Civilizatia INCA

Imperiul Inca a fost cel mai mare imperiu din

America precolumbiană. S-a ridicat pe înălțimile din
Peru în jurul anului 1200; între 1438 și 1533 Inca a
reușit prin cuceriri și asimilări să încorporeze o mare
parte din vestul Americii de Sud, având centrul în
jurul Anzilor și a inclus o mare parte din teritoriul
ocupat în prezent de Ecuador, Peru, Bolivia,
Argentina și Chile. În 1533, Atahualpa, ultimul
împărat incaș (numit Sapa Inca) a fost omorât la
ordinul conchistadorului Francisco Pizarro,
marcându-se astfel începutul dominației spaniole.
Numele Imperiului Inca în limba Quechua, era Tawantin Suyu care poate fi
tradus ca Cele patru regiuni sau Uniunea celor patru regiuni. Înainte de reforma
Quechua era scris în Spaniolă ca Tahuantinsuyo. Tawantin este un grup de patru
elemente (tawa "patru" cu sufixul -ntin care denumește un grup); suyu
înseamnă "regiune" sau "provincie". Imperiul era împărțit în patru suyu, ale
căror colțuri se întâlneau în capitala Cuzco (Qosqo), în actualul Peru.

Poporul incaș a apărut ca un trib în zona Cuzco în secolul XII. Sub conducerea
lui Manco Capac, ei au format mica cetate-stat Cuzco (Quechua Qosqo)
reprezentat pe hartă cu roșu. În 1438 sub conducerea lui  Sapa Inca  (în traducere
numele lui înseamna zguduitorul lumii) Inca a început o extraordinară
campanie de expansiune, la sfârșitul căreia aproape întreaga zonă a Anzilor a
ajuns sub controlul incașilor.
Pachacuti a reorganizat regatul din Cuzco transformându-l în imperiu,
Tahuantinsuyu cu un sistem federal ce consta dintr-o putere centrală cu Inca la
conducerea ei și patru conduceri provinciale cu lideri
puternici:  Chinchasuyu (NW),  Antisuyu  (NE),  Contisuyu (SW) și Collasuyu  (SE).
Machu Picchu  se crede a fi fost construit tot de Pachacuti.
Cucerirea spaniolă și Vilcabamba

Conchistadorii conduși de Francisco Pizarro au explorat spre sud din Panama,

ajungând pe teritoriile
incașilor în 1526. Le-a
fost clar că au ajuns pe
un teritoriu bogat și,
după încă o expediție (în
1529), Pizarro s-a întors
în Spania și a primit
aprobarea regală de a
cuceri regiunea și de a fi
numit vicerege al
acesteia.

În momentul întoarcerii
lor în Peru, în 1532, un război de succesiune izbucnise între fiii lui Huayna Capac
Huascar și Atahualpa, tulburări și nemulțumiri din partea ultimilor cuceriți, și
probabil cel mai important variola, ce se răspândise dinspre America Centrală—
toate acestea slăbind considerabil imperiul.

Armata lui Pizarro era formată doar din 180 de oameni, un tun și 27 de cai, de
multe ori fiind nevoit să treacă peste anumite confruntări ce l-ar fi distrus, prin
negocieri. Prima confruntare a fost lupta de la Puná, lângă actualul Guayaquil,
Ecuador; Pizarro a fondat apoi orașulPiura în iulie 1532. Hernando de Soto a
fost trimis să exploreze zona centrală și s-a întors cu invitația de a-l întalni pe
Atahualpa, care îl învinsese pe fratele său în războiul civil și care era staționat la
Cajamarca, cu armata sa de 80.000 de soldați.
După cucerirea spaniolă
După ce Tahuantinsuyu a căzut, noii conducători spanioli au trecut la represalii
brutale împotriva oamenilor și tradițiilor acestora. Multe elemente ale culturii
Inca au fost sistematic distruse, inclusiv sofisticatele sisteme folosite în
agricultură. Un membru al fiecărei familii era obligat să lucreze în minele de aur
și argint (cea mai importantă dintre acestea fiind Potosí). Dacă cel trimis să
muncească murea, ceea ce de obicei se întâmpla într-un an doi, familia trebuia
să trimită un înlocuitor.

Moștenirea Incașilor
Cele mai importante limbi ale imperiului, Quechua și aymara, au fost folosite de
Biserica Catolică pentru convertirea zonei Anzilor. În unele cazuri, aceste limbi
au fost folosite și pentru evanghelizarea zonelor care foloseau alte limbi ducând
astfel la o răspândire și mai largă. Astăzi Quechua și Aymara rămân cele mai
răspândite limbi amerindiene.

Legenda incașilor a servit de-a lungul timpului ca inspirație pentru mișcările de

rezistență din regiune; rebeliunea din 1780 împotriva spaniolilor condusă de
Tupac Amaru II, precum și mișcările de guerrilla contemporane precum
Mișcarea Revoluționară Túpac Amaru (MRTA) și Sendero Luminoso (Calea
Luminoasă) în Peru și Tupamaros în Uruguay.

În prezent steagul curcubeu este asociat cu Tawantinsuyu și prezentat în Peru ca

un simbol al trecutului incaș.