Studii de Securitate Publică, Vol. 3, Nr.

2(10), Aprilie – Iunie 2014

Public Security Studies, Vol. 3, No. 2(10), April – June 2014

CONDUITELE DEVIANTE - FACTORI DE RISC LA

ADRESA SECURITĂȚII PUBLICE

DEVIANT BEHAVIOR - RISK FACTORS FOR PUBLIC

SECURITY

Ștefan FRUNZEANU

Abstract
The individual attitude towards the social plan is different. If the pe-
ople`s needs and aspirations are satisfied, the society is ”accepted” as it is
and between individual and society an equilibrium is establishing. There are,
however, situations in which individual choices act against the society, ussu-
aly taking the form of aggresions or antisocial violence. In this case there is
a serious conflict between the individual and the society, represented by the
deviance and sociopaths. Certain measures must be taken against such risk
factors and certain measures have to be taken to ensure the integrity of the
social system.

Keywords: deviance, sociopath, social equilibrium, public security.

1. Definiție

Devianța reprezintă ceea ce, într-o societate, se opune conformismului. Devi-

anța este legată de tot ceea ce este restrictiv necesar în acțiunile individuale și de care
acesta este răspunzător1. În această categorie sunt incluși indivizii imorali, corupți,
criminali, huligani, toxicomani, prostituate, sinucigași, fanatici etc.2
Majoritatea specialiștilor sunt de acord cu faptul că devianța reprezintă o formă
de comportament anormal, care vine în contradicție cu normele admise de societate,
având caracter de violență, care produce dezaprobare, frică și indignare. Aspectul devi-
anței poate privi atât individul, cât și grupele de indivizi constituite în ,,bande de delic-
venți”, ambele situații având modele de comportament antisociale, care contravin
modelelor de toleranță instituționalizate în cadrul unei societăți.
Pentru E. Schur3, devianța implică un mod particular de ,,a fi” sau de ,,a face”
ale individului cu caracter deviant în raport cu normele impuse de societate, care apar
în cadrul comportamentului acestuia și care fac ca persoana respectivă să se descretize-
ze în raport cu normele morale, religioase și social-juridice ale grupului social căruia îi
aparține.

 Ștefan FRUNZEANU este comisar-șef de poliție, împuternicit adjunct Inspector Șef I.P.J. Ilfov; E-mail:
stefanfrunzeanu@yahoo.com.
1 Sagarin, E., Deviants and deviance, Praeger Publ, New York, 1975
2
Cohen, A. Delinquent boys. The culture of gang, Free Press, New York, 1955
3 Schur, E., Labeling deviant behavior. Its sociological implications, Harper and Row, New York, 1971

248
 Studii de Securitate Publică, Vol. 3, Nr. 2(10), Aprilie – Iunie 2014
Public Security Studies, Vol. 3, No. 2(10), April – June 2014

L.T. Wilkins1 face o sinteză a teoriilor referitoare la devianță, distingând în

sensul acesta următoarele:
a) Cauzalitatea multiplă, care consideră devianța ca fiind legată de numeroși
factori;
b) Asociația diferențială, care se mai numește și ,,principiul asociației diferen-
țiate” și constă în faptul că orice comportament deviant este un tip de ,,comportament
2

învățat” prin imitație și contactul cu altele similare;

c) Teoria anomistă leagă devianța de anomia socială;
d) Teoria întregirii se bazează pe conceptele sociologice și constă în asimilarea
unor atitudini de tip delictual.
R. A. Dentler și K. T. Erickson propun trei ipoteze în geneza comportamentu-
lui deviant:
a) Comportamentul deviant tinde să fie indus, permis și susținut de un anumit
tip de grup social favorizant;
b) Funcțiile comportamentului deviant ajută la menținerea stabilității grupului
respectiv;
c) Grupul poate rezista numai prin calitatea de a fi deviant a comportamentului
membrilor săi.
Se poate remarca din cele de mai sus o corelație dinamică între conduitele de
tip deviant antisociale și progresiunea societății în direcția ,,nonvalorilor” sau a
,,valorilor subculturale” în raport cu o stare de anomie socială, devalorizarea modelului
etic, socio-cultural, creșterea contradicțiilor, a tensiunii și a conflictelor sociale etc. Un
grup populațional, considerat normal în raport cu valorile modelului său socio-cultural,
începe să se conformeze la noile valori și experiențe oferite de un model social alie-
nant, situație care rupe echilibrul social între ,,funcțional” și ,,disfuncțional” în favoa-
rea proliferării devianței.
Datorită aspectelor sale complexe și polimorfe, nu se pot face afirmații absolu-
te și definitive și nici nu se pot da formule standard în privința devianței. Fiecare formă
de societate definește și configurează un model propriu de ,,individ”, membru al socie-
tății respective, căruia îi corespunde un anumit tip de comportament, ,,oferit” ca model
de societatea căreia acesta îi aparține. Diferitele societăți definesc în mod diferit tipul
de personalitate deviantă. Nu se poate face o demarcație netă între devianță și compor-
tamentul conform normelor sociale, aceasta fiind extrem de relativă.
Normal este considerat comportamentul psiho-social al majorității populației
unei colectivități umane, conform normelor social-juridice și valorilor modelului cultu-
ral. Tot ceea ce se situează în afara acestor limite-cadru sunt forme neobișnuite de
comportament. Unele dintre ele au caracter antisocial (devianța), altele nu. În înțelege-
rea sociopatiilor, un rol esențial îl are conceptul de ,,normă socială”. Normele sunt
reperele comportamentului uman manifestat în orice fel de situație sau acțiune. Com-
portamentele care sunt conforme cu normele se numesc ,,normative”, ceea ce însă nu
trebuie confundat cu ,,normalul”3. Mulți indivizi sunt angajați în acțiunea de creare a
normelor sociale, inovarea sau inventarea acestora și au, dimpotrivă, prin modul de

1 Wilkins, L. T., Social deviance. Social policy, action and research, Tavistock Publ., London, 1964
2
Sutherland, E. H., Principles of criminology, J. B. Lippincott, Philadelphia, 1966
3 Sagarin, E., Deviants and deviance, Praeger Publ, New York, 1975

249
 Studii de Securitate Publică, Vol. 3, Nr. 2(10), Aprilie – Iunie 2014
Public Security Studies, Vol. 3, No. 2(10), April – June 2014

viață, un comportament sau acțiuni prin care violează aceste norme. Această din urmă
categorie de devianți sunt sociopații.
Un alt tip de comportament, înrudit cu cel deviant, este cel marginal. Acesta,
deși este în afara limitelor modelului cultural, nu este condamnat de societate. Indivizii
care adoptă un asemenea comportament sunt niște ,,înstrăinați” de grupul social, se
autoizolează, devenind diferiți, bizari și nedoriți de ceilalți membri ai societății.
Se pune problema dacă trebuie să considerăm devianța ca anormalitate sau da-
că anormalitatea este o formă de devianță. Anormalitatea presupune o tulburare de
ordin structural sau funcțional a organismului, a corpului sau a psihicului, în timp de
devianța presupune o tulburare de funcționalitate a relațiilor sociale. Devianța este o
diminuare a competenței sociale, a capacității de adaptare socială a individului, pe când
anormalitatea este o diminuare a capacităților somatice și psihice ale individului. Fac-
torul de referință în aceste situații este reprezentat de sistemul de valori socio-culturale
și morale ale ale modelului social căruia îi aparține individul.
Problema devianței implică trei dimensiuni: dimensiunea socială, legată de
conformitatea adaptării individului la valorile normative ale modelului socio-cultural;
dimensiunea psihologică, legată de motivațiile și scopul comportamentului individual;
aspectele psihopatologice, legate de descărcarea pulsional-agresivă a tendințelor anti-
sociale ale individului. Din aceste considerente, problema devianței nu poate fi înțelea-
să decât prin tripla abordare a acesteia: din punct de vedere social, psihologic și psihia-
tric.
Prin urmare, putem defini devianța ca fiind anormalitatea comportamentului
produsă prin devieri sau abateri de la normele de conduită socială impuse de modelul
socio-cultural și moral, avînd ca urmare acte antisociale.
Sociopatia este o anormalitate a personalității socio-morale a individului, care
reprezintă condiția sau terenul favorabil apariției conduitei de tip deviant.

2. Cauze și manifestări

În ceea ce privește originea conduitelor deviante, există două puncte de vedere

cu privire la cauzele care le produc:
a) Sociogeneza sau demogeneza, care consideră că societatea nu este nu-
mai inhibitoare, ci este și prescriptivă1. Omul nu se realizează pentru sănătate (ca și
pentru boală) decât în conformitate cu un anumit număr de variabile socio-culturale
(copilărie, educație, modelele imitate, formare spiritual-morală etc.).
b) Persogeneza, care consideră că atât sănătatea mintală, cât și boala psi-
hică, sunt legate de factori individuali: constituție (bio-psihotip), ereditate, tempera-
ment, educație etc.
Importante sunt trăsăturile care diferențiază bolnavul psihic de deviantul soci-
opatic. Bolnavul psihic se retrage din lume, își îngustează relațiile interumane, boala
psihică rupe contactul cu vital cu realitatea. Individul se izolează, mergând până la
închiderea în sine morbidă, autistă și adoptarea unei conduite-atitudini de tip narcisic.
Deviantul sociopatic ignoro normele sociale și posibilitățile represive ale societății,
utilizând victimizarea celorlați ca sursă a propriilor sale satisfacții, localizând răul în

1 Opler, M., Culture and mental health, Macmillan Comp., New York, 1959
250
 Studii de Securitate Publică, Vol. 3, Nr. 2(10), Aprilie – Iunie 2014
Public Security Studies, Vol. 3, No. 2(10), April – June 2014

sistemul social și nu în persoana sa. Prin aceasta, el devine atât un dependent social, cât
și o persoană antisocială.
Elementul esenţial al devianţei este ,,dezechilibrul moral”, care antrenează mo-
dificări psihice de comportament și conștiință secundare. La deviantul sociopatic, ano-
malia de personalitate se traduce prin dificultăți de adaptare sau printr-o permanentă
stare de inadaptare la normele și legile vieții sociale. Această stare este cunoscută sub
numele de ,,dezechilibru psihopatic”, ,,personalitate antisocială”, ,,sociopatie”. Socio-
patul este antisocial și, din acest motiv, societatea îl refuză, îl reprimă prin legi.
Semiologia deviantului sociopatic este reprezentată prin următoarele grupe de
manifestări:
- Un anumit stil de existență marcat prin următoarele: instabilitate, impulsivi-
tate, inadaptabilitate, tendință la mitomanie, disimularea actelor comise;
- O copilărie tulburată, în care notăm: alternanță de apatie și surescitare, acti-
vitate școlară neregulată, acte de indisciplină, crize de mânie, fugi;
- Accentuarea acestor tulburări în perioada adolescenței, când apar: conflicte
cu autoritatea (părinți, educatori), instabilitate sau inegalitate școlară urmată de eșecuri,
frecventarea unor grupe marginale sau delictuale la care se asociază furt, lovire, frec-
vența fugilor, nomadismul, tentative de suicid, consumul de alcool, prostituție etc.;
- La adultul sociopat remarcăm următoarele trăsături de personalitate: accen-
tuarea stării de instabilitate, dificultăți considerabile de integrare socio-familială sau
profesională, traiul din expediente, acțiuni delictuale nete, un mod de viață parazitar,
egoism și instabilitate afectivă, tendința la emigrație și aventuri, fuga de responsabilita-
te1.

3. Agresivitatea

Trăsătura de personalitate cea mai importantă care își pune amprenta pe condu-
ita socială și actele devianților sociopați este agresivitatea.
Trăsătură fundamentală a ființelor vii, agresivitatea se manifestă în două direc-
ții2: acte cu caracter ostil, destructiv sau răufăcător, îndreptate fie către exterior (hetero-
agresivitate), fie către sine (auto-agresivitate); tendințele active, îndreptate către exteri-
or și care constau din afirmarea de sine, având caracter posesiv și constructiv.
Forma cea mai frecventă și mai directă, mai brutală, prin care se obiectivează
agresivitatea, ca potențial uman, este violența. Se pot desprinde trei direcții de definire
a violenței3:
a) Violența, considerată ca stare de dezordine, este o formă coruptă a pu-
terii sau un abuz de putere, impusă contrar voinței altora;
b) Violența, considerată ca o formă de comportament, care produce vătă-
mari corporale sau sufletești la cei asupra cărora acționează;
c) Violența, ca acțiune de control, în sensul de constrângere a acțiunilor
sociale aplicată de anumite persoane sau forțe social-politice asupra restului societății,
în scopul obținerii unor modele specifice de comportament, acțiuni sau a unei mentali-
tăți colective identice.

1 Enăchescu, C., Tratat de igienă mintală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008
2
Porot, A., Manuel alphabetique de psychiatrie, PUF, Paris, 1965
3 Michaud, Y. A., La violence, PUF, Paris, 1973

251
 Studii de Securitate Publică, Vol. 3, Nr. 2(10), Aprilie – Iunie 2014
Public Security Studies, Vol. 3, No. 2(10), April – June 2014

Formele cele mai importante ale agresivității sunt:

a) Auto-agresivitatea sau violența îndreptată asupra propriei sale persoa-
ne, manifestată prin: automutilări, acte de suicid, toxicomanii, alcoolism;
b) Hetero-agresivitatea sau violența îndreptată împotriva celorlalți, mani-
festată prin: agresivitate verbală; violul; criminalitatea sau omuciderea.

4. Tipuri de conduite deviante

A) Conduitele de tip antisocial

Acest tip de devianțe au la baza lor instinctul combativ, din care se dezvoltă
agresivitatea și violența. Instictul combativ se poate manifesta la orive vârstă. El este
automat, necontrolat și necontrolabil, violent, caricatural și prezintă un mare grad de
periculozitate.
P. Bovet distinge cinci faze succesive în ceea ce privește modul de desfășurare
a comportamentului bazat pe instinctul combativ1:
a) Provocarea verbală, ironii, înjurături, ultimatum;
b) Apariția primelor manifestări în cursul cărora cei doi adversari sunt încă se-
parați, dar își aruncă obiecte unul altuia sau lovituri cu pumnii;
c) Faza de luptă corp la corp propriu-zisă, când combatanții urmăresc să se do-
boare unul pe altul;
d) Momentul declanșării mâniei, a violenței dezlănțuite, manifestată prin lovi-
turi orbești, necontrolate;
e) Ultima etapă este cea în care durerea forțează pe unul dintre combatanți să
abandoneze lupta.
Una dintre formele conduitelor de tip antisocial este criminalitatea. Aceasta es-
te considerată ca reprezentând actul deosebit de grav de hetero-agresivitate prin care un
individ produce grave vătămări corporale altuia sau chiar moartea acestuia. Situația
poate fi extinsă de la individ la grupul social și în acest caz avem de-a face cu genoci-
dul.
Problema criminalității comportă studiul a două categorii de factori:
a) Mediul social, reprezentând diferite aspecte: influențe familiale, educa-
ție greșită, frustrări sau carențe emoționale în copilărie; influența unor stări de gravă
criză socială (revoluții, războaie); factori economici, mod de viață, perioade de șomaj,
mizerie; alcoolismul, toxicomaniile.
b) Factori legați de constituția bio-psihică a individului, ereditate, antece-
dentele patologice personale sau familiale etc.
A. Porot face o clasificare a criminalilor, luând în discuție toate aspectele
legate de determinism și constituție a acestora2:
a) Criminalii de factură net patologică sunt cei la care se decelează stări
psihotice grave, epilepsie, psihoze halucinatorii, deliruri cronice sistematizate, psihoze
anxioase cu raptusuri impulsive, stări toxice;

1 Enăchescu, C., Tratat de igienă mintală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2008
2
Porot, A., Manuel alphabetique de psychiatrie, PUF, Paris, 1965

252
 Studii de Securitate Publică, Vol. 3, Nr. 2(10), Aprilie – Iunie 2014
Public Security Studies, Vol. 3, No. 2(10), April – June 2014

b) Criminalii obișnuiți reprezintă grupa inadapataților social amorali, la

care factorul decisiv îl constituie o anumită imaturitate afectivo-intelectuală, inadapa-
rea socială și amoralismul, precum și o imaginație exuberantă;
c) Criminalii ocazionali sunt persoanele care comit în mod cu totul oca-
zional crime, cu caracter pasional (dragoste sau gelozie), fie datorită unor stări emoțio-
nale puternice (mânie, ură, răzbunare), fie dintr-un anumit fel de a înțelege sentimentul
de onoare. Tot în această categorie sunt incluși indivizi cu anumite forme de sentimen-
te psihosociale influențate de ideologii, care pot comite crime politice, crime mistice,
regicizii, genociduri.
d) Criminalii fără un mobil aparent (mobil motivat de stări complexuale,
conflicte) au, de regulă, un caracter bizar, absurd.

B) Conduitele de dependență socială

Acest tip de conduite deviante au la bază, ca motivație, o imaturitate emoțio-

nal-afectivă sau intelectuală, cu consecințe importante asupra personalității și conduitei
individului. Un rol important revine frustrărilor și carențelor emoțional-afective din
copilărie, defectelor de educație, modelului familial rău. În plus, sunt de luat în consi-
derație sugestibilitatea, lipsa de educație, nivelul intelectual și cultural redus.
Acest tip de conduite reprezintă forma opusă a agresivității. Dacă agresorul es-
te individul aflat în conflict cu societatea, dependentul este individul care depinde de
societate. Agresivul atacă, pe când dependentul stârnește mila publică, nevoia de a fi
protejat, de a fi pus la adăpost.
O formă de conduită deviantă de tipul dependenței sociale este reprezentată de
prostituție. Prostituția este acea situație a instabilității și a inadaptării sociale care are
ca mobil instinctul sexual. Prostituata este persoana imatură emoțional-afectiv, intelec-
tual, dar și sexual, incapabilă de ,,a fi permanent împreună cu altcineva.” Este o căutare
dependentă, o imaturitate a Eului, care nu se poate acomoda cu rigorile sociale și mora-
le. Cauza se află în defecte de educație sau psihotraumatisme emoțional-afective din
copilărie, răul model, asocierea cu grupuri delictuale, modul de viață aparent ușor și
proiecția simbolică într-un univers erotic imaginar, degradat instinctual.

C) Conduitele de refugiu

Aceste conduite au la bază inadaptabilitatea individului la situațiile și eveni-

mentele vieții, la grupul social și normele de comportament ale modelului socio-
cultural. Ca aspect, acest tip de devianțe împrumută caracteristici de la celelalte două,
anterior descrise, prin faptul că refuză realitatea.
Cauzele conduitelor de refugiu sunt reprezentate prin următoarele aspecte:
frustrări în copilărie, tensiuni urmate de revoltă, dorința de schimbare, izolarea, căuta-
rea unei noi realități, dorința de ieșire, de evadare de sub presiunea unei autorități (fa-
milie, grup social, grup școlar sau profesional).
Dintre formele de manifestare a conduitelor deviante de refugiu, amintim va-
gabondajul, alcoolismul și toxicomaniile.
Vagabondajul este o tendință obișnuită, permanentă a unui individ de a nu se
putea fixa în nici un loc stabil, pentru o durată mai lungă de timp. Motivele vagabonda-
jului sunt următoarele: cauze sociale (șomaj, proscriși, emigranți, persecutați); cauze

253
 Studii de Securitate Publică, Vol. 3, Nr. 2(10), Aprilie – Iunie 2014
Public Security Studies, Vol. 3, No. 2(10), April – June 2014

psihice (epilepsie, intoxicații, instabilitate, imaturitate emoțional-afectivă, toxicomanii,

traumatisme craniene).
Alcoolismul și toxicomaniile reprezintă un tip de conduită de refugiu simbolică
în întâlnirea cu toxicul, care oferă perspectiva unui univers imaginar și colorat care
înlocuiește o lume considerată ostilă.

5. Măsuri de prevenire a apariției conduitelor deviante

În scopul prevenirii apariției și manifestării conduitelor deviante în cadrul sis-

temului social, trebuie avute în vedere mai multe aspecte, cum sunt: educația morală,
educația religioasă, educația sexuală, cultivarea intelectuală, toate acestea fiind măsuri
cu caracter individual. Se impun însă și măsuri cu caracter comunitar uman, privind:
relațiile interpersonale dintre indivizi, relațiile dintre indivizi și instituțiile sociale, ori-
entarea profesională și școlară corectă, sprijinirea familiei, cultivarea valorilor sociale,
culturale, morale și religioase pozitive ale unui model socio-culturale adecvat, echili-
brat, capabil de a determina și menține o personalitate de bază armonioasă și un tip de
comportamente sociale pozitive.
Un rol important revine educației și creșterii copiilor în familie, modelului de
educație și instrucție școlară, precum și formării lor spirituale prin educația religioasă.
Trebuie ameliorate condițiile de trai, nivelul economic și de asigurări sociale,
protecția socială, care să poată asigura un trai normal și securizant pentru toți membrii
societății.
O atenție deosebită trebuie acordată consumului de alcool și droguri, controlu-
lui circuitului social al acestora și tratamentului celor care utilizează aceste substanțe
toxice.
Toate aceste măsuri vor contribui la prevenirea apariției și manifestării condui-
telor deviante și, ca urmare, la asigurarea securității publice, a integrității și echilibrului
sistemului social în care trăim.

254
 Studii de Securitate Publică, Vol. 3, Nr. 2(10), Aprilie – Iunie 2014
Public Security Studies, Vol. 3, No. 2(10), April – June 2014

BIBLIOGRAFIE

1. Cohen, A. Delinquent boys. The culture of gang, Free Press, New York, 1955.
2. Enăchescu, C., Tratat de igienă mintală, Editura Didactică și Pedagogică, Bu-
curești, 2008.
3. Iacob, A., Drăghici, C. V., Prevenirea criminalității, Editura Sitech, Craiova,
2008.
4. Iacob, A., Măndășescu, H., Bălțatu, S., Ignat, C., Metodologia investigării in-
fracționalității. Psiho-criminologie aplicată”, Editura Sitech, Craiova, 2008.
5. Michaud, Y. A., La violence, PUF, Paris, 1973.
6. Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Butoi, T., Psihologie judiciară, Casa de Editură
și Presă ,,Șansa - SRL”, București, 1997.
7. Opler, M., Culture and mental health, Macmillan Comp., New York, 1959.
8. Porot, A., Manuel alphabetique de psychiatrie, PUF, Paris, 1965.
9. Sagarin, E., Deviants and deviance, Praeger Publ, New York, 1975.
10. Schur, E., Labeling deviant behavior. Its sociological implications, Harper
and Row, New York, 1971.
11. Sutherland, E. H., Principles of criminology, J. B. Lippincott, Philadelphia,
1966.
12. Wilkins, L. T., Social deviance. Social policy, action and research, Tavistock
Publ., London, 1964.

255
Reproduced with permission of the copyright owner. Further reproduction prohibited without
permission.