UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE STIINȚE
DEPARTAMENTUL DE FIZICĂ
PROGRAM POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ȘI
DEZVOLTARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ
OPTICĂ ȘI OPTOMETRIE

VICII DE REFRACȚIE ȘI
CORECTAREA LOR

Craiova
 2020

Vicii de refracție și corectarea lor

Ochiul poate fi asimilat din punctul de vedere al opticii fizice cu un sistem de

dioptri centraţi, constituit prin succesiunea a 4 dioptri sferici ai căror centri de
curbură se situează de-a lungul axului optic. El este format din cornee, umoare
apoasă, cristalin şi corpul vitros.
În condiţii normale corneea şi cristalinul reprezintă cei mai importanţi dioptri
oculari; trebuie remarcat că puterea refractivă a cristalinului variază în funcţie de
prezenţa sau absenţa acomodaţiei (în cursul acomodaţiei puterea refractivă poate
creşte, în raport de necesităţi, până la 10 dioptrii).
Analiza fenomenelor optice poate fi simplificată utilizându-se un model
teoretic numit ochiul redus: el este asimilat cu o lentilă convergentă de 60 dioptrii
cu raza de curbură de 5,6 mm şi indicele de refracţie de 1,336; axul antero-posterior
al ochiului redus este de 22,4 mm.
Sistemul dioptric ocular prezintă numeroase axe şi unghiuri. Cele mai
importante axe sunt:
- axul optic reprezintă linia ce uneşte centrii de curbură ai celor 4 dioptri
oculari şi poate intersecta retina undeva între papilă şi fovee;
- axul vizual reprezintă linia ce uneşte punctul de fixaţie al obiectului cu
centrul maculei;
În afara sistemului dioptric, globul ocular mai deţine două elemente deosebit
de importante care întregesc definirea lui drept un instrument optic (o fotocameră):
- pupila ochiului joacă rolul de diafragmă de deschidere; ea limitează
cantitatea de lumină ce pătrunde în ochi şi reduce aberaţiile cromatice şi de
sfericitate.
- retina poate fi comparată cu un film plasat într-o fotocameră. Ea conţine
celule cu bastonaşe ce preiau stimulii luminoşi cu intensitate luminoasă scăzută şi
celule cu conuri specializate în obţinerea unei rezoluţii înalte şi a unei discriminări
la nivele crescute ale intensităţii luminoase. Retina reprezintă o componentă
esenţială a părţii neuronale a analizorului optic. Ea preia informaţia luminoasă, o
transformă în impulsuri electrice care sunt amplificate, integrate şi transmise prin
intermediul fibrelor nervoase retiniene spre nervul optic.

Refracția
Generalităţi
Refracţia reprezintă deviaţia razelor luminoase atunci când traversează medii
cu indice de refracţie diferit.
Puterea refractivă a unui ochi reprezintă puterea dioptrică a ochiului; în
practică se urmăreşte determinarea mărimii viciului de refracţie.
Ochiul emetrop este un ochi bine proporţionat ce se caracterizează prin două
elemente structurale:

2
 - suprafeţele optice sunt sferice, centrate, iar focarul este punctiform;
- în repaus acomodativ, echilibrul dintre puterea de convergenţă a sistemului
şi distanţa focală posterioară face ca un fascicul de raze paralele (venit de la infinit)
să se focalizeze pe retină.
Starea de emetropie rezultă din corelarea armonioasă a trei parametri
cantitativi: raza de curbură, indicele de refracţie şi lungimea axului anteroposterior;
ea reprezintă un normal teoretic, ideal şi nu unul real statistic.
Orice abatere de la starea de emetropie se numeşte ametropie. Dacă ametropia
interesează numai poziţia focarului în raport cu retina,imaginea unui punct este un
punct; aceasta se numeşte ametropie sferică sau stigmică (hipermetropia, miopia).
Dacă abaterea interesează sfericitatea suprafeţelor refringente ale dioptrului,
imaginea unui punct fiind obişnuit o elipsă, ametropiile sunt asferice sau astigmice
(astigmatisme regulate şi neregulate). Ametropiile ale căror valori se găsesc în
interiorul curbei de distribuţie gaussiană sunt ametropii de corelaţie; ele nu au
semnificaţie patologică şi sunt expresia unei corelaţii nearmonioase a celor trei
parametri cantitativi descrişi anterior.
Ametropiile importante, deseori congenitale, progresive, uneori cu
determinism ereditar, ce fac parte integrantă dintr-un complex de anomalii oculare
cu impact sever asupra funcţiei vizuale se numesc ametropii de componentă.
Refracţia oculară are două componente: refracţia statică (când obiectul este
situat la infinit) şi refracţia dinamică (când obiectul e situat aproape de ochi şi
implică acomodarea în formarea unei imagini clare pe retină).

Hipermetropia

Este o ametropie stigmică în care planul focal al imaginii este situat (teoretic)
îndărătul planului retinian. Altfel spus, atunci când acomodaţia ochiului
hipermetrop este blocată, un fascicul de raze paralele este interceptat de retină
înainte ca acesta să poată fi focalizat.
Hipermetropia este consecinţa dezechilibrului între puterea refractivă a
corneei şi cristalinului şi lungimea axului anteroposterior al globului ocular,
puterea refractivă fiind inadecvată unui ochi cu axul anteroposterior mai scurt decât
cel normal. Din punct de vedere optic, ochiul hipermetrop aflat în repaus nu are
capacitatea de a focaliza imaginea unui punct pe retină iar din punct de vedere
clinic, hipermetropul utilizează în mod permanent acomodaţia pentru a aduce
imaginea acelui punct pe retină.

Simptome

Nu există simptome specifice acestui viciu de refracţie. Pacientul se poate

plânge de cefalee frontală accentuată spre sfârşitul zilei şi mai ales la un efort
vizual pentru aproape mai prelungit, de vedere inconfortabilă atunci când trebuie să
fixeze un obiect situat la distanţă o perioadă mai mare de timp, de vedere înceţoşată

3
la distanţă (când hipermetropia este mai mare de 3-4 dioptrii) şi de aproape (la
pacienţii obosiţi, la lecturarea unei tipărituri cu caractere mici şi contrast slab, când
iluminarea este suboptimală). Uneori se poate produce o înceţoşare bruscă a
vederii, produsă de spasmul acomodativ (el induce pseudomiopie, iar vederea
devine clară dacă se folosesc lentile divergente); rareori pacienţii au senzaţia de
ochi "încrucişaţi", fără diplopie, cauzată de acomodaţia exagerată.
Diagnostic
Foarte rar este vorba de o hipermetropie forte situată în contextul unei
malformaţii oculare (corneea plana, microftalmie).
La copil, detecţia unei hipermetropii se poate face în următoarele
circumstanţe:
- cel mai des, prezenţa unei deviaţii oculare intermitente sau permanente
atrage atenţia părinţilor sau a medicului pediatru;
- mai rar, atitudinea vicioasă a copilului (îşi apropie ochii de carte) determină
părinţii să solicite un consult oftalmologic;
- foarte rar, prin examenul sistematic al unei ambliopii detectată întâmplător.
La adult, detecţia hipermetropiei se poate realiza în diverse situaţii:
- când amplitudinea acomodativă este ineficientă pentru a compensa
hipermetropia manifestă şi apar semnele astenopiei acomodative;
- în prezenţa simptomelor vizuale şi reflexe (nespecifice), motive de
solicitare a unei consultaţii oftalmologice;
- apariţia brutală a tulburărilor vizuale în relaţie cu existenţa unei patologii
oculare detectabile.

Semne obiective
- detecţia viciului de refracţie prin metodele obiective; la copii, acurateţea
măsurătorilor creşte prin inducerea paraliziei acomodaţiei;
- examenul la lampa cu fantă evidenţiază o CA mică, gonioscopia relevă un
unghi camerular susceptibil de a se închide, iar ecografia evaluează (frecvent) un
ax anteroposterior cu lungime mai mică decât la normali;
- examenul oftalmoscopic evidenţiază o papilă a nervului optic mai
congestivă, cu un contur estompat, plană şi fără excavaţie fiziologică; acest aspect
numit "pseudopapiloedem" trebuie diferenţiat de edemul papilar prin calibrul
normal al venelor, pulsaţia normală şi absenţa edemului retinian, a hemoragiilor şi
a progresiei.

Tratament

Pentru hipermetropiile constituţionale (înnăscute) singurul tratament eficient

îl reprezintă corecţia lor. Pentru hipermetropiile dobândite, tratamentul etiologic
este singurul indicat.

4
 Corecţia hipermetropiei se face cu lentile aeriene convergente, lentile de
contact sau chirurgical.
Lentilele aeriene convergente reprezintă mijlocul cel mai eficient de corecţie
al hipermetropiei. Ca regulă generală, se prescrie cea mai mare lentilă convergentă
cu care pacientul vede cel mai bine. Când există strabism convergent se impune
corecţia totală a hipermetropiei. În prezenţa strabismului divergent se recomandă o
subcorecţie cu 1-2 dioptrii faţă de corecţia totală.
Lentilele de contact sunt indicate în hipermetropia forte şi în anizometropiile
(hipermetropice sau mixte) forte.
Tratamentul chirurgical este puţin utilizat şi chiar controversat. Sunt descrise
diverse procedee:
- keratoplastia conductivă-aplicarea unor impacte (laser sau curenţi în
frecvenţă radio) în profunzimea corneei, dispuse radiar , în jurul zonei optice de 5-
8mm, produc retracţia fibrelor de colagen din stroma corneană cu bombarea
domului cornean (efect miopizant); tehnica permite corijarea unei hipermetropii de
1-4 dioptrii; predictibilitatea este bună, iar stabilitatea rezultatelor este
satisfăcătoare (există riscul regresiei efectului) .
- ablaţia stromei în periferia corneii (LASIK hipermetropic) cu laserul
excimer permite corecţia unei hipermetropii de 1-4 dioptrii ;procedeul este
predictibil , are o eficienţă şi o siguranţă ridicată.
- în hipermetropiile mari se recomandă implantarea unui cristalin artificial pe
ochiul fak sau extracţia cristalinului transparent şi implantarea unui cristalin
artificial capabil să corecteze afakia şi hipermetropia preexistentă.

Miopia

Miopia este un viciu de refracţie stigmic în care razele de lumină ce pătrund

în ochi paralel cu axul vizual sunt focalizate înaintea retinei (figura I.4).
Din punct de vedere clinic distingem o miopie simplă care este un viciu de
refracţie pur şi o miopie boală care este o afecţiune oculară degenerativă.
Diagnostic
Diagnosticul miopiei simple include două obiective:
- evaluarea viciului de refracţie pur prin tehnicile uzuale de refractometrie;
- diferenţierea de alte tipuri de miopie:
a) miopiile ce apar în contextul unei patologii acomodative:
- miopia spaţială a piloţilor, în care percepţia unui spaţiu vid în faţa avionului
determină o supraacomodaţie;
- miopia nocturnă este legată de convergenţa scotopică a cărei valoare este
fixă pentru fiecare subiect şi depinde atât de valoarea ametropiei cât şi de starea
echilibrului oculomotor;
b) miopiile de curbură produse de creşterea razei de curbură (în keratoconus) -
necesită examen keratometric şi analiza topografică a corneii;

5
 c) miopiile de indice ce apar în ectopiile anterioare ale cristalinului sau în
cataracta nucleară.

Tratament
1.Tratamentul miopiei simple
Miopia simplă necesită corecţie optică. Aceasta se poate face cu lentile
aeriene, lentile de contact sau cu ajutorul chirurgiei refractive a corneei.
Cel mai frecvent, corecţia optică cu lentile aeriene divergente asigură un
confort vizual bun. Ca regulă generală se recomandă cea mai mică lentilă
divergentă ce asigură obţinerea celei mai bune acuităţi vizuale. Portul corecţiei
optice este controversat: unii autori consideră că portul permanent al ochelarilor ar
reduce riscul pe care focalizarea proastă a imaginii îl are asupra agravării miopiei;
alţi autori consideră că utilizarea lentilelor divergente este recomandabilă numai
pentru vederea la distanţă deoarece acomodaţia ar fi responsabilă de progresia
miopiei. Actualmente nici una din aceste opţiuni nu este concludent argumentată;
de aceea este preferabil să se adopte o atitudine pragmatică: corecţia dorită este cea
care asigură cea mai bună acuitate şi cel mai bun confort.
Corecţia chirurgicală a miopiei simple se poate face prin fotokeratectomia cu
laserul excimer ce realizează o remodelare a suprafeţei anterioare a corneei; în
esenţă ea constă în ablaţia stromei anterioare a corneei pe o grosime de câteva zeci
de microni şi pe o suprafaţă variabilă în funcţie de importanţa miopiei; reducerea
miopiei se bazează pe aplatizarea curburii anterioare a corneei.
Predictibilitatea, eficacitatea şi siguranţa sunt foarte bune atunci când se tentează
corecţia unei miopii ce nu depăşeşte 6-8 dioptrii.

2.Tratamentul miopiei degenerative

Tratamentul îşi propune două obiective majore: să ofere cea mai bună
acuitate vizuală corectată şi să stopeze evoluţia bolii.
Reabilitarea optică se poate face cu ajutorul:
-lentilelor aeriene divergente: obişnuit nu este posibil să se corecteze integral
viciul de refracţie, cel mai frecvent se recomandă o subcorecţie (de 2-3 dioptrii) la
fiecare ochi, iar acuitatea vizuală binoculară va fi mai bună decât cea a fiecărui
ochi în parte;
- lentilelor de contact: ele suprimă impresia de diminuare a mărimii
obiectelor produsă de către ochelarii divergenţi cu putere mare, măresc limitele
câmpului vizual şi ameliorează chiar acuitatea vizuală. Pot fi utilizate lentile
semiflexibile permeabile la gaz, lentile suple hidrofile; ele necesită o întreţinere
deosebită şi urmărire regulată de către oftalmolog;
- intervenţiilor chirurgicale:
a) implantarea unui cristalin artificial (în camera anterioară sau în sulcus) pe
ochiul fak ar putea corija miopia forte (fig.I.7). Predictibilitatea acestui procedeu
este satisfăcătoare, iar stabilitatea rezultatelor este bună; este important ca aceşti
pacienţi să fie monitorizaţi atent în vedera detecţiei unor complicaţii legate de

6
prezenţa implantului de cristalin artificial (decompensarea endoteliului cornean,
glaucom, cataractă,etc);
b) extracţia cristalinului transparent şi implantarea de cristalin artificial la
pacienţii presbiopi .
Oprirea evoluţiei miopiei forte nu este încă posibilă. Au fost propuse
numeroase scheme terapeutice care nu au rigoare ştiinţifică, iar rezultatele
publicate sunt discordante.

Astigmatismul
Astigmatismul este o ametropie asferică în care puterea de refracţie a
ochiului nu este identică în toate meridianele. Inegalitatea refracţiei pe diverse
meridiane face ca imaginea unui punct să fie o suprafaţă (elipsă de cele mai multe
ori).
Clasificare
După meridianul interesat:
- astigmatism regulat în care meridianele cu refracţie diferită sunt
perpendiculare între ele;
- astigmatism neregulat în care mai mult de 2 meridiane sunt ametrope, iar
acestea nu sunt perpendiculare între ele.
Astigmatismele regulate pot fi clasificate în:
* astigmatisme simple - când un meridian este ametrop, iar celălalt emetrop;
după tipul ametropiei vorbim despre astigmatism miopic simplu şi astigmatism
hipermetropic simplu.
* astigmatisme compuse - când ambele meridiane sunt ametrope de acelaşi
fel, iar ceea ce diferă este valoarea ametropiei pe fiecare meridian. Aşadar, există
astigmatism hipermetropic compus şi astigmatism miopic compus.
* astigmatisme mixte - când ambele meridiane sunt ametrope, iar ametropia
este diferită ca tip (când un meridian are refracţie hipermetropică, iar celălalt are o
refracţie miopică);
După natura astigmatismului:
- astigmatisme de conformaţie, congenitale, adesea bilaterale şi simetrice;
- astigmatisme dobândite; sunt cauzate de leziuni corneene stabilizate
(cicatrici corneene) sau evolutive (pterigion, keratoconus), de intervenţii
chirurgicale ale segmentului anterior.
După meridianul (sau meridianele) afectat(e):
- astigmatisme pe axe principale când meridianele sunt vertical-orizontal;
- astigmatisme cu axe oblice când meridianele principale sunt oblice.
Din punct de vedere optic, razele paralele care ajung pe suprafaţa asferică a
corneei vor fi transformate într-un fascicul numit conoidul lui Sturm .
Imaginea unui punct nu se formează într-un punct ci în planul liniilor focale;
distanţa ce separă cele două linii focale reprezintă conoidul lui Sturm.

7
 Cercul celei mai mici confuzii este situat între cele două drepte şi corespunde
zonei unde tendinţa la convergenţă şi divergenţă este aceeaşi; el este mai apropiat
de cilindrul cel mai convergent în relaţie directă cu puterea acestuia.

Tratament
Astigmatismele regulate pot fi corectate cu lentile aeriene, lentile de contact
sau cu ajutorul chirurgiei refractive.
Corecţia aeriană a astigmatismelor regulate se realizează cu ajutorul
lentilelor cilindrice şi sferocilindrice. În astigmatismul simplu corecţia se realizează
cu lentile cilindrice (convergente sau divergente) plasate perpendicular pe
meridianul ametrop. În astigmatismul compus sau mixt corecţia se realizează cu
lentile sferocilindrice; obişnuit se corectează ametropia pe un meridian cu lentile
cilindrice urmărindu-se astfel obţinerea unei ametropii sferice corectabile cu lentila
sferică.
Lentilele de contact moi pot să reducă o cantitate mică de astigmatism ;
lentilele de contact dure pot corecta astigmatisme importante.
Corecţia chirurgicală a astigmatismelor regulate se face din raţiuni estetice
(subiectul nu doreşte să poarte ochelari) sau motive medicale (astigmatisme
importante congenitale sau dobândite , cele care generează anizometropii severe).
Există tehnici chirurgicale clasice care permit intervenţia asupra meridianului cel
mai convergent (incizii relaxante) sau asupra meridianului cel mai putin convergent
(suturi de compresiune). Astăzi se utilizează din ce în ce mai frecvent
fotokeratectomia refractivă cu laserul excimer; rezultatele sunt mai bune în corecţia
astigmatismelor cu componentă miopică.
Astigmatismele neregulate pot fi corectate cu ajutorul lentilelor de contact
dure, a fotokeratectomiei cu laserul excimer, a transplantului de cornee; toate
aceste procedee încearcă să regularizeze suprafaţa corneană, după care se poate
corecta viciul de refracţie restant.

1.5.Acomodaţia
Acomodaţia este un proces complex, rapid şi precis care permite ochiului să-
şi modifice puterea refractivă ca să vadă clar obiectele situate la orice distanţă. Ea
este rezultatul unei funcţii înalt elaborate care are drept stimul formarea unei
imagini neclare pe retină. Impulsurile aferente ajung la nivel cortical de unde, în
funcţie de necesarul de acomodaţie, se transmit comenzi care, prin intermediul
ramurilor ciliare scurte ale nervului oculomotor, ajung la nivelul organului efector.
Acomodaţia se concretizează în fapt în modificarea refracţiei dioptrului ocular în
vederea obţinerii unor imagini clare pe retină. Componenta efectorie a acestui arc
reflex este complexul muşchi ciliar - zonulă Zinn - cristalin.
Acomodaţia este un proces care îşi schimbă parametrii în timp. Paralel cu
avansarea în vârstă, capsula cristaliniană devine mai puţin elastică, nucleul
cristalinian mai dur şi mai puţin compresibil; uneori scade şi forţa de contracţie a
muşchiului ciliar. Toate acestea determină o pierdere graduală a acomodaţiei în

8
timp. Se produce o diminuare a punctului proximum ,o reducere a amplitudinii
acomodative şi a vitezei de acomodare.
Din punct de vedere practic este foarte importantă cunoaşterea amplitudinii
acomodative în diverse etape ale vieţii. La vârsta de 10 ani amplitudinea
acomodativă este de 14 dioptrii, la 20 de ani este de 10 dioptrii, la 40 de ani de 4,5
dioptrii, la 50 de ani 2-2,5 dioptrii, la 60 de ani 1 dioptrie, la 70 de ani 0,25-0,50
dioptrii.
În vederea unei activităţi de aproape (citit, scris) este necesară o amplitudine
acomodativă confortabilă de 3,5 dioptrii. După vârsta de 45 ani amplitudinea
acomodativă scade sub această valoare, se instalează presbiopia şi persoanele
presbioape necesită o corecţie optică la vederea de aproape care să suplinească
insuficienţa acomodativă.
Procesul de acomodaţie se însoţeşte de două fenomene sincinetice: mioza şi
convergenţa. Când ochiul priveşte un obiect situat aproape, pe lângă acomodaţie se
realizează un grad de constricţie pupilară şi de convergenţă; în principiu la o
anumită valoare a acomodaţiei (exprimată în dioptrii) corespunde o anumită
valoare a convergenţei (exprimată în unghiuri metrice). Suportul anatomo-
funcţional al acestor reacţii sincinetice îl reprezintă faptul că ramuri ale nervului
oculomotor (III) inervează muşchiul drept intern, muşchiul ciliar şi muşchiul
sfincterului pupilar. Atunci când convergenţa este blocată cu prisme, iar
acomodaţia este stimulată pentru vederea de aproape, pupila nu se contractă.

Tulburările acomodaţiei

1.6.1. Presbiopia reprezintă diminuarea progresivă a răspunsului

acomodativ, generată de pierderea elasticităţii capsulei şi a materialului
cristalinian.
Presbiopia se instalează la toţi indivizii, indiferent de preexistenţa
ametropiilor. Persoanele mioape compensează presbiopia prin renunţarea la
lentilele divergente corectoare; presbiopia este agravată de îndepărtarea ochelarilor
la persoanele hipermetroape.
Corecţia presbiopiei se practică cu lentile convexe ce se adaugă la corecţia
pentru distanţă. Ea încearcă să compenseze deficitul de amplitudine acomodativă
care se accentuează cu vârsta.
Cel mai simplu se determină corecţia la distanţă, iar peste această corecţie se
adaugă aproximativ o dioptrie pentru fiecare 5 ani de viaţă după vârsta de 40 de
ani. Dacă persoana este emetroapă se recomandă aproximativ +1 dioptrie la 45 ani,
+2 dioptrii la 50 ani, +3,5 dioptrii la 60 ani. Dacă persoana este ametroapă, la
corecţia indicată conform vârstei unui emetrop se adaugă algebric valoarea
ametropiei preexistente.
Corecţia presbiopiei la ametrop poate fi recomandată fie pe un ochelar
separat, fie pe acelaşi ochelar utilizând lentile multifocale. Mai rar se practică
corecţia cu lentile de contact multifocale (progresive).

9
 Deşi corecţia presbiopiei cu lentile aeriene este universală, actualmente se
încearcă modificarea geometriei corneene cu ajutorul laserului excimer în vederea
“miopizării” ei; de asemenea se pot introduce implante de cristalin artificial
multifocale sau acomodative(după operaţia de cataractă sau după extragerea
cristalinului transparent); rezultatele sunt încurajatoare, dar ele trebuie evaluate în
timp pe baza unei cazuistici importante.
Spasmul acomodativ se caracterizează prin apariţia unui efort acomodativ în
exces faţă de necesităţi. El apare în afecţiuni generale (viroze), în afecţiuni oculare
e
Debutul este brusc şi se caracterizează prin cefalee, vedere înceţoşată,
fotofobie, diplopie. La emetropi şi hipermetropii mici spasmul acomodativ poate
induce o uşoară miopie. Diagnosticul se precizează prin administrarea de
cicloplegice şi determinarea refracţiei.
Tratamentul include tratamentul etiologic, corecţie optică şi relaxarea
tranzitorie (prin administrarea de cicloplegice) a muşchiului ciliar.
Paralizia acomodaţiei constă în pierderea tonusului muşchiului ciliar.
Cauzele pot fi sistematizate astfel:
- cauze periferice: cicloplegice, traumatisme, închidera acută a unghiului
camerular;
- afectarea inervaţiei parasimpatice a irisului şi corpului ciliar: leziuni
nucleare şi supranucleare;
- boli generale: difterie, neuropatii optice.
La adultul tânăr ea survine brutal şi se caracterizează prin imposibilitatea
efectuării unei activităţi vizuale de aproape, fenomen reversibil dacă se aplică o
corecţie aditională de +3 dioptrii; mai rar pacienţii relatează că văd obiectele mai
mici şi mai alungite.
La persoanele în vârstă o paralizie pură determină tulburări vizuale mai
reduse. În paralizia parţială a acomodaţiei cel mai frecvent apare astenopia
acomodativă cu simptomatologie comparabilă cu cea a unui presbiop necorectat la
care se adaugă cefalee frontală şi blefaroconjunctivită ameliorate prin repaus
vizual.
Tratamentul este etiologic şi/sau de supleere a mecanismelor deficitare
(corecţie optică pentru aproape, pupilă artificială etc.).

Insuficienţa acomodativă se datoreşte unei amplitudini acomodative mai

mici în raport cu vârsta; ea poate fi intermitentă sau permanentă.
Cauze:
- medicamente:antispastice,antihistaminice,antiparkinsoniene, tranchilizante;
- intoxicaţii alimentare cu ciuperci, toxină botulinică;
- disfuncţii neuroendocrine.
Clinic se traduc prin întregul cortegiu simptomatic ce defineşte astenopia
acomodativă. Aceasta înglobează un număr crescut de simptome ce apar în

10
circumstanţe diferite: vicii de refracţie necorectate, insuficienţa acomodativă,
disfuncţii ale echilibrului oculomotor. Ea se caracterizează prin cefalee frontală,
vedere înceţoşată, oboseală vizuală, diplopie intermitentă, iritaţie oculară (senzaţie
de arsură, de corp străin, lăcrimare, fotofobie, prezenţa unei blefaroconjunctivite
cronice). Toate aceste simptome sunt exacerbate de un efort vizual intens, de boală,
febră sau alţi factori debilitanţi şi diminuă sau dispare după repaus ocular, corecţia
deficitului acomodativ.
Astenopia acomodativă dispare când se îndepărtează cauzele locale (corecţie
optică adecvată, refacerea echilibrului oculomotor), cauzele generale (diverse
afecţiuni) şi când se suplineşte deficitul acomodativ cu ajutorul lentilelor
convergente.

11
 Bibliografie

[1] http://anatomie.romedic.ro/ochiul-analizatorul-vizual
[2] http://www.e-oftalmolog.ro/anatomia-ochiului/
[3] http://www.corpul-uman.com/2011/10/ochiul-uman.html
[4] https://lovental.files.wordpress.com/2014/05/ochiul_uman.jpg
[5] https://lovental.wordpress.com/2014/05/15/anatomia-ochiului/
[6] http://www.e-oftalmolog.ro/anatomia-ochiului/
[7] http://oftalmestet.ro/principalele-afectiuni-ale-ochiului/
[8] http://www.optimed-medical.ro/miopia/
[9] http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=sanatate&s_id=142179
[10] http://www.sfatulmedicului.ro/Tulburari-de-vedere/miopia_377
[11] http://perfecte.md/article/family/miopia-la-copii-afla-cauzele-simptomele-si-cum-se-
trateaza---307281.htmll

12