Audit de mediu

Subiecte verificare

1. Explicaţi conceptul de "audit".

2. Prezentaţi caracteristicile principale ale unui audit.
3. Definiţi auditul de mediu.
4. Prezentaţi tipurile de audit.
5. Rolul auditorului extern.
6. Etapele unui audit de mediu.
7. Ce înţelegeţi prin aspecte de mediu? Daţi un exemplu legat de locul dvs.
de muncă privind corelaţia dintre aspectele de mediu şi impacturi.
1. Ce cuprinde un raport de audit ?
8. Care sunt aspectele analizate într-o întreprindere care a solicitat marca
Eco-audit (EMAS) ?
10. Etapele implementării unui Sistemul de Management de Mediu (SMM)
intr-o organizaţie
11. Politica de mediu
12. Prezentaţi 2-3 diferenţe semnificative între standardul ISO 14001 şi
EMAS.
13. Obiectivele auditului Sistemului de Management de Mediu (SMM).
14. Enumeraţi 4-5 dintre responsabilităţile şi activităţile auditorului şef.
15. Enumeraţi 4-5 dintre responsabilităţile şi activităţile auditorului.
16. Conţinutul unui plan de audit.
17. Conţinutul raportului de audit al SMM.
AUDIT DE MEDIU

NOTE CURS

3
 1. Conceptul de audit

1.1. Conceptul de audit

Practica auditului are o vechime de peste un mileniu. înca de la inceput, conducerile

statelor au fost interesate de evidenta incasarilor, a plaţilor si a colectării taxelor. Aceste
preocupări s-au materializat in tehnici de control, inclusiv de audit, in vederea reducerii erorilor
sau fraudelor cauzate de funcţionari. In diferite perioade s-au folosit termeni diferiţi, cu un
conţinut apropiat, precum: inspecţie, control, revizie, verificare, expertiză contabilă, supervizare
etc.
Fiecare din aceşti termeni presupun:
• compararea situaţiei reale cu situaţia care ar trebui să existe;
• stabilirea şi analiza abaterilor şi riscurilor;
• propunerea sau recomandarea unor măsuri menite să contribuie la atingerea
obiectivelor._________________________ __ .........._____
Dicţionarul Oxford defineşte auditul ca substantiv şi verb în felul următor: Ca substantiv: o
examinare oficială a conturilor, cu verificare prin mărturii şi documente justificative;
Ca verb: a efectua o examinare sistematică a conturilor.
Prima frază cheie din definiţiile de mai sus este examinare oficială sistematică. Acest
lucru arată că funcţia de audit implică o recunoaştere oficială în ierarhia organizaţiei. Examinarea
este sistematică, ceea ce înseamnă că, pentru a fi dusă la bun sfârşit, este nevoie de o abordare
planificată, organizată şi eficientă.
A doua frază cheie este verificare prin mărturii şi documente justificative. Aceasta
denotă faptul că auditul implică atât persoane cât şi date înregistrate. Această combinaţie de surse
ale datelor este extrem de pertinentă în domeniul mediului şi al calităţii. De altfel, tocmai în
această combinaţie rezidă diferenţa dintre audit şi inspecţie, care se limitează la verificarea
produsului, serviciului sau procesului de fabricaţie.

Auditul reprezintă procesul desfăşurat de persoane fizice sau juridice legal abilitate,
numite auditori, prin care se analizează si evaluează, in mod profesional, informaţii legate de o
anumita entitate, utilizând tehnici si procedee specifice, in scopul obţinerii de dovezi, numite
probe de audit, pe baza cărora auditorii emit intr-un document, numit raport de audît si o opinie
responsabila sT Tndependenta, prin apeTarea la criterii de evaluare care rezulta din reglementările
legale sau din buna practica recunoscuta unanim in domeniul in care isi desfăşoară activitatea
entitatea auditata.

Auditul este un proces sistematic, independent şi documentat în scopul obţinerii de

dovezi de audit şi de evaluare a lor cu obiectivitate pentru a determina măsura în care sunt

Tabelul nr. 1 - Caracteristicile procesului de audit

îndeplinite criteriile de audit (tabelul nr.l).

Dovezile de audit sunt înregistrări, enunţarea faptelor sau alte informaţii care sunt
relevante în raport cu criteriile de audit şi sunt verificabile.

Criteriile de audit sunt un ansamblu de politici, proceduri sau cerinţe utilizate ca

referinţă.

4
 Caracterul sistematic al auditului constă în acţiunile de programare, planificare şi
organizare a activităţilor. Programul de audit cuprinde audituri desfăşurate într-un anumit interval
de timp, cu o anumită frecvenţă şi cu anumite obiective.
Fiecare audit programat se desfăşoară pe baza unui plan de audit documentat care conţine
descrierea activităţilor auditului, timpii alocaţi şi auditorii responsabili pentru activităţile
prevăzute.

Caracterul de independenţă a procesului de audit este asigurat de acţiunea de desemnare

a unei funcţii responsabile pentru desfăşurarea auditurilor interne care nu are responsabilităţi în
zona auditată sau prin desemnarea unui organism independent, din exteriorul organizaţiei, pentru a
efectua auditul extern.

Caracterul de audit documentat constă în desfăşurarea auditului în conformitate cu

procedurile, programele, planurile de audit.
Rezultatele obţinute sunt materializate în conformitate cu această procedură prin
înregistrări specifice (fişe de observaţii, rapoarte de audit, fişe de neconformităţi).
Finalitatea auditului constă în identificarea necesităţilor şi posibilităţilor de îmbunătăţire
prin valorificarea potenţialului găsit pentru îmbunătăţirea proceselor. Scopul auditului nu constă în
furnizarea unor liste cu neconformităţi. Rezultatele auditului trebuie documentate astfel încât
managementul organizaţiei să le poată folosi imediat pentru luarea deciziilor de imbunătăţire
continuă. Astfel auditul reprezintă un proces care adaugă valoare. Auditorul trebuie să-I ajute
pe auditat să identifice posibilităţile de îmbunătăţire a proceselor sale. Auditorul tinde să devină
un instructor al clientului intern, iar auditul un mijloc de comunicare internă.

Procesul ele rnidir

- proces sistematic
\ - proces independent
\ - proces documentat

Figura nr. 1. - Procesul de audit

Unul dintre scopurile auditului constă în identificarea oportunităţilor de imbunătăţire,

auditul devenind un mijloc de comunicare între partenerii de evaluare şi nu sursă de tensiune între
părţile aflate în relaţia de examinator-examinat.

numărul soluţiilor de imbunătăţire.

Auditul este un proces de evaluare umană pentru determinarea gradului de respectare a

unor norme prescrise (criterii, standarde) şi care se finalizează cu o constatare şi o judecată de
valoare.

Aplicarea acestor principii determină următoarele caracteristici distincte ale unui

audit:
a. auditurile sunt obiective, sistematice şi independente şi dau informaţii în baza cărora
managementul poate să acţioneze pentru a-şi îmbunătăţii activităţile;

5
 b. auditurile sunt obiective şi autorizate. Auditurile şi programele de audit sunt
planificate şi conduse utilizând metode şi tehnici specifice;
c. dovezile şi concluziile auditurilor sunt relevante, de încredere şi suficiente,
astfel că auditorii lucrând fiecare independent unul faţă de celălalt vor ajunge la concluzii similare;
d. membrii echipei de audit sunt competenţi, imparţiali şi liberi de orice
conflict de interese;
e. relaţia dintre echipa de audit, auditat şi client este una de confidenţialitate şi
discreţie;
f. dovezile de audit se bazează pe o eşantionare a informaţiilor disponibile, în
timp ce auditul se desfăşoară pe o perioadă de timp definită şi de aceea nu este posibil să
se evalueze toate informaţiile disponibile.

1.2. Tipuri de audit

Tipuri de audit
Auditurile se împart în 4 mari clase:
- Audituri în funcţie de scop;
- Audituri in funcţie de domeniu;
- Audituri în funcţie de obiect;
- Audituri în funcţie de planificare.

1.2.1. Auditul în funcţie de scop

Din punctul de vedere al scopului auditului există trei tipuri principale de audit (fig. 2):
- Audit intern sau de primă parte ;
- Audit extern care poate fi:
- audit extern de secundă parte:
- audit extern de terţă parte.

Andinii

Auditul uiteni Auditul extern

(de pruni parte)

Antumi extern de secundă pnrte Auditul extern de terţă parte

1—„ , , i FJfll------------------------------------ ? T i p u r i a u r i i t î n f . . n . j i p d,> u m p

Principale părţi interesate care participă la un proces de audit sunt:

- clientul auditului;
- auditatul;
- auditorul (echipa de audit).

Relaţiile dintre aceste părţi şi modul lor de implicare în procesul de audit depind de tipul
auditului şi sunt prezentate în tabelul nr. 2.
Tabel nr. 2. Rolul părţilor implicate în principalele tipuri de audituri
Auditul intern, numit şi audit de primă parte reprezintă auditul efectuat în interiorul
organizaţiei de către auditorii proprii în scopul evaluării conformităţii propriului sistem de
management cu documentele de referinţă.
Prin acest tip de audit organizaţia identifică punctele slabe, punctele forte ale propriului
sistem de management şi posibilităţile de îmbunătăţire.
Auditul intern acţionează ca un instrument de diagnoză al managementului pentru
evaluarea proceselor şi activităţilor proprii, pentru obţinerea dovezilor cu privire la faptul că
cerinţele sunt îndeplinite şi pentru identificarea oportunităţilor de imbunătăţire.
In anumite cazuri, când organizaţia nu dispune de auditori calificaţi, ea poate apela la
auditori externi, însă aceştia desfăşoară auditul pentru scopuri interne şi în numele organizaţiei
solicitante.
Auditorii interni însoţesc auditorii externi în vederea realizării auditului de terţă parte (de
certificare) oferind justificări asupra unordecizii ale managementului, referitor la practici sau
proceduri.

6
 Auditul de secundă parte este un audit extern, efectuat la furnizor (auditatul) de către
auditor sau de către un alt organism care acţionează în numele organizaţiei.
în acest caz partea interesată este organizaţia sau o altă parte care are un interes în raport
cu aceasta, cum ar fi clientul sau alte persoane în numele acestora.

Scopurile auditului de secundă parte este :

- să identifice elementele necesare pentru clasificarea, selectarea şi aprobarea
furnizorilor;
- să identifice metodele de îmbunătăţire ale sistemului de management al furnizorului în
vederea aprobării acestuia de către organizaţie;
- să evalueze sistemul de management al furnizorului în vederea aprobării acestuia de
către organizaţie;
- de supraveghere continuă a furnizorului;
- instrument de dezvoltare a relaţiilor de parteneriat cu furnizorul (informaţia obţinută din
audit este utilizată de ambele părţi: organizaţia pentru a-şi face mai bine înţelese cerinţele cu
privire la furnituri, iar furnizorul pentru a-şi îmbunătăţi propriile performanţe).

Auditurile de terţă parte sunt conduse de organisme externe independente. Scopurile

acestor tipuri de audit este:
• evaluarea voluntară, obiectivă şi independentă de către un organism neutru a propriului
sistem de management al organizaţiei (evaluare care nu se finalizează prin certificare);
• obţinerea certificării din partea unui organism de certificare acreditat, acţiune voluntară
sau impusă de client sau de către autorităţi.

„—^-^1,2.2. Auditul în funcţie de obiect

Auditurile calităţii, în funcţie de obiectul lor pot fi clasificate în:

> Audituri ale sistemului de management;
> Audituri de produs/ serviciu;
> Audituri de proces/ procedură.

a. Audituri ale sistemului de management

Auditul de sistem reprezintă examinarea întregului sistem de management şi cuprinde
compararea documentelor semnificative din punct de vedere al auditului cu cerinţele şi
examinarea conformităţii execuţiei.
Sistemul de management reprezintă sistemul prin care se stabilesc politica şi obiectivele şi
cu ajutorul căruia se realizează acele obiective.
Auditurile interne ale sistemului de management se planifică anual şi cuprind întreaga
organizaţie.

b. Audituri de produs/ serviciu

Acest tip de audituri au ca obiectiv evaluarea menţinerii conformităţii produselor/
■serviciilor eudopuiiiuutaţia ecnatrurtivă........ ........■11
Este numit şi auditul ciclului de funcţionare sau de viaţă reprezintă examinarea unei
mostre de produs fabricat, pentru a constata în ce măsură sunt îndeplinite cerinţele referitoare la
produs.
Această examinare are loc după terminarea procesului de fabricaţie şi înainte de predarea
către clientul următor (poate fi şi client intern) şi respectă un plan de verificare stabilit, cunoscând
cerinţele referitoare la produs, la procesul de fabricaţie şi a aşteptărilor clientului.
Scopul auditului de produs este:
> evaluarea independentă a nivelului calitativ al produsului;
> investigarea posibilităţilor de îmbunătăţire a calităţii produsului;
> evaluarea impactului produsului asupra mediului, dar şi oamenilor, privit din
perspectiva ciclului de viaţă, de la sursa de materie primă până la eliminarea lui
finală (ca deşeu);
> evaluarea adecvării locului de inspecţie

c. Audituri de proces/ procedură

Auditurile de process/procedură au ca obiectiv verificarea gradului de conformitate a
proceselor cu specificaţiile aplicate.
Are drept scop examinarea proceselor/ procedurilor pentru a vedea în ce măsură sunt
satisfăcute criteriile referitoare la acestea.
Procesul reprezintă ansamblul de activităţi corelate sau aflate în interacţiune, care
transformă intrările în ieşiri.
Procedura este descrierea modului de desfăşurare a unei activităţi sau a unui
proces.
In cadrul unui audit de proces se urmăresc următoarele:
> respectarea legislaţiei aferente şi a reglementărilor legale;
> conformitatea, respectarea procedurilor aferente;
> accesibilitatea documentelor, controlul înregistrărilor la fiecare nivel al
organizaţiei;
> realizarea directivelor, obiectivelor, cerinţelor;

7
 > rolul responsabilului de proces;
> sarcinile, răspunderile, competenţa, pregătirea, experienţa participanţilor;
> mediul de lucru;
> interfeţele cu alte procese;
> măsurarea şi controlul abaterilor şi neconformităţilor;
> monitorizare, măsurare, colectarea de date, îmbunătăţirea procesului.

1.2.3. Auditul în funcţie de domeniu

In funcţie de tipul de management auditat, auditurile de domeniu pot fi :
- Audituri ale calităţii;
- Audituri ale mediului ;
- Audituri ale sistemului de securitate şi sănătate a muncii;
- Audituri ale managementului responsabilităţii sociale, etc.

1.2.4. Audituri în funcţie de planificare

Din punct de vedere a planificării auditurilor acestea sunt:

1. audit planificat care se desfăşoară după un program anual de audit, conform
unui plan detaliat. Anunţarea auditorului se face cu cel puţin 4 săptămâni înainte.
2. audit extraordinar (neprogramat) ce se datordază unor evenimente
neaşteptate, reclamaţiile din partea clienţilor sau rebuturi în creştere. Anunţarea
auditatului se face cu cel puţin o zi înainte.

Auditul extraordinar este auditul nedeclarat ca atare, executat fară asentimentul prealabil
al auditatului, pus în faţa unui fapt împlinit (formulare de cerere de acţiune corectivă).

2. Auditul de mediu

2.1. Scurt istoric

Auditul de mediu a apărut la începutul deceniului 1970-1980, cu scopul evaluării

performanţei ecologice a unor activităţi din domeniile industriei petroliere şi chimice. Mai târziu
s-a înregistrat o extindere a activităţii de audit de mediu şi în alte domenii, ca urmare a următorilor
factori:
- creşterea frecvenţei accidentelor pe platformele industriale;
- extinderea considerabilă a reglementărilor privind protecţia mediului la nivel local,
naţional, regional, global;
- intensificarea acţiunilor societăţii civile, mai ales prin ONG-uri pentru protecţia mediului
- in direcţia cunoaşterii şi limitării efectelor negative ale activităţii economico-sociale asupra
sistemelor naturale, asupra mediului în ansamblul său;
-.creşterea frecvenţei situaţiilor de recuperare a pagubelor de mediu, în*contextul aplicării
■u.,...,,»

principiului "poluatorul plăteşte" sau a altor principii economice ale poluării.

In ultimii ani auditul a devenit un instrument valoros în domeniul managementului calităţii
sistemelor. Alături de conceptul de management al energiei, conceptul de management de mediu a
evoluat rapid pe plan mondial, în special în sectorul industrial.
Prin similitudine cu managementul energiei, managementul de mediu utilizează ca
principală etapă aplicarea auditului de mediu. Politica energetică şi de mediu se corelează şi se
completează reciproc, ambele vizând aceleaşi efecte. Ca şi în domeniul energiei, în domeniul
mediului înconjurător mijlocul cu care se evaluează starea mediului este bilanţul material şi
energetic. Cuantificarea efectelor ecologice necesită, ca şi în cazul analizei energetice, cunoaşterea
volumului activităţii (pentru sectorul industrial a datelor de producţie). Efectul ecologic se
raportează la producţia realizată într-un interval de timp dat.
Scopul auditului de mediu este de a stabili măsuri în vederea reducerii contribuţiei
întreprinderii industriale la epuizarea resurselor energetice şi de materii prime.
Modul de desfăşurare a proceselor industriale în cadrul unui contur considerat, eficienţa
consumurilor energetice şi de materii prime, se reflectă şi printr-un anumit impser amplu
muiiuhii. Cun jumările de wwwroo naturale oerganorahiia ţi amiimki poluante sunt cuantificate prin
indicatori de impact.
In prezent, respectarea reglementărilor şi a actelor legislative aferente protecţiei mediului
constituie parte integrantă a strategiei întreprinderilor industriale. Acestea se traduc prin restricţii
în funcţionare, investiţii în echipamente de depoluare şi cheltuieli de exploatare cu valori
semnificative.
Auditul de mediu constă în aprecierea impactului direct sau indirect asupra mediului a
activităţilor unei organizaţii într-un interval de timp şi într-un spaţiu geografic prealabil
definit. Acesta metodologie permite diagnosticarea comportării organizaţiei respective în raport
cu mediul, în vederea detectării priorităţilor în această direcţie.
In general pentru evaluarea impactului asupra mediului a unui ansamblu de instalaţii
industriale, se pot utilize diferite metodologii cum sunt: raportul de mediu, studiul de impact,
analiza ciclului de viaţă, auditul de mediu.
Auditul de mediu se doreşte a fi o examinare exhaustivă a sistemelor de management şi a
instalaţiilor, fără a inţelege prin aceasta soluţionarea completă şi eficientă a problemelor de mediu.

8
EI se înscrie intr-o politică coerentă de promovare a mijloacelor, instrumentelor şi metodelor care
au drept obiectiv final conservarea capacităţii de suport a mediului (autopurificare a mediului), ca
variabilă spaţio-temporala.

2.1. Standardizarea în auditul de mediu

Standardele din seria ISO 14000 referitoare la audit constituie instrumente care permit
unei organizaţii să monitorizeze eficacitatea SMM-ului (Sistemului de Management de Mediu) şi
conformarea acestuia cu standardul ISO 14001. Auditul de mediu este conceput sub formă de linie
directoare şi nu sub forma de prescripţii obligatorii.
Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (ISO) a publicat în 1996 un ghid pentru
procedura care trebuie urmată în momentul în care se efectuează un audit (al managementului) de
mediu.
Acest document furnizează un ghid referitor la ceea ce înseamnă a fi un audit de mediu în
termeni internaţionali.
Standardele pentru auditul de mediu se referă la principiile generale ale auditului de
mediu, proceduri pentru auditarea sistemelor de management ale protecţiei mediului şi criterii
pentru calificarea auditorilor.
Primele standarduri din seria ISO 14000 au fost publicate în septembrie 1996.
S-a început cu standardul considerat fundamental pentru domeniul avut în vedere şi
anume ISO 14001, referitor la Sisteme de Management de Mediu, însoţit de standardul ISO 14004
care îl completa cu Principii, Sisteme si Tehnici de implementare. Au urmat alte standarde care
fundamentează liniile directoare, principiile, sistemele şi tehnicile de implementare ale unui SMM,
în seria ISO 14000, precum şi standarde care se referă la instrumente de management de mediu şi
anume: auditul de mediu, eco-etichetarea, evaluarea performanţelor de mediu, analiza ciclului de
viaţă.
Standardul 14010 defineşte auditul de mediu ca reprezentând procesul de verificare
sistematică şi documentară a dovezilor de audit care trebuie obţinute şi evaluate în mod obiectiv
pentru a determina în ce măsură activităţile, evenimentele, condiţiile specifice referitoare la
mediu, sisteme de management de mediu sau informaţiile aferente acestora sau conforme cu
criteriile de audit, comunicându-se clientului rezultatele acestui proces.
Standardul face parte dintr-o serie de standarde din domeniul auditului de mediu care mai
include :
> ISO 14011-Ghid pentru auditul de mediu. Proceduri de audit. Auditul sistemului
de management de mediu.
> ISO 14012- Ghid pentru audit de mediu - criterii de calificare pentru auditorii de
mediu.
> Standardul ISO 14050 (Management de mediu. Termene şi definiţii), in care
auditul de mediu este definit astfel:
PROCES DE VERIFICARE SISTEMATICĂ ŞI DOCUMENTATĂ A
DOVEZILOR DE AUDIT, OBŢINUTE ŞI EVALUATE ÎN MOD OBIECTIV, PENTRU A
DETERMINA DACĂ ACTIVITĂŢILE, EVENIMENTELE, CONDIŢIILE, SISTEMELE
DE MANAGEMENT DE MEDIU STABILITE SAU INFORMAŢIILE ASUPRA
ACESTORA SÎNT ÎN CONFORMITATE CU CRITERIILE DE AUDIT ŞI DE
COMUNICARE A REZULTATELOR ACESTUI PROCES, CLIENTULUI.
Pentru ţările cu o dezvoltată activitate de protecţia mediului, auditul de mediu al tuturor
catagoriilor de întreprinderi a devenit o componentă de bază a managementului de mediu al
întreprinderii, completând astfel managementul global al acesteia.

2.2. Principiul de auditare

Auditul de mediu este o nouă formă a unei vechi activităţi şi anume o analiză
sistematică a impactului activităţii companiei asupra mediului.
Un audit de mediu care este în concordanţă cu ghidurile internaţionale acceptate (ISO
14010), reprezintă un instrument de management care comportă o evahiare sistematică,
documentată, periodică şi obiectivă pentru a stabili cat de bine funcţionează organizarea,
gospodărirea şi dotările de mediu, scopul fiind protecţia calităţii mediului prin: facilitatea
controlului managerial al practicilor de mediu şi evaluarea conformării cu politicile companiei,
care implică satisfacerea cerinţelor legislative.
Această definiţie atotcuprinzătoare practic înseamnă că auditul de mediu este o
procedură prin care o persoană sau o echipă compară activităţile de mediu specificate cu o
referinţă specifică legată de mediu (de exemplu, legislaţia de mediu, autorizaţia de mediu,
sistemul managerial) şi raportează constatările (diferenţa dintre activităţile, evenimentele etc.
studiate şi cerinţele de referinţă) clientului.
Din definiţia de mai sus rezultă cu claritate faptul că un audit de mediu este un exerciţiu
cât se poate de structurat pentru a garanta o consistenţă şi transparenţă maximă atat pentru
subiectul entitate al auditului cat şi pentru client.
în figura 4 este prezentat principiul şi structura de bază a procedurii auditului de
mediu.
client
criteriile auditului
informaţii

9
it t
i i —♦--
i * auditor
ii i
documente legislaţia de mediu autorizaţia de
interviuri mediu :SO 14001
observaţii ALARA (minimul ce poate fi realizat
i i i rezonabili
i i i
i t i constatări
■ i i

obiectul auditat client

Figura nr. 3 - Principiul şi structura procedurii auditului de mediu

2.3. Obiectivele auditului de mediu

Obiectivul general al auditului de mediu constă în identificarea aspectelor de mediu

asociate cu procese de fabricaţie, prelucrare, operare sau prestări servicii, înainte ca acestea să se
transforme în răspunderi (penale, amenzi, etc). Acesta poate fi atins cu ajutorul unui program
aprofundat, focalizat pe dezvoltarea şi implementarea unor practici şi proceduri eficiente (Best
Practice Programme) şi prin verificări sistematice ale modului în care au fost îndeplinite punctele
din program.

Obiectivele specifice ale auditului de mediu sunt:

- asigurarea conformării cu legislaţia şi standardele de mediu;
- satisfacerea cerinţelor investitorilor, bancherilor şi companiilor de asigurare;
- învingerea opoziţiei sectorului public faţă de activitatea companiei;
- confirmarea menţinerii şi funcţionării la un nivel corespunzător a sistemului de
managenemnt de mediu.

2.4. Analiza de mediu

Auditul de mediu este un instrument util pentru evaluarea şi îmbunătăţirea performanţei

de mediu a unei organizaţii. Acesta îşi propune evaluarea performanţei măsurilor de protecţie a
mediului aplicate de către o organizaţie în raport cu exigenţele ecologice impuse de legislaţia şi
standardele în domeniul protecţiei mediului, identificând totodată căi de îmbunătăţire a
performanţei de mediu.
Auditul de mediu are ca scop sprijinirea unei organizaţii în stabilirea şi îndeplinirea în
permanenţă a politicilor, obiectivelor, standardelor şi a altor cerinţe privind mediul.
Organizaţiile pot utiliza rezultatele auditului de mediu pentru a demonstra public
responsabilitatea faţă de mediu, în acest sens raportul de audit este un material credibil pus Ia
dispoziţia celor interesaţi (mass-media, parteneri de afaceri, acţionari, asociaţii ale societăţii civile,
etc).
Auditul propriu-zis trebuie să fie precedat de o analiză de mediu prin care să se identifice
şi să se evidenţieze formele de impact ale activităţii asupra mediului.
Analiza de mediu este punctul de plecare, dar si faza cea mai critica si cea mai importanta,
in construirea unui sistem solid de gestionare a mediului; aceasta reprezintă într-adevăr o
fotografie care permite înţelegerea exactă a felului cum activităţile, produsele şi serviciile
organizaţiei interacţionează cu mediul.
Se analizează:
activitatea desfăşurată în mod direct de către organizaţie (ex. informaţii şi date cu privire
la echipamentele/ utilajele în proprietate, la mijloacele de transport în proprietate, etc);
impactul major pe care îl au activităţile, produsele si serviciile întreprinderii. - activităţi
încredinţate terţilor (ex. contracte, proiecte) cu scopul de a identifica tipologia posibilelor
efecte generate de activitatea contractorilor şi de furnizori; cerinţele si prevederile legale din
domeniu, pregătirea personalului.
- evaluarea si rezultatele anchetelor accidentelor din trecut.
- reclamatiile din partea populaţiei din zona privind
poluarea mediului de către întreprindere.

Auditul de mediu este în primul rând un proces de verificare.

Acest lucru implică faptul că informaţiile legate de

aspectele de mediu ale entităţii supuse auditului (obiect/auditat)
trebuie să fie disponibile înainte de a începe exerciţiul de audit.
în cazul în care nu sunt disponibile informaţii suficiente
în documente, există două opţiuni:
- Pe baza unui chestionar, datele sau informaţiile sunt
furnizate de către obiect/auditat, înainte de a începe auditul
propriu-zis;
- Echipa de audit strânge cât mai multe informaţii prin
intermediul interviurilor, observaţiilor şi revederii
documentaţiei disponibile şi foloseşte aceste informaţii ca o
bază pentru aprecierea lor.

10
 Cerinţele unei analize de mediu
Analiza trebuie să acopere 5 domenii - cheie:
a. cerinţe legislative, de reglementare si de altă natură, la
care se supune
organizaţia;
b. identificarea tuturor aspectelor de mediu cu impact
semnificativ, clasificate şi
cuantificate in mod corespunzător, precum şi redactarea unui
registru al aspectelor de
mediu cu impact semnificativ;
c. descrierea criteriilor de evaluare a ierarhizării
aspectelor de mediu cu impact
semnificativ;
d. examinarea tuturor practicilor şi procedurilor existente de management
de
mediu;
e. evaluarea rezultatelor investigării incidentelor anterioare.
FAZA 1 Colectare 1. Analiza activităţilor
de 2. Identificarea aspectelor de mediu legate de
informaţii activităţi

Analiza de
iniţială V
/ mediu
FAZA 2
l
Individualizare
aspecte de mediu
3. Definirea criteriilor de semnificaţie a aspectelor de
mediu

FAZA 3
1
Evaluare aspecte
4 Evaluarea aspectelor de mediu 5.
Definirea claselor de prioritare 6
Aspecte semnificative - împaci

de mediu

Figura nr. 4 - Analiza de mediu iniţiala

2.5. Identificarea aspectelor de mediu

Este binecunoscut faptul că orice organizaţie îşi desfăşoară activitatea într-o permanenţă
interacţiune cu mediul înconjurător, definit de aer, apă, sol, resursele naturale, floră, faună,
oamenii şi relaţiile dintre acestea. Această interacţiune poate depăşi anumite limite de
suportabilitate pentru mediu şi din acest motiv apar problemele legate de poluare.
Prin aspect de mediu se înţelege un element al activităţilor, produselor sau serviciilor
unei organizaţii, care poate interacţiona cu mediul. Aceste interacţiuni (aspecte de mediu) pot fi
atât pozitive cât şi negative.
Din categoria aspectelor de mediu pozitive pot fi amintite: amenajarea de parcuri,
decontaminarea apelor, colectarea selectivă a deşeurilor, valorificarea unor materiale din deşeuri,
utilizarea eco-tehnologiilor etc. Exemple de aspecte de mediu negative: depozitare necontrolată a
deşeurilor pe sol, evacuarea în atmosferă a gazelor neepurate, poluarea solului cu produse
petroliere sau alte preduse chimice, poluarea apelor cu diverse substanţe chimice sau produse
toxice, defrişarea pădurilor etc.
Pentru a putea fi rezolvate aspectele de mediu negative, acestea trebuie să fie identificate,
evaluate şi soluţionate în ordinea gravităţii lor. Pe baza lor se va realiza programul de management
de mediu şi cel de monitorizare pe factori de mediu.
Aspectele de mediu sunt strict legate de procesele care se desfăşoară la nivel de
organizaţie şi sunt generate cu precădere de activitatea productivă. Aceste aspecte de mediu,
deteremină diverse impacturi asupara factorilor de mediu. In tabelul 3 sunt prezentate câteva
posibile aspecte de mediu şi impacturile generate de acestea.
Analiza preliminară pentru implementare se finalizează cu identificarea aspectelor de
mediu din organizaţie.
•
sănătate
Tabelul 3. - Exemple de activităţi, produse şi servicii, aspectele
Tratarea lor de
• Pericol mediu
pentru şi
creşterea culturilor
reziduurilor »Riscul contaminării solului, apei sau
periculoase aerului
»Riscul unor efecte viitoare adverse
asupra sănătăţii oamenilor
3. Managementul Folosirea hârtiei ■ Epuizarea resurselor naturale
documentelor (ex. (distrugerea pădurilor)
printarea, • Pierderea sau degradarea habitatului
fotocopierea, natural sau a biodiversităţii
etc"l Aruncarea hârtiei •încărcarea excesivă a solului
folosite
Consum de curent • Epuizarea resurselor naturale
pentru fotocopiere (distrugerea rezervelor de

11
 combustibili fosili)
Reciclarea hârtiei şi •Conservarea resurselor naturale
folosirea mediilor de • Protejarea solului
informare electronice •Păstrarea biodiversităţii şi a peisajului
actual
4. Epurarea apelor Posibile deversări • Contaminarea apei
uzate accidentale ale apelor • Contaminarea solului
neepurate Depozitare • Deteriorarea calităţii apei potabile
necorespunzătoare a locale
nămolului
Mirosuri neplăcute • Disconfortul şi neplăcerea angajaţilor
şi a persoanelor din zonele limitrofe
Din categoria "servicii"

5. Consum de • Epuizarea resurselor naturale

Transport Emisii de gaze de • Poluarea aerului
ardere şi COV • Agravarea bolilor respiratorii la
persoanele
• Mărirea concentraţiei atmosferice a
gazelor care generează efectul de seră,
cu posibile efecte asupra climei
Generare de zgomot Disconfort şi neplăcere pentru
angajaţilor şi a persoanelor din zonele
limitrofe
Din categoria "produse"

6. Bateriile Depozitarea bateriilor • Contaminarea solului

pe sol
Posibilitatea tratării • Evacuarea în atmosferă a
bateriilor prin metalelor grele
incinerare • Acumularea metalelor grele în flora şi
faună
• Efecte nocive asupra florei şi sănătăţii
oamenilor
7. Echipamente Reducerea cantităţii • Reducerea încărcării solului
electronice şi de deşeuri electronice
electrocasnice Folosirea • Conservarea resurselor naturale
(DEEE) reciclate materialelor
reciclate

Organizaţia defineşte criteriile de evaluare a importanţei aspectelor de mediu ale

activităţilor, produselor şi serviciilor sale şi aplică aceste criterii pentru a determina care dintre
aspectele de mediu au un impact semnificativ asupra mediului, din perspectiva ciclului de viaţă.
La stabilirea acestor criterii, o organizaţie are în vedere următoarele elemente:
1. daunele potenţiale sau beneficiile pentru mediu, inclusiv pentru biodiversitate;
2. starea mediului înconjurător;
3. dimensiunea, numărul, frecvenţa şi reversibilitatea aspectelor sau a impactului;
4. existenţa legislaţiei de mediu relevante şi cerinţele acesteia;
5. punctele de vedere ale părţilor interesate, inclusiv ale angajaţilor organizaţiei.
Pot fi avute în vedere elemente suplimentare relevante în funcţie de tipul de activităţi,
produse şi servicii ale organizaţiei.

Elemente necesare pentru identificarea aspectelor de mediu:

> Informaţii legate de cerinţele legislative şi de reglementare, rapoarte, etc.
> Informaţii referitoare la fluxurile tehnologice, bilanţuri de materiale, regulamente
de fabricaţie, regulamente de exploatare şi întreţinere, instrucţiuni de lucru, reţele
de apă canal, instalaţii electrice, alte utilităţi existente în funcţie de specificul
tehnologic al organizaţiei;
> Informaţii referitoare la intrările de materii prime şi materiale auxiliare şi ieşirile
de produse, subproduse sau deşeuri şi a compoziţiei chimice ale acestora;
> Informaţii referitoare la instalaţiile de reţinere şi evacuare a deşeurilor, emisiilor
şi a apelor uzate;

Aceste informaţii sunt culese în urma vizitelor pe instalaţie, prin completarea unor
chestionare de către angajaţi şi prin consultarea personalului care deservesc instalaţiile.
Aspectele de mediu negative devin semnificative în situaţia în care se depăşeşte limita
maximă admisă pentru poluantul respectiv, sau generează disconfort pentru un factor de mediu
afectat, nu este respectată o anumită cerinţă legislativă etc.

12
 în ISO 14001 se cere explicit realizarea unei proceduri de sistem documentate pentru
identificarea aspectelor de mediu şi alegerea celor semnificative, motiv pentru care ar fi utilă
următoarea abordare:
> împărţirea sistemică a organizaţiei pe procese de bază şi procese suport;
> Realizarea schemelor bloc pentru toate procesele;
> Analiza proceselor pe baza principiului: Intrări Proces Ieşiri, detaliat în fig. 5;
> Identificarea aspectelor de mediu (negative şi pozitive) şi realizarea listelor
separate cu fiecare în parte;
> Proiectarea unei grile de evaluare a aspectelor de mediu, în funcţie de respectarea
cerinţelor legale, gravitatea impactului aspectului de mediu, mijloace de control a
impactului şi de frecvenţa de apariţie a impactului;
> Evaluarea impacturilor de mediu identintificate pe baza grilei de evaluare;
> Realizarea listei cu impacturi de mediu negative de mediu şi selectarea celor
semnificative;
> Ordonarea aspectelor negative semnificative în ordine descrescătoare, în funcţie de
punctajul rezultat dat în grilă;
> Centralizarea aspectelor negative semnificative la nivel de organizaţie.

INTRĂRI IEŞIRI Rebuturi * Deşeuri solide Deşeuri

Materii prime,
materiale auxiliare Produse şi subproduse
Procese fizice şi chimice
Energie umană" Utilităţi Gaze/fum/pulberi *în
specifice Condiţii
tehnice/tehnologice
suspensie Zgomot/vibraţii
Proceduri de lucru Radiaţie termică

lichide

Figura nr. 5 - Schema de bază în analiza intrărilor şi ieşirilor dintr-un proces

Aspectele de mediu negative sunt determinate pentru 3 situaţii posibile: condiţii normale
(când materia primă se transformă în produs finit), condiţii anormale (ex.: ingienizarea unor spaţii,
reparaţii neplanificate, etc), situaţii de urgenţă (ex: incendii, explozii, calamităţi naturale,
cutremure, ruperea barajelor unor iazuri de decantare, alunecări de teren etc).
Etapele, de identificare a aspectelor şi impacturilor de mediu sunt următoarele:
a. Alegerea unei activităţi/produs/serviciu:
• Elaborarea schemei bloc;
• Identificarea intrărilor şi ieşirilor;
• Identificarea fluxului subproduselor şi a produselor.
b. Identificarea aspectelor de mediu ale activităţii/produsului/serviciului;
c. Identificarea impacturilor asupra mediului;
d. Evaluarea semnificaţiei impacturilor.

Corelaţia dintre aspectele de mediu şi impacturi este sintetizată în schema din figura 6 şi
în tabelul 4.

CAUZA EFECT

ASPECT DE IMPACT
MEDIU

EXEMPLU
-Poluare emisar (apă
DEVERSARE DE IONI de suprafaţă)
DE METALE GRELE ■Afectare organisme
IN acvatice

Figura nr. 6 - Corelaţia dintre aspecte de mediu-impacturi

Tabelul nr. 4 - Aspecte de mediu şi impactul acestora

13
 2.6. Conţinutul unui audit de mediu

în termeni generali, aria tematică abordată de audit depinde de condiţiile specifice ale
fiecărei aplicaţii şi ar putea include următoarele teme :
- aspecte tehnice;
- aspecte de securitate şi sănătate a muncii;
- aspecte economico-fmanciare;
- aspecte legale;

- aspecte ale managementului deşeurilor. 1.

Aspecte tehnice

Obiectivul aspectelor tehnice constă în strângerea, analizarea şi evaluarea informaţiei

despre natura procesului, problemele de mediu asociate şi deşeurile materiale şi energetice.

Aspectele tehnice evaluează dacă tehnologia, procesele, deşeurile şi produsele finale sunt
adecvate sau nu. Acestea sunt părţi componente ale auditului de mediu.

Caracterizarea procesului auditat consă în identificarea operaţiunilor, proceselor

unitare.

Procesele constau în:

- identificarea şi cuantificarea materiilor prime, consumabilelor şi serviciilor;
- identificarea, caracterizarea şi cuantificarea emisiilor gazoase, solide şi lichide;
- caracterizarea sistemului de management, tratare, depozitare finală a deşeurior de
producţie;
- caracterizarea, depozitarea şi gestiunea materialelor periculoase;
- determinarea nivelului de zgomot;
- identificarea condiţiilor de mediu periculoase (temperatura ridicată, presiune, pH extrem,
compuşi periculoşi;
- compararea cu alte alternative tehnologice.
- elaborarea unui bilanţ de materiale şi energie: determinarea intrărilor şi ieşirilor,
mnsnmiillii niffluVrilnr £i a dlcknlei _d_e utilizare (.materii prime, apă şi energie);

14
INTRĂR Produse finite
I Subproduse
-
m
-
p
-
s-
m
r
e-
e

15
 Aspectele de mediu D R V
e

-
Fi
\
D
g.
7-
Fl
u
x
ul
o
p
er
aţ
io
n
al
şi
as
p
ec
te
le
d
e
m
e
di
u
al
e
u
n
ei
o
r
g
a
ni
z
aţ
ii

2
Asp
ecte
de
sec
urit
ate
şi
săn
ătat
ea
mu
ncii

Obie
ctivul
princial al
acestor
aspecte este
de a
identifica,
analiza şi
evalua ariile
cu potenţial
de risc.
Asp
ecte

16
l a şi
e prog
ram
d ele
e privi
nd
s sănă
e tatea
c şi
u prot
r ecţia
i mun
t cii;
a - pl
t anur
e i de
urge
ş nţă;
i - pr
even
s irea
ă acci
n dent
ă elor;
t - pl
a anur
t i de
e secu
ritat
a e şi
igie
m na
u mun
n cii;
c - pl
i anur
i i de
instr
s uire;
u - sta
n tistic
t a
: acci
- dent
a elor;
n - re
a gistr
l ul
i inci
z dent
a elor
de
r med
i iu;
s
c -
u
l c
u
i o
;
- n
p
o d
l
i i
t
i ţ
c

17
i e

i r

d l

e u

l ,

c t

r e

u m

( e

z r

g a

o t

m u

o r

t a

, )

o 3

m .

o A

z s

i p

ţ e

i c

a t

18
 ono
e mic
o-
c fina
ncia
o re
sunt
n urm
ătoa
o rele:
-
m
costuri
i directe şi
indirecte
c datorate
nerespectării
o standardelor
de mediu:
- amenzi,
închideri de
f instalaţii,
pierderea
i clienţilor,
creşterea
costului
n
poliţei de
asigurare;
a

O
biectivul
acestor
aspecte
constă în
structura
rea unui
program
de
acţiune
pentru
îmbunăt
ăţirea
mediului
.
A
s
p
e
c
t
e
l
e

e
c

19
 - costuri asociate accidentelor, asigurări, indemnizaţii, daune asupra personalului şi a
instrumentelor, scăderea producţiei;
- costuri asociate tratamentului şi depozitării deşeurilor de producţie;
- cerinţele de investiţii pentru protecţia (îmbunătăţirea) mediului: închiderea sau
redirecţionarea unităţilor ineficiente, noi sisteme de control ale procesului, modificări în proces,
noi linii, etc;
- costuri de operare asociate protecţiei mediului: creşteri ale costurilor materialelor şi
energiei (îmbunătăţirea calităţii, cost unitar crescut);
- identificarea şi valorificarea potenţialelor beneficii rezultate din economisirea energiei
şi materialelor, prin creşterea eficienţei datorată subproduselor, reducerii deşeurilor, incidentelor
de mediu, costului de tratare şi depozitare a deşeurilor;
- analiză cost - beneficiu a alternativelor de protecţia mediului.

4. Aspecte ale managementului de mediu

Obiectivul aspectelor managementului de mediu este de a evalua punerea în practică a sistemului

de management de mediu al organizaţiei. Aspectele managementului de mediu sunt:
- organigrama societăţii, ierarhiile, funcţiile şi responsabilităţile de mediu ;
- resursele financiare destinate gestiunii de mediu;
- mecanismele de comunicare în interiorul societăţii cu comunitatea şi instituţiile de
mediu;
- imaginea externă xomunitate-clienţi-furnizori-instituţii;
- păstrarea, controlul şi accesibilitatea documentaţiei de mediu;
- programe de perfecţionare a managementului de mediu;
- nivele de sensibilitate/conştiinţa de mediu;
- verificarea îndeplinirii obiectivelor şi planurilor de management de mediu.

3. Tipuri de audit de mediu

Relaţia dintre client şi subiectul auditat determină tipul de audit. Trei tipuri de audit de
mediu sunt similare auditurilor de calitate, bazate pe relaţia dintre client şi subiectul auditat
(figura 8).
a. Audit intern - Organizaţia verifică ea însăşi în ce măsură funcţionează în
limitele cerinţelor la care aderă. în acest caz clientul şi subiectul auditului se află în
cadrul aceleiaşi organizaţii.
b. Audit de secundă parte - O organizaţie (a clientului) doreşte să verifice în ce
măsură o altă organizaţie definită îşi desfăşoară activităţile în limitele cerinţelor asupra
cărora s-a căzut de acord de ambele părţi (ar putea fi orice cerinţă legată de mediu). De
exemplu, auditul efectuat de client asupra unui furnizor sau potenţial furnizor (de materii
prime, de servicii, etc).
c. Audit de terţă parte sau audit de certificare - Organizaţia este verificată de
către o organizaţie independentă (terţă parte), de obicei acreditată ca organism de
certificare, în scopul certificării clientului.

Audit intern

Audit de
secundă parte

Au
dit de terţa
parte (Audit
de
certificare)

Figura nr. 8 - Tipuri de audit bazate pe relaţia client-subiect auditat

Auditul intern. Rolul auditorului intern

Auditul intern verifică dacă activităţile care se desfăşoară într-o organizaţie sunt în
conformitate cu procedurile stabilite.
Auditurile interne sunt efectuate de către persoane independente de activitatea auditată,
pentru a se asigura o evaluare imparţială.

a. Identificarea punctelor tari şi slabe ale sistemului

Auditorul intern, spre deosebire de auditorul de terţă parte (extern), poate face
recomandări şi da sugestii.

20
 întrucât auditorii interni fac parte din propria structură a organizaţiei, conducerea se poate
opune în a lua în considerare recomandările propriilor auditori. în acest caz poate fi utilă
cooperarea între auditorii interni şi auditorii de terţă parte.
Dacă auditorii de terţă parte ridică probleme similare cu cele semnalate anterior în
auditurile interne, este deseori mai uşor de a determina conducerea unei organizaţii să întreprinde
acţiuni în vederea cercetării deficienţelor semnalate.

b. Evaluarea obiectivă a sistemului

Auditorii interni însoţesc auditorii externi în vederea realizării auditului de terţă parte (de
certificare). Cu această ocazie, auditorii interni oferă justificări asupra unor decizii ale
managementului, referitor la practici sau proceduri. în acelaşi timp, în calitate de observatori, au
posibilitatea să evalueze obiectiv punctele tari sau slabe ale sistemului de management de mediu
din cadrul firmei, sau să evalueze în general politica de mediu dusă în cadrul firmei, stabilind
căile şi măsurile necesare unor posibile îmbunătăţiri.
Auditorul intern va avea de asemenea şi posibilitata de a învăţa mai mult despre tehnica
de audit prin observarea metodelor folosite de alţii.

c. Evaluarea conformării sistemului la legislaţia în vigoare şi asigurarea

feedback-ului pentru îmbunătăţirea sistemului.

Pentru ca politica şi strategia de mediu acceptate la nivel naţional să se poată regăsi la

nivelul firmei, auditorul nu trebuie să cunoască numai elementele de politică şi strategii de mediu
acceptabile pentru firmă, ci trebuie să cunoască foarte bine cum funcţionează firma, nu doar cum
crede conducerea că funcţionează. Auditorul trebuie de asemenea să înţeleagă pe deplin
impacturile asupra mediului ce decurg din activităţile, produsele şi serviciile firmei.

d. Evaluarea consecvenţei organizaţiei în menţinerea sistemului de

management de mediu. Evaluarea îmbunătăţirii performanţelor de mediu

Auditorul intern trebuie să propună şi să sprijine conducerea în formularea de noi

proceduri şi în documentarea de proceduri noi şi existente, dar nescrise. Auditorul trebuie să
determine şi să convingă conducerea superioară de necesitatea schimbărilor în practica existentă.
Auditorul poate de asemenea îî utîî Tn apTîcarea noîîor proceduri prin explicarea
necesităţilor în legătură cu asigurarea protecţiei mediului.
Auditorul intern încearcă să aducă dovedi obiective că firma se conformează cerinţelor,
că menţine/îmbunătăţeşte performanţa de mediu a organizaţiei, că aplică consecvent procedurile
şi practicile acceptate conform documentelor Sistemului de Management de Mediu (SMM).

Auditul de secundă parte

Deseori companiile mari, multinaţionale, impun o serie de elemente de politică de mediu,

filialelor lor. în acest caz, unei organizaţii i se poate solicita să trimită rapoarte scrise sau să se
supună unor audituri din partea firmei mamă, pentru a demonstra că îndeplineşte acele elemente
ale politicii stabilite la nivelul grupului. în cazul auditurilor de secundă parte există posibilitatea
ca numai un singur element al sistemului să fie auditat, de exemplu conformarea cu un anumit set
de cerinţe ale clientului referitor la specificaţia de produs sau de ambalaj.
Unele organizaţii pot efectua, ele însele, audituri de secundă parte asupra furnizorilor sau
contractorilor lor.

Auditul de terţă parte (de certificare)

Auditul de terţă parte se realizează atunci cînd organismul de certificare evaluează

conformitatea Sistemului de Management de Mediu (fata de cerinţele ISO 14001) în vederea
certificării acestuia.
Raportul auditorului de terţă parte se referă numai la neconformităţile sistemului şi nu
include recomandări - aceasta pentru a păstra caracterul de independenţă al auditului de terţă parte
şi pentru a preveni ca acest audit să devină un audit de consultanţă.

21
 4. Principalele grupe de audit de mediu

Pot fi distinse trei grupe principale de audit de mediu:

• audit de răspunderi;
• audit de management (ISO 14001);
• audit de prevenire a poluării.

Fiecare grupă poate fi împărţită mai departe în tipuri specifice de audit.

A) Audit de răspunderi
Auditurile de răspunderi reprezintă un mijloc care demonstrează că o companie
îndeplineşte cerinţele legale atât în prezent cât şi în viitor. Este foarte important să se precizeze şi
să se documenteze referinţa auditului înainte de execuţia acestuia pentru a evita discuţiile
referitoare la constatările din faza de raportare.

1. Auditurile de conformare reprezintă cea mai obişnuită formă de auditare. Constituie

un proces de verificare prin care compania stabileşte în ce măsura se conformează cu legislaţia de
mediu, cu limitele impuse pentru emisii şi imisii prin autorizaţia de mediu, cu autorizaţiile de
construcţie, etc (bilanţurile de mediu reprezintă un astfel de audit). Scopul auditurilor de
conformare este de a analiza si a evalua daca activităţile aflate in funcţiune se desfăşoară in
conformitate cu cerinţele prevăzute prin reglementari sau prin regulamentele de ordine interna.

2. Auditurile de achiziţie şi de înstrăinare - majoritatea companiilor efectuează în mod

automat o formă simplificata de audit atunci când achiziţionează terenuri sau clădiri care pot
implica testare şi analiză; estimează răspunderile asociate cu vânzarea sau cumpărarea unor
întreprinderi, cu unele servicii sau investiţii. Aceste audituri se pot efectua de exemplu în legătură
cu solurile şi apele subterane contaminate sau cu justificarea unor cheltuieli pentru controlul
respectării standardelor de poluare.

3. Audituri de probleme - vizează chestiuni ecologice de importanţă cheie precum

impactul activităţii desfăşurate de o organizaţie asupra stratului de ozon, asupra pădurii (ploile
acide), sau altele asemenea care abordează încălzirea globală sau
.contaminarea solului.

4. Audituri de sănătate şi securitate - evaluează efectele expunerii forţei de

muncă şi a populaţiei locale la poluare şi la alte disconforturi precum mirosul şi
zgomotul.

5. Auditurile de produs (auditul ciclului de viaţă) - examinează impactul

asupra mediului ale unor produse sau servicii, privite din perspectiva ciclului de viaţă, de
la sursa de materie primă până la eliminarea finală a deşeurilor, ţinând seama de ambalaje
şi chiar de impactul probabil al legislaţiei asupra pieţelor viitoare.
Abordarea bazată pe ciclul de viaţă înseamnă luarea în considerare a impacturilor asupra
mediului şi a resurselor utilizate de-a lungul ciclului de viaţă al produselor (bunuri sau servicii).
Un ciclu de viaţă tipic cuprinde toate etapele vieţii produsului: aprovizionarea cu materii prime,
prelucrare; fabricare, ambalare, transport, distribuţie si depozitare, precum si utilizarea de către
consumatori, eliminarea deşeurilor - scoaterea din uz (reutilizare, reciclare, recuperare, eliminare).
O echipă de angajaţi cu diferite sarcini de lucru, având cunoştinţe în fabricarea şi
utilizarea unui produs, analizează procedeele pentru realizarea şi folosirea acestuia. Obiectivul este
de a determina dacă acestea sunt corespunzătoare cu standardele de gestionare acceptate ale
produsului. La realizarea acestei evaluări, de mare ajutor sunt observaţiile, atât pentru procesele de
fabricaţie, cât şi pentru modul de utilizare a produsului.

6. Auditul de proces - acest audit necesită o analiză a proceselor specifice pentru

înţelegerea şi observarea procesului în funcţionare. Pentru evaluarea performanţei conform
standardelor şi procedurilor acceptate se utilizează capacitatea de observare a participanţilor.
Abaterile de la proceduri sunt notate pentru raportare către managerul de proces în vederea unei
acţiuni de corectare sau/si explicaţii.

7. Auditul secţiei -în unele programări de rutină ale fabricii, trebuie evaluate incinta
fabricii şi instalaţiile de producţie pentru verificarea conformării cu legislaţia de mediu. Un astfel
de audit trebuie realizat, de asemenea, de către contractanţi.

8. Auditul fabricii - evaluările fabricii pot fi oficiale sau neoficiale.

a.Un audit oficial respectă un protocol care include o listă de întrebări referitoare Ia
conformarea, la proceduri şi reglementări, precum şi adeziunea la un sistem de management.
Aceste evaluări pot fi efectuate la diferite niveluri din organizaţie, în funcţie de dimensiunea şi

22
complexitatea fabricii. Un audit pentru o fabrică mare poate fi similar cu analiza conducerii pentru
evaluarea globală a performanţelor de mediu. Totuşi, majoritatea evaluărilor de fabrică sunt
efectuate cu participanţi reprezentând numeroase niveluri sociale ale organizaţiei.
Intenţia este de a evalua performanţa funcţionării normale, conform procedurilor stabilite
şi obiectivelor companiei. De obicei, eficienţa este maximă dacă auditul este împărţit pe zone de
proces, astfel încât auditorii să se poată concentra pe diferite operaţii. Echipa tipică poate include:
un specialist de mediu, un supraveghetor de zonă, un inginer tehnolog, un chimist şi operatori.
Auditul va include probabil elemente de proces, de produs şi audituri consemnate.

b. Evaluările neoficiale pot fi efectuate de conducerea fabricii sau de supraveghetorul de

zonă cu sprijinul operatorilor, folosind o listă de verificare a punctelor pe care le consideră
importante. Deoarece protocolul este foarte flexibil şi raportarea este, de obicei, minimă, aceste
evaluări ar trebui făcute frecvent, poate zilnic.
B) Audit de management

Auditurile sistemului de management al mediului

(Environmental management audits) - sunt auditurile de mediu care acordă o atenţie
deosebită sistemelor de management deoarece ele constituie indicaţii privind eficienţa conducerii
unei activităţi.

Conform ISO 14050 (Management de Mediu. Termene şi definiţii) AUDITUL

SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU este definit în felul următor: PROCES DE
VERIFICARE SISTEMATICĂ ŞI DOCUMENTATĂ CE PERMITE OBŢINEREA ŞI
EVALUAREA DOVEZILOR OBIECTIVE, PENTRU A DETERMINA DACĂ SISTEMUL DE
MANAGEMENT DE MEDIU AL UNEI ORGANIZAŢII ESTE ÎN CONFORMITATE CU
CRITERIILE DE AUDIT AL SISTEMULUI DE MANAGEMENT DE MEDIU STABILITE DE
ACEASTA ŞI PENTRU COMUNICAREA REZULTATELOR ACESTUI PROCES,
CONDUCERII ORGANIZAŢIEI.

1. Auditul de politică - politica de mediu trebuie revizuită şi reevaluată în mod regulat în

lumina evoluţiilor care au loc în interiorul cât şi în afara companiei.

2. Auditul sistemului - sistemele care au fost elaborate şi aplicate pentru conducerea

programelor specifice trebuie evaluate în mod obişnuit pentru a se asigura că ele sunt respectate şi
întrunesc nevoile preconizate. Chiar şi procedura de audit necesită un audit de rutină al sistemului;
este necesară o analiză periodică pentru a determina dacă obiectivele sunt atinse şi pentru a adapta
angajamentul conducerii organizaţiei, dacă este justificat.
O astfel de revizuire este realizată, de obicei, într-o întrunire a conducerii pentru mediu,
programată în mod regulat, în care diferiţi membri ai organizaţiei pot raporta despre progresele
înregistrate faţă de obiectivele stabilite. Trebuie furnizate informaţii suficiente pentru a ajuta
conducerea în deciziile de angajare a resurselor pentru îmbunătăţirea situaţiei mediului.
Participanţii la această analiză la nivel înalt include, de obicei, managerul generai al companiei şi
echipa lui, inclusiv managerul de mediu al companiei. Raportările pot fi efectuate de alţi manageri,
aşa cum o cer participanţii.
Deşi conducerea companiei va evalua continuu eficienţa analizei conducerii,
l.iti ^i rtiralnniwi r n r w l S prtP realizata r a t i - r f » a l ţ i i C2TQ UU SUUt implicaţi direct \ceasta
se poate realiza în numeroase moduri.

3. Auditul evaluării impactului asupra mediului

Un audit al evaluării impactului asupra mediului (EIM) evaluează performanţele (eficienţa)
EIM comparând impactul efectiv cu ceea ce a fost prezis. EIM este un proces prin care se
identifică şi se prognozează efectele pe care o activitate economică le-ar putea produce asupra
mediului înconjurător, asupra sănătăţii omului. Acest studiu se realizează pentru activităţi ce se
proiectează in timp ce studiul de impact, bilanţul de mediu, evaluarea riscului de mediu, auditul
de mediu, analiza ciclului de viaţă, evaluarea performanţei de mediu potrivit legislaţiei noastre se
aplică la activităţi existente.
Un astfel de audit are două obiective:
> Unul ştiinţific de verificare a exactităţii predicţiilor şi de explicare a erorilor
astfel încât metodele ce vor fi folosite în viitoarele EIM-uri să fie mai valide;
> Unul de management - de apreciere a succesului atenuării în ceea ce priveşte
reducerea impacturilor, astfel încât să se poată lua decizii mai eficiente
referitoare la viitoarele acţiuni de management.

4. Auditul de mediu este în primul rând un proces de verificare pentru a

determina în ce măsură operaţiile legate de mediu ale unei organizaţii, se conformează cu
criteriile stabilite.
Un audit de mediu care este în concordanţă cu ghidurile internaţionale acceptate (ISO
14010), reprezintă un instrument de management care comportă o evaluare sistematică,
documentată, periodică şi obiectivă pentru a stabili cat de bine funcţionează organizarea,
gospodărirea şi dotările de mediu, scopul fiind protecţia calităţii mediului prin: facilitatea

23
controlului managerial al practicilor de mediu şi evaluarea conformării cu politicile companiei,
care implică satisfacerea cerinţelor legislative.
Auditul de mediu este deci instrumentul de management care constă dintr-o evaluare
sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a modului în care funcţionează firma,
conducerea şi echipamentul (instalaţia),
Auditul de mediu nu reprezintă o cerinţa legislativa in sine dar este realizat in mod
voluntar de către companiile responsabile pentru a identifica gradul de conformare cu legislaţia de
mediu in vigoare si pentru a pune in practica cele mai bune masuri pentru îmbunătăţirea
performantei de mediu.

5. Audit de siguranţă

Un audit de siguranţă se concentrează asupra aspectelor de siguranţă ale instalaţiilor,

echipamentelor şi operaţiilor companiei. Cu toate că referinţa pentru audit poate fi diferită
(referinţe orientate către mediu respectiv siguranţă), structura şi metodologia de conducere a unui
audit este aceeaşi.
Separat de similitudinea între procedurile de audit ca atare, există de asemenea o mare
asemănare între referinţele auditului asupra mediului şi siguranţei când se consideră modelul
pentru un management adecvat a ambelor aspecte din cadrul unei organizaţii.
Cu toate că subiectele şi cuprinsul tratate într-un sistem managerial de mediu şi într-un
sistem managerial de siguranţă, sunt destul de diferite, structura sistemului managerial prezintă o
similitudine mare, deoarece ia în considerare, în ambele cazuri, elemente ale managementului cum
ar fi: politica, planificarea, controlul operaţional, răspunsul în caz de urgenţă, audituri şi revizuirea
managementului etc. şi relaţiile între ele.
în particular, când se ia în considerare un audit de conformare, diferenţele dintre
referinţele auditului asupra mediului şi siguranţei sunt evidente datorită diferenţei în ceea ce
priveşte normele. Totuşi, există zone cu o suprapunere considerabilă, cum ar fi răspunsul în caz de
urgenţă şi manipularea substanţelor periculoase. Argumentele exprimate anterior susţin faptul că
procedurile de audit ar putea fi folosite la fel de bine pentru a efectua audituri de siguranţă. Acesta
este motivul pentru care sunt efectuate din ce în ce mai multe audituri integrate (Mediu. Siguranţă
şi Sănătate). Un avantaj particular este acela că auditurile pot fi conduse mai eficient (intervievând
o aceeaşi persoană despre două subiecte în acelaşi timp, decât dacă s-ar realiza interviuri separate).
O atenţie deosebită este necesar să se acorde formării echipei de audit pentru a fi siguri de
existenţa unor membri competenţi şi experimentaţi pe probleme diferite în cadrul echipei.

C. Audit de prevenire a poluării

Prevenirea poluării, este aceea activitate de utilizare a unor procese, practici, materiale
sau produse care reduc poluarea, care pot include reciclarea, tratarea, modificarea proceselor,
utilizarea eficientă a resurselor, înlocuirea materialelor, precum şi orice alte măsuri în acest sens.
Auditul de prevenire a poluării determină în ce măsură subiectul/ auditatul foloseşte
echipamentul şi aplică practici ce sunt în conformitate cu criteriile stabilite.
Criteriile pot fi clasificate începând de la autorizaţia de mediu, politici si proceduri
acceptabile, standarde, legi si regulamente, cerinţele, sistemului de management operaţional,
cerinţe ale industriei, sau orice altă cerinţă asupra căreia s-a căzut de acord înainte de execuţia unui
audit.

1. Auditul de amplasament auditul complex al unui amplasament este un audit de mediu.

Evaluarea iniţială a propriului amplasament constituie o parte a auditului complex al
amplasamentului.

2. Auditul deşeurilor reprezintă un studiu de mediu specializat, util pentru caracterizarea

cantităţilor si tipurilor de deşeuri generate de un operator economic.
Auditul de deşeuri consta in identificarea si cuantificarea tuturor fluxurilor de deşeuri, a
neconformitatilor asociate si este un instrument util pentru îmbunătăţirea practicilor de gestiune a
deşeurilor dintr-o companie.

3. Auditul energetic evaluează eficienţa utilizării resurselor energetice ale

organizaţiei, comparând-o cu eficienţa teoretică. Permite identificarea potenţialelor
îmbunătăţiri în sistem. Aceasta implică controlarea procedeelor folosite pentru
identificarea şi cuantificarea utilizării resurselor energetice.

24
 5. Realizarea auditului de mediu

Procesul şi structura generală a execuţiei auditului de mediu este specificată în seria ghid
pentru auditarea de mediu (ISO 14010 şi ISO 14011).
Conform ghidului pentru auditarea de mediu, execuţia unui audit este împărţită în trei faze:
faza de pre-audit, faza de execuţie a auditului, faza post-audit.
Prima etapă o constituie pregătirea auditului propriu-zis şi anume desfăşurarea
activităţilor de preaudit. A doua etapă o constituie analiza impactului activităţii întreprinderii
(organizaţiei) asupra mediului sau auditul de mediu. Este o analiză sistematică a activităţii
privind impactul asupra mediului şi se concretizează prin culegerea de informaţii, de date. Ultima
etapă, a treia, o constituie desfăşurarea activităţilor post-audit, în care componentele cele mai
importante sunt: realizarea şi implementarea planului de acţiuni corective.

Tabelul nr. 5 - Etapele principale intr-un audit de mediu

Etapa Etape (faze) Activităţi S

cop
o 1 2 3
I Activităţi pre- Stabilirea scopului şi a obiectivelor Pregătirea
audit (faza de Selectarea şi programarea sectoarelor pentru auditului
pre-audit) auditare Colectarea informaţiilor Selectarea
echipei de auditori Pregătirea planului de
audit Pregătirea fişelor chestionar Vizită
preliminară a amplasamentului Programarea
activităţilor în zonă Alocarea resurselor
necesare Planificarea individuală
H Desfăşurarea Şedinţa de deschidere Inspectarea zonei Stabilirea
auditului (faza auditate şi intervievarea personalului conformării
de execuţie a relevant Strîngerea datelor de evidenţă
auditului) Evaluarea datelor (rezumatul constatărilor şi
interpretarea rezultatelor) Verificarea datelor
Evaluarea rezultatelor găsite Şedinţa de
închidere
III Activităţi post- întocmirea raportului de audit Realizarea Stabilirea
audit (faza post- planului de acţiuni corective Implementarea remedierilor şi
audit) planului de acţiuni corective şi a strategiei a
de mediu Planificarea auditului de urmărire priorităţilor
pentru
conformare.
1. Faza de pre-audit

în această primă fază a auditului sunt efectuate toate aranjamentele necesare pentru
pregătirea execuţiei auditului actual la locul amplasamentului. O condiţie a succesului auditului de
mediu este o cooperare strânsă între conducerea societăţii, salariaţii acesteiea şi experţii companiei
angajate. Pentru stăpânirea acestei sarcini complexe, este constituită o echipă comună,
interdisciplinară, de audit.
Acţiuni importante sunt: pregătirea pianului de audit în consultare cu clientul şi auditatul,
aranjamente logistice şi de obicei o vizită preliminară a amplasamentului pentru a pregăti un proces
verbal al auditului şi pentru a obţine asigurarea pentru disponibilitatea informaţiilor.
La început, pe baza unei liste de probleme, elaborate de la caz la caz, sunt culese, în mod
sistematic, toate datele şi informaţiile relevante asupra situaţiei existente a societăţii în domeniile:
- gestiunea (managementul) mediului;
- organizarea protecţiei mediului în cadrul societăţii;
- nivelul tehnic, de exemplu în privinţa instaiaţiiilor de producţie, depozitării, transportului
şi al eliminării materialelor periculoase

Elaborarea planului de realizare a auditului

Programul de audit al oricărei organizaţii defineşte în scris obiectivele fiecărui audit,

inclusiv frecvenţa auditului pentru fiecare activitate.
Scopul fiecărui audit sau al fiecărei etape din ciclul de audit, după caz, trebuie să
definească şi să precizeze explicit: domeniile acoperite; activităţile de auditat; criteriile de mediu
care trebuie avute în vedere; perioada acoperită de audit.
Pregătirea pentru audit trebuie să includă familiarizarea cu activităţile organizaţiei şi cu
sistemul de management de mediu instruit în cadrul organizaţiei, precum şi evaluarea rezultatelor şi
concluziilor auditurilor anterioare.

Procesul de audit cuprinde cel puţin următoarele etape:

- familiarizarea cu sistemele de management;
- evaluarea punctelor tari şi slabe ale sistemelor de management;

25
 - obţinerea dovezilor relevante;
ivilwftmn mntifiifărîlur auditului;
- pregătirea concluziilor auditului;
- raportarea constatărilor şi a concluziilor auditului.

Planul de audit va cuprinde:

> obiectivele şi domeniul auditului;
> criteriile de audit;
> identificarea unităţilor funcţionale şi organizaţionale care urmează a fi auditate;
> identificarea structurilor organizatorice cu rol în protecţia mediului şi a persoanelor
implicate;
> identificarea aspectelor activităţii organizaţiei auditate, cu rol cheie în realizarea
auditului;
> procedurile de auditare adecvate cazului în speţă;
> identificarea documentelor de referinţă;
> durata activităţilor auditului;
> perioada în care se desfăşoară activităţile auditului;
> datele şi locurile unde se va efectua auditul;
> programul reuniunilor cu conducerea organizaţiei auditate;
> cerinţele de confidenţialitate;
> structura, formatul şi conţinutul raportului de audit, data prevăzută pentru
finalizarea şi difuzarea raportului;
> cerinţele pentru păstrarea documentelor.

Chestionarul

Intr-un număr de cazuri datele şi informaţiile asupra aspectelor de mediu a funcţionării unei
societăţi sunt limitate sau disponibile numai pentru un anumit număr de persoane de la diferite
nivele din cadrul organizaţiei. Pentru eficienţă, chestionarele sunt trimise auditatului înainte de
începerea activităţilor la locul amplasamentului. întrebările din chestionar sunt strâns legate de tipul
de referinţă asupra căruia s-a căzut de acord împreună cu clientul.

Selectarea echipei de audit

O etapă importantă în realizarea unui audit de mediu o constituie selectarea echipei de

audit. Membrii echipei de audit sunt numiţi dintre acei specialişti care au dobândit o experienţa
profesionala corespunzătoare, pregătire in domeniul auditului si au experienţa in domeniul auditat.
Mărimea echipei de audit se stabileşte in funcţie de activitatea/sarcina de efectuat si in funcţie de
timpul disponibil. Cel mai des auditorul sef este insotit de un auditor de specialitate. Auditorul de
specialitate lucrează sub conducerea auditorului sef.
In echipele de audit pot fi cooptaţi experţi tehnici, care să furnizeze echipei cunoştinţe
specifice sau expertiza de care dispun, dar care nu participă ca auditor.
Chiar dacă organizaţia auditată dispune de expertiză pentru evaluarea performanţelor sale în
domeniul protecţiei mediului, pentru credibilitatea rezultatelor auditului, a concluziilor acestuia este
necesar ca din echipa de lucru să facă parte cel puţin un auditor din afara organizaţiei.
Echipa de audit este coordonată de către un auditor şef, care asigură conducerea efectivă şi
eficientă a procesului de audit şi finalizarea acestuia.
Principalele responsabilităţi ale auditorului si ale conducătorului echipei de audit
(auditorului sef)

Tabelul nr. 6.
Nr. crt. Auditor Conducătorul echipei de
audit
1 îndeplinirea cerinţelor Stabilirea echipei de audit
auditului
2 Comunicarea si clarificarea cerinţelor Pregătirea documentelor de
auditului lucru
~3l Pregătirea si îndeplinirea eficienta a Prezentarea echipei de audit conducerii
responsabilităţilor atribuite firmei
4 Consemnarea observaţiilor personale Conducerea discuţiilor.
5 Raportarea rezultatelor Evaluarea si prezentarea rezultatelor
auditului. auditului.
6 Verificarea eficacităţii masurilor corective Elaborarea raportului de
(daca o cere clientul). audit.
7 Păstrarea si asigurarea securităţii Urmărirea aplicării masurilor corective
documentelor referitoare la audit. sau de imbunătăţire stabilite.
8 Cooperarea cu responsabilul de audit si
sprijinirea acestuia in realizarea atribuţiilor

26
 sale.

Vizitarea amplasamentului

în faza de pregătire, vizita amplasamentului este folositoare pentru:

- a avea o impresie a stării fizice a instalaţiei şi este o posibilitate de a cere informaţii
suplimentare (pe baza a ceea ce s-a completat în chestionar);
- a fi în stare să se planifice activităţi diferite (planificarea în timp şi numărul membrilor
necesari echipei).

Procesul verbal al auditului

.........TuiinenHi^eitf&fiSinţă ai auditului conduc la întocmirea procesului verbal al

auditului.
Este o regulă generală în practica de auditare să se planifice şi să se documenteze toţi paşii
posibili din proces cat mai din timp posibil. De exemplu, care membru al echipei va face ceva şi ce
anume, cand va face şi de care documente are nevoie pentru ca acesta să se pregătească? Cu cine
trebuie să vorbească pentru a verifica informaţiile într-un mod eficient şi ce zonă a instalaţiei trebuie
să inspecteze. Acestea sunt principalele întrebări la care toţi membrii echipei trebuie să răspundă în
procesul verbal al auditului.

27
 2. Auditul propriu-zis

Membrii echipei de audit nu trebuie să aducă la cunoştinţa reprezentantului obiectului

auditat constatările lor, înainte de întâlnirea de închidere. Toate informaţiile trebuie tratate în regim
de confidenţialitate.

Auditul propriu-zis cuprinde:

- vizitarea amplasamentului;
- colectarea dovezilor;
- tehnici de audit;
- verificarea conformităţilor;
- înregistrarea neconformităţilor;
- comunicarea neconformităţilor (şedinţa de închidere).

Şedinţa de deschidere

întâlnirea de deschidere este primul pas important şi activează faza de lucru a auditului
(auditul propriu-zis). Scopul întâlnirii este de a introduce echipa de audit, de a prezenta o privire de
ansamblu a obiectivelor auditului, metodologia folosită şi forma de raportare. Conducătorul de audit
este organizatorul întâlnirii.
Este important ca şedinţa de deschidere să se desfăşoare în prezenţa directorului general.
In şedinţa de deschidere va avea loc:
> prezentarea echipei de audit conducerii auditatului;
> revederea obiectivelor şi a planului de audit şi stabilirea de comun acord a unui program de
audit;
> prezentarea metodelor şi procedurilor care vor fi utilizate pentru efectuarea auditului;
> stabilirea modalităţilor oficiale de comunicare între echipa de audit şi auditat;
> confirmarea punerii la dispoziţie de către auditat a resurselor şi a echipamentelor necesare
echpei de audit;
> încurajarea participării active a auditatului;
> confirmarea datei şi a orei reuniunii de închidere.

Colectarea dovezilor de audit şi sintetizarea constatărilor

In timpul unui audit este colectată foarte multă documentaţie, fie prin intermediul
chestionarului în faza de preaudit, în timpul interviurilor şi în timpul inspecţiilor. Este foarte
important ca toată documentaţia să fie arhivată corespunzător, înregistrată imediat după primire şi
accesibilă tuturor membrilor echipei.
Interviurile sunt organizate pentru a înţelege în profunzime organizarea, managmentul,
practicile operaţionale, tehnologiile etc. care sunt folosite de către auditat.
Primul pas pentru auditul de la locul amplasamentului în ceea ce priveşte documentaţia,
este revizuirea chestionarului şi a documentaţiei asociate pentru ca informaţia să aibă un caracter
complet şi înţelegerea cu persoana care furnizează informaţia.
Următorul pas îl constituie compararea documentaţiei furnizate cu referinţa auditului.
Constatările trebuie să fie consemnate şi cunoscute de către toţi membrii echipei, acestea constituind
una dintre sursele de informaţii ce reprezintă baza investigaţiei ulterioare. In decursul interviurilor şi
inspecţiilor succesive se furnizează de către auditat o documentaţie suplimentară.

Metode:
- interviul,
- chestionarul,
- examinarea unor documente,
- observaţia (observarea activităţilor şi a condiţiilor).
Neconformităţile faţă de criteriile de audit vor fi înregistrate.
Standardul ISO 14010 defineşte dovezile de audit ca fiind informaţii verificabile, înregistrări
sau declaraţii ale faptelor.

Inspecţii
Inspecţiile sunt destinate verificării informaţiilor furnizate de către auditat. Este imposibil, în
general, să se inspecteze toate părţile instalaţiei. In planul de audit echipa de audit trebuie să decidă
care informaţii sunt cruciale în legătură cu referinţa auditului şi să determine pe baza recoltării de
probe ce părţi din instalaţie trebuie să fie inspectate pentru a verifica informaţiile furnizate. In timpul
auditului (inspecţii şi interviuri) pot să apară aspecte care să necesite o atenţie specială (mai mult
decît se aşteaptă în faza iniţială). Decizia de schimbare a planului de audit se va lua de către toţi
membrii echipei de audit.

Şedinţa de închidere

28
 La sfârşitul auditului de pe amplasament în cadrul întâlnirii de închidere, sunt comunicate
auditatului, de obicei verbal, constatările. Această întâlnire este din nou convocată de către auditorul
şef In principiu, cei care sunt prezenţi la întâlnirea de deschidere sunt de asemenea invitaţi şi la
întâlnirea de închidere. Este important ca persoana responsabilă de instalaţie (obiectul auditat) să fie
prezentă la întâlnire. Şedinţa de închidere este prezidată tot de conducătorul echipei de audit, pentru
prezentarea datelor legate de acţiunile colective impuse şi pentru determinarea acţiunilor de
supraveghere.

înainte de şedinţa de închidere echipa de audit se întâlneşte pentru a prezenta verbal

constatările şi concluziile auditului:
- fiecare membru expune propriile rezultate echipei;
- echipa evaluează aceste rezultate;
se confirmă categoria neconformităţilor găsite;
- se determină acţiunile ce se vor lua ca rezultat al tuturor cercetărilor;
- se elaborează, în schiţă, raportul final.
3. Faza post-audit. Raportul auditului de mediu

Raportul de audit

Raportul de audit este pregătit sub îndrumarea liderului auditor (auditor şef) şi trebuie să
conţină constatările auditului sau un sumar al acestora cu referiri la dovezile care le vin în sprijin.
Subiectele prezentate în raportul de audit trebuie să fie acelea stabilite în planul de audit.

Obiectivele fundamentale ale unui raport de audit scris sunt:

- susţinerea prin documente a scopului auditului;

situaţia conformării la politica de mediu a organizaţiei şi progresul în domeniul
mediului al organizaţiei;
- furnizarea de informaţii conducerii despre eficacitatea şi acurateţea măsurilor de
monitorizare a impactului de mediu al organizaţiei;
susţinerea prin documente a necesităţii acţiunilor corective, după caz.

Raportul auditorului este în mod obişnuit un raport concis care exprimă în primul rând
constatările auditului şi concluziile legatede acestea. Constituind un subiect asupra căruia auditorul
şef şi organizaţia auditată trebuie să convină, raportul de audit include următoarele:
> identificarea organizaţiei auditate,
> identificarea clientului auditului,
> domeniul auditului şi obiectivele acestuia,
> criteriile faţă de care s-a realizat auditul,
> durata auditului şi datele la care a fost realizat,
> identificarea membrilor echipei de audit,
> identificarea reprezentanţilor auditatului care participă la audit,
> declaraţie privind natura confidenţială a conţinutului,
> lista de difuzare a raportului de audit,
> rezumatul procesului de audit incluzând toate obstacolele întâlnite,
> concluziile auditului.

Comunicarea raportului şi înregistrarea auditului

Rapoartele de audit se recomandă să fie luate în considerare la analiza managementului şi de

asemenea constituie baza planificării pe viitor a auditurilor. In vederea analizei efectuate de
management se abordează:
• Rezultatele auditurilor;
• Obiectivele şi ţintele stabilite;
• Punctele de vedere ale părţilor interesate;
• Utilitate şi relevanţa Sistemului de Management de Mediu (dacă este cazul).

29
 Dacă este cazul abordării utilităţii şi relevanţei SMM, analiza efectuată de
management are ca scop să identifice oportunităţile de schimbare a elementelor SMM, în
principal a:
• Politicii de mediu;
• Obiectivelor/programelor de mediu.
 6. Implementarea unui sistemul de management de
mediu (SMM) intr-o organizaţie

La nivel global ca instrumente de referinţă pentru îmbunătăţirea performaţelor de mediu ale

organizaţiilor sunt utilizate sistemele de management de mediu. Un sistem de management de mediu
este constituit dintr-o serie de acţiuni concrete prin care se propune atingerea următoarelor scopuri:
protecţia mediului în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea dar şi informarea şi instruirea
personalului pe probleme de mediu;
Implementarea unui SMM în cadrul unei organizaţii trebuie să se bazeze pe unul din
standardele managementului de mediu (EMAS şi/sau ghidurile ISO). Fiecare din cele două
metodologii se bazează pe principiul îmbunătăţirii continue, formulat pentru prima oară în
managementul calităţii de către prof. Edward Deming, în anii '60.

df^M PLAN - Planifică

Ce este de fâcut? Cum?
PLAf>
«Si Ce este 5»
ACT - Acţionează DO - Execută
Ce se poate îmbunătăţi pentru Fâ ceea ce s-a planificat!
următorul ciclu?

CHECK - Verifică
Activităţile s-au efectuat conform planificării?

Figura nr. 9 - Ciclul Deming de îmbunătăţire continuă a

performanţelor de mediu ale organizaţiei

Pentru implementarea unui SMM într-o organizaţie, trebuie parcurse patru etape:
A. Planifi carea activităţilor de mediu;
B. Implementare şi funcţionare;
C. Verifi care şi acţiune corectivă;
D. Analiza efectuată de conducere.

A. Planificarea activităţilor de mediu.

Planificarea este una dintre cele mai importante etape în procesul de construire şi
implementare a unui SMM. Pentru aceasta trebuie determinate:
> Politica de mediu a organizaţiei;
> Aspectele de mediu;
> Prevederile legale şi alte cerinţe;
> Obiectivele generale şi obiective specifice;
> Programul de managementul mediului.

A.l. Politica de mediu a organizaţiei

Politica de mediu stabileşte sensul general de orientare şi fixează principiile de acţiune ale
unei organizaţii. Ea defineşte scopul la nivelul responsabilităţii şi performanţei cerute de la
organizaţie, în raport cu care vor fi judecate toate acţiunile ulterioare.
Politica de mediu este factorul de comandă / motorul implementării şi îmbunătăţirii
sistemului de management de mediu, astfel încât poate să menţină şi să îmbunătăţească
performanţele sale de mediu. De aceea, politica de mediu trebuie să reflecte determinarea conducerii
de vârf de a se conforma legilor în vigoare şi de a realiza o îmbunătăţire continuă. Politica constituie
baza pe care organizaţia îşi stabileşte obiectivele şi ţintele. Politica trebuie să fie suficient de clară
pentru a putea fi înţeleasă de părţile interesate interne şi externe şi trebuie revizuită periodic pentru a
putea reflecta condiţiile şi informaţiile în schimbare. Domeniul său de aplicare trebuie identificat în
mod clar.
Responsabilitatea pentru fixarea politicii revine, în mod normal, conducerii organizaţiei.
Conducerea organizaţiei este răspunzătoare de implementarea politicii şi de asigurarea elementelor
pentru formularea şi modificarea politicii.
Conducerea organizaţiei poate consta într-o persoană sau un grup de persoane cu
responsabilitate executivă pentru organizaţie.

31
 Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească politica de mediu conform ISO 14001 sunt
următoarele:
> să corespundă naturii, volumului şi impactului activităţilor, produselor şi serviciilor;
> să cuprindă un angajament pentru o îmbunătăţire continuă şi pentru prevenirea
poluării;
> să cuprindă angajamentul de conformare cu legislaţia şi reglementările de mediu
precum şi cu alte cerinţe la care subscrie organizaţia;
> să furnizeze un cadru de formulare şi analiza obiectivelor şi ţintelor de
mediu;
> să fie documentată, implementată şi menţinută şi să fie comunicată tuturor
angajaţilor;
y să fie accesibilă publicului.
Acestea sunt condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească politica de mediu a unei
organizaţii. Multe organizaţii găsesc însă insuficiente pentru paleta lor larşă de activităţi pe care o
desfăşoară prevederile standardului relativ la politica de mediu. In funcţie de organizaţie, politica de
mediu mai poate fi completată şi cu următoarele aspecte:
> minimizarea oricăror impacturi negative de mediu semnificative ale dezvoltărilor
noi prin folosirea de proceduri de management integrat şi prin planificare;
> elaborarea de proceduri şi de indicatori de evaluare a performanţei de
mediu;
> conceperea produselor astfel încât să fie redus la minimum impactul lor asupra
mediului în cursul producţiei, folosirii şi îndepărtării lor;
> reducerea cantităţii deşeurilor şi a consumului de resurse (materiale, combustibil,
energie) şi angajarea în recuperare şi reciclare ca alternative ale depozitării, atunci când sunt
fezabile;
> educarea şi instruirea personalului;
> împărtăşirea experienţei de mediu;
> implicarea părţilor interesate şi comunicarea cu acestea;
> efortul spre o dezvoltare durabilă;
> stimularea folosirii sistemului de management de mediu de către furnizori şi
beneficiari;
> luarea în calcul a: misiunii, viziunii, valorilor fundamentale şi a convingerilor
organizaţiei; altor politici organizaţionale de calitate, igienă şi securitatea muncii; condiţiilor locale
şi regionale specifice.

Politica de mediu, pentru a fi eficientă, trebuie să îndeplinească următoarele

cerinţe:
> să corespundă naturii, dimensiunilor şi impactului asupra mediului al activităţilor,
produselor sau serviciilor organizaţiei;
> să includă un angajament de îmbunătăţire continuă şi de prevenire a poluării;
> să includă un angajament de conformitate cu legislaţia şi cu reglementările de mediu
existente; să ofere cadrul necesar pentru stabilirea şi analizarea obiectivelor şi ţintelor de
mediu;
> să se adresează întregului personal;
> să fie disponibilă pentru public.

A.2. Realizarea unei analize a întreprinderii si identificarea aspectelor activităţilor

care au impact asupra mediului.

Analiza preliminară este obligatorie; ea poate constitui pilonul de baza a sistemului de

management de mediu.
Poate constitui baza elaborării programului de mediu si definirii obiectivelor de
mediu.

Analiza trebuie sa examineze următoarele probleme:

• Impactul major pe care îl au activităţile, produsele si serviciile intreprinderii.
• Cerinţele si prevederile legale din domeniu.
• Toate practicile si procedurile existente în materie de management de mediu.
• Evaluarea si rezultatele anchetelor accidentelor din trecut.
• Reclamatiile din partea populaţiei din zona privind poluarea mediului de către
întreprindere.

A.3. Respectarea legislaţiei din domeniu

> O organizaţie se conformează cerinţelor de mediu legale dacă se conformează tuturor
legilor şi reglementărilor relevante pentru organizaţie.
 > Un sistem de management de mediu poate fi foarte util în respectarea legislaţiei din
domeniu, urmarindu-se modificările survenite. In cazul nerespectarii legilor, se întreprind
acţiuni de corectare.
A 4. Definirea obiectivelor de atins

> Organizaţiile trebuie să stabilească şi să menţină documentat obiective şi ţinte la fiecare

nivel şi funcţie relevantă din cadrul organizaţiei.
> Când îşi stabileşte şi revizuieşte obiectivele, o organizaţie trebuie să ia în consideraţie şi
cerinţele legale, aspectele ecologice semnificative, opţiunile tehnologice, cerinţele
financiare, operaţionale sau de afaceri şi părerile părţilor interesate.
> Obiectivele şi ţintele trebuie să fie conforme cu politica de mediu, inclusiv cu angajamentul
de prevenire a poluării.

A 5. Definirea programului de management de mediu

> Programul managementului de mediu este o descriere a obiectivelor şi activităţilor specifice

pe care o companie trebuie să le stabilească pentru a asigura o mai mare protejare a mediului
într-un anumit loc, incluzând o descriere a măsurilor luate sau avute în vedere pentru
atingerea acestor obiective.

> Programul include:

- desemnarea responsabilităţii pentru realizarea obiectivelor şi ţintelor la fiecare funcţie şi
nivel relevant al organizaţiei;
- mijloacele şi intervalul de timp în care să fie realizate.

B. Implementare şi funcţionare

Pentru implementarea efectivă a sistemului de management de mediu se recomandă ca

organizaţia să-şi dezvolte resursele şi mecanismele de susţinere necesare îndeplinirii politicii de
mediu, a obiectivelor şi ţintelor sale în acest domeniu.
Pentru implementarea SMM trebuie definite:
> Structura şi responsabilitatea;
> Instruirea, competenţa şi conştientizarea pregătirii (training);
> Comunicarea (internă şi externă);
> Documentaţia sistemului de management de mediu;
rrfr. ..Copţrolul documentelor; _______________
.......'"V "rfirtttalnl npfrraţinnal;" —
> Prevenirea (Pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi capacitate de răspuns)

Bl. Structură şi responsabilitate

> Un program de management de mediu trebuie să definească, să documenteze şi să

comunice rolurile, responsabilităţile şi autorităţile astfel încât să faciliteze managementul
de mediu efectiv.
> Managementul organizaţiei va numi un manager de mediu care va avea roluri,
responsabilităţi şi o autoritate bine definită pentru a asigura ca cerinţele SMM sunt stabilite,
implementate şi menţinute conform SMM folosit, şi pentru raportarea performanţelor SMM
către managementul superior ca bază pentru îmbunătăţirea SMM.

B 2. Instruire, competenţă şi conştientizarea pregătirii

> Personalul care îndeplineşte sarcini care pot provoca un impact ecologic semnificativ
trebuie să fie competent pe baza unei educări şi pregătiri potrivite şi/sau pe baza
experienţei.

> Este esenţial pentru angajaţii de la fiecare funcţie şi nivel relevant să fie conştienţi de:
1. Importanţa şi conformarea cu politica de mediu şi cerinţele SMM.
2. Impactul de mediu semnificativ, actual sau potenţial al activităţilor lor şi
beneficiile ecologice ale performanţei personale îmbunătăţite.
3. Rolurile şi responsabilităţile lor în realizarea conformării cu politica şi
procedurile de mediu şi cu cerinţele SMM, inclusiv pregătirile de urgenţă şi cerinţele de
răspuns.

4. Posibilele consecinţe ale abaterii de la procedurile de operare specificate.

B.3. Comunicarea

33
 Comunicarea este probabil elementul cel mai stimulant al unui SMM. Fără comunicare nu
există dezvoltare. Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină procedurile privind comunicarea
interna între diferitele nivele şi funcţii ale organizaţiei.
> Comunicarea interna consta înainte de toate din mesaje si documente destinate
angajaţilor, mesaje din partea conducerii către angajaţi si consiliul de conducere cât si din
politica de mediu cu obiectivele si telurile specifice.
La comunicarea interna aparţin si rapoartele despre formarea, dezvoltarea SMM-
ului.
> Comunicarea externa este destinata clienţilor, administraţiei publice, mass mediei,
asociaţiilor profesionale si tuturor celor care sunt interesaţi de produsele si serviciile
întreprinderii

B.4. Documentarea SMM

Documentaţia este memoria interna a întreprinderii. Este dovada performantei SMM.

Pentru a-şi documenta SMM şi a descrie elementele de bază ale sistemului de management şi
interacţiunea lor, o organizaţie trebuie să stabilească şi să menţină proceduri de control a tuturor
documentelor cerute de SMM.

Documentarea trebuie să conţină şi înregistrări formate din:

- informaţii despre legile de mediu aplicabile şi alte cerinţe;
- înregistrarea plângerilor;
- înregistrarea trainingului;
- informaţii despre proces;
- informaţii legate de producţie;
- înregistrări de inspectare şi întreţinere;
- informaţii despre furnizori şi beneficiari;
- înregistrări de incidente;
- informaţii despre aspectele de mediu semnificative;
- rezultatele auditului;

B.5. Gestiunea documentelor

Actualizarea documentelor creste credibilitatea sistemului de management. Pentru realizarea

acestuia, fiecare document trebuie sa conţină: număr de identificare, data emisiei, observaţii privind
actualizarea si una sau mai multe semnaturi.

B.6. Identificarea bunelor practici: reglementarea funcţionarii

Aceasta este inima sistemului de management de mediu, care face posibila realizarea
obiectivelor si telurilor de mediu, a standardului ISO 14001 si EMAS si a unei performante de
mediu în condiţii de producţie normale si speciale.
Reglementarea joaca un rol important si în respectarea legislaţiei din domeniu.

B.7. Prevenirea accidentelor si a situaţiilor de risc

Programul de prevenire al accidentelor se bazează pe:
• Identificarea accidentelor si a situaţiilor de risc posibile.
• Prevenirea accidentelor;
• Planuri si proceduri de urgenta pentru situaţia "Ce se întâmpla dacă totuşi..."
• Teste periodice pentru buna funcţionare a planurilor si procedurilor (ex: simulare de
incendiu).
• Incidente anterioare.

C. Verificare şi acţiune corectivă

Această etapă este un element cheie a sistemului de management de mediu, care survine
după planificarea politicii de mediu şi implementarea sa. Se recomandă ca organizaţia să
monitorizeze şi să evalueze performanţa sa de mediu.

Aceasta etapă implică:

~~ "^w^ţnoUnrîzarea şi măsurarea; - - --------
y Neconformitatea, acţiunea corectivă şi acţiunea preventivă;
> înregistrări (raportări);
> Auditul sistemului de management de mediu (intern şi extern).

Măsurarea, monitorizarea şi evaluarea sunt activităţi-cheie ale unui sistem de management

de mediu. în lipsa acestora nu ar fi posibilă stabilirea neconformităţilor şi, prin urmare, nici
precizarea acţiunilor corective şi/sau preventive necesare. De asemenea, auditul sistemului de
management de mediu ar fi lipsit de elemente de bază în stabilirea concluziilor sale.

35
 D. Analiza efectuată de conducere.

Organizaţia trebuie să analizeze şi să îmbunătăţească continuu sistemul său de management

de mediu, având ca obiectiv îmbunătăţirea performanţei globale. Această ultimă etapă este decisivă
pentru asigurarea procesului de îmbunătăţire continuă, pentru atingerea performanţei de mediu
propuse. Aceste analize se pot face împreună cu analizele sistemului de management al calităţii
efectuate de conducere.
Pentru a menţine continua îmbunătăţire, potrivire şi eficacitate a SMM şi, prin aceasta, a
performanţei sale, managementul organizaţiei trebuie să revizuiască şi să evalueze SMM la intervale
definite. Procesul de revizuire a managementului va asigura ca informaţiile necesare sunt adunate
pentru a permite managementului să continue această evaluare.
Această revizuire va fi documentată. Revizuirea managementului se va adresa posibilei nevoi
de schimbare a strategiei, obiectivelor, sau altor elemente ale SMM, în lumina rezultatelor sistemelor
audit de management de mediu, schimbarea circumstanţelor şi angajamentul la continua
îmbunătăţire. Sfera revizuirii trebuie să fi e extinsă, o perioadă de timp. Revizuirea strategiei,
obiectivelor şi procedurilor trebuie să fi e efectuată de la nivelul managerial care le-a defi nit.

D.l. întâlnirea directorilor - şedinţa consiliului de conducere

Conform standardului ISO cel puţin o data pe an trebuie ţinuta o şedinţa pentru dezbaterea
rezultatelor auditului intern.
Punctele care trebuie abordate in şedinţa sunt următoarele:
• S-au atins scopurile si telurile propuse?
• Politica de mediu adoptata este valabila; necesita reactualizare?
• Sarcinile si responsabilităţile sunt bine definite si adecvate?
• Resursele sunt utilizate raţional si eficient ?
• Mai exista posibilităţi pentru îmbunătăţirea continua?

D.2. Verificare si atestare

Când un sistem corespunde standardului ISO 14001 sau cerinţelor EMAS, putem opta pentru
o verificare din exterior si atestare.
Atestarea de către o organizaţie independenta este cea mai raţionala si mai populara metoda,
care se bucura de recunoaştere si din partea pieţei si din punctul de vedere al comunicării către
exterior.

D.3. Raportul public de mediu

Raportul de mediu trebuie sa fie public si accesibil tuturor. Raportul este făcut pentru cei
care sunt interesaţi de performanta de mediu a întreprinderii: clienţi, angajaţi, proprietari, instituţii
financiare, vecini, autorităţi, organizaţii nonguvernamentale, cercetători, consilieri, concurenţi si
mass media.

36
 Implementarea unui SMM necesită implicarea întregului personal al organizaţiei, oricare
ar fi nivelul ierarhic şi funcţiile implicate şi mai ales angajarea unui proces dinamic şi ciclic de
îmbunătăţire continuă şi de autoevaluare a impacturilor de mediu.

Avantajele asociate unui SMM eficient

Funcţionarea corectă a unui SMM asigură ameliorarea performanţelor organizaţiei, prin

impactul pozitiv pe care îl poate avea asupra următoarelor aspecte:

1. îmbunătăţirea performanţelor de mediu.

2. Motivarea, conştientizarea şi implicarea angajaţilor.

3. Satisfacerea criteriilor investitorilor şi îmbunătăţirea accesului la capital.

4. Eficientizarea muncii în echipă.

5. Creşterea competitivităţii;

6. Reducerea costurilor operaţionale, ca efect al:

- îmbunătăţirii performanţelor de mediu;
- eficientizării proceselor existente;
- introducerii unor procese noi, efi ciente;
- reducerea cantităţii de materii prime;
- proiectarea produsului;
- depozitarea deşeurilor etc.

7. Reducerea incidentelor care rezultă din responsabilităţi.

8. Creşterea încrederii clienţilor.

9. Conservarea materiilor prime şi energiei de alimentare.

10. Facilitarea obţinerii permiselor şi autorizaţiilor.

11. Îmbunătăţirea imaginii în faţa clienţilor, partenerilor şî comunităţii

locale".

12. Reducerea riscului de mediu.

Dezavantajele SMM: Angajaţii şi managerii sunt adesea rezervaţi cu privire la standardele

de managementul mediului deoarece certificarea metodologiei tinde să se concretizeze mai mult pe
elaborarea documentelor. Angajaţii se simt acaparaţi de necesitatea realizării unor documente
suplimentare, ceea ce poate genera resentimente pe termen lung şi negativism.

7. Sisteme de management de mediu

7.1. EMAS - Sistemul European de Management de Mediu si de

Audit

EMAS reprezintă un mode! (pentru organizaţii) care conduce la optimizarea proceselor de

producţie, reducerea impactului asupra mediului şi utilizarea eficientă a resurselor.

Principalele caracteristici EMAS:

> reprezintă o reglementare europeană cu cerinţe precise;

> este valabilă numai in Spaţiul Economic European;
> necesită audit extern obligatoriu;
> solicită publicarea obligatorie a rezultatului după audit;
> respectarea legislaţiei este o cerinţă;
> imbunătătirea continuă a performantei de mediu este o necesitate;
> se poate aplica la întreprinderi economice, autorităţi, organizaţii si instituţii de
orice fel si la orice nivel: birouri, ateliere, fabrici, lanţuri de magazine, ferme,
primării, spitale, scoli, port;
> reprezintă un sistem intern de management "a la carte";
> conduce la imbunătătirea continuă si prevenirea poluării;
> impune audit: la maximum 3 ani;
> bilanţ ecologic exhaustiv conform unor criterii stabilite in prealabil;
> constituie referinţă la utilizarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT);

37
 > este perfect compatibil cu seria ISO 14000, seria ISO 9000, OHSAS.

Sistemul a fost disponibil pentru participarea companiilor încă din 1993 şi iniţial a fost limitat
doar la societăţile din sectoarele industriale.
Din 2001 prin Regulamentul (CE) nr.761/2001 (EMAS II), participarea la acest sistem a fost
deschisă tuturor sectoarelor economice, inclusiv serviciilor publice şi private.
Cea de-a treia revizuire a regulamentului EMAS a fost făcută în anul 2009 (EMAS III), odată
cu aceasta a fost extinsă aplicabilitatea prevederilor regulamentului, acesta devenind disponibil
tuturor organizaţiilor ale căror activităţi au impact asupra mediului, atât pentru cele situate în
interiorul Uniunii Europeane cât şi a celor din afara acesteia.

Emas (Eco - Audit) este un sistem comunitar bazat pe adeziunea voluntară a

întreprinderilor. Scopul său este să îmbunătăţească performanţele de mediu ale activităţilor
industriale.
Aspectele care trebuie abordate sunt:
1. influenţa activităţii asupra diferitelor medii;
2. consumul de energie şi resursele energetice;
3. alegerea, gestionarea şi transportul materiilor prime;
4. gestionarea apei;
5. gestionarea deşeurilor (reducere, reciclare, reutilizare, transport şi eliminare);
6. prevenirea şi reducerea accidentelor;
7. informarea şi instruirea personalului pe probleme de mediu;
8. comunicare externă cu informarea publicului.

Abordarea credibilă şi riguroasă a îmbunătăţirii performanţei de mediu se realizează prin

îndeplinirea următoarelor cerinţe ale EMAS:
> efectuarea analizei de mediu analiza iniţială completă a problemelor de mediu
cauzate de activităţile unei organizaţii;
> implementarea unui sistem de management de mediu operaţional conform
cerinţelor standardului ISO 14001;
> evaluarea sistematică, obiectivă şi periodică a performanţei sistemului de
management de mediu;
> conformarea cu cerinţele legale privind protecţia mediului;
> implicarea activă a angajaţilor din cadrul organizaţiei;
> întocmirea declaraţiei de mediu şi validarea de către un verificator de mediu
acreditat/autorizat a informaţiilor din declaraţia de mediu;
> furnizarea de informaţii privind performanţa de mediu publicului şi altor părţi
interesate, prin publicarea declaraţiei de mediu.
Analiza iniţială de mediu, sistemul de management de mediu, procedura de audit şi
punerea sa în aplicare, trebuie să fie verificate şi aprobate de către un verificator de mediu
acreditat sau autorizat, care validează şi declaraţia de mediu.

Scopul EMAS

Promovarea îmbunătăţirii continue a performanţelor de mediu prin:

- dezvoltarea şi implementarea unui Sistem de Management de Mediu:
- evaluarea performanţelor de mediu prin auditare;
- punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor legate de performanţele de
mediu.
Certificatul de înregistrare în EMAS are o valabilitate de 3 ani de Ia data acordării
înregistrării iar pentru organizaţiile mici şi mijlocii valabilitatea poate fi de 4 ani cu condiţia
respectării cerinţelor prevăzute în Regulamentul EMAS.
■im iMArSSiza iniţiâlOe mediu, sistemuLde management de mediu, procedura de audit şi punerea
sa în aplicare, trebuie să fie verificate şi aprobate tie cătinm verificator de mediu acreditat sau
autorizat, care validează şi declaraţia de mediu.

In scopul obţinerii înregistrării EMAS. organizaţia trebuie să respecte următoarele

condiţii:
a. să realizeze cel puţin o analiză de mediu pentru activităţile, produsele şi serviciile sale,
referitoare Ia aspectele de mediu specifice, şi, pe baza rezultatelor obţinute, să implementeze un
sistem de management de mediu care răspunde tuturor cerinţelor sistemului de management al
mediului şi, în special, să respecte legislaţia relevantă din domeniul mediului. Pentru organizaţiile
care au deja un sistem de management de mediu certificat nu este necesară efectuarea acestei
analize de mediu în momentul implementării EMAS, dacă sistemul conţine informaţiile necesare
pentru identificarea şi evaluarea aspectelor de mediu;
b. să efectueze sau să solicite efectuarea a cel puţin unui audit de mediu în
conformitate cu cerinţele privind auditul intern de mediu. Auditul de mediu are ca scop
evaluarea performanţei de mediu a organizaţiei;
c. să pregătească un raport de mediu. Raportul trebuie să includă:
- rezultatele obţinute de organizaţie faţă de obiectivele şi ţintele de mediu propuse;
- cerinţele de îmbunătăţire continuă a performanţei de mediu şi să ia in considerare
necesităţile de informare ale părţilor interesate;

38
 d. să se asigure că:
-analiza de mediu, sistemul de management, procedura de audit şi raportul de mediu sunt
examinate în scopul de a verifica îndeplinirea cerinţelor prezentului ordin;
-raportul de mediu este validat de către un verificator de mediu, pentru a garanta
conformarea cu raportul de mediu;
e. să înainteze organismului naţionat competent raportul de mediu validat.

în scopul menţinerii înregistrării EMAS, organizaţia trebuie să respecte următoarele

condiţii:
a. să deţină un sistem de management de mediu şi un program de audit privind
frecvenţa verificărilor, conform cerinţelor privind acreditarea, supravegherea şi atribuţiile
verificatorilor de mediu;
b. să înainteze anual către organismul competent actualizările necesare şi validate
ale raportului de mediu şi să le pună la dispoziţia publicului;

Elementele distinctive esenţiale ale EMAS sunt:

- Performanţa: EMAS este un instrument voluntar de management de mediu şi audit,

bazat pe o schemă armonizată la nivelul întregii Uniuni Europene, cu obiective de imbunătăţire a
performanţei de mediu a organizaţiilor prin angajamente proprii, de evaluare şi reducere a
impactului lor asupra mediului.

- Credibilitate: Prin natura externă şi independentă a înregistrării şi a procesului de

verificare, precum şi prin publicarea informaţiilor din declaraţia de mediu, EMAS asigură
credibilitatea publică şi fiabilitatea sistemului, încrederea că schema include sistemul de
management de mediu şi declaraţia de mediu.

- Transparenţa: Furnizarea de informaţii publice cu privire la performanţa de mediu a

organizaţiei este un aspect important al obiectivului sistemului comunitar EMAS. Aceasta se
realizează extern prin publicarea declaraţiei de mediu, care oferă informaţii publicului asupra
impactului asupra mediului şi performanţa organizaţiei.

O prezentare schematică a EMAS pune în evidenţă faptul că auditul de mediu este

instrumentul utilizat în vederea stabilirii obiectivelor de mediu (figura 11).

39
 Programul de mediu va cuprinde acţiunile care vor fi întreprinse, responabilităţile şi
termenele de realizare- vizând implementarea politicii de mediu a întreprinderii şi realizarea
obiectivelor de mediu luând în considerare rezultatele auditului de mediu.

POLITICA DE MEDIU VERIFICATOR ATESTAT

ANALIZA DE MEDIU EXAMINARE

PROGRAMUL DE MEDIU VALIDARE

OBIECTIVUL DE MEDIU SMM

AUDITUL DE MEDIU

DECLARAŢIA DE MEDIUL

Fig. 10 - Prezentare schematica a sistemului EMAS

7.2. ISO 14001 - Standard Internaţional de Management de Mediu

Sistemul de management de mediu conform ISO 14001 este cel mai răspândit sistem de
management de mediu din lume.
ISO 14001 este un standard de management de mediu creat de Organizaţia
Internaţională pentru Standardizare (ISO) în septembrie 1996.
Prezentul standard internaţional stabileşte cerinţele referitoare la un sistem de
management de mediu care permite unei organizaţii să-şi formuleze politica şi obiectivele de
mediu ţinând cont de prevederile legale şi de informaţiile referitoare la impacturile semnificative
asupra mediului. Acest standard se aplică acelor aspecte de mediu (aspect de mediu = element al
activităţii, produselor sau serviciilor unei organizaţii care poate interacţiona cu mediul) pe care
organizaţia Ie poate controla şi asupra cărora se presupune că are o influenţă. Standardul nu
stabileşte criterii de performanţă în domeniul mediului.
ISO14001 are ca scop general declarat susţinerea protecţiei mediului, prevenirea
poluării, în echilibru cu necesităţile socio-economice si poate fi aplicat de orice organizaţie,
indiferent de tip, mărime şi indiferent de tipurile de activităţi desfăşurate, nu doar celor
industriale.
Certificarea ISO 14000 permite accesul pe anumite pieţe si creşterea gradului de
competitivitate al companiilor din România, dar, in acelaşi timp, mecanismele de piaţa
guvernează alegerea furnizorilor de produse ori servicii.

Scopul acestui standard este următorul:

> să implementeze, să menţină şi să îmbunătăţească un sistem de management de
mediu;
> să se asigure de conformarea cu politica de mediu;
> să demonstreze şi altora această conformitate;
> să urmărească certificarea / înregistrarea sistemului său de management de
mediu de către un organism exterior organizaţiei;
> să facă o autodeterminare şi o autodeclaraţie de conformare cu standardul; Pune
bazele unui sistem de management de mediu de nivel mondial cu scopul
autoevaluării sau certificării.

Cerinţe generale
Acest standard internaţional conţine cerinţe referitoare la sistemul de management de
mediu pe baza unui proces dinamic conform ciclului Planifică Derulează Controlează Acţionează
sau a roţii lui Deming .

40
ACT - Acţionează DO - Execută
Ce se poate îmbunătăţi pentru următorul ciclu? Fâ ceea ce s-a planificat'

CHECK -
Verifică
Activităţile s-au efectuat
conform planificării?

Figura 10 - Ciclul
Deming:
Planifică -
Executa- Verifica
-Acţionează

Planifica: se refera la
stabilirea obiectivelor si
proceselor necesare obţinerii
unor rezultate care sunt in
acord cu politica de mediu a
organizaţiei.
Executa: se refera la
implementarea
proceselor /
implementare ISO
14001.
Verifica: se refera la
monitorizarea si măsurarea
proceselor fata de politica,
obiectivele si telurile
ambientale, la cerinţele legale
si alte cerinţe, ca si la
raportarea rezultatelor.
Acţionează: se refera
la luarea deciziilor privind
imbunătătirea continua a
performantei sistemului de
management al calităţii.

Sistemul trebuie să
permită unei
organizaţii să:
> elaboreze o
politică de mediu care
să-i corespundă,
> identifice
aspectele de mediu rezultate
din trecutul organizaţiei,
activităţile existente sau
planificate, produsele sau
serviciile sale în vederea
determinării impactelor
semnificative asupra mediului.
> identifice
cerinţele legislative şi
de reglementare
relevante,
> identifice
priorităţile şi să fixeze

41
obiective şi ţinte de mediu
corespunzătoare;
^^^^ stabilească«o structură
şi unul sau mai multe programe
de management de medîu
pentru implementarea
poHTTrii si realizarea
obiectivelor ^ţintelor;
> faciliteze
activităţile de planificare,
conducere, monitorizare,
acţiune corectivă, auditare şi
analiza pentru a asigura atât
respectarea politicii cât şi
menţinerea corespunzătoare a
sistemului de management de
mediu;
> se poată adapta
la condiţii în
schimbare.

ISO 14001 pe scurt:

• Standardul
internaţional al
Sistemelor de
Management de
Mediu
• Recunoscut la nivel
internaţional
• Certificare externă
facultativă
• Raport de mediu
voluntar
• Angajament pentru
respectarea legislaţiei

42
 • îmbunătăţirea ciclica a sistemului de management
•Aplicabil în fiecare sector al economiei: bancar, transporturi, financiar, furnizarea de
produse si servicii, etc.
• Sistemul este axat pe prevenirea poluării
• Audit de la 1 la 3 ani
• Libertatea de a alege metoda de analiză a impactului de mediu
• Focalizat pe sistemul de management de mediu.

Avantajele certificare ISO 14001: 2015:

ISO 14001:2015 este un standard internaţional care stabileşte criteriile pentru un Sistem de
Management de Mediu. Standardul ISO 14001:2015 ajuta organizaţiile sa-si îmbunătăţească
performantele legate de mediu prin intermediul mai multor instrumente eficiente care reduc
pierderile de resurse in schimbul avantajelor de ordin competitiv si a increderii pârtilor interesate.
Mai specific spus, ISO 14001:2015 garantează unei companii, angajaţilor sai dar si altor parti
interesate, un sistem de management de mediului eficient, impactul tuturor acţiunilor întreprinse
fiind constant măsurat si îmbunătăţit.
Versiunea revizuita ISO 14001:2015 a fost publicata in luna septembrie 2015. Revizuirea a
fost posibila prin implicarea directa a unui comitet tehnic ISO din care fac parte experţi nominalizaţi
de către Organismele Naţionale de Standardizare dar si de către alte organizaţii partenere.

Cele mai importante modificări de care a beneficiat ISO 14001:2015 includ:

> îmbunătăţirea proceselor de planificare strategica a organizaţiei cu un focus crescut
asupra managementului de mediu si zonei de leadership.
> Iniţiative proactive de protejare a mediului împotriva efectelor nocive si de
degradare, cum ar fi utilizarea durabila a resurselor si atenuarea schimbărilor
climatice.
> îmbunătăţirea performantei de mediu.
> Gândire tip "ciclu de viata" atunci cand sunt analizate aspectele de mediu.
> Crearea unei strategii de comunicare.

Versiunea revizuita ISO 14001:2015 urmează o structura comuna, cu aceiaşi termeni si

definiţii precum alte standarde cu sisteme de management (ex.: ISO 9001:2015), ceea ce înseamnă ca
se integrează uşor si reprezintă un avantaj pentru organizaţiile care aleg sa opereze cu un singur
Sistem de Management (de tipul "sistem integrat").
In acest moment, la nivel global, in peste 171 de tari au fost acordate deja peste 300.000 de
certificate ISO 14001 acreditate. Standardul ISO 14001:2015 se pretează la orice tip de organizaţie,
indiferent de domeniu sau mărime, fie ea privata, ONG sau guvernamentala.
Avantajele implementării şi certificării sistemelor de management de mediu conform ISO
14001:2015

Pe lângă beneficiile asupra mediului, implementarea unui sistem de management de mediu duce la
rentabilizare prin :

• Reducerea utilizării materiilor prime, resurselor;

• Reducerea consumului de energie;
• Creşterea eficienţei utilizării produselor, proceselor şi serviciilor;
• Reducerea costurilor pentru generarea şi eliminarea deşeurilor;
• Utilizarea resurselor regenerabile;
• Promovarea unor produse ecologice competitive pe piaţa europeană;
• Creşterea încrederii partenerilor de afaceri;
• Obţinerea unei imagini mai bune în mediul de afaceri.

EMAS & ISO 14001

Comisia Europeană a recunoscut că ISO 14001 poate oferi o piatră de temelie pentru EMAS-
Sistem European de Management de Mediu şi de Audit. Cerinţele sistemului de management de
mediu aşa cum sunt ele definite în standardul ISO 14001 sunt o parte integrantă a EMAS III - noul
regulament EMAS.
In plus faţă de cerinţele standardului ISO 14001, EMAS accentuează respectarea cerinţelor
privind:
> efectuarea analizei iniţiale de mediu
> conformarea cu legislaţia privind protecţia mediului
> performanţa de mediu şi îmbunătăţirea continuă a acesteia
> comunicarea externă, prin punerea la dispoziţia publicului a declaraţiei de mediu
> implicarea angajaţilor.

43
 Analiza iniţială de mediu, sistemul de management de mediu, procedura de audit şi punerea
sa în aplicare, trebuie să fie verificate şi aprobate de către un verificator de mediu acreditat sau
autorizat, care validează şi declaraţia de mediu.
Inihajwitatea cazurilor, companiile româneşti au relaţii parteneriale cuiirme din ţările
europene, astfel că EMAS, ca Instrument reclTn^W ^Titfri7aT atât* în interiorul cât şi în
exteriorul spaţiului European, pare din acest punct de vedere mai atractiv. In alte cazuri însă,
organizaţiile se pot orienta către ISO 14001.
7.3. Indicatorii de performanţă - ISO 14031

Indicatorii de performanţă permit urmărirea mai simplă, mai concretă şi mai vizibilă a
îmbunătăţirii continue a performanţei de mediu al unei întreprinderi. Acest proces necesită selectarea
indicatorilor, colectarea informaţiilor privind activitatea organizaţiei şi măsurarea eficienţei acestor
activităţi, luând în considerare nu numai profitabilitatea, ci şi impactul asupra mediului. Astfel,
profitul, oricât ar fi de mare, pierde din importanţă atunci când obţinerea acestuia s-a realizat prin
acţiuni dăunătoare mediului. Procesul de evaluare a performanţei de mediu este practicat în diverse
domenii: servicii sanitare, manufacturi, transport, servicii de alimentare cu energie electrică
-indiferent de locaţia, complexitatea şi mărimea unei organizaţii.

Indicatorii de performanţă ajută la introducerea şi dezvoltarea ISO 140O1 sau EMAS. Aceşti
indicatori sunt importanţi în eco-conştientizare, formare profesională, planificare şi de multe ori le
datorăm inovaţiile în materie de management de mediu.
1. Selectarea indicatorilor
2. Colectare si analizare de date
3. Evaluarea informaţiilor si datelor.

Avantajele indicatorilor:
> pot arata foarte clar evoluţia în timp;
> ajută la identificarea posibilităţilor de optimizare şi a punctelor slabe;
> pot fi folosite pentru formularea si observarea obiectivelor de mediu;
> pot fi comunicate cu uşurinţă atât în interiorul cât şi în afara organizaţiei, facilitează
introducerea SMM-ului si demonstrează dezvoltarea continuă.

Un dezavantaj major este nivelul minim de agregare, care îngreunează compararea

întreprinderilor din domenii de activităţi diferite. Compararea în cadrul aceleiaşi ramuri de industrie
este îngreunată de faptul ca datele, care se refera la un anumit sector sunt greu de găsit.

Cerinţe privind indicatorii

Cele mai importante cerinţe fata de indicatorii de performanta de mediu sunt următoarele:
> Comparabilitate, măsurabilitate: Să faca posibilă compararea cu alte întreprinderi
şi observarea diferentelor efectelor de mediu a fiecăreia.

> Scop bine definit: Să facă posibilă îmbunătăţirea efectelor ecologice influenţate de
întreprindere, să se integreze în politica de mediu a întreprinderii, să fie compatibile cu capacitatea de
funcţionare, eforturile de conducere şi cu starea mediului.

> Echilibru, reprezenta tivita te: Să nu distorsioneze realitatea către un sector

anume, sau către un element de mediu, dar să-i cuprindă pe fiecare.

44
 > Continuitate: Sistemul funcţionează numai dacă folosim aceiaşi indicatori la
perioade de timp identice.

> Actualitate: Indicatorii trebuie actualizaţi în mod regulat. Perioada poate fi de o

lună, un trimestru, un an dar nu mai mult de atât.

> Claritate: Indicatorii sunt principalele mijloace de informare pentru începători,

deci trebuie sa fie înţelese de toata lumea.

> Cost-eficienţă: Colectarea şi actualizarea indicatorilor nu poate fi stingherită de

costurile prea mari (în bani, timp, sau forţă de lucru).

45
 8. AUDITUL SISTEMELOR DE MANAGEMENT
DE MEDIU

8.1. Noţiuni generale

Având în vedere reglementările legislative în domeniul protecţiei mediului şi preocupările

populaţiei, agenţilor economici în ceea ce priveşte protecţia mediului şi reducerea poluării în
contextul dezvoltării durabile, se poate constata o orientare a preocupărilor companiilor către
introducerea Sistemului de Management de Mediu.
Scopul introducerii unui SMM nu constă numai în conformarea cu legislaţia de mediu şi
minimizarea riscurilor financiare, ci şi îmbunătăţirea continuă a performanţei de mediu, asigurandu-se
astfel o bună imagine şi o serie de avantaje pe piaţa competiţională.
Orice organizaţie, indiferent de tip, poate avea nevoie să demonstreze responsabilitatea sa
faţă de mediu. Conceptul de sistem de management de mediu (EMS -din limba engleză,
Environmental Management Systems) şi practica auditurilor de mediu care li se asociază sunt
promovate ca un mod de satisfacere a acestei necesităţi.
Aceste sisteme au ca scop sprijinirea unei organizaţii în stabilirea şi îndeplinirea în
permanenţă a politicilor, obiectivelor, standardelor şi altor cerinţe privind mediul.
Standardul Internaţional SR EN ISO 14011 stabileşte proceduri pentru realizarea auditorilor
sistemelor de management de mediu. Acesta se aplică tuturor organizaţiilor în care funcţionează un
SMM, indiferent de tipul şi mărimea acestor organizaţii.
Organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină unul sau mai multe programe şi proceduri
pentru realizarea periodică a auditurilor sistemului de management de mediu (conform cerinţelor
Standardului Internaţional SR EN ISO 14001), pentru:
a. a determina dacă sistemul de management de mediu este conform dispoziţiilor
convenite pentru managementul de mediu, incluzând cerinţele Standardului Internaţional
SR EN ISO 14001; este implementat corespunzător şi menţinut;
b. a furniza conducerii organizaţiei informaţii referitoare la rezultatele auditorilor.

Pentru scopurile Standardului Internaţional ISO 14011 se aplică definiţiile din ISO 14010 şi
ISO 14001, împreună cu definiţiile următoare:
> • sistem de management de mediu: componentă a sistemului de management
general care cuprinde structura de organizare, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile,
procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analizarea şi
menţinerea politicii de mediu;
> • auditul sistemului de management de mediu: proces sistematic şi documentat de
verificare a dovezilor de audit obţinute şi evaluate în mod obiectiv, pentru a determina dacă sistemul
de management de mediu al organizaţiei este în conformitate cu criteriile de audit al sistemului de
management de mediu, şi pentru comunicarea rezultatelor acestui proces clientului;
> • criterii de audit ale sistemului de management de mediu: politici, practici,
proceduri sau cerinţe, cum sunt cele descrise în ISO 14001 şi, dacă este aplicabilă, orice cerinţă
suplimentară pentru un SMM, faţă de care auditorul compară dovezile de audit colectate referitoare la
sistemul de management de mediu al organizaţiei.

8.2. Obiective, roluri şi responsabilităţi în auditul sistemului de

management de mediu

Obiective ale auditului

Se recomandă ca un audit al SMM să aibă obiective definite; exemple din obiective tipice
sunt următoarele:
a. Să determine conformitatea SMM auditat cu criteriile de audit ale SMM;
b. Să determine dacă SMM auditat a fost implementat corespunzător şi menţinut;
c. Să identifice zonele de îmbunătăţire posibilă în SMM auditat.
d. Să evalueze capacitatea procesului de analiză efectuată de conducerea
organizaţiei de a asigura în permanenţă că SMM este adecvat şi eficient;

Roluri, responsabilităţi şi activităţi

Auditor şef
Auditorul şef este responsabil de asigurarea conducerii efective şi eficiente şi de finalizare a
auditului, în cadrul domeniului auditului şi al planului de audit aprobate de client.
în plus, se recomandă ca responsabilităţile şi activităţile auditorului şef să includă:
a. consultarea cu clientul şi auditatul, dacă este cazul, pentru a determina criteriile
şi domeniul auditului;

46
 b. obţinerea informaţiilor relevante necesare realizării obiectivelor auditului, cum
sunt detaliile referitoare la activităţile, produsele, serviciile, locul şi împrejurimile
auditatului, precum şi detalii ale auditurilor precedente;
c. determinarea îndeplinirii cerinţelor pentru un audit de mediu, aşa cum sunt
indicate în ISO 14010;
d. formarea echipei de audit ţinând seama de posibilele conflicte de interese şi
obţinerea acordului clientului privind componenţa acesteia;
e. dirijarea activităţilor echipei de audit în conformitate cu îndrumările din ISO
14010 şi din ISO 14011;
f. întocmirea planului de audit, de comun acord cu clientul, cu auditatul şi cu

g. comunicarea planului final de audit echipei de audit, auditatului şi clientului;

h. coordonarea pregătirii documentelor de lucru şi a procedurilor detaliate şi
asigurarea informării echipei de audit;
i. rezolvarea tuturor problemelor care apar în timpul auditului;
j. recunoaşterea caracterului nerealizabil al unui obiectiv şi raportarea acestui lucru clientului
şi auditatului;
k. reprezentarea echipei de audit în discuţiile cu auditatul, înainte, în timpul şi după realizarea
auditului;
1. aducerea la cunoştinţa auditatului, fără întârziere a oricărei neconformităţi critice constate
în timpul auditului;
m. redactarea pentru client a raportului de audit, în mod clar şi concis, la termenul convenit în
planul de audit;
n. formularea de recomandări pentru îmbunătăţirea SMM, dacă există un acord pentru acest
lucru în domeniul aditului.

Auditor
Se recomandă ca responsabilităţile şi activităţile auditorului să includă:
a. respectarea instrucţiunilor auditorului şef şi susţinerea acestuia;
b. planificarea şi executarea sarcinilor care-i revin din domeniul auditului, în mod
obiectiv, efectiv şi eficient;
c. colectarea şi analizarea unor dovezi de audit, suficiente şi relevante, pentru a
formula constatările auditului şi a obţine concluziile referitoare la SMM;
d. pregătirea documentelor de lucru sub îndrumarea auditorului şef;
e. documentarea fiecărei constatări de audit;
f. asigurarea protecţiei documentelor referitoare Ia audit şi returnarea lor conform
acordurilor stabilite;
g. colaborarea la redactarea raportului auditului.

Echipa de audit
Se recomandă ca procedeul de alegere a membrilor echipei de audit să confere siguranţa că
aceştia posedă experienţa şi competenţa necesare realizării auditului. Se recomandă să fie luate în
considerare următoarele aspecte:
a. calificările, aşa cum sunt cele definite în ISO 14012, de exemplu;
b. tipul organizaţiei, procesele, activităţile sau funcţiile care urmează a fi auditate;
c. numărul, cunoştinţele lingvistice şi competenţa fiecărui membru al echipei de
audit;
d. posibilele conflicte de interese între auditor şi auditat;
e. cerinţele clienţilor şi ale organismelor de acreditare şi certificare;

Echipa de audit poate să cuprindă şi auditori în formare şi experţi tehnici care sunt acceptaţi
de client, de auditat şi de auditorul şef.

Client
Se recomandă ca responsabilităţile şi activităţile clientului să cuprindă:
a. determinarea necesităţii auditului;
b. contactarea auditatului pentru obţinerea cooperării sale integrale şi pentru
iniţierea procesului de audit;
c. definirea obiectivelor auditului;
d. alegerea auditorului şef sau a organizaţiei auditoare şi, dacă este cazul,
aprobarea componenţei echipei de audit;
e. asigurarea echipei de audit cu autoritatea corespunzătoare şi cu resurse, pentru a
permite realizarea auditului;
f. consultarea cu auditorul şef pentru determinarea domeniului auditului;
g. aprobarea criteriilor de audit al SMM;
h. aprobarea planului de audit;
i. primirea raportului de audit şi stabilirea difuzării acestuia.

47
 Auditat
Se recomandă ca responsabilităţile şi activităţile auditatului să cuprindă:
a. informarea personalului propriu asupra obiectivelor şi domeniului
auditului, aşa
cum este necesar;
b. punerea la dispoziţia echipei de audit a mijloacelor necesare pentru a
asigura o
desfăşurare eficientă şi efectivă a auditului;
c. desemnarea personalului responsabil şi competent care să însoţească
membrii
echipei de audit pentru a-i îndruma la faţa locului şi a se asigura că aceştia sunt
conştienţi
de aspectele referitoare la sănătate şi securitate şi la alte cerinţe corespunzătoare;
d. permiterea accesului la instalaţiile, personalul aferent, informaţiile şi
înregistrările corespunzătoare la solicitarea auditorilor;
e. cooperarea cu echipa de audit în vederea atingerii obiectivelor auditului;
f. primirea unui exemplar al raportului de audit, cu excepţia cazului în care
clientul se opune în mod expres.

8.3. Realizarea auditului SMM

In
iţierea
auditului
Domeniul
auditului
Domeniul auditului descrie extinderea şi limitele auditului, precizând de
exemplu, locul, activităţile organizaţiei, precum şi modul de raportare. Domeniul
auditului se stabileşte de client şi auditorul şef. Se recomandă, de obicei, ca
auditatul să fie consultat atunci când se determină domeniul auditului. Orice
modificare ulterioară a domeniului auditului necesită un acord între client şi
auditorul şef.
Se recomandă ca resursele agajate pentru realizarea auditului să fie
suficiente pentru acoperirea domeniului stabilit.

Analiza preliminară a documentaţiei

La începutul procesului de audit, se recomandă ca auditorul şef să analizeze
documentaţia organizaţiei, precum declaraţiile privind politica de mediu,
programele, înregistrările sau manualele care permit îndeplinirea cerinţelor SMM.
Pentru aceasta, se recomandă utilizarea tuturor informaţiilor relevante referitoare la
organizaţia auditată. Dacă se constată că documentaţia nu corespunde necesităţilor
auditului, se recomandă informarea clientului. Nu se recomandă să se investească
resurse suplimentare înainte de 'VpnrhuaTte instruoîtttoi dtdă&ient.

P
regătirea
auditului
Planul de
audit
Se recomandă întocmirea unui plan de audit flexibil, pentru a permite
schimbări în funcţie de informaţiile colectate în cursul auditului şi pentru a permite
utilizarea eficientă a resurselor.
Se recomandă ca planul de audit să includă:
a. obiectivele şi domeniul auditului;
b. criteriile de audit;
c. identificarea unităţilor funcţionale şi organizaţionale care urmează să fie
auditate;
d. identificarea funcţiilor şi/sau a persoanelor din cadrul organizaţiei auditate care
au responsabilităţi directe, importante, referitoare la SMM al auditatului;
e. identificarea acelor elemente ale SMM al auditatului care au prioritate în audit;
f. procedurile pentru auditarea elementelor SMM, care sunt adecvate organizaţiei
auditate;
g. limbile folosite pentru efectuarea şi raportarea auditului;
h. identificarea documentelor de referinţă;
i. perioada şi durata pevăzute pentru principalele activităţi ale auditului;
j. datele şi locurile unde urmează să fie efectuat auditul;

48
 k. identificarea membrilor echipei de audit;
1. programul reuniunilor care urmează să aibă loc cu conducerea auditatului; m.
cerinţele de confidenţialitate;
n. formatul, structura şi conţinutul raportului de audit, data prevăzută pentru finalizare şi
difuzarea raportului;
o. cerinţele pentru păstrarea documentelor.

Se recomandă ca planul de audit să fie comunicat clientului, membrilor echipei de audit şi

auditatului. Se recomandă analizarea şi aprobarea acestui plan de către client.
Dacă auditatul are de formulat obiecţii asupra oricărei prevederi din planul de audit, aceste
obiecţii trebuie aduse la cunoştinţa auditorului şef.
Se recomandă să se ajungă la o înţelegere între auditorul şef, auditat şi client, înainte de a
începe efectuarea auditului. Orice plan de audit revizuit trebuie să fie aprobat de părţile interesate
înainte sau în timpul efectuării auditului.

Atribuirea responsabilităţilor în cadrul echipei de audit

In funcţie de necesităţi, se recomandă ca fiecărui membru al echipei de audit să i se atribuie

elemente, funcţii sau activităţi specifice ale SMM de auditat şi să fie instruit asupra procedurii de
audit care trebuie urmate. Se recomandă ca auditorul şef să atribuie responsabilităţile prin consultarea
cu membrii echipei de audit. în timpul auditului, auditorul şef poate face modificări în atribuirea
responsabilităţor pentru a asigura realizarea obiectivelor auditului în condiţii optime.

Documente de lucru
Documentele de lucru necesare pentru a uşura investigaţiile auditorului pot cuprinde:
a. formulare pentru consemnarea dovezilor şi a constatărilor auditului; până la
finalizarea auditului; documentele care conţin informaţii confidenţiale sau care se referă
la proprietatea industrială este indicat să fie protejate în mod adecvat de către membrii
echipei de audit.
b. proceduri şi liste de verificare utilizate pentru evaluarea elementelor SMM;
c. înregistrarea reuniunilor.

Se recomandă ca documentele de lucru să fie păstrate cel puţin până la finalizarea auditului;
documentele care conţin informaţii confidenţiale sau care se referă la proprietatea industrială este
indicat să fie protejate în mod adecvat de către membrii echipei de audit.

Realizarea auditului. Reuniunea de deschidere

Se recomandă organizarea unei reuniuni de deschidere. Scopul acestei reuniuni
este:
a. Prezentarea membrilor echipei de audit conducerii auditatului;
b. Revederea obiectivelor şi a planului de audit şi stabilirea de comun acord a
unui program de audit
c. Prezentarea unui sumar al metodelor şi procedurilor care vor fi utilizate pentru
efectuarea auditului;
d. Stabilirea modurilor oficiale de comunicare între echipa de audit şi auditat;
e. Confirmarea punerii la dispoziţie a resurselor şi a echipamentelor necesare
echipei de audit;
f. Confirmarea datei şi a orei reuniunii de închidere;
g. încurajarea participării active a auditatului;
h. Revederea procedurilor de urgenţă şi de securitate a locurilor importante pentru
echipa de audit.

Colectarea dovezilor de audit

Dovezile de audit se recomandă să fie colectate în număr suficient, astfel încât să permită
verificarea conformităţii SMM al auditatului cu criteriile de audit al SMM.
Se recomandă ca dovezile de audit să fie colectate prin interviuri, examinarea documentelor şi
observarea activităţilor şi a condiţiilor. Se recomandă ca neconformităţile faţă de criteriile de audit al
SMM să fie înregistrate.
Se recomandă ca informaţiile obţinute în urma convorbirilor să fie verificate cu alte informaţii
ce provin din surse independente, precum: observaţiile, înregistrările şi rezultatele măsurătorilor
existente. Declaraţiile neverificabile se recomandă să fie înregistrate ca atare.
Se recomandă ca membrii echipei de audit să examineze baza programelor de prelevare a
probelor relevante şi a procedurilor care asigură eficienţa controlului calităţii prelevărilor şi a
metodelor de măsurare utilizate de auditat ca parte a activităţilor SMM.

I i^^u^tai^"'» ^_______ ----------------

49
 Se recomandă ca echipa de audit să analizeze toate dovezîîe anditulm pentru *
determina neconformitatea SMM faţă de criteriile de audit al SMM. Echipa de audit ar
trebui să se asigure că aceste constatări ale neconformităţii sunt documentate în mod clar
şi precis şi sunt susţinute de dovezi de audit.
Se recomandă ca toate constatările auditului să se analizeze împreună cu
managerul responsabil al auditatului, pentru a-i aduce la cunoştinţă toate constatările
privind neconformitatea, pe baza faptelor.

Reuniunea de închidere
După finalizarea etapei de colectare a dovezilor de audit şi înainte de pregătirea raportului de
audit, se recomandă că membrii echipei de audit să aibă o întâlnire cu conducerea auditatului şi cu
responsabilii pentru funcţiile auditate. Scopul principal al acestei reuniuni este de a prezenta
auditatului constatările auditului astfel încât auditatul să obţină o înţelegere clară şi luare la cunoştinţă
a acestor constatări pe baze faptice.
Se recomandă rezolvarea punctelor de dezacord, dacă este posibil, înainte de finalizarea
raportului de către auditorul şef.
Deciziile finale privind importanţa şi descrierea constatărilor auditului aparţin auditorului şef,
deşi auditatul sau clientul pot totuşi să nu fie de acord cu aceste constatări.

Rapoarte de audit şi păstrarea

documentelor Pregătirea raportului de audit

Raportul de audit trebuie să furnizeze o înregistrare completă, exactă, concisă şi clară a
auditului. Raportul de audit se pregăteşte sub conducerea auditorului şef, care este responsabil ca
acesta să fie exact şi complet. Se recomandă ca subiectele tratate în raportul de audit să fie cele fixate
în planul de audit. Se recomandă ca orice schimbare dorită în momentul pregătirii raportului să facă
obiectul unui acord între părţile interesate.

Conţinutul raportului de audit

Se recomandă ca raportul de audit să fie datat şi semnat de către auditorul şef.
Se recomandă ca raportul să conţină constatările auditului şi/sau un rezumat al acestora, cu
referinţă la dovezile pe care le susţin.
In funcţie de acordul dintre auditorul şef şi client, raportul de audit poate conţine următoarele
informaţii:
a. identificarea organizaţiei auditate şi a clientului;
b.domeniul, obiectivele şi planul de audit convenite;
c. criteriile convenite şi lista documentelor de referinţă faţă de care a fost realizat
auditul;
d.durata auditului şi data(ele) la care a fost realizat;
e. identificarea reprezentanţilor auditatului care au poarticipat la audit;
f. identificarea membrilor echipei de audit;
• declaraţie privind natura confidenţială a conţinutului;:
g.lista de difuzare a raportului de audit;
h.un rezumat al procesului de audit cuprinzând dificultăţile întâlnite;
i. concluziile auditului, cum ar fi:
> • conformitatea SMM cu criteriile de audit al SMM;
> • dacă sistemul este implementat corespunzător şi menţinut;
> • capacitatea procesului de analiză efectuată de conducere de a asigura caracterul
adcvat şi eficienţa continuă a SMM.

Difuzarea raportului de audit

Se recomandă ca auditorul şef să trimită clientului raportul de audit. Difuzarea raportului de
audit ar trebui stabilită de client, conform planului de audit. Se recomandă să se trimită auditatului o
copie a raportului, în afară de cazul în care clientul exclude acest lucru. Orice altă difuzare în
exteriorul organizaţiei auditate necesită aprobarea auditatului. Rapoartele de audit sunt proprietate
exclusivă a clientului, de aceea ar trebui

50
să se respecte caracterul lor confidenţial şi să fie protejate în mod adecvat de către auditor şi de
toţi destinatarii raportului.
Se recomandă ca raportul de audit să se finalizeze în termenul prevăzut în planul de audit.
Dacă acest lucru nu se poate realiza în intervalul de timp prevăzut, se recomandă să se informeze
clientul şi auditatul, în mod oficial, în legătură cu motivele de întârziere şi să se fixeze o nouă dată
de finalizare.

Păstrarea documentelor
Toate documentelor de lucru, proiectele rapoartelor şi rapoartele finale referitoare la audit,
se recomandă să fie păstrate conform acordului încheiat între client, auditorul şef şi auditat, în
funcţie de cerinţele aplicabile.

încheierea auditului
Auditul este finalizat atunci cînd toate activităţile definite în planul de audit au fost
îndeplinite. Documentele referitoare la audit trebuie reţinute sau distruse în baza acordului dintre
părţile participante şi în concordanţă cu procedurile programului de audit şi cerinţele
reglementate, legale şi contractuale aplicabile.
Dacă nu se cere astfel prin lege, echipa de audit şi cei responsabili pentru conducerea
programului de audit nu trebuie să dezvăluie conţinutul documentelor, orice informaţii obţinute în
perioada auditului sau raportul de audit, oricărei părţi fără acordul explicit al clientului auditului
şi, când este cazul, cu aprobarea auditatului. Dacă este cerută dezvăluirea conţinutului
documentelor auditului, clientului auditului şi auditatul trebuie să fie informaţi cât mai curînd
posibil.

Concluziile auditului pot indica necesitatea unor acţiuni corective, preventive sau de
îmbunătăţire, după caz. Astfel de acţiuni, de obicei, sunt întreprinse de auditat în cadrul perioadei
de timp convenite şi nu sunt considerate ca făcând parte din audit. Auditatul trebuie să-1
informeze pe clientul auditului referitor la stadiul acestor acţiuni. Finalizarea şi eficienţa acţiunilor
corective trebuie verificată. Această verificare poate fi parte a unui audit ulterior.

51