Sunteți pe pagina 1din 2

Răspuns:

A) Cauzele justificative sunt cauzele prevăzute în Codul Penal care înlătură caracterul
penal al faptei, întrucât constatarea existenţei acestor cauze implică lipsa unora dintre
trăsăturile esenţiale fără de care nu poate exista infracţiunea. Acestea sunt următoarele:
legitima apărare, starea de necesitate, exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații,
consimțământul persoanei vătămate.
Situația de fapt arată că nu poate fi vorba despre legitimă apărare drept cauză
justificativă, aspect reieșind din analiza celor 2 elemente constitutive: atacul și apărarea.
Atacul lui I.M. îndeplinește toate condițiile cerute, respectiv: este un atac material exercitat
prin violență cu folosirea furcii, instrument menit de a produce urmări grave integrității
corporale a victimelor, este un atac direct, este un atac imediat (în curs de desfășurare, ori nu
o simplă eventualitate), este un atac injust, neautorizat de lege și este contrar ordinii publice
și bunelor moravuri deoarece pune în pericol dreptul la viață și integritate corporală a
victimelor, prin producerea unui rău iremediabil sau greu de remediat.
Apărarea nu întrunește condițiile cerute de lege pentru a se beneficia de efectul justificativ,
OP. și G.C. reușind să se ascundă, astfel că aceasta nu mai este necesară. Atacul în curs de
desfăşurare legitimează o apărare atâta timp cât nu s-a epuizat. Între atacul lui I.P şi
violenţele exercitate de OP. și G.C s-a scurs un interval de timp, OP. și G.C. retrăgându-se
în faţa ripostei agresive a lui I.P., și înarmându-se cu niște bâte găsite în apropiere, deși
exista posibilitatea înlăturării atacului prin alte mijloace, nu prin contraatac. Așadar, atunci
când riposta intervine după ce atacul a fost încheiat, nu mai vorbim de o apărare, ci de o
răzbunare. Cât despre proporționalitatea apărării cu atacul, fapta săvârşită în apărare trebuie
să prezinte o gravitate mai mică sau aproximativ egală cu cea a atacului (o apreciere
globală). Verificarea proporționalității s-a făcut de la urmările celor două acţiuni, adică
urmarea pe care cel mai probabil ar fi produs-o atacul şi urmarea produsă în urma apărării.
Având în vedere mijloacele utilizate în atac şi apărare, raportul de forţe dintre agresor şi
victimă, reiese că OP. și G.C cu ajutorul bâtelor și prin faptul că erau în număr mai mare, ar
fi produs urmări vădit mai grave numitului I.M, decât ar fi produs acesta singur, prin
folosirea furcii. Astfel, faptele săvârşite de cei doi nu corespund nevoii de apărare, întrucât
victima I.M. avea posibilităţi minime de ripostă.
Starea de necesitate nu se poate reține deoarece OP. și G.C nu au săvârșit o faptă
pentru a se salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel, precum nici
consimțământului persoanei vătămate sau exercitarea unui drept ori îndeplinirea unei
obligații, deoarece nu a existat așa ceva. În speța dată se specifică clar că împrejurarea
faptelor a fost pusă pe seama unui conflict mai vechi între I.M. și OP., G.C.
B) Cauzele de neimputabilitate sunt: constrângerea fizică, constrângerea morală,
excesul neimputabil, minoritatea făptuitorului, iresponsabilitatea, intoxicația, eroarea.
Imputabilitatea presupune că autorului faptei i se poate reproşa comiterea acesteia, pentru
alegerea sa de a încălca legea, cu toate că putea să se conformeze acesteia.
În speța dată nu este incidentă nicio cauză de imputabilitate deoarece, pentru a se
aplica dispozițiile referitoare la constrângerea fizică sau psihică, trebuie să existe o presiunea
a unei forțe din exterior, căreia OP. și G.C. să nu i se poate rezista sau să fie exercitată prin
ameninţarea cu un pericol grav, astfel încât să-i determine a comite o faptă prevăzută de
legea penală. Excesul neimputabil s-ar fi aplicat dacă în speța era vorba despre starea de
legitimă apărare, adică în cazul unei apărări excesive, a disproporţionalității în raport cu
gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Nu se specifică în speța
dată vârsta, starea fizică sau mentală a numiților OP., G.C. și A.O, drept pentru care se
subînțelege că aceștia au împlinit vârsta majoratului, nefiind aplicabilă cauza de
imputabilitate a minorității, nici a iresponsabilității sau a intoxicației. Eroarea nu se poate
reține deoarece nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la necunoașterea împrejurărilor de
fapt și urmarea acțiunilor faptelor lor, OP., G.C. și A.O. acționând cu forma de vinovăție a
intenției.
C) În speța dată poate fi vorba de participație penală, deoarece fapta a fost săvârșită de
un număr de mai multe persoane care depășește necesarul pentru producerea urmărilor
socialmente periculoase în raport cu specificul cauzei și care este determinată de ansamblul
împrejurărilor concrete care permit și favorizează cooperarea între participanți. De asemenea,
sunt îndeplinite cerute de lege: s-a comis o faptă în formă consumată și prevăzuta ca
infracțiune, respectiv infracțiunea de omor, au contribuit mai multe persoane (O.P. și G.C și
A.O), ambii participanţii au fost animaţi de aceeaşi voinţă comună de a săvârşi infracţiunea.
În ceea ce privește felul participaţiei penale și judecând după criteriul atitudinii
psihice a numiților O.P. și G.C faţă de rezultatul faptei comise, este vorba despre participaţia
proprie, ambii participanţii acționând cu aceeaşi formă de vinovăţie (intenție). Perseverenţa
cu care aceștia au aplicat victimei numeroase lovituri, inclusiv după ce I.M. era lipsit de
orice posibilitate de a se apăra şi intensitatea acestor lovituri, care au cauzat leziuni grave,
demonstrează că numiții O.P. și G.C au avut reprezentarea rezultatului acţiunilor lor, adică
moartea victimei. Leziunile rezultate vor evidenția faptul că violenţele celor doi au vizat și
organele vitale ale victimei, aspect care exclude lipsa intenţiei de a ucide, chiar dacă s-a
acționat într-o stare de teamă și panică.
Cât despre contribuția participanţilor la săvârșirea infracţiunii, numiții O.P. și G.C
au executat direct şi nemijlocit fapta, în calitate de coautori, iar numitul A.O a întărit și a
întreținut intenția celor doi, complicitatea morală caracterizându-se prin aceea că efectele
sale au loc asupra psihicului făptuitorului. A.O. a încurajat autorii faptei, afirmând că I.M.
este foarte periculos şi că ”dacă cei doi nu îl lovesc în continuare, acesta îi va omorî”. Un
prim aspect general care face dovada actelor de complicitate morală ale inculpatului A.O.
este că acesta a perceput posibilitatea producerii decesului victimei, din următoarele
circumstanţe: A.O știa O.P. și G.C au bâte asupra lor și că aceștia inițiind actele de violență
asupra lui I.M., având sentimentul de panică, vor fi capabili să continue acțiunea
vătămătoare și că prin prezenţa lui la locul faptei, i-a încurajat şi sprijinit moral pe
coinculpați să ucidă.
Așadar, din importanţa contribuţiei celor care au participat la săvârşirea faptei şi producerea
urmărilor, reiese participaţia principală în cazul lui O.P. și G.C (coautori) și participaţia
secundară în cazul lui A. O, care este complice moral.