COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ INTERNAȚIONALĂ

COOPERAREA ROMANIEI CU EUROPOL

Secțiunea I: MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

Alegerea temei s-a realizat din perspectiva aprofundării cunoașterii evoluției conceptelor de
cooperare poliţienească şi cooperare judiciară în materie penală ce funcţionează în spaţiul european și în
contextul statului româ n. Iar în ceea ce privește aceste instrumente de cooperare, crearea Europol-ului
ca organism european de cooperare, urmare a dezvoltă rii pe care societatea europeană o atinge pe
diferitele sale paliere de existenţă .
Importanța temei pentru disciplina de studiu reiese din cunoștințele consolidate în urma
consultă rii suportului informațional menționat în bibliografie și din formarea unei viziuni mai ample
despre cum funcționează acest organism european, anume Europol-ul.
Importanța temei supusă examină rii își gă sește temeiul în problematica abordată în cadrul
prezentului referat, care pune în evidență felurile cooperă ri polițienești europene, necesitatea cooperării
operative pentru combaterea crimei organizate în România, luptă împotriva infracționalității încadrată într-
un context situat în afara granițelor prin depistarea şi cercetarea infracţiunilor, colectarea şi schimbul de
informaţii relevante în domeniul poliţienesc, formarea şi schimbul de ofiţeri de legătură, precum şi evaluarea
comună a tehnicilor de investigare a criminalităţii organizate.
Argumentare:
În primul râ nd, diversificarea fenomenelor infracționale a determinat un ră spuns de aceeaşi
natură din partea statelor afectate, iar lupta pentru combaterea crimei organizate sau a terorismului au
intrat cu prioritate în dezideratele statelor europene şi au determinat crearea unor organisme care să
asigure spaţiul de comunicare între acestea şi să ofere instrumente legale de cooperare care să respecte
statul de drept şi suveranitatea tuturor reprezentanţilor naţionali.
În al doilea râ nd, trebuie fă cută diferenţa între cooperarea judiciară şi cea poliţienească, termeni
ce se circumscriu la două elemente esențiale: justiţie şi securitate. Deşi cele două sunt analizate în paralel,
ambele se determină una pe cealaltă şi se asigură reciproc.
În ultimul rând, .cooperarea judiciară în materie penală este reliefată prin prezentarea facilităţilor ce
permit accelerarea cooperării dintre autorităţile naţionale, în ceea ce priveşte executarea hotărârilor,
procedura extrădării între statele membre, asigurarea compatibilităţii între reglementările care se aplică în
statele membre în scopul prevenirii conflictelor de competenţă şi ajungerii la un numitor comun privind
elementele constitutive ale infracţiunilor, precum şi pedepsele aplicabile în domeniul criminalităţii
organizate, terorismului şi traficului de droguri.

Secțiunea II: STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR LEGATE DE TEMĂ

În cadrul acestei teme au fost au fost abordate și analizate diferențele dintre noțiunea de
cooperare judiciară și polițienească , ulterior contextualizâ ndu-se necesitatea constituirii EUROPOL-ului,
ca Oficiu European de Poliție, și importanța sa, ca liant între statele europene pentru combaterea
criminalită ții.
În urma aspectelor studiate, cuprinse în legislația națională în vigoare, respectiv accesâ nd site-ul
www.mai.gov.ro (Legea 197/2004 - pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre Româ nia și
EUROPOL, Legea nr. 55/2012 - privind cooperarea României cu Europol, Legea nr. 56/2018 privind
cooperarea autorită ților publice româ ne cu Europol), prima parte descrie gradul de cercetare a temei și
scopul investigaţiei.
În a doua parte a portofoliului, problematica a fost studiată prin utilizarea metodei analizei și
observației, dar și a compară rii mai multor puncte de vedere din tematica autorilor: Bă rbulescu Nineta,
Iamandi Luca, Nicu Marian, Stancu Şerb, Dră ghici Constantin. Sunt abordate din perspective actuale:
scopul Europol, modul în care a apărut ca instituţie europeană, obiectivele şi atribuţiile acestuia, modul de
organizare al instituţiei, aderarea și relațiile României cu Europol. Problemele care nu au fost studiate sub
toate aspectele sunt cele legate de Eurojust, apropierea regulilor de drept penal a statelor membre,
cooperarea Schengen, Colegiul European de Poliţie – CEPOL și Organizaţia Internaţională a Poliţiei
Criminale – INTERPOL (O.I.P.C. – INTERPOL).
Ultima parte este formulată din concluzii, cuprinde date generale, opinii și propuneri cu privire la
organizaţia Europol în contextul cooperării polițienești internaționale

Secțiunea III: DEZVOLTAREA APROFUNDATĂ A TEMEI PORTOFOLIULUI

Pagina 1 din
 Ideea unui Oficiu European de Poliţie a fost făcută cunoscută pentru prima oară cu ocazia
Consiliului European de la Luxemburg din 1991, dorindu-se înfiinţarea unui nou organism1 care să ofere
premisele și cadrul necesar dezvoltă rii colaboră rii organelor de poliţie din statele membre ale Uniunii
pentru prevenirea şi combaterea pe plan internaţional a crimei organizate.
Pentru a concretiza această idee, în 1994 a fost înfiinţată Unitatea “Droguri”, un precursor al
Europol-ului, avâ nd ca scop asigurarea schimbului de informaţii asupra anchetelor privind stupefiantele
şi spă larea banilor, respectiv traficul de persoane. EUROPOL, Oficiul European de Poliţie, care a devenit
operaţional în 1999, are drept misiune facilitarea unei cooperă ri mai strâ nse între statele membre ale
Uniunii Europene, în scopul prevenirii şi combaterii crimei organizate la nivel internaţional.2

Figura 1. Organigrama Europol

Conform concluziilor Consiliului European din 1999, principiul recunoaşterii reciproce3

trebuie să devină elementul principal al cooperă rii judiciare în cadrul Uniunii. Acest lucru presupune ca
statele membre să aibă reciproc încredere în sistemele lor de justiţie şi o abordare comună a drepturilor
fundamentale.
În primul rând, în contextul cooperă rii polițienești internaționale trebuie făcută diferenţa între
cooperarea judiciară şi cea poliţienească. Cooperarea judiciară are ca scop recunoaşterea reciprocă a
deciziilor judiciare, armonizarea legislativă şi dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operaţională
(Eurojust, EJN – European Judicial Network) pentru realizarea unui spaţiu de justiţie (legalitate).
Recunoaşterea reciprocă a deciziilor judiciare presupune ca o decizie luată într-unul din Statele
Membre să fie recunoscută şi implementată în toate celelalte State Membre, ca decizie naţională .4
Relevant în acest sens este că în anul 2000 a fost adoptată Convenția europeană de asistență judiciară
în materie penală, iar apoi a fost adoptat un plan de acţiune în vederea asigură rii implementă rii
conceptului. Câ t despre recunoașterea reciprocă a hotă râ rilor judecă torești în materie penală , principiul
recunoașterii reciproce a fost confirmat în Programul de la Haga și, de asemenea, în Programul de la
Stockholm. Alte măsuri întreprinse au vizat: mandatul de arest european5, deciziile cadru cu privire la
recunoaşterea reciprocă a penalită ţilor financiare, a deciziilor de confiscare, executarea sentinţelor în
închisoare, cazierul judiciar, urmărindu-se implementarea unor definiţii comune a infracţiunilor şi
stabilirea unor prevederi similare referitoare la nivelul minim de sancţionare a infracţiunilor în legislaţia
penală a statelor membre.
Cooperarea poliţienească are în componența sa două elemente esențiale: conlucrarea şi
colaborarea pentru prevenirea şi combaterea criminalită ţii, asigurarea unui spaţiu de securitate
1
Constitutia pentru Europa, “… popoarele Europei rămânând mândre de identitatea lor şi de istoria nţională, sunt decise
să depăşească vechile divizări şi, din ce în ce mai unite, să-şi făurească un destin comun.”
2
Journal Officiel des Communautés européennes, p.17.
3
https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/155/cooperarea-judiciara-in-materie-penala
4
https://administrare.info/drept/1568-cooperarea-judiciară-versus-cooperarea-poliţienească
5
https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/fiches_techniques/2013/051206/04A_FT(2013)051206_RO.pdf
Pagina 2 din
naţională şi internațională . Cooperarea, conlucrarea şi colaborarea exprimă modalită ţile concrete prin
care organele de aplicare a legii acţionează în vederea realiză rii unor obiective comune. Coordonarea
eforturilor informative, schimbul de informaţii şi alte nevoi de cooperare se realizează prin protocoale,
programe, proiecte ori operaţiuni informative.6
Cooperarea semnifică organizarea, coordonarea, susţinerea şi realizarea pe baza unor sau
planuri de mă suri și în comun, de că tre structurile privind schimbul de date şi informaţii, a unor acţiuni
specifice, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea produselor informaţionale pentru
combaterea infracţionalităţii, de care să beneficieze toţi participanţii.
Conlucrarea defineşte modalită ţile concrete de organizare şi desfă şurare de că tre personal sau
compartimente specializate, în raport de competenţe, în beneficiul autorită ţilor, a unor acţiuni specifice,
limitate în timp şi spaţiu, care vizează obţinerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor şi produselor
informaţionale cu relevanţă operativă . Pentru reprimarea unor categorii de infracţiuni, conlucrare între
state se realizează prin instituirea unor tribunale internaţionale7, pentru judecarea celor mai grave crime
împotriva umanită ţii. Astfel, au fost înfiinţate: Tribunalul Militar Internaţional de la Nü rnberg, de la
Tokio, Tribunalul Penal Internaţional8, Tribunalul Internaţional pentru Rwanda9, Curtea Penală
Internaţională .
Colaborarea se realizează pentru necesită ţile de angajare a competenţelor altor autorită ţi sau instituţii
publice sau organizaţii de drept privat, agenţii de aplicare a legii şi structuri departamentale iniţiind şi
dezvoltând proiecte de colaborare pe baza şi în executarea dispoziţiilor legii.10
În al doilea rând, Europol s-a constituit din necesitatea cooperării poliţieneşti între statele
europene. Succesul luptei împotriva criminalită ţii nu putea fi realizat fă ră o cooperare între autorită ţile
judiciare ale statelor interesate şi fă ră să se bazeze pe un întreg ansamblu de informaţii operative,
precise şi mereu actualizate.11 O analiză mai amă nunțită demonstrează că oricât de moderne ar fi
mijloacele tehnice folosite de poliţiile din diferite ţă ri, ele s-ar dovedi ineficiente fă ră o bună
coordonare și colaborare în comun a activită ţii serviciilor poliţieneşti naţionale.
Această necesitate s-a manifestat încă de la începutul secolului al XX-lea în spaţiul european
datorită evoluției societății, dezvoltă rii căilor de comunicaţie, dezvoltă rii mijloacelor de transport care
au permis deplasarea tot mai rapidă a infractorilor în diferite ţă ri pentru să vâ rşirea de fapte penale și
pentru a se sustrage tragerii la ră spunderea sau pentru a ascunde ori valorifica produsul infracţiunilor
comise. Drept urmare, organele judiciare naţionale s-au gă sit în dificultatea de a instrumenta aceste tipuri
de infracţiuni și de a-i condamna pe infractorii care se ascundeau pe teritoriul altei ţă ri europene și a adus
în prim plan schimbarea strategiei de acțiune.
Așadar, cooperarea între polițiile statelor s-a realizat în scopul rezolvă rii problemelor care se
întind și dincolo de granițe, dar în conformitate cu legislaţia penală a fiecă rui stat. Cooperarea
poliţienească își manifestă utilitatea prin însăşi scopul acesteia, activită ţile poliţieneşti fiind operaţiuni
care, deşi pot fi desfă şurate de un singur stat, în multe situaţii presupun cooperarea cu alte state ori cu
alte organizaţii internaţionale pe profil pentru rezultate eficace.12
O altă perspectivă importantă a cooperă rii polițienești, este colaborarea dintre forţele de
poliţie şi autorităţile vamale. Aceasta se realizează în mod direct între autorită ţile competente ale
statelor membre sau prin intermediul Europol. Acţiunea în acest domeniu vizează componenta
operaţională între serviciile de poliţie, de vamă, servicii specializate în prevenirea şi combaterea faptelor
penale, dar şi a anchetelor, ca autorită ți competente; vizează colectarea, stocarea, analiza şi schimbul de
informaţii operative; iniţiative comune în domeniul formă rii și schimbului de ofiţeri de legă tură , de agenți
detaşați, de utilizare a echipamentelor utilizate în cercetă rile criminalistice; evaluarea în comun a unor
tehnici de anchetă și investigație privind infracțiunile comise în formă agravată .
Programe de formare, de schimburi între ofițeri şi de cooperare au fost inițiate în ceea ce privește
problemele legate de documente de identitate pentru persoane în lupta împotriva traficului de persoane
şi exploatarea sexuală a minorilor, în favoarea persoanelor responsabile de lupta împotriva crimei
organizate, droguri, imigranți.
De asemenea, Consiliul Europei a luat o iniţiativă pentru a facilita identificarea, depistarea şi

6
idem 4
7
http://juridica.ugb.ro/
8
UNGUREANU G., „Curtea Criminală Internaţională”, Revista de drept penal, nr. 1/1999, p. 74-75
9
BĂRBULESCU Nineta., „Tribunalul Internaţional pentru Rwanda”, Revista de drept penal, nr. 1/2000, p. 100;
10
www.mai.gov.ro
11
NICU Marian, Instituții internaționale antrenate în prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, științe
socioumane, ediția a XVIII-a nr.2, pag.3-5
12
STANCU Şerb, DRĂGHICI C-tin şi colab., Drept poliţenesc şi contravenţional, Ed. Tritonic, Bucureşti, 2003, p. 223
Pagina 3 din
confiscarea instrumentelor şi produselor infracțiunilor, creând un sistem informaţional
european care cuprinde caracteristicilor documentelor autentice şi a falsurilor constatate, desfă șurâ nd,
de asemenea, mai multe acţiuni îndreptate împotriva traficului de droguri (stabilirea de acorduri între
poliţie şi vă mi, lupta împotriva traficului de narcotice în interiorul Uniunii Europene și în ță rile de
tranzit; mă suri pentru combaterea şi distrugerea culturilor, depozitelor destinate producerii ilicite de
droguri în Uniunea Europeană ; schimburi de informaţii asupra caracteristicilor chimice ale drogurilor,
precum şi a evaluă rii riscurilor noilor droguri de sinteză ).
Înainte de toate se urmă rește facilitarea şi accelerarea colaborării dintre ministere şi
autorităţile judiciare în materie de procedură şi de executare a deciziilor. Este relevantă în acest
caz punerea la punct a „Programului Grotius” de cooperare şi schimburi în favoarea practicienilor din
justiţie; crearea unită ţii de cooperare judiciară , EUROJUST, compusă din procurori, judecă tori şi ofiţeri de
poliţie pentru a întă ri lupta împotriva criminalită ții organizate; îmbună tă țirea în ceea ce privește
întrajutorarea judiciară în materie penală ; instituirea unei reţele europene de prevenire și combatere a
criminalită ţii sub toate formele ei. De asemenea, cooperarea are ca scop să faciliteze extră darea şi
totodată să asigure compatibilitatea între regulile aplicabile în statele membre, prevenind conflictele de
interese între acestea.
În al treilea rând, la nivel național s-a impus necesitatea creării unor instituții de cooperare
poliţienească, anume: Punctul Naţional Focal, Unitatea Naţională Europol, Biroul S.I.R.E.N.E. – în stadiu de
dezvoltare şi implementare, Instituţia ataşaţilor de afaceri interne sau ofiţerilor de legă tură , Centrul
Regional SECI, Biroul Naţional Interpol. Prin aceasta se reflectă principalele instituţii de cooperare
poliţienească internaţională de la diferite nivele: regional – EUROPOL, Centrul SECI; global – OIPC
Interpol, ONU (convenţii, programe); multilateral – Task Force-uri; bilateral – instituţia ataşaţilor de
afaceri interne şi ofiţerilor de legă tură .13
Unitatea Naţionala Europol devine operaţională începând cu anul 2005, funcționâ nd în cadrul
Punctului Naţional Focal. Prin intermediul Unită ţii Naţionale Europol se realizează schimbul de
informaţii ce vizează infracţiuni financiare (că rţi de credit şi înşelăciune, fals de monedă, fraude), trafic
de droguri, trafic de fiinţe umane, contrabandă , omoruri sau ră piri, infracţiuni grave asupra proprietă ţii,
trafic de materiale nucleare şi radioactive, infracţiuni contra mediului, furturi şi terorism, cu accent pe
grupă rile infracţionale implicate.
Fiind un proces în dinamic, în operaţionalizarea UNE s-a punctat gradual şi cu succes obiective
clare precum: realizarea accesului direct la bazele de date disponibile prin reţeaua metropolitană
(evidenţa populaţiei, paşapoarte, AFIS, intră ri/ieşiri cetă ţeni romani, persoane urmă rite, autoritatea
pentru stră ini, permise de conducere şi certificate de înmatriculare), încheierea de protocoale cu
autorităţile competente menţionate în Legea 197/2004 - ratificarea Acordului Europol, unitatea avâ nd
astfel în structura sa de personal doi ofiţeri detaşaţi de la IGPR şi IGPF şi existâ nd totodată un punct de
contact în cadrul Serviciului Roman de Informaţii cu o persoană desemnată a gestiona problematica
Europol; dotarea unităţii cu echipamente IT prin programul PHARE; conştientizarea autorităţilor de
aplicare a legii romane cu privire la existenţa şi eficienţa utilizării canalului de cooperare Europol, prin
seminarii la care au participat ofiţeri din cadrul PNF, BNI, IGPR, IGPF, DGIPI, IGJR, SRI, ANV şi Ministerul
Public.
Totodată UNE a fost activ implicată în procesul de extindere a Europol - ului, avâ nd ofiţeri
desemnaţi pentru cele 7 domenii critice identificate la nivelul organizaţiei: partea juridică, resursele
umane, securitatea şi confidenţialitatea (personal, fizic şi tehnic), comunicaţiile şi tehnologia
informaţiilor, operaţiuni, partea financiară şi sediul (locaţia, facilită ţile necesare pentru U.N.E. şi ofiţerul
de legă tură Europol).
Începâ nd cu data de 01.08.2007, România este stat membru cu drepturi depline al Europol.
Aderarea la Uniunea Europeană nu i-a asigurat Româ niei, în mod automat, obţinerea statutului de stat
membru Europol. Româ nia a devenit membră în urma acordului semnat cu Oficiul European de Poliţie, la
25 noiembrie 2003. Termenii şi condiţiile colaboră rii dintre autorită ţile romane şi Europol sunt
precizate în acest acord. Astfel aşa cum rezultă din articolul 2 al Legii nr.197/2004, scopul acordului este
de a intensifica cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene, acționâ nd prin intermediul
Europol pentru combaterea formelor grave ale criminalită ţii internaţionale în special prin schimbul de
informaţii şi contacte periodice între acesta şi Româ nia, la toate nivelurile corespunză toare. 14Astfel, din
acest context reiese că atribuţiile Europol pot include: stocarea și prelucrarea informaţiilor, precum şi
schimbul de date transmise în special de autorită ţile statelor membre sau de autorită ţi terţe; organizarea
şi realizarea de acţiuni cu caracter investigaţional şi operaţional, derulate împreună cu autorită ţile
competente ale statelor membre sau în cadrul unor echipe comune de investigaţie sau în colaborare cu
13
http://docplayer.net/53624059-Importanta-cooperarii-politienesti-internationale.html
14
Legea nr.197/2004 art. 3 - pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre România și Europol
Pagina 4 din
Eurojust.
În ceea ce privește Româ nia, orice acţiune cu caracter operaţional a Europol trebuie desfă şurată
în cu acordul și cu cooperarea acesteia, aplicarea mă surilor de coerciţie fiind responsabilitatea exclusivă
a autorită ţilor naţionale competente. De asemenea, în Legea 197/2004 se precizează 15 că schimbul de
informaţii, va avea loc între Europol şi Punctul Naţional Focal, Româ nia, reprezentată de că tre ministrul
administraţiei şi internelor şi Oficiul European de Poliţie, luând măsurile necesare pentru ca schimbul
de informaţii să se desfă şoare în permanenţă . Europol va furniza Româ niei numai informaţii obţinute și
stocate în conformitate cu prevederile aplicabile ale convenţiei şi ale regulamentelor de aplicare a
acesteia, iar Româ nia va furniza Europolului numai informaţii care au fost obţinute, stocate şi transmise
în conformitate cu legislaţia naţională .
În ultimul rând, obiectul cooperării între poliţiile statelor, îl constituie tocmai combaterea
criminalităţii naţionale şi internaţionale în ansamblu. Termenul de „criminalitate internaţională” nu se
referă în mod expres la o anume categorie de infracţiuni determinate, ci cuprinde o gamă largă de
infracțiuni. Unele din acestea sunt definite prin diverse convenţii internaţionale, cum sunt de exemplu:
falsul de monedă (Convenţia din 1929) sau reprimarea exploată rii fiinţei umane şi proxenetismul
(Convenţia din 1949), Convenţia unică privind stupefiantele din 1961. Alte infracţiuni prezintă un
caracter internaţional acesta reieșind din comportamentul fă ptuitorului, ca de exemplu: actele
preparatorii ale unei alte infracţiuni, efectuate într-o altă ţară şi consumarea infracţiunii în altă ţară sau
în mai multe ţă ri; infracţiuni de acelaşi gen, comise prin același mod de operare și succesiv în mai multe
ţă ri; autorul unei infracţiuni comisă într-o altă ţară se refugiază într-o altă ţară pentru a nu fi tras la
ră spundere juridică ; transportarea și valorificarea produsului unei infracţiuni, a obiectelor sau
documentelor care au servit la comiterea ei, din ţara unde s-a comis, pe teritoriul altei ţă ri.
Cooperarea nu se limitează numai la urmă rirea, prinderea şi extră darea infractorilor daţi în
urmă rire, ci vizează şi alte aspecte. Lupta internaţională împotriva crimei înseamnă de fapt,
adiţionarea infracţiunilor desfăşurate de către poliţiile naţionale ale tuturor ţă rilor care au semnat
convenţii, tratate sau fac parte din organizaţii internaţionale specializate în lupta împotriva
criminalită ţii. În limitele competenţelor lor naţionale stabilite prin legi, regulamente şi alte norme de
drept, autorită ţile poliţieneşti dintr-o ţară pot coopera şi acţiona în beneficiul unei poliţii din altă ţară, la
solicitarea acesteia.16
Obiectul cooperării, în limitele legislaţiei internaţionale ale statelor cooperante, cuprinde
probleme cum sunt: schimbul de informaţii privind infractorii urmă riți internaţional; efectuarea unor
investigaţii în ceea ce privește să vâ rșirea unor infracțiuni sau a identifică rii și localiză rii unor obiecte
furate; audierea unor martori sau persoane suspecte care pot oferi ajutor în rezolvarea cauzelor în lucru;
supravegherea unor persoane aflate pe teritoriul altui stat decâ t cel al că rui cetă ţean este, la cererea
statului interesat; transmiterea unor documente cu caracter poliţienesc.
Volumul şi varietatea motivelor de cooperare poliţienească sunt considerabile şi diversificate.
Relevant în acest caz este obiectul înţelegerilor, Protocoalelor, Convenţiilor şi Programelor încheiate de
Ministerul de Interne din Româ nia şi ministerele asemă nă toare din alte ţă ri, conform că rora pă rţile își
unesc forțele să coopereze şi să îşi acorde asistenţă în domeniile din ce în ce mai variate.
Conţinutul documentelor de cooperare cuprind tot mai des prevederi care încurajează schimbul
de specialişti în materie, schimbul de echipament și tehnologie, pregă tirea cadrelor în şcoli proprii (de
exemplu: conform Declaraţiei de colaborare între Ministerul de Interne al Româ niei şi Ministerul de
Interne al Republicii Franceze şi al Programului de cooperare în domeniul siguranţei interne pe anul
1991, se prevă d o serie de probleme privind schimbul de specialişti pe domenii de activitate, inclusiv
şcolarizarea unor poliţişti români în Franţa pe termene diferite).
Desigur, prevederile documentelor de colaborare converg de fiecare dată spre scopul principal al
colaboră rii, şi anume prevenirea şi combaterea a ceea ce practica internaţională denumeşte
„criminalitatea internaţională”.17

Secțiunea IV: CONCLUZII

Sunt câ teva motive care au determinat Româ nia să adere la EUROPOL, ca de exemplu:
 Conştientizarea fenomenului crimei organizate, atâ t din perspectiva relaţiilor dintre organizaţiile
ilegale, câ t și pentru ansamblul activită ţilor ilegale efectuate de că tre anumiţi infractori.
Criminalitatea organizată se conturează sub forma unei ameninţă ri din ce în ce mai mari la
adresa securită ţii şi ordinii generale, naţionale şi internaţionale, drept pentru care reclamă toată
atenţia şi efortul tuturor statelor membre Europol, care luptă împreună pentru a gă si soluţiile
15
Legea nr. 197/2004 art. 7 - pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre România și Europol
16
https://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/Cooperarea-in-domeniul-Justiti26.php
17
IAMANDI Luca, Cooperarea internațională în domeniul criminalității, AIT Laboratoires, București 2011, pag. 141-165
Pagina 5 din
 optime de cooperare şi alocare a mijloacelor şi resurselor necesare pentru a o putea preveni şi
combate eficient.
 Realizarea unor colaboră ri câ t mai operative, în principal prin instituirea unor canale de schimb
de informaţii şi de date operative eficiente, care să permită în același timp, contracararea rapidă
şi de durată a activită ţilor ilicite.
 Statele membre ale Uniunii Europene reprezintă principalii vectori ai luptei împotriva
criminalită ţii18, utilizâ nd toate resursele avute la dispoziție, din punct de vedere logistic,
operaţional şi financiar.
Infracționalitatea afectează bună funcționare a instituțiilor statului în ansamblul lor, cauzează
pierderi financiare și pierderea încrederii în sistemul economic prin faptul că sporește instabilitatea în
acest sector și în cel social, ameninţă structurile democratice, corupe şi compromite instituţiile statului,
lupta împotriva acesteia devenind un deziderat comun tuturor statelor europene. Cele două dimensiuni
ale criminalită ţii sunt: dimensiunea naţională, respectiv suma infracţiunilor incriminate în legile penale
sau speciale ale fiecă rei ţă ri și dimensiunea internaţională, respectiv suma infracţiunilor care se comit şi
se finalizează cu participarea elementelor de extraneitate și care aduc atingere mai multor state.
Cele două dimensiuni nu au un caracter static, de-a lungul timpului internaționalizâ ndu-se
organizațiile de tip criminal și activită țile acestora, în cele mai ră sună toare cazuri de evaziune fiscală ,
trafic de droguri, trafic de persoane, contrabandă , operaţiuni de import-export ilegale, care se perfecţio-
nează continuu.
În aceste condiţii Europol reușește să-şi aducă contribuția în îngreunarea sau chiar
limitarea activităţilor infracţionale transfrontaliere şi să demonstreze astfel, justeţea și utilitatea
pentru care a fost înfiinţată.

Secțiunea V: REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

a) Legislație:
1. Legea nr. 197/2004 - pentru ratificarea Acordului privind cooperarea dintre România și Europol
2. Legea nr. 55/2012 - privind cooperarea României cu Europol
3. Legea nr. 56/2018 - privind cooperarea autorităților publice române cu Europol
4. Hotă râ rea Guvernului nr.2209/2004S - STRATEGIA NAȚIONALĂ de combatere a criminalității
organizate în perioada 2004 2007
b) Lucră ri:
1. BĂ RBULESCU Nineta, Tribunalul Internaţional pentru Rwanda, Revista de drept penal, nr.
1/2000, p.100;
2. IAMANDI Luca, Cooperarea internațională în domeniul criminalității, AIT Laboratoires, București
2011, p. 141-165
3. Journal Officiel des Communautés européennes, p.17.
4. NICU Marian, Instituții internaționale antrenate în prevenirea și combaterea traficului ilicit de
droguri, științe socioumane, ediția a XVIII-a nr.2, p.3-5
5. STANCU Ş erb, DRĂ GHICI C-tin şi colab., Drept poliţenesc şi contravenţional, Ed. Tritonic,
Bucureşti, 2003, p.223
6. UNGUREANU G., „Curtea Criminală Internaţională”, Revista de drept penal, nr. 1/1999, p. 74-75
c) Surse internet:
1. https://administrare.info/drept/1568-cooperarea-judiciară-versus-cooperarea-poliţienească
2. http://docplayer.net/53624059-Importanta-cooperarii-politienesti-internationale.html
3. https://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/155/cooperarea-judiciara-in-materie-
penala
4. www.mai.gov.ro
5. http://juridica.ugb.ro/
6. https://www.rasfoiesc.com/business/afaceri/Cooperarea-in-domeniul-Justiti26.php

18
Hotărârea Guvernului nr.2209/2004S - STRATEGIA NAȚIONALĂ de combatere a criminalității organizate în perioada
2004 2007
Pagina 6 din