„Zis-a Domnul: ascultaţi pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor cu un împărat

care a hotărât să facă socoteala cu slujitorii săi. Şi, începând să facă socoteala, au adus la el pe
un datornic cu zece mii de talanţi. Dar neavând el cu ce să plătească, domnul său a poruncit să-l
vândă pe el şi pe femeia lui, pe copii şi toate câte avea, ca să se plătească datoria. Atunci acel
slujitor, îndrăznind, a îngenunchiat şi se închina lui, zicând: doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi
voi plăti ţie tot. Iar domnul slujitorului aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat
şi datoria. Dar, când a ieşit de acolo, slujitorul acela a găsit pe unul dintre tovarăşii săi, care îi
era dator o sută de dinari, şi, punând mâna pe el, îl strângea de gât şi-i zicea: plăteşte-mi ce-mi
eşti dator. Atunci tovarăşul acela, căzând în genunchi la picioarele lui, îl ruga, zicând: mai
îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot. El însă n-a vrut, ci, ducându-l, l-a băgat în temniţă până când
va plăti datoria. Atunci tovarăşii lui, văzând cele ce s-au petrecut, s-au întristat foarte şi, venind,
au spus domnului lor toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l, domnul său i-a zis: slujitor
viclean, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, pentru că m-ai rugat; oare, nu se cădea să ai milă de
tovarăşul tău, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna
chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria. Tot aşa va face şi Tatăl Meu cel ceresc cu voi, dacă
fiecare din voi nu va ierta fratelui său, din inimă, greşelile lui.”
Pilda Evangheliei de azi, Mântuitorul o spune după ce a fost abordat de Apostoli în
legătură cu o problemă „tehnică” în ceea ce privește datoria iertării. Și anume, de câte ori trebuie
să iertăm celui ce ne greșește. Răspunsul Mântuitorului ne este desigur cunoscut nouă: „de
șaptezeci de ori câte șapte”, adică de fiecare dată, în orice situație. Și El întărește acest fapt, acest
răspuns al Său cu o pildă cunoscută mai apoi ca „Pilda datornicului nemilostiv”.
Simbolismul personajelor din pildă este desigur evident, la fel cum este și înțelesul ei.
Dumnezeu este împăratul din pildă, care se socotește cu slugile, adică cu oamenii. Păcatul,
greșeala, este prezentat(ă) ca datorie față de stăpân. În fața lui Dumnezeu noi toți oamenii suntem
datori, dar nu ori și cum, căci nu vorbim de o datorie oarecare. De remarcat cantitatea pe care o
folosește Mântuitorul Hristos în pildă pentru a desemna datoria față de Stăpân.10000 de talanți.
Nu e puțin, ci foarte mult. Deși la iudei ziua de muncă era răsplătită în dinari (drahme), cam un
dinar pe zi, unii sunt de părere ca în unele exprimări apare si un talant ca plată pe o zi de muncă.
Chiar daca lucrurile ar sta așa, profunzimea datoriei nu se schimbă cu nimic. Zece mii de talanți
ar însemna zece mii de zile lucrătoare. Daca dintr-un an scădem 52 de duminici ne rămân 313
zile lucrătoare. Asta ar însemna ca sluga datora stăpânului 32 de ani de munca, fără a tine nici cea
mai mica parte din venit pentru întreținerea familiei. Ca să poți trăi, și sa returnezi și datoria,
reținând doar jumătate din venit pentru trai, deja vorbim de 64 ani de muncă. Adică sluga datora
o viață întreagă, deci e vorba de o datorie care fizic nu se mai poate achita.
Lucrurile sunt mai explicite dacă se ia în calcul valoarea reală a talantului. Conform
Sfintei Scripturi, un talant valora 34,2 kg. aur și nouăzeci de robi valorau un talant.(Macabei
8,11). Cu zece mii de talanți se cumpărau 900000 de robi… Datoria slugii exprimata în aur ar fi
fost 342000 kg aur…Evident e o valoare care nu se poate dobândi într-o viață de om. Cam așa se
îndatorează omul în fața lui Dumnezeu. Întreaga lui strădanie, chiar dacă ar fi în fiecare clipă a
vieții sale, nu ar putea să-l achite în fața lui Dumnezeu. Totul e la mila Stăpânului! Și Dumnezeu
iartă! Și o face cu generozitate, cu mărinimie, cu dragoste, fără să intre în amănunte, în cercetări
ample și întortocheate, că de ce , cum, unde, când, cât, etc. Doar iartă! „Iar domnul slujitorului
aceluia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria.”
Pilda este una a antitezei, a contrastului șocant, a neașteptatului. Iubirii galante îi
contrastează nimicnicia și urâciunea neiertării, a neiubirii. Cel iertat de multe, cel ce și-a primit
toată viața din mâna Stăpânului, nu trece cu vederea greșeala, datoria celor o sută de dinari ai
aproapelui cu care s-a întâlnit. Și aici simbolistica Mântuitorului trebuie remarcată. Dacă talantul
era din aur, dinarul(drahma) era întotdeauna din argint și cântărea 4,55 grame. O sută de dinari
cântăresc 455 de grame…
Așadar, vrem să fim iertați, dar nu avem în noi nici cea mai mică dispoziție de a ierta. Și
lipsa acestei dispoziții ne creează în noi atitudinea că toți au obligații față de noi, iar noi față de
nimeni. Evanghelia de astăzi ne arată că lucrurile nu stau nicidecum așa! Vedem finalul ei. „Şi,
mâniindu-se, domnul său l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce va plăti toată datoria. Tot aşa va
face şi Tatăl Meu cel ceresc cu voi, dacă fiecare din voi nu va ierta fratelui său, din inimă,
greşelile lui”. Peste nedreptate, întotdeauna vine dreptatea lui Dumnezeu. Este interesant că noi
solicităm această dreptate în fiecare zi când rostim Rugăciunea Domnească: „ Și ne iartă nouă
păcatele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri”.
Să nu fie noua ca datornicului nemilostiv din Evanghelie! Ci prin iertarea aproapelui, de
șaptezeci de ori cate șapte, să dobândim mila lui Dumnezeu și iertarea păcatelor noastre! Amin!