Sunteți pe pagina 1din 2

Avorturile sunt un păcat

înfricoşător!
-Părinte, o oarecare femeie de patruzeci de
ani, care are copii mari, este însărcinată în
luna a treia. Bărbatul ei o ameninţă că va
divorţa dacă nu face avort.
-Dacă va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu
boli şi accidente. Astăzi părinţii îşi omoară
copiii prin avorturi şi nu au binecuvântarea
lui Dumnezeu. Mai demult dacă se năştea un
copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea,
pleca îngeraş. Dar părinţii aceluia rămâneau
cu alţi copii sănătoşi şi astfel aveau
binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi, însă,
părinţii îşi omoară copiii sănătoşi cu
avorturile şi ţin în viaţă pe cei bolnăvicioşi.
Apoi aleargă în Anglia şi America să-i vindece. Iar aceşti copii, dacă vor trăi, vor face familie
şi poate să dea naştere la alţi copii bolnavi...
- Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întreaga lume, se fac cinci milioane de
avorturi şi două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac.
- Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoşător. Este o ucidere,
şi încă una mare, căci copiii mor nebotezati. Părinţii trebuie să înţeleagă că viaţa începe în
clipa zămislirii.
Într-o noapte Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoşătoare vedenie, care mi-a arătat care
este soarta acelor copii. Era în noaptea spre Marţea Luminată. Aprinsesem două lumânări în
două tinichele, aşa cum obişnuiesc să fac chiar şi atunci când dorm, pentru cei ce suferă
sufleteşte şi trupeşte, vii şi morţi. La ora douăsprezece, în miezul nopţii, în timp ce rosteam
rugăciunea lui lisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care
abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului şi aprindeam lumânări pentru cei
morţi, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. În partea stângă era un teren viran, plin de
stânci şi văgăuni, care se mişcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de
ţipete sfâşietoare, care-ţi rupeau inima. Chiar şi cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi
auzit. În timp ce sufeream din pricina acelor ţipete sfâşietoare şi mă întrebam de unde provin şi
ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: "Ogorul cu grâu,
care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele morţilor care vor învia. Iar în locul care se
cutremură de ţipetele sfâşietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâţi prin avorturi".
După această vedenie mi-a fost cu neputinţă să-mi revin multă vreme, din pricina marei dureri
ce am simţit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după
aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.

Despre educaţia copiilor


… Este mai bine ca mama să se ocupe de educaţia copiilor, decât să se preocupe în mod
exagerat de menajul casei, de lucrurile neînsufleţite. Să le vorbească despre Hristos, să le
citească vieţile sfinţilor şi o dată cu aceasta să se ocupe şi de curăţirea sufletului ei, pentru a
străluci duhovniceşte. Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor
ei. Astfel şi copiii ei vor trăi bucuroşi şi ea va fi fericită, deoarece îl are pe Hristos înlăuntrul
ei. Dacă mama nu are timp să rostească nici măcar un "Sfinte Dumnezeule...", atunci cum se
vor sfinţi copiii?
(Viaţa de familie-Parintele Paisie Agioritul, Ed. Evanghelismos).
Iată ce spunea Părintele Cleopa despre avort:

-Copiii care sunt avortaţi au suflet?


-Au! Cum să nu aibă?
-Dintr-a câta zi au ei suflet?
-Din clipa zămislirii.
-Din acel moment au suflet?
-Da. Nu spune proorocul Ieremia: Doamne, Tu zideşti duhul omului întru zămislire?
-Păi, înseamnă că sunt numai suflet, părinte.
-Sămânţa bărbatului şi a femeii este vie. Si atunci în clipa împreunării s-a zidit şi sufletul şi
trupul.
-Prea Cuvioase, ce se zideşte întâi la om?
-Întâi şi întâi se zideşte sufletul şi apoi trupul. Trupul ia forma după suflet.
-Atunci cum este cu copiii avortaţi?
-Pentru un copil avortat, mama lui n-are voie să se împărtăşească 20 de ani. El este viu de
când s-a zămislit în pântecele maicii lui; de când era cât o samânţă de cânepa. Dacă îi faci
ceva de atunci sau bei nişte otrăvuri că să pierzi copilul, ucigaşă de oameni eşti. De ce să nu
vă spun? Cum să tac? Că o să mă întrebe Mântuitorul!
-IERTARE mai este, părinte?
-ESTE IERTARE! Te duci şi te spovedeşti, faci canonul şi te iartă Dumnezeu. NU este nici
un păcat neiertat. Numai păcatul nepocăit şi nemărturisit rămâne în veci neiertat.
-Dar care se feresc să nu nască copii, ce canon trebuie sa facă?
-Care se păzesc să nu facă copii sunt opriţi de la Sfânta Împărtăşanie doi ani de zile.
-O femeie bolnavă, care a pierdut un copil fără voia ei,vă întreabă ce să facă?
-Să se ducă la mărturisire la preotul ei si sa-şi facă canonul rânduit, că dacă nu-l face în
lumea aceasta, o ajunge canonul cel de dincolo…
Ştiţi voi unde stau copiii avortaţi?
Într-un fel de ceată…. Ei au primit de la Mântuitorul un inel; se cheamă "inelul nemuririi
veşnice". Ei stau acolo şi strigă totdeauna împotriva părinţilor: "Doamne, n-am văzut lumina
soarelui, n-am văzut lumina lunii, n-am văzut stelele, n-am văzut lumina zilei, n-am văzut
florile câmpului, n-am auzit cântând păsările, n-am văzut frumuseţea lumii, de ce ne ţii pe noi
în întuneric, că noi nu suntem vinovaţi?" Iar Hristos le va zice: "Staţi acolo, să văd pocăinţa
părinţilor voştri!" Că, dacă cei ce au copii avortaţi se mărturisesc curat la duhovnic şi fac
canonul şi nu mai fac această urgie, se mântuiesc.
Când se mântuiesc părinţii, atunci şi copiii se mântuiesc. Când se mântuiesc părinţii, în clipa
aceea, copiii avortaţi primesc botezul nădejdii; cum au avut cei din Vechiul Testament, cei ce
mai înainte au nădăjduit spre Hristos, zicând: "O să vină Mesia să ne scoată din iad!" Primesc
botezul nădejdii şi odată cu părinţii lor zboară la cer. Asta-i soarta copiilor care au murit
nebotezaţi.”
("Ne vorbeşte Părintele Cleopa 3, 7", ediţia a II-a, Editura Episcopiei Romanului, 2001.)