Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA BUCURESTI

Stiinte Politice
SPR 1

“Salus populi suprema lex esto”


Marcus Tullius Cicero

CHIOVEANU MONICA STEFANIA


UNIVERSITATEA BUCURESTI
Stiinte Politice
SPR 1

În epoca romană, Marcus Tullius Cicero (106- 43 î. H.) a avut o concepţie bazată pe
existenţa dreptului natural. Dreptul, în concepția sa, se bazează pe liantul dintre bine și egalitate,
împărțindu-se în drept natural și drept pozitiv după Cicero. Acesta consideră dreptul că fiind un
dar de la natură, nu un beneficiu al deciziei
Opţiunile ilustrului orator cu referire la drept au fost influenţate de multe şcoli. El a jucat
un rol important în perioada de sfârșit a Republicii romane. Activitatea sa literară și politico-
socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om
universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influență
asupra literaturii latine și s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar
decât Seneca și Augustin. Operele sale ‘’De republica’’ şi ‘’De legibus’’ se apropie de tematica
platoniană, dar sunt aristotelice şi stoice după conţinut.
“Salus populi suprema lex esto” se regăsește în lucrarea “De legibus” al lui Cicero (cartea a
III-a, partea a III-a). Această frază se bazează pe acordul implicit al fiecărui membru al societății
cu bunăstarea comunității.
Binele poporului se referă la ceea ce este comun și benefic pentru toți sau majoritatea
membrilor unei anumite comunități sau, în mod alternativ, la ceea ce se realizează prin cetățenie,
acțiune colectivă și participare activă în domeniul politicii și serviciului public. Pentru ca
poporul sa rămână în armonie, fara divergențe, certuri, revolte și alte situații neplăcute, trebuie
ca relațiile dintre cetățeni sa fie unele de onestitate, acceptare și liniște.
Primele concepții referitoare la binele comun au fost stabilite de filosofii greci antici,
inclusiv Aristotel și Platon. Unul dintre sensurile binelui comun desprins din filosofia lui
Aristotel este valabil și în zilele noastre și se referă la ceea ce un savant contemporan numește
„binele realizabil și propriu al unei comunități, trebuie împărtășit în mod individual de către
membrii acesteia”.
Virtutea, spune Cicero, constă, integral, în fapte. Ori, cea mai înaltă faptă este guvernarea
cetății. A conduce treburile publice înseamnă cea mai frumoasă funcțiune a înțelepciunii, a
experienței și a virtuții. Politica este opera omului de bine. A juca un rol în viața publică este, în
gândirea ciceroniană, o datorie morală, cu toate incoveniențele si pericolele care pândesc pe cei
care au asemenea înaltă îndeletnicire. Patria revendică în serviciul sau cea mai mare parte si cea
mai înaltă din forțele sale, “adică tot ce are mai bun sufletul nostru, spiritul nostru, inteligența
noastră”. Căci numai așa, Statul o dată servit sub diversele forme ale acțiunii civice, restul
cetățenilor poate să se consacre vietii private. Pentru omul de bine cea mai funestă dintre
dizgrații este aceea să se supună unui om rău. Ori răutatea va triumfa cu necesitate dacă oamenii
de bine se abțin, și Republica “se va sfărâma în bucăți”.
Dacă faptul guvernării cere de la oameni asa mari calități, autoritatea nu este prin ea însăși
un fapt al omului. Autoritatea este elementul poporului, “res publica”. Cicero insisă astfel asupra
noțiunii de popor căreia îi dă o definiție de multe ori reluată și discutată. Sub acest termen el
UNIVERSITATEA BUCURESTI
Stiinte Politice
SPR 1
înțelege nu o așa-zisă adunătură de oameni, o mulțime, o turmă, o hoardă. Ci “un grup numeros
de oameni asociați unii cu alții prin aderarea lor la o aceeași lege si printr-o anumiă comunitate
de interese”. Cauza acestei asocieri de oameni nu este slăbiciunea lor, teama lor față de semeni
sau de animale, ci propria lor natură. La Cicero, precum la Aristotel, reuniunea oamenilor este un
fenomen natural, în sânul căreia se dezvoltă esența ființei umane.
Una dintre marile sale opere este “De re publica” (publicată în anul 51 Î.Hr.), unde Cicero
încearcă să argumenteze faptul că o simbioză între cele trei forme de guvernare ar reprezenta
soluţia ideala: un dictator ( însă nu în sensul de tiran), o adunare a “optimaţilor” (reprezentată de
către Senat) şi o adunare a poporului. În “De re publica” Cicero a explicat poate cel mai bine
care este cauza pentru care de cele mai multe ori guvernarea eşuează în forme de tiranie,
oligarhie sau anarhie.
În “De re publica” Cicero spune: “La noi Statul se constituie nu prin geniul unuia singur, ci
printr-un fel de geniu comun a numeroși cetățeni…nu în cursul unei vieți de om, ci pe parcursul
urmat de generații în timpul a multe secole”. Puterea statului depășește cu mult individul, oricât
de genial ar fi acesta. Este nevoie de efortul unui popor, timp de generații, pentru a duce puterea
politică la gradul de perfecțiune.
O transpunere a ideilor filosofilor greci în cadrul unui sistem normativ mult mai dezvoltat
este realizată de către Cicero, ce integrează dreptul natural în ierarhia normelor juridice ale
dreptului roman. Pentru filosoful roman, supremația dreptului natural este justificată de
preexistența acestuia în raport cu orice normă umană, dreptul natural fiind "o lege supremă, cu
origini mult anterioare existenței oricărei legi scrise ori nașterii oricărui stat"1.Cicero consideră
dreptul pozitiv ca fiind un "drept politic", rezultat al exercitării puterii politice de constrângere.
Drept urmare, dreptul pozitiv este aplicabil doar în comunitățile cu organe politice capabile de
activitate normativă. În schimb, dreptul natural este independent de puterea politică și aplicabil
oricărei persoane: "nu putem fi eliberați de obligațiile sale de către Senat sau de către popor,
fiind suficient doar să ne uităm în interiorul nostru pentru o interpretare a acestuia" 2.În
consecință, încălcarea oricărei norme a dreptului natural constituie un act contra propriei naturi
umane, căreia îi corespunde un singur set de norme, respectiv dreptul natural. Superioritatea
drept ului natural rezultă din caracterul său universal și etern: "nu există legi diferite la Roma ori
la Atena și nu există legi diferite acum și în viitor, ci o singură lege eternă și imuabilă, valabilă
pentru orice stat și pentru orice timp".
Statul este un bun al poporului datorită intereselor comune, fiind înființat în urma
necesității oamenilor de a trăi în comun. Statul are nevoie să fie condus de justițiile înalte, fiind
un pericol primordial pentru acesta. Când conducătorul devine nedrept, organizarea Statului se
ruinează, conducătorul devenind tiran. De asemenea, Aristotel clasifică Statul și regimurile în
funcție de modul de exercitare a autorității, tirania fiind definită ca o conducere pentu un bun
privat. Este contrar naturii ca omul să vătămeze și să facă rau.

1
M.T. Cicero, De Legibus, I, 6,19.
2
M.T. Cicero, De Re Publica, III, 22, 33.
UNIVERSITATEA BUCURESTI
Stiinte Politice
SPR 1

BIBLIOGRAFIE:
1. https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ultimul-republican-marcus-tullius-cicero
2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Marcus_Tullius_Cicero
3. https://ro.scribd.com/document/244836147/Ciceros-De-Legibus-pdf
4. https://lege5.ro/Gratuit/gmzdonbqge3a/suprematia-constitutiei-evolutia-si-limitele-unui-
principiu-fundamental-al-dreptului-modern-i#N3