Tema 1: Mărturisirea păcatelor în VT

Mărturisirea păcatelor începe odată cu căderea în păcat a protopărinților noștri, după

cum arată și părintele Dumitru Stăniloae în lucrarea sa, unde părintele folosește în mare parte
informații din Sfântul Maxim Mărturisitorul. Așadar, Dumnezeu îl provoacă pe Adam la o
mărturisire personală imediat după căderea în păcat, ideea scripturistică fiind foarte clară :
„ Adame, Adame, unde ești?”, Dumnezeu continuând provocarea dorind prin aceasta voia
omului de a intra într-omărturisire personală.

Sfântul Maxim spune așa : „ Rolul duhovnicului este ca cel al chirurgului, el să facă
incizia, apoi să lase pe penitent să scoată afară păcatul.”. Așa și Dumnezeu nu voiește o
mărturisire comună, generală, ci voiește o mărturisire personală. Prin aceasta înțelegem că în
scaunul de spovedanie nu trebuie să mergem și să enumerăm păcatele săvârșite, ci să le
descriem exact așa cum le-am săvârșit, deoarece odată cu mărturisirea lor înseamnă că ne și
asumăm cele făcute.

Legea Veche prevedea anumite jertfe pentru anumite păcate, de aceea Taina era
nedesăvârșită în Vechiul Testament pentru că jertfa era un substitut al eului personal. După
cum bine știm „plata păcatului este moartea!”, însă Dumnezeu prin mila Sa a îngăduit ca să
se aducă jertfă altceva în locul persoanei, iar atunci murea vițelul sau mielul. În schimb la
Taina Spovedaniei în creștinism, Mântuitorul face schimbul acesta cu El, de aceea Taina
Spovedaniei în Noul Testament are cu totul o altă dimensiune pentru că Hristos moare în locul
nostru, El fiind jertfa păcatelor noastre.

Părintele Stăniloae arată în lucrarea sa că, orice Taină are o epicleză, iar orice
invocare, cerere de ajutor a lui Dumnezeu și de iertare a păcatelor nu face nimic decât
restabilește pe om în poziția justă față de mediul înconjurător, de sine, de Dumnezeu și față de
aproapele.