Grigore Ureche (1590 - 1647)

 Grigore Ureche, cronicar al Moldovei

Unul dintre cei mai mari cărturari români din prima jumătate a secolului XVII este cronicarul Grigore
Ureche. Istoricul şi scriitorul Grigore Ureche ne-a lăsat moştenire cronica originală în limba română
"Letopiseţul Ţării Moldovei". Această cronică se deosebeşte în mai multe privinţe de cele scrise în
secolele XV-XVI. În primul rînd "Letopiseţul Ţării Moldovei" este scris nu în limba slavonă, ci în limba
română, pentru prima dată în istoria cronografiei ţării. În al doilea rînd, spre deosebire de letopiseţele
slavo-moldoveneşti din secolele XV-XVI, cronica lui Grigore Ureche nu a fost scrisă la comandă, ci din
proprie iniţiativă. În al treilea rînd, "Letopiseţul Ţării Moldovei" nu mai era scris de un prelat bisericesc,
cum se făcuse de atîtea ori pînă atunci, ci de o persoană laică, reprezentantă a marii boierimi, cu înaltă
funcţie în aparatul de stat al Moldovei.

Grigore Ureche se trăgea dintr-o veche familie boierească. Nu întîmplător unii istorici încearcă, nu fără
temeiuri documentare, să-i urmăreacă arborele genealogic pînă la un "Ureache" contemporan cu Ştefan
cel Mare şi Sfînt. Tatăl cărturarului, Nestor Ureche, era un mare boier moldovean, care pe parcursul vieţii
sale a ocupat în repetate rînduri înalte dregătorii în sfatul domnesc al Ţării Moldovei, acumulînd de-a
lungul anilor moşii întinse. La începutul anilor 90 ai secolului XVI, în anumite împrejurări politice
nefavorabile, Nestor Ureche, împreună cu familia sa a fost nevoit să se refugieze în Ţara Leşească, cum
era numită pe atunci Polonia, unde s-a aflat cu treruperi mai multă vreme.  În această ţară cu bogate
tradiţii culturale şi cărturăreşti şi-a  făcut studiile la şcoala Frăţiei ortodoxe din Lvov, al cărei membru
devenise ceva mai tîrziu (1612) tatăl său, iar după alţi cercetători, poate chiar la unul din colegiile iezuite
din Polonia, cum a procedat mai tîrziu Miron Costin, urmaşul său direct în ale scrierii istoriei naţionale.

Ajuns la maturitate, Grigore Ureche a devenit o personalitate cu o rară cultură umanitară, cu un vast
orizont cărturăresc pentru timpul său, cunoscînd în afară de limba maternă, limbile latină, poloneză, slavă
veche. După mai mulţi ani de studii şi şedere în Polonia, tînărul Grigore Ureche se întoarce în patrie către
1617, unde se află mai mulţi ani în umbră. Abia în 1627 Grigore Ureche devine al treilea logofăt,
pomenindu-se astfel în anturajul apropiat al domnilor Moldovei. Ajunge apoi în cele mai înalte dregătorii
de stat, între care şi în cea de mare vornic al Ţării de Jos pe timpul domniei lui Vasile Lupu (cu începere
din 1643), funcţie pe care o deţine pînă la sfîrşitul vieţii.

Grigore Ureche a lăsat posterităţii o singură dar deosebit de valoroasă operă istoriografică: "Letopiseţul
Ţării Moldovei, ce cînd s-au descălicat ţara şi cursul anilor şi de viaţa domnilor care scrie de la  Dragoş
vodă pînă la  Aron vodă  ", numit mai frecvent "Letopiseţul Ţării Moldovei". Cronica cuprinde perioade de
la întemeierea Statului Moldovenesc în 1359 pînă la domnia lui Aron vodă (1594), cînd se întrerupe
brusc, probabil din cauza morţii cărturarului, deşi acesta avea intenţia de a ajunge cu descrierea
evenimentelor pînă în timpul domniei contemporanului său Vasile Lupu. Din nefericire, letopiseţul lui
Grigore Ureche nu s-a păstrat în original, ajungînd pînă la noi prin cîteva copii mai tîrzii, care au fost
destul de mult refăcute prin diferite adaosuri, numite interpolaţii ale copiştilor de mai tîrziu - Simion
Dascălul, Misail Călugărul şi Axinte Uricarul. Se mai cere arătat totuşi că unii cercetători îl exclud pe
Misail Călugărul din numărul interpolatorilor. Pierderea manuscrisului autograf al autorului a făcut ca
"Letopiseţul Ţării Moldovei " să devină cunoscut posterităţii datorită mai ales unei copii-redacţii a cronicii
efectuate prin anii 60 ai secolului XVII de către Simion Dascălul. Această împrejurare a făcut ca problema
paternităţii scrierii în cauză să fie pusă sub semnul întrebării în litereatura de specialitate. Astfel diverşi
cercetători l-au considerat drept autor al acestui letopiseţ pe Grigore Ureche, Nestor Ureche, tatăl
cronicarului, Simion Dascălul în aceeaşi măsură drept coautori pe Grigore Ureche şi Simion Dascălul.
Discuţia ştiinţifică în privinţa paternităţii acestei opere nu a încetat pînă în prezent. Dintre istoricii care au
venit cu interesante investigaţii în această controversată problemă fac parte P.P. Panaitescu, E. Russev,
D. Velciu, M. Scarlat, I.D. Lăudat, L. Onu etc. care îl consideră drept unic autor pe Grigore Ureche,
precum şi C. Giurescu, C.C. Giurescu, N.A. Ursu, care îl consideră autor al aceleeaşi cronici pe Simion
Dascălul sau în aceeaşi măsură pe Grigore Ureche şi Simion Dascălul.

Pentru a scrie letopiseţul său, Grigore Ureche a folosit pe larg nu numai izvoare interne moldoveneşti, ci
şi străine, în special cele ale istoricilor polonezi şi transilvăneni. Dintre izvoarele interne, cel mai important
după cum reiese din cronică este "Letopiseţul Moldovenesc", o sursă narativă complexă. Dintre autorii
polonezi au fost în mod critic folosite mai ales operele istoricilor M. Bielski şi ale fiului său I. Bielski, ale lui
M. Kromer şi M. Miehovski, diverse lucrări cu caracter informativ şi enciclopedic, care aveau circulaţie pe
acele timpuri în aria de cultură poloneză, în care pătrunseră masiv şi cartea vest-europeană. De rînd cu
izvoarele scrise, Grigore Ureche a folosit pe larg şi tradiţia populară orală, amintirile tatălui său, ale
boierilor bătrîni din anturajul familiei sale. Autorul a utilizat toate aceste informaţii în mod critic, cerîndu-le
şi trecîndu-le prin raţiunea şi inima sa. Cărturarul a ştiut să aleagă cu grijă adevărul istoric şi să-l aştearnă
pe hîrtie într-o limbă frumoasă şi înţeleasă.

În Letopiseţul Ţării Moldovei sunt descrise evenimentele mai principale din istoria Moldovei, pe parcursul
a circa două secole şi jumătate. Autorul îţi începe cronica cu o "Predislovie...", în care arată importanţa
cunoştinţelor despre trecut, a istoriei ca domeniu de cunoaştere (ştiinţă), despre originea romanică
(latină) a poporului român şi a limbii sale, despre unitatea şi rădăcinile comune ale tuturor românilor.

Referitor la perioada de început a istoriei Ţării Moldovei şi la evenimentele de la mijlocul şi a doua

jumătate a secolului XIV, autorul cronicii nu dispune decît de date cu totul şi cu totul sumare, cunoscînd
destul de aproximativ chiar şi numele primilor voievozi moldoveni în ordinea care au urcat la tron. Doar cu
începere din timpul domniei lui Alexandru cel Bun ştirile incluse în Letopiseţ devin mai ample.

Locul central în cronică îl ocupă vără dubii epoca glorioasă a lui Ştefan cel Mare, lupta eroică a poporului
împotriva cotropitorilor străini şi mai ales împotriva celor otomani. Un număr destul de mare de
compartimente ale cronicii sunt dedicate perioadelor de domnie a voievozilor care au urmat după Ştefan
cel Mare. Pagini interesante şi pline de învăţăminte sunt dedicate fiilor lui Ştefan cel Mare - Bogdan III-lea
cel Grozav şi Orbu (1504-1517),  Petru Rareş (1527-1538; 1541-1547), precum şi altor domni cum ar
fi Alexandru Lăpuşneanul (1522-1561; 1564-1568), Ioan Vodă cel Viteaz (Cumplit) (1572-1574), Petru
Şchiopul (1574-1577; 1578-1579; 1582-1591) etc.

Ca reprezentant al marii boierimi moldovene, Grigore Ureche descrie evenimentele, faptele şi acţiunile
diferitelor personalităţi din istoria ţării sale prin prisma reprezentărilor sale, a clasei sociale din care făcea
parte, aşa încît uneori întîlnim aprecieri de-a dreptul tendenţioase. În acelaşi timp, trebuie de menţionat
faptul că acelaşi cronicar tinde să-şi scrie opera de pe poziţii obiective, ale intereselor patriei, ale luptei
împotriva cotropitorilor stăini şi ale luptei de eliberare naţională - scop nobil, care se impune cu deosebită
acuitate în timpul vieţii celebrului cronicar.  Letopiseţul Ţării Moldovei  este scris într-un limbaj fluent,
deosebit de plastic şi înţeles, fiind un apreciat monument de limbă şi literatură medievală românească. În
epocile următoare (a doua jumătate a secolului XVII - începutul secolului XIX) cronica lui Grigore Ureche
a avut o răspîndire destul de mare în manuscris, contribuind la formarea multor generaţii de cărturari şi
de luptători pentru neatîrnarea patriei.

Paralel cu asemenea importante aspecte cum sunt glorificarea trecutului Ţării Moldovei, lupta contra
invadatorilor străini, perioada de domnie a lui Ştefan cel Mare, etc., în cronica sa Grigore Ureche acordă
atenţie şi unui subiect cum ar fi obîrşia poporului român şi a limbii sale. Datorită studiilor făcute, mai cu
seamă în mediul cultural polonez, cronicarul moldovean a cunoscut în de aproape cultura umanistă
europeană a epocii, iar cunoaşterea limbii şi a culturii latine l-a ajutat, după cum observă P.P. Panaitescu,
neobositul cercetător al operei lui Grigore Ureche, pe celebrul nostru cărturar şă-şi dea seama de
apropierea dintre limba latină şi limba română, ceea ce l-a condus la înţelegerea unităţii de origine şi de
limbă a poporului român. Aceasta l-a şi făcut să afirme în capitolul despre limba moldovenească cu
deplină convingere, că "de la Rîm ne tragem", aducînd drept exemplu cuvintele: carne, găină, muiare,
părinte, al nostru; cu echivalentul lor latin, "... şi altile multe din limba latină, că de ne-am socoti pre
amănuntu, toate cuvintele le-am înţelege". Ideea este continuată în capitolul "Pentru Ţara Ungurească de
Jos şi Ardealul de Sus", în care se constată că în Transilvania locuiesc "şi români peste tot locul, de mai
multu-i ţara laţită de romîni de cîtu de unguri". Iar ca un fel de concluzie la cele arătate mai sus,
Grigore Ureche conchide că "rumânii, cîţi se află lăcuitori la Ţata Ungurească şi la Ardeal şi la
Maramureşu, de la un loc sîntu cu moldovenii şi toţi de la Rîm se trag". Analzînd aceste extrem de
importante pasaje din cronică pentru viziunea cronicarului nostru, acelaşi P.P. Panaitescu arată
că această din urmă teză este cea mai importantă în concepţia lui Grigore Ureche despre originea
românilor, şi că avem în faţa noastră cea mai veche afirmaţie din Moldova despre unitatea
neamului şi în acelaşi timp despre originea sa comună, reprezentînd o idee de mare valoare nu
numai pentru epoca în care a trăit şi a activat cărturarul. 

Din anul 1845, cînd Mihail Kogălniceanu editează pentru prima dată opera cronicărească a lui Grigore
Ureche şi pînă în prezent, au apărut zeci de ediţii, inclusiv la Chişinău, ale acestei monumentale lucrări.
Pe această cale "Letopiseţul Ţării Moldovei" a căpătat o largă răspîndire, intrînd masiv şi pentru
totdeauna în patrimoniul de valori culturale ale poporului român.