Frunze cad, vântul adie… Se-aud paşi prin frunza deasă, Ce se vede? O crăiasă? Are părul auriu, Rochiţă ţesută-n frunze, Crizanteme drept cercei, Ruj de strugure pe buze. Din nuiele de alun, Are - un coş imens în braţe, Cu legume, fructe, flori După culori asortate. Noi o întrebăm sfioşi, Cine eşti, Prinţesă doamnă? Ea ne răspunde zâmbind: Dragii mei... sunt Zâna Toamnă.