se adapta la normele de conduită din
societate. Această incapacitate este datorată unor cauze de ordin bio-psiho-social.
În ţara noastră, există unii tineri şi minori care participă destul de activ la săvârşirea unor fapte
penale. Ei participă şi săvârşesc îndeosebi infracţiuni cum ar fi: furturi, violuri, vătămări
corporale, infracţiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor şi tentativă de omor.Criminalitatea
în rândul minorilor are multe cauze diferite de cele ale criminalităţii adulţilor.30 Analizând acest
fenomen, pe genuri de infracţiuni s-au desprins următoarele:
Cauzele specifice ale apariției delicvenței juvenile sunt:

27
Andronache Anatolie, Manual de Curs Justiția Juvenilă, Chişinău, 2013,
28
Banciu Dan, Rădulescu Sorin M., Teodorescu Vasile, Tendințe actuale ale crimei și criminalității în România, Lumina Lex,
București 2002
29
Tănăsescu Iancu, Tănpsescu Gabriel,Tănăsescu Camil, Criminologia, Ed. All Beck, 2003
30
www. Ibidem.ro.
- creşterea situaţiilor de abandon şcolar a unor elevi cunoscuţi cu comportament deviant sau
preocupări antisociale, lipsa unei activităţi utile;
- lipsa de supraveghere permanentă de către părinţi, supraveghetori, tutori etc.;
- familiile dezorganizate din rândul cărora provin unii minori infractori ai căror părinţi sunt
cunoscuţi cu antecedente penale;
- Intermitență în educaţia minorilor de către şcoală, unităţi de ocrotire (case de copii, şcoli de
reeducare, şcoli speciale) alte instituţii cu atribuţii în acest sens;
- necunoaşterea din timp a anturajului, a locurilor şi mediilor frecventate de minori;
- lipsa unei legături permanente între familie şi şcoală;
- influenţa unor infractori majori aflaţi în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a
comite fapte antisociale;
- consumul de către unii minori de substanţe halucinogene şi alcool pentru creşterea unei stări
euforice.31
Principala cauză însă, a apariţiei atitudinilor antisociale o constituie influenţa mediului
social şi proceselor psihice la nivelul conştiinţei individului. Un rol important îl au şi
împrejurările concrete de viaţă ale individului. Deci, pentru a găsi cauzele şi condiţiile care
favorizează delincvenţa juvenilă, trebuie să pornim de la analiza structurii interne ale individului
şi a factorilor externi, care pot fi cauze ale acestui fenomen negativ sau condiţii care influenţează
şi alimentează manifestările de acest gen.
Este bine cunoscut faptul că delicvența juvenilă, nu în ultimul rând, este însoțită de frecvente
fenomene ale absenteismului și abandonului școlar. Din totalul de minori care au comis
infracțiuni în 2010, 85,7% sunt persoane neîncadrate în sistemul de educație. Cu referire la
statului social al minorilor implicați în săvârșirea infracțiunilor, conform datelor prezentate de
organele de ordine, se stabilește că pentru anul 2010: 40,2% fac parte din familii vulnerabile;
circa 22% provin din familii monoparentale; 8% din familii cu mulți copii; circa 26% sunt din
categoria celor rămași fără îngrijirea unui sau a ambilor părinți, ca urmare a plecării acestora la
muncă peste hotare; 4,2% sunt beneficiari ai instituțiilor rezidențiale.32
O caracteristică specifică a delicvenței minorilor este gradul mare de latență pe care îl posedă
(nu sunt descoperite și înregistrate toate delictele acestei categorii de vârstă). Din această cauză,
experții din domeniu apreciază că nivelul real al criminalității minorilor este de 2-3 ori mai mare
decât cel înregistrat. Considerăm că imposibilitatea stabilirii situației reale a delicvenței juvenile
este completată și de inexactitatea parametrilor demografici ai populației, ținându-se cont de
faptul că un număr mare de cetățeni sunt emigrați peste hotarele republicii. Se constată că
delicvența minorilor și a tinerilor este cu mult mai „sensibilă” la metodele de luptă cu ea, la
31
httpюs://cnpdc.gov.md/sites/default/files/document/attachments/1433748307_dejudiciarizarea-2015.pdf
32
Montanu M. R. Delicvenţa juvenilă: aspecte teoretice şi practice. Iaşi: Editura Polipress. 2003
intensitatea controlului din partea familiei, instituțiilor educaționale, serviciilor sociale, a
societății decât criminalitatea adulților, circa 80% din infracțiuni se comit în apropierea locului
de trai și de studii.33

IV. Delecvența juvenilă în Republica Moldova


Firește, nu poate exista o teorie unanim acceptată privind fenomenul delincvenței juvenile
care să ofere soluții exhaustive. Aceasta din considerentul că omul, ca fiinţă bio-psiho-socio-
culturală, este rezultatul unei sinteze originale şi irepetabile între potenţialităţile dobândite şi
achiziţiile din mediul sociocultural. După cum se menționează în literatură, probabil cea mai
potrivită atitudine în rapor t cu teoriile privind delincvența juvenilă este cea în conformitate cu
care teoriile ştiinţifice sunt paradigme asemenea jocurilor puzzle, care construiesc din figuri
specifice o anumită imagine a realităţii; alte jocuri operează cu alte figuri, pentru a reda o
imagine particulară a aceliaşi lumi.
Un factor esenţial al dezvoltării personalităţii unui copil îl reprezintă climatul familial. Acest
climat poate fi pozitiv sau negativ, având ca efect compor tamentul copiilor influențat de către
părinți. Cadrul ideal în care un copil se poate dezvolta normal este: părinţi calmi, înţelegători,
afectuoşi, destul de maleabili în raporturile lor cu el, fără să dea dovadă de slăbiciune. Un climat
nefavorabil poate fi determinat de: lipsa de autoritate din par tea mamei, lipsa de acord între
părinţi asupra problemelor de autoritate, lipsa de calm şi de stabilitate în compor tamentul
părinţilor, intoleranţa părinţilor faţă de unele manifestări ale copilului, aplicarea de pedepse
corporale şi de privaţiuni, ridicarea vocii şi ameninţările.
În cadrul prezentei cercetări s-a constatat că în unele dosare penale părinții figurau ca
organizatori ai infracțiunilor, în care erau implicați și propriii lor copii. Îndeosebi aceasta s-a
obser vat în infracțiunile de sustragere a bunurilor. Tradițional se susținea că familia
dezorganizată constituie cauza compor tamentului deviant.34
Actualmente această concepţie se consideră depăşită. S-a demonstrat că, de fapt, nu structura
familiei este vinovată de comportamentul deviant, ci carenţele pe care le are fiecare tip de familie
dezorganizată. Studiile asupra delincvenţei juvenile au arătat că, în mare măsură, atmosfera din
familiile dezorganizate, lipsa autorităţii părinteşti, a controlului şi a afecţiunii acestora i-au
determinat pe copii să comită anumite fapte antisociale. Există unele familii care, deşi sunt
,,organizate”, se caracterizează prin accentuate stări conflictuale. Aceste stări pot fi de intensitate
diferită şi se pot întinde pe diferite perioade de timp. Conflictul dintre părinți contribuie la
33
Andronache Anatolie, Manual de Curs Justiția Juvenilă, Chişinău,
34
Igor DOLEA Victor ZAHARIA- FENOMENUL DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
dezorganizarea familiei şi împiedică realizarea funcţiilor fireşti ale acesteia. Caracterul
uman este impor tant pentru a cunoaşte modul de ierarhizare a dorinţelor fiecărui subiect, dar el
singur nu poate fi mobil infracţional. Pe lângă caracter acţionează şi factorii psihici de cunoaştere
– percepţie, memorie, gândire, astfel încât viaţa emotiv-activă este orientată de inteligenţă,
caracter şi personalitate.
Crimele sunt fapte determinate de anumite mobiluri şi scopuri. Pe lângă conţinutul psihic al
acestor acţiuni, un loc impor tant îl are forma psihică de desfăşurare a acestor activităţi criminale,
care este determinată de temperament. Acţiunea criminală poate lua diferite forme dinamice care
caracterizează modul de manifestare.35
Personalitatea reprezintă sinteza tuturor elementelor care contribuie la formarea unui individ.
Încercând o sistematizare, ce are la bază criterii medico-legale şi criminologice, se face o
diferenţă între comportamentul deviant – când se referă la abaterile de la normele sociale,
compor tamentul aberant – când se referă la aspectele psihopatologice şi compor tamentul
antisocial – când se referă la aspectele judiciare.
Inteligenţa este calificarea calitativă a capacităţii de gândire şi se manifestă prin sesizarea a
ceea ce este esenţial, prin capacitatea individului de a se adapta la împrejurări noi, de a rezolva
situaţii noi pe baza experienţei acumulate anterior. Se deosebeşte de la individ la individ, chiar
dacă gradul numeric de inteligenţă este acelaşi, profunzimea, celeritatea, creativitatea, tipul de
inteligenţă diferă de la om la om.36
În cadrul cercetării s-a constatat că unele infracțiuni au fost săvârșite de minori aflați în stare
de ebrietate alcoolică sau sub influența substanțelor narcotice. Această problemă rămâne destul
de acută pentru Republica Moldova. Chiar dacă există anumite programe de stat privind lupta cu
narcomania și alcoolismul infantile, acestea nu și-au realizat pe deplin obiectivele. Este necesar
de remarcat că statisticile, în acest sens, nu pot reflecta întotdeauna realitatea, deoarece starea de
ebrietate la comiterea infracțiunii necesită a fi probată, fapt ce nu este posibil în toate cazurile
După gradul pericolului social, în structura delincvenţei minorilor, aproape 3/4 din delicte sunt
clasate ca infracţiuni periculoase, iar fiecare a zecea infracţiune – foar te periculoasă. La 100 de
crime săvârşite de către copii, în medie revin 2,3 crime grave.37 Este alarmant faptul că în
condiţiile reducerii nivelului general al criminalităţii juvenile, totuşi în ultimii doi ani au fost
înregistrate mai multe cazuri de vătămări intenţionate grave şi reţinuţi mai mulţi adolescenţi
pentru comiterea de viol. De regulă, aceste infracţiuni sunt săvârşite de către minori în vârstă de
16-17 ani, deși îngrijorează incidenţa copiilor cu vârstă mai fragedă (14-15 ani) în comiterea
35
http://irp.md/uploads/files/2014-03/1394401249_cercetarea-fenomenul-delincventei-juvenile-final_2012.pdf
36
Bîrgău Mihail, Criminologie (Volumul II), Chișinău
37
. Malcoci L. Servicii sociale comunitare destinate copiilor în situaţii de risc//Parteneriate în dezvoltarea serviciilor de
alternativă pentru copii şi familii în situaţie de risc. Chişinău: DFID. 2003.
vătămărilor intenţionate grave (figura 7 . În zece ani, frecvenţa actelor de viol şi a minorilor
implicaţi este în dinamică, de la 0,6% înregistrate în 2000 a crescut la 1,9% în 2010.38
O altă caracteristică ce conturează criminalitatea juvenilă este ponderea delictelor comise de
minori în grup (structurat sau ocazional) şi recidiva în rândul unor categorii de adolescenţi. Deşi
din anul 2000, ce culminează prin cota înaltă a infracţiunilor săvârşite de către minori în grup –
peste 43%, se atestă o descreştere a acesteia până la 16% înregistrate în 2009, în anul 2010 se
remarcă o tendinţă ascendentă – ponderea infracţiunilor comise de minori în grup constituind
deja 19,1% (figura 8). În literatura de specialitate se atestă că trei din cinci infracţiuni săvârşite
de către minori sunt comise în grup. Grupurile organizate de minori infractori săvârşesc
agresiuni deosebit de periculoase. Se constată o trecere mult mai rapidă în timp de la infracţiuni
uşoare la cele grave, precum şi minuţioasa premeditare a faptelor antisociale.39

38
http://irp.md/news/517-rata-infracionalitii-juvenile-n-republica-moldova-i-unele-ri-ale-europei-dup-anii-90-i-pn-n-anul-
2010.html
39
Igor DOLEA Victor ZAHARIA- FENOMENUL DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA
VI.Factorii determinanţi ai delincvenţei juvenile

Cercetările făcute au demonstrat că disproporţionalitatea delincvenţilor are la origine


premise diferite care conduc la apariţia delincvenţei şi nu se cunoaşte cu certitudine care este
proporţia copiilor cu astfel de probleme, care s-ar putea sau nu să devină delincvenţi, ori chiar
identificarea factorilor care ar putea dezvolta delincvenţa. De altfel, cercetările repetate în timp
în această perspectivă longitudinală garantează valabilitatea concluziilor la care s-a ajuns,
deoarece greşelile de evaluare, într-un interviu, de exemplu, pot fi detectate într-un stadiu
ulterior.40

În stabilirea efectelor cauzale pot apărea dificultăţi care variază doar între indivizi (de
exemplu: etnie, sex); fiindcă aceşti factori nu au implicaţii practice în prevenire (de exemplu, nu
poţi schimba masculinul cu femininul), variabilele care nu pot fi schimbate nu sunt revăzute în
lucrarea noastră. Oricum, efectele lor pot fi explicate adesea prin referire la alţi factori, care pot
fi modificaţi.41 De exemplu, diferenţa dintre sexe în comiterea crimelor o vom explica, în mare
parte, pe baza diferenţei dintre metodele de socializare folosite de părinţi cu băieţii şi fetele, sau
de oportunităţi diferite care apar între bărbaţi şi femei, în comiterea de crime.
Detenninantele criminalităţii minorilor sînt identice cu acele ale criminalităţii adulţilor. E
vorba de aceleaşi fenomene şi procese de criză care există în societatea noastră la macro şi
micronivele. Totodată sînt anumite particularităţi specifice legate de minoratul infractorilor.
Cauza acestui fapt este imaturitatea socială şi nedezvoltarea fiziologică a organismului, ce se
manifestă prin dorinţa de a cunoaşte senzaţii şi informaţii noi, prin incapacitatea de a prevedea
urmările acţiunilor sale etc. Totodată este important spre ce vor fi orientate dorinţele lor. E
nevoie de anumite abilităţi pentru a le orienta într-o direcţie pozitivă şi a le bloca pe cele cu
caracter negativ pronunţat.42

În ceea ce priveşte ponderea unui factor sau a altuia în determinarea comportamentului


deviant, încă mai există discuţii. Perspectiva cauzalităţii multiple reprezintă un punct de vedere
intermediar, de concepţie mai nouă, care concepe devianţa ca fiind produsul unui număr mare şi
variat de factori:

1 Influența negativă a familiei.

Familia reprezintă mediul primar de socializare a copilului cu impact puternic asupra

40
D.S. Luminosu, V. Popa, Criminologie, Editura Helicon, Timişoara, 1995, p. 26
41
P. Popescu-Neveanu, Psihologie (manual pentru clasa a X-a), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994, p. 110 - 112.
42
S. Rădulcscu, D. Banciu, Introducere în sociologia delincvenţei juvenile,
modelării compor tamentului şi formării orientărilor valorice. Dintre factorii care pot per turba
dezvoltarea armonioasă a adolescentului, familia este factorul cel mai influent. Procesul
socializării, al încorporării normelor şi valorilor sociale, transformării lor în modele de compor
tament începe odată cu apariţia copilului în familie.43

În cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct sau indirect, influenţe educaţional-
formative asupra propriilor copii. Deci, cuplul conjugal se constituie într-un model social, primul
dintr-un ansamblu întreg de modele sociale, care va influenţa hotărâtor evoluţia ulterioară a
copilului (concepţia despre viaţă, comportament, modul de relaţionare la norme şi valori
sociale).44

Cercetările au demonstrat că în majoritatea cazurilor aceasta a fost cauza principală a


comportamentului infracţional al minorului. De regulă, e vorba de o atitudine a părinţilor lipsită
de respect şi afecţiune faţă de copii, de un comportament crud şi indiferent, cu beţii frecvente.
Totodată, nefavorabilă poate fi atît o familie săracă, cît şi una asigurată din plin. Anual, în
republica noastră, două sute de copii sînt repartizaţi în case de copii, dintre care 90% au părinţi
vii. 40% din infractorii minori au trăit în familii incomplete, iar 5% nu au avut niciodată tată. De
asemenea, numărul familiilor divorţate creşte continuu, iar drept urmare creşte numărul copiilor
ce se simt inutili şi străini în familiile lor, încearcă să-şi stabilească relaţii în afara familiei, îşi
răsfrîng experienţa negativă căpătată şi răutatea asupra celor înconjurători.

Cele mai tipice erori în strategiile educaţionale, practicate în familie4 , sunt: – lipsa de
atenţie şi control asupra dezvoltării copilului;

– controlul abuziv, hipertutelarea, lipsirea copilului de iniţiativă şi libertate de luare a


deciziilor;

– promovarea unor acţiuni contradictorii, într-o formă mai manifestată

– opozante, de către părinţi; – exemplul negativ al părinţilor (alcoolismul unuia sau al


ambilor). 45

Cauzele acestor erori sunt: nivelul jos de pedagogizare a părinţilor, lipsa lor de experienţă,
criza socială care duce la dezechilibrul spiritual al familiei, anihilarea valorilor vechi şi

43
DOLEA Igor, ZAHARIA Victor, PRIȚCAN Valentina, BUCIUCEANU-VRABIE Mariana, Fenomenul delincvenţei juvenile
în Republica Moldova, Ed.Cartea juridică, pag.48
44
R. Răşcanu, op. cit., p. 20
45
Gh. Nistoreanu, C. PSiun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996
neacceptarea altor noi, relaţiile defavorabile dintre părinţi etc.46

Familii dezorganizate. Multă vreme s-a considerat că familiile dezorganizate constituie


surm de provenienţă a peste 80% din totalul devianţilor. Studii mai recente au arftlm că, în cazul
familiilor dezorganizate, nu structura familiei ca atare se face reponsabilă de apariţia devianţei
juvenile, ci marile cu care aceasta se confruntă (incapacitate psihologică, pedagogică şi morală).
Disocierea familiei prin boli cronice grave sau prin decesul unui părinte poate crea minorului o
frustrare emoţională, care poate induce o stare anxietate şi un sentiment de singurătate.47

Climatul familial conflictual. Există numeroase familii care, deşi organizate, traversează
accentuate şi îndelungate stări conflictuale, a căror intensitate variază de la forme reiat o uşoare,
respectiv ceartă, neînţelegeri, refuzul unor obligaţii conjugale, la fome mai complexe şi mai
grave: agresivitate fizică, alungarea de la domiciliu, existenţa unor relaţii adulterine etc. Atunci
când conţinutul, forma de manifetare şi frecvenţa acestor conflicte cresc substanţial, devin sursa
de dezorganizare a microgrupului familial.Relaţiile dificile cu mama, care nu poate satisface
nevoia de afecţiuni a copilului, îl vor situa permanent în cadrul unor carenţe afective şi de
securitate.

Deficienţele în atitudinea educativă a tatălui sau a mamei (agresivite, despotism,


pisălogeală) determină la copil atitudini de indisciplină, incapacitate de acomodare, iritabilitate48.

Climatul familial hiperautoritar. Acesta are la bază atitudinea hiperautoritară a unuia


dintre părinţi (cri mai adesea a tatălui) şi, uneori, a ambilor părinţi. Severitatea excesivă, cu
multe interdicţii, cu privaţiuni de tot felul şi cu ameninţări, îşi lasă puternic amprenta asupra
procesului de formare a personalităţii copilului. Aceşti părinţi impun un regim de muncă pentru
copiii lor, regim care depăşeşte limitele de toleranţă psihică şi psiho-iîziologică. Drept urmare,
discrepanţele între dorinţele părinţilor şi rezultatele copiilor nu întâzie să apară. Menţinerea
copilului într-un climat hiperautoritar determină, treptat, modificări serioase în componentele
personalităţii acestuia şi, în special, ulitudinal-relaţionale, cu modificări traduse în fenomene de
apatie, indiferenţă, atitudini de protest şi revoltă faţă de noile influenţe, faţă de relaţionare cu cei
din jur. Toate acestea apar în urma unui lung şir de frustrări şi tensiuni acumulate în timp,
tensiuni care se vor descărca brusc, prin manifestări de conduită agresivă şi explozivă împotriva
altora.49

46
Șubelic Ludmila, Factorii ce determină comportamentul delincvent al minorilor, Ştiinţe socioumane, ediţia a X-a, pag.226
47
Gh. Scripcaru, T. Pirozynski, op. cit., p 212.
48
Răşcanu R., Psihologia comportamentului devlanl, Editura Univers, Bucuroşi 1994, p. 18.
49
Iacobuță Ioana A., Criminologie, Ed. Junimea, Iași 2002, pag.268
Climatul familial hipeipermisiv. Acest climat este situat la extrema cealaltă şi creează, în
mod exagerat, condiţii de apărare şi protejare a copilului împotriva pericolelor şi prejudecăţilor
din afară, determinând atitudini de îngâmfare, de exacerbare a eului, de supraevaluare a
propriilor posibilităţi, cu tendinţa de a-şi impune, în mod dominator, punctul de vedere în faţa
celorlalţi, fără a avea dreptate. Din nefericire şi spre marea nedumerire a părinţilor respecti vi,
copiii astfel trataţi educaţional pot ajunge devianţi, fapt explicabil prin lipsa toleranţei la
frustrare.

Climatul familial violent (cu exces de alcool). Devianţa infantilo-juvenilă poate fi privită,
aşadar, şi ca o consecință a violenţei intrafamiliale, fiind generată de lipsa modelelor parentale
(carenţă afectivă, abuz de alcool) sau de existenţa modelelor patologice (violenţe etilice ce sau
sexopatice).50 Au fost expuşi predominant copii din familii viciate, din familii cu mobilitate mare
după divorţ, sau copii lăsaţi sub influenţa străzii. Alteori, devianţa infantilo-juvenilă a fost
consecinţa sancţiunilor abuzive sau a frustrărilor din cursul procesului de socializare a
comportamentului. De aceea, devianţa copilului s-a impus analizei ca un dezechilibru între
structura familiei şi climatul său afectiv, în care includem atât fenomene macrosociale (privaţiuni
materiale, inflaţie, urbanizare etc.), cât şi fenomene microsociale (dezorganizarea familiei,
grupul patogen sau influenţa străzii).

Frecvent, sistemele relaţionale intrafamiliale (copii- copii, copii-părinţi, adulţi-adulţi) sunt


marcate de existenţa unei stări de spirit specifice, cu sentimente de izolare, frustrare şi
insatisfacţie individuală. Neînţelegerile dintre membrii familiei biologice şi/sau ai familiei ex
tinse scot în evidenţă cele mai tipice erori în strategiile educaţionale practicate de către părinţii
copiilor cu compor tament deviant par ticipanţi în studiu: oferirea modelelor de compor tament
indezirabil, abuz, disciplinarea violentă prin bătaie, hipersolicitarea în realizarea unor sarcini,
lipsirea copilului de iniţiativă şi de liber tate în luarea deciziilor, minimalizarea şi/sau negarea
capacităţilor copilului.

În familiile dificile copiii îşi petrec, de regulă, răgazul, tot timpul liber în stradă, fără
supraveghere. în mediul străzii, inclusiv sub influenţa diverşilor factori psihologici nefavorabili
din familie, la aceşti adolescenţi apare dorinţa de a-şi exterioriza starea de stres. Astfel, ei
nimeresc deseori sub influenţa negativă a persoanelor mature, care îi folosesc în scopurile lor
antisociale.51

50
Scripcaru G., T. Pirozynski, în colaborare cu V. Vstărăstuae, C. Scripcaru Criminologie clinică şi relaţională, Editura
Sympozion, Iaşi, 1995, p. 89.
51
http://irp.md/news/517-rata-infracionalitii-juvenile-n-republica-moldova-i-unele-ri-ale-europei-dup-anii-90-i-pn-n-anul-
2010.html
Cercetări şi mai recente au evidenţiat că severitatea neadecvată a părinţilor sau o toleranţă
prea largă faţă de problemele minorilor poate să predispună copiii la a deveni violenţi şi la
comiterea repetată de infracţiuni în jurul vârstei de 32 de ani Studii de specialitate prezintă că
între protecţia părintească, disciplină, atitudine şi delincvenţă există o strânsă legătură. Astfel,
într-o cercetare făcută la West Midlands, Harriet Wilson a urmărit 120 de băieţi şi familiile lor,
constatând că cea mai importantă corelaţie cu condamnările pe care aceştia le aveau era lipsa
supravegherii părinteşti la vârsta de 10 ani.52 Aproape similar, într-o cercetare de Home Olfice
asupra minorilor de 14-15 ani şi a mamelor lor, David Riley şi Margaret Shaw au descoperit că o
supraveghere redusă a părinţilor a fost principala cauză a delictelor comise de tinerele fete, iar
pentru băieţi ea a fost a doua cauză. În Nottingham, efectuarea unui studiu pe 700 de copii de
către John şi Elizabeth Nemson a evidenţiat că atunci când părinţii au aplicat pedepse fizice
copiilor cu vârste între 7 şi 11 ani, acestea nu au dus la scăderea ratei delictelor ci, mai degrabă,
la creşterea lor . Recăsătoria (care se întâmplă mai adesea după divorţ, decât după moarte) a fost,
de asemenea, asociată cu un risc crescut de delincvenţă, fapt care ne-ar putea sugera un posibil
efect negativ al părintelui vitreg, într-o analiză mai amplă, cuprinzând 50 de cercetări ale
profesorilor Edward Wells şi Joseph Rankin, s-a subliniat că familiile monoparen- tale sunt mai
puternic expuse la delincvenţă atunci când au drept cauze separarea sau divorţul părinţilor, nu
moartea. Cu certitudine, subliniază Marry Morash şi Lila Rucker într-o cercetare comună,
mamele adolescente care rămân singure şi trăiesc în sărăcie sunt primele expuse să aibă copii
delincvenţi53

2. Eșecul școlarizării

Atunci când conflictele intrafamiliale sunt permanenl., cu caracter cronic şi se consumă în


prezenţa copiilor, când implică violență (între parteneri, ele constituie miezul cel mai acut şi mai
activ din care se /ă misleşte personalitatea dizarmonică a multor minori şi tineri infractori. Aceste
grave circumstanţe intrafamiliale conduc la apariţia unor sentimente de singu rătate, de izolare,
de slăbire a capacităţii minorilor şi tinerilor de rezistenţă In frustraţie, la predispoziţie spre
vagabondaj şi spre agresivitate, care au şanse de a se coagula în multiple alte situaţii şi
circumstanţe sociale şi individul. În procesul generării delincvenţei juvenile, între altele, cu
disfimeţiile activilfl ţii educative ale unor verigi ale procesului educativ din unele instituţii d.
învăţământ, dar, desigur, şi cu multe alte situaţii sociale interindividuale, care vin din amonte şi
din aval de şcoală.Este o cauză a delincvenţei juvenile, care, în prezenţa altor factori, face
posibilă apariţia fenomenului de delincvenţă, dar este şi un efect al disfuncţiilor psiho-sociale ale
familiilor din care provin copiii. Intrarea în mediul şcolar, trecerea de la afectivitatea manifestată
52
. P. Popescu-Neveanu, Psihologie (manual pentru clasa a X-a), Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994
53
http://irp.md/library/publications/1082-programul-de-prevenire-a-delicvenei-juvenile.html
în familie la rigorile şcolii, are adesea pentru copil semnificaţia şi proporţiile unei adevărate
crize. Felul în care copilul depăşeşte această criză depinde de familie şi de cadrele didactice. 54
Totodată, eşecul şcolar este cauzat şi de faptul că unele cadre didactice nu găsesc întotdeauna
metodele cele mai bune pentru educarea elevului. Depinde de familie şi de cadrele didactice ca
copilul să depăşească această criză. Insuficienta şcolarizare a minorilor este o altă cauză a
inadaptibilităţii minorului. Aceasta are ca premisă fie atitudinea indiferentă faţă de şcoală, fie
situaţia materială dificilă, opoziţia părinţilor, atragerea copilului în grupuri de prieteni cu
preocupări negative. Totodată, necunoaşterea de către cadrele didactice a situaţiei familiale a
elevilor slabi, indiferenţa faţă da aceştia, comiterea unor greşeli grave în aprecierea activităţii lor
favorizează eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară. Lipsa socializării primare, a disciplinei şi a
educaţiei completează formele comportamentului deviant la care poate recurge copilul, şi anume:
la minciună, la şiretenie, la ură, la fur t, la agresiune etc. În zona de risc se plasează şi copiii
neşcolarizaţi. Datele cercetării demonstrează că reuşita şcolară este autoapreciată ca fiind bună şi
foar te bună de către 5,2% şi, respectiv, 28,9% din subiecţi; aproape fiecare al doilea îşi
apreciază reuşita ca fiind „satisfăcătoare” (53,6 %), iar 12,4% – „nesatisfăcătoare” 55
În condiţiile crizei social- economice profunde şcolile de cultură generală şi cele de profil nu
corespund nici pe departe cerinţelor cărora trebuie să le facă faţă. O parte din profesori au un
nivel scăzut de cultură generală şi pregătire profesională, fiind lipsiţi de autoritate în faţa
elevilor. Profesorii mai buni trec în licee, gimnazii etc. Lipseşte o concepţie nouă despre
instruirea şi educarea elevilor. Toate acestea îi îndepărtează pe copii de şcoală şi le distruge
interesul pentru studii. Drept ideal în mediul adolescenţilor este omul de afaceri de succes,
îmbogăţit peste noapte sau foarte rapid şi cu orice preţ.56 Şcoala pune foarte curând stăpânire pe
copil şi căminul părintesc îşi pierde posibilităţile de control asupra vieţii morale a acestuia. Pe de
altă parte, în familiile de la ţară, folosirea la muncă a copilului la vârste mici şi distanţa mare faţă
de şcoală determină scăderea influenţei acesteia asupra educaţiei copilului. Frecventarea şcolii
apare, deseori, drept un concurent al muncii sau identităţii familiale şi este, în consecinţă, evitată.
Prelungirea şcolarizării obligatorii reprezintă pentru copiii cu intelect redus o sursă de inadaptare
şi de eşec, care îi antrenează pe calea devianţei. Intrarea în mediul şcolar, trecerea de la
comunitatea afectivă a familiei la comunitatea de disciplinare a şcolii, are adesea pentru copil
semnificaţia şi proporţiile unei adevărate crize. Depinde de familie şi de cadrele didactice de
felul în care copilul depăşeşte această criză. Insuficienta şcolarizare a minorilor este o altă cauză
a inadaptibilităţii minorului. Aceasta se datorează fie atitudinii indiferente faţă de şcoală, fie
situaţiei materiale grele, opoziţiei părinţilor, atragerii lor în grupuri de prieteni cu preocupări

54
Gh. Nistoreanu, C. PSiun, Criminologie, Editura Europa Nova, Bucureşti, 1996
55
Pitulescu I. Delincvenţa juvenilă, Bucureşti. 2002.
56
Stănoiu Rodica Mihaela, Criminologie, voi. 1, Editura „Oscar Prinţ“, Bucureşti
negative.Totodată, necunoaşterea de către cadrele didactice a situaţiei familiale ale elevilor slabi,
indiferenţa faţă da aceştia, săvârşirea unor greşeli grave în aprecierea activităţii lor, favorizează
eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară.57

Într-o situaţie dificilă este sistemul instruirii profesional-tehnice. Un număr considerabil de


instituţii de instruire profesional-tehnică specială sînt lichidate sau unite cu altele, nu sînt
asigurate financiar. Totodată, anume aici se află zeci de mii de copii din familii nefavorabile,
care necesită o atenţie sporită. Timpul liber şi sportul nu mai are nici o valoare educativă pentru
ei, deoarece este comercializat. Anual, majoritatea absolvenţilor şcolilor medii şi de specialitate
nu reuşesc să se angajeze. Drept consecinţă, aproape jumătate din infractorii minori nu au nici
studii, nici un loc de muncă. Totuşi, chiar şi în cazul angajării în cîmpul muncii, azi nu poate fi
vorba de vreo influenţă educativă din partea colectivului de muncă.58

Este un fapt cunoscut de acum că delictele tind să fie comise în grupuri mici, de obicei 2-3
băieţi şi mai puţin, de unii singuri. Desigur, această tendinţă a lor de a comite delicte în grup şi
nu în timp ce sunt singuri, constituie o problemă majoră, căreia îi trebuie descifrate posi¬bilele
explicaţii. Aşa de exemplu, una dintre explicaţii ar putea fi aceea potrivit căreia delincvenţii tind
să se asocieze cu alţi delincvenţi, datorită efectelor stigmatizante pe care le-ar putea avea atunci
când vor fi prinşi şi duşi în faţa instanţei să răspundă conform legii . „Studiul Cambridge“ a
investigat pe copiii care intrau în şcolile primare şi urmau cursurile până ajungeau la şcolile
secundare, efectele şcolii asupra comiterii de delicte59. Astfel, la copii de 8-10 ani profesorii au
constatat o înclinaţie a acestora de a continua comportamentul antisocial pe care l-au avut până la
urmarea cursurilor şcolare, în mediul familial sau într-un alt mediu în care a fost crescut copilul
până la vârsta de 8 ani. La şcolile secundare, când copiii s-au mai mărit, apare o diferenţă
aproape dramatică în ratele de comitere a delictelor, astfel că, dacă într-o şcoală au fost
identificate 21 de apariţii în faţa instanţei (la 100 de copii) pe an, la alta, la acelaşi număr de
copii, aceste înfăţişări au lipsit cu desăvârşire. Rata crescută a delincvenţei cu care copiii vin la
şcoli şi menţinerea sau deprecierea ei pe parcursul şcolarizării, constituie cu certitudine un factor
de predicţie al condamnărilor de mai târziu.
Este de notorietate, faptul că cei mai mulţi băieţi cu probleme comportamentale preferă să
meargă în şcoli unde rata delincvenţei este mai ridicată, în timp ce băieţii fără asemenea
comportamente sau cu probleme minore, preferă şcolile secundare unde rata delincvenţei este
mult mai scăzută. Studiul cel mai cunoscut care a fost făcut asupra efectelor şcolilor în

57
Banciu Dan, Rădulescu Sorin M., Teodorescu Vasile, Tendințe actuale ale crimei și criminalității în România, Lumina Lex,
București 2002,
58
Montanu M. R. Delicvenţa juvenilă: aspecte teoretice şi practice. Iaşi: Editura Polipress. 2003
59
Pitulescu I. Delincvenţa juvenilă, Bucureşti. 2002.
comiterea de delicte a fost realizat la Londra, de către profesorul Michael Rutter şi colaboratorii
săi. Aceştia au studiat 12 mari şi cunoscute şcoli londoneze, găsind mari diferenţe între ele în
ceea ce priveşte comiterea delictelor. Astfel, s-a stabilit că şcolile care prezentau o înaltă rată a
delincvenţei, aveau în acelaşi timp şi un procent ridicat de chiul, iar copiii prezentau abilităţi
scăzute şi cu majoritatea părinţilor provenind din clase sociale sărace (joase).60

3. Influența negativă a grupurilor de prieteni

O componentă socială de o statornică frecvenţă în structura proprie determinismului


complex al delincvenţei juvenile o reprezintă disfuncţiilc unor procese din cadrul unor
micromedii sociale subculturale ocazional. (anturaje de prieteni, grupuri stradale predelincvente
etc.). Astfel de micromedii sociale subculturale se compun, de regulă, întâmplător, dintr-un
număr diferenţiat de indivizi şi, de cele mai multe ori, din elevi care au abandonat şcoala, din
tineri care au terminat şcoala ori din elemente vicioase şi parazitare, unele chiar cu antecedente
penale, în rândul cărora se proliferează şi se practică concepţii şi deprinderi subculturale.
Grupurile subculturale sunt nu numai acelea care modelează negativ personalitatea debusolată a
unor minori şi tineri, ci şi acelea care inspiră, prepară şi execută, adesea, fapte antisociale.
Prietenii, ca şi grupurile stradale, au reprezentat, în multe cazuri, grupuri de socializare
,,negativă”, chiar de delincvenţă, pentru unii copii şi tineri. Asemenea grupuri se pot orienta spre
comiterea unor activităţi aflate la marginea comportamentelor dezirabile social, ajungând la a
comite infracţiuni. Şcoala are un rol foarte important în modul de petrecere a timpului liber, prin
acţiunile pe care le organizează, pe care le propune elevilor. De asemenea, s-a constatat că există
o legătură între nivelul de instruire şi educaţie al elevilor şi modul de petrecere a timpului liber 61.
Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din tineri proveniţi din familii cu disfuncţii,
tineri ce prezintă deficit de şcolarizare, eşec şcolar, neînţelegere profesională, parazitism. Grupul
de prieteni în care este integrat minorul delincvent este constituit, de obicei, din indivizi de
aceeaşi vârstă şi sex cu al minorului cercetat. 62De cele mai multe ori în grupul de prieteni apar
infractori minori sau majori, care sunt liderii grupului. Referindu-se la grupul de prieteni şi la
modul în care acesta influenţează negativ comportamentul minorului, unii autori consideră că
aceste grupuri acţionează în virtutea unor mecanisme de apărare, precum: „imunizarea” treptată
şi progresivă împotriva tuturor sentimentelor tipic umane, consolidarea imaginii negative pe care
delincvenţii şi-au făcut-o despre ei înşişi etc. Minorul trebuie îndrumat în modul de petrecere a
timpului liber. Părinţii trebuie să-l orienteze nu doar spre activităţi sportive şi distractive, ci şi
spre lectura unor cărţi bune şi instructive, spectacole, expoziţii etc. Este bine ca minorului să i se

60
D.S. Luminosu, V. Popa, Criminologie, Editura Helicon, Timişoara, 1995
61
Bîrgău Mihail, Criminologie (Volumul II), Chișinău 2005
62
D.S. Luminosu, V. Popa, Criminologie, Editura Helicon, Timişoara, 1995
impună o oră de întoarcere acasă seara, pentru a nu-i da posibilitatea de a folosi în detrimentul
său timpul de odihnă.63

Timpul liber este folosit pentru socializarea în grupuri de minori cu uceeaşi vârstă. Se
observă o slabă rezistenţă la tentaţii a acestor copii. Teoria grupurilor de la marginea străzii
elaborată de W.E. Whythe arată că perioadelor copilăriei şi ale adolescenţei le sunt caracteristice,
printre altele, stabilirea şi fundamentarea unor relaţii de prieten-ie, de sociabilitate între tineri,
care se adună, discută şi stabilesc planuri de petrecere a timpului liber.Vârsta are un efect
pronunţat asupra comportamentului deviant. Asocierea cu devianţii de aceeaşi vârstă atinge un
punct maxim la mijlocul adole.s cenţei şi scade, precipitat, după aceea.
Adolescenţii, de regulă, au un grad mai înalt de sociabilitate şi o necesitate mai mare de
comunicare, ceea ce facilitează socializarea lor. Găsind un grup de referinţă pentru ei,
adolescenţii ţin mult la poziţia lor în cadrul acestuia. Frecvent însă ei nu pot aprecia critic situaţia
şi consideră drept normă de comportament şi etalon, cinismul, aroganţa şi bătaia de joc cu care
sînt trataţi. De regulă, la această etapă se observă o influenţă din partea persoanelor mature în
vederea practicării unei activităţi infracţionale. Fostele grupuri de adolescenţi cu semnele lor
distinctive, cum ar fi craniile, cătărămile de metal etc. şi-au pierdut sensul. Azi se creează
„brigăzi” mobile a cîte 10-20 de persoane care activează sub conducerea unor persoane mature,
deşi în multe cazuri dau dovadă de iniţiativă proprie. Activitatea lor include paza „autorităţilor”,
impunerea „impozitelor”, distrugerea la comandă a centrelor comerciale, narcobusinessul etc. O
parte a grupurilor au caracter migrator (furtul automobilelor, furturile în localităţile rurale etc.). 64
Adolescenţii care se angajează intr-un comportament deviant cautn prieteni angajaţi intr-un
astfel de comportament şi aceasta duce, în final, la o mai mare implicare în devianţă. Această
spirală este dificil de rupt şi explic n de ce este atât de greu să se intervină eficient pentru a
întrerupe dezvoltare.) devianţei în timpul adolescenţei.65Explicarea rolului jucat de membrii
aceleiaşi grupe de vârstă în folosirea drogurilor şi în extinderea delincvenţei se poale încerca
folosind dovezi empirice: adolescenţii care se asociază cu alţi adolescenţi delincvenţi şi
consumatori de droguri se vor angaja, la rândul lor, în acli vităţi delincvente şi vor folosi droguri.
Influenţa celor de aceeaşi vârstă este legată de comportamentul dc viant. Această influenţă a
jucat un rol proeminent în teoriile de vianţei. Una din primele teorii care admite rolul influenţelor
celor de aceeaşi vârstă drept o cauză a devianţei este cea a lui Sutherland (1939) asupra aso
cierilor diferenţiate (comportamentul deviant este învăţat printr-un proces de asocieri cu
persoane delincvente de aceeaşi vârstă). Aprobarea şi modelele venite de la aceeaşi generaţie

63
. httpюs://cnpdc.gov.md/sites/default/files/document/attachments/1433748307_dejudiciarizarea-2015.pdf
64
Andronache Anatolie, Manual de Curs Justiția Juvenilă, Chişinău, 2013
65
R. Răşcanu, op. cit., p. 20
aparţin sistemu lui environamental şi, fiind proxime comportamentului deviant, au un impact
puternic asupra consumului de droguri şi a altor comportamente problemă.66

66
Bîrgău Mihail, Criminologie (Volumul II), Chișinău 2005
2.4 Consumul de alcool și droguri
Beţia şi narcomania, prin aceste noţiuni se presupune folosirea alcoolului şi
stupefiantelor atît în cazuri aparte, cît şi sistematic, fapt ce cauzează starea de ebrietate vizibilă.
Practica confirmă destul de convingător faptul că excesul de băuturi spirtoase şi de droguri
constituie un rău social, ce venerează consecinţe grave atît pentru consumator, cît şi pentru
întreaga societate. Complexitatea şi pericolul acestor consecinţe sînt condiţionate de faptul că
narcotizarea provoacă criminalitatea, traumatismul, destrămarea familiilor, pierderea capacităţii
de muncă, mortalitatea prematură, precum şi cheltuieli pentru tratament.67 Analizînd problema
alcoolismului şi narcomaniei sub aspect criminologie este important să menţionăm, în primul
rînd, că acest rău duce inevitabil la deformarea personalităţii. Prin această noţiune se subînţeleg
schimbări negative considerabile de statut, social-culturale, juridico-morale, intelectuale, volitiv-
emotive ale personalităţii, fiind cauzate de folosirea excesivă şi îndelungată a băuturilor spirtoase
şi a stupefiantelor. Deformarea alcoolică, fireşte, poate fi caracterizată printr-un grad mai mic
sau mai mare al criminalităţii, însă în ultima analiză se află la un nivel sau altul în dependenţă
directă de gradul şi caracteml consumării alcoolului şi stupefiantelor. De aceea, în literatura
criminologică e convenit să se considere drept premisă iniţială faptul că „persoanele aflate la
diferite stadii de abuz de alcool (adică persoanele la un nivel divers de ebrietate şi alcoolism
evident) sînt la un divers grad criminogen”.Suprasolicitarea simţurilor prin alcool, laxitatea
sexuală, idealizarea consumului, anonimatul, care aduce pierderea unor puncte de reper şi
identificare, indiferenţa şi societatea permisivă, intoleranţa la inegalitate şi factorii facilitează
trecerea la act, segregă social, fac relaţiile interumane impersonale fragmentare, superficiale şi
tranzitorii, aducând un mare deserviciu minori şi tinerilor.68 Alcoolul constituie un factor
criminogen, influenţând sau chiar determinând actul infracţional. Intoxicatul cu alcool este un
individ superficial cu raţionament absurd, lipsit de voinţă şi de simţ moral. Legătura dintre alcool
şi actele de violenţă este binecunoscută. O persoană consumatoare de alcool devine, de multe ori,
agresivă, manifestând acte de violenţă în familie sau în afara ei. Unele persoane consumă în mod
intenţionat alcool pentru a avea curajul să săvârşească acte delincvenţionale. Acest fapt
constituie o circumstanţă agravantă. Persoanele dependente de alcool ar face orice pentru
procurarea acestuia sau pentru a dobândi bani pe care să-l cumpere, putând ajunge la furturi sau
tâlhării. Alte infracţiuni frecvent corelate cu consumul de alcool sunt: cerşetoria, vagabondajul,
tulburarea liniştii publice sau omorul. Practic, o persoană intoxicată poate săvârşi orice
infracţiune. Dintre toate drogurile, alcoolul este cel care are cea mai puternică legătură cu actul

67
R. Răşcanu, op. cit., p. 20
68
Rubinstein S.L., Existenţă şi conştiinţă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,.
infracţional.69
Investigaţia concret-sociologică efectuată de noi confirmă că, printre cauzele şi condiţiile
antrenării minorilor în activităţi delictuale şi antisociale, narcotismul ocupă o situaţie dominantă.
De altfel, este caracteristică răspîndirea narcotismului nu numai printre persoanele ce antrenează
minorii în activităţi delictuoase şi antisociale, ci chiar şi printre minorii antrenaţi în activităţi
infracţionale. Ultima împrejurare, la rîndul ei, contribuie la săvîrşirea crimelor preconcepute.
Cauzele care determină consumul de droguri sunt multiple. Unele persoane trăiesc un
sentiment de plictiseală, de singurătate, sunt deprimate, suferă de anumite probleme de
comportament, nu pot face faţă problemelor din familie, şcoală. În multe situaţii drogul apare ca
o soluţie salvatoare care le rezolvă toate greutăţile, până în ziua în care realizează că problemele
lor s-au agravat, conştientizând că au fost prinşi într-o capcană. Totodată, însă e important şi alt
moment. Studierea practicii judiciare constată că cei care antrenează la nivelul pregătirii pentru
comiterea crimei, intenţionat creează condiţii pentru „contacte de ebrietate” cu adolescenţii, cu
alte cuvinte, de la acestea începe realizarea directă a intenţiei delictuoase70. Astfel, în baza
datelor investigaţiei noastre, 44% din minori sînt antrenaţi în activităţi criminale şi antisociale
după consumarea băuturilor spirtoase cu cei care-i antrenează.După cum se ştie, teoreticienii
determină în mod diferit rolul beţiei în geneza cauzelor infracţiunilor. Unii autori afirmă că beţia
şi alcoolismul nu constituie un motiv al criminalităţii, ci prezintă doar condiţii favorabile ce
contribuie la menţinerea şi manifestarea acesteia. Alţii împart crimele săvîrşite în baza
alcoolismului în două grupe:
1) infracţiuni ce au fost săvîrşite sub influenţa consumului de băuturi spirtoase sau a
substanţelor narcotice (huliganism, violuri, leziuni corporale comise în stare de ebrietate
alcoolică sau narcotică etc.);
2) infracţiuni, comiterea cărora e posibilă în legătură cu existenţa alcoolismului şi
narcomaniei (delicte cointeresate, săvîrşite în scopul obţinerii mijloacelor pentru folosirea lor la
procurarea băuturilor spirtoase şi a stupefiantelor, precum şi antrenarea minorilor în beţii,
consum de narcotice, instigarea lor la evadări din preventoriile de tratament ş.a.).71

Bibliografie:
69
http://www.justice.gov.md/public/files/file/Justitia%20pentru%20minori/Manual_de_curs_justitia_juvenila_-
_Academia_de_Politie_-_2013.pdf
70
Cuzneţov Larisa. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. Chişinău: Editura Centrul Editorial-poligrafic al USM.
2008.
71
Albu, E. Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi. Prevenire şi terapie. Bucureşti: Aramis,
2002
1. Albu, E. Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenţi. Prevenire
şi terapie. Bucureşti: Aramis, 2002.
2. Buzducea, D. Aspecte contemporane în asistenţa contemporană. Iaşi: Polirom. 2005.
3. Cuzneţov Larisa. Tratat de educaţie pentru familie. Pedagogia familiei. Chişinău: Editura
Centrul Editorial-poligrafic al USM. 2008.
4. Malcoci L. Servicii sociale comunitare destinate copiilor în situaţii de risc//Parteneriate în
dezvoltarea serviciilor de alternativă pentru copii şi familii în situaţie de risc. Chişinău: DFID.
2003.
5. Montanu M. R. Delicvenţa juvenilă: aspecte teoretice şi practice. Iaşi: Editura Polipress. 2003.
6. Neculau A. Psihologia socială. Aspecte contemporane. Iaşi: Editura Polirom. 1998.
7. Pitulescu I. Delincvenţa juvenilă, Bucureşti. 2002.
8.Tănăsescu Iancu, Tănpsescu Gabriel,Tănăsescu Camil, Criminologia, Ed. All Beck, 2003,
pag.11
9.Oancea I., Probleme de criminologie, Editura AII, Bucureşti, 1994,
10.Stănoiu Rodica Mihaela, Criminologie, voi. 1, Editura „Oscar Prinţ“, Bucureşti,.
11.Rubinstein S.L., Existenţă şi conştiinţă, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,.
12.Banciu Dan, Rădulescu Sorin M., Teodorescu Vasile, Tendințe actuale ale crimei și
criminalității în România, Lumina Lex, București 2002,
13.Bîrgău Mihail, Criminologie (Volumul II), Chișinău 2005
14. Andronache Anatolie, Manual de Curs Justiția Juvenilă, Chişinău, 2013,
15 R. Răşcanu, op. cit., p. 20
16.Gîdei Silvia, Complexitatea factorilor care determină dezvoltarea comportamentului
delincvent al minoril1or, Studia Universitatis Moldaviae, 2014, nr.3(73),
17. Igor DOLEA Victor ZAHARIA- FENOMENUL DELINCVENŢEI JUVENILE ÎN
REPUBLICA MOLDOVA
18.http://www.justice.gov.md/public/files/file/Justitia%20pentru
%20minori/Manual_de_curs_justitia_juvenila_-_Academia_de_Politie_-_2013.pdf
19. http://irp.md/library/publications/1082-programul-de-prevenire-a-delicvenei-juvenile.html
20.httpюs://cnpdc.gov.md/sites/default/files/document/attachments/1433748307_dejudiciarizare
a-2015.pdf
21.www. Ibidem.ro.
22. http://irp.md/news/519-ce-este-delicvena-juvenil-i-care-sunt-motivele-apariiei-ei.html
23. http://irp.md/uploads/files/2014-03/1394401249_cercetarea-fenomenul-delincventei-
juvenile-final_2012.pdf
24. http://irp.md/news/517-rata-infracionalitii-juvenile-n-republica-moldova-i-unele-ri-ale-
europei-dup-anii-90-i-pn-n-anul-2010.html
25. D.S. Luminosu, V. Popa, Criminologie, Editura Helicon, Timişoara, 1995,
26. P. Popescu-Neveanu, Psihologie (manual pentru clasa a X-a), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1994,