Tema 1.

Introducere în disciplina ”Ergofiziologia activităților fizice”

Plan:
1. Ergofizioligia activităților fizice ca disciplină de studiu, scopul și
obiectivele ei.
2. Adaptarea organismului la efortul fizic.
3. Noțiuni despre rezervele fiziologice ale organismului.

1. Ergofizioligia activităților fizice ca disciplină de studiu, scopul și

obiectivele ei.
Ergofiziologia sau fiziologia sportivă este o știință aplicativă, care studiază
modificările ce intervin în organismul uman sub influența eforturilor fizice.
Fiziologia sportului a evoluat din fiziologia clasica si studiază modalitățile de
adaptare ale organismului uman la expunerea acuta la efort fizic, precum si
adaptările la antrenamentul sportiv pe termen lung.
Maratoniștii aleargă 42,2 km în câteva ore, halterofilii ridica sute de kilograme
deasupra capului, gimnaștii fac sărituri complexe cu o precizie remarcabila, atleții
bat noi recorduri, an de an, la sărituri in lungime sau in înălțime sau la probe de
viteza. Cum ajung acești oameni la astfel de performante impresionante? Ce
transformări au loc in organismul lor?
Corpul omenesc este o "mașinărie" remarcabilă. Chiar în această clipa, în
organismul tău au loc simultan nenumărate procese fiziologie, perfect coordonate,
care îți permit sa vezi, sa auzi, sa respiri, sa procesezi informațiile - toate acestea,
fără un efort conștient din partea ta.
Daca te vei ridica si vei alerga o tura de stadion, aproape toate sistemele
organismului vor fi puse în acțiune, iar daca vei continua sa faci efort zi de zi, timp
de luni de zile, mărind treptat intensitatea si durata efortului, corpul tău se va
adapta treptat, pentru a face fata mai bine solicitărilor impuse.
Antrenamentul sistematic produce o serie de modificări structurale si fiziologice.
In funcție de solicitările la care este supus organismul, cuantificate prin volum
(cantitate), frecventa si intensitate (încărcătura de lucru), modificările adaptive pot
fi mai mari sau mai mici, iar acestea sunt observabile prin creșterea dimensiunilor

1
musculare, însa in afara de hipertrofie, adaptările apar si la nivelul sistemului
nervos central, coordonării neuromusculare, cardiovascular, metabolic si în ceea ce
privește compoziția corpului.
Scopul: cercetarea proceselor fiziologice care au loc în organism în timpul
efortului fizic în vederea elaborării procedeelor și metodelor care vor asigura
creșterea randamentului acestuia.
Obiectivele:
1. Cercetarea particularităților fiziologice ale sportivilor și argumentarea
fiziologică a specificului organizării antrenamentului acestora.
2. Cercetarea stării funcționale a principalelor sisteme de organe în repaus, în
timpul efortului fizic și în perioada de refacere.
3. Studierea proceselor fiziologice ce au loc în organismul sportivilor în
timpul competițiilor.
4. Elaborarea unor criterii fiziologice valide pentru selectarea copiilor în
diferite probe de sport.
5. Stabilirea legităților fiziologice de adaptare a organismului la eforturile
fizice.
2. Adaptarea organismului la efortul fizic.

Adaptarea reprezintă procesul de modificare a organismelor vii, în urma

căruia rezultă o corelare a structurii morfologice și a funcțiunilor fiziologice ale
viețuitoarelor în raport cu mediul înconjurător. Savanții evidențiază trei niveluri ale
procesului de adaptare:
- Adaptare genetică – care reprezintă puterea adaptivă potențială cu care
individul se naște;
- Adaptare epigenetică – potențialul aplicabil în anumite situații și condiții;
- Adaptare metabolică – potențialul adaptiv dobândit prin antrenamente.
Adaptarea organismului la eforturile fizice este, de fapt, manifestarea stării de
antrenament. După V. Platonov, procesul general de adaptare are două etape
principale:

2
 a) adaptarea urgentă;
b) adaptarea tardivă.
Adaptarea urgentă se realizează momentan, când procesele fiziologice din
organism se desfășoară la nivelul limită cu un consum maximal de energie și un
efect de scurtă durată. Procesul este însoțit de apariția reacției de stres.
Prima fază se caracterizează prin intensificarea activității sistemelor de
organe, care asigură efectuare efortului. În acest răstim are loc creșterea bruscă a
FCC, creșterea ventilației pulmonare, a consumului maximal de oxigen,
acumularea acidului lactic.
Faza a doua apare în momentul când sistemele funcționale ale organismului își
desfășoară activitatea în condițiile echilibrului parametrilor funcționali și ale
instalării stării stabile.
A treia fază se manifestă prin dereglarea echilibrului dintre cerințele înaintate
organismului și capacitatea acestuia de a le satisface. Această stare este cauzată de
apariția oboselii în centrii nervoși care dirijează mișcările, precum și de epuizarea
resurselor din organism.
Expunerea sportivului la treceri frecvente spre ultima fază a adaptării urgente
poate influența negativ durata perioadei de instalare a adaptării tardive. De
asemenea pot interveni modificări neprielnice în sănătatea sportivului.
Adaptarea tardivă se caracterizează printr-o desfășurare mai econoamă a
proceselor fiziologice din organism și o capacitate de a rezista timp îndelungat la
acțiunea factorilor stresanți. Trecerea organismului de la adaptarea urgentă la
adaptarea tardivă se înfăptuiește într-o perioadă foarte îndelungată, în decursul
căreia are lor antrenarea organismului.
Această trecere se realizează prin intermediul unor modificări fiziologice,
morfologice șoi biochimice care au loc în organism și care duc în cele din urmă la
apariția stării de antrenament și creșterea rezistenței organismului la acțiunea
factorilor nocivi din mediul ambiant.
După V. Platonov adaptarea tardivă decurge în patru faze:

3
 Prima fază este condiționată de mobilizarea sistematică în timpul
antrenamentelor ale resurselor funcționale ale sportivilor, cu scopul însumării
reacțiilor caracteristice adaptării urgente.
În faza a doua, pe fundalul repetării multiple a eforturilor de antrenament se
produc schimbări morfologice și funcționale în diferite organe. Acest fenomen
provoacă hipertrofia organelor și creșterea capacităților funcționale ale tuturor
structurilor implicate în antrenament.
A treia fază reprezintă o etapă de stabilizare a adaptării tardive, exprimate prin
creșterea rezervelor funcționale, capabile de a asigura lucrul organismului la un
nivel înalt de acțiune cu o reglare coordonată a sistemelor executive și reglatoare.
A patra fază intervine în cazul unei planificări netradiționale a procesului de
antrenament în condițiile intensificării maximale a efortului cu o alimentație și
refacere defectuoasă. În această situație poate apărea și deteriorarea unor
componenți ai sistemelor funcționale ale organismului.

3. Noțiuni despre rezervele fiziologice ale organismului.

Rezervele fiziologice ale organismului - reprezintă proprietatea întregului
organism sau a diferitor sisteme și organe ale acestuia de a-și intensifica funcția în
comparație cu starea de repaus. Adaptarea organismului la eforturile fizice are loc
prin mobilizarea rezervelor fiziologice ale organismului. Rezervele fiziologie sunt
localizate în celule, organe, țesuturi, sisteme de organe și în tot organismul. În
Tabelul 1 sunt prezentate rezervele fiziologice ale sistemului cardiorespirator în
timpul efortului fizic:

Tabelul 1.Rezervele fiziologice ale sistemului cardiorespirator în timpul efortului fizic

Nr. Denumirea indicilor În repaos În efort Rezerve
crt.
1 FCC 60-70 200-210 3 ori
2 Debitul cardiac 51 351 7 ori
3 TAS 120 200 1,7 ori
TAD 70-80 40 2 ori
Tensiunea pulsatilă 40 140 3,5 ori
4 Frecvența respirației 12-15/min 35-40 min 3 ori
4
 5 Ventilația pulmonară 6 l/min 80 l/min 13,3 ori
6 Cons. max O2 0,3 l/min 4 l/min 13 ori
7 Eliminarea CO2 0,2 l/min 3,5 l/min 17,5 ori

Includerea în acțiune a rezervelor fiziologice se realizează treptat, în

conformitate cu cerințele înaintate organismului. În acest context ele au fost
eșalonate în trei grupe:
Prima grupă – rezervele pe care organismul pe care organismul le utilizează în
timpul activității sale vitale. El consumă circa 35% din capacitățile vitale
maximale.
A doua grupă - o constituie rezervele care se folosesc în timpul efectuării
exercițiilor fizice de mare intensitate, acre solicită o mobilizare a calităților
volitive. Acest efort conduce la apariția oboselii fizice și psihice. Acest efort se
execută cu un consum de circa 35-50% din capacitățile sale funcționale. Unii
sportivi pot mobiliza prin sforțări maximale încă 15% din rezervele maximale,
ceea ce le oferă posibilitatea de a stabili recorduri extreme.
A treia grupă o prezintă rezervele care sunt utilizate fără voința omului, atunci
când organismul nimerește în situații extremale sau este amenințat cu moartea. În
Figura 2 este prezentată schematic eșalonarea rezervelor fiziologice

IV I
IIIII
10-15%
35%
35-50%
15%

Fig. 1. Eșalonarea rezervelor fiziologice

I - Eforturile zilnice normale – până la 35%;

II- Rezervele mobilizate printr-un efort normal de voință-35-50%;
III - Rezerve mobilizate printr-un efort maximal de voință;
IV - Rezervele inaccesibile voinței – 10-15%.

5
 Rezervele din primul eșalon se pun în acțiune prin intermediul unui complex de
reflexe condiționate și necondiționate.
La includerea celui de-al doilea eșantion pe lângă acțiunea reflexelor
condiționate și necondiționate se mai adaugă și acțiunea sistemului umoral. Un rol
important revine mobilizării voinței și emoțiilor, care reprezintă un mecanism
esențial pentru includerea rapidă în acțiune a rezervelor.
Rezervele celui de-al treilea eșantion se includ în acțiune numai sub acțiunea
reflexelor necondiționate și a factorului umoral.
Un mecanism natural și eficace de mobilizare și activizare a rezervelor
organismului este procesul de antrenament, mai ales cel cu eforturi maximale.
Un mecanism de mobilizare urgentă a rezervelor îl reprezintă emoțiile, însă ele
provoacă o dezechilibrare a coordonării mișcărilor, ceea de influențează negativ
rezultatul sportiv.
Unele substanțe de dopaj pot mobiliza rezervele din eșalonul al patrulea,
provocând istovirea organismului, de aceea ele sunt interzise în sport.

Bibliografie:

1. BOTA, C. Ergofiziologie, Ed. Globus, Bucureşti.2000.

2. CHIORESCU, M., DORGAN V., PINTILEI, S. Ergofiziologia. Curs didactic. Chişinău: Editura
USEFS, 2010. 187 p. ISBN 978-9975-407-0-0.
3. HAGIU, B. –A. Fiziologia şi ergofiziologia activităţilor fizice. Editura Universității A. I.
Cuza, Iași. 2014. 266p.
4. ПЛАТОНОВ, В.Н. Система подготовки спортсменов в олимпийском спорте и ее
практическое приложение. Киев: «Олимпийская литература», 2004. 808 с.
5. АКОПЯН, А. О. Экспресс-оценка уровня функционального резерва тренированности в
видах единоборств. Вестник спортивной науки Выпуск № 4 / 2008
http://cyberleninka.ru/article/n/ekspress-otsenka-urovnya-funktsionalnogo-rezerva-
trenirovannosti-v-vidah-edinoborstv#ixzz4EgbhQS71

Întrebări de recapitulare:

1. Ce reprezintă disciplina Egofiziologia activităților fizice?

2. Ce înțelegem prin termenul ”adaptarea”?
3. Cum se clasifică adaptarea?
4. Caracterizați ”adaptarea urgentă”.
5. Caracterizați ”adaptarea tardivă”.
6. Ce știți despre ”rezervele fiziologice ale organismului”?
7. Cum se eșalonează rezervele fiziologice ale organismului?
6
7