Sunteți pe pagina 1din 11

Aforisme despre meditaţie

de profesor yoga Gregorian Bivolaru


 
1.  Meditaţia yoghină profundă asupra lui DUMNEZEU TATĂL poate fi,
totodată, considerată drept o formă inedită de rugăciune, căci acela care o
practică se roagă, în felul acesta, în Duh şi în Adevăr.

2.  Meditaţia yoghină profundă permite să fie controlate din ce în ce mai


bine simţurile şi tocmai de aceea, ea îmbunătăţeşte (în cadrul jocurilor
amoroase bazate pe iubire reciprocă şi transfigurare) continenţa sexuală.

3.  DUMNEZEU TATĂL ne-a creat şi pentru a realiza zilnic măcar o


meditaţie yoghină profundă, luându-L chiar pe El drept subiect al meditaţiei
noastre.

4.  Datorită proceselor inefabile de rezonanţă pe care le declanşează în


universul nostru lăuntric o meditaţie yoghină ce este realizată zilnic, aceasta
face să se acumuleze în noi o mare energie binefăcătoare, ce declanşează
în fiinţa noastră o stare sublimă, pură.

5.  Meditaţia yoghină profundă, ce este realizată zilnic, face să apară în


fiinţa noastră o stare de pace profundă.

6.  Meditaţia yoghină profundă generează în întreaga noastră fiinţă o stare


inefabilă de armonie.

7.  Chiar şi atunci când călătorim cu un anumit mijloc de transport, sau avem
la dispoziţie aşa-zişi timpi morţi, putem să-i fructificăm într-un mod creator,
realizând fie LAYA YOGA cu MANTRA unei Mari Puteri Cosmice, fie o
anumită formă de meditaţie yoghină profundă.

8.  Atunci când practicăm zilnic o anumită formă de meditaţie yoghină


profundă, ne putem convinge de multiplele sale avantaje.

9.  Pentru a ne da seama de beneficiile multiple ale meditaţiei yoghine


profunde, putem, atunci când avem la dispoziţie aşa-zişi timpi morţi, să
realizăm meditaţii mai lungi sau mai scurte, oriunde şi oricând.
10.  Ne putem bucura de multiplele avantaje ale meditaţiei practicând în
fiecare dimineaţă, fie chiar şi pentru perioade scurte de timp, o formă de
meditaţie yoghină profundă.

11.  După ce am realizat o meditaţie yoghină profundă, este foarte bine să


ne relaxăm şi, dacă este posibil, este indicat să păstrăm pentru o anumită
perioadă de timp tăcerea.

12.  Atunci când realizăm meditaţii yoghine profunde, este foarte bine să fim
orientaţi cu faţa şi cu trupul fie spre Nord, fie spre Est (Răsărit).

13.  După numai câteva luni de zile de practică perseverentă, vom


descoperi că meditaţia yoghină profundă (sau chiar practica tehnicii de
LAYA YOGA cu MANTRA unei Mari Puteri Cosmice, în cadrul căreia
resimţim o stare meditativă deosebită) devine cel mai bun prieten al nostru.

14.  Yoghinul care aspiră să aibă o transformare spirituală constantă trebuie


să facă cel puţin 30 de minute de meditaţie yoghină în fiecare zi.

15.  După ce am învăţat o tehnică yoghină de meditaţie este foarte bine să o


practicăm cu regularitate, fie chiar şi pentru 10-15 minute zilnic.

16.  Măcar o dată pe săptămână, este foarte bine să practicăm, fie chiar şi
pentru 2-3 ore, MAUNA.

17.  Atunci când realizaţi într-o cameră meditaţii yoghine profunde în timpul
nopţii, este foarte bine să practicaţi aceasta pe întuneric.

18.  După ce am realizat, pentru o anumită perioadă de timp, o meditaţie


yoghină profundă, este foarte bine să savurăm (dacă ne este sete) un pahar
cu suc natural de fructe îndulcit cu miere.

19.  Meditaţia yoghină profundă care este realizată la asfinţitul Soarelui,


undeva în natură, face să apară în fiinţa noastră o stare magică, sublimă
care se adânceşte din ce în ce mai mult, de fiecare dată când realizăm
astfel de meditaţii yoghine la asfinţit.
20.  Atunci când realizaţi meditaţii yoghine profunde într-o ASANA, este
foarte bine  să urmăriţi să aveţi coloana vertebrală cât mai dreaptă, iar
poziţia trupului trebuie să fie, pe cât posibil, simetrică. Putem, de asemeni,
să realizăm meditaţii yoghine profunde chiar şi stând pe scaun, dar în
prealabil trebuie să avem grijă să ne orientăm trupul şi faţa fie către Nord, fie
către Est (Răsărit).

21.  Decât să nu realizăm niciodată meditaţii yoghine profunde, este mai


bine să realizăm astfel de meditaţii chiar şi atunci când ne aflăm întinşi pe
pat. În cazul unei astfel de meditaţii, pe care o efectuăm fiind întinşi la
orizontală, trebuie însă să urmărim să avem capul orientat către Nord şi
picioarele orientate către Sud sau, dacă nu este posibil, ne vom orienta cu
capul către Est (Răsărit) şi cu picioarele către Vest (Apus).

22.  Faptul de a realiza zilnic LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele
zece Mari Puteri Cosmice sau chiar de a realiza o anumită formă de
meditaţie yoghină profundă timp de 30 de minute zilnic face, apoi, să se
împlinească dorinţele şi aspiraţiile noastre benefice, la capătul a 49 de zile
de practică neîntreruptă.

23.  Fie şi numai 30 de minute de meditaţie yoghină profundă care este


realizată zilnic face să apară o mai bună stare de sănătate pentru trup, după
numai 2-3 luni de practică perseverentă.

24.  Meditaţia yoghină profundă ce este focalizată fără încetare asupra lui
DUMNEZEU TATĂL ne aduce, fără îndoială, extraordinar de aproape de
DUMNEZEU TATĂL şi ne ajută să-L simţim într-un mod tainic în fiinţa
noastră.

25.  Fie chiar şi numai 30 de minute de LAYA YOGA ce este realizată cu


MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice sau efectuarea a nu
contează ce formă de meditaţie yoghină profundă ce este realizată zilnic ne
transformă extraordinar de mult viaţa, atunci când este practicată cu
perseverenţă.

26.  Fie chiar şi numai 30 de minute de meditaţie yoghină profundă care


este realizată asupra a nu contează ce problemă de sănătate cu care ne
confruntăm, ne ajută surprinzător de mult în procesul de ameliorare sau de
vindecare al acelei boli sau tulburări.

27.  Pentru a te convinge prin experienţă directă de avantajele multiple ale


meditaţiei yoghine profunde, este foarte bine să te hotărăşti să practici o
scurtă meditaţie yoghină profundă (sau eventual LAYA YOGA cu MANTRA
uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice) timp de 49 de zile, începând
chiar de azi. După o anumită perioadă de timp, vei constata că în fiinţa ta
apar o mulţime de transformări, ce sunt în strânsă legătură cu această
practică spirituală pe care o efectuezi.

28.  Priveşte cu multă atenţie în jurul tău şi ia aminte asupra faptului că


extrem de puţine fiinţe umane te îndeamnă să faci zilnic meditaţie yoghină
sau să realizezi LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri
Cosmice.

29.  Taina pe care yoghinii avansaţi au descoperit-o: DUMNEZEU TATĂL


devine extrem de fericit în universul tău lăuntric, în ceea ce te priveşte,
atunci când tu meditezi zilnic.

30.  Atunci când în unele situaţii te rogi lui DUMNEZEU, roagă-te şi pentru
ca EL să îţi ofere trăiri spirituale extraordinar de înalte, sublime, extatice
care ar fi bine să-ţi apară atunci când realizezi meditaţii yoghine profunde.

31.  Atunci când îţi apar stări spirituale înalte sau anumite revelaţii cu totul
extraordinare în timpul meditaţiilor yoghine profunde pe care le realizezi, nu
uita, după aceea, să-I mulţumeşti plin de recunoştinţă lui DUMNEZEU
pentru comorile pe care ţi le-a oferit.

32.  Ajută-i pe ceilalţi cât poţi de mult prin propriul tău exemplu mobilizator
şi, dacă este cu putinţă, chiar învaţă-i să mediteze. Pe măsură ce puterea ta
spirituală (câmpul tău tainic, sferic de forţă) va creşte, vei constata că va fi
din ce în ce mai uşor pentru tine să-i impulsionezi şi să-i ajuţi chiar
extraordinar de mult pe ceilalţi să mediteze la unison cu tine, realizând stări
mult mai profunde şi mai ample atunci când se află în sfera ta invizibilă de
forţă.

33.  Poţi să le oferi celor mai buni prieteni ai tăi, care deocamdată nu
practică YOGA, un cadou extraordinar, învăţându-i să realizeze la unison cu
tine o formă simplă de meditaţie yoghină. Este bine să realizezi aceasta
numai cu aceia dintre ei care sunt deschişi şi curioşi să experimenteze
împreună cu tine o tehnică yoghină de meditaţie.

34.  Pe măsură ce câmpul tău spiritual sferic, tainic de forţă va creşte din ce
în ce mai mult, vei constata cu bucurie că îţi va fi uşor să conduci cu succes
grupe de meditaţie yoghină profundă.

35.  Meditaţia yoghină profundă ce este realizată prin focalizarea fermă şi


continuă asupra lui DUMNEZEU TATĂL este una dintre cele mai înalte
forme de adorare lui DUMNEZEU, care ne generează de fiecare dată o
mare bucurie.

36.  Anumite experienţe inefabile pe care le avem în timpul meditaţiilor


yoghine profunde ne oferă stări cu totul extraordinare de fericire şi de pace
profundă, care sunt unice şi de neuitat.

37.  Stările cu totul extraordinare de „înălţare“ şi de fericire pe care le trăim


intens şi profund atunci când realizăm meditaţii yoghine foarte reuşite nu pot
fi obţinute de noi altfel nicăieri în această lume.

38.  Aproape oricare fiinţă umană (care este suficient de sănătoasă din
punct de vedere psihomental) poate să practice cu succes o mulţime de
forme de meditaţie yoghină.

39.  Meditaţia devine din ce în ce mai uşoară şi stările care ne apar devin
din ce în ce mai pure şi mai elevate, pe măsură ce practicăm zilnic meditaţia
yoghină profundă, dând dovadă de consecvenţă.

40.  Copiii care au o anumită stare de precocitate spirituală pot să realizeze


cu o foarte mare uşurinţă meditaţii şi, în felul acesta, ne putem da seama că
ei prezintă unele înzestrări excepţionale, care le vin din alte existenţe
anterioare (în cadrul cărora ei s-au preocupat cu succes de cele spirituale).

41.  Atât feluritele forme de meditaţie yoghină profundă, cât şi fiecare dintre
tehnicile de LAYA YOGA ce sunt realizate cu MANTRA uneia dintre Marile
Puteri Cosmice, sau chiar tehnicile de LAYA YOGA care sunt realizate cu o
BIJA MANTRA pentru a se energiza şi armoniza un anumit centru subtil de
forţă (CHAKRA) ne conferă o gamă surprinzătoare de experienţe tainice,
sublime care ne maturizează şi ne accelerează transformarea lăuntrică.

42.  Fă-ţi un jurnal spiritual intim în care să consemnezi experienţele de vârf


care îţi apar atunci când realizezi meditaţii yoghine.

43.  Nu este indicat să te confesezi sau să-ţi împărtăşeşti experienţele


spirituale, pe care le ai în timpul feluritelor meditaţii yoghine realizate de tine,
unei fiinţei umane care nu este capabilă să te înţeleagă.

44.  Marii yoghinii au descoperit prin experienţă directă că meditaţia yoghină


profundă este şi rămâne întotdeauna hrana cea magică a minţii, care
totodată o face să se maturizeze şi să se expansioneze în nemărginire.

45.  După ce ai realizat zilnic, pentru o anumită perioadă de timp, meditaţii


yoghine profunde şi te-ai convins de transformările pe care le declanşează
în universul tău lăuntric, poţi apoi să creşti în mod gradat timpul pe care îl
consacri pentru meditaţie.

46.  Meditaţia yoghină profundă anihilează sau, la nevoie, ne permite să ne


controlăm pe o cale perfect naturală stările de furie.

47.  Meditaţia yoghină profundă ne ajută să ne controlăm cu uşurinţă


obiceiurile rele şi, totodată, ne permite să ne controlăm impulsurile de a
făptui acţiuni malefice.

48.  După numai 30 de minute de meditaţie yoghină profundă sau după


acelaşi interval de timp în care practicăm LAYA YOGA cu MANTRA uneia
dintre cele zece Mari Puteri Cosmice, constatăm cu bucurie că aceasta ne
armonizează fiinţa şi ne îmbunătăţeşte considerabil stările pe care le trăim.
Totodată, putem să descoperim în felul acesta că meditaţia yoghină
profundă (sau LAYA YOGA) ne înfrumuseţează, ca prin farmec, trăirile şi
simţirile.

49.  Meditaţia yoghină profundă care este realizată zilnic ne ajută, totodată,
să ne controlăm cu uşurinţă mintea.
50.  Meditaţia yoghină profundă ce este realizată zilnic într-un mod
perseverent face să se trezească în fiinţa noastră anumite puteri
paranormale (SIDDHI) care ne ajută să-i impulsionăm cu uşurinţă pe ceilalţi
prin puterea exemplului nostru. Datorită imboldurilor foarte puternice pe care
le putem oferi atunci acelora pe care aspirăm să-i ajutăm, ei îşi transformă
firea şi se lasă impulsionaţi să facă fapte bune.

51.  Yoghinii avansaţi se recunosc cu uşurinţă după stările intense şi


profunde de meditaţie în care se menţin, aproape fără efort, ore în şir. În
cadrul unor astfel de experienţe lăuntrice, pe care ei le trăiesc 4 sau 5 ore în
aşa-zisul timp fizic, percepţia timpului se accelerează (pentru ei) într-un mod
aproape incredibil şi atunci lor li se pare că au petrecut în meditaţie numai
10-15 minute. Astfel de situaţii sunt curente în cazul lor.

52.  Toţi oameni nobili şi puri simt în mod spontan nevoia să mediteze.

53.  Stările de meditaţie yoghină intensă şi profundă îl protejează într-un


anume fel pe cel care meditează, atât de duşmanul care există în el însuşi,
cât şi de tot ceea ce este rău.

54.  Feluritele forme de meditaţie yoghină profundă şi practica tehnicilor de


LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice, atunci
când sunt realizate fie chiar şi numai pentru 30 de minute zilnic, vindecă
tulburările mentale care sunt incipiente sau pot să anihileze tendinţele
paranoide sau schizoide care încă mai există în fiinţa noastră.

55.  Feluritele forme de meditaţie yoghină profundă şi practica tehnicilor de


LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice ajută
la ameliorarea şi chiar la vindecarea feluritelor boli şi tulburări ale trupului.

56.  Meditaţia yoghină profundă îmbunătăţeşte considerabil ambianţa în


sfera socială în care fiinţa se manifestă şi adeseori face să apară o stare
spontană de simpatie şi de afecţiune care este declanşată în ceilalţi oameni
atunci când fiinţa umană care a meditat suficient în ziua respectivă
interacţionează cu ei.
57.  Fiinţa umană devine din ce în ce mai înţeleaptă atunci când începe să
iubească fără măsură.

58.  Cu cât este mai mare haosul, cu atât este mai aproape rezolvarea
acestuia.

59.  Speranţa este visul cel dătător de putere al celor care deja sunt treji.

60.  Nu trebuie să lăsăm niciodată îndoiala să ne paralizeze acţiunile. Pe cât


posibil, trebuie să luăm întotdeauna deciziile cele mai înţelepte. Pentru
aceasta. este cel mai adesea necesar ca în prealabil să chibzuim asupra
consecinţelor acţiunii pe care urmează să o făptuim.

61.  DUMNEZEU nu i-ar fi dat fiinţei umane capacitatea de a visa cu ochii


deschişi, fără ca să existe, totodată, în universul ei lăuntric şi o capacitate
latentă care să-i poată permite ca visele sale să devină realitate.

62.  Fiinţa umană care cere întotdeauna logică de la viaţă uită cel mai
adesea că de fapt aceasta este un vis.

63.  În inima tuturor iernilor se află, în germene, o primăvară mirifică, iar în


spatele fiecărei nopţi se află, întotdeauna, o auroră surâzătoare.

64.  Fiţi întotdeauna buni şi plini de bunăvoinţă cu ceilalţi.

65.  Meditaţia yoghină profundă face să apară în fiinţa noastră, după ce am


realizat-o, o stare inefabilă de fericire fără obiect.

66.  Fiţi întotdeauna plini de optimism şi gândiţi într-un mod binefăcător, căci
procedând în felul acesta, viitorul nu vă va rezerva surprize neplăcute.

67.  Meditaţia yoghină profundă face ca, după ce a realizat-o, fiinţa umană
respectivă să emane în jurul ei o stare tainică de calm şi pace.

68.  Controlaţi-vă întotdeauna cât mai bine cu putinţă mentalul, practicând


zilnic meditaţii yoghine sau tehnici de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre
cele zece Mari Puteri Cosmice.

69. LAYA YOGA ce este realizată zilnic cu MANTRA lui GANESHA face ca


fiinţa umană respectivă să se bucure după o anumită perioadă de timp de
prosperitate.

70.  Meditaţia yoghină profundă sau tehnica de LAYA YOGA ce este


realizată cu MANTRA  uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice trezeşte
în mod gradat intuiţia şi totodată îmbunătăţeşte înţelegerea realităţii.

71.  Meditaţia yoghină profundă ce este realizată zilnic ne ajută să ne


controlăm din ce în ce mai bine simţurile.

72.  Meditaţia yoghină profundă îmbunătăţeşte şi amplifică memoria.

73.  Meditaţia yoghină profundă sau LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre
cele zece Mari Puteri Cosmice face să crească şi totodată rafinează
inteligenţa.

74.  Meditaţia yoghină profundă amplifică în universul nostru lăuntric


cunoaşterea spirituală.

75.  Absenţa completă a dorinţelor face să se trezească în fiinţa noastră


starea indescriptibilă de nemurire spirituală.

76.  Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA
cu MANTRA unei anumite Mari Puteri Cosmice face să se trezească în fiinţa
noastră şi apoi face să se amplifice o stare inefabilă de siguranţă.

77.  Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA
cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice ne garantează o
protecţie foarte bună împotriva tuturor relelor.

78.  Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA
cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice poate să ne
salveze de aproape toate pericolele care s-ar abate asupra noastră.
79.  Puritatea morală este întotdeauna cu mult mai importantă decât ne
putem da cel mai adesea seama, mai ales atunci când suntem la începutul
practicii spirituale.

80.  Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA
cu MANTRA unei anumite Mari Puteri Cosmice (cum ar fi de exemplu TARA,
KALI, CHINNAMASTA) ne protejează împotriva influenţei nefaste a
demonilor.

81.  Dincolo de culoarea pieli, toate fiinţele umane aparţin aceleiaşi rase.

82.  Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei  tehnici de LAYA YOGA
cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice, pe lângă faptul că
face să crească câmpul subtil sferic de forţă al aurei noastre, ne asigură
totodată o bună companie.

83.  După ce vă treziti dimineaţa, realizaţi măcar 15 minute meditaţie


yoghină profundă sau o tehnică de LAYA YOGA cu MANTRA uneia dintre
cele zece Mari Puteri Cosmice. Procedând în felul acesta, veţi avea o zi mai
bună.

84.  Meditaţia yoghină profundă care este realizată zilnic asigură o simţire
inefabilă, constantă a lui DUMNEZEU, care se află ascuns în fiecare dintre
noi, în esenţa fiinţei noastre.

85.  DUMNEZEU TATĂL iubeşte foarte mult meditaţia yoghină profundă ce


este realizată prin focalizare fermă şi continuă asupra Sa.

86.  Prin intermediul meditaţiei yoghine profunde ce este realizată zilnic,


ajungem la un moment dat să simţim prezenţa cea misterioasă a lui
DUMNEZEU TATĂL aproape tot timpul.

87.  Meditaţia este unul dintre cele mai mari daruri pe care DUMNEZEU
TATĂL le-a oferit omului, pentru a intra astfel într-o indescriptibilă comuniune
cu MINTEA CEA GIGANTICĂ A LUI DUMNEZEU.
88.  Meditaţia yoghină profundă ce este realizată prin focalizare fermă
asupra lui DUMNEZEU TATĂL ne ajută să-I simţim prezenţa pretutindeni.

89.  DUMNEZEU TATĂL i se revelează fiinţei umane şi o copleşeşte


întocmai ca un ocean de fericire care o îmbrăţişează, atunci când fiinţa
umană meditează ferm şi profund asupra Sa.

90.  Fiţi întotdeauna plini de umilinţă şi ajutaţi-i in mod dezinteresat pe


oamenii care merită aceasta.

91.  Meditaţia yoghină profundă care se realizează prin focalizare fermă


asupra lui DUMNEZEU şi care este efectuată zilnic poate fi considerată
drept una dintre cele mai înalte forme de YOGA, care totodată este rapidă.

92.  Manifestaţi în permanenţă afecţiune, simpatie, compasiune, prietenie şi


fraternitate faţă de colegii voştri care se află angrenaţi pe aceaşi cale
spirituală.

93.  Meditaţia yoghină profundă care este realizată prin focalizare fermă
asupra lui DUMNEZEU TATĂL ne purifică extraordinar de bine întreaga
fiinţă şi face să fie anihilat în aura noastră tot ceea ce este rău.

94.  Meditaţia yoghină profundă sau realizarea unei tehnici de LAYA YOGA
cu MANTRA uneia dintre cele zece Mari Puteri Cosmice reprezintă un mijloc
sigur de distrugere a ignoranţei.

S-ar putea să vă placă și