Tema 8: Taina Mărturisirii păcatelor la Tertulian

Tertulian este cel care are foarte multe scrieri din primele secole creștine, printre care
amintim: De Oratione; De Paenitenția; De pudicitia, în care vorbește despre mărturisirea
păcatelor la început de secol III . În acea perioadă existau două feluri de mărturisire: o
mărturisire individuală și o mărturisire publică care era ca un canon. După mărturisirea
indviduală preotul punea penitentul într-o anume categorie. Existau patru categorii: împreună
stătătorii, plângătorii, penitenții și cei care erau catehumeni.

Tot Tertulian este cel care în secolul III spune de ce este necesară pocăința. Pocăința și
mărturisirea sunt două acte care sunt împreună , părerea de rău trebuie să fie spusă pentru a fi
obiectivată, pentru că doar obiectivată ea poate fi continuată ca stare. Primul semn al
îndreptării fiind mărturisirea.

În secolul III cei care se mărturiseau, li se căuta dispoziția sufletească, condițiile în care au
fost mărturisite păcatele, după care cel în cauză era catalogat în una din categoriile de mai sus.
În De Paenitentia capitolul IX, Tertulian vorbește de faptul că pocăința făcută în interior este
diferită de cea din exterior, cea de a doua fiind mai necesară deoarece este mărturisită, însă
este foarte grea de realizt, deoarece trebuie făcută cu fapta, prin aceasta reiese asumarea
păcatului.

Mărturisirea publică nu se face doar în conștiință, ci într-un act exterior în care creștinul se
obiectivează. Pocăința nu este definitivată dacă nu este asumată, iar asumarea ține de
ascultare. Terulian spune că în momentul în care noi ne asumăm, ne obiectivizăm păcatul,
dăm satisfacție lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind ca un părinte care își vede copilul că își asumă
greșeala.