Sunteți pe pagina 1din 4

Tehnica de restaurare a dinților frontali superiori cu ajutorul unui șablon (cheie) de

silicon

Restaurarea dinților frontali reprezintă o provocare pentru medicii stomatologi , dar utilizarea
materialelor adecvate și a protocoalelor corecte duce la scăderea gradului de dificultate și obținerea
unor rezultate predictibile.

Dintre materialele estetice disponibile pe piață , compozitul este cea mai potrivită opțiune pentru
restaurarea dinților anteriori. Acest material permite înlocuirea țesuturilor dure dentare alterate
ireversibil , atât datorită unei etiologii carioase , cât și de natură necarioasă (leziuni de uzură , leziuni
traumatice și leziuni distrofice) . Superioritatea materialului este explicată prin proprietațile fizico-
chimice , disponibilitatea în diferite culori , texturi și opacități , stabilitatea în mediul bucal , obținerea
unei bune închideri marginale cât și prin ușurința utilizării și reparării eventualelor defecte.

Factorii cheie pentru obținerea succesului sunt cunoașterea de către clinician a urmatoarelor :

-alegerea culorii

-micro și macro-anatomie dentară

-fundamentele adeziunii și ale ocluziei

-protocolul de lucru

În prezentul referat mă voi axa pe protocolul de lucru și anume restaurarea folosind un șablon de silicon.

Restaurarea funcționalității și a esteticii în zona frontală se obține cel mai predictibil prin tehnica
stratificării materialului compozit , utilizând o cheie de silicon.

Cheia de silicon reprezintă un ghid realizat în cabinet, de către medicul stomatolog , cel mai adesea cu
silicon de condensare , pentru a putea reface suprafața palatinală a dinților afectați (Fig. 1) . Se poate
opta pentru amprentarea fără nicio altă intervenție si sculptarea in cheie a suprafeței palatinale de
refăcut , asemănător dintelui omolog. O a doua optiune ar fi utilizarea ca reper a unei obturatii
defectuoase, dar cu suprafața palatinală intactă , iar opțiunea cea mai precisă este obținerea cheii prin
realizarea unui wax-up . Avantajele acestei tehnici sunt : un bun suport pentru compozitul ce va fi
aplicat , previzualizarea de către clinician a lungimii restaurării , minimizarea finisării și a lustruirii
suprafeței palatinale . Foarte important de menționat este că prin această tehnică se poate controla
grosimea fiecărui strat aplicat și astfel obținerea unor rezultate estetice superioare (opacitate și
transluciditate controlate) .

Protocolul de lucru :

1. Periaj profesional

2. Determinarea culorii

3. Amprentarea și obținerea cheii


4. Izolare

5. Realizarea preparației ( dacă e necesar)

6. Gravare acidă și aplicare bonding

7. Stratificare compozit cu ajutorul cheii

8. Finisare și lustruire

Fig. 1

Alegerea tipului de compozit este primul pas în obținerea unui rezultat optim . La momentul actual nu
există un material ideal , clinicianul selectând în funcție de particularitățile cazului clinic. Tipurile de
compozit de menționat în cazul restaurării în zona estetică sunt : compozitele cu microumplutură ,
compozitele microhibride și compozitele cu nanoparticule.

Materialele compozite cele mai performante din punct de vedere estetic sunt compozitele cu
microumplutură , dar dezavantajul este că prezintă o rezistență scăzută la fractură sau la uzură
accentuată. Pentru a suplini acest defect , au apărut compozitele cu microhibride . Deși prezintă
proprietăți fizice superioare, nu se pot ridica la nivelul celor cu microumplutura din punct de vedere
estetic. Compozitul microhibrid este indicat , datorită rezistenței și opacității crescute , pentru
reproducerea calităților dentinei sau mascarea unor zone mai întunecate sau discromice. Ultimul tip de
compozit , cel cu nanoparticule ,este considerat materialul universal folosit pentru situațiile în care
exigențele estetice nu sunt excepționale , cu toate acestea prezentând multiple avantaje ,printre care o
contracție de polimerizare scăzută și rezistență crescută la fractură.

Determinarea culorii se realizează cu dintele umed și cu condiții de iluminare adecvate , folosind cheia de
culori și de asemenea prin intermediul fotografiei. Se aplică compozit pe dinte , fără bonding și se
studiază atât pe dintele uscat cât și umed pentru a observa dacă nuanța coincide.

Amprentarea se reallizeaza cu un silicon de condesare , respectând instrucțiunile producătorului. După


priza materialului , se îndepărtează din cavitatea bucală si se taie cu un bisturiu porțiunea vestibulară cu
grijă , fără a atinge muchia incizală . Se izolează cu digă dintele / dinții ce vor fi restaurați , incluzând un
dinte sau mai mulți , proximal.

În cazul existenței unui proces carios , se îndepărtează în totalitate țesutul dentar afectat . Pentru
mărirea retenției se realizează un bizou pe întreaga mrgine a preparației , vestibular , proximal cât și
palatinal . De asemenea retenția poate fi îmbunătățită prin sablare.

Se izolează dinții vecini cu ajutorul foliei de teflon , se gravează acid smalțul și dentina cu acid fosforic 37
% și se aplică sistemul de bonding. Se aplică ghidul de silicon în cavitatea bucală și se trasează limita
dinte-suprafață palatinala cu varful unei sonde dentare (Fig. 2). Se selectează compozitul de tip smalț , în
nuanța stabilită la începutul tratamentului . Se aplică într-un strat de 0,5 mm , direct pe cheie , până la
limita desenată anterior cu vârful sondei , apoi pe dinte. După polimerizare , acest strat va fi suficient de
rezistent pentru susținerea urmatorului strat de compozit , de tip dentină. Se îndepărtează cheia și se
aplică din nou polimerizarea, de data aceasta dinspre palatinal.

Fig. 2

Urmatoarea etapă este reconstruirea peretelul proximal , fiind foarte importantă alegerea unei matrici
potrivite. O matrice de celuloid uzuală nu permite dezvoltarea unei anatomii tridimensionale , astfel este
indicată o matrice metalică subțire , precurbată . Se folosește aceeași nuanță ca a primului strat , de
aceeași grosime , 0,5 mm (Fig. 3) .Se polimerizează , se îndepărtează matricea și se avansează în
următoarea etapă a stratificării , stratul de dentină . Grosimea acestuia trebuie să poată permite
aplicarea unui ultim strat de smalț și de asemenea sculptarea morfologiei incizale dorite. Se pot realiza
tuberculi de creștere și se pot aplica coloranți ce mimează zone cu hipoplazie sau discromie (Fig. 4) . Se
fotopolimerizează . Ultimul strat , cel de compozit de tip smalț se aplică intim pe bizoul de la marginea
cavității și se întinde cu ajutorul unei pensule. Acest ultim strat trebuie să mimeze aspectul
tridimensional al dentiției naturale atât din normă frontală , cât și laterală. În funcție de caz se aplică
metode de individualizare.

Fig. 3 Fig. 4

Procesul de finisare va determina forma și textura finală , iar lustruirea va face ca restaurația să nu fie
perceptibilă de către pacient și de asemenea va indepărta retentivități favorabile plăcii dentare.Pentru
acest proces se folosesc benzi interproximale abrazive , discuri de diferite granulații , perii și paste
abrazive . De asemenea nu trebuie neglijat aspectul ocluzie. Se va realiza o adaptare în ocluzia statică cât
și în ocluzia dinamică.
Bibliografie

1. Subir Banerji , Shamir B. Mehta , Christopher C.K. Ho . Practical procedures in Aesthetic Dentistry
. Wiley Blackwell , 2017 : 122-127

2. Lăzărescu F. Incursiune în estetica dentară. Bucharest: SSER Publishing House; 2013 : 220-222

3. Diana Părău, Oana-Costina Bizgan, Mariana Sabau, Mona Ionaș . Stratification Technique of a
nanocomposite using the silicone guide. 2015