Tema 7. CERNELURILE TIPOGRAFICE 2019.FIN PDF

7.
CERNELURILE TIPOGRAFICE
MATERIALE TIPOGRAFICE Conf. univ., dr. Cazac Viorica
Cuprinsul cursului
6.1.Cernelurile tipografice-identitate.
6.2. Structura cernelurilor tipografice.
6.3. Fabricarea cernelurilor.
6.4. Păstrarea cernelurilor.
6.5. Clasificarea cernelurilor tipografice.
6.6. Proprietăţile tehnologice de tipar.
6.7. Proprietățile reologice ale cernelurilor.
6.8. Proprietățile optice ale cernelurilor.
6.9. Tipuri de cerneluri funcție de tehnologia de tipar.
MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 2

Obiectivele cursului
Cunoașterea:
• identității cernelurilor tipografice;
• clasificarea cernelurilor tipografice;
• proprietăților și destinația lor;
• caracteristicilor de tipar ale cernelurilor;
• caracteristicilor reologice ale cernelurilor;
• caracteristicilor optice ale cernelurilor.
MATERIALE TIPOGRAFICE 3
© Conf. univ., dr. Cazac Viorica
6.1. Cernelurile tipografice-identitate, scurt istoric
Cernelurile tipografice – reprezintă consumabilele

tipografice capabile să reproducă pe suportul de tipar
imaginea necesară de reprodus.
Apariția cernelurilor se datorează predecesorilor noștri.

Argumente în acest sens servesc cernelurile preparate de
către egipteni în Antichitate pentru scrierea pe sulurile din
papirus.
MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica
4
Cea mai veche reţetă păstrată de preparare a

acestui lichid parfumat şi primitiv folosit pentru
scris datează din anul 2697 î.Hr. Pulberea de
cărbune a rămas ingredientul principal al
cernelurilor de-a lungul întregului ev mediu, deşi
diferite civilizaţii au experimentat şi alte
combinaţii, adăugând răşini sau lianţi.
Ingredientele de bază erau negrul de fum şi uleiul

de in reduse prin încălzire.
Prima fabrică de cerneluri pentru tipografie a fost

deschisă abia în anul 1818, de către Pierre Lorilleux
Până în prezent nu se cunoaşte exact locul şi

data preparării primei cerneli de tipar.
Începutul preparării cernelii de tipar
corespunde cu începutul tiparului.
La început, cernelurile se preparau cu mijloace

rudimentare. Pe un fundament metalic sau pe
o piatră şlefuită se freca pigmentul împreună
cu firnisul, cu ajutorul unui pistil din marmoră
sau granit.
În secolul al XV-lea, prin introducerea

literelor mobile pentru multiplicarea
textelor scrise, au început să se prepare
cernelurile în tipografii.
O dată cu aceasta a început
perfecţionarea treptată a tehnicii fabricării
cernelurilor.
Îmbunătățirea maşinilor de tipăr a făcut să

se simtă nevoia de cantităţi din ce în ce mai
mari de cerneală. Deoarece frecarea
manuală a cernelii nu mai corespundea
consumului şi calităţii cerute, a apărut prima
maşină de frecat cu valţuri.
La început s-a folosit maşina cu două
valţuri, apoi s-a trecut la maşina de frecat cu
trei valţuri. Valţurile erau din marmoră,
granit sau, în cel mai bun caz, din porfir,
fără a fi prevăzute cu instalaţii de răcire.
Aceste maşini au fost folosite mai întâi în

tipografii, deoarece primii fabricanţi de
cerneală au fost maşiniştii tipografi.
Ei îşi pregăteau lianţii, frecau cerneala şi apoi
o foloseau.
Abia în secolul al XIX-lea se poate vorbi

despre o industrie tipografică, deoarece i-au
naştere primele fabrici de cerneală, întâi în
Anglia, Franţa, Germania, Rusia şi apoi în
aproape toate ţările. Una din primele fabrici
de cerneală a fost deschisă la periferia
Parisului de tipograful P. Lorilleux.
Republica Moldova nu a avut fabricație a

cernelurilor tipografice, acestea fiind importate
în țară din alte țări.
În România, fabricarea cernelii a început în anii
1929-1930, cu mijloace tehnice reduse.
În anul 1930 a luat fiinţă la Oradea o fabrică destul

de mică pentru cerneluri de tipar, care apoi, în
1934, s-a mutat la Bucureşti.
În anul 1934 i-a fiinţă fabrica de cerneluri «Unio

Chimica» din Bucureşti, care se măreşte cu timpul
şi începe să fabrice şi alte produse: pigmenţi, lacuri
şi vopsele, răşini, sicativi.
Între anii 1936 şi 1937 se organizează câteva filiale

ale fabricilor de cerneluri tipografice din
străinătate.
Abia în anul 1950, prin comasarea acestor fabrici

mici, s-a putut pune baza unei industrii organizate
de cerneluri tipografice în România.
Cerneala pentru tipar este o suspensie, cu

concentrația mare a pigmentului într-un liant, cu
o structură spațială mai mult sau mai puțin
distinctă.
Materiile prime folosite pentru fabricarea cernelurilor
tipografice sunt:
• pigmenţii;
• substratul;
• coloranţii de nuanţare;
• lianţii: uleiurile vegetale, uleiurile minerale, solvenții
volatili, rășinile și bitumurile;
• sicativii;
• aditivii: anticopiativi, antiemulgatori;
• solvenții;
• plastifianții;
• antioxidanții/antisicativii.

Cernelurile sunt formate din 2 sisteme de bază:

unul fluid și continuu – liantul și unul solid și
discontinuu – pigmentul.
Liantul înconjoară particulele de pigment,

umplând spațiile goale dintre acestea.

În fabricile de cerneluri se prepară numai

lianţii, sicativii şi soluţiile coloranţilor de
nuanţare. Pigmenţii şi substratul sunt
produse de alte intreprinderi.

Pigment (faza dispersă). Pigmenţii sunt
nişte prafuri microscopice albe, negri sau
colorați, insolubili în apă, ulei şi alţi
dizolvanţi, utilizaţi pentru prepararea
cernelurilor.

Pigmenţii conferă cernelurilor pentru tipar

caracteristicile optice şi unele proprietăţi
fizico-chimice ca: culoarea, transparența,
capacitatea de acoperire, rezistența la
lumină, rezistența la apă, proprietățile
reologice și d e fixare, viteza de uscare.

Datorită rolului important pe care îl au în

compoziţia cernelurilor, condiţiile care se cer
calităţii pigmenţilor sunt foarte variate
• să denote putere mare de colorare, pentru a
se putea fabrica o cantitate mare de
cerneală cu o cantitate minimă de pigment
• să fie rezistenţi la lumină, la apă, la acţiunea
acizilor, a bazelor, a solvenţilor organici,
temperaturii şi a intemperiilor
• să aibă o culoare pură şi strălucitoare

• să aibă o transparenţă cât mai mare, în
cazul cernelurilor transparente, şi o putere
de acoperire cât mai mare, în cazul
cernelurilor acoperite
• să aibă un înalt grad de dispersie
• să aibă un indice de ulei mic

• să fie total insolubili în ulei

• să nu posede proprietăţi antisicative
• să nu aibă tendinţa de a îngroşa cerneala.
În funcție de provenienţă şi de compoziţia

chimică, pigmenţii se clasifică în:
• pigmenți organici;
• pigmenți anorganici.
În același context, în raport cu
funcționalitatea lor se deosebesc:
• pigmenți și coloranți de nuanțare;
• pigmenți substrat.
Pigmenți
organici
naturali
se extrag din plante,
insecte, animale
sintetici
extrase din cărbune,
petrol, gaze naturale
Clasificarea pigmenților organici lacuri colorate

Pigmenți
anorganici
naturali sintetici metalici
Clasificarea pigmenților anorganici

Pigmenţii organici naturali pot fi de natură

animală sau vegetală.
Cei mai importanţi pigmenţi de origine animală
au la bază: carminul (care se obţine dintr-o
substanţă numită coşenila, secretată de o
insectă care trăieşte în Mexic), sepia (colorant
cafeniu secretat de animalul marin sepia) şi
purpura (se extrage dintr-o anumită specie de Carminul
melci).
Pigmenţii de origine vegetală au la bază:

garanţa, indigoul, şofranul etc.
Pigmenţii organici naturali sunt folosiţi din
ce în ce mai puţin în industria cernelurilor
poligrafice, fiind înlocuiţi cu pigmenţi
organici sintetici, care au calităţi mult
superioare şi se produc într-o gamă mult
mai variată de culori de nuanţe.

Pigmenţii organici sintetici sunt substanţe
colorante sub formă de precipitate colorate
insolubile în apă, uleiuri şi solvenţi organici,
obţinuţi direct prin sinteză organică.
Folosirea pe scară largă a pigmenţilor
organici sintetici la fabricarea cernelurilor
poligrafice este strâns legată de posibilităţile
chimiei organice de a da o serie de coloranţi
într-o gamă variată de culori, coloranţi care
pot fi transformaţi cu uşurinţă în pigmenţi.
Deosebirea între colorant şi pigment este
următoarea: colorantul este tot o pulbere
colorată, ca şi pigmentul, este că este solubil
în apă, ulei şi solvenţi organici, spre deosebire
de pigment, care nu este solubil.

Cele mai multe dintre ele pot fi dizolvate în
apă sau transformate în condiții solubile prin
anumite tratamente chimice. Unii coloranți
sunt insolubili în apă, dar solubili în alcool și
ulei și pot fi utilizați pentru colorarea ceară, a
materialelor plastice și a altor substanțe.

Coloranții sunt foarte diferiți de pigmenți.
Pigmenții sunt compuși organici sau
anorganici colorați care sunt insolubili în apă
și, de obicei, solvenți organici. Dar nu toate
substanțele colorate pot fi folosite ca
pigmenți organici.

Cei mai importanţi pigmenţi sintetici folosiţi
în industria cernelurilor poligrafice se pot
clasifica în următoarele grupe:

Pigmenţi galbeni: Galben hansa G, Galben Hansa
10 G, pigmenţi foarte rezistenţi la lumină,
rezistenţi la ulei, la lac pe bază de alcool, la apă;
au mare putere de acoperire; Galben permanent
G G, cu aceleaşi caracteristici ca pigmenţii
galbeni Hansa; spre deosebire de aceştia însă,
este un pigment transparent şi se foloseşte la
fabricarea cernelurilor pentru policromie;
Galben - benzidină, asemănător cu pigmentul
Galben permanent, avînd însă o nuanţă mai
portocalie .
Pigmenţii oranj: Permanent oranj F este un
pigment rezistent la lumină, la ulei, la lăcuit;
este semiacoperitor.
Pigmenţii roşii: Roşu permanent R, Roşu

permanent G G sunt rezistenţi la lumină, ulei,
apă, lăcuit, au putere de acoperire; Litol B K,
Litol R B K X sunt rezistenţi la lumină, ulei,
lăcuit, au putere de acoperire şi o nuanţă
albăstruie.
Pigmenţi albaştri: pigmenţii ftalici (Albastru
helio G, Albastru helio B, Albastru helio LBG)
sunt rezistenţi la lumină, ulei, alcalii, apă, sunt
transparenţi şi se utilizează pentru cernelurile
de policromie; pigmenţii albaştri reflex
(Albastru reflex GG, Albastru reflex RB,
Albastru reflex AG) au aceleaşi proprietăţi ca şi
pigmenţii ftalici, însă cernelurile pe bază de
aceşti pigmenţi nu dau rezultate bune la lăcuit
cu lacuri pe bază de alcool.
Pigmenţii de lac: pigmenţii fanal (galben-
roşu-violet-albastru-verde) sunt rezistenţi
la lumină, apă, uleiuri, mai puţin la lăcuit;
sunt transparenţi. O caracteristică
importantă pentru aceşti pigmenţi este
luminozitatea lor. Aceşti pigmenţi au o largă
întrebuinţare la fabricarea cernelurilor de
policromie.

Lacurile colorate sunt coloranţi transformaţi
pe cale chimică ăn stare insolubilă (li s-au dat
pe cale chimică proprietăţi de pigmenţi, adică
insolubilitate în apă, în solvenţi organici,
rezistenţă la lumină, acizi, alcalii etc.). ca
aspect exterior nu se deosebesc de pigmenţii
organici.

Lacurile colorate se obţin prin fixarea
colorantului organic natural sau sintetic pe
un substrat potrivit. Fixarea colorantului pe
substrat (suport) se poate realiza prin două
metode:
• se colorează cu soluţia colorantului suprafaţa
particulelor substratului şi apoi se face fixarea;
• se insolubilizează colorantul şi apoi se amestecă cu
substratul.

Pigmenţii anorganici.
Pigmenţii anorganici naturali («pigmenţi de
pământ» sau «culori de pământ») se găsesc
ca atare în natură şi se extrag din aşa-
numitele «pămînturi colorate», formate în
urma degradării unor roci cu conţinut de fier,
mangan, crom, cupru şi de alte metale care
dau combinaţii colorate.

,
)

Pigmenţii anorganici naturali.
Cei mai importanţi reprezentanţi ai
pigmenţilor anorganici naturali sunt:
Ocrul galben (oxid de fier hidratat amestecat
cu silicat de aluminiu are o culoare galbenă-
deschis pînă la portocalie
Fe 2 O 3  3H 2 O  Al2 O 3 2SiO 2  2H 2 O

Pigmenții anorganici naturali.
Ocrul
.
roşu (oxid de fier amestecat cu silicat
de aluminiu, Fe2O3 + Al2O3 2SiO2 2H2 are
culoare roşie.
Umbria (amestec de oxizi de fier şi mangan)
are culoare de la roşiatică-brună la verde-
brună.

Siena
.
sau terra di Siena (conţine oxihidrat de
fier, bioxid de siliciu şi impurităţi), pigment
care prin calcinare capătă o culoare roşie
brună.
Mumia (conţine oxizi de fier, oxid de aluminiu,

bioxid de siliciu şi uneori substanşe organice)
are o culoare roşie pînă la brună.
© Conf. univ., dr. Cazac Viorica, lect. univ. Roșca Luminița
.
Barita (sulfat de bariu natural, BaSO4) are
culoare albă.
Creta (carbonat de calciu, CaCO3) are culoare

albă.

Ghipsul (sulfat de calciu hidratat, CaSO4.
2H. 2O) are o culoare albă pînă la cenuşie.
Pigmenţii anorganici naturali prezintă o mare
rezistenţă la lumină, la alcalii şi la căldură. Au
însă dezavantajul că sunt formaţi din granule
mari şi au proprietăţi de imprimare
nesatisfăcătoare. Din această cauză, aceşti
pigmenţi sunt folosiţi în prezent mai mult în
industria lacurilor şi vopselelor
Pigmenții anorganici sintetici sunt obţinuţi
prin
.
diferite procedee chimice de fabricare. În
funcţie de metoda de preparare, aceşti
pigmenţi pot fi obţinuţi cu proprietăţi
adecvate nevoilor practice, adică de culoarea
şi granulaţia dorită. Din punct de vedere
chimic, aceşti pigmenţi sunt compuşi chimic:
oxizi, sulfuri, carbonaţi, sulfaţi.

Pigmenții anorganici sintetici.
Din grupa pigmenţilor anorganici, cei mai
importanţi sunt:
Albul de zinc, din punct de vedere chimic, este un oxid de zinc ZnO
obţinut prin arderea zincului sau a minereurilor de zinc în cuptoare.
Este o pulbere de culoare albă, are putere bună de acoperire, este
rezistent la lumină şi intemperii, are putere bună de uscare, nu este
rezistent la acţiunea acizilor şi alcaliilor. Acest pigment nu poate fi
amestecat cu pigmenţi şi lianţi cu aciditate prea mare, deoarece, din
cauza caracterului său bazic, reacţionează cu aceştia, formînd săruri
care provoacă întărirea cernelurilor
Albul de zinc amestecat cu cernelurile
colorate le micşorează intensitatea şi într-o
măsură oarecare nuanţa în acelaşi timp le
micşorează rezistenţa la lumină (se reduce
concentraţia de pigmenţi din cerneală), deşi
el însuşi este rezistent la lumină. Se
întrebuinţează la prepararea cernelurilor
acoperitoare.

Albul de titan TiO2 este un pigment de
culoare albă are cea mai bună putere de
acoperire şi colorare dintre toţi pigmenţii albi,
este rezistent la lumină şi la temperaturi
înalte, nu este rezistent la intemperii
(această rezistenţă este mărită dacă se
amestecă cu alb de zinc şi sulfat de bariu),
este practic insolubil în alcalii şi acizi, cu
excepţia acidului fluorhidric.
Albul de titan se obţine, de obicei, prin
prelucrarea minereurilor de titan, în special a
ilmenitului FeO. TiO2. se întrebuinţează la
fabricarea cernelurilor acoperitoare.

Litoponul este o pulbere de culoare albă, are
o bună putere de acoperire, este caracterizat
însă printr-o rezistenţă slabă la lumină şi
intemperii (Mărirea rezistenţei la lumină se
realizează prin adăugare de sulfat de cobalt,
iar mărirea rezistenţei la intemperii se
realizează prin amestec cu albul de zinc).

Litoponul. Din punct de vedere chimic,
litoponul este un amestec de sulfură de
zinc (15-40%) şi sulfat de bariu (ZnS +
BaSO4). Cu cît procentul de sulfură de zinc
este mai mare, cu atît litoponul are o
putere mai mare de acoperire.
Litoponul se fabrică din leşii de sulfură de bariu şi sulfat de
zinc, fiecare preparată separat (se fabrică în ţară).
Litoponul se foloseşte la fabricarea cernelurilor acoperitoare
Galbenul de crom este o pulbere colorată cu
nuanţe variind de la galben ca lămîia pînă la
galben-închis, în funcţie de condiţiile în care se
fabrică. Are mare putere de acoperire, este
rezistent la lumină, conferă cernelurilor
proprietatea de a se usca repede, este rezistent
la intemperii, nu este rezistent la alcalii.
Cernelurile pe bază de galben de crom nu au
proprietăţi de imprimare bună, avînd greutate
specifică mare şi fiind opace.
Din punct de vedere chimic, galbenul de crom
este un amestec de cromat de plumb
PbCrO4, cromat bazic de plumb PbCrO4
Pb(OH)2 şi sulfat de plumb. Se prepară prin
precipitare din soluţia de săruri de Pb şi Cr în mediu acid sau
alcalin. Din cauza cantităţii mari de plumb pe care o conţine,
galbenul de crom este o substanţă toxică. Avînd o bună
rezistenţă la lumină, galbenul de crom este întrebuinţat la
prepararea tuturor tipurilor de cerneluri galbene, inclusiv
cernelurile pentru policromii.
Albastrul se defier (albastru Milori, albastru
de Prusia, albastru de Paris) este un pigment
culoare albastră (nuanţa de albastru variind
de la albastru-deschis pînă la albastru-
închis), rezistent la lumină are o granulaţie fină, posedă
bune proprietăţi de imprimare şi sicative, nu este rezistent
la căldură.

Cerneala preparată pe bază de albastru de
fier are o intensitate de colorare
considerabilă depusă în strat subţire este
transparentă, iar în strat gros, opacă.
Acizii nu acţionează asupra albastrului de fier, spre
deosebire de alcalii, care îl descompun (cernelurile pe bază
da albastru de fier nu pot fi utilizate la tipărirea
imprimatelor care vin în contact cu substanţe alcaline.

Albastrul de fier are o compoziţie chimică
complexă, avînd formula apropiată de a
compusului
Fe 4  FeCN 6  3.

Pe scară industrială, albastrul de fier se

obţine printr-o metodă indirectă, din
ferocianură de potasiu şi o sare ferică
oarecare (de exemplu, clorură ferică).

Este întrebuinţat la fabricarea cernelurilor

albastre (pentru tipărirea imprimatelor care
nu vin în contact cu alcaliile).
Verdele de crom (verde de mătase, verde
Milori) este un amestec de galben de crom şi
albastru de fier în diferite proporţii. Acest
pigment poate fi preparat în cele mai variate
nuanţe (de la galben-verzui pînă la albastru),
în funcţie de raportul dintre cei doi
componenţi de bază. Se poate prepara prin
amestecarea celor doi pigmenţi fie pe cale
uscată, fie pe cale umedă.
Proprietăţile verdelui de crom sunt strîns
legate de proprietăţile celor doi pigmenţi
componenţi. Este rezistent la lumină, sub
acţiunea alcaliilor îşi modifică complet
culoarea (trece în galben,deoarece are loc
descompunerea albastrului de fier), este
instabil la căldură, are bune proprietăţi
acoperitoare, de uscare şi de imprimare. Se
foloseşte la fabricarea tuturor cernelurilor
verzi. © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 65
MATERIALE TIPOGRAFICE
Negrul de fum este o pulbere fomată din
particule de cărbune cu granulaţie fină
(carbon amorf aprope pur). În afară de
carbon, negrul de fum mai conţine şi diferite
alte substanţe, care provin din materia primă
sau care s-au format în timpul procesului de
fabricare. În particula de negru de fum,
atomii de carbon au o orientare apropiată de
cea a atomilor din reţeaua grafit.
Negrul de fum este un pigment negru cu
mare putere de acoperire, rezistent la
lumină; nu suferă nici o transformare sub
influenţa acizilor şi a alcaliilor, este rezistent
la apă, la alcool, la lacuri; prezintă însă două inconveniente:
are proprietăţi antisicative (încetineşte uscarea cernelurilor)
şi o nuanţă brună (maronie) în strat subţire pe hîrtie. Aceste
neajunsuri se înlătură însă uşor prin adăugarea în cerneală a
sicativilor şi a coloranţilor secundari, de nuanţare.
Negrul de fum se obţine prin arderea
produselor organice gazoase şi lichide, în
special a hidrocarburilor, într-un curent
redus de oxigen, pentru a nu arde complet.
În funcţia de materia primă folosită şi de procedeul de
fabricare, se disting diferite tipuri:
• negru de fum de flacără, care se obţine din materia primă
solidă sau foarte vîscoasă;
• negru de fum de gaze, din materia primă sub formă
gazoasă. 68
MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica, lect. univ. Roșca Luminița
Calitatea superioară şi cea mai
corespunzătoare fabricării cernelurilor
poligrafice se obţine din gazele naturale. În
trecut negrul de fum se fabrica prin arderea
incompletă a lemnului de răşinoase, a
resturilor de la distilarea gudroanelor sau a
uleiurilor antracenice, prin trecerea fumului
prin camere speciale şi prin arderea gazului de
iluminat.
În prezent, negrul de fum se obţine din gazul

natural, din reziduuri petrolire, iar în ultimii
ani din hidrocarburi petroliere grele, din
acetilenă şi ca produs secundar la fabricarea
acetilenei din metan.
În principiu,modul de fabricare a negrului de
fum din gaze este următorul: gazele
naturale sunt separate de impurităţile
mecanice pe care le-au antrenat, apoi
spălate şi uscate. Mai departe, sunt trecute
printr-un aparat de control şi de aici la
becurile speciale de ars. Becurile de ars sunt
astfel construite, încît permit reglarea
cantităţii de aer după calitatea negrului de
fum care trebuie obţinută. © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 71
Fineţea şi nuanţa negrului de fum depind de
modul cum este condusă arderea. Deasupra
flăcării există o placă sau un tambur metalic,
gol interior. Acestea sunt răcite cu apă.
Negrul de fum se depune pe placă sau pe
tambur, apoi este curăţat cu raclete sau perii
speciale
Datorită granulaţiei
fine şi gradului de negru
intens, negrul de fum
din gaze are proprietăţi
corespunzătoare
pentru cernelurile de
tipar.

Alţi pigmenţi anorganici sintetici mai sunt:
Galben de zinc (cromat de zinc ZnCrO4) este
un pigment de culoare galbenă cu nuanţe de
galben palid pînă la galben lămăie.
Oxidul galben de fier Fe2O3. 3H2O este o pulbere cu diferite
nuanţe de galben. Cînd pierde apa de cristalizare se
transformă în oxid roşu de fier, folosit ca pigment roşu.
Ultramarinul (silicat de aluminiu şi sodiu) este un pigment
albastru, căruia îivariază culoarea în funcţie de condiţiile de
preparare (verde sau roşu).
Pigmenţii metalici sunt pulberi constituite din
paiete metalice mici, cu strălucire proprie, şi
se folosesc la «aurirea», «argintarea» sau
«bronzarea» obiectelor.

Pigmenţii metalici. Aceste pulberi se obţin din
deşeurile de foi metalice, care sunt măcinate
şi sortate cu ajutorul sitelor.
Pulberile sunt transformate în pastă cu o soluţie de gumă
sau cu grăsimi şi sunt supuse la o măcinare mai înaintată.
Apoi pulberea este spălată şi uscată.
Pigmenţii metalici.
Pigmenţii metalici au mare putere de
acoperire, luciu metalic, sunt rezistenţi la
lumină şi intemperii şi se pot aplica fie sub
formă de cerneală, fie prin pulverizarea pudrei
metalice. În ultimul caz, pe suprafaţa pe care
se aplică se realizează în prealabil un tipar cu o
cerneală specială, de care se prinde pudra
metalică.
Pigmenţii metalici, nefiind rezistenţi la acizi şi
alcalii, nu sunt folosiţi decît în amestec cu
lianţii neutri; aceşti pigmenţi au putere de
uscare redusă, deoarece pulberea formează
un strat deasupra liantului, care împiedică
uscarea.
Cei mai cunoscuţi pigmenţi metalici sunt:
«aurul» (aliajul de cupru - staniu, cupru - zinc,
denumit «aur» din cauza culorii aurii) şi
«argintul» (pulbere de aluminiu denumită
«argint» din cauza strălucirii sale argintii).

Pigmenţi și coloranți de nuanțare
La descrierea pigmentului negru de fum s-a
arătat că intensitatea culorii cernelurilor
negre este insuficientă şi nuanţele sunt
neplăcute. Pentru a înlătura această
deficienţă, în cerneala neagră se adaugă
pigmenţi sau coloranţi care neutralizează
nuanţa neplăcută. Pentru nuanţare se
întrebuinţază pigmenţi şi coloranţi albaştri,
violeţi etc
Pigmenţi și coloranți de nuanțare
Pigmenţii de nuanţare se introduc în cerneală
după ce au fost frecaţi în prealabil în ulei şi
transformaţi în pastă. Cei mai întrebuinţaţi
pigmenţi de nuanţare sunt albastrul de fier,
albastrul reflex, lacul violet, lacul violet fanal
etc. Coloranţii de nuanţare care se folosesc
sunt: metilvioletul, indulina şi nigrosina
introduşi în cerneală sub formă de soluţie în
acizi graşi.
Pigmenţii substrat.
Substraturile sunt substanţe incolore,
transparente sau semitransparente, folosite
în industria cernelurilor în scopul îmbunătăţirii
calităţii acestora. Substraturile se mai
folosesc pentru deschiderea nuanţelor cernelii
şi pentru prepararea lacurilor colorate. Ca
substrat se folosesc următoarele substanţe.
Hidroxidul de aluminiu (albul de aluminiu, albul
transparent) este o pulbere de culoare albă, cu
greutate specifică mică, nu este solubil în apă,
uleiuri şi solvenţi organici.

Hidroxidul de aluminiu se dizolvă atât în
hidroxizi alcalini cît şi în acizi, este rezistent la
lumină şi se poate amesteca cu toate
cernelurile.
Transparenţa lui în strat subţire pe tipăritură este atît de
mare, încît cernelurile albe transparente pot fi folosite
pentru lăcuirea tipăriturilor.
Pe scara industrială, hidrohidul de aluminiu se obţine prin
precipitare diuntr-o soluţie de sulfat dublu de aluminiu şi
potasiu (alaun) sau sulfat de aluminiu cu sodă.
Sulfatul de bariu (alb de bariu) este o pulbere

foarte albă, rezistentă la lumină, alcalii, acizi
şi intemperii, cu putere de uscare bună şi
putere de acoperire redusă.
Sulfatul de bariu se obţine pe cale sintetică
prin precipitare din sulfat de sodiu cu clorură
de bariu
Albul amestec este compus din 75% sulfat de

bariu şi 25% hidrohid de aluminiu). Este o
pulbere de culoare albă, insolubilă în apă,
uleiuri şi solvenţi organici. Albul amestec se
obţine din sulfat de aluminiu, sodă calcinată şi
clorură de bariu.
© Conf. univ., dr. Cazac Viorica 86

Liant (faza lichidă dispersă). Lianţii reprezintă
mediul lichid al cernelii, compuşi din răşini,
diferiţi dizolvanţi şi adausuri.

Lianţi pe bază
de
Lac (solvent
Ulei
volatil + răşini)
Vegetal Sintetic
Natural Sintetic Sicativ Nesicativ

Liantul unei cerneli se alege în funcţie de
procedeul de tipărire, de viteza maşinii, de hîrtia
pe care se tipăreşte, de condiţiile de lucru etc.
lianţii folosiţi la fabricarea cernelurilor trebuie
să îndeplinească o serie de condiţii:
• să aibă o anumită viscozitate, deoarece, în
caz contrar, se îmbibă atît de repede şi de
intens în hîrtie, încît pigmentul rămîne la
suprafaţa tipăriturii;
• să nu provoace modificarea culorii cernelii,
adică să nu conţină substanţe care pot
reacţiona cu pigmenţii;
• să aibă posibilitatea de a se fixa pe imprimat
fără ca acesta să se copieze;
• să nu conţină substanţe care să intre în
reacţie cu formele de tipar şi să le distrugă;
• să nu aibă o culoare închisă (în cazul
cernelurilor albe şi colorate).

Prepararea lianţilor se realizează în

funcţie de natura lor, şi anume: Lianţii
din uleiurile vegetale se obţin prin
fierberea uleiurilor vegetale şi
incorporarea de sicativi sau prin
polimerizare.

Uleiurile utilizate în cernluri pot fi: uleiuri

vegetale și minerale.
Uleiurile vegetale se obţin din seminţe prin
presare (la rece şi la cald) şi prin extracţie cu
solvenţi. Din punct de vedere chimic, sunt
gliceride (esteri ai acizilor graşi cu glicerina),
deci fac parte din grupa mare a grăsimilor.
Grăsimile se clasifică după mai multe criterii:
• în funcţie de compoziţie: mono-, di- sau trigliceride
a. sicative
 în funcţie de sicativitate: uleiuri b. semisicative
c. nesicative
 în funcţie de natura lor: grăsimi a. animale

b. vegetale
 în funcţie de starea lor la temperatura a. solide

normală: grăsimi
b. lichide (uleiuri)

Uleiurile sicative formează prin uscare o
peliculă elastică care nu se înmoaie,
insolubilă în solvenţi organici, rezistentă la
diferiţi agenţi.
În cazul uleiurilor semisicative, pelicula se
formează mai greu, nu are rezistenţă şi se
înmoaie.
Uleiurile nesicative nu formează nici un
fel de peliculă.

Uleiul de in tehnic, cel mai important
reprezentant al uleiurilor vegetale, are în
compoziţia sa gliceride ale acizilor linolic,
linolenic, oleic, stearic. Uleiul de in se
extrage din seminţele plantei cu acelaşi
nume prin presare sau prin extracţie cu
diferiţi solvenţi. Pentru a se obţine un ulei de
calitate superioară (perfect limpede), uleiul
obţinut trebuie filtrat şi apoi supus unui
proces de rafinare.
Rafinarea uleiului de in constă în
îndepărtarea substanţelor mucilaginoase, a
acizilor graşi liberi, a materiilor colorante şi
a substanţelor volatile, care dau miros şi
gust neplăcut. În poligrafie, la fabricarea
cernelurilor se folosesc uleiul de in fiert
(firnis) şi uleiul de in polimerizat. Uleiul de in
fiert se obţine prin încorporarea în ulei a
unor substanţe sicative la temperaturi
înalte, substanţe care îi măresc
sicativitatea. 96
MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica, lect. univ. Roșca Luminița
Uleiul de in polimerizat se obţine prin
încălzirea («fierberea») uleiului de in la
temperatura de 290-295oC, în autoclave
speciale, ermetic închise. În aceste condiţii,
uleiul suferă o polimerizare şi îşi schimbă
proprietăţile. O proprietate caracteristică a
uleiului de in este sicativitatea sa.

În funcţie de viscozitatea sa, uleiul de in
fiert, este de mai multe calităţi: foarte slab,
mijlociu şi tare. Existenţa a patru feluri de
ulei de in fiert permite obţinerea de sorturi
de cerneală cât mai diferite.

Uleiurile minerale se obţin prin distialrea în
vid a reziduului obţinut de la distilarea
primară a ţiţeiului (prin distilarea primară a
ţiţeiului au fost extrase produsele uşoare şi
semiuşoare, ca: benzina, petrolul lampant şi
motorina).

Uleiurile minerale din punct de vedere
chimic, sunt un amestec de hidrocarburi
saturate. După distilare, uleiurile minerale
sunt supuse unui proces de rafinare.
Aceste uleiuri, nefiind sicative, sunt folosite
la fabricarea cernelurilor care se fixează pe
hârtie prin absorbţie
10
MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica, lect. univ. Roșca Luminița 0
O importanţă deosebită o prezintă uleiurile

polimerizate.
Aceste uleiuri se obţin din uleiurile vegetale
prin încălzire de scurtă durată în aer liber
sau prin încălzire de lungă durată la
temperatura de aproximativ 300°C în
atmosferă de gaz inert.
10
Prin încălzire, uleiul suferă un proces de
polimerizare, avînd loc unirea moleculelor, o
transformare în ceea ce priveşte
viscozitatea, greutatea specifică, indicele de
aciditate şi sicativitatea.
Polimerizarea se efectuează în prezent prin
încălzirea uleiurilor vegetale în atmosferă
de gaz inert în aparatele de aluminiu sau
orice material inoxidabil.
10
Uleiurile polimerizate se fabrică de
viscozităţi diferite, în funcţie de cerneala la
care se folosesc.
Lianţii sintetici sunt soluţii de răşini naturale,
răşini sintetice sau bitumuri în uleiuri
minerale.
Lianţii sintetici se obţin prin simpla dizolvare
în cazane fixe sau mobile, prevăzute cu
agitator. Produsul obţinut după dizolvare se
filtreză.
10
Solvenții volatili. În cazul cernelurilor

pentru tiparul adînc nu se pot folosi lianţii
amintiţi, deoarece aceste cerneluri trebuie
să aibă o viscozitate mică şi să se usuce
repede
10
Solvenții volatili.
Lianţii folosiţi în acest caz sunt soluţii de
diferite răşini sau de bitum n solvenţii
volatili.
Dintre solvenţi, cei mai utilizaţi sunt:
acetona, alcoolul etilic, toluenul, xilenul,
diferitele benzine, esterii etc.
10
Solvenții volatili.
Acetona (CH3 - CO - CH3) este un lichid
incolor, cu punct de firbere 56,5oC, cu
miros caracteristic; este foarte volatilă,
foarte inflamabilă, miscibilă cu apa în orice
10
proporţie, cu alcoolul şi majoritatea compuşilor
organici. Pe scrara industrială, acetona se obţine prin
mai multe procedee: distilarea uscată a lemnului,
distilarea uscată a acetatului de calciu, şi anume a
produsului brut obţinut prin neutralizarea acidului
acetic de la distilarea lemnului; din acetilenă, din
aldehidă acetică, din alcool etilic sau acetat de etil
prin trecerea vaporilor acestora împreună cu vapori
de apă peste un catalizator; prin fermentarea
zaharurilor provenite din cereale sau a melasei etc.
10
Alcoolul etilic CH3 - CH2 - OH - etalonul - se fabrică în
cantităţi mari, prin fermentaţia zaharurilor cu ajutorul
ciupercilor microscopice din drojdia de bere şi de pe
fructele dulci. Ca materii prime se folosesc, pe de o
parte, fructele dulci şi melasa, un deşeu de la fabricarea
zahărului de sfeclă care conţine zaharuri în stare liberă;
pe de altă parte, cereale sau cartofi, bogate în amidon.
Etalonul poate fi obţinut şi prin metode chimice; una din
ele porneşte de la etenă, iar alta constă în hidrogenarea
catalitică a acetaldehidei, care, la rîndul ei, se fabrică din
acetilenă
10
Alcoolul etilic este un lichid incolor, cu

miros caracteristic, cu punct de fierbere
la 78,32oC. conţinutul în alcool al
produsului comercial este de minim 96%
10
Toluelul C6H5 - CH3 este o hidrocarbură
aromatică. Pe scară industrială toluenul se
obţine prin mai multe procedee: prin
izolarea din subprodusele cocseriilor şi ale
uzinelor de gaz, prin separarea din petrol
(procedeul Edeleanu prin extragere cu
bioxid de sulf lichid), prin piroliza
hidrocarburilor saturate.
11
Este un lichid incolor, cu miros caracteristic

aromatic şi punct de fierbere 110,560C.
Toluenul este un foarte bun solvent.
11
Răşini şi bitumuri.
Dintre răşinile şi bitumurile folosite la
fabricarea cernelurilor de tipar se amintesc:
colofoniu, copalul, asfaltul, bitumul de
petrol etc.
11
Cele mai folosite răşini sunt: cumarona,

colofoniul, răşinile fenolice, răşinile
alchidice, răşinile maleice (pentru
cernelurile cu luciu), cauciucul ciclizat
(pentru cernelurile cu uscare rapidă) etc.
lianţii sintetici sunt folosiţi la fabricarea
cernelurilor negre şi colorate, a căror
fixare se face prin absorbţie
11
Sicativi.
Sicativii sunt substanţe folosite pentru
accelerarea vitezei de uscare a uleiurilor şi
prin aceasta a cernelurilor. De exemplu,
dacă uleiului de in i se adaugă o cantitate
corespunzătoare de sicativ de cobalt, uleiul
se usucă în strat subţire în decurs de două
ore. Acelaşi ulei însă, fără sicativ, se usucă
(formează o peliculă) abia în decurs de
minimum 3-5 zile.
11
Sicativi.
Din punct de vedere chimic, sicativii sunt
săruri ale metalelor (cobalt, mangan, crom,
nichel, plumb, fier, cupru, zinc, aluminiu,
calciu, bariu) cu acizii: oleic, rezinici, naftenici
etc.
Se prepară folosirea sicativilor care conţin
mai multe metale (de exemplu, sicativ de
plumb-mangan-calciu), deoarece activitatea
acestora este mai puternică decît a sicativilor
pe bază de un singur metal. 11
Sicativi.
Viteza de uscare a uleiurilor şi a cernelurilor
creşte proporţional cu cantitatea de sicativ
introdusă pînă la o anumită limită. De
aceea nu se recomandă introducerea unei
cantităţi mai mari de 20% sicativi,
considerînd în raport cu sicativul pe bază de
ulei lichid preparat pentru utilizare sau cu
sicativul pastă.
11
Sicativi.
În funcţie de metoda de preparare sunt:
Sicativi topiţi, obţinuţi prin topirea oxizilor
sau a sărurilor metalice împreună cu
colofoniu, ulei de in, acizi naftenici etc, la
temperatura de 150-250oC.
Sicativi precipitaţi obţinuţi prin precipitare
dintr-o soluţie apoasă de săpun de sodiu a
acidului respectiv cu ajutorul unei soluţii de
sare a metalului corespunzător.
11
Sicativi.
Sicativii folosiţi în industria cernelurilor se
pot clasifica în:
Sicativi lichizi, care se obţin prin dizolvarea
sărurilor metalelor în ulei de in sau într-un
solvent
Sicativulvolatil.
pe bază de ulei de in se prezintă ca un lichid
transparent, de culoare închisă, care din punctul de vedere
al viscozităţii, se aseamănă cu liantul pe bază de ulei de in
(sicativii lichizi nu sunt prea indicaţi la tipărirea policromă,
căci formează o peliculă rezistentă). © Conf. univ., dr. Cazac Viorica
11
Sicativi.
Sicativi-pastă, care se obţin prin frecarea
unui amestec de sicativi insolubili în ulei de
in polimerizat. Din punctul de vedere al
viscozităţii sicativii-pastă se aseamănă cu
cernelurile de tipar şi de aceea introducerea
lor în cerneală nu le micşorează
consistenţa. Aceşti sicativi sunt indicaţi
pentru orice procedeu de tipar şi mai ales
pentru tipărirea policromă. 11
Prepararea sicativilor se realizează prin

două procedee principale, şi anume:
prin precipitarea din soluţie apoasă de
săpun de sodiu acidului respectiv cu
ajutorul soluţiei de sare a metalului
corespunzător.
12
Prepararea sicativilor
Precipitarea se face la cald, în cazane,
sub agitare continuă;prin topirea oxizilor
sau a sărurilor metalice împreună cu
acizii naftenici, uleiul de in etc., la
temperaturi de 150-250°C.
12
Prepararea sicativilor
Topirea are loc în cazane cu agitator.
Cei mai folosiţi sicativi sunt: naftenaţii,
acetatul de plumb şi boratul de mangan
12
Prepararea soluțiilor de coloranți de

nuanțare
Soluţiile de coloranţi de nuanţare se obţin
prin introducerea colorantului în porţiuni
mici sub amestecare continuă în acidul
gras (mai întrebuinţat este acidul oleic)
încălzit la circa 110°C. prepararea se
face într-un cazan prevăzut cu agitator
12
6.3. Fabricarea cernelurilor tipografice.
Fabricarea cernelurilor cuprinde două

etape foarte imporatnte, şi anume:
prepararea pastei, care are drept scop
obţinerea unei suspensii cât mai
omogene de pigment, liant, şi frecarea
pastei, adică obţinerea cernelii în forma
definitivă.
12
Prepararea pastelor are loc în
amestecătoare speciale cu palete,
formate din vase mobile fixate pe
suporturi. Axul cu palete este pus în
mişcare şi este coborît în interiorul
vasului. Paletele se rotesc atît în jurul
axului pe care sunt fixate cît şi în jurul
axului principal al amestecătorului.
Aceste amestecătoare au o capacitate
de 100-500 l
12
Fig. 2. Amestecătorul cu palete

12
În funcţie de gradul de omogenizare şi de

consistenţa urmărită se reglează viteza
şi durata amestecării.
12
Frecarea cernelurilor se efectuează cu
ajutorul maşinilor de frecat de următoarele
tipuri: cu valţuri, cu valţuri şi bară, cu pîlnie.
Maşina de frecat cu valţuri realizează frecarea
pastei prin trecerea ei de pe un valţ pe altul,
datorită rotirii valţurilor în sens diferit şi
vitezelor lor diferite (fig. 3). Pentru a obţine o
cerneală de calitate superioară, pasta se trece
cel puţin 3-4 ori prin maşină, aceasta în funcţie
de felul pigmentului.
12
Fig. 3. Schema acţiunii maşinii

de frecat cu trei valţuri:
1- buncăr cu pasta frecată;
2- valţul mijlociu;
3- valţul posterior ;
4- valţul
anterior ;
5- cuţit
12
Maşina de frecat cu valţuri şi bară (fig. 4)
efectuează, pe lîngă frecare, şi o operaţie
de filtrare, oprind particulele ce nu sunt
suficient de fine între valţ şi bară. Aceste
maşini se pot folosi şi la fabricarea
cernelurilor mai fluide şi la fabricarea
cernelurilor de tipar adînc, deoarece pot fi
cu uşurinţă capsulate şi aici suprafaţa
liberă în contact cu stratul de cerneală
este relativ mică.
13
Fig. 4. Maşină de frecat cu două

valţuri şi bară:
1. valţul mare; 2- valţul mic; 3- bara
de frecare; 4- dispozitiv de scurgere
a cernelii; 5- dispozitiv de reglare;
6- dispozitiv pentru reglarea spaţiului
dintre bară şi suprafaţa valţului mic;
7- pîlnie de alimentare; 8-bara de
filtrare
13
MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica, lect. univ. Roșca Luminița 1
Maşina de frecat cu pîlnie se foloseşte la
frecarea cernelurilor pe bază de substanţe volatile,
deoarece pierderile de solvent la această maşină,
care este închisă ermetic, sunt foarte mici. Maşina
este compusă din două talere de granit, porţelan
fontă sau porfir, una fixă şi alta mobilă, prevăzute
cu canale dispuse radial. Aceste canale au rolul de a
ajuta frecării şi în acelaşi timp de a dirija cerneala
spre periferia farfuriilor. Maşina este prevăzută cu
un cuţit care curăţă cerneala de pe talere şi o
îndreapă spre jgheabul colector.
Pentru amestecarea componenţilor şi
pentru frecarea cernelurilor de tipar adînc se
foloseşte şi moara cu bile (fig. 4). Aceasta
este alcătuită dintr-un cilindru metalic gol,
prevăzut cu o gură de încărcare care se
închide etanş cu un capac. Cilindrul se umple
cel puţin o treime cu bile, dar nu mai mult de
două treimi. Suprafaţa interioară a cilindrului
este căptuşită cu plăci de porţelan sau
ceramică sau este placată cu oţel inoxidabil.
13
Fig. 4.. Moară cu bile:

a- schemă; b- aspect exterior
13
Pentru amestecarea componenţilor şi
pentru frecarea cernelurilor de tipar adînc se
foloseşte şi moara cu bile (fig. 4). Aceasta
este alcătuită dintr-un cilindru metalic gol,
prevăzut cu o gură de încărcare care se
închide etanş cu un capac. Cilindrul se umple
cel puţin o treime cu bile, dar nu mai mult de
două treimi. Suprafaţa interioară a cilindrului
este căptuşită cu plăci de porţelan sau
ceramică sau este placată cu oţel inoxidabil.
13
La rotirea morii cu bile, încărcată cu
cerneală, aceasta se freacă, ca urmare a
frecării dintre pereţii morii şi bile, precum
şi datorită lovirii bilelor între ele. Morile cu
bilă sunt recomandate mai mult pentru
fabricarea cernelurilor de nuanţe închise,
puţin intense, sau pentru cernerlurile pe
bază de solvenţi foarte volatili, care nu pot
fi frecate pe maşini de frecat cu valţuri.
13
La fabricarea cernelurilor pentru tiparul adînc,
pigmenţii, materialele de umplere şi sicativii se
amestecă şi se freacă numai cu o parte din lianţi şi
numai după frecare se diluează, pentru a se obţine
cerneala de voscozitatea dorită.
137
6.4. Păstrarea cernelurilor tipografice.
Cernelurile se păstrează în încăperi uscate, la
o temperatură de 8-30oC.
În timpul depozitării, pentru evitarea
degradării cernelurilor trebuie respectate o
serie de condiţii:
 cernelurile în cutii sau bidoane bine închise
se păstrează pe rafturi, aşezate în ordine
după culoare şi după procedeul de tipar;
13
 cutiile şi bidoanele vor fi etichetate, având

indicate lizibil denumirea cernelii şi numărul
dat de fabrică;
 fiecare lot de cerneală se păstreză separat,
avînd indicată pe etichetă data intrării în
depozit;
139
 scoaterea cernelii din cutii se face cu
ajutorul unui şpaclu curat din metal. După
scoaterea din cutie a cantităţii de cerneală
necesară, cerneala rămasă se nivelează
prin apăsare cu şpaclu, avînd grijă să nu
rămână goluri în masa de cerneală. Peste
suprafaţa cernelii se aplică o rondelă de
hârtie pergament, cerată sau îmbibată cu
grăsime.
© Conf. univ., dr. Cazac Viorica 140

Clasificarea
cernelurilor
tipografice

După forma
de prezentare:
După tehnologia
Lichide; de tipar:
După tipul liantului:
Cerneluri pe bază de
Solide. offset;
ulei;
Adânc;
Cerneluri pe bază de
apă; Înalt;
Cerneluri pe bază de Fleografic;
solvenți;
Cerneluri UV; Serigrafic;
Cerneluri plastisol; Tampografic;
Cerneluri speciale; Clasificarea Speciale.
Cerneluri hibride.
cernelurilor
tipografice După gradul
Cerneluri
Cerneluri pentru
suporturi papetare;
transparente de transparență:
După suportul de tipar: (de triadă);
Cerneluri pentru
suporturi polimerice; Semitransparente;
Cerneluri pentru fontă; Cerneluri opace
Cerneluri pentru
suporturi metalice; Metalizate;
/acoperitoare.
Sidefate;
Cerneluri pentru lemn.
Termocrome;
Cerneluri pentru textile.
Fluorescente;
Alimentare (pe bază de
soia, legume, etc.);
După caracteristicile optice Cerneluri de securitate,
Cerneluri aromatizate, 142
MATERIALE TIPOGRAFICE decorative: Cerneluri acoperitoare, © Conf. univ., dr. Cazac Viorica
În funcție de viteza de tipărire În funcţie de rezistenţa la În funcţie de culoare:

şi de construcţia maşinilor: acţiunea diferiţilor agenţi: ✗cerneluri albe;
✗ cerneluri pentru maşini ✗cerneluri rezistente la acizi; ✗cerneluri negre;
plane; ✗cerneluri rezistente la alcalii; ✗cerneluri colorate
✗ cerneluri pentru maşini ✗cerneluri rezistente la (galbene, roşii, albastre,
rotative. căldură, lumină etc.; verzi etc.).
✗cerneluri rezistente la lăcuit;
✗cerneluri rezistente la
celofanat etc.
.
14
6.6. Proprietăţile tehnologice de tipar ale cernelurilor tipografice.

6.7. Proprietățile tehnologice ale cernelurilor
Fixarea cernelurilor după tipărire
• Gradul de frecare
Rezistența la grăsimi
14
Tipăriturile proaspăt tipărite au stratul de cerneală insuficient
fixat, astfel încât cerneala se poate lua chiar la o frecare nu prea
puternică.
Numai prin fixarea ulterioară a cernelurilor pe suprafaţa
imprimatului, cerneala nu se mai desprinde şi imprimatele nu se mai
murdăresc prin copiere.
Procesul de fixare începe imediat după imprimare şi se continuă
în timp.
Fixarea cernelurilor (uscarea) se poate face prin două metode:
 absorbţia cernelii de către tipăritură;
 formarea de peliculă/filmului.
Fixarea prin absorbţie este asigurată atît de fluiditatea cernelii cât şi
de proprietăţile absorbante ale hârtiei ( de exemplu, cerneala şi
hârtia de ziar).
14
Fixarea prin formele de peliculă se datoreşte polimerizării

şi oxidării uleiului de in pe care îl conţin cernelurile sau
evaporării solventului (de exemplu, cerneluri pentru tipar
înalt, rotativ cu hârtia în sul, tiparul adânc). Durata
polimerizării este în funcţie de natura pigmentului care intră
în compoziţia cernelii, de conţinutul în sicativ, de
caracteristicile hîrtiei pe care se tipăreşte, de condiţiile de
temperatură, umiditate, lumină şi ventilaţie în care se
lucrează, de grosimea stratului de cerneală etc.
14
La cernelurile de tipar adânc, pelicula se formează prin

evaporarea solventului din liant, cerneala rămânând
fixată pe hîrtie prin intermediul răşinii sau bitumului
care formează un strat.
Oricare ar fi modul de fixare al cernelurilor pe hârtie, în
prima perioadă după tipărire se produce o absorbţie.
Uscarea cernelurilor poate fi accelerată prin adaos de
diluant, în cazul cernelurilor ce se fixează prin
absorbţie, şi prin adaos de sicativi, în cazul cernelurilor
ce se fixează prin formare de peliculă.
14
Pentru determinarea duratei de uscare se procedează în felul

următor: pe o placă de sticlă de 50x130 mm se întinde un strat
uniform de cerneală (2g), cu ajutorul unui val de cauciuc. Placa cu
cerneală se introduce apoi într-o etuvă la 100oC. Cerneala se
consideră uscată dacă, rotind pe suprafaţa ei o bilă de metal
(diametru 10 mm), aceasta nu lasă urmare. Rostogolirea bilei se
face după ce placa a stat o jumătate de oră să se răcească.
14
Pentru cernelurile de tipar adînc, determinarea timpului de
uscare se face la temperatura camerei. Placa de sticlă se
cufundă în cerneala de analizat şi se cronometrează
timpul de uscare (bila nu trebuie să lase urme prin
rostogolire).
15
Gradul de frecare a cernelurilor
Gradul de frecare al unei cerneli caracterizează gradul de

dispersie a pigmenţilor şi uniformitatea distriburii lor în
liant.
Cu cât gradul de frecare al cernelii va fi mai înaintat, cu
atât proprietăţile de tipărire ale cernelii vor fi mai bune. O
frecare insuficientă provoacă dificultăţi în procesul de
tipărire: îmbâcsirea clişeelor, depunerea cernelii pe valurile
maşinilor etc.
15
Există mai multe metode pentru a determina gradul de

frecare al unei cerneli:
Cu ochiul liber, şi anume trecînd cu muchia cuţitului sau a
şpaclului pe suprafaţa cernelii. O cerneală bine frecată
prezintă o suprafaţă netedă, pe care nu se observă granule
sau îngrămădiri de particule. Această metodă este foarte
puţin precisă şi pemite să se distingă numai prezenţa
particulelor mari.
15
O metodă mai exactă pentru controlul frecării

cernelurilor este determinarea reziduului pe sită. Pentru
aceasta, o cantitate de cerneală exact cântărită g,
subţiată cu benzen, se trece printr-o sită cu 4900
ochiuri pe cm2, cântărită în prealabil. După uscare se
cântăreşte reziduul pe sită şi numărul de grame aflat g1
intră în formula
g1
100
g
care caracterizează gradul de frecare al cernelii
Această metodă se aplică mai mult în cazul cernelurilor mai fluide
15
O metodă mai exactă pentru controlul frecării cernelurilor

este determinarea reziduului pe sită. Pentru aceasta, o
cantitate de cerneală exact cântărită g, subţiată cu
benzen, se trece printr-o sită cu 4900 ochiuri pe cm2,
cântărită în prealabil. După uscare se cântăreşte reziduul pe
sită şi numărul de grame aflat g1 intră în formula
g1
100
g
care caracterizează gradul de frecare al cernelii
Această metodă se aplică mai mult în cazul cernelurilor mai fluide
15
Rezistența la grasimi a cernelurilor
Acţiunea grăsimilor asupra cernelurilor este de fapt acţiunea
de dizolvare a pigmentului care este scos din cerneală şi
colorează suprafaţa grăsimii.
Când grăsimile râncezesc (aciditatea lor creşte), intervine şi
acţiunea acidităţii asupra cernelii.
Pentru a se încerca rezistenţa la grăsimi a cernelurilor se
procedează în felul următor: tiparul cernelii de cercetat pe
hârtie de ambalaj se lasă să se usuce bine 8 pînă la 14 zile. În
hârtia de ambalaj tipărită se împachetează grăsimi, în aşa fel
încât cerneala să fie în contact direct cu ele. După trei zile, la
temperatura camerei, grăsimea nu trebuie să fie colorată de
cerneală.
15
Viscozitatea cernelurilor
Vâscozitatea este generată de forţa de adeziune dintre
moleculele lichidului, e oforţă de frecare internă din
fluid. În mişcarea fluidului, tangent la straturile ceau
viteze diferite, apar forţe de rezistenţă care au tendinţa
să egaleze valorilevitezelor. Newton a dat expresia
rezistenţei dintre două straturi de fluid:
F=ηxSx(dv/dx)x IηISI = N·s/m2 = kg/(m·s)(1)u
nde: S – suprafaţa lor de contact,
dv/dx – gradientul vitezei pe o direcţie normală celei de
curgere,
η – coeficientul de vâscozitate dinamică,
[η]SI = N·s/m2
15
Exista trei moduri in care se poate exprima vascozitatea:
a) Vascozitatea absoluta (dinamică) - reprezinta forta de
frecare care apare pe unitatea de suprafata atunci cand viteza
de curgere a fluidului este de 1cm/secunda.
µ=S x v
F =  x S: unde
F - vascozitatea (N);coeficientul de viscozitate
S – suprafața de contact dintre straturile fluidului (cm2);
V - viteza de curgere a fluidului (cm/s);
z – distanța dintre straturi (cm).
15
b) Vascozitatea cinematica - se determina cu ajutorul

formulei:
v=µ/ƥ
µviscozitatea dinamică
ƥ densitatea produsuluigcm
15
c) Vascozitatea conventionala - este utilizata cel mai

frecvent in practica si se noteaza cu E. Se exprima in grade
Engler (E0).
Un grad Engler reprezinta vascozitatea apei distilate la 200C.
Vascozitatea conventionala se determină ca raport între
timpul de scurgere (tx) al unui volum de 200 cm3 din produsul
analizat la temperatura t0C si timpul de scurgere (ta) al unui
volum de 200 cm3 de apa distilată la temperatura de 200C.
15
Pentru determinarea vascozitatii conventionale se

utilizeaza vascozimetrul Engler. Acesta este format din:
- un rezervor (1) prevazut in partea inferioara cu un
tub calibrat (8);
- baie de incalzire cu apa sau ulei (2) in care este
introdus rezervorul, pentru mentinerea lichidului
cercetat la temperatura constanta t0C;
Vâscozimetrul Engler
16
- capacul rezervorului (3) cu doua orificii (4,5). In
orificiul (4) se introduce o tija de lemn (6) care va inchide
orificiul (7) al tubului calibrat. In orificiul (5) se introduce un
termometru care masoara temperatura lichidului cercetat;
- trei stifturi (repere) (10) asezate in interiorul
rezervorului, care indica nivelul pana la care trebuie turnat
lichidul;
- trepiedul de fier (9) care sustine aparatul;
- balonul Engler (11) cu doua cote, una la 100 cm3 si
una la 200 cm3.
Figura Vascozimetrul Engler
16
În rezervorul (1) se toarna apa distilata pana la nivelul celor
trei repere. Se regleaza orizontalitatea aparatului cu
ajutorul suruburilor aflate la picioarele trepiedului. In baia
(2) se pune apa sau ulei la un nivel superior cu un
centimetru fata de nivelul apei distilate din rezervor. Se
incalzeste baia de apa si respectiv cea din rezervor pana la
200C. Cand apa din rezervor ajunge la aceasta temperatura
se ridica tija (6) si simultan se porneste un cronometru. Se
cronometreaza timpul ta de scurgere a apei distilate in
balonul Engler, la cota 200 cm3.
Se goleste rezervorul, se usuca si se toarna lichidul
cercetat. Se procedeaza la fel ca si cu apa distilata,
determinandu-se timpul tx de scurgere a 200 cm3 din
lichidul caruia vrem sa-i determinam vascozitatea. Apoi se
calculeaza vascozitatea conventionala conform formulei
Figura Vascozimetrul Engler
prezentate anterior.
16
Viscozitatea cernelurilor. Metode de evaluare a viscozității cernelurilor.
Metoda
Metoda rotativă Ultrasonografică
UZI
Metoda
Metoda bilei
capilară
căzătoare Metoda rotativă
de determinare a viscozității
Metoda cu
element vibrator
16
Metoda rotativă de evaluare a viscozității presupune

poziționarea substanței lichide în spațiul dintre două vase
poziționate unul în altul.
Un vas (interior) este fix, altul face mișcări de rotație.
Metoda rotativă
Viscozimetru Brookfeld
16
Metoda ultrasonografică de evaluare a viscozității
Metoda rotativă
16
Metoda bilei căzătoare/metoda lui Stokes de evaluare a
viscozității presupune măsurarea vitezei limită de cădere
a unei sfere in lichid.
Metoda lui Stokes

16
Metoda bilei căzătoare/metoda lui Stokes
Vascozimetrul Stokes este un cilindru de sticlă in care se află lichidul
de studiat şi o bilă căreia i se dă drumul să cadă in lichid. Pe suportul
tubului se află 2 repere, aflate la o distanţă cunoscută "h" (se
măsoară).
- Se ridică bila la suprafaţa lichidului, folosind dispozitivul ajutător.
- Se dă drumul bilei să cadă chiar de la suprafaţa lichidului.
- Cu un cronometru se măsoară timpul de cădere al bilei intre cele Viscozimetru lui Stokes
două repere marcate pe scala gradată. Reperul superior este ales Aranjamentul experimental
astfel incat bila să atingă viteza limită pană acolo.
- Experimentul se repetă de 5 ori. Datele se trec in tabel.
16
Se cunosc:
• acceleraţia gravitaţională: g=9,81 m/s2;
• densitatea lichidului: ρ = 800 kg/m3. ulei (1000 kg/m3. apa)
• raza bilei: r = 6,1 mm
• masa bilei: m = 0,92 g
- Se determină densitatea bilei ro = m/V
unde V=4pr3/3. (Lucraţi in unităţi SI, m şi kg.)
- Se calculează viteza de cădere a bilei cu relaţia: v =h/t.
- Se determină viteza medie de cădere: vm = (v1+v2+v3+v4+v5)/5. Viscozimetru lui Stokes
- Cu valoarea medie a vitezei determinate, se calculează coeficientul de Aranjamentul experimental
vascozitate dinamică a lichidului cu relaţia (7)
η = 2g (ρ0-ρ)r2/9vo
şi apoi corecţia din relaţia (8): Δη=− rrvo/24
- Estimaţi eroarea sistematică făcută neglijand forţa de rezistenţă dinamică:Δη/η
(în procente).
16
Metoda capilară de evaluare a viscozității se bazează pe metoda Poisselle și
reprezintă o metodă cu exactitate mare.
În viscozimetru capilar lichidele sub acțiunea diferitor presiuni curg prin

capilarul cu raza 2R și lungimea L.
Vasele au diametrul ce depășesc de câteva ori diamerrul capilarului prin care
curge lichidul. Coeficientul de viscozitate se calculează prin relația.
Metoda capilară de evaluare a
viscozității
16
Metoda capilară de evaluare a viscozității se
folosește pentru determinarea vîscozităţii pentru
fluide cu vâscozitate medie precum adezivi (pe bază de
solvent), fluide biologice, chimicale, cosmetice,
produse lactate, ceara lichidă, cerneluri, sucuri, latex,
uleiuri, vopsele, produse farmaceutice, solvenţi, soluţii
Metoda capilară de evaluare a
de cauciuc și de polimeri. viscozității
17
Metoda capilară de evaluare a viscozității utilizând

metoda vitezei de picurare a unei cantități de
cerneală într-o anumită perioadă de timp
presupune utilizarea pâlniilor de diferită
configurație
Pâlnii de diverse forme
17
Metoda capilară de evaluare a viscozității utilizând
diverse pâlnii.
Pâlnii de diverse forme (Cean)
17
Fluiditatea cernelurilor
Fluiditatea reprezintă inversul viscozității.
Mărimea ce caracterizează fluiditatea cernelurilor tipografice

se numește indice a fluidității , se măsoară în daN.
Fenomenul de curgere difera de la fluid la fluid, unele curgând mai

repede decât altele. Putem spune că unele substante sunt mai fluide,
iar altele mai putin fluide, adică mai vâscoase.
17
La imprimarea cu cerneluri de culori vii/expresive, trebuie

adăugată o cantitate mică de aditiv în cerneală pentru a
reduce vâscozitatea cernelii, reducând astfel forța de
exfoliere a hârtiei pe cilindru. Mai ales în perioada toamna-
iarna, atunci când temperatura în mediul de fabricație este
scăzută, în cazul în care cerneala este lipicioasă, hârtia se va
rupe la contactul dinte hârtie și cilindru, din cauza căreia hârtia
se lipeste de multe ori, ceea ce afectează calitatea imprimării.
17
Fluiditatea cernelurilor-depinde de:

• dimensiunea particulelor;
• cantitatea și natura pigmentului;
• relația sa cu liantul și aditivii;
• precum și gradul de frecare a cernelii pentru tipar.
17
Standarde ce reglementează calitatea cernelurilor

tipografice:
17
poate fi evaluată cu
reometru și cu placa
pentru fluiditate.
Fluiditatea este
determinată de forța
necesară pentru a pune în
mișcare cerneala din
Reometru pentru evaluarea
fluidității cernelurilor
starea ei statică.
17
Fluiditatea este
determinată de forța
necesară pentru a pune în
mișcare cerneala din
starea ei statică (ex. forța
necesară expulzării pastei
de dinți din tub).
Evaluarea fluidității poate fi
Placă entru evaluarea realizată utilizând metode
directe și indirecte.
17
Metoda directă- cu placa
pentru fluiditate. Pe placa
pentru fluiditate poziționată
orizontal se pune câte o
picătură de cerneală pe
fiecare bandă de
experimentare.
Ulterior, poziția plăcii se
Placă entru evaluarea modifică prin înclinarea
sub unghi ≥ 30°.
17
Metoda directă- cu placa
pentru fluiditate. Pe placa
pentru fluiditate poziționată
orizontal se pune câte o
picătură de cerneală pe
fiecare bandă de
experimentare.
Ulterior, poziția plăcii se
Placă entru evaluarea modifică prin înclinarea
sub unghi ≥ 30°.
18
Structura internă a cernelii
Fluiditatea cernelurilor este afectată la înclinarea
sub un unghi a plăcii și
indică asupra fluidității
cernelii.
Daca traiectoria scurgerii
cernelii este atestată a
avea un traseu scurt,
atunci fluiditatea ei este
Placă entru evaluarea considerată a fi redusă și
fluidității cernelurilor cerneală poate fi blocată în
rezervor.
18
Daca traiectoria scurgerii
Fluiditatea cernelurilor cernelii este atestată ca a
avea un traseu lung,
atunci fluiditatea ei este
considerată a fi mare și
neconformitate a cernelii
din punct de vedere
structural intern, cu
repercursiuni asupra
Placă entru evaluarea aderenței cernelurilor la
fluidității cernelurilor suport, inexpresivitate
cromatică, etc.
18
Fluiditatea cernelurilor Metoda II. Pe o suprafață
de sticlă se lasă o picătură
de cerneală. Se evaluează
diametrul inițial de format
de către aceasta.
Se acoperă cu o a doua
sticluță, o greutate și se
măsoară diametrul format
Metoda II. Evaluarea
de pata de cerneală sub
fluidității cernelurilor acțiunea greutății.
18
Fluiditatea cernelurilor Metoda III. Evaluarea
solicitată sub acțiunea
propriei greutăți.
1-pistonul ce ridică
cerneală;
2-poziția inițială a ptei de
culoare;
Metoda III. Evaluarea
3-dimensiunile ulterioare
fluidității cernelurilor ale petei de cerneală.
18
Fluiditatea cernelurilor Metoda III. Evaluarea
solicitată sub acțiunea
propriei greutăți.
Pistonul cu h=1 cm ridică picătura de cerneală

până la interacțiunea cu o placă orizontală și se
urmărește modificarea dimensiunile petei de
cerneală.
Metoda III. Evaluarea
18
Tixotropia cernelurilor
Tixotropia(din greacă. Θίξις - atingere și τροπή -

schimbare) - capacitatea unei substanțe de a reduce
vâscozitatea (lichefiere) de la impactul mecanic și de a
crește vâscozitatea (se îngroașă) în repaus.
Tixotropia este capacitatea unor sisteme dispersate
structurate de a restabili spontan structura inițială
distrusă prin acțiune mecanică.
Într-un sens mai larg, tixotropia este o scădere temporară
a vâscozității efective a unui sistem vâscos-fluid sau
plastic ca urmare a deformării sale, indiferent de natura
fizică a modificărilor care apar în el.
18
Tixotropia cernelurilor- proprietatea cernelurilor
imprimabile de a se îngroșa atunci când sunt în stare de
repaus (în timpul depozitării, oprirea mașinii de tipărire) cu
formarea unei anumite structuri și lichefierea reversibilă
ca urmare a amestecării.(capacitatea corpurilor lichide de a
se întări)
Tixotropia se manifestă prin subțierea cu agitare sau
amestecare suficient de intensivă de geluri, paste,
suspensii și alte sisteme cu o structură dispersată de
coagulare și îngroșarea lor (întărirea) după încetarea
acțiunii mecanice. Restaurarea tixotropă a structurii este
un proces izotermic reversibil mecanic, care poate fi
reprodus de multe ori.
18
Orice material cu proprietăți tixotrope sub influență

mecanică de la un gel sau o stare groasă se transformă în
lichid. După încetarea acțiunii mecanice asupra lor, există
o anumită perioadă de timp în care materialele tixotrope
rămân în stare lichidă.
Aceasta se datorează valorii limită a deplasării, care determină trecerea
materialelor tixotrope de la o stare densă la una fluidă temporar. Pentru a
menține o stare fluidă a acestor materiale o perioadă de timp, este necesară
menținerea constantă a acestei valori maxime de deplasare.
18
La fixarea cernelii pe imprimare, tixotropia are un efect

negativ, contribuind la creșterea vâscozității și la
prevenirea pătrunderii; în același timp, vopselele tixotrope
pot înfunda forma.
18
Proprietățile tixotrope depind direct de compoziția

calitativă și cantitativă a fazei dispersate a
substanței. Astfel, tixotropia materialului este
afectată de următorii parametri:
 Vâscozitate eficientă maximă;

 Vâscozitate eficientă minimă;
 Tensiunea limită de deplasare
19
Testarea tixotropiei poate fi efectuată cu un

viscometru sau un reometru în rotație sau oscilație.
Există diferite metode de testare disponibile pentru
analiza comportamentului tixotrop.
19
Test de pas (test de tixotropie cu 3 intervale, 3ITT)

O încercare în trepte este de obicei efectuată cu un
reometru de rotație prin schimbări rapide ale vitezei.
Un reometru este un dispozitiv de laborator utilizat pentru a
măsura modul în care curge un lichid, sau o suspensie ca
răspuns la forțele aplicate. Este utilizat pentru acele lichide
care nu pot fi definite cu o valoare unică a vâscozității și, prin
urmare, necesită setarea și măsurarea mai multor parametri
decât este cazul unui viscometru. Măsoară reologia lichidului.
19
Reometrele de tip rotativ sau de forfecare sunt de obicei

proiectate ca un instrument nativ controlat de tulpină
(controlează și aplică o tulpină de forfecare definită de
utilizator, care poate apoi măsura tensiunea de forfecare
rezultată) sau un instrument nativ controlat la stres
(control și aplică un utilizator definit tensiune de
forfecare și măsurați tulpina de forfecare rezultată).
19
Cilindru rotativ
Lichidul este plasat în interiorul unui cilindru în interiorul
altuia. Unul dintre cilindri este rotit la o viteză setată.
Aceasta determină viteza de forfecare din interiorul
annulului. Lichidul are tendința de a trage celălalt cilindru
rotund, iar forța pe care o exercită asupra acestui
cilindru (cuplul) este măsurată, care poate fi
transformată într-o forță de forfecare.
19
Testul în trepte este format din trei intervale si

poate fi efectuat fie într-un mod de control al
forței de forfecare controlat (CSR), fie într-un
mod de efort de forfecare controlat (CSS): În
modul CSR, viteza de forfecare sau viteza de
rotație sunt presetate, în timp ce în modul CSS,
tensiunea de forfecare sau cuplul este presetat pe
viscometerv.
19
Testul se efectuează la două viteze / forfecare

diferite. Primul și ultimul interval se realizează la o
rată de forfecare scăzută, iar al doilea interval se
realizează la o rată mare de forfecare (Figura 1). În
modul CSS, primul și ultimul interval se realizează Procedura de etapă a unui
test de rotație constând
la o tensiune de forfecare scăzută, iar al doilea dintr-o fază de forfecare
interval se realizează la o tensiune mare la mică, de forfecare mare și
forfecare. de forfecare mică. ẏ =
viteza de forfecare; t =
timp
19
Faza de forfecare joasă: Scopul primului interval
este de a obține o vâscozitate constantă la o
viteză de forfecare constantă. Acest interval
oferă vâscozitatea de referință a probei în repaus.
Faza de forfecare joasă: Aici, se stabilește aceeași
Figura 2: Viscozitatea
rată constantă de forfecare constantă ca în dependentă de timp a
primul interval. Acest interval permite eșantionului unei probe cu
să își recupereze structura/vâscozitatea. comportament tixotrop.
ƞ = vâscozitate, t = timp
Regenerarea structurală a eșantionului poate fi
determinată cu una dintre metodele de analiză
următoare.
19
Faza de forfecare mare: în acest interval,

eșantionul este tăiat puternic cu o rată de
forfecare constantă pentru a simula
comportamentul eșantionului în timpul aplicării,
de exemplu în timpul agitării, rulării, vopsirii,
Figura 2: Viscozitatea
pulverizării și pompării. Descompunerea dependentă de timp a
structurală poate fi determinată datorită unei probe cu
comportament tixotrop.
comportamentului subțire de forfecare a ƞ = vâscozitate, t = timp
eșantionului, cunoscut și sub denumirea de
comportament pseudoplastic.
19
Al treilea interval al testului 3ITT este utilizat pentru
analiza comportamentului tixotropic al probei.
Raport de recuperare după un anumit timp: Înainte
de începerea testului, utilizatorul trebuie să
definească momentul în care recuperarea
structurală trebuie analizată. Punctele de timp Figura 3: Analiza
trebuie setate în funcție de cerințele aplicației. raportului de recuperare
după un anumit timp. ƞ =
Vâscozitățile din aceste puncte sunt apoi vâscozitate, t = timp
comparate cu vâscozitatea fazei de repaus în primul
interval. De exemplu, structura vopselei s-a
recuperat până la 80% după 60 de secunde de la al
treilea interval (figura 3).
19
Timp pentru un raport de recuperare dat: Timpul necesar
pentru recuperarea structurală (100%) este adesea foarte
lung. De exemplu, după agitarea uleiului de parafină, are
nevoie de aproximativ opt ore pentru a se recupera
complet la starea sa inițială solidă. Din acest motiv, este
de obicei analizat timpul pentru un raport de recuperare Figura 3: Analiza
mai mic. Raportul de recuperare a dobânzii este stabilit raportului de recuperare
înainte de test. Atunci se calculează timpul necesar după un anumit timp. ƞ =
vâscozitate, t = timp
pentru recuperarea la raportul de recuperare stabilit.
Timpul este măsurat de la începutul celui de-al treilea
interval, intervalul de recuperare. În figura 4 este analizat
timpul necesar pentru recuperarea structurală de 25% și
50%.
20
Această metodă de măsurare evaluează cantitatea de
descompunere structurală (sau acumulare) în condiții
de forfecare ridicate, dar nu există un interval disponibil
pentru a evalua recuperarea structurală în condiții de
forfecare cu adevărat scăzute. În acest test, proba este
tăiată la viteze diferite. Viscozimetrul/reometrul este Figura 4: Analiza timpului
setat mai întâi la o viteză mică. Viteza este crescută pentru un raport de
treptat până la viteze mai mari, generând o ramă recuperare dat. ƞ =
vâscozitate, t = timp
ascendentă (de exemplu, 1 rpm la 100 rpm).
20
După citirea tensiunii de forfecare la viteza maximă,
viteza este menținută fie pentru un anumit timp de
reținere (de exemplu 60 secunde) și, în final, a scăzut
treptat până la cea mai mică viteză, generând o rampa
descendentă (de exemplu, 100 rpm la 1 rpm) este
generat imediat fără o perioadă de păstrare. Rezultatul Figura 5: Curba de flux
este reprezentat sub forma unei diagrame curbe de flux care prezintă zona de
care arată rata de forfecare pe axa x și efortul de histerezis. 1 = indicație
pentru defalcarea
forfecare pe axa y. De obicei, viteza de forfecare este structurală; 2 = indicație
presetată pe reometru și se măsoară cuplul/forța pentru acumularea
necesară pentru rotirea bobului în cupa umplută cu structurală, Ԏ = efort de
probă. Zona dintre rampa ascendentă și descendentă se forfecare, ẏ = viteza de
forfecare
numește zona de histerezis (figura 5).
20
Diagrama curbei de curgere arată cum se modifică
tensiunea de forfecare odată cu creșterea vitezei / vitezei
de forfecare. O scădere a efortului de forfecare în timpul
intervalului de menținere la o viteză constant mare indică
că vâscozitatea eșantionului scade. Dacă rampa
ascendentă și descendentă nu diferă unul de celălalt,
comportamentul eșantionului este independent de timp la
forfecare. Dacă rampa ascendentă prezintă o citire a Figura 5: Curba de flux
tensiunii forfecare mai mare decât rampa descendentă, care prezintă zona de
histerezis. 1 = indicație
comportamentul eșantionului depinde de timp sub sarcina pentru defalcarea
forfecată, arătând un comportament de subțiere a structurală; 2 = indicație
forfecării. Dacă rampa ascendentă arată o tensiune de pentru acumularea
structurală, Ԏ = efort de
forfecare mai mică decât rampa descendentă, atunci forfecare, ẏ = viteza de
eșantionul arată un comportament dependent de timp la forfecare
forfecare, prezentând un comportament de îngroșare a 20
forfecării.
Aderența cernelurilor
Comportamentul cernelii în procesul de tipar

este determinat de aderența acesteia la suport.
Aceasta se manifestă, pe de o parte, prin fixarea
de suport, adică aderența cernelii în contactul cu
rolele, forma și materialul sigilat; pe de altă
parte, prin rezistența la separare a stratului de
cerneală între două suprafețe.
20
Prin aderenţă se înţelege rezistenţa pe care

cernelurile o opun forţei de dezlipire a stratului de
cerneală. Rezistenţa opusă se datoreşte forţei de
atracţie (adeziunea) dintre cerneala şi suprafaţa pe
care se depune.
Aderenţa nu trebuie confundată cu consistenţa,
deoarece sunt două proprietăţi cu totul deosebite. O
cerneală poate fi vîscoasă şi puţin aderentă sau
puţin vâscoasă şi foarte aderentă.
20
1- role de rulare elastice;

2 - un cilindru metalic;
3 - role de măsurare elastice;
4 - scara;
5 - comutatorul săgeții pe scară;
6 - lampa de semnal;
7 - buton pornire;
8 - bloc cu suport pentru calibrarea arcului de măsurare.
20
Principiul de funcționare al dispozitivului de
determinare a aderenței cernelurilor, se bazează pe
ruperea stratului materialului de testat în timpul
rulării sale. Acesta constă dintr-un cilindru gol din
metal lustruit conectat de două furtunuri de cauciuc
cu un termostat, două role elastice în contact cu
cilindrul, un arc dinamometric calibrat.
20
O rolă se rostogolește (de la dreapta la stânga
pentru o rostogolire uniformă); cea de-a doua
rolă măsoară, se rotește doar în jurul axei sale și
este conectată prin pârghiile de tracțiune cu un
arc de dinamometru și o scară.
20
Când dispozitivul funcționează, cerneala este

alimentată de la un contor de microvolume la o rolă
de rulare; rola de măsurare se realizează de-a lungul
rotației cilindrului cu o forță proporțională cu
aderenta.
20
ISO 12634: 1996 „Tehnologiile de tipar. Determinarea

aderenței cernelurilor și a lianților folosind un
lipcometru rotativ ”stabilește procedura de
determinare a proprietăților de curgere ale cernelurilor
păstoase.
21
Aderența cernelurilor depinde de fluiditatea lor.
Forțele de atracție dintre molecule acționează la
distanțe scurte comparabile cu dimensiunile atomilor
și moleculelor. Din acest motiv pentru o bună
aderență este nevoie de a apropiere maximală a
corpurilor. La contactul a două corpuri solide forțele
moleculare acționează doar în căteva puncte de
contact ale suprafețelor în relief, iar corpurile practic
nu se ating.
a b
Interacțiunea dintre două corpuri:
a) corpuri solide, b)corp solid cu cel lichid 21
Interacțiunea strânsă între corpuri se întâmplă atunci

când contactul se produce între un corpul solid și unul
lichid.
Fluiditatea cernelurilor tipografice este asigurată de
către lianți, natura moleculară a cernelurilor trebuie să
asigure umezirea și fixarea (aderența) lor către cilindrii
de aplicare a cernelurilor, la forma pentru tipar, suportul
pentru tipar și alte materiale.
a b
Interacțiunea dintre două corpuri:
a) corpuri solide, b)corp solid cu cel lichid 21
La frecarea cernelii, aderența lor la forma pentru tipar

și transferul pe suportl pentru tipar impune aderența
între două suprafețe și desprinderea ușoară a lor.
Aceste fenomene solicită rezistența filmului de
cerneală la aderență și desprindere.
Interacțiunea dintre două corpuri: b

a
a) corpuri solide, b)corp solid cu cel lichid
21
În același context, aderența cernelurilor poate fi
determinată utilizând următoarea metodologie.
Valul elastic 1, pe a cărui suprafaţă este aplicat un
strat subţire de cerneală se rostogoleşte pe un plan
înclinat 2, format dintr-o suprafaţă metalică netedă. Fig. . Schema
Se poate ca valul cu stratul de cerneală să se construcţiei aparatului
rostogolească pe planul înclinat pe care s-a întins un pentru determinarea
aderenţei cernelurilor.
strat subţire de aceeaşi cerneală.
Timpul necesar pentru rostogolirea valului pe planul
înclinat caracterizează adeziunea cernelii. Cu cât
timpul de rostogolire este mai mare, cu atît cerneala
este mai aderentă.
21
Culoarea și
Transparența Opacitatea
Nuanța
Intensitatea Densitatea Rezistența la

cromatică optică lumină
Rezistența la Capacitatea de
alcalii și acizi acoperire
21
Transparența cernelurilor
Transparența cernelurilor reprezintă capacitatea
materialelor de a transmite lumina prin intermediul său,
fiind evaluată prin cantitatea de lumină ce trece prin
material.
lumina albă;
a-reflecția suprafețelor
cu luciu;
flux luminos a b
b-reflecția suprafețelor
cromatic.
Reflecția luminii de la suprafața filmului de cerneală mate.
21
Reflecția cu luciu a luminii (linie continuă)

și difuzia luminii de la suprafața filmului de cerneală (linie întreruptă)
21
Cernelurile sunt considerate transparente atunci când se
atestă lipsa reflecției puternice, atunci când coeficientul de
refreacție este echivalent cu 1.
În acest caz flxul luminos ce deviază de la traiectoria inițială,
nu difuză, trece prin filmul de cerneală inegral interacționând
cu stratul de cerneală fontă. Din acest motiv culoarea
reprezintă lumina reflectată de stratul fontă ce trece prin
straturile de culoare suprapuse din tipăritură și caracteristicile
optice ale acestora.
21
Transparența cernelurilor tipografice este reglamentată de către
standardul ISO 2846-1. Testul expres frecvent utilizat în evaluarea
transparenței cernelurilor se face în baza evaluării unui
pretipărituri cu negru pe o tipăritură anterioară. Cu cât modificările
nuanțate de negru sunt mai mici cu atât mai mare este
considerată transparența cernelurilor.
Negrul din pretipăritură trebuie să corespundă anumitor
caracteristici LAB și poate fi evaluată cu ajutorul
spctrofotometrelor.
21
Eroarea
Transparența cernelurilor cromatică ΔEab
Abaterea cromatică ΔEab de pe

tiparul de probă de negru suprapus
(cu acoperire de la 0.7-1,3 mk
grosimea filmului de cerneală).
Unghiul de înclinare a dreptei ce
indică raportul dintre eroarea
cromatică ΔEab și grosimea filmului
de cerneală.
Grosimea filmului
de cerneală.
22
Unghiul de înclinare care prezintă transparență poate fi
determinată grafic sau prin calcul.
Determinarea prin metoda grafică are ca puncte de reper grosimea
filmului de cerneală în punctele S1 și S2 conform metodologiei
specificate în standardul ISO 2846-1 și diferența dintre erorile
cromatice. Metoda de calcul presupune realizarea calculului axat pe
următoarea relație:
22
Standardul ISO 2846-1:2006 definește transparența cernelurilor
cu următoarele valori:
Cerneala Unghiul de transparență, T

Cyan 0,20
Magenta 0,12
Yelow 0,08
22
Spectrometru eXact
pentru evaluarea transparenței cernelurilor
22
Opacitatea cernelurilor
Opacitatea cernelurilor reprezintă capacitatea
materialelor de a reflecta lumina prin intermediul său,
fiind evaluată prin cantitatea de lumină ce este
reflectată de materialul supus evaluării.
Opacitatea reprezintă mărimea inversă transparenței.
22
Culoarea și nuanța cernelurilor
Culoarea este una din cele mai importante proprietăţi,

dat fiind rolul cernelii de a crea o imagine vizibilă pe
suprafaţa imprimatului.
În planşa alăturată este redat cercul cromatic; culorile
se găsesc în ordinea în care sunt refractate în
spectrul solar. Cercul de culori ajută la alegerea
cernelurilor pentru amestec, în scopul obţinerii unei
anumite nuanţe.
22
Fiecare culoare întrebuinţată
practic este percepută ca un
amestec aditiv şi anume ca un
amestec al anumitor domenii
spectrale. În planşa b este redat
amestecul aditiv din fascicule de
lumină colorată în nuanţe
complimentare - portocaliu, violet
şi verde - care prin suprapunere dau
culoarea albă. Amestec aditiv
22
În cazul amestecului
substractiv prin suprapunerea
celor trei culori de bază
galben, roşu, albastru se
obţine negru, planșa a.
Amestec substractiv
22
Culoarea cernelii (ca şi culoarea oricărui obiect) depinde de

felul radiaţiilor spectrului solar reflectate de cerneală. (De
exemplu, cerneala albastră absoarbe razele galbene şi roşii
ale spectrului, reflectînd razele albastre).
Cel mai simplu mod de a determina culoarea este prin
compararea unui imprimat tipărit cu cerneala de cercetat cu
un imprimat tipărit cu o cerneală etalon.
Cerneala etalon este preparată cu respactarea strictă a
reţelei, din materii prime standardizate, şi cu respectarea
strictă a condiţiilor tehnologice în timpul preparării sale.
22
Exemplarele care se compară trebuie imprimate în condiţii
identice (una şi aceeaşi formă de tipar, pe una şi aceeaşi hârtie etc.).
Pentru determinarea mai exactă a culorii cernelurilor se folosesc
aparatele de laborator: colorimetrul şi spectrofotometrul. Măsurarea
culorii cu ajutorul colorimatrelor şi al spectrofotometrelor este
lipsită de aprecierea subiectivă a experimentatorului, deoare aceste
aparate acţionează automat.
Colorimetrele sunt aparate care permit să se aleagă o culoare
similară cu cea de determinat prin amestecarea a trei fluxuri de
lumină colorate standard: roşu, verde şi albastru. Cunoscîndu-se, în
culorile examinate, conţinutul de culori standard - roşu, verde şi
albastru -, se poate determina cu uşurinţă culoarea cernelii.
22
Spectrofotometrele stabilesc spectrele de reflexie ale
obiectelor colorate şi permit să se decompună fluxul de
lumină în componenţii lui cu ajutorul prismei, determinîndu-
se exact coeficienţii de reflexie a unei serii din aceste culori
spectrale, dispuse uniform în partea vizibilă a spectrului solar.
Unele spectrofotometre au prisma înlocuită cu o serie de
filtre de lumină, care folosite succesiv, stabilesc spectrele de
reflexie ale tiparelor cernelurilor de cercetat.
23
Nuanţa. În funcţie de conţinutul în pigmenţi, o
cerneală poate avea o serie întregă de nuanţe. De
exemplu, o cerneală de culoare roşie poate avea o
nuanţă gălbuie sau albăstruie.
Nuanţa cernelii se determină o dată cu culoarea
acesteia
23
Intensitatea cromatică
Intensitatea cromatică este proprietatea pe care o
au cernelurile de a modifica mai mult sau mai puţin
culoarea unei altei cerneli cu care se amestecă.
Intensitatea cromatică depinde de felul,
concentraţia şi proporţia pigmentului care intră în
compoziţia cernelii. Această caracteristică se
determină prin compararea intensităţii cernelii de
cercetat cu cea etalon, ambele diluate cu alb de zinc.
Intensitatea de colorare se exprimă în procente, în
raport cu intensitatea de colorare a cernelii etalon.
23
Pentru determinare se procedează în felul următor: se

cîntăresc în două capsule cîte 20 g pastă de alb de zinc
frecat cu ulei. În una din capsule se introduce 1 g cerneală
de cercetat, iar în cealaltă 1 g cerneală etalon. După
omogenizare, capsulele se aşază pe o placă de sticlă. În
cazul în care una din probe are o culoare mai închisă, i se
adaugă pastă de alb de zinc pînă cînd se ajunge la o
identitate de culoare
23
Intensitatea cromatică se calculează după formula:
a  20
K% 
b  20
în care:
a este pasta de alb de zinc adăugată la cerneala de analizat, în g;
b - pasta de alb de zinc adăugată la cerneala etalon, în g.
23
Densitatea optică a cernelurilor
Densitatea optică presupune capabilitatea unui obiect de
a bsorbi fluxul luminos iradiat și reprezintă logaritmul
zecimal al corelației fluxului luminos emis și cel absobit
și difuz ce trece prin produsul/obiectul examinat.
Frecvent densitatea optică este exprimat prin
coeficientul permisiv de trecere.
Unde:
Do-densitatea optică:
ȹo-fluxul luminos ce cade pe obiectul studiat;
ȹλ – fluxul luminos ce a trecut prin obiect;
t-coeficientul permisiv de trecere a fluxului
luminos.
23
Densitatea optică corespunde senzațiilor la perceperea
vizuală a obiectului în culoare, cu cât obiectul pare mai
expresiv și întunecat cu atât densitatea optică a culorii
este mai mare, din acest motiv aceasta este o
caracteristică utilă aplicată în domeniul tipografic.
Evaluarea densității optice se face prin metodele
densitometrice.
23
Măsurările densitometrice permit menținerea sub
control a următorilor indicatori de calitate:
• grosimea filmului de cerneală aplicat pe suportul
pentru tipar;
• împrăștierea elementelor rasterizate;
• suprapunerea culorilor (grosimea și suprafața
ocupată);
• contrastul de tipar (calitatea reproducerii detaliilor în
umbre);
• echilibrul cromatic.
23
Rezistența la lumină a cernelurilor
O cerneală care să fie întru totul rezistentă la lumină nu

există. Se poate spune despre o cerneală că este mai mult sau
mai puţin rezistentă la lumină, în funcţie de rezistenţa
pigmentului pe care îl conţine şi de concentraţia acestuia în
cerneală. Din punctul de vedere al rezistenţei la lumină,
pigmenţii se clasifică în: foarte rezistenţi, rezistenţi, mijlocii şi
slabi.
Ori de cîte ori se amestecă două cerneluri, una cu
rezistenţa bună la lumină şi alta cu rezistenţa slabă, rezultă o
cerneală cu rezistenţa slabă la lumină.
23
Rezistenţa la lumină a cernelurilor de pe imprimate

mai este şi în funcţie de grosimea stratului de cerneală,
de calitatea hârtiei etc.
Rezistenţa la lumină a unei cerneli de pe imprimat se
poate determina expunând tiparitura un timp la acţiunea
luminii solare sau a unei lămpi de cuarţ. Comparînd
imprimatul expus cu cel neexpus, se poate aprecia gradul
de rezistenţă al cernelii la lumină.
23
Gradul de rezistenţă la lumină se exprimă prin timpul

necesar de expunere pentru a produce o modificare a
culorii imprimatului. Rezistenţa la lumină a cernelurilor
poate fi mărită prin acoperirea cu un lac protector.
24
Rezistența la alcalii și acizi a cernelurilor
Rezistenţa la alcalii (planşa alaturată) şi rezistenţa la
acizi caracterizează stabilitatea culorii cernelii de tipar
faţă de acţiunea soluţiilor diluate de alcalii şia acizi.
O rezistenţă bună la alcalii este necesară, de exemplu,
în cazul cernelurilor destinate tipăririi ambalajelor pentru Rezistenţa cernelurilor la alcalii:
produsele care prezintă o alcalinitate liberă (săpunuri,
cleiuri etc).
În cazul cernelurilor pentru tiparul plan, o importanţă
deosebită o prezintă rezistenţa la acizi, deoarece în
timpul tipăririi forma de tipar se umezeşte cu apă
acidulată
24
Pentru a determina rezistenţa la alcalii a unei cerneli
se taie o tipăritură în două părţi egale câte o fâşie de
10x2,5 cm. Una din cele două părţi se cufundă timp de 5
min. într-o soluţie de 1% hidroxid de sodiu (la
temperatura camerei). Apoi se scoate, se clăteşte cu apă Rezistenţa cernelurilor la alcalii:
distilată şi se usucă la 50oC. pentru a caracteriza
cerneala din punctul de vedere al rezistenţei la alcalii, se
compară cele două jumătăţi ale imprimatului.
24
Determinarea rezistenţei la acizi se face agitînd într-o

eprubetă, timp de un min, o cantitate mică de cerneală
în 10 cm3 acid clorhidric 1%. După un repaus de 24 de ore
se apreciază gradul de rezistenţă după coloraţia soluţiei
Rezistenţa cernelurilor la alcalii:
de acid.
243
a-albastru (pigment albastru din fier nerezistent la

substanţe alcaline);
b- albastru (pigment albastru ftalocianat) rezistent la
substanţe alcaline;
c- albastru solubil în substanţe alcaline;
d- modificarea cartonului duplex în contact cu substanţe Rezistenţa cernelurilor la alcalii:
alcaline;
e- albastru rezistent la substanţe alcaline imprimat peste o
cerneală ton sau o hârtie vopsită nerezistentă la lumină
244
Capacitatea de acoperire a cernelurilor
Capacitatea de acoperire este proprietatea

cernelurilor de a acoperi mai mult sau mai puţin
suprafaţa pe care ele se aştern.
Intensitatea senzaţiei de culoare depinde atât de
saturaţia şi puterea de acoperire a cernelurilor cât şi de
cantitatea de cerneală transferată pe imprimat
(grosimea stratului de cerneală, mărimea punctului de
raster)
24
Capacitatea de acoperire a cernelurilor
Din planşa alăturată se poate observa că intensitatea
senzaţiei de culoare este cu atît mai redusă cu cât
punctul de raster este mai fin, respectiv cu cât
cantitatea de cerneală transmisă pe o anumită
suprafaţă este mai redusă la eceeaşi grosime a stratului Scală cromatică
de cerneală. Această proprietate se poate determina cu
ochiul liber, aşternînd cerneala pe un suport colorat,
sau cu ajutorul unui aparat care măsoară grosimea
stratului de cerneală necesară pentru a face vizibilă
suprafaţa pe care cerneala a fost întinsă.
24
Cernelurile pentru tiparul înalt
Cerneluri negre pentru maşini rotative. Cerneala neagră pentru
ziare trebuie să se prezinte ca o pastă omogenă, fără picături de
apă şi impurităţi mecanice; să fie suficient de fluidă şi să nu se
îngroaşe la păstrare; în procesul de tipărire să se întindă bine cu
valurile de cerneală, fără foremele de prăfuire, să se aplice într-
un strat uniform pe suprafaţa formei de tipar şi să treacă în
cantitate suficientă pe hîrtie; să se fixeze rapid şi complet pe
suprafaţa tipăriturii; nu trebuie să degaje vapori toxici şi cu miros
neplăcut etc. Cerneala neagră pentru ziar conţine negru de fum,
pigmenţi sau coloranţi de nuanţare şi răşini sau asfalt dizolvate în
uleiuri minerale
24
Cerneala neagră pentru ilustraţii trebuie să satisfacă trei condiţii
principale: tipar net, intensitate mare şi fixare bună. Aceste
cerneluri au aspect de paste omogene, fluide, în care pigmentul
este bine frecat cu liantul.
Această cerneală se fixează în special prin formarea peliculei,
datorită îmbibării selective a liantului, subţierii stratului de
cerneală pe hîrtie şi absorbirii lui de către hîrtie; întărirea peliculei
poate fi realizată prin polimerizare oxidativă.
24
Intensitatea mare a cernelii se realizează prin introducerea unei
cantităţi de coloranţi de nuanţare sub formă de soluţii în acid
oleic sau de pigmenţi de nuanţare. Uneori se foloseşte şi
amestecul de pigmenţi cu soluţii de coloranţi de nuanţare.
Cernelurile negre pentru ilustraţii vor avea deci în compoziţia lor
negru de fum, pigmentul sau colorantul de nuanţare şi liantul,
care va putea fi în ulei nesicativ sau în ulei artificial sicativ.
24
Cernelurile negre pentru maşini plano-cilindrice trebuie să se
prezinte ca paste omogene, suficient de aderente şi
consistente, fără picături de apă şi impurităţi mecanice; să se
rotească bine în jgheabul (călimara, fig. 36) aparatului de
cerneală al maşinii de tipărit; în procesul de tipărire, să se
repartizeze pe suprafaţa valurilor de cerneală şi a formei de tipar Rotirea cernelii în
într-un strat uniform, să treacă bine pe hîrtie şi să se fixeze bine călimară:
1- călimara în repaus;
pe imprimat; culoarea cernelii pe tipar să fie suficient de intensă 2- începutul rotirii;
şi strălucitoare; să nu degaje vapori toxici şi cu miros neplăcut 3- rotirea completă;
etc. 4- cerneala nu se roteşte
în călimară
25
Cerneluri colorate pentru maşini rotative trebuie să se
îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi cernelurile negre pentru
maşini rotative. Cerneluirle colorate se fabrică din pigmenţi
coloraţi, dispersaţi în liantul care este un amestec de ulei de in
polimerizat şi răşini derivate ale colofoniului în ulei mineral. Se
fabrică în diferite culori: galbene, roşii, albastre, verzi, violete
etc.
Cerneluri colorate pentru maşini plano-cilindrice sunt: albe,
galbene, roşi, albastre, verzi etc. şi au aceleaşi proprietăţi ca
cernelurile negre pentru maşini plane.
Cernelurile colorate pentru maşini plane se fabrică din pigmenţi
respectivi, dispersaţi în ulei de in polimerizat sau în amestec de
ulei de in polimerizat şi soluţii de răşini în uleiuri.
25
Cernelurile pentru tiparul ofset și litografic
Cernelurile pentru tiparul plan trebuie să satisfacă o serie de
condiţii de bază: în procesul de tipărire să nu murdărească
porţiunile neutre ale formei de tipar, să nu se amestece cu apa,
să nu se prindă în strat gros pe suprafaţa cauciucului ofset şi pe
suprafaţa valurilor de cerneală; să nu aibă o acţiune corosivă
asupra formei de tipar, asupra cauciucului fset şi asupra valurilor
de cerneală din cauciuc, provocând umflarea lor, înmuierea sau
solvirea parţială; trebuie să fie bine frecate, şi să se fixeze bine şi
complet pe suprafaţa tipăriturii.
25
Cernelurile pentru tiparul plan sunt mult mai vâscoase decît

cernelurile pentru tiparul înalt.
Cernelurile colorate ofset se fabrică de obicei cu nuanţe mai
intense decât cernelurile pentru tiparul înalt similare, deoarece
aici stratul de cerneală nu este transmis de pe forma de tipar
direct pe hârtie, ci prin intermediul cauciucului ofset.
25
Pentru a preveni posibilitatea murdăririi cu cerneală a

porţiunulor neutre ale formei de tipar şi posibiliatea amestecării
picăturilor foarte fine de cerneală cu lichidul de umectare, în
compoziţia cernelii se introduc lianţi care să dea o consistenţă şi
o aderenţă bună.
25
Cernelurile litografice se folosesc la tipărirea pe maşini
litografice şi au o viscozitate mare. Aceste cerneluri au la bază
pigmenţi organici sau anorganici dispersaţi în ulei de in
polimerizat. Se fabrică cerneluri litografice: negre, galbene,
roşii, albastre, verzi, maro etc
.
Cernelurile ofset se fabrică din pigmanţi organici şi din lianţi pe
bază de răşini dizolvate în ulei de in polimerizat. Aceste
cerneluri pot fi: albe, negre, galbene, roşii, albastre, verzi etc
25
Cernelurile pentru tiparul adânc
Cernelurile pentru tiparul adânc trebuie să aibă următoarele
proprietăţi:
• să fie foarte fluide, pentru a uda suprafaţa formei de tipar şi
a umple bine toate adînciturile fine ale elementelor
tipăritoare (o viscozitate redusă dă posibilotatea ca racleta
să scoată complet excesul de cerneală de pe suprafaţa
formei de tipar, cernaela fluidă se extrage uşor din
adînciturile formei de tipar de către suprafaţa hîrtiei, sub
presiunea cilindrului de presiune al maşinii de tipărit;
• să se usuce repede pe tipar, în decurs de cîteva secunde
(pentru a se evita murdărirea, lipirea cernelii etc.)
25
Cernelurile pentru tiparul adânc
• să nu aibă proprietăţi abrazive;
• să nu aibă acţiune chimică asupra formei de tipar;
• să nu conţină în compoziţia lor solvenţi care să aibă acţiune
dăunătoare asupra sănăţii muncitorilor; să fie stabile etc.
Cernelurile pentru tiparul adânc se fabrică din pigmenţi organici
şi lianţi obţinuţi din răşini dizolvate în toluen sau xilen (cerneluri
pentru tiparul adînc cu culori deschise) sau lianţi din asfalturi
naturale sau bitumuri (cerneluri pentru tiparul adânc de culori
deschise).
25
Cernelurile serigrafice
Serigrafia sau tiparul şablon completează celelalte genuri de

imprimare, permiţînd rezolvarea problemelor ce nu puteau fi
soluţionate de aceste procedee, de exemplu imprimarea obiectelor
rotunde, a materialelor plastice şi în genere a oricărui suport,
indiferent de natura şi de forma acestuia. Procedeul constă în
depunerea cernelii pe obiectele de imprimat prin intermediul unei site
pe care s-a transmis pe cale fotochimică desenul original şi permite
depunerea unui strat de cerneală de circa 15 ori mai gros decît la
celelalte procedee, precum şi folosirea de cerneluri care conţin
solvenţi corosivi, plastifianţi şi materiale plastice.
25
Tiparul cu sită, manual la origine, folosit numai pentru tiraj mic, este
astăzi un procedeu industrial, putînd fi aplicat şi la lucrări policrome în
semitonuri.
Cernelurile serigrafice sunt foarte variate trebuind adaptate
suportului. Indiferent de compoziţie, o cerneală pentru tiparul pe sită
trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să se usuce pe suport, însă
nu în ochiurile sitei, să dea un tipar curat, cu conturul net, să treacă
uşor prin sită şi să formeze o peliculă rezistentă.
25
Ca lianţi se folosesc, după necesitate, lianţi oleorăşinoşi, lianţi pe
bază de răşini sintetice sau materiale plastice înrudite cu
suportul. Se pot folosi, de asemenea, solvenţi foarte corosivi, cu
condiţia să nu atace şablonul, şi solvenţi uşor volatili, cu condiţia
să acopere şablonul la întreruperea imprimării cu un strat gros
de cerneală.
Foarte frumoase efecte se pot obţine prin acest procedeu cu
cernelurile fluorescente (pe bază de pigmenţi fluorescenţi).
26
Cernelurile flexografice
Tiparul flexografic, privit până nu demult ca făcînd parte din
tiparul înalt, este considerat în prezent, datorită imporatanţei
economice pe care a dovedit-o, ca un procedeu de sine
stătător.
Deşi după natura formei de imprimare el se apropie de tiparul
înalt, clişeul fiind în relief, tiparul flexografic prezintă şi unele
contingenţe cu tiparul adînc, cernelurile întrebuinţate fiind, ca şi
al acest procedeu, fluide şi volatile.
26
Domeniul principal al tiparului flexografic va rămîne acela al
imprimării sulurilor de hîrtie, carton, celofan, polietilenă,
aluminiu etc., pentru confecţionarea ambalajelor. Primele
cerneluri folosite la tiparul flexografic au fost cele de anilină,
care erau coloranţi anilici dizolvaţi în apă sau alcool. Ele erau
foarte fluide, transparente, lipsite complet de proprietăţi
filmogene; erau însă ieftine şi uşor de fabricat. Pe hîrtia de
ambalaj, absorbantă, ele se uscau aproape instantaneu.
Calitatea imprimatelor era nesatisfăcătoare, avînd o slabă
putere de acoperire, mică rezistenţă la lumină şi apă etc.
26
Prin procedeul flexografic se pot imprima atît suporturi
absorbante cît şi suporturi neabsorbante.
Ca orice cerneală de tipar, cerneala flexografică este formată din
substanţă colorată şi liant. Liantul, la rîndul său, se compune
dintr-o răşină dizolvată într-un solvent.
Alegerea răşinii este limitată mult de natura alcoolică a solvenţilor
ce pot fi folosiţi, avînd în vedere clişeul de cauciuc.
Ca răşini folosite în cernelurile flexografice se pot cita: răşini
abieto-maleice neesterificate sau parţial esterificate, răşini
fenolformaldehidice, derivaţi celulozici şi nitroceluloză solubilă în
alcool, combinaţii de polivinil butiral + etilceluloză + clorcauciuc şi
combinaţia alcătuită din răşină acrilică + nitroceluloză.
26
Cernelurile speciale
Cerneluri cu uscare rapidă. Ritmul din ce în ce mai accelerat impus
producţiei poligrafice, ca urmare a măririi vitezei maşinilor de tipar
şi a mecanizării progresive a diferitelor operaţii, cere o scurtare
considerabilă a timpului de uscare a cernelurilor.
Această problemă a fost soluţionată prin elaborarea cernelurilor
cu uscare rapidă, care se bazează pe fenomenul filtrării selective a
componenţilor liantului (o răşină macromoleculară, dizolvată
într-un solvent mineral cu viscozitate mică). Datorită
macromolecularităţii răşinii, de cele mai multe ori, cernelurile de
uscare rapidă posedă şi un luciu mai mult sau mai puţin accentuat.
O răşină folosită cu succes la fabricarea cernelurilor de uscare
rapidă este cauciucul ciclizat, obţinut printr-un proces de ciclizare
intramoleculară, prin care se realizează un produs cu proprietăţi
cu totul schimbate faţă de produsul iniţial 26
Solubilitatea bună a acestei răşini în hidrocarburi alifatice, proprietăţile
mecanice excepţionale ale pliculei, compatibilitatea cu cei mai mulţi
lianţi uzuali în fabricarea cernelurilor de tipar au făcut ca acest produs
să devină un component important al cernelurilor de uscare rapidă.
Aceste cerneluri se usucă aproape instantaneu pe hârtie, în schimb
fixarea pe suporturi mai puţin absorbante lasă de dorit. De aceea s-a
recurs la introducerea în componenţa acestor cerneluri şi a aleiurilor
vegetale, a răşinilor alchidice etc.
Pentru combaterea fenomenului de pulverizare se adaugă în cerneală
cantităţi mici de substanţe chimice, ca: trietanol-amină, butanol, talc,
clorură ce amoniu etc. alte răşini care au dat rezultate bune la
fabricarea cernelurilor cu uscare rapidă sunt: răşinile maleice,
stirenice, fenolice esterificate cu pentaeritrită, în combinaţii cu răşini
alchidice stirenate şu uleiuri vegetale şi minerale
26
Cernelurile cu luciu permit obţinerea de tipărire cu aspect lucios,
fără a fi nevoie de o operaţie suplimentară de supralăcuire.
Acest sistem de cerneluri se pretează numai pe hârtiile cretate.
Chiar şi atunci cînd se lucrează cu hârtie cretată, gradul de luciu al
peliculei variază în funcţie de capacitatea de absorbţie a stratului
de cretare şi de netezimea suprafeţei hârtiei.
Pe lângă netezimea şi uniformitatea stratului superficial, o
caracteristică ce se impune hîrtiei cretate este rezistenţa la
smulgere a stratului superficial, ca urmare a lipiciozităţii mai mari a
acestui tip de cerneluri
26
Folosirea acestor cerneluri se bazează principiul întrebuinţării unei

răşini dure macromoleculare, care, dizolvată într-un mediu cu
viscozitate redusă, favorizează filtrarea selectivă a liantului în
microporii hârtiei. Astfel, răşina rămîne fixată împreună cu
pigmentul la suprafaţa hîrtiei, ceea ce aduce la obţinerea efectului
de luciu.
26
Se recomandă în mod special folosirea răşinilor cu greutate
moleculară mare, respectiv cu punct de înmuiere înalt, dintre
care: răşini fenolice esterificate cu pentaeritrită, aducţi maleici
etc. ca solvent al acestora se folosesc uleiuri vegetale şi minerale.
De asemenea, se recomandă folosirea de aditivi care să limiteze
pătrunderea liantului în hârtie.
Pigmenţii trebuie, de asemenea, selecţionaţi, criterii de bază fiind
gradul avansat de dispersie, transparenţă şi intensitatea de
colorare
26
Cernelurile cu luciu prezintă o putere de uscare mărită, pentru a
sigura o întărire rapidă peliculei, necesară obţinerii efectului de
luciu.
Efectul de luciu este mai accentuat cînd stratul de cerneală este
mai gros. Din acest motiv, luciul apare mai slab la tiparele cu raster
şi mult mai accentuat la tiparele cu fonte.
Cerneala cu luciu nu prezintă în general tendinţa de emulsionare
cu apa. Totuşi, se recomandă folosirea unei cantităţi minime de
apă de umectare (în cazul tiparului ofset).
Cernelurile cu luciu sunt miscibile între ele, precum şi cu
cernelurile obişnuite, determinînd o îmbunătăţire a luciului şi
rezistenţei de frecare a acestora.
26
Cernelurile helioflexografice pentru celofan şi folii metalizate.
Cerneluri care se fixează termic sau prin încălzire (heat-set).
Cerneluri care se fixează prin absorbţie de vapori de apă (moisture-
set).
Cerneluri care se fixează prin răcire.
Cernelurile din pastă apoasă de pigmenţi.
27
Bibliografie
1. https://compuart.ru/article/25339
2. http://www.marsel.ru/info/inktypes.html
3. https://slovodelo.ru/poleznye-materialy/pechatnye-kraski/
4. https://compuart.ru/article/23828
5. http://www.hi-edu.ru/e-books/xbook345/01/part-011.htm
6. http://www.hi-edu.ru/e-books/xbook319/01/part-007.htm
7. https://msd.com.ua/pechatnye-kraski/reologicheskie-svojstva-krasok-i-metody-ix-ocenki/
27
Va mulțumesc
pentru răbdarea
și curiozitatea de
a cunoaște!
27

Limbă

Tema 7. CERNELURILE TIPOGRAFICE 2019.FIN PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tema 7. CERNELURILE TIPOGRAFICE 2019.FIN PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

7.

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 2

Cernelurile tipografice – reprezintă consumabilele

Apariția cernelurilor se datorează predecesorilor noștri.

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica

Cea mai veche reţetă păstrată de preparare a

Ingredientele de bază erau negrul de fum şi uleiul

Prima fabrică de cerneluri pentru tipografie a fost

Până în prezent nu se cunoaşte exact locul şi

La început, cernelurile se preparau cu mijloace

În secolul al XV-lea, prin introducerea

Îmbunătățirea maşinilor de tipăr a făcut să

Aceste maşini au fost folosite mai întâi în

Abia în secolul al XIX-lea se poate vorbi

Republica Moldova nu a avut fabricație a

În anul 1930 a luat fiinţă la Oradea o fabrică destul

În anul 1934 i-a fiinţă fabrica de cerneluri «Unio

Între anii 1936 şi 1937 se organizează câteva filiale

Abia în anul 1950, prin comasarea acestor fabrici

Cerneala pentru tipar este o suspensie, cu

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 19

Cernelurile sunt formate din 2 sisteme de bază:

Liantul înconjoară particulele de pigment,

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 21

În fabricile de cerneluri se prepară numai

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 22

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 23

Pigmenţii conferă cernelurilor pentru tipar

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 24

Datorită rolului important pe care îl au în

• să aibă o culoare pură şi strălucitoare

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 26

• să fie total insolubili în ulei

În funcție de provenienţă şi de compoziţia

Clasificarea pigmenților organici lacuri colorate

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 29

naturali sintetici metalici

Clasificarea pigmenților anorganici

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 30

Pigmenţii organici naturali pot fi de natură

Pigmenţii de origine vegetală au la bază:

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 32

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 34

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 35

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 36

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 37

Pigmenţii roşii: Roşu permanent R, Roşu

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 41

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 42

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 43

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 44

6.2. Structura cernelurilor tipografice.

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 45

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 46

Mumia (conţine oxizi de fier, oxid de aluminiu,

Creta (carbonat de calciu, CaCO3) are culoare

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 48

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 50

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 52

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 54

MATERIALE TIPOGRAFICE © Conf. univ., dr. Cazac Viorica 55